Category Archives: Intrebare si Raspuns

Blitz de sfaturi Cabaliste

Întrebare: Ce este inteligentă spirituală?

Răspuns: Este o minte care este direcţionată doar spre a îi beneficia pe ceilalţi.

Întrebare: Ce este în puterea unei persoane atunci când se ridică de jos spre spus?

Răspuns: Absolut totul! De asemenea, tot ceea ce este necesar pentru el este primit de sus.

Întrebare: Cum ştii peste ce anume ai trecut: un pas, sau un întreg circuit?

Răspuns: Un nivel este o urcare la următorul nivel calitativ de dăruire şi iubire, în timp ce un întreg circuit acolo este o mişcare a zece Sefirot care îşi reînnoiesc dorinţa şi încep o nouă naştere.

Întrebare: În această lume dacă tu nu controlezi, atunci eşti controlat. Sunt doar două posibilităţi: să controlezi, sau să fii controlat?

Răspuns: În această lume este posibil să controlezi întreaga lume!

Întrebare: Dacă  ne dezvoltăm ieșind în lumea spirituală, este posibil să atragi Lumina Creatorului către o altă persoană, care nu poate să facă asta?

Răspuns: Dacă poţi să incluzi în tine dorinţa lui, atunci vei atrage pentru el Lumina superioară. Dar ţine minte că dacă faci asta, tu îi ruinezi independenta dezvoltării. Nu ar trebui să îi faci temele pentru acasă ale unui copil – el nu v-a deveni mai deştept ca rezultat al acestui lucru.

Întrebare: Următorul nivel de conştiinţă, dobândirea unei naturi care este complet diferită de natura noastră, este o inteligenţă holografică, o gândire complexă. Asta înseamnă ca înţelepciunea Cabala învaţă logică?

Răspuns: Nu. Nici gândirea complexă, nici inteligenţă holografică nu au nicio legătură cu înţelepciunea Cabala. Aceştia sunt parametrii fizici; aş spune că sunt trucuri ale lumii noastre, nimic mai mult.

Întrebare: Ce este un semn al echilibrului optimal dintre spiritual şi corporal?

Răspuns: Un echilibru optim este creat atunci când o persoană depune un efort pentru a se susţine în această viaţă în condiţii normale şi îşi dedică restul timpului şi a energiei sale pentru diseminarea şi studiul înţelepciunii Cabala.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 3/18/18

Auziţi invitaţia Creatorului

Întrebare: Când aude cineva invitaţia de la Creator: “Vino la Faraon”?

Răspuns: Omul aude o asemenea invitaţie atunci când începe să fie un partener cu Creatorul, se gândeşte bine la El, înţelege că tot răul este revelat numai pentru ca el să poată să se corecteze şi să se construiască pe el însuşi.

Atunci omul are nevoie în mod simultan de Creator şi să devină partenerul Lui, iar amândoi fac aceeaşi treabă, deoarece în orice stare omul este deja pregătit să reveleze Creatorul în tot ceea ce se întâmplă cu el – în interiorul lui şi în lumea din jurul lui.

Când i se întâmplă ceva, el realizează că, Creatorul o face şi apoi el imediat se întoarce spre El, se roagă, plânge, râde, urlă, nu contează în ce mod o face. El vrea doar să reveleze această problemă împreună cu Creatorul şi să o rezolve.

Se pare că de fiecare dată Creatorul îi revelează o stare omului, El îl invită să-I fie partener. De asemenea, dacă omul răspunde corect la această invitaţie, atunci el este în contact constant cu Creatorul, îşi doreşte să Îl recunoască înainte, în tot ceea ce i se întâmplă şi numai să rezolve aceste probleme cu El, problemele pe care însuși Creatorul le-a creat pentru el.

Omul nu face nimic, ci doar sse foloseşte de aceste probleme ca să ceară Creatorului să i le rezolve.

Este complicat şi necesar să ştie cum s-o facă în conformitate cu principiul: “doctorului i s-a dat permisiunea să vindece”. Noi trebuie să lucrăm cu aceste instrumente ale acestei lumi şi cu mijloacele Creatorului. Abordarea corectă contează cel mai mult. Eu încerc să găsesc Creatorul în tot ceea ce este legat de mine şi să înţeleg că El face totul, că el îmi prezintă tot timpul probleme.

