Category Archives: Garantia reciproca

Ce aduce multumire in viata?

Astazi oamenii sunt din ce in ce mai ingrijorati de bunastarea lor. In fond, fiecare persoana din lume poate avea tot cea ce isi doreste, insa nu este capabila sa dobandeasca asta. Chiar si cel mai bogat si puteric om nu simte ca poate fi in siguranta si implinit prin iubirea colectiva: garantia reciproca. Acest lucru poate avea loc numai daca avem grija unii de altii.

Omenirea creda ca bunastarea materiala o va satisface, insa visul American, societatea de consum, s-a ruinat pe sine. Am ajuns in punctul in care trebuie sa ne schimbam atitudinea fata de viata. Senzatia de bunatate, pace si implinire nu este definita de posesiile naostre. Nu putem fi multumiti oricum.

Adevarata implinire va putea deveni posibila doar atunci cand Lumina va circula printre noi. Insa pentru a ajunge la aceasta, trebuie sa ii deshidem calea prin grija reciproca unii pentru altii. In timp ce ne gandim la ceilalti, deblocam acest sistem, si prin aceasta implinirea ii va umple atat pe ei cat si pe mine. Avem nevoie de aceasta implinire pentru a realiza Arvut (garantia reciproca) pentru ca astfel sa incepem sa ne preocupam despre felul in care sa il completam pe Creator.

La inceput, ne gandim ca efortul exercitat ne va face sa ne simtim bine. Si doar in momentul in care toti vor incepe sa se gandeasca la ceilalti, anulandu-si propriul egoism, atunci intentia noastra se va chimba in altruism. Astfel, de la Lo Lishma ajungem la Lishma, pe masura realizarii garantiei reciproce.

Din Lectia zilnica de Cabala 08.10.2010, Arvut

Deblocarea arterelor spirituale

Intrebare: Cum daruiesc garantia grupului? Ce anume trebuie sa ma intereseze?

Raspuns: Sa te intereseze prietenii, sa fii dornic sa le dai un sentiment de incredere. In toata realitatea nu exista o alta lipsa in afara dorintei noastre indreptate catre interconexiunea reciproca.

Lumina doreste sa ne implineasca pe toti, insa noi stam in calea ei. Eu nu te cred; te urasc si prin aceasta blochez canalul prin care Lumina vine la tine. Rezuta ca problemele noastre exista si din cauza mea: eu nu las abundenta infinita sa ajunga la tine.

De fapt asta este un sistem spart. Creatorul a creat Lumea Infinitatii, toate sufletele, precum si canalele dintre ele pe care le-a incredintat noua. Insa eu, cu ura mea, blochez canalele pentru ceilalti. Si asta face fiecare dintre noi.

Acum, Cabalistii spun, ca a venit timpul in care trebuie, impreuna, sa deschidem canalele pentru ca sa patrunda Lumina. Multumita efortului colectiv, Lumina va incepe sa se reverse iar in ei, si fiecare va realiza ca nu simte nici un fel de lipsa. Aceasta este legea sistemului inchis al naturii. Si noi, in lumea noastra, simtim acest efect negativ din ce in ce mai mult.

Nu exista alta varianta: Canalele care ne conecteaza au fost blocate de Sus si noi trebuie sa patrundem prin aceste gauri prin efortul propriu. In fond, toate canalele reprezinta egoismul nostru, in ciuda dorintei mele de a largi canalu. Prin efort sustinut, atrag Lumina si ii ingadui sa lucreze, sa patrunda in canale asemeni unui suvoi subtire, care reinsufleteste intregul sistem.

Din Lectia zilnica de Cabala 08.10.2010, Arvut

Cum sa incetez sa ma gandesc la mine insumi, Partea 2

Toti cei din poporul Israel sunt raspunzatori de ceilalti (SANHEDRIN, 27b, Shavuot 39)

Continuare la Cum sa incetez sa ma gandesc doar la mine, Partea1)…

7. Daca in grup fiecare se gandeste la celalat, grupul devine un sistem perfect care exista in starea Arvut (garantia reciproca) sau in sufletul intreg . Toti prietenii se ridica deasupra dorintelor si intra intr-o interconecrare unificata, devenind garantii in daruire pentru ceilalti.

