Category Archives: Egoism

Vino şi vezi!

Întrebare: Persoana modernă trăieşte într-o stare foarte complexă, în care vechile modele de comportament nu funcţionează. Prin urmare, instinctiv, ea caută ceva nou. În acest sens, modelul de comportament integral poate să o intereseze, dar natura problemei este că, necesită un fel de implicaţii practice ale acestui model.

Răspuns: Dă-mi o semnificaţie practică egoistă.

Nu fi timid şi nu ascunde cuvântul “egoist”. Cum poate fi interesant modelul nostru pentru o persoană? În faptul că, cu ajutorul lui, echilibrul altruist al ego-ului este atins. Pentru a primi o caracteristică altruistă, ea trebuie, cumva, să sacrifice ego-ul său. Totuşi, nu este un sacrificiu, deoarece ea ajunge la un cerc de persoane, fără obligaţii şi fără a semna ceva. Ea este pregătită să asculte şi să vorbească cu ceilalţi. În plus, aceştia sunt oameni complet necunoscuţi care s-au reunit şi nu este legată de a mânca, a bea sau de un rendez-vous.

Este de dorit să alegi oameni care sunt mai mult sau mai puţin asemănători, deoarece noi vorbim despre unitate şi integralitate şi oamenii care sunt cei mai apropiaţi de integralitate sunt similari unii cu alţii, pentru că este mai uşor pentru ei să se conecteze şi să se unească.

În acest sens, vom începe să muncim cu ei. Nu le impunem condiţii prealabile. Dimpotrivă, le spunem că, ego-ul lor nu poate decât să profite.

Întrebare: Cum putem să le arătăm asta?

Răspuns: Noi nu le arătăm în orice formă. Vino şi convinge-te! Te vei simţi mai bine, vei avea o senzaţie de căldură, mai multă siguranţă, o viaţă mai uşoară şi vei învăţa să depăşeşti dificultăţile. Va fi mai uşor pentru voi, psihologic, să suportaţi tot ceea ce se întâmplă în această lume.

Mai întâi, vă oferim o nouă bază psihologică prin care puteţi să depăşiţi cele mai multe probleme pentru că veţi fi protejaţi. Desigur, o persoană protejată se simte mai sănătoasă şi mai fericită, productivitatea sa creşte şi relaţiile se ameliorează la muncă, în familie şi aşa mai departe.

Cu alte cuvinte, noi nu vindem “o pisică într-un sac” unei persoane. Dimpotrivă, noi îi spunem că ea se simte exact aşa şi chiar după prima lecţie practică.

Din kab.tv, “O lume integrală”, 24.10.2013

Sub jugul naţiunilor

Baal HaSulam, “Exil şi răscumpărare”:  Această naţiune nu va găsi odihnă între naţiuni până ce ea nu va realiza versetul: “Şi, plecând de acolo, vei căuta pe Domnul, Dumnezeul tău şi tu Îl vei găsi, dacă tu Îl vei căuta din toată inima ta şi din tot sufletul tău.” (Deuteronom 04:29)

Desigur, putem uşor interpreta aceste cuvinte în sens material: Poporul Israel s-a risipit printre alte naţiuni din întreaga lume şi încă nu s-a găsit. El rătăceşte în mijlocul lor şi doar o mică parte din Israel este pe pământul lui Israel.

Totuşi, noi trebuie să privim la rădăcină şi să înţelegem cuvintele cabaliştilor corect. În realitate, noi am căzut de la proprietatea de a dărui, care este numită “poporul Israel”, în proprietatea de a primi, numită “naţiunile lumii”. Noi locuim printre ele acum şi această proprietate de primire domneşte peste noi. Este exilul din care nu reuşim încă să scăpăm. Prin urmare, noi suferim şi lumea întreagă suferă.

Trebuie să revelăm cauza acestei suferinţe, cauza crizei care mătură lumea. Totul este datorat faptului că, noi suntem încă sub dominaţia naţiunilor lumii, a propriilor dorinţe egoiste, care domnesc asupra noastră, asupra punctului din inimă, asupra dorinţei noastre de unitate cu Creatorul.

Trebuie să ne ridicăm deasupra acestor dorinţe, acestor calcule egoiste şi astfel să ieşim din exil. Realizând individual şi împreună o muncă interioară, graţie eforturilor interne, vom vedea cum ieşirea spre răscumpărare afectează viaţa noastră exterioară, precum şi viaţa interioară şi exterioară a lumii întregi.

Baal HaSulam explică la sfârşitul “Introducere în Cartea Zohar”: Lumea întreagă şi poporul lui Israel sunt divizaţi în interioritate şi exterioritate. Interioritatea este munca împotriva egoismului nostru pentru a se ridica deasupra diferitelor calcule materiale, de a nu trăi decât în dorinţa de a dărui, în iubire şi unitate între noi şi lumea întreagă.

În acest mod, trebuie, de asemenea, să efectuăm munci externe. Şi, în fiecare stare, trebuie să revelăm ceea ce Creatorul cere de la inimile noastre, că le vom corecta.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, Scrierile lui Baal HaSulam

 

O conductă infinită

 Trebuie să mă ridic deasupra dorinţei mele egoiste pentru a accepta importanţa Creatorului şi creaturilor. Ei sunt la cele două extremităţi ale conductei care voi deveni şi trebuie să le consider ca fiind mai importante decât mine.  Trebuie să formez o conductă care să unească cele două extremităţi. Fac un efort anulându-mă în faţa dorinţei Creatorului şi în faţa dorinţei poporului şi devin un intermediar între cele două.

