Category Archives: Educatie integrala

“Care este esența reală (adevăratul sine) al unei persoane? Cum o putem diferenția de personalitate? Puteți explica mai multe despre esență? Cum vedem esența unei persoane?” (Quora)

Dr. Michael LaitmanMichael Laitman, pe Quora: Care este esența reală (adevăratul sine) al unei persoane? Cum o putem diferenția de personalitate? Puteți explica mai multe despre esență? Cum vedem esența unei persoane

Natura se împarte în patru niveluri: mineral, vegetal, animalși uman. În prezent, aparținem nivelului animal, deoarece ca și animalele, suntem angajaţi în a ne menține corpul și viața pământească.

Animalele, totuși, în mod instinctiv acţionează pentru ele însele. Noi, pe de altă parte, pe lângă instincte, suntem influențați de societate. Cu alte cuvinte, animalele trăiesc într-un cadru care le ghidează să-și asigure supraviețuirea, în timp ce noi suntem direcționați pe lângă instinctele noastre de societate.

În principiu, animalele au și familii, grupuri și conducători. Cu toate acestea, ierarhiile și luptele lor se bazează pe un control natural și instinctiv care apare din interior, ceea ce face ca împlinirea lor să fie directă și simplă.

Avem o situație mult mai complexă decât animalele. Nu știm cum să acționăm în conexiune unul cu celălalt, cu societatea înconjurătoare și cum ne influențează societatea și ne determină dezvoltarea și valorile. În acest sens, suntem mult mai confuzi și mai nefericiţi decât animalele, care știu exact ce vor și ce trebuie să facă pentru a-și asigura supraviețuirea, atât cât le permite mediul și ecologia.

Noi oamenii, pe de altă parte, ne autodistrugem. Natura ne oferă abilități suplimentare pentru a transcende dezvoltarea noastră pământească și, atunci când folosim acest exces în direcția dezvoltării noastre pământești, numai în direcţia de a ne servi dorinţele egoiste, atunci încercăm să ne împlinim excesiv cu mâncare, sex, bogăție și așa mai departe. Drept urmare, nu găsim fericire durabilă sau semnificativă, nici câștiguri reale, ci dimpotrivă, o viață care devine mai întunecată și mai goală.

Dacă în loc să încercăm să direcționăm abilitățile suplimentare pe care natura ne le oferă, pentru beneficii proprii în detrimentul celorlalți și al naturii, ceea ce ne conduce într-o prăpastie în creștere, ne-am folosi dorințele sociale de bani, respect, control și cunoaștere ca mijloc de a atinge un nivel mai înalt al realității, nivelul uman, atunci am atinge acel nivel la maxim: o stare de conexiune pozitivă între noi și descoperirea unei noi vieți de fericire, încredere, armonie și echilibru cu natura.

Bazat pe emisiunea KabTV „Prim-plan” cu Cabalistul dr. Michael Laitman pe 19 august 2009.

Scris / editat de studenții cabalistului Dr. Michael Laitman

“De la Startup Nation la o naţiune unită” (Linkedin)

Noul meu articol pe LinkedinDe la Startup Nation la o naţiune unită

Israelul a încercat întotdeauna să potolească lumea și să-i facă pe plac. Am trecut de la lauda realizărilor noastre în domeniul tehnologiei de vârf la prezentarea fetelor drăguțe, la lauda vitezei cu care am vaccinat populația din Israel. Este posibil ca lumea să fie foarte impresionată, dar nu îi place mai mult Israelul. Dacă este ceva, realizările Israelului nu fac decât să enerveze lumea și să o facă să aibă mai multe resentimente. Celor cărora le place Israelul, le place datorită vocației istorice a oamenilor din Israel, care nu are nimic de-a face cu tehnologia de vârf sau vaccinările. Cei care urăsc Israelul, îl urăsc și din cauza vocației noastre istorice. Prin urmare, dacă vrem ca lumea să accepte Israelul, trebuie să ne înțelegem vocația și să o urmăm.

Sub Avraam, care a fost supranumit „omul îndurării”, ei au aflat că bunătatea și grija sunt cele mai sublime valori existente, care merită orice efort pentru a le dobândi. În mod ciudat, înstrăinarea inițială a israeliților a funcționat în favoarea lor, făcând grija lor „nepătată de parțialitate” datorită afinității familiale. Uniunea pe care au realizat-o, prin urmare, le-a venit doar prin succesul lor de a deveni indivizi empatici, îngrijindu-se cu adevărat unul de celălalt.

Vocația Israelului și motivul pentru care lumea a aprobat înființarea unui stat evreiesc în mijlocul unei populații arabe ostile, are legătură cu modul în care ne-am format ca națiune. Avem tendința să-l uităm pentru că dacă ne amintim cum am început, va necesita eforturi pentru a-l restabili. Totuși, dacă ne ignorăm istoria, atunci nu avem nici prezent, nici viitor.

Națiunea Israelului a început atunci când ne-am angajat unii faţă de alții să ne iubim reciproc ca pe noi înșine, să ne îngrijim unul de celălalt „ca un singur om cu o singură inimă”. La acea vreme, la poalele Muntelui Sinai, am devenit o națiune. A fost într-adevăr un miracol. Nu am fost „meniți” să reușim, deoarece strămoșii noștri provin dintr-o varietate de triburi și clanuri care locuiau în Semiluna Fertilă și nu aveau nimic în comun. Singurul lucru care i-a ținut împreună a fost faptul că au urmat același învăţător, pe Patriarhul Avraam, a cărui ideologie au îmbrățișat-o.