Fiecare persoana detaseaza punctul sau din inima de egoismul sau si il conecteaza cu punctele din inima ale celorlalti. Astfel, dorintele raman jos si coexiunile apar intre pnctele din inima. Intr-o astel de conexiune a daruirii reciproce, actioneaza alte legi diferite, altruiste. O noua lume isi deschide portile in fata persoanei.

8. De indata ce o persoana s-a ridicat deasupra egoismului sau, corectarea conexiuni cu ceilalti incepe prin intermediul unor dorinte anterior respinse. La inceput se intampla ca daruire de dargul daruirii si apoi ca primire de dragul daruirii. Toate relatiile au loc doar spre placerea Creatorului. Acest spirit colectiv care este prezent intre prieteni se manifesta in toti; ei sunt acum capabili sa detecteze si sa isi indrepte intentia doar asupra acestui lucru.

Apare o senzatie de interactiune dar nu cu sine si nici cu altii, ci cu intregul unificat. Relatia cu Creatorul Care este revelat in totalitatea se iveste din aceasta unitate.

Din Lectia zilnica de Cabala 08.10.2010, Arvut

Primul grad al sufletului meu

Intrebare: Exista o diferentiere in eforturile pe care trebuie eu sa le fac atunci cand indeplinesc conditiile garantiei reciproce pentru prima data si cand are loc a doua data?

Raspuns: Diferenta consta in senzatia unei lipse, eu intentionez sa dobandesc al doilea nivel pe baza primului. Primul grad sta in mine ca un Reshimo (inregistrare interioara, o urma), o stare pe care am experimentat-o insa nu am putut- o pastra datorita unei dorinte aditionale de a primi. Acum trebuie sa infrang aceasta dorinta aditionala pentru a atinge urmatorul nivel. Nivelul anterior ma ajuta sa ajung la urmatorul.

Acestea nu sunt grade ale coborarii, ci ale unei urcari. Cu alte cuvinte, chiar daca eu cad, inteleg deja cum am reusit sa ajung la aceasta stare de garantie reciproca la primul nivel, si acum voi proceda la fel cu urmatorul.

Aceasta se numeste sufletul invata persoana, adica am castigat experienta si acum stiu ce sa fac. Imi este clar acum, ca ceea ce am perceput ca fiind caderi nu sunt stari in care ma pierd pe mine. Eu realizez ca acum sunt in cadere si ca imi lipseste puterea (legatura cu Creatorul).

Este deja o mare realizare faptul ca sunt in intuneric, ca am pierdut contactul cu Creatorul. Cu alte cuvinte, punctul de constiinta sau contactul cu spiritualitatea este conservat si asta este foarte important. Acum imi incep munca din acest punct si nu dntr-o stare complet detasata de spiritualitate.

Spus altfel, nu va pierdeti nivelul anterior datorita unui pacat; ci mai degraba, coborati de la primul nivel pentru ca vi s-a dat o dorinta mai inalta a urmatorului nivel. Marimea dorintei necorectate a nivelului urmator, pacatul care va este acum este revelat, acopera gradul corectat, desi primul grad se afla in forma corectata interiorul celui de-al doilea.

Este de fapt o urcare si nu o cadere; ati realizat primul grad si l-ati revelat de cel urmator, partea sa opusa. In AHP a Lumii Superioare, va simtiti cazut, un pacatos. Insa, este felul in care va definiti din perspectiva primului grad corectat.

Este exemplificarea ideii sufletul persoanei il invata pentru ca eu deja am un suflet. Intr-adevar, primul grad este sufletul meu. Dupa aceea, imi voi dezvolta un suflet de marime corespunxzatoare gradului urmator, apoi celui urmator lui, si tot asa.

