Category Archives: Lectia zilnica

Mergand in cercuri inseamna sa mergi inainte

Zohar, Capitolul Tazria (Cand femeia se daruieste), Paragraful 158: Cand nefericirea intra in casa, spiritul impuritatii care era in casa apare si ele lupta una impotriva celeilalate.

Tot acest razboi se petrece in interiorul persoanei.

La inceput pare ca spiritul impuritatii care a fost acoperit reapare si nefericirea care a fost relevata este acoperita. Dupa aceea, pare ca nefericirea a fost relevata in casa si spiritul impuritatii a fost acoperit. Este scris despre asta, Trebuie sa vina si sa spuna preotului, pentru ca este un cuvant al intelepciunii.

In spiritualitate intotdeauna avansam catre o senzatie mai mare. Ceea ce ieri mi se parea bine, astazi pare ca este rau.  Asta nu inseamna ca am coborat. Mai degraba, mergand in acest fel, in cercuri avansez spre urmatorul meu stadiu.

Ieri am crezut ca am atins corectia. Totusi, dupa cateva minute urmatorul stadiu a aparut cu o noua Lumina stralucind (numita o noua zi). Aceasta m-a facut sa realizez ca vechiul meu stadiu nu era bun, ci rau. Nu mai simt ca era acel stadiu bun in care am fost inainte. In ochii mei s-a trasnformat intr-un stadiu rau, din momentul in care am inceput sa-l evaluez din punct de vedere al unei daruiri mai mari.

O persoana poate sa creada ca nu ajunge nicaieri, sau chiar ca merge inapoi, dar de fapt ea merge intodeauna inainte. Ieri a crezut ca a avansat, pe cand astazi crede ca este in coborare. In realitate nu coboara. Este in aceeasi avansare ca si ieri, totusi asa isi defineste starea sa de astazi si aceasta devine o trambulina pentru urmatoarea avansare.

Cand cei rai sunt eliberati

Zohar, Capitolul Miketz, Paragraful 85: Ori de cate ori se pune judecata pe Israel si spune „povara”, aparent este o povara asupra Creatorului, sa pedepseasca pe Israel. E o povara din ambele parti, ca si cum El ar fi impovarat, fie ca ii pedepseste, fie ca nu. Daca nu ii pedepseste, ei vor ramane in murdaria pacatului. Iar daca ii pedepseste, sufera pentru durerea lui Israel. De aceea e rau atunci cand scrie „povara”, in ceea ce ii priveste.

Progresul spiritual este imposibil fara a dezvalui dorinta de a ne bucura. Dorinta noastra de a fi umpluti de placere este infinita, dar este ascunsa inauntrul nostru. Cand aceasta dorinta se dezvaluie treptat in forma sa necorectata, noi incepem sa avem probleme. Inima ne e impovarata, iar inaintarea noastra devine inca si mai grea. Cu toate acestea, procesul prin care trecem este inevitabil, deoarece corectarea are loc peste dorinta noastra de a ne bucura. Ca urmare, ea trebuie dezvaluita in acest fel.

Dezvaluirea dorintelor noastre necorectate este un semn ca suntem gata sa fim corectati. De aceea, se dezvaluie noi straturi ale dorintei necorectate, de care sa ne bucuram, permitandu-ne sa lucram cu ele. Din acest motiv, trebuie sa apreciem atat binele, cat si raul.

Nu exista „rau”, ci doar ceea ce se numeste „Dezvaluirea Raului”. Atunci cand ceea ce era ascuns inainte ni se dezvaluie sub forma dorintelor „rele” (egoiste), procesul de corectare devine posibil.

Revelatia se intampla printr-un mare nor de indoieli

Atunci cand ne unim dorintele pentru a dezvalui Zohar-ul, fiecare persoana contribuie cu propriile sale deficiente, cu propria lucrare a mintii si a inimii sale si cu incercarile sale de a se agata de cuvinte, pentru a atinge obiectivul prin ele. Fiecare persoana are ideile sale despre ce inseamna spiritualitatea si cum sunt conectate in interiorul sau toate calitatile despre care citim, cum ar fi Aaron, taurul, multimea amestecata, Moise si altele.

Fiecare persoana isi imagineaza aceste notiuni din radacina sufletului sau, vazandu-le in diverse forme distorsionate. Dar e in regula ca sunt distorsionate, pentru ca „Avantajul Luminii este dezvaluit din intuneric”. Fiecare persoana contribuie cu propria lui conceptie gresita la marea dorinta comuna, confuza.