Natura mea este de a urî pe toată lumea cu excepţia mea. Deci, când mă ridic deasupra ego-ului meu, restricţionându-l, eu devin un punct. Deci, cum pot face o conductă din el?

Formez conducta conform măsurii de disponibilitate a Luminii Hassadim, care determină diametrul conductei mele. Diametrul este determinat de cât de mult m-am conectat la Creator şi la creaturi, deasupra Hassadim şi transform conducta într-o legătură, o linie de conexiune.

Există un întreg sistem de lucru aici. Dacă Creatorul şi creaturile sunt egali, atunci nu va fi nevoie de o conductă. Dar, pe de altă parte, ei trebuie, în cele din urmă, să fie egali şi conectaţi în toate sensurile posibile. Deci, asta înseamnă că, conducta va dispărea ? Conducta nu va dispărea, dar va deveni infinită şi graţie lor, aceasta va fi la mine. Eu iau dorinţa de a dărui de la Creator şi dorinţa de a primi de la creaturi şi le încorporez pe amândouă.

Apoi, încep să înţeleg că, Creatorul şi creaturile există pentru mine, deşi eu fac această muncă pentru ei.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de cabala, 12.11.2013, Shamati 3, “Referitor la realizarea spirituală”

O călătorie dificilă

Întâlnim, constant, probleme diferite de-a lungul drumului spiritual. Nimeni nu ne-a promis că va fi o călătorie uşoară, deoarece noi muncim împotriva naturii noastre, împotriva ego-ului nostru şi este foarte dificil.

Noi nu înţelegem ceea ce facem deoarece noi suntem în ego-ul nostru, în timp ce forţele care corectează ego-ul sunt externe şi sunt numite Creator. Trebuie să cerem influenţa lor asupra noastră, astfel încât ele să corecteze ego-ul nostru.

Dar, cum putem cere forţelor care sunt în opoziţie şi contrare ego-ului nostru pentru a-l corecta, fiind, în acelaşi timp, în ego-ul nostru ? Este imposibil, deoarece noi nu putem opera în exterior. Pentru a face asta, ni s-a dat un punct în inimă, adică un contact minim cu forţa exterioară, Creatorul. Totuşi, acest contact este minim şi nu este decât un punct, trebuie deci să-l dezvoltăm.

Întreg sistemul a fost creat în ego, în acest scop: un grup, susţinere şi prieteni. Astfel, putem găsi, într-un fel,  conexiunea cu forţa exterioară, care ne va conduce şi ne va susţine.

Din “secretele Cărţii Eterne”, kab.tv, 29.06.2013

Şapte ani de foamete

Baal HaSulam, Introducere la Studiul celor Zece Sefiroţi: Am interpretat odată vorbele înţelepţilor noştri, Cel a cărui afacere este Tora. Măsura credinţei lui este vizibilă în practicarea Torei de către el pentru că literele cuvântului Umanuto (afacerea lui) sunt aceleaşi (în ebraică) cu literele cuvântului Emunato (credinţa lui).

Este ca atunci când o persoană are încredere în prietenul ei şi îi împrumută bani. Poate are încredere în el pentru un leu, dar dacă cere doi, va refuza să-i împrumute. E posibil să aibă încredere pentru o sută de lei, dar nu pentru mai mult. De asemenea, poate să aibă încredere în el să-i împrumute jumătate din proprietăţi, dar nu toate proprietăţile. În final, poate să aibă încredere în prieten în ceea ce priveşte toate proprietăţile, fără strop de teamă. Această ultimă credinţă este considerată „credinţă totală” şi formele dinainte sunt considerate „credinţă incompletă”. Mai degrabă este credinţă parţială, dacă e mai mult sau mai puţin.

În fragmentul de mai sus, banii sunt folosiţi numai ca exemplu. De fapt, vorbeşte despre disponibilitatea de a refuza tot ceea ce avem pentru binele prietenilor noştri. Asta numeşte Baal HaSulam credinţă totală.

Întrebare: Ce înseamnă să refuz tot ceea ce am?

Răspuns: Este o chestiune de senzaţie. Pentru binele prietenului tău eşti gata să renunţi la lucrul cel mai preţios, o oportunitate de a ieşi spre spiritualitate. Dacă nu eşti gata pentru acest lucru, nu munceşti pentru binele Creatorului. Într-un astfel de caz, nu ai credinţă, şi, în consecinţă, eşti rupt de spiritualitate.

Întrebare: De ce se numeşte credinţă?

Răspuns: În acest context, credinţă înseamnă dăruire, forţa anulării de sine, renunţării la sine. Totuşi, nu trebuie nici măcar să încerci să urmezi această condiţie de unul singur. Forţa dăruirii va coborî la tine cu ajutorul Luminii care Reformează cu condiţia să O chemi. Pentru asta, trebuie să depui eforturi şi să fii o parte a grupului. Apoi, datorită geloziei, pasiunilor şi ambiţiilor, vei vedea că prietenii tăi au ajuns deja la stări mai înalte şi că tu vrei să fii ca ei. Dacă nu, atunci suferinţa te va împinge în această direcţie oricum şi tot vei simţi dorinţa de trecere de la primire la dăruire.