De ficecare data grade mai inalte se vor dezvolta in mine; ele vor ascunde gradele anterioare in masura mai mare, insa voi avea intotdeauna puterea, legatura cu Lumina pentru a urca. Eu discern intotdeauana fiecare grad urmator al unei urcari care se bazeaza pe gradele pe care le-am dobandit deja. Inseamna ca am oportunitatea de a diagnostica in mod corect ce se intampla cu mine si cum sa atrag Lumina care Reformeaza.

Starea mea seamana cu aceea a unui pacient inconstient pentru ca sunt constant echipat cu forta garantiei reciporce. Am semnat deja aceste conditii, le observ si sunt in starea in care nu o pierd, desi din perspectiva personala se poate intampla. Si dintr-o data realizez ca fac o gaura in barca.

Nu am facut asta tot timpul, abia am inceput si brusc va fi completa si exact in acel moment incepe sa apara in mine. Aceasta este revelarea egoismului gradului urmator. Insa, gradul anterior, legatura dintre prieteni, ramane in mine si acest lucru se numeste persoana este ridicata in sfintenie si niciodata coborata din aceasta.

De aceea, Baal HaSulam scrie ca adevarata porvocare este atingerea primului grad. Pana atunci persoana se simte complet confuza.

Din partea 4 Lectia zilnica de Cabala 11.10.2010, Iubirea Creatorului pentru fiintele create

Trebuie sa fim cat mai pregatiti

Am stabilit ca scopul si starea sufleteasca a Congresului va fi stand la poalele Muntelui Sinai . Impreuna ne indreptam spre unitate. Nu numai pentru a arata respect fata de Cartea Zohar sau orice altceva, ci pentru a implementa unitatea noastra la nivelul la care il vom revela pe Cel Superior.

La acest Congres, noi ne asumam o obligatie care ne sperie. Lasati aceasta frica sa persiste. Sa nu venim acolo doar pentru a ne distra sau a ne imbratisa plangand unii pe altii pe timpul unui picnic de trei zile. Mai degraba, ne adunam pentru a duce la bun sfarsit o munca foarte importanta, care ne aduce o mare responsabilitate. Avem o nevoie disperata pentru aceasta si suntem fortati sa o facem. Mai mult, ne luam dinainte obligatia sa ne asiguram garantia reciproca unul altuia.

Este similar cu un laser care este pregatit pentru operatie fiind turat la maxim. Procese intense au loc in mediul in care lucreaza si iluminarea creste continuu si se multiplica pana cand explodeaza cu intensitate mare, intr-un fascicul intens.

In acest fel ne pregatim noi pentru un atac. Nu renuntam sub nici un motiv. Nu conteaza ce se intampla, suntem pregatiti pentru ambscada. Avem toate resursele pentru a face asta si toata pregatirea necesara.

Daca zadarnicim lucrurile, atunci lucrurile se vor inrautati. Toate problemele si suferintele sunt cauzate doar de caderea inapoi, prin faptul ca nu acceleram timpul si pur si simplu ingaduim ca lucrurile sa se intample astfel.

Pe de alta parte, daca avem succes, ni se vor alatura noi forte si vom gasi noi mijloace sa ajungem la unitatea dintre noi. Prin urmare, tot timpul ramas pana la Congres trebuie sa fie destinat pregatirii. Trebuie sa lasam de-o parte frica ce ne face sa ne simtim responsabili, asemeni unei mame care simte o ingrijorare neintrerupta pentru copilul sau.

Din discutii asupra Garantiei Reciproce 15.10.2010

Constanta si variabila in ecuatia garantiei reciproce

Intrebare: Pot sa trec acum prin decoratiunile exteriare si sa ma conectez la  punctele din inima ale prietenilor, la goliciunea interna pe care  ei poate nu o simt?