Sub Avraam, care a fost supranumit „omul îndurării”, ei au aflat că bunătatea și grija sunt cele mai sublime valori existente, care merită orice efort pentru a le dobândi. În mod ciudat, înstrăinarea inițială a israeliților a funcționat în favoarea lor, făcând grija lor „nepătată de parțialitate” datorită afinității familiale. Uniunea pe care au realizat-o, prin urmare, le-a venit doar prin succesul lor de a deveni indivizi empatici, îngrijindu-se cu adevărat unul de celălalt.

După moartea lui Abraham, moștenitorii săi au continuat să dezvolte ideologia tatălui lor; au perfecționat-o până la punctul în care, sub conducerea lui Moise au atins o unitate completă și au fost declarați națiune. Într-adevăr, acea națiune nu era ca nici una alta: legată de iubirea altruistă, spre deosebire de apartenența biologică, inerent egocentrică. Și, deși adesea au ieşit din iubirea unuia de celălalt, tânăra națiune a reușit să depășească numeroase încercări și necazuri și a creat o moștenire a unității care transcende ura, sau așa cum a formulat regele Solomon, „Ura stârnește luptele și iubirea va acoperi toate crimele”.(Prov. 10:12).

Această națiune unică a devenit un model, un exemplu al modului în care va trebui să fie lumea la un moment dat în viitor. Deoarece toate națiunile nu pot fi rude, vor trebui să găsească o altă modalitate de a se uni, sau se vor distruge reciproc. Cealaltă cale a fost calea lui Israel. Acesta este motivul pentru care odată ce israeliții au devenit o națiune, au fost însărcinați să fie „o lumină pentru națiuni” – pentru a da un exemplu pe care lumea să îl poată urma. Aceasta a fost vocația istorică a Israelului și încă este. Acesta este motivul pentru care Societatea Națiunilor a sprijinit înființarea unei case evreiești pentru evrei în ținutul lor istoric în noiembrie 1947 și aceasta este încă obligația noastră față de lume.

În prezent, în ciuda tuturor inovațiilor tehnologice furnizate de Israel, a evoluțiilor medicale și a progreselor științifice care au venit din mica noastră țară, lumea ne stă împotrivă în toate. Acesta este modul său de a ne spune că nu asta vrea de la noi. Ceea ce vrea este să facem ceea ce am făcut înainte: să ne unim deasupra urii. Lumea vrea să ne unim, deși nu ne putem suporta unul pe celălalt. Vrea să o învățăm să aibă grijă așa cum au făcut strămoșii noștri și să arătăm lumii cum o pot face și ei.

Nu trebuie să uităm că strămoșii noștri au venit din națiunile lumii și că și ele trebuie să se unească. Cu toate acestea, din moment ce nu l-au avut pe Avraam, depinde de Israel să deschidă drumul. Așa cum Avraam a fost omul îndurării, Israelul trebuie să devină acum o națiune a îndurării pe care lumea o poate urma.

Lumea nu are nevoie de bunătatea noastră față de străini; are nevoie de bunătatea noastră unul față de celălalt care, să recunoaștem, este cel mai greu lucru dintre toate. Dar lumea nu ne va îmbrățișa până când nu ne îmbrățișăm noi, mai presus de antipatia noastră reciprocă. Este timpul să schimbăm brandul Israel, de la Startup Nation la Naţiunea Unită.

“Sunt supraevaluate hainele de lux?” (Quora)

Dr. Michael LaitmanLaitman, pe Quora: Sunt supraevaluate hainele de lux?

Din ce în ce mai mulți oameni își pierd interesul pentru îmbrăcămintea de lux, cu cât dezvoltăm mai mult nevoia de lucruri mai apropiate de suflet.

Dorința de îmbrăcăminte de lux de astăzi se datorează valorii sale în ochii unor societăți. Adică, fiind într-o societate care prețuiește astfel de articole de îmbrăcăminte, atunci propria noastră valoare crește doar deținându-le și purtându-le. În prezent, este un simbol al statutului: oamenii respectă și doresc bogăția, astfel încât, purtând astfel de îmbrăcăminte, sugerează că suntem bogați, ceea ce cere respect de la societate.

Cu toate acestea, cu cât ne dezvoltăm mai mult, cu atât pierdem mai mult din importanța bogăției și a acestor simboluri de statut. De exemplu, dacă comparăm modul în care ne raportăm la liderii mondiali și celebritățile de azi, spre deosebire de trecut, atunci vedem cum astăzi avem mult mai puțin respect pentru statutul lor și pentru banii lor.

Cu cât vom pierde respectul față de bogăție, cu atât vom considera că bogăția este respingătoare. Vom vedea cum bogăția – cea care ne cumpără haine de lux, mașini scumpe, iahturi și călătorii internaționale frecvente – doar ne încurcă. Prin urmare, pe măsură ce ne dezvoltăm în continuare, ne vom trezi cumpărând mai puține haine de lux, pentru că bogăția și simbolurile statutului ei își vor pierde pur și simplu valoarea în societate.

Mai mult, împreună cu pierderea interesului nostru pentru avere și simbolurile statutului său, vom respecta din ce în ce mai mult ceea ce poate apropia oamenii, pe măsură ce vom crește în înțelegerea modului în care conexiunea umană pozitivă ne face cu adevărat fericiți, de succes, încrezători și prosperi.

În loc să ne uităm la bogăție și la simbolurile sale de statut, vom căuta ideea sau metoda care ne ridică de la acest nivel corporal de probleme, dureri și confuzii, la un nivel la care să înțelegem și să simțim sensul și scopul vieții.

“Este decizia Curții Penale Internaționale de a investiga presupusele crime de război din Israel, o farsă antisemită?” (Quora)

Dr. Michael LaitmanMichael Laitman, pe Quora: Este decizia Curții Penale Internaționale de a investiga presupusele crime de război din Israel, o farsă antisemită?