Peste tot în lume, observăm valuri de criză care „rezumă” un vârtej de dezvoltare. Ce ne-a adus asta de fapt? Pe de o parte, vieţile a numeroşi oameni au devenit mult mai bune. Nu mai sunt atât de săraci cei care nu aveau nimic altceva decât vieţile lor.

Pentru destul de mult timp, oamenii au crezut în capitalism. Cu alte cuvinte, au avut încredere că motivaţia lor egoistă îi va lăsa să împlinească succesul. De ce să nu-şi îmbunătăţească traiul cu adevărat? Bineînţeles, pe drumul spre succes, a trebuit să stea în cadrul unor determinări rigide ale legii, în interiorul unor limite legale concrete, mai degrabă decât o atmosferă în care totul este permis şi în care are loc vărsare de sânge. Fiecare are libertatea de a face orice vrea! Vrei să te bucuri de producţia industrială, de afaceri, de bănci, de tehnologii, etc.? Du-te şi împlineşte asta. Ca rezultat al acestei atitudini, oamenii au început să vâneze succesul şi au depus eforturi extraordinare pe această cale.

Pe de altă parte, au obţinut libertate financiară, au devenit mai educaţi, au acumulat proprietăţi personale, au început să călătorească peste tot în lume, şi s-au obişnuit cu abundenţa. În acest punct, au devenit mai vulnerabili la loviturile destinului, în opoziţie cu vremea când erau săraci.

Asta explică de ce „şapte ani de foamete” se întâmplă numai după „şapte ani de abundenţă”. La un anumit moment, evreii au dus o viaţă bună sub guvernarea unui rege egiptean generos care le-a oferit cele mai bune condiţii în viaţă. Faraonul era „preşedinte”, în timp ce Iosif era „prim ministru” care se bucura de puteri nelimitate. Niciun cuvânt de rău nu putea fi spus despre niciunul dintre ei. Astfel Creatorul „a exaltat” întregul popor încât acesta „s-a îngrăşat” şi a devenit „obez”. Apoi, Creatorul a început să-i ia poporului evreu „grăsimea abundenţei”, astfel încât ei să poată experimenta noi tendinţe pe propria „piele”.

Scăderea salariului şi o pierdere de capital sunt două lucruri asemănătoare. Se simte diferit atunci când nu reuşim să mai câştigăm o mie de dolari în plus, decât atunci când pierdem o sută de dolari care era deja la noi în buzunar. Această sută de dolari ne face şi mai trişti decât dacă am fi eşuat în a câştiga o mie în plus, din moment ce era deja a noastră. Timp de o lună întreagă retrăim pierderea sutei de dolari în timp ce pierderea posibilei mii nu are un gust atât de amar pentru noi.

De aceea astăzi umanitatea este ridicată la un nivel material foarte înalt. În acest moment, „depozitul de grăsime” ne este luat, strat cu strat, până când „carnea” se va vedea, adică până când tot ţesutul este „dat jos” de pe oase. Asta se numeşte „şapte ani de foamete” care se vor încheia în „zece ciume egiptene” timp în care „egiptenii” vor continua să-i „urască şi dispreţuiască pe evrei”. Cu alte cuvinte, opoziţia noastră cu propriul nostru egoism devine de netolerat pentru noi, şi nu ştim ce să mai facem cu el. În acelaşi timp, ştim că este egoul nostru cel care nu ne lasă să respirăm.

Astăzi, avem tot: structuri bancare, industrie dezvoltată, sisteme de sănătate şi educaţie bună… tot ceea ce vrem! Totuşi, aceste mecanisme acţionează împotriva noastră. Doctorii şi farmaciştii sunt interesaţi să-i ţină pe oameni bolnavi pentru a ne da medicamente, care sunt cu semnul întrebării sau chiar inutile. Industria şi afacerile s-au transformat în înşelăciune şi „instrumente de supt bani”. Pentru a scurta toată povestea, toate sistemele făcute de om, pe care obişnuiam să ne bazăm, se dovedesc putrede.

S-a întâmplat cu doar 60-70 de ani în urmă. Am crezut că ne apropiem de „viitorul luminos” în care fiecare va avea o casă, un job, se va bucura de sănătate, va merge în vacanţă şi va avea o pensie decentă. În loc de asta, când am ajuns la un anumit nivel, dorinţele noastre egoiste au început să coboare şi să îngroape speranţele noastre. Clasa de mijloc dispare treptat, şi totul se întoarce la cercurile dinainte: elitele în vârf şi miliarde de oameni care mor de foame jos. Aşa arată şapte ani de foamete.

Cum poate fi posibil aşa ceva? Unde este logica? Elitele ar trebui să se teamă că un asemenea scenariu va provoca tulburări imense şi revolte. Cei săraci vor pune întrebări şi vor fi imposibil de oprit. Mai mult, clasa de sus nu va fi capabilă să se oprească din a-i despuia pe oameni de tot ceea ce au; nu le vor lăsa nimic şi îi vor duce la sărăcie totală. Egoismul nu va permite clasei de sus să-şi schimbe comportamenul pentru că acesta este programul care este înrădăcinat în ei.