Raspuns: Da! Incepe sa folosesti forta garantiei reciproce pentru ca sistemul este deja acolo. Daca o persoana reuseste sa il deschida chiar si petru o clipa, este succesul sau !

Acelasi sistem exista intre noi si Creator, dar nu ne permite sa ajungem la El. Doar adresandu-ne Creatorului nu avem posibilitatea sa ne „reducem„. Pragul minim la intrarea in sistem se ridica la marimea la care i ne deschidem. De exemplu, eu manifest 10% din el, deci nu exista intoarcere din drum, doar inainte, pentru ca Ceatorul este constant si contactul cu el poate fi doar construit doar de la baza. Daca ma ridic la 15%, acesta devine minimum meu.

De aceea acum putem „juca„ garantia reciproca, nu in relatie cu Creatorul ci numai in relatie cu grupul unde nu sunt probleme cu ascensiunile si coborarile si unde nu este necesar sa fim constanti. In asta sistemul de suflete difera fata de Creator. El este prezent acolo, dar ascunzandu-se in grup, imi permite sa „topai„ in acelasi timp, sarind in sus si in jos in timp ce merg inainte. Si cand ajung la directia constanta doar spre El,  mi se va revela.

Cum sa nu ma mai gandesc la mine

Toti Israel sunt responsabili unul pentru celalalt (Sanhedrin, 27b, Shavuot39)

1. Cheia este sa tii minte ca intre noi (sufletele) este un etern sistem de conexiune. La inceput suntem uniti si fiecare este dependent de celalalt. Nu exista libertate in asta, pentru ca initial suntem interconectati si interdependenti. Mai mult, aceasta detine adevarul nu doar pentru Israel, ci pentru intreaga lume.

2. Daca vrem sa urcam la gradul spiritual de revelare a Creatorului, trebuie sa invatam legea conectarii in aceasta retea si sa o implementam.

3. “Israel” este un grup mic care a decis sa invete legea conectarii avand dorinta direct spre Creator. Numele “Yisrael” inseamna “Yashar-El” sau direct la Creator. In timpurile lui Abraham , exista un grup de Babilonieni care au plecat de la integrare prin separare si distantare fata de vederile ideologice.

Astazi nu este natiunea lui Israel, ci o parte a umanitatii (Babylonul modern) care atinge aceasi decizie. La sfarsit, toata umanitatea isi va atinge scopul.

4. Principala regula in atingerea Creatorului este conditia de Arvut garantia reciproca a grupului .Trebuie intr-adevar sa fim de acord sa o italnim prin procesul numit ,”O sa facem si o sa auzim”. Facem tot ce ne sta in puteri sa facem si consecvent vom auzi sau atinge starea de garantie.

Intalnind aceasta conditie, descoperim conectarea corecta intre noi si devenim un om cu o singura inima. La sfarsit,  Torah, metoda de corectie a naturii umane (egoism), se va revela.

5. In principal, Arvut (garantia reciproca) este un lucru foarte simplu. Primesc de la influenta grupului un asemenea sentiment puternic de certitudine si siguranta incat nu ma mai gandesc la mine deloc. Daca as fi fost un rege, as fi avut bani, vindecatori si armata la dispozitia mea, dar nici una din ele nu mi-ar fi dat o asa siguranta. In orice caz, datorita totalei interconectari a sufletelor, dorinta persoanei este asigurata pentru a fi implinita si la adapost daca toata lumea se gandeste la implinirea ei.

6.Sanatatea si puterea sunt inutile aici; in plus, colegii care garanteaza nu au cu ce sa ma umple. Si totusi, cu gandul colectiv si cu grija, prietenii isi vor deschide canalele pentru Lumina si ma va umple prin ei.

Dorinta sufletului meu va fi satisfacuta; nu va mai simti goliciune si cere implinirea, dandu-mi oportunitatea sa ma ridic deasupra si sa incep sa daruiesc celoralti fara sa ma gandesc la mine. Totusi, aspiratia spre Creator este ceruta ca o pre-conditie, aspiratia spre prieteni este ceruta ca o conditie pentru atingerea Creatorului.