Astfel, obtinem o mare minge amestecata, ca un ghem format din ceva neclar si necunoscut. E compus din toate dezamagirile, deficientele si dorintele, dar acestea se unesc toate, in acest ghem, pentru ca, prin cautarea noastra, noi dorim sa atingem unitatea si sa dezvaluim pe Creator inauntrul nostru. Ca urmare, inaltam o rugaciune (MAN), care este suma tuturor indoielilor, confuziei si impresiilor pe care le simtim atunci cand studiem Zohar-ul, in timp ce Zohar-ul este unul pentru noi toti.

Noi dorim sa ne unim laolalta toate aspiratiile, ceea ce inseamna ca ne aflam inaintea Muntelui Sinai (Muntele Urii). Insa nu intelegem ce se intampla. Ca urmare, in timp ce Moise se urca pe munte, noi construim un Vitel de Aur si comitem toate celelalte incalcari.

Dar atunci, Lumina Inconjuratoare vine la noi si ne ilumineaza dorinta comuna (Kli), care consta din confuziile si din indoielile noastre. Ea ilumineaza intunericul, starea de a nu fi capabili sa vedem unde este aceasta imagine inauntrul nostru si unde se afla conexiunea noastra cu altii. Lumina Inconjuratoare vine la noi prin marele nor al indoielilor, pe care il cream impreuna; prin acel nor, Lumina influenteaza fiecare persoana. Trecand prin acest filtru, Lumina ne aduce fiecaruia dintre noi dorintele, deficientele si calitatile altora, precum si propriile ei calitati. Si asta aduce revelatia.

Lumina in sine nu are nicio forma. Atunci cand doresti sa te unesti cu altii si cu Zohar-ul, cand nu intelegi nimic si cand esti tulburat, dar te straduiesti sa faci parte din dorinta mare, comuna, atunci Lumina iti aduce o amprenta a acestor forme. Ea dezvaluie conexiunea corecta dintre noi si iti da structura corecta, in care esti conectat cu toata lumea. Atunci, incepi sa intelegi calitatile pe care le descrie Zohar-ul.

Aceste calitati nu exista inauntrul niciunuia dintre noi. Eu nu il am pe Aaron si Vitelul de Aur in interiorul meu; aceste calitati devin exprimate doar in conexiunea mea cu altii – fie ca sunt „pentru” ei sau „impotriva” lor. Ele nu pot sa existe intr-o persoana separata. Forta impura si sfintenia care sunt descrise inseamna „impotriva unitatii” sau „pentru ea”. Ca urmare, Lumina Inconjuratoare care vine ca raspuns la eforturile noastre ne aduce fie unitate, fie opozitie la unitate. Dar se intampla intr-o maniera clara si constienta. Totul este discernut numai in raport cu unitatea, pentru ca singurul lucru pe care il avem de corectat este vasul spart al sufletului comun.

Ca urmare, un singur individ nu isi poate imagina nimic din ceea ce descrie Zohar-ul. Rugaciunea se inalta drept, iar Lumina coboara in jos numai prin norul nostru comun de confuzie si de indoieli.

Sa aducem lumii intregi puterea unui Congres de Kabbalah

Noi credem ca nivelurile spirituale descrise de Zohar sunt la ani-lumina departare de noi. Dar cand se dezvaluie spiritualitatea, acest lucru se intampla foarte rapid, iar daca ne unim la Congresul care urmeaza, vom reusi sa obtinem senzatia spiritualitatii.

In plus, trebuie sa retinem ca orice dezvoltare spirituala de pana acum a avut loc la nivel individual. Ea a fost facuta de indivizi selecti si fiecare a trebuit sa depuna eforturi extraordinare.

Insa acum este momentul dezvaluirii, marcand o schimbare a numarului de oameni care invata, dar si a metodei de studiu. Acum, este vorba de metoda corectarii intregii lumi, corectarea maselor. Singurul lucru de care este nevoie, pentru a se intampla acest lucru, este o mica dorinta din partea noastra.

Niciunul dintre kabalistii din trecut nu au scris despre aceasta stare, pentru ca ei nu au trait intr-o generatie ca a noastra. Acum, corectarea a devenit globala, este adevarata corectare, unde trebuie sa ne unim cu totii. Inca nu s-a mai intamplat asa ceva in istorie.

Suntem martori la expansiunea si la cresterea acestui val, care cuprinde din ce in ce mai multi oameni. El se misca cu noi, ne sprijina si ne face fim prezente necesare in lume.