Mai mult de atât, după recunoaşterea şi clarificarea că problema vine de la Creator, eu Îi cer să se ocupe de ea. Cu cât ader mai mult la Creator, cu atât mai mult simt că El se ocupă de problema respectivă.

Totuşi, în acelaşi timp, eu trebuie să rezolv această problemă la nivel material. Ea devine ca o vizită la doctor. În multe cazuri noi mergem la doctor, plătim bani, luăm medicamente şi le punem pe dulap fără să le folosim. Până la urmă, noi deja am primit un leac de la Creator.

Din conversaţia din Islanda 5/18/18

 

Un student poate să fie mai sus decât profesorul său?

Întrebare: Apariţia unui profesor în viaţa unei persoane este o manifestare explicită a Creatorului, care îi arată acestuia că este pregătit pentru corecţie?

Răspuns: Da, acesta este un mesaj de la Creator pentru o persoană, iar apoi totul depinde de persoana însăşi.

Întrebare: Un student poate să fie mai sus decât profesorul său într-un anumit aspect spiritual?

Răspuns: Cu siguranţă! Un profesor bun şi-ar invidia studentul său care l-a depăşit? El doar va fi mândru de acesta.

Întrebare: Este posibil acest lucru? S-a întâmplat asta vreodată?

Răspuns: Desigur!

Din lecţia de Cabala în limba rusă 3/18/18

Profesorul şi studenţii

Întrebare: În ce mod, ca un Cabalist, te adaptezi la studenţi şi la grup? Cum te interconectezi şi cum te anulezi?

Răspuns: Așa cum ne adaptăm la copiii nou născuţi și, apoi, în măsura în care cresc şi devin din ce în ce mai adulţi. Ei nu se adaptează la noi, ci noi ne adaptăm tot timpul la ei. Se spune că un copil mic este capul familiei, deoarece familia există pentru el.

De ce am nevoie de un grup: pentru ca ei să mă servească sau ca eu să-i servesc pe ei? Eu trebuie să ridic studenţii la următorul nivel.

Întrebare: Tu, ca profesor, vezi cu claritate dacă grupul, studenţii te percep în mod corect?

Răspuns: Eu ţin studenţii mei în mine însumi ca “o găină pe ouă”. Îi împlinesc, îi controlez, îi ţin din scurt, le provoc anumite reacţii, anumite influenţe, le monitorizez reacţia şi, în conformitate cu asta, eu mă schimb pe mine însumi și nu pe ei. În Cabala, profesorul trebuie să se adapteze la studenţi mai mult decât studenţii faţă de profesor.

Întrebare: Când îți simți studenţii în tine, păstrezi contactul cu ei prin Creator, ori ei sunt în interiorul Partzuf-ului tău spiritual ca un copil în pântec?

Răspuns: Asta înseamnă în Creator, deoarece sistemul numit “pântec”, în care îmi ţin studenţii este Creatorul din mine. Numai în El se nasc următoarele suflete.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 4/1/18

Sfaturi Blitz de Cabala – 3/4/18, partea 2

Întrebare: Există suflete imperfecte?

Răspuns: Sufletele neterminate nu sunt corectate încă.

Întrebare: Reshimot reminiscenţele sufletelor noastre viitoare, lasă o impresie asupra noastră?

Răspuns: Nimic nu dispare. Ceea ce rămâne sunt toate stările sufletelor şi toate tipurile de combinaţii posibile dintre ele. Există chiar şi formule speciale a conexiunii reciproce.

Întrebare: Creatorul poate să ştie ce fel de alegere voi face?

Răspuns: Creatorul face alegerea pe care apoi tu o vei lua.

Întrebare: De ce este frică de a pierde Lumina superioară?

Răspuns: Acesta este egoismul. Nu ar trebui să te implici în aceste lucruri. Gândeşte-te numai la conexiunea cu ceilalţi. Vei obţine Lumina superioară prin ei.