Din lectia zilnica de Cabala 10/8/10, “Arvut”

Arvut nu este pentru cei slabi

In lumea noastra, umanitatea avanseaza de la nivelul animal (natural, uman) la nivelul uman (spiritual, Adam sau similar Creatorului.) Asta, in afara de subzistenta , sex, familie, sanatate, faima, cunoastere, dorinta pentru spiritualitate, dorinta de a atinge scopul vietii si sursa sa, se trezeste in sistemul colectiv de suflete, in oameni.

Aceasta dorinta se trezeste in etape, pas cu pas, deoarece sufletul colectiv consta din diverse parti : Rosh (capul), Toch (corpul), Sof (sfarsitul), cele trei linii, HBD (Hochma, Bina, Da’at), HGT (Hesed, Gevura, Tifferet), NHY(Netzah, Hod, Yesod), 10 Sefirot, GE(Galgata ve Eynaim), AHP(Awzen, Hotem, Peh) si asa mai departe. Desigur, nu toate partile sunt la fel. Exista diferente in Aviut-ul lor (slaba sau puternica lor dorinta de a primi) : Shoresh(0), Aleph (1), Bet (2) Gimel (3) si Dalet (4). Exista de altfel diferente in cum lucreaza cu dorinta de a primi: fara ecran , cu ecran, inainte de spargere dupa ea.

Dupa spargere, dorintele cad de la nivelul de daruire la cel de receptie, se combina intre ele si ne trezim la corectie gradual din suflete cu o dorinta mai slaba, la suflete cu o dorinta mai puternica. Sufletele cu o dorinta relativ mica de a primi au inceput sa se trezeasca la fel de repede ca  in timpurile din Babylon.

Apoi, pentru prima data, o trezire a maselor s-a produs; cei care au recunoscut in ei dorinta de a atinge spiritualitatea sunt priviti ca „Isra-El„(cel care aspira spre Creator). Abraham i-a adunat si a organizat primul grup. I-a invatat calitatea sa, „Hesed„ (Mila).

Dar dorinta lor a fost slaba si deci sistemul de corectie, Torah, metoda de atragere a Luminii Superioare care Reformeaza , nu a fost necesara. Competitia dintre ei a fost suficienta pentru a atrage Lumina care Reformeaza, fara a se folosi de ajutorul intregului sistem de conectari dintre noi care este numita „Torah„.

Cu siguranta, toate corectiile sunt facute doar cu ajutorul Luminii, dar slabul Aviut pe care „stramosii„ l-au avut in perioada de timp dintre vechiul Babylon si Egipt le-a permis sa reveleze spiritualitatea si sa se corecteze natural. Dar dupa „Egipt „ sufletele au capatat un mai mare grad de egoism, dorinta de a primi si au deveniti separate de o ura atat de mare cat Muntele Sinai. Pe de o parte se urau intre ei, dar pe de alta parte au ajus la recunoasterea raului, au urat exilul lor din spiritualitate si au dorit sa se intoarca inapoi.

Cheia este forta dorintei lor , revelarea egoismului. Pentru a contracara egoismul in timpul exodului din Egipt, sufletele trebuie sa se conecteze cu forta vazuta ca „sase mii de suflete„. Si doar cand sunt inflacarati sa se uneasca in acest fel, acceptand rolul lui Arvut (garantia reciproca), Lumina care ii aduce inapoi la sursa, Creatorul, li se dezvaluie. Asta inseamna „primirea Torei„.

Din partea a4a Lectia zilnica de Cabala10/11/10, “Dragostea fata de Creator si dragostea fata de fiintele create”

Ne lipseste un strop de unitate

Intrebare: La Conventia Cabala 2009 am fost in stare sa atingem o senzatie la care v-ati referit ca la un „strop de unitate”. Ce am atins atunci si cum putem completa la urmatoarea mare conventie?