Ca urmare, am mari sperante pentru adunarea care urmeaza, insa totul va depinde de voi.

Obstacolul dintre noi si Zohar

Intrebare: De ce Zohar-ul e asa de greu de inteles? Oare e din cauza faptului ca nu intelegem textul, sau din faptul ca nu simtim si nu putem sa ne detasam de lumea noastra familiara?

Raspunsul meu: Exista o singura dificultate: E vorba de necesitatea de a trece printr-o operatie chirurgicala fara anestezie, constienti pe deplin si plini de dorinta. Trebuie sa trecem printr-un transplant chirurgical, care ne va extrage inima si mintea egoista si va implanta iubirea pentru totul, impreuna cu ganduri care sa fie numai despre asta.

Fa ce vrei, numai nu pleca

Intrebare: In timpul lectiei de Zohar simt ca sunt aruncat dintr-o parte in alta, ca o barca pe furtuna. Uneori ma simt bine cu asta, alteori mi-e foarte frica. E bine pentru mine, sau dimpotriva?

Raspunsul meu: Trebuie sa intelegem ca nu exista nicio legatura intre ce citim, ce simtim sau, de fapt, ceea ce se intampla inauntrul nostru. In timpul lectiei, Zohar-ul lucreaza asupra noastra ca si cum am apasa pe butoanele unui dispozitiv ale carei functii nu le intelegem. E ca un copil, de exemplu, care scoate un telefon mobil din buzunarul tatalui sau, se joaca la butoane si, din greseala, suna pe cineva sau transmite un mesaj. La fel, atunci cand citim Zohar-ul, noi apasam pe „butoane”, fara sa intelegem ce forte inducem. Ca urmare, reactiile pe care le simtim ca raspuns nu au nicio legatura cu actiunile noastre initiale.

Se poate sa ne gandim la prietenii nostri, la lumea intreaga si la Creator cu iubire si, dintr-o data, sa ne pomenim cu ingrijorarea opusa, intrebandu-ne: “Oare de ce incerc sa fac eu asta?”. Sau, poate sa fie altfel, sa invinuim pe Creator, grupul si pe noi insine, dar dintr-odata sa apara ceva bun, ceva ce simtim ca nu am meritat.

Zohar-ul ne vorbeste asa cum un parinte i-ar vorbi unui copil care nu intelege ce i se spune. Parintele stie totul despre copil, dar copilul nu intelege nimic despre parinte. In spiritualitate, noi suntem la nivelul unui copil. De aceea, nu ar trebui sa tragem concluzii pe baza senzatiilor noastre, caci ele nu sunt conectate corespunzator.

Poate ca noi ne gandim ca totul e o mare dezordine si sa simtim numai probleme si confuzie, dar, de fapt, totul sa fie perfect aranjat. Trebuie sa fim atenti la faptul ca, indiferent ce se intampla, noi vom continua sa studiem, pana ce vine eliberarea. Suntem sfatuiti sa nu ne mai ingrijoram pentru ceva ce se intampla pe calea noastra – si sta scris, „Fa ce vrei, dar nu pleca!”.

Avem nevoie de o anumita masura de insistenta, de devotament si de rabdare, pe calea noastra spirituala. Baal HaSulam scrie in Prefata la Studiul celor zece Sfirot, ca “Numai eroii care au cu adevarat rabdare reusesc sa urce muntele si sa patrunda in palatul Imparatului.”. Astfel, trebuie sa lasam Zohar-ul sa ne influenteze, prin intermediul Luminii Inconjuratoare.

Fii deasupra ta insuti

Bine, rau sau indiferent – nu conteaza cum ne simtim atunci cand citim Cartea Zohar. Lucrul cel mai important este sa ne continuam efortul, indiferent de ce am putea sa simtim sau nu. Daca lasam cartea sa curga in noi, ca un ceai, ea isi va face treaba inauntrul nostru.

Ne inaltam deasupra impresiilor noastre egoiste nu fiind atenti la cum se simte dorinta noastra egoista. Fie ca suntem intr-o stare de frica sau de bucurie, fie ca ne simtim iritati sau confuzi, suntem deasupra ei. Cu alte cuvinte, un lucru nu depinde de celalalt, iar noi continuam sa lucram, in ciuda a ceea ce simtim.

Creatorul ne antreneaza intentionat prin egoismul si prin dorinta noastra de placere. Insa trebuie sa ne ridicam mereu deasupra acestei senzatii si sa continuam sa mergem, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.

