Category Archives: Intrebare si Raspuns

Scopul unui grup cabalist, partea 5

Scopul unui grup— Uniţi într-o singură dorinţă

Întrebare: Pe de o parte, un grup din Cabala înseamnă nu oamenii înșiși, ci totalitatea dorinţelor lor.

Pe de altă parte, acest grup de oameni, uniți de o singură idee, este necesar pentru a creşte dorinţa, deoarece fiecare vine în grup cu dorinţa lui mică de spiritualitate. Prin urmare, scopul grupului este de a creşte dorinţa. Cum se întâmplă asta?

Răspuns: Nu. Scopul grupului este să se conecteze între ei, astfel încât să reprezinte o singură dorință.

Grupul este format nu de oameni, ci de Sus. Este alimentat de lumina superioară, Creatorul. Prin urmare, acţiunea membrilor grupului este să se unească și să devină cât mai asemănători cu lumina superioară.

Aceasta este o relație foarte complicată, deoarece există împotriva egoismului lor uriaș. Dar, cu cât respingerea lor este mai mare unul față de celălalt și mai mare aspirația lor unul față de celălalt, cu atât ei obţin în aceasta o anumită combinație între întunericul egoist și lumina altruistă, iar de aici se ridică o stare, în care ei pot simți forța superioară.

Din KabTV – „Fundamentele Cabalei” 6/06/19

Libertatea de alegere, partea 10

Mărește influența luminii

Întrebare: Când mulți oameni au liber arbitru este dificil sau imposibil de prezis viitorul lor?

Răspuns: Eu nu aș spune că mulți oameni au liber arbitru. Ei au o șansă, dar nu o folosesc.

Pentru a înțelege cum să o facă, ei trebuie să studieze Cabala. Trebuie să fie într-un grup și să provoace o energie și o forță specială pentru a merge într-o anumită direcție sub influența ei. Ei nu au asta.

Întrebare: O persoană care este angajată în studiul Cabalei evocă un anumit tip de influență din natură?

Răspuns: El mărește influența naturii. Și astfel natura ne conduce înainte, influențându-ne constant. Dar dacă suntem într-un grup, atunci mărește impactul ei și prin urmare accelerează dezvoltarea noastră interioară.

Întrebare: La ce ar trebui să ajungem?

Răspuns: În starea noastră interioară, trebuie să ajungem la similaritatea cu Creatorul, cu proprietatea dăruirii și a iubirii. Natura de conduce la asta. Însă până acum umanitatea a avansat prin lovituri și suferințe. Dacă tu, însuți mergi înainte, atunci tu schimbi aceste suferințe în bunătate și iubire.

Întrebare: Proprietatea dăruirii și a iubirii este manifestată ca unitatea dintre oameni?

Răspuns: Din unitate ne tragem puterea care ne dezvoltă într-un mod bun.

Remarcă: Se pare că natura, cu toate felurile de suferințe, ne face cumva uniți și devenim similari cu Creatorul.

Comentariul meu: Dar dacă nu vrem să suferim și să începem să studiem înțelepciunea Cabala, noi începem să înțelegem unde ne conduce natura. Vedem că nu suntem aproape de Creator. Asta este ceea ce simțim ca suferințe, deși ele nu există.

Atunci ne putem strădui pentru unificare, să atragem asupra noastră cea mai înaltă lumină reformatoare, care ne va dezvolta mai repede decât orice altceva.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 2/4/19

Sensul vieții, partea 5

Împinşi spre revelarea Scopului creației

Întrebare:  Este sensul vieții din punctul de vedere al Cabalei, în revelarea Creatorului în interiorul unei persoane, tocmai atunci când există în această lume, în acest corp, adică atunci când cineva duce o viață umană obișnuită?

Răspuns:  Da

Întrebare:  Se simte ca o mare plăcere? La urma urmei, este scris în toate sursele Cabaliste că scopul creației este acela de a aduce plăcere ființelor create.

Răspuns:  Aducând plăcere prin ce? Este prin revelarea Creatorului.

Întrebare:  Deci, înseamnă că, Creatorul, natura, ne dezvoltă inițial, astfel încât să avansăm de la plăcerile de bază superficiale la plăcerile sociale?

Răspuns:  Cu toate acestea, trecând de la plăceri mici la cele mai mari, o persoană trece prin suferință.

Întrebare:  Este suferința cea care devine un imbold spre revelarea scopului creației?

Răspuns:  Da. Sentimentul lipsei că trebuie să descopăr mai mult, să înțeleg mai mult și să simt mai mult ne conduce înainte.

Din KabTV  „Fundamentele Cabalei”, 14/01/19

 

Libertatea de alegere, partea 9

Problema prezicătorilor de viitor

Întrebare: Astăzi, aproape toată mass media scrie că suntem în pragul unui al treilea război mondial. Umanitatea are o soartă și deja a fost stabilit că va fi un război?

