Intrebare: Ce este unitatea? Este o senzatie interna sau revelarea unei forte?

Raspuns: Unitatea este o noua realitate despre care nu avem nici o idee. Este ceva nou, pe care nu l-am simtit pana acum si care are proprietatea lumii spirituale: proprietatile daruirii. Cand devenim parte a acestui sistem si traim in el, incepem  sa revelam o noua dimensiune diferita, ca si cum ne-am afla pe o alta planeta. Revelam aceasta dimensiune in interiorul proprietatilor acestui sistem: in daruire.

Astfel, unitatea nu inseamna numai conectare reciproca, relatii bune, sau incredere. Este revelarea unei noi proprietati care nu exista in lumea noastra. Cand obtinem aceasta proprietate si devenim similari cu Creatorul, noi revelam totul in mintea si in sentimentele noastre, in unitate cu El.

Nu avem de facut nimic altceva, decat sa atingem unitatea. Este in puterea noastra sa facem asta. In legatura cu aceasta este scris: Vom face si vom auzi. Asta inseamna ca putem intreprinde diferite actiuni, ca depunem efortul nostrum comun, si ca facem tot ce ne sta in putere. Putem studia impreuna si uniti asa cum recomanda Kabalistii si asa cum scrie RABASH in articolele sale.

Oricum, noi nu reusim sa facem asta. Trebuie sa atingem starea descrisa, ca fiind: Si ei au strigat ca vor sa faca asta. Este un strigat intern care spune ca trebuie sa ne unim, dar nu suntem capabili sa facem asta. Numai prin aceasta stare de strigat intern, acest lucru se va intampla. Trebuie sa fie o rugaciune adevarata, un planset adevarat.

Am construit deja intreaga fundatie. Acum trebuie doar sa atingem calitatea unitatii. Noul lucru care va deveni revelat ca o conectare cu altii – este lucrarea spirituala. Intr-o anumita masura avem deja un vas spiritual, care exista si inainte de spargere. In momentul in care noi revelam acest lucru – revelam existenta spiritual – Creatorul va fi revelat.

Prin urmare, de-a lungul zilei, fiecare dintre noi si toti impreuna trebuie sa incercam, cat mai mult posibil, sa ne preocupam numai de asta.

Din partea 1 Lectia zilnica de Kabbalah 13.06.10 , Zohar

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Zohar - Niciun comentariu→

Intrebare: In afara de faptul ca trebuie sa ne gandim sa studiem impreuna si sa dorim sa ne corectam pe noi insine, cum ar trebui sa fie conectarea noastra cu textul, in timp ce citim in Zohar?

Raspuns: Conectarea cu textul Zohar-ului va veni mai tarziu; veti simti cum incepe sa va incite. Zohar-ul atinge stratul cel mai intim al inimii cuiva, ca si cum ar fi o scrisoare – foarte personala, intima, care iti schimba viata – primita de la cineva foarte drag tie.

Poti trece prin stadii diferite, sa plonjezi in anumite ganduri sau actiuni, totusi, cand te intorci la Zohar, simti ca te insufleteste, te umple, te calmeaza, te mangaie, te imbratiseaza si te cuprinde. Textul exprima o stare a sufletului care este in completa adeziune cu Creatorul.

Dupa ce o persoana primeste prima senzatie a spiritualitatii, el deja stie ce inseamna asta. Nu mai poate trai deloc fara aceasta senzatie. Pentru el, este ca un mesaj interior foarte personal, de Sus, ca o apa rece pentru un suflet obosit.

Primul sentiment este urmat de senzatii mult mai complexe si mai bogate, care se dezlantuie in afara intr-o drama completa. Totusi, avem nevoie de un contact initial care cere cativa ani de munca serioasa. Daca muncim impreuna si ne dorim cu adevarat, prin ajutor sau obligandu-ne unii pe altii, munca aceasta va lua mai putin timp.

