În timpul congresului, am avut sentimentul că eram într-un vas general şi că toate diferenţele dintre noi dispăreau, toate diferenţele dintre oameni erau pur şi simplu, şterse. Toată lumea avea anumite sentimente personale, dar numai la nivel fizic corporal, un sentiment de boală sau de foame dar, mai presus de toate, avea un sentiment general de conexiune.

Dar, acest sentiment de conexiune nu a fost clarificat. Pur şi simplu am simţit că eram împreună. Acum, când congresul s-a terminat, trebuie să asimilăm acest sentiment de unitate pentru a-l extinde şi a-i adăuga spirit, înţelegere şi discernământ. Este ceea ce numim Sefirot, pe care trebuie să începem să-l „numărăm”- „Lispor” (de la aceeaşi rădăcină în ebraică) şi să-l examinăm precis, în cele mai mici detalii. Apoi, vom vedea cum putem munci cu noile vase în mod corect.

Acest lucru nu este posibil decât adăugând la nivelul anterior şi urcând la nivelul următor. De la nivelul următor, vom fi în măsură să „numărăm” nivelul precedent. Este singura modalitate de a o face, plecând din starea în care se află o persoană. Din starea actuală, o persoană nu poate atinge o astfel de Sefira (numărare), deoarece are nevoie de zece măsuri care sunt pregătite şi îi permit să numere plecând de la Malchut la Keter şi înapoi, de la Keter la Malchut.

Acest nivel este în curs de formare şi nu-l putem digera sau măsura sau explica în detaliu. Acum, lucrul principal este de a încerca să ne agăţăm de starea pe care am atins-o şi să nu fim mulţumiţi cu asta, astfel încât coborârea se va face plecând de la dorinţa de a realiza mai mult!

Coborârea nu ar trebui să fie în sentimentul nostru, nu ca rezultat al pierderii senzaţiei plăcute pe care am avut-o la congres, care a dispărut acum. Noi am atins sentimentul atributului de dăruire şi acum noi dorim să ne agăţăm de el, deasupra rutinei zilnice, care ne va îndepărta de el, zi după zi.

Noi putem utiliza vasele pe care acum le-am descoperit ca un standard, ca un parametru şi putem începe să stabilim măsuri clare în noi, care sunt numite Din (judecată), mila, linia de mijloc, cele zece Sefirot de la Keter la Malchut şi retur, prin Lumina Reflectată şi diferite nivelui de Aviut (grosime). Noi putem începe să comparăm ce vas este dezvoltat, unde mărul este roşu şi copt şi unde mărul este mic şi verde. În acelaşi timp, nu este o alegere conştientă, la fel ca un copil mic, dar vom înţelege ce şi de ce alegem.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 17.07.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Tu spui că este nevoie să facem un „Curs despre dragoste” în lumea de astăzi, și nu să ne bazăm pe izbucnirile ocazionale ale dragostei. Cum ar trebui să începem acest studiu?

Răspuns: În primul rând, va fi necesar să adunăm un grup de cinci până la zece cupluri și să le învățăm fundamentele naturii umane. Depinde de noi să le explicăm ce este ego-ul nostru și cum se dezvoltă, ce fel de familie a fost în trecut și cum s-a dezvoltat în antichitate, în Evul Mediu, în noua eră, și în perioada post-modernă.

De fapt, ceea ce motivează acest proces este dorința noastră egoistă de plăcere. Acest lucru se schimbă și provoacă apariția a noi forme de relații familiale.

În trecut, ei nu se așteptau la manifestări specifice de emoție de la aceste relații, pentru că ego-ul era mic și nu cerea împlinirea la înălțimea iubirii. Un simplu parteneriat era suficient pentru asta. Era mulțumit cu un mod recunoscut de viață, conform căruia un bărbat lua o femeie din tribul său sau din satul nașterii sale, sau îndeplinea dorința părinților săi, și nimeni nu vedea nici o problemă în asta.

În contrast cu aceasta, astăzi, factori cum ar fi cultura modernă și mass-media s-au implicat în acest lucru, iar tinerii au devenit mai dezvoltați decât oricând înainte. Ei simt întreaga lume cu toate simțurile lor și nu pot fi satisfăcuți cu coincidența sau întâlniri întâmplătoare cu un partener. Multe opere de artă, Internetul și televiziunea prezintă atât de multe exemple de căutare de parteneri și relații, trădări și dezamăgiri și conflicte și concurență în acest domeniu, încât o viață comună a devenit foarte complexă.