Răspuns: Nu, nu este stabilit. Nimic nu este stabilit, cu excepția stării finale. Și fiecare din noi cârmește barca noastră pentru a ajunge la ea.

Întrebare: Dar există oameni care pot să prezică stările viitoare? Cum le văd ei?

Răspuns: Nu, ei nu pot să fie 100% siguri de predicția lor. Viitorul poate să fie schimbat.

În plus, depinde de asemenea de felul persoanei și de felul viitorului. Dacă vorbești despre o persoană obișnuită, ea nu poate vedea viitorul, deoarece nu a participat la formarea acestuia, fiindcă ea se află pe un nivel animalic.

Întrebare: Deci oamenii care simt lucrurile mai fine pot vedea ce se va întâmpla cu o anume persoană?

Răspuns: Desigur, ca atunci când te uiți la un copil, tu poți spune ce face și ce va face.

În plus, toți futurologii și prezicătorii sunt de asemenea la nivelul animalic, însă cu calități mai sensibile. Ei sunt chiar și mai mult ca animalele, decât ca persoanele obișnuite. Până la urmă, animalele își simt natura foarte clar. De exemplu, un câine alături de stăpânul său simte că este cu el.

Întrebare: Adică oamenii care sunt apropiați de natură, de nivelul animalic, pot simți stările viitoare?

Răspuns: Desigur. Însă asta nu este ceva ce poate schimba o persoană.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 2/4/19

De ce avansăm atât de lent?

Întrebare: Creatorul este perfecțiunea. Atunci de ce avansăm atât de primitiv, atât de lent și cu o asemenea suferință?

Răspuns: Deoarece nu ne mișcăm.

Vă puteți îndrepta spre Creator doar dacă vă veți conecta tot mai mult. Dispozitivul care revelează Creatorul este format din oameni diferiți, posibil conectați împreună și pregătiți să distrugă toate diferențele dintre ei pentru a găsi Creatorul.

Dacă Creatorul este o singură forță unificată, un câmp uniform, atunci trebuie să vă asigurați că nu sunt diferențe între voi; adică trebuie să vă conectați în ciuda diferențelor voastre. În acest caz, voi deveniți un detector al acestui câmp, iar Creatorul este revelat în voi.

Întrebare: Pot să influențez Creatorul din acest punct de observație? Cum pot să o fac?

Răspuns: Tu poți să Îl influențezi pe El doar într-o singură direcție, așa încât El imediat te va conduce pe tine și pe toată umanitatea spre revelația Lui și vă aduce mai aproape de El.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 11/24/19

Scopul unui grup Cabalist, partea 4

Structura unui grup de zece

Comentariu: După Abraham, Moise a continuat să dezvolte metoda spirituală. El a divizat poporul evreu în zeci, grupuri mici în care toată lumea putea cumva să-și exprime proprietatea dăruirii și a iubirii.

Chiar și cărțile erau scrise de Cabaliști, nu în mod individual, ci în zeci, în grupuri. Interesant este că un zece înseamnă nu zece corpuri fizice, ci un set de dorințe. Prin urmare, doi oameni pot fi de asemenea considerați un grup de zece.

Răspunsul meu: Un zece este o dorință comună completă. În acest fel a fost scrisă Cartea Zohar. Din moment ce noi suntem în ultima generație, la finala corectare, ar trebui să încercăm să facem același grup ca aceia care a scris Cartea Zohar.

Întrebare: Tu și profesorul tău ați fost de asemenea un zece, un grup?

Răspuns: Da, dar a fost o stare complet diferită, nu ca astăzi.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 3/6/19

Scopul unui grup Cabalist, partea 3

Dorința cea mai înaltă – Israel

Întrebare: Evoluția separă constant unele părți ale naturii. Se dovedește că un grup de oameni numit „Israel”, care are o anumită cale de dezvoltare, este selectat în funcție de evoluție. Apoi, toate tipurile de grupuri mici numite „asiria” (grup de zece) compun acel grup.

De ce este imposibil să lucrezi cu întreaga umanitate? De ce este necesar să fii închis într-un grup mic de oameni?

Răspuns: Adevărul este că sufletul, adică dorința generală creată de Creator, este împărțit în mai multe niveluri și sub-niveluri diferite. De exemplu, dacă îi luăm cel mai înalt nivel, cel mai sensibil, atunci acesta este la rândul său cel mai egoist și, în același timp, cel mai apropiat ca influență de Lumină din din toate părțile. Adică este îndreptat spre Lumină și Lumina este îndreptată spre el. Lumina este influența Creatorului asupra unei dorințe.

Prin urmare, în primul rând, este cea mai înaltă dorință care începe să se dezvolte și care datorită aspirației sale pentru Creator este numită „Israel”, adică „direct de Creator”. Fiind cea mai apropiată de El, trebuie mai întâi să intre în contact cu Creatorul și, apoi, prin ea, influența Creatorului trece la alte dorințe.