Ce se află în cele din urmă în spatele atitudinii Curții Penale Internaționale de la Haga față de Israel?

Curtea Penală Internațională de la Haga a dat undă verde pentru investigarea Israelului pentru crime de război. Ca urmare a acestei decizii, oficialii guvernamentali, comandanții armatei și soldații s-ar putea confrunta cu proceduri penale sau chiar cu ordin de arestarea internațională. Făcând un pas mai departe, ONU ar putea decide să aplice sancțiuni economice asupra Israelului sau chiar să aplice forța militară.

În prezent, ceea ce contează este acțiunea pe care poporul evreu o va întreprinde acum. Au puterea interioară și un acord în interiorul națiunii, prin care trebuie să se conecteze pozitiv între ei, la națiune și la lume? Dacă ar ști cum să se organizeze corect, ca un exemplu pozitiv de unitate pentru lume, atunci desigur, nu ar trebui să se gândească la ONU și alte astfel de organizații.

Ce este de așteaptat pentru statul Israel și pentru relația sa complicată cu ONU? Critica asupra statului Israel funcționează în beneficiul Israelului, deoarece oferă speranță că poporul Israel ar putea afla cât de mult trebuie să se schimbe și să devină mai responsabil pentru ceea ce se întâmplă cu ei și cu restul lumii.

Presiunea internațională asupra Israelului îi îndeamnă să se unească și să înțeleagă care este rolul lor în lume și de ce lumea îi tratează negativ.

Antisemitismul se datorează faptului că poporul Israel nu a realizat rolul lui. Înțelepciunea Cabalei definește rolul poporului Israel ca fiind unitatea („iubește-ți prietenul ca pe tine însuți”) pentru a fi „o lumină pentru națiuni”, așa cum scrie în Tora.

Dacă poporul evreu ar acorda prioritate conexiunii positive, pentru a răspândi înclinația spre unitate între oameni, atunci ar vedea o presiune mai mică împotriva lor și, în locul acesteia, onoruri și laude pentru un popor care aduce o forță pozitivă de unitate în lume.

Scris / editat de studenții cabalistului Dr. Michael Laitman.

“Serios în dezvoltare? Învață să râzi de tine însuţi” (Linkedin)

Noul meu articol pe LinkedinSerios în dezvoltare? Învață să râzi de tine însuţi

Dacă ne-am putea privi dintr-o parte și ne-am vedea micile defecte, nu doar ne-am face viața mai ușoară pentru noi înșine, ci am învăța și multe despre natura umană, despre natura Creației și despre cum ne putem îmbunătăți pe noi înșine. Umorul bun este atunci când râzi de tine; umorul rău este atunci când râzi de ceilalți. Primul te înalță; cel din urmă îi degradează pe ceilalți.

Potențial, toți avem simțul umorului. Din păcate, suntem atât de îngropați sub probleme, competiții și calcule sociale încât nu ne putem permite să râdem pur și simplu de lucruri. Deci, în loc să râdem ne suprimăm simțul umorului.

Dezvoltarea simțului umorului nu este o problemă de a glumi. Umorul este abilitatea de a privi propriile mele defecte de sus, de a mă ridica deasupra mea și de a râde de ceea ce a făcut natura cu mine, de modul în care m-a făcut. Este cea mai constructivă și pozitivă formă de autocritică. Umorul ne ajută să vedem cine suntem cu adevărat și, odată ce ne recunoaștem atributele negative, putem începe să le corectăm. Deoarece umorul face mult mai ușor să ne vedem defectele, este un instrument vital în creșterea noastră pentru a deveni oameni mai buni.

Astăzi însă, la fel ca în majoritatea celorlalte lucruri despre natura umană, am deformat complet sensul și scopul umorului. În loc să râdem de noi înșine ca mijloc de a crește, râdem de ceilalți pentru a-i micșora. Folosim umorul exact ȋn mod opus celui în care ar trebui să-l folosim, iar rezultatul este că umorul de astăzi crește tristețea oamenilor, mai degrabă decât să o diminueze.

Batjocura este interzisă; nu este umor, ci răutate. Este bine dacă râdem despre natura umană în general, deoarece ne permite să aducem puncte pe care să le putem îmbunătăți, astfel încât să strângem conexiunile cu ceilalți, dar râsul de slăbiciunile altor oameni crește înstrăinarea și nu contribuie la corectarea naturii umane. Oamenii care fac asta nu ar trebui să primească niciun fel de aprobare publică. Dacă vrem să creștem și să ne îmbunătățim pe noi înșine și viața noastră, ar trebui să învățăm să râdem despre noi înșine.

 

“Raportul mondial despre fericire – Fericirea percepută nu este fericire” (Linkedin)

Noul meu articol pe Linkedin Raportul mondial despre fericire – Fericirea percepută nu este fericire

Conform celui mai recent Raport Mondial despre Fericire (WHR), finlandezii sunt cei mai fericiți oameni din lume, iar oamenii din Afganistan sunt cei mai nefericiți. De asemenea, primele patru țări de pe listă provin din Europa de Nord, cu Olanda pe locul cinci. Acest lucru este interesant, deoarece dacă aceste țări au cea mai bună viață de pe planetă, de ce nu sunt inundate de imigranți? Oare pentru că oamenii din țările sărace migrează către țările mai bogate ca prim pas spre țările care pot oferi cea mai fericită viață? Probabil că nu, deoarece cele mai fericite țări nu sunt atât de sus pe scara popularității. Aparent, ceea ce face o persoană să fie fericită nu este ceea ce face fericită o altă persoană. Există o mare diferență între ceea ce percepem noi ca fericire și ceea ce este cu adevărat fericirea.