Raspuns: La Conventia de anul trecut am simtit ca a existat un punct de unitate intre noi, care nu a depins de noi ci a fost deauspra tuturor. Si daca am  fost conectati intre noi, am  putut depinde de el, sa tindem spre el, sa ne unim in jurul lui, sa fim protejati de el. Acest „strop de unitate”, este o forta superioara creata de conectarea dintre noi, care ne protejeaza de toate relele.

Dar asta nu este destul. In acest strop conectam scanteile spirituale intr-una singura. Daca am fi conectat dorintele de a darui, garantia reciproca in aceasta scanteie comuna, am fi inceput sa dezvaluim conectarea intre scanteile care sunt lipite intre ele; asta este, am fi inceput sa descoperim sistemul de conectare al sufletelor noastre. Orice conectare intre scantei este o relatie a dusmaniei reciproce si a dragostei de deasupra ei.

In primul caz, ne conectam scanteile (punctele din inima) intr-o scanteie mare, apoi vedem in ce stadiu inalt este, insemnand un stadiu care exista singur, o anume realitate in afara noastra. Am creat ceva nou care a fost produs de conectarea dintre noi.

In orice caz, daca adaugi putina dorinta, atunci nu numai ca toate aceste puncte in inima se conecteza in aceasta scanteie, dar si toate ego-urile intre ele sunt dezvaluite, insemnand ura in intregime si dragostea de deasupra ei. Cu alte cuvinte, reteaua de conectari intre noi este dezvaluita si putem percepe spiritualitatea, Creatorul, in aceasta conectare.

Asta inseamna ca tu semnezi garantia reciproca la baza dezvaluirii dorintelor tale, asta insemnand ca in afara de punctul din inima, exista o revelare a raului din ele si consimtamantul de a fi deasupra lor. De fapt, aceasta retea este construita din dorintele noastre la care renuntam, prin conectarea deasupra lor si inlocuirea urii cu dragostea.

Cum as putea  sa ma conectez cu altii alfel? Nu este suficient sa te conectezi pur si simplu intr-o scanteie; nu este o adevarata conectare pentru ca am lasat intregul ego dedesubt. Deocamdata, trebuie sa ma ridic deasupra, deasupra Muntelui Sinai (muntele urii).

Din partea a 4 a Lectia zilnica de Cabala 10/14/10, “Invatarea Cabalei si a esentei ei”

Totul este gata!

Intrebare: Sunt intregul proces al dezvoltarii creaturii si masura daruirii ei, predeterminate?

Raspuns: Nimeni nu te restrictioneaza in niciun fel! Ai libera alegere si orice oportunitate. Nici macar profetii nu pot prezice felul in care vom avansa. In toate profetiile despre zilele lui Mesia si razboiul dintre Gog si Magog, relevatia a fost doar in linia stanga, linia dezvoltarii naturale si in cele trei linii.

Nimeni nu stie dinainte masura cu care va fi capabil sa-si indulceasa calea. Asta este, nu putem prezice ce se va intampla la Mega Congres. Este foarte posibil sa trecem Machsom si sa continuam ascensiunea spirituala!

Sau putem sari peste el pentru un timp si sa cadem din nou, avand nevoie sa-l trecem de cateva ori pentru ca in sfarsit sa stam in lumea spirituala. Totul depinde de cum ne organizam si cum realizam conexiunea.

Un alt factor esential este cum vom accepta aceasta relevare. Daca ne-am pregatit sa o acceptam doar de dragul daruirii si nu pentru a obtine placerea pe care ne-o ofera, atunci, impreuna, prin garantia reciproca vom fi in stare sa folosim toate descoperirile, placerile si starile care vor veni, si sa ne continuam calea in sus in spiritualitate.

Dar totul este in mana noastra. Totul este gata!

Din partea a patra a Lectiei zilnice de Cabala, 18.07.10, Introducere la Cartea Panim Meirot uMasbirot