Pe drumul spre bogăţie, ca şi în căderea spre sărăcie, o persoană îşi evaluează pierderile. Oamenii care au fost în vârf şi care apoi au căzut se vor gândi serios la ceea ce li s-a întâmplat. În timp ce se gândesc la vieţile lor, vor vedea dintr-o dată: „Egoismul nostru ne-a devorat. Propria noastră natură este cea care ne urăşte. Nu ne permite să trăim bine. Dacă nu ne corectăm natura, vom fi pierduţi”.

Chiar elita şi „Cresus” care vor supravieţui şi vor câştiga bătălii importante vor simţi astfel. Să zicem că numai o sută de învingători vor ieşi din infernul luptelor pentru supravieţuire. Îi vor „apleca” pe ceilalţi. Nu vor fi niciun fel de legături de tranziţie care să hrănească straturile intermediare ale societăţii. Mecanismele viitoare de conducere vor trece într-un spaţiu virtual. În final, fiecare persoană îşi va pune o întrebare majoră: „Ce fac acum?” Vor vedea că egoismul lor distruge limite, o ia razna, şi face ceea ce vrea. Natura noastră nu ne va permite niciodată să obţinem un echilibru.

Este atât de evident! Nu este de ajuns să distribuim o parte din averile noastre săracilor pentru a le asigura traiul? Totuşi, orice ajutor caritabil dispare fără urmă, ca în Africa. Nu contează cât cheltuim pentru cei nevoiaşi; nu mai rămâne niciodată nimic şi nu este niciodată destul. Nevoile lor doar continuă să crească.

Acesta este punctul în care oamenii vor începe să strige despre răul care se va revela în ei, când vor înţelege că nu se pot descurca cu egoismul lor. Este ca şi cum un şarpe s-a târât în interiorul fiecăruia dintre noi şi acum ne mănâncă din interior, ca o tumoare canceroasă care nu poate fi tratată.

Acesta este un scenariu despre cum lumea exterioară se va dezvolta. Nu avem niciun drept să stăm şi să aşteptăm să se întâmple asta. Trebuie să le aducem la cunoştinţă oamenilor metoda corectării şi trebuie să facem acest lucru imediat.

Depunem orice efort ca să facem asta. Grăbim timpul şi ne dezvoltăm împreună cu Creatorul, cu grupul, cu exemplul a ceea ce trebuie să împlinim în cele din urmă. Ştim dinainte ce ne va aduce dezvoltarea noastră: unitate, aspiraţia de ne ajuta unii pe alţii să învăţăm să ne iubim aproapele ca pe noi înşine, distribuirea egală care se bazează pe educaţie integrală. Ne setăm acest ideal şi aspirăm la el în mod constant.

Astfel, pe lângă problemele care ne împing de la spate, mai avem o forţă care ne trage înainte. Chiar dacă loviturile vor fi destul de puternice în viitor, noi avem o forţă suplimentară care ne atrage înainte. Avem cunoaştere, aspirăm la misiunea noastră şi ne urmărim scopul. Studiem imaginea care este în faţa noastră şi aceasta chiar începe să înflorească şi să grăbească timpul.

Într-un fel sau altul, toată lumea va realiza până la urmă că egoismul este rău şi ne va ucide. Va deveni atât de evident că tot ceea ce va trebui să facem este să ne săpăm mormintele. Până la urmă, nu putem acţiona împortiva naturii noastre numai dacă nu folosim metodologia corectării care este creată în mod special din acest motiv.

Din partea a patra a Lecţiei Zilnice de Cabala, 02.04.2013, Scrierile lui Rabash

Ura ca o substanţă cancerigenă

Baal  HaSulam, “600 000 de suflete”: dar totul este găsit în fiecare individ, deoarece la sfârşitul timpului, toate sufletele se vor uni într-un singur discernământ, prin revenirea la sursa lor spirituală. Prin urmare, toate miracolele, minunile şi călătoriile pe care le fac în întreaga lume, ce durează şase mii de ani, trebuie să fie experimentate de către fiecare suflet. Şi sufletul bun aspiră din toate discernămintele de Kedusha, înainte şi după aceasta; şi sufletul rău face opusul…

“Sufletul rău” nu aspiră să se conecteze la ceilalţi, în timp sau în anumite cazuri şi devine o “tumoare canceroasă”, care nu vrea decât să mănânce mediul său. Acest lucru se întâmplă precum în corpul biologic. Acolo, fiecare celulă este unită la toate celelalte celule ale organismului, Şi, dacă această conexiune este normală, ea furnizează sănătate corpului. Prin urmare, fiecare “suflet bun”, precum o celulă sănătoasă, se străduieşte să realizeze unitatea universală, în timp ce sufletul rău, se distanţează de toată lumea şi vrea să-i exploateze pe ceilalţi pentru propriul interes.

În această stare, o peroană care stă singură şi caută un avantaj personal (↓↓), reprezintă opusul iubirii, care este ura. Ea îi iubeşte pe ceilalţi aşa cum iubeşte peştele la cină.

Următorul nivel este mineral (↓). Dar, nu acţionează în detrimentul altora şi devine o stare de Hafetz Hesed cu semnul minus. Întreaga lume arde şi asta nu contează pentru el. Aceasta se numeşte indiferenţă.