Ego-ul nostru a crescut într-o asemenea măsură încât ne încurcă și ne întoarce după voință. Noi nu mai știm cum să ne confruntăm cu el, și, prin urmare, pur și simplu trebuie să-l controlăm, să-l ținen în frâu fără a-l minimaliza, ceea ce, în principiu, este ceva imposibil. Mai degrabă, trebuie să fie prevăzut într-o formă în care nu ne va controla, dar în schimb, îl vom controla.

Pentru a face acest lucru, toată lumea trebuie să se ridice deasupra naturii sale, să devină propriul său psiholog, și să-și înțeleagă și partenerul, care la rândul său trebuie să acționeze în același mod, iar apoi comunicăm cu el pe două niveluri:

• de la gând la gând (intelect), la înălțimea unei persoane
• De la inimă la inimă, la nivelul ego-ului. La urma urmei, „inima” este rezervorul tuturor dorințelor și aspirațiilor noastre.

Noi înțelegem că avem intelect și emoție, sisteme care trebuie să fie echilibrate în fiecare persoană într-o asemenea formă în care creierul domină inima. Apoi, toată lumea va ști cum să coopereze și să fie integrată cu alte persoane prin înțelegere reciprocă și prin aducerea dorințelor împreună.

Dacă ne raportăm la această idee tocmai în acest fel, vom deveni o pereche matură de cercetători. Nu este vorba despre vârstă sau despre experiență, ci mai degrabă despre abordarea în sine, care contribuie la o concepție echilibrată a lucrurilor, chiar și pentru elevii de liceu. Acesta este un examen de admitere real.

În același timp, în prezent, există cupluri la vârsta de patruzeci și cincizeci de ani, care se comportă ca niște copii și vin cu reclamații nerealiste, „copilărești” unul pentru altul, ca niște copii care știu doar cum sa ceara de la mama lor ca să-i distreze.

Nu, avem nevoie să ne cunoaștem limitele, limitările reciproce, să recunoaștem sistemul interior al unei persoane. Apoi, voi înțelege cât de aproape pot fi cu partenerul meu, unde este necesar să mă opresc și să păstrez distanța, și unde să fiu inclus cu el, sau cu adevărat să ader la el. În general, aflăm acest lucru de la diversele probleme din viață, din experiența amară a greșelilor care ne arată ce este mai bine pentru unul să nu spună altuia, unde este posibil să facă un compromis și în ce fel suntem cu adevărat împreună.

Putem împărți domeniul nostru comun în trei părți, trei tipuri diferite de relații. Încerc să mă ridic deasupra ego-ului meu și mă raportez la natura partenerului meu în trei moduri:

• unde să nu intru în contact cu el
• unde să găsesc puncte de contact
• unde să găsesc aderența sinceră

Cu toate acestea, atunci, o întrebare se poate pune: Cum ne raportăm la acest câmp al nostru? Cum putem integra aceste trei părți în mine și în el? Cum putem fi mereu preocupați de apropierea semnificativă și conectare într-un mod mult mai conștient? Cum putem dezvolta o iubire „planificată”, ce este de spus, ne gândim la interesele fiecăruia dintre noi? Vezi tu, iubirea este „copilul” nostru comun pe care-l creștem prin concesii reciproce.

Răspunsurile la aceste întrebări le vom găsi împreună.

Întrebare: Ce simt partenerii din acest câmp împărtășit  în”teritoriul” lor comun?

Răspuns: În primul rând, vom părăsi teritoriul privat, care se găsește în spatele fiecăruia dintre noi, cel mai profund lucru intim, fie că este vorba de oamenii care ne sunt cel mai aproape încă din copilărie sau amintiri gravate în suflet. Nu ne atingem unul pe altul în acest domeniu.

În al doilea rând, teritoriul nostru comun, pe care îl putem discuta, este un loc al alegerii care între timp este neutru și trebuie să fie îmbunătățit tot timpul.

În al treilea rând, pe teritoriul dragostei, suntem incluși unul în altul. Suntem conectați printr-o emoție comună.

În ceea ce privește teritoriul comun, vrem să continuăm să ne apropiem astfel încât să-l putem combina cu „teritoriul” dragostei. În ciuda acestui fapt, de la început, trebuie să fim conștienți de faptul că fiecare dintre parteneri este un egoist absolut, care nu vrea să dea nimic celuilalt și vrea să obțină sută la sută din placere de la el. De la început, fiecare „aparține” celuilalt, la fel de simplu cum pare, și după aceea, aceste două domenii, aceste două cercuri ale intereselor noastre, incep treptat sa se intersecteze.