Aici nu există miracol; este o schimbare psihologică. În loc să ne concentrăm asupra propriilor dorințe, trebuie să ne concentrăm asupra dorințelor celorlalţi, iar ei asupra noastră. Asta este tot ce trebuie pentru a schimba lumea și a ne face pe toți, fiecare persoană din lume, cu adevărat veșnic fericiți. Apoi, nu vom avea nevoie de rapoarte pentru a ne spune dacă suntem fericiți sau nu; am ști singuri.

WHR a analizat mai mulți factori pentru a determina care națiune este cea mai fericită. Printre acestea se numără PIB (producția economică a unei țări), inegalitatea veniturilor, libertatea de a face alegeri de viață, încrederea și capacitatea de a conta pe alții, încrederea în instituțiile publice, speranța de viață sănătoasă, bunăstarea și generozitatea. Pare plauzibil ca astfel de factori să joace un rol important în determinarea fericirii oamenilor, dar, în realitate, aceștia trec cu vederea un factor cheie fără de care întregul proiect nu are sens: așteptările oamenilor, și anume ceea ce ei percep ca fericire, spre deosebire de ceea ce percep autorii sondajului ca fiind fericire.

De exemplu, dacă oamenii nu sunt deranjați de inegalitatea veniturilor, asta nu îi va face fericiți dacă au mai mult decât alții sau nefericiți dacă au mai puțin. Același lucru este valabil și pentru încredere: dacă o persoană se hotărăște că poate avea încredere în membrii familiei sale și nu așteaptă nimic mai mult, atunci chiar dacă o țară este clasată printre cele mai corupte din lume, țara nu va face oamenii mai nefericiţi. Aparent, sondajul a fost conceput de mințile occidentale și clasifică fericirea țărilor în funcție de ceea ce minţile occidentale consideră important pentru fericire. Dar mințile occidentale nu deţin adevărul obiectiv.

Adevărul este că nu există adevăr obiectiv; nu puteți compara fericirea oamenilor – nici între țări, nici între epoci. Acestea fiind spuse, oamenii pot stabili individual dacă sunt fericiți sau nu. Ne putem măsura fericirea, o notăm, o putem compara cu etapele anterioare din viața noastră și putem planifica cum să fim mai fericiți, deoarece în interior știm ce ne face fericiți: simplu spus, suntem fericiți când obținem ceea ce dorim. Când dorințele noastre sunt satisfăcute, ne simțim fericiți. Sau, poate ar trebui să o reformulez: ne simțim mulțumiți.

Din păcate, nu suntem niciodată mulțumiți și nici nu putem fi. Înțelepții noștri au spus deja în Midrash (Kohelet Rabbah): „Cineva nu lasă lumea avȃnd în mână jumătate din dorințele sale, pentru cel care are o sută vrea două sute; unul care are două sute vrea patru sute”. Cu alte cuvinte, însăși natura umană ne neagă mulțumirea. Dacă ne-am fi mulțumit cu ceea ce am avut, nu am fi avut civilizație, pentru că nu am simți nicio dorință de a ne îmbunătăți viața. Drept urmare, nu am avea tehnologie și nu am avea idealuri sociale nobile despre ceea ce îi face pe oameni fericiți. Deci, conform standardelor WHR, nu am fi fericiți. Dar atunci, dacă nu am dori acele lucruri despre care se spune că ne fac fericiți în primul rând, de ce neavȃndu-le am fi nefericiți?

Trucul aparent este rezolvat dacă înțelegem nu ceea ce ne face mulțumiți, ci ceea ce ne face cu adevărat fericiți. Dacă ați observat vreodată o mamă a unui nou-născut știți despre ce este vorba: plăcerea de a aduce plăcere celorlalți! Chiar și atunci când bebelușul doarme adânc, ȋnvelit în pătură și cu burtica plină, mama încă ȋl urmărește, îi aranjează inutil pătura și îi zâmbește. Nicio persoană nu este mai fericită decât o mamă care satisface nevoile bebelușului ei.

Dacă ne-am strădui să ȋmplinim dorințele celorlalți așa cum se străduiesc mamele să-şi mulțumească bebelușii, iar alții s-ar strădui să facă același lucru pentru noi, toată lumea ar fi fericită. Am avea un fond nesfârșit de dorințe de a face plăcere, nevoile personale ale fiecăruia ar fi întotdeauna satisfăcute din plin și tuturor le-ar fi întotdeauna plăcută fericirea celorlalți. Cu adevărat, nu are sfârșit fericirea pe care o astfel de stare de spirit o poate induce.

Aici nu există miracol; este o schimbare psihologică. În loc să ne concentrăm asupra propriilor dorințe, trebuie să ne concentrăm asupra dorințelor celorlalţi, iar ei asupra noastră. Asta este tot ce trebuie pentru a schimba lumea și a ne face pe toți, fiecare persoană din lume, cu adevărat veșnic fericiți. Apoi, nu vom avea nevoie de rapoarte pentru a ne spune dacă suntem fericiți sau nu; am ști singuri.

A șaptea poruncă a lui Noe

937Observație: Înainte ca poporul Israel să primească cele Zece Porunci, au existat Șapte Porunci ale lui Noe: șase înainte de Potop și încă una a fost adăugată după Potop.

Răspuns: Conform Talmudului, Dumnezeu le-a dat lui Adam lui Noe prin Adam și le-a transmis întregii omeniri. Apoi a apărut din această umanitate un grup, numit Yehudim, care înseamnă „tânjirea către Creator”. Prin urmare, li s-au adăugat porunci suplimentare.

Întrebare: De ce a șaptea poruncă a lui Noe, care a fost adăugată după Potop, i-a obligat să creeze un sistem judiciar echitabil?