La nivelul superior (↑) , o persoană vrea binele celorlalţi, dar nu face nimic referitor la asta. Ea doreşte pur şi simplu binele şi este Hafetz Hesed, o intenţie pură.

Şi, în final, la cel mai înalt nivel, se găseşte o persoană care este conectată la ceilalţi (↑↑) . Este iubirea, intenţia şi acţiunea.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala, 10.10.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Sub presiune

Întrebare: De la cine primesc o dorinţă mai mare: de la grup sau de la public?

Răspuns: Sunt două forme diferite de dorinţă. Primesc necesitatea unităţii şi coeziune de la grup şi de la mase, necesitatea Cratorului. Da, exact pentru Creator.

La urma urmei, eu nu am nevoie de El şi nici prietenii mei. Punctul din inimă ne orientează doar în direcţia Lui, dar nu ne dă un veritabil impuls, nu creşte “carnea” dorinţei, nu constituie un vas gol flămând.

În unirea cu prietenii, noi nu cerem Creatorului. Nimic nu ne presează, nici nu ne îndeamnă să o facem. Cât de mult ne pot impulsiona dorinţele noastre? Un pic mai mult şi mai mult, dar este o presiune artificială. Fiecare este un tip grozav, toată lumea are dreptate, nu există nicio dorinţă între noi care ne va obliga să acţionăm fără ieşire.

Când va acţiona? Când ne vor cere oamenii să răspundem nevoilor lor, oricare ar fi. Ne vom regăsi sub presiune, nevoia creşte, de a avea grijă de ei şi de a-i ajuta şi acolo avem nevoie, cu adevărat, de Creator.  O nevoie esenţială irezistibilă nu va veni la fiinţele create decât sub presiune. De aceea, nu avem posibilitatea de a avansa spre Creator dacă nu ieşim spre lume şi nu ne vom preocupa de mase.

Chiar necesitatea de a ne uni în grup nu se va înregistra fără presiune exterioară. De fapt, de ce avem nevoie să ne unim? Cel care nu vrea nimic pentru sine se simte bine într-o colibă în pădure fără facilităţi. Vasele dăruirii nu simt nevoia de unitate. Punctele lor din inimă nu caută asta de la sine.

Dar, ce vor aduce la Creator? Ce fel de vase de recepţie sunt capabile să conducă la o corecţie? Se pare că, de fapt, noi nu avem nimic. Pe de altă parte, unitatea maselor are un enorm potenţial de vase care nu s-au manifestat încă, atât material, cât şi spiritual.

De aceea, conexiunea în grup şi preocuparea pentru public nu sunt posibile decât sub presiune externă. Faraonul ajută copiii lui Israel să scape din Egipt. Armata îi urmăreşte, “îi ameninţă”, obligându-i să traverseze Marea Roşie, apoi să stea la Muntele Sinai. Ei nu sunt de acord, dar după ruperea primelor table, ei primesc Tora şi procesul continuă.

Nu putem acţiona fără presiune din exterior, avem nevoie de ea. Da, unindu-ne, putem neutraliza un pic această presiune, dar nu complet.

Întrebare: Fiecare prieten are nevoie să se conecteze la dorinţele exterioare sau este suficient dacă grupul mondial, ca un întreg, se implică în toate acestea?

Răspuns: Ambele. Atât munca individuală, cât şi generală sunt necesare aici, în diferite forme. Mai întâi, trebuie să ne unim în interior, pentru a înţelege cum să ajungem la publicul exterior şi apoi să ne integrăm cu el, pentru a resimţi nevoia unităţii interioare. Apoi, trebuie să cerem revelarea Creatorului între noi, pentru a-I aduce Lui mulţumire, transferând satisfacţia la Kli-ul extern.

Astfel, vom fi un releu, un “canal de transmisie”, o tranziţie şi realizăm destinul nostru.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 04.10.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Ierarhia rigidă a justiţiei

Tora, „Exodul”, (Mishpatim), 23:2: „Sa nu fii cu cei mulţi pentru a face rău – să nu-ţi dai cu părerea asupra unui litigiu în direcţia majorităţii pentru a perverti legea”.

A fi de partea majorităţii ne corupe mereu. Oamenii se simt puternici atunci când sunt cu majoritatea. Este implantat în natura noastră.

În acest caz, o persoană este „coruptă” de o abordare diferită: „Am nevoie de asta pentru a disemina Cabala, de a corecta lumea, deoarece oamenii mă vor asculta şi eu îi voi corecta. Totuşi, pentru a începe, trebuie să stabilesc legătura cu ei şi să devin, oarecum, ca ei”.

Susţin aceste lucruri pentru elevii mei, deoarece un profesor trebuie să se ocupe de discipolii săi.  În mod constant, ei încearcă să mă convingă că această atitudine este corectă. Eu sunt de acord cu ei, apoi „îi trimit în sens invers” (mă joc cu ei), pentru a-i învăţa să lucreze corect. Contactul va avea loc, prin toate mijloacele.

Majoritatea trebuie să se „încline” în faţa unui individ. În spiritualitate, totul este definit de individualitate, nu de majoritate.

Întrebare: Cu alte cuvinte, nu sunteţi un fan al democraţiei ?