Întrebare: Percepţia mea asupra sufletului cuiva produce schimbări în acel suflet?

Răspuns: Nu. Nu construi nimic pe asta. Să nu depinzi de sufletele altora. Totul se găseşte numai în interiorul tău. O persoană ar trebui să se imagineze pe ea însăşi că fiind unică, ca un caracter liber în lume.

Întrebare: Ce este adeziunea şi cum se simte?

Răspuns: Adeziunea este simţită ca existenţa cu o singură dorinţă, aşa cum este spus: “Eu îmi fac dorinţa ca dorinţa Lui” (Pirkei Avot 2:4). Asta este ceea ce cântă toţi poeţii. Din nefericire ei doar cântă.

Întrebare: În timpul zilei, cât de mult timp ar trebui petrecut în studiu şi în participarea în înţelepciunea Cabala? Cum poate face omul acest lucru în mod calitativ? În ce ar trebui să investească efortul lui?

Răspuns: Investeşte în ea în tot timpul tău liber. Timpul liber este timpul pe care îl poţi aloca Creatorului şi nimeni altcineva nu te controlează. Contul tău începe de aici.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 3/4/18

 

Sfaturi Blitz de Cabala – 3/4/18, partea 1

Întrebare: În Talmud (din cel de-al treilea secol al erei noastre) este spus că: “Toţi cei care condamnă se descalifica pe ei înşişi prin propriile greşeli” (Kiddushin70a). Rezultă că toate defectele pe care le văd în lume sunt în interiorul meu. Ce ar trebui să fac cu asta?

Răspuns: Să începi să te corectezi pe tine însuţi în maniera în care sfătuieşte înţelepciunea Cabala. Atunci când ajungi la o stare de finalizare şi perfecţiune, vei descoperi că lumea este exact aşa.

Întrebare: Cunoaşterea despre spiritualitate poate provoca daune?

Răspuns: Cunoaşterea Cabalistă nu poate fi dăunătoare, deoarece persoana o primeşte în conformitate cu grosimea ecranului pe care îl construieşte în interiorul ei, iar ecranul este anti-egoist. Nu vei putea să faci nimic pentru a face rău altora.

Întrebare: Creatorul, care doar dăruieşte, cum poate să primească plăcerea noastră?

Răspuns: El nu primeşte plăcerea de la noi împlinindu-I nevoia, fiindcă în lumea noastră, atunci când împlinim pe cineva, noi nu primim plăcere din asta, ci din faptul că suntem încântaţi că îi aducem Lui încântare.

Întrebare: Dacă toată lumea, care este în jurul meu, este o reflecţie a ceea ce este în mine, atunci ce este de descoperit în noi? Cine există cu adevărat: voi sau eu?

Răspuns: Voi toţi existaţi în mine, la fel cum toţi ceilalţi există în fiecare dintre voi. Dar ce îmi doresc? Îmi doresc să fiu într-o conexiune mai apropiată de Creator prin calea comunicării dintre noi.

Întrebare: Dacă Creatorul este revelat pentru o persoană într-o stare bună, acest lucru este fals?

Răspuns: Nu. Cel mai important este să nu te distanţezi de contactul cu Creatorul, să nu pierzi conexiunea cu El, indiferent de situaţia în care te afli.

Întrebare: Care este perioada de tranziţie, ori distanţa spirituală de la Adam la finalizarea corecţiei?

Răspuns: Acesta este procesul de dezvoltare al materiei, care este în contact cu egoul. Este necesar să treci printr-o perioadă de recunoaştere a răului şi de corecţia lui, până la asemănarea completă cu Creatorul şi până la adeziunea cu El. Acest ciclu este numit “6000 de ani de existenţaâă a lumii”.

Întrebare: Dacă o persoană a obţinut o corecţie spirituală personală, va mai continua să lucreze în profesia lui?