Trebuie sa stabilim un contact cu spiritualitatea. Poate ca asta nu este chiar contactul initial, ci, doar o anticipare si simtire a depasirii granitelor realitatii obisnuite. Totul pare ca ramane la fel, si totusi, mai presus de toate acestea, apare o stare prin care persoana incepe sa se uneasca cu Zohar-ul.

Din partea 1 Lectia zilnica de Kabbalah 14.06.10, Zohar

Filed under: Lectia zilnica, Zohar - Niciun comentariu→

Un grup Kabalist este AHP al Celui Superior, Malchut, care incorporeaza multe alte suflete in el. Eu sunt cel mai mic, si sarcina mea este sa imi conectez punctul din inima cu celelalte suflete, chiar daca ele imi sunt straine mie. Daca imi anulez punctul din inima comparativ cu Cel Superior, se transforma intr-un GE al meu (Galgalta veEinaim) si, in relatie cu Cel Superior, primeste o forma. Cel Superior ii da ceea ce are nevoie pentru ca sa creasca, ii asigura structura, in sensul asemanarii cu toate sufletele, cu intreaga Lume a Infinitatii, cu intregul vas al sufletului comun .

Daca vrei sa devii un obiect spiritual (Partzuf), adera la Cel  Superior, si AHP-ul acestui obiect va deveni noua ta lume dezvaluita. In masura in care tu te agati de AHP-ul Celui Superior, punctul tau din inima se extinde, multumita partilor lui AHP.

A adera inseamna sa accept dominatia lui asupra mea, asa cum scrie Baal HaSulam in articolul Libertatea. AHP al Celui de Sus este mediul meu. Prin agatarea de AHP, eu primesc de la acesta tot ce am nevoie la fel ca un embrion care primeste sange, oxigen, si nutrienti de la mama sa. Fac asta pentru ca punctul meu din inima sa creasca intr-un organism spiritual.

Acest organism, va semana cu tot ce am primit de la AHP al Celui Superior, grupul. Totusi, va fi manifestarea ei in punctul meu din inima, gena mea spirituala. Cu alte cuvinte, va fi impartasit de ambele, grupul si punctul meu din inima. Acest lucru este similar cu faptul ca un copil seamana putin cu mama sa si cu tatal sau, si totusi primeste esenta sa de la Creator.

Ma las in mainile Celui de Sus; imi introduc dorinta in aceasta, cererea mea de a deveni partea in care liniile de stanga si de dreapta se unesc si realizeaza actul daruirii. In masura in care realizez asta, care este, in masura in care samanta se anuleaza pe sine inaintea mamei si o obliga sa o dezvolte, mama incepe in schimb sa aiba grija de ea.

Din partea 2 Lectia zilnica de Kabalah 14.06.10, Prefata la Comentariul Sulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare:Cum pot imbina urmatoarea atitudine duala: Pe de o parte, trebuie sa il vad pe fiecare prieten mai mare ca mine, ca fiind cel mai mare din generatie. Dar pe de alta parte, trebuie sa ii vad la fel de mici ca mine, ca si cum au nevoie de grija mea constanta?

Raspuns: Pot foarte bine asocia aceasta cu felul in care procedez cu copilul meu: El este mult mai important decat mine de vreme ce dorintele sale determina actiunile mele. Daca el are nevoie de ceva, eu las totul si fac ceea ce el cere. Totusi atunci cand eu ii duc grija, ma raportez la el ca la cineva care este mai mic decat mine si nu poate fara mine. Rezulta ca putem avea simultan aceasta atitudine duala.

Este inteles ca dorinta comuna este mult mai importanta decat dorinta mea. Este modelul sufletului comun in miniatura si contine deja totul asemeni unei holograme.

Daca ma raportez la acest mic grup cu legea garantiei reciproce (sa spunem ca gruprul este format din zece membrii), acesti zece membrii sunt la fel ca zece milioane. Nu este nicio diferenta. Fireste, trebuie sa ies din egoismul meu, deci nu are importanta daca fac acest lucru fata de zece sau zece milioane de oameni. Daca in ei, eu revelez lumea spirituala, atunci cine este mai important, eu sau ei?