Răspuns: Nu există democraţie în nimic! Lumea este organizată „de sus în jos”, de la şefi la mase. Masele trebuie să-şi urmeze liderul. Liderul trebuie să aspire la Creator. Liderul este cel care este sub Creator. Vedem unde ne conduce democraţia. Eu sper că oamenii vor înţelege, în sfârşit, că o ierarhie rigidă a justiţiei trebuie să existe.

Legile care acţionează în natură sunt numite justiţie. Nu este ceva ce am „inventat” noi, ci mai degrabă ceva ce învăţăm şi primim de la natură. Întreaga ierarhie care a fost făcută de Creator, Lumina Superioară, reprezintă justiţia. Dacă, în ochii noştri, nu este aşa, atunci înseamnă că trebuie să ne schimbăm proprietăţile noastre. Când vom reuşi să ne schimbăm, vom fi de acord cu această noţiune. Când vom fi de acord, vom vedea că este perfecţiunea adevărată.

Din kab.tv, „Secretele cărţii eterne”, 24.06.2013

Ego-ul nu este o perturbare, ci un mijloc de a progresa

Rav Kook, „Scopul Israel şi specificitatea sa”: Iubirea pentru ceilalţi este sentimentul cel mai clarificat şi este bazat pe percepţia senzorială. De fapt, ar trebui să o urmăm şi o persoană trebuie să se pregătească pentru aceasta, să facă parte din viaţa celuilalt şi în aceasta constă ideea de moralitate individuală.

Iubirea faţă de ceilalţi este regula care include toate acţiunile unei persoane. Cu alte cuvinte, ea nu ar trebui să facă ceva ce nu provine din erupţia şi expansiunea iubirii. Altfel, această acţiune nu este compatibilă cu planul Creatorului şi ea va sfârşi prin a conduce la rezultate negative. Este exact modul în care iniţiativele noastre sunt examinate: Dacă ele sunt pentru binele celorlalţi, atunci va merge, altfel, nu va funcţiona.

Dar, cum putem explica asta oamenilor? Dacă ei aud despre asta, vor spune că nu au nevoie de propovăduirea noastră. Ei vor doar să trăiască şi să profite de viaţă. Cu toate acestea, noi trebuie să căutăm mijloacele de a atinge inima lor, nu pentru a le oferi dragoste, ci în scopul de a atinge iubirea Creatorului. Voi învăţa să iubesc Creatorul dacă am învăţat să iubesc în primul rând fiinţele create. Eu folosesc întreaga lume pentru binele obiectivului final, care este iubirea Creatorului.

Cum poate fi dragoste pentru fiinţele create, dacă eu doar le folosesc? Totuşi, aceasta este calea. Eu le iubesc cu adevărat deoarece doar graţie lor ating iubirea Creatorului. Mijlocul devine la fel de important pentru mine, ca scopul.

Marele ego presupune că trebuie să mă ridic deasupra lui, deoarece atunci voi atinge ceva ce este mult mai mare. Se pare că, dacă noi devenim mai egoişti, învăţăm cum să utilizăm ego-ul nostru, într-un mod nou, mai eficient şi nu să ne bucurăm în el, ci deasupra lui. Astfel, voi fi precum Creatorul. Este conform acestei abordări sănătoase, fără nicio iluzie că vreau să folosesc întreaga creaţie, inclusiv Creatorul, deoarece nu doresc să continui să avansez dacă nu ating nivelul Faraonului. Trebuie să simt totul şi să descopăr totul, dar împreună cu aceste clarificări, fără iluzii. Avansez cu precizie, fără a devia de la scop.

Este spus: „Un judecător nu dispune decât de ceea ce vede ochiul lui”. Abordez fiecare obstacol cu atributele mele şi nu obişnuiesc să scăp de asta. Nu am nimic, doar ego-ul şi asta mă face să mă alătur grupului, să mă anulez în faţa prietenilor, să fiu încorporat în ei, pentru a avansa spre Creator şi a întoarce spre public.

Toate aceste măsuri provin din ego-ul meu. Brusc, înţeleg că de acum, trebuie să îl utilizez în mod diferit, nu din interior, ci deasupra. Cum putem realiza acest lucru? Cum puteţi să beneficiaţi de ego? Putem să o facem cu ajutorul Luminii Înconjurătoare. Ea va avea influenţă asupra mea şi îmi va da şansa de a mă ridica deasupra ego-ului. Nu vreau să mă limiteze, deoarece am înţeles că nu pot percepe mai mult în acesta. Nu-mi oferă decât această lume şi vreau mai mult decât atât…

Când mă privesc acum, văd un animal care se bucură de hrană, sex, familie, confort, linişte, bani, respect şi cunoaştere. Dar, deasupra nivelului animal, mă întreb dacă aş dori să urc un pic mai mult. Apoi, primesc o metodă care-mi permite să mă ridic. Astfel, mai mult ego mă provoacă mai mult decât toate dorinţele precedente şi avansez deasupra lor. Este singurul mod de a creşte fără să-mi neutralizez ego-ul, ci utilizându-l cu înţelepciune. Întregul parcurs de dezvoltare îşi propune să ne transforme în mai mari egoişti, dar mai înţelepţi şi nu într-o manieră primitivă. Alţi oameni sunt pregătiţi să se mulţumească cu puţin. Dă-i unei persoane un milion de dolari pentru a rezolva toate problemele ei şi se va simţi satisfăcută. Dar, eu nu mă mulţumesc cu asta, eu trebuie să controlez lumea. Eu sunt Faraonul care declară: „Cine este Domnul ca să ascult de El ? Nu, voi conduce în locul Lui”. Este ego-ul, îl voi descoperi în mine şi nu mă voi opri pe drum. Dar, acest adevăr este dezvăluit numai persoanelor care au punctul din inimă, care au un potenţial spiritual; „Acest secret este dezvăluit în ei, treptat”.