Remarcă: Știm că nu are legătură cu națiunile, deoarece grupul Israel a fost adunat din reprezentanții cei mai puțin egoiști ai diferitelor triburi ale Babilonului antic.

Comentariul meu: Nu aș spune că au fost mai puțin egoiști. Dimpotrivă, s-au simțit mai detașați și mai susceptibili la tot felul de stări rele. Drept urmare, au simțit că sunt datori să obțină sensul vieții sau, alegoric, că trebuie să ajungă acolo de unde vine viața, la cine îi conduce și la cum își pot schimba viața.

Prin urmare, ei s-au adunat în jurul lui Avraam care i-a chemat la obținerea spirituală. El le-a explicat că acest lucru este posibil numai dacă încep să muncească împreună pentru unirea între ei.

Din KabTv „Fundamentele Cabalei” 6/03/19

Care este rădăcina urii împotriva evreilor? – Discuție cu Matt Beat

Întrebare: De-a lungul secolelor, ura față de evrei nu a putut fi explicată rațional. Unii au spus că evreii sunt prea detașați de restul societății, iar alții au spus că și-au otrăvit credințele, dar, într-adevăr, cu cât evreii au încercat să asimileze și să se disperseze între națiuni, cu atât mai mult erau urâți. De ce?

Răspuns: Ura împotriva evreilor există pentru că, potrivit legilor naturii, ei trebuie să aducă lumea la starea completă și conectată, dar ei refuză să îndeplinească această sarcină.

Poporul evreu este o colecție din cele 70 de națiuni ale lumii antice. Astfel, în mod conștient sau nu, ei reprezintă toate națiunile lumii, iar relația dintre ei definește relația dintre diferitele grupuri etnice.

Lumea de astăzi solicită să se găsească soluția rapidă pentru criza globală. Această soluție este în natura conexiunii dintre oameni, iar evreii sunt cei care posedă cheia acesteia. De îndată ce vor păstra unitatea între ei după principiul „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, lumea întreagă va urma exemplul lor, iar ura se va dizolva și se va transforma în sprijin.

„Funcția evreilor” – Canal You Tube dedicat acestei serii

Viața și moartea, partea 8

Viața după moarte

Remarcă: În toate felurile de învățături mistice, viața după moarte este explicată în mare detaliu. În religii este chiar simplu. Ele descriu aceeași viață ca aici, cu aceleași probleme. Adică tot ceea ce este familiar unei persoane aici, ei o transferă acolo.

Prin citirea surselor Cabaliste este foarte dificil de înțeles ce se întâmplă. În mod practic nimic nu este explicat despre reîncarnări.

Comentariul meu: Nu pentru că Cabaliștii nu vor, ci pentru că este imposibil să o faci.

Gradual omul ajunge singur la asta și începe să simtă un fel de mișcări în interior, deoarece senzațiile, cunoașterea și toate felurile de definiții se adună puțin câte puțin în interiorul persoanei. Cu toate acestea, atunci când acest lucru se întâmplă cu adevărat în interiorul omului, va fi incapabil să o transmită oricui în mod corect. Prin urmare, este scris “Ceea ce ți se va revela ție, tu ai să vezi și nimeni altcineva”.

Întrebare: Așa că asta înseamnă că este imposibil să explici, să arăți ori să spui unei persoane despre viața după moarte?

Răspuns: Nu, dar ea există.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 1/14/19

Metoda corecției, partea 11

Cine oferă tehnica corecției?

Întrebare: În articolul “Iubirea pentru Creator și iubirea pentru ființele create”, Baal HaSulam scrie că metodologia Cabalistă a fost dată unui singur tip de oameni, dar cu scopul ca ei să o transmită tuturor celorlalți oameni.

Reiese că din întreagă creație, după sute de mii de ani de dezvoltare, Creatorul a ales un anumit grup de oameni care au fost predispuși pentru asta?

Răspuns: El ia reprezentanți din toți oamenii din lume, îi adună într-un singur grup pe care îl numește “Israel”, însemnând “direct către Creator” și le dă această tehnică pentru ca ei să realizeze acest scop și să-l transmită tuturor celorlalți.

Tehnica corecției are în vedere o persoană care obține proprietățile, adică proprietățile dăruirii, atunci când pune dorințele celorlalți deasupra celor ale sale.

Întrebare: Dacă Creatorul este o proprietate a dăruirii, atunci El nu se gândește la El, Însuși?

Răspuns: Desigur. El nu are nici măcar un gând despre El, Însuși. Însă noi, pe de altă parte, ne gândim tot timpul la noi, înșine. Deasupra acestor gânduri noi construim gânduri pentru ceilalți.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 2/7/19