Prin mine insumi, eu nu pot revela nimic in afara acestei vieti pamantesti, corporale. In timp ce, in conexiunea corecta cu ceilalti, eu revelez  spiritualitatea. Fireste, respectand  scopul, grupul devine mult mai important decat mine insumi.

Trebuie sa accept dorinta lor, ca pe cea mai sacra dorinta a mea, ca pe o lege! Aceasta este ceea ce ne permite sa ne unim. Pe de alta parte, eu trebuie sa ii percep pe ei ca fiind mai mici decat mine, pentru a simti in acest fel ca ei au nevoie de ajutorul meu si sa le dau tot ce am.

Cand vorbim despre iubire si unitate, eu il pot privi pe celalalt si ca pe o persoana mica si ca pe o persoana mare. Nu este contradictie in acestea. Este asemanator mai mult cu raportul dintre copil si adult, in care copilul devine ma important decat oricine altcineva. Un copil mic este precum capul familiei de vreme ce intrega familie se invarte in jurul sau.

Din partea 4 Lectia Zilnica de Kabbalah 10.06.10, Articolul, Scopul societatii

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Trebuie sa fim foarte recunoscatori Creatorului pentru ascundere. Fara ea, am ramane animale, vanand constant placeri care ni se releva.

Ascunderea ma ajuta sa stau in intuneric, chiar daca este neplacut, eu ma construiesc prin ascundere. De aceea este imposibil sa vedem daca avansam corect sau daca actiunile noastre sunt recompensate. Recompensa este de a merge in ascundere incercand sa executam actiuni ale daruirii. Cea mai buna recompensa este sa nu vedem o recompensa in asta.

Altfel, nu vom iesi din regula Creatorului. Numai in ascundere putem, aparent, sa nu fim supusi Lui. El ne priveste, astfel ne da o oportunitate de a-L descoperi pe El si maretia actiunilor Lui in ascunderea care a fost facuta dupa restrictia din Lumea Infinitului.

Nu cerem revelari. Contrar, ar insemna ca o persoana, motivata de aspiratia ei personala, vrea sa se intoarca la starea animala. Astfel de cunoastere este cel mai rau lucru care ni se poate intampla. Daca dobandim cunoastere prin credinta deasupra ratiunii, relevam apoi noi cunostinte in proprietatile daruirii si nu ale primirii. Aceasta este deja cunoastere Divina.

Totusi, mai intai trebuie sa facem o restrictie, sa trecem in cealalta parte si sa descoperim noua intelegere acolo si nu inainte.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Kabbalah 13.06.10, Zohar

Filed under: Lectia zilnica, Zohar - Niciun comentariu→

Introducere la Studiul celor Zece Sfirot, paragraful 58: Cu asta intelegem cuvintele inteleptilor nostri: unul care se pocaieste prin frica este recompensat prin transformarea pacatelor in greseli… pacatele pe care cineva le face se extind la el prin receptionarea dublei ascunderi a Providentei, adica ascundere in disimulare.. O ascundere inseamna ca el crede in Providenta recompensei si pedepsei. Totusi, din cauza acumularii suferintelor, cateodata, el se gandeste la transgresiune (alunecare in greseala).

De ce face persoana o greseala? Deoarece nu vede ca a fost un defect. Deci nici macar nu a presupus ca trebuia sa vada, nu-i asa? Intreaga noastra munca este de a dobandi o noua viziune prin credinta deasupra ratiunii. Astfel, la inceput, nu percepem spiritualitatea pentru ca mai tarziu sa o vedem din lumina daruirii. Spiritualitatea nu se poate vedea in lumina egoista.

Nimeni nu a ascuns spiritualitatea de noi. Noi ne-am ascuns de ea prin dorintele noastre egoiste. De aceea incepem sa percepem spiritualitatea numai prin ridicarea deasupra egoismului nostru. Este similar cu mine in fata unui zid, a unei bariere. Ridicandu-ma deasupra ei pot avea o idee despre ce este in spatele ei.