Întrebare: Cum pot să evit a face erori şi să nu mă scufund în ego deasupra capului meu? Cum pot să ştiu că sunt pe drumul cel bun?

Răspuns: Dacă eşti conectat la noi, atunci vei avansa în mod corect. Poţi fi sigur că, dacă eşti în mediul corect şi doreşti să fii acolo, nu există alt mijloc. Problema nu este că te simți slab sau că îți lipsește înțelegere, ci atunci când o persoană adaugă alte metode. O persoană nu este un obstacol pentru ea însăşi, dar, în cazul în care începe să prindă „viruşi” externi, ea nu va reuşi.

Din prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 27.08.2013, Scrierile lui Rav Kook

 

Să salvăm iubirea de la uitare

Oricine ştie că viaţa de familie nu este uşoară, şi nu ar trebui să fie lăsată să intre în derivă. Dacă noi, ca şi cuplu, avansăm pe calea dezvoltării reciproce, putem defini trei „teritorii” în relaţia noastră:

  • Teritoriul indivizibil, unde iubirea domneşte între noi;
  • Teritoriul comun, unde suntem în înţelegere şi analizăm. Acesta este un loc al liberului arbitru pe care putem de asemenea să-l umplem cu iubire;
  • Teritoriul individual, al fiecăruia, unde celălalt partener nu intră niciodată. Aici, o persoană priveşte lucrurile din propriul său punct de vedere, preferă ceva, nu acceptă altceva, chiar dacă în pofida celuilalt, şi se gândeşte la ceva care îi aparţine doar lui. Până la urmă, suntem cu toţii oameni, sisteme complexe.

Aceste teritorii, la rândul lor, sunt subdivizate în părţi mai mici, dar noi suntem limitaţi la împărţirea generală.

Ideea este că noi nu ne putem descurca fără iubirea primară, fundamentală. Este ca în căsătoriile regale unde nici măcar nu se cunoşteau dinainte şi nu au un punct comun de contact, un punct al iubirii. Totuşi, tinerii din ziua de astăzi se căsătoresc în general pornind de la atracţia dintre ei, conduşi de cel puţin o scânteie care se aprinde între ei.

Întrebare: Cum pot partnerii să-şi construiască relaţia în mod corect pentru a menţine aprinsă această scânteie, pentru a extinde teritoriul comun?

Răspuns: Înainte de toate, ne întoarcem către minte, nu către sentimente. Un sentiment cald care, odată trecut, a dispărut deja, şi aminitirea lui este deformată de straturi ale fazelor ulterioare. Oamenii nici măcar nu realizează că acesta este un lucru natural, hormonal, material şi, mai mult decât atât, este supus obiceiurilor şi deiverselor standarde, la fel de artificial pe cât de schimbător. De exemplu, dacă am crescut obişnuit cu apropierea din familie, atunci sentimentul meu este mai stabil, şi dacă partenerul meu se potriveşte naturii mele fizice, el sau ea are  un impact mai mare la nivelul subconştient.

Pe scurt, un licăr al sentimentului familiar a fost spontan, fără să ne gândim la asta, şi acum noi vrem să ne angajăm mintea să analizeze această explozie. Doar mintea ne va ajuta să-l recuperăm din trecut, acel trecut frumos când obişnuiam să ne plimbăm de mână şi să trăim în armonie, incapabili să ne despărţim, şi eram atât de aprinşi încât păream un cuplu de idioţi care zâmbeau mereu. Vrem să creăm din nou acest sentiment astel încât să ne îndulcească viaţa şi să-i dea gust, sens, şi astfel, şi noi vom fi capabili să emanăm căldură şi implicare în faţa copiilor noştri şi a celor dragi. Nici nu menţionez faptul că, potrivit a numeroase studii, armonia din familie întăreşte sănătatea şi favorizează longevitatea.

De aceea trebuie să ne întoarcem către minte.

În primul rând, suntem de acord unul cu celălalt în ceea ce priveşte cât de mult partenerul meu poate să-mi ceară şi invers. Oricine respinge o parte din confortul propriu, cu alte cuvinte, egoismul său, şi îşi sprijină şi încurajează partenerul în rutina de zi cu zi, în afaceri şi discuţii. Demonstrăm această apropiere a unuia faţă de celălalt drept un exemplu bun.

În al doilea rând, fiecare dintre noi se întoarce spre şi se raportează la celălalt văzându-l ca persoana cea mai bună, cea mai importantă, cea mai deşteaptă şi unică din lume. Nu ne speriem de exagerări, nu evităm cuvinte mari şi complimente. Dimpotrivă, le căutăm. Fac o listă de exemplu, de 20 de rânduri, deşi nu este simplu, şi o folosesc cât de des pot. Obiceiul devine a doua natură. Voi începe cu adevărat să văd în „jumătatea” mea ceea ce îi atribui.