Răspuns: Numai dacă va aduce beneficiu oamenilor în acest mod. În principiu, el nu mai poate să lucreze într-un loc unde oamenii sunt răniţi.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 3/4/18

Avansarea spirituală

În ciuda faptului că plăcerea spirituală este infinit mai mare decât plăcerea materială, aceasta se revelează omului într-o asemenea măsură şi formă încât nu îl atrage. Prin urmare, acesta continua să urce pe scara corectării sale cu un efort foarte mare.

Este spus că embrionul, prima stare spirituală, vede întreaga lume de la un capăt la altul, inclusiv forţa care îl cuprinde şi cum este controlat. Stă în fata universului care îi este deschis şi totul este al lui!

Apoi, apare întrebare: După acea, omul are puterea să se extragă pe el însuși din egoismul mărunt, dezgustător al lumii noastre, pentru a face un pas mai departe în abundenţă, perfecţiune şi armonie? Răspunsul este da.

Totul dispare fără urmă, permiţând acestuia să cucerească lumea spirituală din nou. De asemenea, dispare într-o asemenea măsură încât nu lasă nicio urmă în afară de o înregistrare informaţională pe care o poate folosi în orice mod. Aceasta se schimbă într-o etapă negativă, într-o cădere, din care trebuie să iasă. Aşa este construită dezvoltarea spirituală: noapte – zi, noapte – zi.

Întrebare: Ce obţine o persoană din aceste schimbări? Pare că este, pur şi simplu, oprit sau pornit, iar tu poţi să faci orice vrei cu ea.

Răspuns:  Desigur. Nu vedem asta în vieţile noastre?

Întrebare: Unde se afla persoana aici? Este neclar.

Răspuns: Nu este nicio persoană. Nu este nici măcar un embrion; abia începe să intre în Partzuf-ul superior, mişcându-se ca spermă, atingând locul ei în uter. Este destul de complicat. Cunoaştem din viaţa noastră, căci conceperea unei fiinţe umane este complicată.

Întrebare: Ce adăugă o persoană care este plimbată prin aceste etape?

Răspuns: O anulare din ce în ce mai mare a ei, însăşi, faţă de forţa superioară.

Întrebare: Deci, totuşi rămâne ceva în memorie din starea perfectă?

Răspuns: Nu. Nu ajută, nu adăugă energie sau un salt înainte. Urcarea are loc numai datorită unei acumulări de eforturi în grup, măsura completă care se numeşte Seah.

A deveni un embrion înseamnă a intra în grup pentru prima dată, ceea ce, pentru o persoană, este ca în pântecul mamei sale.

Din programul TV “Ultima Generaţie” 1/25/18

Bill Gates şi ţânţarii

Întrebare: Bill Gates, fondatorul Microsoft, a investit peste patru milioane de dolari într-un proiect pentru a fi creați ţânţari modificaţi genetic, care să îi omoare pe cei din specia lor. Aşa a intenţionat să omoare toţi ţânţarii care răspândesc malaria. Este aceasta o abordare corectă? Până la urma noi încălcăm echilibrul naturii.

Răspuns: Desigur, aici pot să fie consecinţe ireversibile. Aceasta este o problemă foarte serioasă, deoarece interferăm cu sistemul interior al naturii.

Unde duce asta? Ca orice altceva – la recunoaşterea răului: noi trebuie să ne schimbăm pe noi înşine şi apoi totul în natură se va schimba.

Dacă ne oprim să ne înţepăm între noi, ţânţarii vor înceta să ne mai înţepe pe noi.

De pe KabTV “Ştiri cu Michael Laitman” 6/26/18

Disperarea duce spre Creator

Baal HaTurim a explicat că o persoană care rătăcea pe câmp se referă la cineva care se abate de la calea raţiunii, care nu cunoaşte calea reală, care duce la locul la care ar trebui să ajungă, că în “un măgar rătăcea pe câmp”. Şi el ajunge la o stare unde crede că nu va obţine niciodată scopul pe care ar trebui să-l obţină. (Rabash, “Iubirea de prieteni”)

Omul poate trece de la o stare spirituală la altă, numai ca rezultat al disperării totale, însă numai dacă este conştientă şi dacă asta o conectează cu Creatorul care organizează toate acestea pentru tine.