Astfel ne putem imagina ce inseamna credinta deasupra ratiunii. Cat timp sunt in ratiune, in spatele barierei, nu pot vedea lumea spirituala. Organele mele de perceptie sunt diferite; intre timp, trebuie sa incep sa percep realitatea in dorinta de a darui. Cand Lumina Reflectata straluceste deasupra mea, imi releva realitatea spirituala, pe care o pot vedea in aceasta Lumina.

De aceea, in mod natural, gresesc si comit crime, cand nu vad spiritualitatea. Cum as putea sa nu gresesc? Totusi, de ce nu sunt ele numite transgresiuni? Pentru ca egoismul – multumita relevarii si corectarii greselilor mele – il corectez eu insumi. In acest fel, ating gradul de pocainta din frica, asta este, construiesc un ecran pentru daruire in scopul daruirii.

Invat din greselile mele, pentru ca este imposibil sa corectez ceva, pana cand nu descopar intregul rau al dorintelor egoiste. Asta se numeste a identifica o greseala. Corectand o anumita parte a greselii pe care am descoperit-o, execut o porunca.

Deci, in timp ce imi completez pocainta, imi corectez toate greselile mele. Din cauza si multumita lor cineva dobandeste daruirea. Toate aceste erori sunt rezultatul ascunderii.

Din partea a treia a  Lectiei zilnice de  Kabbalah 13.06.10, Introducere la Studiul Celor Zece Sfirot

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Cum putem construi un vas spiritual din punctele in inima ale fiecarei persoane, care sunt continute in egoismul lor? Cum ridicam acest punct din inima egoista in afara? Cum il putem face mai important decat celelalte dorinte egoiste si cum putem deveni concentrati numai la ceea ce se intampla in acest punct al aspiratiei spiritule?

Pentru a dobandi asta, ne trebuie influenta mediului inconjurator. Mai intai trebuie sa conducem punctele noastre din inima la libertatea fata de egoism, in afara, si apoi sa le unim. Unificarea lor este cruciala. Punctele in inima sunt mijloacele prin care ne conectam; in aceasta conexiune il vom simti pe Creator. Cu cat mai puternica va fi, cu atat mai multa Lumina se va releva in ea.

Aceasta conexiune seamana cu un rezistor electric, deoarece noi rezistam si nu dorim sa ne unim unul cu celalalt. Dar, daca in cele din urma  ne unim, simtim cu Lumina incepe sa se prelinga prin intemediul acestei rezistente. Influenta Luminii Superioare o incalzeste si simt manifestarea Creatorului in ea.

In alte cuvinte, nu imi distrug egoul, asa cum se practica in diferite metode spirituale, care abat o persoana de la realitate. Folosesc egoul meu si chiar prin ego ating realizarea. Astfel, cu cat o persoana se ridica mai mult, cu atat egoismul ei creste.

Va fi seminificativ mai greu pentru voi sa va uniti cu altii la nivelul urmator. Pare sa fie invers, de vreme ce voi deja ati facut aceasta munca o data. Dar dintr-odata veti incepe sa simtiti De ce m-am bagat in asta? Cine sunt oamenii astia? Asta inseamna ca adevarata munca a inceput.

Cu cat mai mare este rezistenta dintre voi, cu atat mai mult poti sa te ridici si cu atat mai mare este Lumina pe care o poti releva. In loc de Lumina Nefesh (o lumina minora care umple un mic bec de 1 watt) va uniti, in ciuda unei imense rezistente (R2 in loc de R1) si descoperiti Lumina Ruach, care este de miliarde de ori mai mare decat Lumina Nefesh. Este ca o mica luminita comparata cu un foc imens.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Kabbalah 11.06.10, Shamati Art. 50

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Intrebare: Daca simt ca tot ce mi se intampla in viata normala din interior, este un semn al avansarii, ca rezultat al citirii Zohar-ului?