Trebuie sa Ii spunem Creatorului: “Nu darurile tale sunt importante pentru mine; de Tine am eu nevoie! Nu ma zapaci cu toate celelalte senzatii!”. Numai genul acesta de insistenta va aduce rezultate.

Avem nevoie doar de rabdare

Atunci cand citim Cartea Zohar, trebuie sa cerem inaltare spirituala. Cererea se poate intampla chiar si prin senzatia noastra de a fi aproape de aceasta carte, sentimentul ca o pretuim, ca vrem ca ea sa straluceasca asupra noastra si sa faca schimbari in noi.

Uneori, sentimentul acesta e foarte greu de obtinut; el vine numai dupa cateva ore de studiu. Cu toate acestea, el tot are un mare efect, atunci cand depunem mereu eforturi pentru a incerca sa simtim cuvintele textului in noi insine. Ca rezultat, trezim Lumina care Reformeaza. Treptat, eforturile noastre se aduna, iar legea lui “Am trudit si am gasit” intra in vigoare. Avem nevoie doar de rabdare, caci nimic altceva nu ne va fi de ajutor.

Durerea vindecarii din a treia zi

Zohar, Capitolul “Miketz”. Paragraful 161: “Si i-a pus pe toti laolalta in inchisoare, vreme de trei zile.” Aceste trei zile corespund celor trei zile ale Shechem, dupa cum sta scris: “Si a ajuns in a treia zi, pe cand ei erau in durere.”.

A treia zi e intotdeauna legata de durere. E cea mai grea zi din procesul de corectare, pentru ca este ziua in care are loc includerea reciproca a liniilor dreapta si stanga. Nu e ca prima zi, in care e vorba doar despre linia dreapta si ne inarmam cu puterea daruirii, nici ca a doua zi, in care e vorba doar despre linia stanga si vedem ce parti din ea putem sa conectam cu dorinta de a darui. A treia zi se refera la includerea reciproca a unei proprietati in cealalta, care duce la crearea unei proprietati noi, intermediare.

Incluziunea reciproca exista doar in spiritualitate; ea nu are loc niciodata in lumea noastra. In lumea noastra exista doar un singur tip de conexi–ne – atunci cand se unesc doua obiecte. De exemplu, primul obiect contribuie cu intelectul sau, iar celalalt doneaza emotii. Ele se conecteaza si se alimenteaza reciproc. Asta se intampla pentru ca, in lumea noastra, totul are o singura proprietate – vointa de a primi. Ca urmare, orice incluziune in lumea noastra are loc numai in cadrul acestei singure proprietati, care ia aspecte si forme diverse.

Insa includerea reciproca in spiritualitate inseamna ca apare ceva cu totul nou – o a treia entitate, compusa din primele doua. De fapt, avem de a face cu un fenomen cu totul nou, care nu a existat pana acum. Acest “ceva” se numeste Sufletul, Omul sau Adam.

Totul consta din aceleasi zece Sfirot

Zohar, Capitolul “Miketz”, Paragraful 178: Creatorul a facut ca omul sa se intareasca in Torah si sa paseasca pe calea adevarului, catre partea dreapta, nu catre partea stanga. Si pentru ca oamenii trebuie sa mearga catre partea dreapta, ei ar trebui sa amplifice iubirea dintre ei. Asta pentru ca iubirea e considerata „dreapta” si nu va exista ura intre oameni – care este considerata stanga, pentru a nu slabi dreapta – locul de care se agata Israel.

Paragraful acesta pare sa vorbeasca despre viata intr-o societate sau un grup corectat, dar inca n-am descifrat ce inseamna el prin discernamantul nostru interior. Nu e nicio diferenta atunci cand Zoharul vorbeste despre o adunare de oameni aparent exterioara sau despre o adunare de proprietati interioare ale sufletului nostru. E acelasi lucru, caci totul consta din aceleasi zece Sfirot. Cu totii continem vasul sufletului nostru comun (Adam Rishon) si aceleasi stari interioare de zece Sfirot exista in fiecare dintre noi.

De aceea, uneori, Zohar-ul foloseste definitii interioare atunci cand descrie proprietatile noastre sau cand ne spune despre cum ar trebui sa fie grupul; uneori, el descrie doar o persoana, sau animale. Trebuie sa incercam sa vedem mai multe niveluri in acelasi timp: nivelul interior al sufletului, nivelul