O persoană este în disperare atunci când simte ca fraţii lui l-au trădat. Asta îl încurajează spre muncă spirituală, să se ridice şi să realizeze că nu este vorba de fraţii lui, ci despre el.

Întrebare: De ce este spus că Iosif şi-a pierdut calea, dacă el încă îşi caută fraţii?

Răspuns: El şi-a pierdut calea sa egoistă trecută, iar acum a ajuns la o intersecţie crucială spre o cale nouă.

Fiind conectat cu Faraon, el realizează că trebuie să lucreze pentru egoism şi, de aceea, el se conectează cu fraţii săi. Această atitudine faţă de proprietăţile dăruirii, iubirii şi alr conexiunii, este complet diferită de ceea ce a avut anterior. El obişnuia să creadă că era bine în ea, dar acum înţelege de ce şi pentru ce. Prin Faraon, el începe să reveleze sensul, Creatorul, deoarece Faraon este fata opusă a Creatorului.

Întrebare: O persoană care este în disperare, de unde îşi ia putere ca să progreseze? De la fraţii lui?

Răspuns: Nu. Noi avem avem doar o singură sursă de putere – Creatorul însuşi.

Întrebare: Deci dacă eu simt că nu pot să intru în contact cu prietenii, trebuie să cer Creatorului să mă ajute?

Răspuns: Nu ai la cine altcineva să apelezi.

De pe KabTV “Ultima generaţie” 2/1/18

 

Trecerea liniei dintre viaţă şi moarte

Întrebare: Sinuciderea este una din problemele umanităţii. La fiecare 40 de secunde cineva din lume comite suicid (800.000 pe an). În SUA, rata de sinucidere s-a mărit cu 30% din 1999. Unele celebrităţi care s-au sinucis recent, inclusiv Anthony Bourdain, faimosul chef şi prezentator TV la CNN şi sora tânără a Reginei Olandei. Poţi să explici asta?

Răspuns: Pot să explic asta ca fiind goliciunea. Este o goliciune care zdrobeşte, rupe şi nu lasă omul să doarmă. Nici măcar drogurile nu sunt eficiente ca o uşurare a acesteia. O persoană, pur şi simplu, simte că nu are altă opţiune. Trebuie să ne uităm la viaţă în mod corect şi să începem să ne educăm pe noi înşine.

Întrebare: La ce ar trebui să ajungă o persoană?

Răspuns: La sensul vieţii. Omul poate să înţeleagă sensul vieţii atunci când trece graniţa dintre viaţă şi moarte. Numai atunci când viaţa valorează mai puţin pentru tine decât viaţa însăşi, poţi să cântăreşti corect pentru ce să trăieşti şi să te ridici deasupra egoismului şi a vieţii egoiste.

Întrebare: Asta este aşa când nu mă agăţ de ea? Când nu mă ţin de fiecare dorinţă?

Răspuns: Nu numai că nu te ţii, ci că trăieşti după faptul că în fiecare minut tu renunţi la egoismul tău şi că te ridici deasupra lui. În fiecare minut tu eşti deasupra morţii, ca şi cum ai experimentat-o. Aceasta este separarea de lumea noastră şi intrarea în lumea superioară.

Remarcă: Acest lucru este foarte greu.

Răspuns: Nu este greu, este o oportunitate fericită pentru noi toţi.

Întrebare: Deci nu ar trebui să îmi apreciez viaţa egoistă?

Răspuns: O persoană care vrea să înţeleagă adevărata existenţă trebuie să dispreţuiască această viaţă şi s-o aprecieze numai pentru că este o fundaţie pentru a construi o viaţă superioară pe ea. Şi viaţa superioară este atunci moartea, iar atunci când mori în formă animală, în fiecare minut, tu creşti spiritual.

Creşterea în formă spirituală este viaţa, dar nu pentru mine însumi, ci pentru ceva ce este în afara mea: de dragul Creatorului, de dragul sistemului, de dragul umanităţii, nu contează care – lucrul principal este ca tu să ieşi din “e-ul” tău.

De pe KabTV “Ştiri în limba rusă cu Michael Laitman” 6/12/18