În Ştiri (theoryandpractice.ru) „Nimeni din aceasta lume nu înțelege mecanica cuantică, adică care este principalul lucru pe care trebuie să-l ştim despre ea. Fizicienii au învăţat să folosească legile şi chiar sa anticipeze fenomene, bazate pe calcule cuantice. Dar până acum, nu este clar de ce prezenţa unui observator determina soarta sistemului şi îl provoacă să facă o alegere în favoarea unui singure stări…”
Pisica lui Schrödinger
Există multe interpretări ale mecanicii cuantice, cea mai populara dintre ele este versiunea de la Copenhaga. Prevederile sale principale au fost formulate de către Niels Bohr şi Werner Heisenberg în 1920. Un termen central al interpretării de la Copenhaga este – o funcţie matematică, care conţine informaţii despre toate stările posibile ale unui sistem cuantic în care există simultan.
În conformitate cu interpretarea de la Copenhaga, numai supravegherea exterioara defineşte starea sistemului şi o distinge de alte sisteme (funcţia de undă numai ajută pentru a calcula matematic probabilitatea de a găsi sistemul într-o anumita stare. Putem spune că după ce a fost observat, sistemul cuantic devine unul clasic: el încetează imediat sa co-existe în mai multe stari în acelaşi timp, în favoarea uneia dintre ele).”
Această abordare a avut întotdeauna o mulţime de adversari …, dar precizia calculelor şi a predictiilor a prevalat. Cu toate acestea, în ultimii ani, suporterii interpretarii de la Copenhaga au devenit din ce în ce mai puţini şi nu in ultimul rând datorită celui mai misterios colaps instantaneu al functiei de unda in timpul masuratorilor.
Faimosul experiment făcut de Erwin Schrödinger – cu pisica, a fost doar cu scopul de a arăta absurditatea acestui fenomen.
Să vă reamintesc esenţa experimentului: Într-o cutie neagră este plasată o pisica vie, o fiolă de otravă şi un mecanism care poate pune aleator otrava în acţiune.
Să zicem, un atom radioactiv poate rupe fiola. Timpul exact de dezintegrare radioactivă este necunoscut. Tot ce ştim este perioada de înjumătăţire, adică timpul în care dezintegrarea radioactivă va fi încheiat cu probabilitate de 50%.
Deci, pentru observatorul extern există pisica din interiorul cutiei în două stari simultane: inca în viaţă, dacă totul merge bine, sau moarta, în cazul în care mecanismul s-a declansat şi fiola este rupta.
Ambele stari sunt descrise printr-o funcţie de undă (funcţia psi) a pisicii care se schimbă cu timpul: cu cât se scurge mai mult timp, cu atât este mai mare probabilitatea ca descompunerea radioactivă sa aiba loc. Cu toate acestea, de îndată ce cutia este deschisa, funcţia de undă dispare şi vedem rezultatul acestui experiment crud.
Deci, înainte ca observatorul sa deschida cutia, pisica va echilibra mereu punctul între viaţă şi moarte. Numai acţiunea observatorului poate determina rezultatul. Aceasta este absurditate pe care a arătat-o Schrödinger.
Difracţia Electronului
Există o sursă care emite un flux de electroni care se indreapta spre un ecran, o placă fotografică. În calea electronilor este plasată o barieră, o placă de cupru cu două fante.
La ce fel de imagine ne putem aştepta pe ecran, dacă vom vizualiza electronii ca fiind doar niste bile încărcate? Două benzi luminoase opuse fantelor.
De fapt, ecranul afiseaza un model mult mai complex de linii alb-negru alternative. Fapt este că electronii trec prin fante, ei încep să se comporte nu ca particule, ci ca unde (similar cu fotonii, particulele de lumina, ei pot fi simultan particule şi unde)
Atunci undele interacţionează în spaţiu unele cu altele. Uneori, ele se întăresc reciproc, alteori se slăbesc reciproc. Ca urmare, apare pe ecran o imagine complicata de lumina, care alternează cu linii întunecate.
Cu toate acestea, rezultatul experimentului nu se schimbă. Dacă electronii trec prin acea fantă câte unul, nu ca un flux solid, atunci fiecare particulă separată există simultan în ambele stări – particulă şi undă.
Chiar şi un singur electron la un moment dat poate trece prin ambele fante (iar aceasta este o descoperire importantă a experimentului de la Copenhaga legată de mecanica cuantica: obiectele pot să îşi demonstreze simultan proprietatile lor materiale „obişnuite „şi proprietăţile de undă „neobisnuite”.