Răspuns: Pentru că înainte de Potop totul se dezvolta instinctiv, iar oamenii nu trebuiau corectați. Și după Potop, când s-a dezvăluit o forță egoistă imensă, teribilă, care, ca să zicem, a provocat Potopul, a fost introdusă această poruncă suplimentară.

Adică, înainte de Potop, oamenii erau la nivelul elementar al animalelor, nu aveau nevoie de legi judiciare, avocați, instanțe. Și când ego-ul a crescut, atunci a fost necesar un sistem judiciar pentru a corecta interacțiunile și restul.

Din emisiunea de pe KabTV „Stări spirituale” 26.12.2019

Tragedia tinerelor talente

962.2Întrebare: Încă din copilărie, încep să ne atragă atenția întrebări precum „Cine este cel mai bun?”. Există multe emisiuni TV în care o celebritate adultă vorbește cu un copil de trei ani care trebuie să arate cât de inteligent este, cât de bine se joacă sau cât de frumos vorbește. Copiii cântă și părinții care stau în spatele scenei plâng cu lacrimi.

Ei subscriu la filosofia de a concura și de a câștiga ceea ce face viața completă, vibrantă și semnificativă; încep de la o vârstă fragedă. Ce părere aveți despre asta?

Răspuns: Sunt puternic împotrivă. La urma urmei, nimic nu ne poate asigura viitorul fericit, cu excepția atitudinii corecte față de conexiunea dintre noi. Numai dacă aceste concursuri s-au desfășurat pentru a arăta cum apropierea unii de alții îi ridică pe oameni, îi face mai buni și mai curați și câtă fericire aduce!

Orice ai putea spune, au existat câteva exemple bune de construire a personajelor în Uniunea Sovietică. Este bine să cultivați ajutor reciproc, conexiune și suport in oameni. Aici trebuie să îndrumăm un copil în mod constant, chiar dacă este complet împotriva ego-ului omului, împotriva naturii noastre.

Deși existau încă bande, violatori, ucigași și așa mai departe, totuși, în propagarea virtuților bunătății, asistenței reciproce, dragostei și altruismului, în acest sens, Rusia era, într-un fel, înaintea întregii planete.

Comentariu: Cu toate acestea, trebuie să spun că viața acestor tinere talente care cântă ca Robertino Loretti, care conduceau multimea la o vârstă fragedă, au avut destine foarte grele, nu numai în Uniunea Sovietică, ci și în întreaga lume.

Răspunsul meu: Ei bine, li s-a promis atât de mult! Ce și-au imaginat a fi viitorul lor! Ei sunt doar copii, nu înțeleg cum se poate totul sfârși și cum va fi după aceea. Când vocile lor dispar și nu mai sunt populare, publicul nu le mai venerează ca pe un fel de idol, asta este!

Comentariu: Doar câțiva au mai mult sau mai puțin o soartă bună. Restul acestor tinere talente ajung să fie consumate în acest foc.

Răspunsul meu: Într-adevăr. Și ce este mai rău, ajungi să crești ego-ul copilului. Nu este vorba dacă poate sau nu să aibă succes mai târziu în viață cu talentul său. Problema este că el nu mai primește răspunsul de la alții pe care obișnuia să-l primească.

El a fost dezvoltat până la punctul de a crede că va primi de milioane de ori mai mult de fiecare dată. Dintr-o dată, totul începe să scadă și bietul copil nu știe unde să se adreseze sau ce să facă.

Comentariu: Mi-ar plăcea să transmit toate acestea părinților care și-au pus copiii pe aceste etape cu atâta bucurie.

Răspunsul meu: Este minunat, dacă nu cunoașteți tragedia care așteaptă pe fiecare dintre acești copii odată ce talentul lor este lăsat fără răspunsul corespunzător, fără aplauze, odată ce el sau ea nu mai este popular/a.

Întrebare: Ce concluzii putem trage din toate acestea? Că aceste spectacole ar trebui înlocuite cu alt gen?

Răspuns: Desigur. Transformă-i în cineva daruitor altora. Numai în daruire putem găsi stări din ce în ce mai înalte, când cineva cere din ce în ce mai mult de la sine, fără nici o întoarcere posibilă.

Comentariu: Ar fi uimitor!

Răspunsul meu: Este posibil să arăt asta. O putem dezvolta în continuare. O putem promova. Ceea ce ar lua cineva din asta este mai puțin important. Cel puțin aceste exemple vor rămâne. Atunci o persoana nu ar rămâne fără nimic.

Întrebare: Deci susțineți o astfel de iluzie cinematografică pentru a continua?

Răspuns: Da, desigur.

Comentariu: Dar acum există „televiziune de realitate”. Despre viață și adevăr!

Răspunsul meu: Este adevăr egoist. Este încă o minciună. Este finit. Aceasta duce la tragedii. Dar nu aici. Vi se arată adevărul și, cu natura voastră, începeți să înțelegeți că nu puteți implementa acest adevăr. Ceea ce vedeți sunt idealuri. Iar aceste idealuri sunt necesare.

Comentariu: Deci sunteți împotrivă să arătați partea urâtă a adevărului, să lăsați gunoiul sub steagul „reality TV”?

Răspunsul meu: Nu. Acest lucru nu ar viza niciodată o persoană în direcția corectă. La urma urmei, o persoană este egoistă. Dimpotrivă, trebuie să ne jucăm cu el așa cum facem cu copiii noștri.

Întrebare: Ca să crească jucându-se cu aceste exemple frumoase și idealiste?

Răspuns: Da. Este exact ca un joc cu un copil, cum să faci adulți din întreaga umanitate! Toată umanitatea sunt copii! Deci, de ce nu ai acționa cu ei așa cum faci cu proprii copii?