Raspuns: Nu. Nu exista asa ceva ca viata normala cand citesti Cartea Zohar. Am un embrion al sufletului, punctul in inima, prin care raman in sistemul Superior pe care Zohar-ul il descrie.

Cum pot sa conectez rational si judicios toate aceste proprietati (cele trei linii, ascensiune, caderi si actiunile spirituale), cu acest mic punct in care nu este nimic? Asta este exact spre ce tanjesc. Cum pot ramane cu ele, sa le simt si sa le experimentez la nivelul ZON in Lumea Atzilut?

Nu astept nimic de la aceasta lume (de la mine sau de la grupul de prieteni), in modul in care ii percep pe ei sau intreaga lume cu cele 5 simturi ale mele. De ce am nevoie de asta? Aceasta lume nu exista; eu numai mi-o imaginez in egoul meu (dorinta de a primi). Daca urc la un nivel mai inalt al daruirii si credintei deasupra ratiunii, voi percepe totul intr-un mod diferit.

Nu am nicio dorinta sa am de a face cu aceasta lume. Tot ceea ce doresc este sa ma ridic si sa ma contopesc cu Cel Superior! Totusi, exersez o apropiere realista si nu abandonez aceasta lume. Dar studiez Cartea Zohar si restul intelepciunii Kabbalah pentru a releva realitatea Superioara, mai degraba decat de a o aduce in jos in aceasta lume. Nu se va intampla niciodata. Niciodata lumea spirituala nu se va imbraca in cea materiala.

Din contra, lumea noastra materiala se va ridica la radacinile ei: lumea spirituala. Prin aceasta lume materiala voi vedea, eventual, Lumea Superioara, dar mai intai trebuie sa percep spiritualitatea. De aceea trebuie sa ma detasez de toate posesiile mele lumesti, deoarece in acest moment invat despre perfectiune, spiritualitate si Creator.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Kabbalah 10.06.10, Zohar

Filed under: Lectia zilnica, Zohar - Niciun comentariu→

Zohar, capitolul VaYigash (Si Iuda s-a apropiat). Paragraful 120: … De asemenea, este scris Voi merge jos in Egipt cu tine, adica Divinitatea a mers in jos in exil cu el si oriunde Israel este in exil, Divinitatea este in exil cu el.

Nu ar fi un exil, altfel. Exil inseamna ca simti ascunderea (tainuirea). Simti ca spiritualitatea (Creatorul) exista, totusi simti partea sa opusa. Straluceste asupra ta intr-un fel care iti permite sa simti prezenta Creatorului, dar intr-o forma ascunsa. Asta  se numeste exil.

Daca senzatia ascunderii Creatorului  este absenta in tine, nu este exil. In ceea ce te priveste El, pur si simplu nu exista, adica tu existi la un nivel sub spiritualitate. Exilul este o senzatie spirituala care este deasupra nivelului lumii noastre. De aceea, nu putem spune ca oamenii din aceasta lume sunt in exil.

Totusi, daca stii ca ceva spiritual trebuie sa fie aici, daca ai acest sentiment sau esti cumva familiar cu ceea ce este ascuns, atunci esti in exil. Aceasta este o conexiune care straluceste prin intermediul revers, al partii sale ascunse, intr-o lumina neagra in loc de alba. Inseamna ca Israel in Egipt este un grad spiritual. Ei au o Lumina, o iluminare speciala, deci ei sunt detasati de spiritualitate. Intrucat suntem ca animalele muritoare daca nu avem senzatia exilului.

Astazi, cand citim Zohar-ul, ne trezim gradual din existenta noastra animala si realitatea exilului devine incet aparenta. Nu este un pas mic pentru a urca la nivelul exilului. Pentru asta trebuie cu adevarat sa simtim ascunderea, dorinta pentru spiritualitate, sa discernem din intuneric Cine este cel care este ascuns de tine si cum poti sa te agati de El.