„Ce are a face cu asta un observator?” În timpul experimentelor similare, atunci când fizicienii au încercat să stabilească cu ajutorul unor instrumente prin care fanta trece electronul, imaginea de pe ecran s-a schimbat dramatic şi a dobândit o formă „clasica”: două benzi luminoase s-au format in spatele fantelor, în locul de contact, şi nu benzi alternative .
Se pare ca electronii nu au dorit să demonstreze natura lor de undă sub privirea atentă a unui observator, ca şi cum ar decide să se adapteze la dorinţa observatorului de a vedea o imagine simplă şi clară. Este ceva mistic?
Fulerena încălzita
Experimente în domeniul difracţiei de particule au avut loc nu numai cu electroni, ci şi cu obiecte mult mai mari: fulerene – molecule mari închise, care constau din zeci de atomi de carbon (de exemplu, Fulerena de 60 de atomi de carbon într-o formă asemănătoare unei mingi de fotbal: o sferă goala alcătuită din pentagoane şi hexagoane).
Recent, un grup de la Universitatea din Viena, condus de profesorul Zeilinger, a încercat să adauge prezenţa unui observator ca o componentă a unui experiment ştiinţific. Pentru asta, ei au iradiat cu o rază laser molecule de fulerenă aflate în mişcare.
După ce au fost încălzite cu o sursă externă, moleculele au devenit strălucitoare; astfel încât erau inevitabil vizibile pentru un observator.
După ce această inovaţie a fost implementata şi utilizata în mai multe experimente, moleculele si-au schimbat comportamentul. Înainte ele erau complet vizibile pentru observator. Au evitat cu succes obstacole (adică au arătat calităţi ale undelor), similar cu electronii de la ultimul nostru exemplu: cei care au lovit un ecran opac.
Mai târziu, atunci când un observator a intervenit, fulerena s-a „calmat „şi a început să se comporte in totalitate „ascultand de legea” particulelor materiale.
Dimensiunea de răcire
Una dintre cele mai renumite legi din lumea cuantica este principiul incertitudinii al lui Heisenberg: „Este imposibil să localizezi in acelasi timp locul şi viteza unui obiect cuantic”.
„Cu cât măsurăm mai precis impulsul unei particule, cu atât mai puţin precis se poate calcula poziţia ei. Legile cuantice folosite la nivelul de particulelor minuscule sunt, de regulă, de neobservat în lumea noastră, a obiectelor mari (macro-obiecte).
Acesta este motivul pentru care sunt valoroase experimentele recente ale grupului condus de profesorul Schwab din SUA. În timpul experimentelor sale, efectele cuantice au fost demonstrate nu la nivel de electroni sau molecule fulerene (diametrul lor caracteristic este de aproximativ 1 nm), ci la un obiect puţin mai concret -o mica bandă de aluminiu.
O bandă a fost fixat pe ambele părţi, astfel încât mijlocul a ramas suspendat şi a putut vibra sub influenţa externă. În plus, alături de banda a fost fixat un dispozitiv capabil să detecteze cu precizie poziţia scesteia.
Ca rezultat, experimentatorii au aflat două lucruri interesante. Mai întâi de toate, orice măsurare a poziţiei obiectului sau monitorizare a sa a fost de nedescris. După fiecare măsurătoare poziţia benzii s-a schimbat.
În linii mari, cercetatorii au definit cu mare precizie coordonatele benzii de aluminiu, astfel conform principiului incertitudinii al lui Heisenberg, au schimbat viteza şi, ca rezultat, locaţia ulterioară.
În al doilea rând, (total neaşteptat), unele măsurători au cauzat cumva răcirea benzii. Deci, observatorul, prin simplul fapt al participării sale la experiment, a schimbat caracteristicile fizice ale obiectului.
Starea Particulelor
După cum se ştie, particulele radioactive instabile se descompun în această lume, nu numai de dragul experimentelor cu pisici, ci mai ales pe cont propriu. Fiecare particulă are o medie de viaţă în timp care poate, se pare, să fie extinsa sub ochiul atent al unui observator.
Acest efect cuantic a fost prezis pentru prima dată în 1960, iar confirmarea sa experimentată genial a venit în articolul publicat în 2006 de către un grup condus de laureatul Premiului Nobel in fizica Wolfgang Ketterle de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT).
In munca lor, grupul a studiat dezintegrarea unui atom non-stabil de rubidiu excitat (atomii de rubidiu se descompun în starea primară și în fotoni). Imediat după pregătirea sistemului şi după ce atomii au fost excitati, am putut vedea un fascicul laser stralucitor.