Din emisiunea de pe KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 21.07.2021

Lumea are nevoie de oameni leneși

564În știri (The Guardian): „O universitate germană oferă „ granturi pentru trândăvie ”s olicitanților care se angajează serios să nu facă nimic.

„Universitatea de Arte Frumoase din Hamburg a promovat trei locuri de burse de 1.600 de euro…. Solicitanții … vor trebui să convingă un juriu că domeniul ales de „inactivitate activă” este deosebit de impresionant sau relevant.

„Formularul de cerere constă doar din patru întrebări: Ce nu doriți să faceți? Cât timp nu vrei să o faci? De ce este important să nu facem acest lucru în special? De ce ești persoana potrivită să nu o faci? …

„Ideea din spatele proiectului a apărut dintr-o discuție despre contradicția aparentă a unei societăți care promovează sustenabilitatea în timp ce valorează simultan succesul, a spus Von Borries. „Acest program de burse nu este o glumă, ci un experiment cu intenții serioase – cum poți transforma o societate structurată în jurul realizărilor și realizărilor?” …

„Toate aplicațiile vor face parte dintr-o expoziție numită Școala inconsecvenței: către o viață mai bună…. Se va structura în jurul întrebării: ‘De ce mă pot abține, astfel încât viața mea să aibă mai puține consecințe negative asupra vieții altora?’ ”

Comentariul meu: A fi leneş nu este ușor. De fapt, nu este o sarcină simplă. O persoană care se poate simți liberă, neimprimată de orice obligații este în primul rând o persoană creativă.

De obicei, astfel de oameni tind să fie creativi. De unde au venit știința, arta, muzica și artele vizuale? Din tipul de oameni care nu au trebuit niciodată să facă nimic în viața lor, aristocrații.

Întrebare: Nu au fost nevoiți să meargă la muncă?

Răspuns: Nu. S-au întâlnit, au călătorit și au vorbit. Au ținut baluri, s-au angajat în tot felul de activități muzicale și așa mai departe. Acest lucru a dat naștere științei, artei și tot ceea ce există, cu excepția muncii fizice.

Prin urmare, dacă vrem ca oamenii să aibă atitudinea corectă față de căutările spirituale ale unei persoane, vreau să spun căutarea spirituală din această lume, atunci trebuie să le acordăm timp pentru a face acest lucru, să le oferim astfel încât să nu fie nevoiți să lucreze 15 ore o zi ca acei săraci programatori și mulți, mulți alții o fac.

Dimpotrivă, trebuie să ne asigurăm că au timp liber. Pentru ca ei să călătorească, să discute lucruri, să stea și să vorbească, astfel încât să poată fi ca aristocrații. Nu trebuie să fim aristocrați, cu milioane în spate, dar trebuie să simțim că avem un venit sigur și că ne permitem nu tocmai să fim leneși, dar să nu trebuiască să muncim. Aceasta este singura modalitate de a crea opere de artă, literatură și muzică specială.

Aceasta ar trebui să fie atitudinea unei persoane față de lume. În caz contrar, nimic nu va ieși din ea. Vedeți ce se întâmplă în vremurile noastre!

Dacă oamenii se leagă de lume în acest fel și se organizează astfel, asigură persoane speciale care pot crea un nivel de viață rezonabil, vom vedea un mare beneficiu din așa-numitul „a nu face nimic”.

Acești oameni creativi ar trebui să fie ca proprietarii de pământ, nobili, care odată aveau un venit garantat.

Întrebare: Lumea are nevoie de ei? Lumea spune: „Sunt tâmpiți”.

Răspuns: Lumea nu se poate lipsi de ei. Ei dau lumii exact atitudinea corectă față de viață, față de creație, față de Creator, față de orice. Se comportă corect. Adică au timp pentru toate. O persoană creativă nu ar trebui să simtă presiunea din exterior, doar din interior, dacă apare.

Întrebare: Și care este atitudinea ta față de lene?

Răspuns: Lenea este cea mai utilă calitate la o persoană. Datorită faptului că cineva nu vrea să fie leneș, el face o mie de lucruri diferite, complet inutile. Prin urmare, este scris în Tora, „Stai și nu face nimic”. Este mai bine decât să alergi și să cauți ceva de făcut. Și acest lucru este adevărat.

Pentru a găsi atitudinea corectă față de viață, trebuie să fii leneș. Să nu faci nimic străin, nimic inutil. Doar când simți cu adevărat: „Trebuie să fac asta”, atunci fă-o. Și veți simți cum vă forțează viața, Creatorul este acolo înăuntru și El vă cere acest lucru.

Comentariu: Ați ridicat cuvântul „lene” aproape la nivelul celei mai harnice persoane.

Răspunsul meu: Da, ar fi mai bine dacă am face acest lucru. De ce avem nevoie de toate lucrurile pe care le-am creat? Uită-te la lumea asta!

Și acum Creatorul trebuie să folosească ajutorul a tot felul de pandemii pentru a curăța această mizerie, pentru a curăța aceste grajduri.

Întrebare: Ce semnificație ați pus doar în cuvântul „lene”?

Răspuns: Opriți-vă în mod imprudent, „gândind” să creați ceva. Oprește toate acestea, așează-te. O sa treaca. E mai bine asa. Lăsați natura, lăsați Creatorul, lăsați totul din jurul vostru să se dezvolte. Dacă este necesar, veți vedea că este necesar și vă veți ridica și o veți face. Dar numai în măsura în care este cu adevărat necesar, nu pentru egoismul vostru interior, ci pentru întreaga societate umană.