Exilul este un nivel spiritual care este partea opusa a aceluiasi grad al relevarii. Senzatia si munca in aceasta parte opusa este parte din munca Creatorului.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Kabbalah Lesson 9.06.10, Zohar

Filed under: Lectia zilnica, Perceptie, Zohar - Niciun comentariu→

Intrebare: Cum stiu ca avansez pe calea Luminii si nu pe calea suferintei?

Raspuns: Semnul ca megem pe calea Luminii este bucuria. Este scris ca bucuria este rezultatul intentiilor bune. Daca eu sunt conectat cu ceilalti, sunt intotdeauna parte a unui corp comun sanatos si primesc de la el putere si inspiratie. Ele circula in mod constant in organismul nostru colectiv, trecand de la unul la altul, prin urmare, eu nu cad si nu sunt dezamagit niciodata. Nu simt nici ca sunt obosit! Este garantat, ca pot sa simt cateodata lovituri in corpul meu fizic, dar niciodata nu ma simt obosit mental.

Primesc continuu noi dorinte si implinirea lor de la altii, si acestea circula non-stop de la ei la mine si invers. Astfel, in aceste conditii o persoana inceteaza sa mai simta suisuri si coborasuri. Pentru el totul este un intreg.

De fapt, ziua incepe cu seara, dar eu nu o percep ca o noapte intunecoasa. Eu simt asta ca fiind pregatirea mea pentru urmatorul pas spiritual. Am nevoie acum sa am un apetit si mai mare si sa jinduiesc la a deveni mult mai receptiv in perceperea spiritualitatii.

Aceasta noapte nu este intunericul pe care mi-l imaginam. Acesta este intunericul din egoism.  Este timpul construirii vasului (Kli). In viata noastra pamanteasca noi mergem la culcare seara, totusi, in viata spirituala, noi lucram cu folos, noaptea. Noi facem, ne cream si ne construim pe noi insine. Este ca si cum seara ne asamblam masina, si dimineata o conducem. Sa nu credeti ca in spiritualitate, seara este un vis separat de realitate. Noi intrerupem realitatea anterioara pentru a obtine una noua.  Si o construim cu credinta mai presus de ratiune.

La miezul noptii, unificatorul (Zivug) al  Aba ve Ima (Tata si Mama) are loc pentru a crea noi dorinte (kelim). Trebuie sa lucrez in intuneric pentru ca intunericul ascunde de mine vechile dorinte (de vreme ce eu nu mai am nevoie de ele deloc si trebuie sa urc la un nou pas spiritual). De asemena el ascunde de mine noile dorinte, astfel incat sa le caut, sa le pot conecta la mine, si sa le inteleg, unde sunt si de ce.

Este asemanator cu felul in care ne jucam cu copiii nostri. Mai intai pregatim un joc pentru ei, apoi, ei trebuie sa se joace singuri. Luam o jucarie compusa din mai multe parti (de exemplu, cuburi), nu o jucarie dintr-o singura bucata, pentru ca noi vrem ca acest copil sa imbine el singur partile. In spiritualitate, munca noastra, numita noaptea, este la fel.

Prin urmare, o persoana care este complet prinsa in mediu, nu simte separarea de calea spiritual, atunci cand cade. El vede, ca, din contra, i se da oportunitatea de munci si a experimenta o noua aventura, asemeni unui copil, pe care natura il forteaza sa creasca. Deci, el iubeste asemena jocuri de constructie si imbinare.

In mod aditional, daca mediul ne impinge in acest joc, asa cum natura face cu copilul, ne simtim ca si cum suntem intr-o minunata calatorie. Dar daca mediul nu ne asigura o asemena inspiratie, nu vrem sa ne jucam, ca si cum suntem un copil bolnav, care nu primeste o asemena dorinta de la natura si lasa in urma dezvoltarea sa.

Din partea 1 Lectia Zilnica de Kabbalah 11.06.10, Shamati Art. 50

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→