Nimeni nu îmi cere sentimente sincere de la început. Îmi imaginez o regină a frumuseţii în felul meu: o gazdă frumoasă, foarte sensibilă, minunată, o mamă perfectă, atrăgătoare, sexi, şi aşa mai departe. Mă raportez la soţia mea ca şi cum ea îndeplineşte toate aceste criterii până când într-adevăr recunosc în ea toate aceste calităţi.

În esenţă, folosim acelaşi principiu în grup în munca cu prietenii, ridicându-i în ochii noştri.

Deci, mental, zugrăvesc o imagine a celei mai bune soţii din lume, imaginea care cuprinde toate aspectele vieţii, toate situaţiile. Totuşi, nu se limitează la fantezii. Muncesc cu mine însumi să-mi tratez soţia ca fiind cu adevărat această imagine. Literal, mă „programez” pe mine însumi şi relaţia noastră.

Întrebare: Deci, trebuie să ignor realitatea?

Răspuns: Nu există realitate obiectivă. Mereu văd lucruri pe care le pictez pe „pânzele” conştiinţei mele. De fapt, nu-mi remarc partenera, deşi trăim împreună. Sunt atât de obişnuit cu ea încât, doar ocazional, mă concentrez pe laturi mai proeminente dincolo de aspectul exterior. Mai mult, în mod natural, bărbaţii sunt mai superficiali, în timp ce femeia piveşte mai în profunzime, şi în acest sens este mai uşor pentru ea să treacă peste obstacolele exterioare.

Oricum, după ce am zugrăvit un ideal, îmi „îmbrac” partenera cu el. De acum înainte, ea este exact aşa pentru mine şi ideea principală nu este în aspect. În interiorul meu, introduc perfecţiunea în toate calităţile ei. Fie şi egoist. „Aceasta este soţia mea, şi, de aceea, este cea mai bună care poate exista”.

Bineînţeles, acest lucru cere efort. Produc această atitudine ca şi cum văd un ideal zugrăvit în faţa mea. Toate virtuţile lumii sunt cuprinse în el. Mental, o aşez pe un piedestal, pe tronul reginei şi, indiferent ce, nu o cobor de la această înălţime. Totul în ea este perfecţiune, şi dacă nu-mi place ceva, este pentru că egoismul îmi acoperă ochii.

Repet, principalul lucru în această imagine nu priveşte detaliile exterioare, ci respectul, reverenţa de care sunt plin, valoarea pe care idealul o câştigă în ochii mei. Chiar această valoare, această atitudine, o transfer partenerei mele. Nimic nu-mi împiedică imaginaţia de la a fi întors în direcţia corectă şi de la a deveni programat cu o anumită viziune.

Suntem angajaţi alături de partenera noastră în aceast muncă interioară reciprocă, voită şi conşientă. Discutăm despre ea. Ne arătăm unul altuia exemple în fiecare situaţie, îl acceptăm pe celălalt ca fiind perfect.

Într-adevăr, ochii noştri văd o imagine diferită, deşi până şi asta se va schimba mai târziu. Totuşi, ne întoarcem spre o nouă relaţie, planificată deocamdată, dar serioasă.

De exemplu, casa este o mizerie pe care nu o pot suporta şi, în acelaşi timp, mă comport cu soţia mea ca şi cum ea pune fiecare lucru la locul lui. Accept ordinea aşa cum o vede ea. Nu caut nici măcar pretexte. Văd şi îmi propun să văd totul în ea şi tot ce depinde de ea ca fiind perfect.

Aceasta este conştiinţa noastră, concesii reciproce, respingerea atitudinii egoiste. Muncind astfel, într-o săptămână, dintr-o dată voi afla că totul s-a schimbat. Se dovedeşte că o văd într-adevăr fără defecte, la fel cum mă vede şi ea pe mine. Iubirea înfloreşte în teritoriul nostru comun.

Într-un cuvânt, „nu e suferinţă, nu e câştig”. Iubirea vine când îi arăt partenerului meu exmplul că îl/o accept, că el sau ea este binevenit(ă), în ciuda a tot ce văd negativ în el/ea. Îi arăt iubire, aceeaşi iubire ca pentru propriul copil care este mereu irezistibil în ochii mei, oricum ar fi.

În final, basmul va deveni realitate, iar iubirea care a izvorât şi s-a întărit între noi nu va mai avea nevoie de trucuri. Orice problemă ne va aduce noi oportunităţi pentru compromisuri, concesii, şi mai multă iubire.

De aceea se spune că iubirea va acoperi toate greşelile. Ea poate creşte doar cu ajutorul lor. Dacă ele nu ar fi, nici nu m-aş uita la soţia mea. Astfel, orice privire revelează ceva rău pentru mine. Aceasta este natura umană.

Aici este unde începe munca noastră, unde trebuie să învăţăm să privim viaţa în mod obiectiv fără dependenţa de propriile noastre dorinţe, fantezii şi pasiuni. Noi înşine construim lumea, nu prin gânduri visătoare ci prin atitudinea noastră, împreună recuperăm dorinţa de la uitare până când înlocuieşte realitatea precedentă.

Din „Discuţie despre Noua Viaţă”