Monitorizarea a fost efectuată în două regimuri: constant (când impulsurile mici de lumină au fost trimise în mod constant la sistem) şi pulsatoriu (caz în care sistemul a fost expus din timp în timp la impulsuri mai puternice)„
Dimensiunea efectului pentru ambele regimuri studiate de oamenii de stiinta coincide, de asemenea, cu previziunile. Viaţă maximă a unui atom non-stabil de rubidiu stimulat, a fost prelungita de 30 de ori.
Mecanica cuantică şi conştiinţa
Electronii şi fulerenele au încetat să își demonstreze proprietăţile lor de undă; banda de aluminiu s-a răcit; particule non-stabile au înghețat după în timp ce se descompuneau. Sub un ochi puternic al unui observator lumea se schimbă. Nu este o dovadă a implicării noastre intelectuale în lumea din jurul nostru?
Atunci, poate Carl Jung şi Wolfgang Pauli (fizicieni austrieci, laureati ai premiului Nobel, unii dintre pionierii fizicii cuantice) au avut dreptate când au spus că legile fizicii şi conștiința trebuie să fie considerate ca fiind complementare, influențându-se reciproc?
Dar acesta este doar un pas pentru a ajunge la a realiza că întreaga lume din jurul nostru este, în esenţă, un produs iluzoriu al minţii. Inspaimantator? Atunci să ne referim din nou la fizicieni.
Chestia e că, în toate experimentele descrise mai sus, observatorii au influenţat în mod inevitabil sistemul. Ei l-au iluminat cu o raza laser, utilizând instrumente de măsurare…
Există un principiu general şi foarte important: este imposibil să mă uit la un sistem şi să-i masor parametrii, fără să interacţionez cu acesta. Totuși, în cazul în care există o interacțiune, intervine o modificare a proprietăţilor.
Și este mult mai evident atunci când obiectele cuantice mari interacţionează cu un sistem cuantic mic. Această situaţie este descrisă de termenul ”decoerență cuantică”-un proces ireversibil de denaturare a proprietăţilor cuantice într-un sistem‚ din punct de vedere termodinamic, atunci când se coreleaza cu o altă structură mare.
In timpul unei astfel de interacţiuni, sistemul cuantic pierde caracteristicile sale originale şi devine „clasic „, adică, „se supune” unei structuri mai mare. Aceasta explică paradoxul cu pisica lui Schrodinger: pisica este un astfel de sistem mare, încât pur şi simplu nu poate fi izolat de lume. Parametrii acestui experiment gândit nu sunt chiar corecți.
În orice caz, comparat cu realitatea creaţiei cu un act de conștiență, decoerența sună mult mai liniștitor. La urma urmei, cu această abordare, întreaga lume clasică devine un mare efect de decoerență.
Ca autor al uneia dintre cele mai importante cărţi din acest domeniu, această abordare generează o declaraţie logica, cum ar fi : „nu există particule în lume „sau” nu există timp la un nivel fundamental.”
Este vorba despre o observare constructivă, sau o decoerență omnipotentă? Trebuie să alegem între două rele. Amintiţi-vă: în acest moment, oamenii de știință sunt din ce în ce mai convinşi că există efecte cuantice care stau chiar la baza proceselor noastre de gândire. Deci, fiecare dintre noi trebuie să aleagă unde se termină „supravegherea” și unde începe realitatea. ”
Comentariul meu: Știința, în această lume, este capabilă să identifice unele efecte care provin „din afara acestei lumi”, pe care nu suntem în starea să le înțelegem prin mintea și proprietățile noastre. Înțelepciunea Cabala nici nu încearcă să le explice oamenilor din această lume, deoarece, în principiu, aceasta este imposibil din cauza faptului că ne lipsesc proprietățile respective.
Înţelepciunea Cabalei dă unei persoane, care este interesata în atingerea lumii superioare, o şansă de a obţine proprietăţile realităţii superioare, astfel, în măsura în care poseda aceste proprietăţi, poate deveni un „rezident” al unei lumi superioare şi o poate explora in interior, aşa cum explorăm noi această lume materială.
Filed under: Criza, globalizare, Fara categorie, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Perceptie, Spiritualitate -
Niciun comentariu→
Comentariu: Dupa cercetari extinse, cercetatorii din Regatul Unit au descoperit ca un venit mare nu ii face pe oameni fericiti. Rezultatele au fost publicate in „Personality and Social Psychology Bulletin”.
Întrebare
Întrebare
Întrebare
Din cuvintele “Midrash Rabba” Parshat “Balak”: În cea mai mare parte, Balaam prezenta foarte puțin interes în cursurile sale. Lucra singur și doar în schimbul banilor, iar dacă aranjamentul îi asigura un profit, atunci el putea să blesteme pe oricine binecuvântase mai înainte și vice versa. 
Întrebare
Natura ca un singur corp
Întrebare
Întrebare