Este foarte important. Pentru că trăim în regnul animal, iar animalul face doar ceea ce are nevoie. Acesta este instinctul lor. Și dacă nu, atunci mint, stau, merg, comunica de fapt.

Și alergăm ca furnicile tot timpul. Ei bine, sper că ne vom îmbunătăți!

Din emisiunea de pe KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” 26.11.2020

Cum să crești un copil încrezător

962.1Comentariu: Psihologul rus Mihail Labkovsky oferă cinci sfaturi părinților pentru creșterea unui copil încrezător.

Primul este „Fii generos cu lauda, dar laudă corect. Nu „Ești cel mai bun, uite ce frumos ești, nu precum colegii tăi de clasă.” Mesajul tău ar trebui să fie că este minunat pentru că este el sau ea, nu pentru că el sau ea este cel mai bun dintre cei mai buni.”

Răspunsul meu: Aşa este corect. Desigur, nu ar trebui să insuflăm ideea de superioritate asupra altora la un copil; mai degrabă copilul ar trebui să simtă că merită ceva pe cont propriu și nu că este mai bun decât alții. Că ar trebui să fie mare, grozav, încrezător, amabil și așa mai departe.

Întrebare: Deci nu ar trebui să-l comparăm cu alții și nici măcar să nu-i atingem „eul”?

Răspuns: Da. Standardele ar trebui să fie abstracte, nu superioritate față de ceilalți.

Comentariu: De fiecare dată am fost motivat când mi s-a spus „Uite ce tare e Sasha în clasa respectivă. Poți face la fel. Haide!” Încurajăm copiii în acest fel. Ce e în neregulă cu asta? Nu înțeleg.

Răspunsul meu: Acest lucru transformă o persoană într-un egoist. Competițiile sunt bune atunci când fac o persoană mai bună decât altele în beneficiul altora. Cu toate acestea, acest tip de competiție este doar pentru suprimarea altora.

Întrebare: Încep să mă gândesc involuntar, la suprimarea acestui Sasha?

Răspuns: Da. De ce să devin mai bun decât el? Aș prefera să-l minimalizez și așa nu va trebui să fac nimic cu mine.

Întrebare: Este acesta un răspuns natural al egoismului?

Răspuns: Da. Trebuie să-i arăt copilului că este necesar să lucrezi asupra ta pentru a fi mai bun și nu să suprimi pe altcineva pentru a fi deasupra lui.

Comentariu: Al doilea sfat este: „Dacă un copil a comis o infracțiune, nu vorbiți despre copil, ci despre faptă. Fapta este rea, iar copilul este bun. Sper că ai aruncat deja din vocabular cuvinte precum strâmb, prost și nerușinat”.

Răspuns: Aceasta este o mare problemă pentru mulți părinți care accentuează dur că copilul nu poate face nimic, că nu are valoare; acest lucru îl privează de un sentiment de încredere, siguranţă și posibilități interioare. Este foarte important să păstrezi acest lucru la un copil.

Mulți dintre noi suntem vinovați de acest lucru. Punem presiune asupra copilului, îi spunem: „Nu meriți nimic, uite cum trebuie făcut. De ce nu poți?” și așa mai departe. Adică îl facem un omuleț absolut nesigur. Crește în acest fel și nu poate scăpa de asta toată viața.

Întrebare: Dar dacă el, de exemplu, comite o faptă rea?

Răspuns: Atenuează asta. „Ai făcut acest lucru incorect, într-un mod greșit. Poate că nu ai putut să o faci diferit. Vezi acum cum se poate face diferit.” Ca să poată învăța din asta și să aibă încredere.

Întrebare: Adică să nu atingi copilul și micul său „eu”. Principiul cel mai important este să nu atingi „eul”?

Răspuns: Da. Sunt oameni, exact ca cei care trăiesc pe planeta noastră, fără încredere interioară, „uciși” de părinți, oameni care au fost privați încă din copilărie. Pentru a se apăra cumva, fac probleme, dorind să se ridice cel puțin puțin peste toată lumea. Cu toate acestea, ei nu știu cum să facă acest lucru pentru a se simți normal.

Pentru asta, ei trebuie să-i suprime pe ceilalți, să-i distrugă pe alții și așa mai departe. Dacă iei pe cineva care ucide, îi torturează pe alții, conduce o bandă, vei vedea de ce i s-a întâmplat asta.

Veți privi în copilăria sa și veți vedea cum acolo a fost desfigurat în același mod.

Comentariu: Al treilea sfat: „Nu-l compara niciodată cu nimeni, chiar dacă comparația este în favoarea lui. Aceasta este calea directă către narcisism. Iar narcisismul este distrugerea stimei de sine de la bază. Adică, stima de sine este distrusă la pământ. Copilul riscă să crească ca o persoană care se compară mereu cu alții și va suferi că cineva este mai bun decât el”.

Răspunsul meu: Da. Cu toate acestea, trebuie totuși să ne asigurăm că copilul are o idee despre ce este perfecțiunea. Și trebuie cumva să se evalueze în raport cu această perfecțiune.

Întrebare: Este nevoie să îi dăm copilului un fel de standard?

Răspuns: Da, dar nu în raport cu ceilalți. Standardul nu ar trebui să fie o persoană, ci o calitate.

Întrebare:  Cum îi putem explica copilului calitatea la care ar trebui să aspire?

Răspuns: Odată se făcea cu ajutorul unor zei sau mari eroi. Cu toate acestea, astfel de exemple pot fi în ceva specific, particular, nu mai mult decât atât.

Întrebare: Ar trebui să fie o calitate? De exemplu, cum iubeai atunci, deci ar trebui să ajungem la aceeași iubire?

Răspuns: Da.

Comentariu: Al patrulea sfat: „Lăudați copilul nu pentru rezultat, ci pentru curaj și efort, pentru faptul că nu i-a fost frică și că a performat, provocat de el însuși în competiție, că a făcut un efort, a făcut tot posibilul. Acest lucru îl va învăța să se întrețină în viitor. Și, apropo, va contribui foarte mult la succesul său în viața adultă”.

Răspunsul meu: Da, este nevoie să îl susțineți și să-l inspirați. Indiferent de succesul său, el ar trebui să simtă că ești în spatele lui și ai încredere în el și să nu-i ceri nimic mai mult decât sȃrguința, efortul său.

Întrebare: Adică nu ar trebui să spunem: „Ai făcut bine, ai primit primul loc, ce medalie frumoasă”, nu?

Răspuns: Da. Nu face asta. Deloc. Este nevoie ca el să-şi fie autosuficient și fericit în acțiunile sale.

Comentariu: Dar noi suntem mândri de medalii.

Răspuns: Aceasta este societatea noastră, una atât de îngustă, egoistă, care aduce toți oamenii unul împotriva celuilalt, ridică concurența la astfel de niveluri, încât o persoană își dedică întreaga viață și sănătate acestui lucru. Și care este rezultatul? Vedem că acest lucru nu aduce fericire nimănui.

Întrebare: Înseamnă că, dacă un copil vorbește despre victoria sa, atunci principalul lucru pentru el ar trebui să fie cât efort a depus, cum s-a antrenat pentru asta?

Răspuns: Bineînţeles. În caz contrar, el va consuma droguri și va câștiga numai cu ajutorul lor. n asta ne transformă egoismul, pe fiecare dintre noi.

Comentariu: Apropo, acesta este un comentariu foarte precis. Toți acești steroizi anabolizanți, medicamente și orice altceva. Este deja imposibil să te uiți la sport, totul este clar acolo. Acum este o problemă cu privire la modul de ascundere a medicamentului, nu cum să nu îl iei.

Răspunsul meu: Da. Principalul lucru pentru ei este realizarea în comparație cu ceilalți. Cu excepția sporturilor de grup. Sporturile de grup sunt relativ atractive.

Întrebare: Asta pentru că acolo există o victorie a echipei?

Răspuns: Da. Un singur „eu” este atenuat printre mulți alții și, în general, opoziția unuia față de altul nu este aceeași cu opoziția individuală, faţă în faţă.

Întrebare: Dar ce spuneţi despre faptul că un jucător mai iese în evidență? De exemplu, Messi sau altcineva.

Răspuns: Asta este rău. La urma urmei, echipa a câștigat. Dar totuși, cel puțin în acest fel.

Comentariu:  Al cincilea și cel mai important sfat: „Tu însuți trebuie să ai încredere în tine. Părinții îmi scriu adesea: „Fac totul bine, laud, susțin, dar copilul arată nesiguranță tot timpul.” Bineînțeles, fiecare caz specific ar trebui analizat separat, dar dacă chiar faci totul pentru încrederea copilului tău și are o stimă de sine zero, aceasta este ceea ce se numește „Un apel de trezire pentru părinți”.”

Răspunsul meu: În orice caz, trebuie să îi arătăm copilului încrederea noastră în el, iubirea pentru el și că îl acceptăm așa cum este. Cel mai important lucru este să nu distrugi, să nu-i nivelezi „eu-ul” și să nu-i ceri victorii și mari realizări. Numai în acest caz îl poți face o persoană normală și sigură.

Întrebare: De ce un psiholog începe astfel: „Tu însuți trebuie să ai încredere în sine”?

Răspuns: Pentru că încerci să întruchipezi în copil ceea ce nu ai realizat tu singur.

Întrebare: Nu va funcționa chiar dacă „joc” în fața lui?

Răspuns: Nu.

Întrebare:  Dvs aveţi încredere în sine?

Răspuns: Nu. O persoană absolut încrezătoare este doar un idiot, trebuie să fie la nivelul unei pietre. Cu toate acestea, sunt încrezător că nu sunt încrezător, şi pot face doar în ceea ce trebuie să cred.

Comentariu: Asta nu este ușor.

Răspunsul meu: Nimeni nu spune că acest lucru se poate realiza. Dar ar trebui să aspirăm la acest lucru. Viața este despre aspirație.

Comentariu: În general, toată această cale se află în incertitudine, în tranziția către încredere și apoi din nou incertitudine.

Răspunsul meu: Întreaga cale se află în incertitudine, dacă te raportezi la absolut. Aceasta este încrederea ta. Deci, nu este nimic înfricoșător aici. Există o forță superioară, trebuie să știi cum poți să te poziționezi în raport cu ea și apoi câștigi încredere deplină. Nu în tine, ci în faptul că mergi cu El.

Întrebare: Că busola ta păstrează mereu această direcție?

Răspuns: Desigur. Atunci totul va fi foarte simplu. Ține-te ca un copil mic de mâna celui mare.

Comentariu: De a Învăţătorului.

Răspunsul meu: Da.

Întrebare: Ce se întâmplă dacă eşti împins în mod constant spre stânga sau spre dreapta?

Răspuns: Este intenționat, astfel încât să te ții mai strâns de El, astfel încât să puteți vedea unde mergeți cu El și astfel să învățați.

Sunteți depărtați de El și trebuie să vă țineți mai strâns și să vă aliniați calea cu El, în spatele Lui. În acest fel, învățați atât din vicisitudinile sorţii, cât și din reacția Sa la acea soartă.

Întrebare: Este această cale prin rațiune sau prin credință mai presus de rațiune?

Răspuns: Această cale este prin adeziunea cu cel superior. Îți arată două linii și tu trebuie să păşeşti între ele.

Din emisiunea de pe KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman” 09.03.2020