Repet că intimitatea este bazată pe concesii reciproce pe care încercăm să le facem la intensitatea care crește din când în când. Ne verificăm calculând cu considerație constantă gradul în care putem continua să ne apropiem unul de altul. Dacă există emoție, asta este foarte bine, iar dacă dispare, mintea continuă să urmărească ce se întâmplă. Acesta este un mecanism care lucrează neîncetat. Acesta este un „calculator” în interiorul meu și în interiorul partenerului meu, și amândoi știm că mergem spre o mai mare apropiere și integrare, până când aderăm unul la altul. Facem acest lucru din ce în ce mai mult, tot timpul, cât mai mult posibil.

Acestea sunt programele noastre. Tot ceea ce facem în viață, toate stările noastre, noi le acceptăm nu ca pe o coincidență, ci ca pe o șansă, ca pe o oportunitate de unificare treptată.

În acest caz, mintea noastră dezvoltă emoția în noi. Simt cât de important este partenerul meu, cât de unic este, și acesta este modul în care și el se raportează la mine. Împreună, putem rezuma relatia noastră. Suntem conectați și credincioși unul altuia. Partenerul meu este o persoană specială, diferită de toate celelalte. Mă găsesc într-un sistem al unei relații cu el pe care nu o am cu nimeni altcineva. O astfel de reciprocitate locuiește între noi încât am devenit o singură entitate.

De aici vine ajutorul, suportul, înțelegerea reciprocă și efortul constant pentru a arăta partenerului meu cât de plăcut este pentru mine să mă predau, să cedez lui, să-i las mai mult loc. Acesta este modul în care avansăm.

Acest lucru necesită o muncă constantă cu ego-ul nostru, dar fiecare primește sprijin din partea partenerului. Avem ceva de discutat. Este ceva de învățat unul de la altul.

Principalul lucru aici este de a acționa în mod judicios sub controlul minții. Trebuie să practicăm acest lucru. La urma urmei, în general, oamenii sunt jenați de activarea minții și, în același timp, sunt jenați de exprimarea dragostei. Ei se tem să-și deschidă sufletul, astfel încât să nu-l scuipi, să nu-i ridiculizezi sentimentele.

Deci, avem nevoie să cunoaștem persoana bine, cine este și ce este. Numai atunci va fi relația noastră naturală și vom înceta să fim jenați de natura noastră. Dimpotrivă, vom încerca să lucrăm cu ea, cu înțelegere și maturitate, astfel încât nu vor fi neînțelegeri, forțare între noi, și ipostazele ridicole, copilărești care caracterizează cuplurile tinere, care de multe ori sunt prinse în capcana mândriei și aroganței. Dimpotrivă, chiar și un partener tânăr va fi „copt” prin înțelegerea lui și abordarea vieții.

Datorită faptului că nu am fost învățați cum să iubim, pierdem foarte mult. Nu știm cum să construim sisteme de relații și astfel transmitem aceleași tipare eronate copiilor noștri. Fără îndoială, dacă le arătăm calea cea dreaptă, atunci cel puțin tânăra generație va primi un cadou mai valoros decât aurul fin, oferindu-le o viață fericită.

Întrebare: Numești una dintre părțile domeniului sistemului nostru de relații un teritoriu al dragostei. Ce înseamnă asta?

Răspuns: Aici, există un acord între noi. Am lucrat deja împreună, fiecare pe cont propriu și cu partenerul. Am devenit parteneri în sensul deplin al cuvântului – într-o asemenea măsură încât diferențele dintre noi dispar. De obicei, oamenii simt ceva similar cu respectul  pentru proprietatea comună, nepoți și copii, din ceva care provine de la ambii, când ei deja au devenit unul.

De exemplu, am conceput copii împreună. Aceasta se referă la amândoi și, în principiu, nu mai este ceva care poate fi divizat. În general, chiar filosofic vorbind, este interesant că o continuare a dragostei este unul din doi care-i include pe ambii. Cu toate acestea, oricum, copiii sunt domeniul nostru comun de interes și, în consecință, al unei  emotii comune. Prin urmare, nu contează ce se întâmplă. Putem reînnoi legătura noastră, putem începe discuțiile din nou, și putem începe să cultivăm aceste flori pe care le împărtășim.

Aici este un exemplu de teritoriu comun: dragostea pe care o am în inima mea este, de asemenea, în partener. Copilul nostru este ca un al treilea factor prin care putem dezvolta dragostea noastră împreună.

În afară de asta, noi nu ne limităm la acești trei factori. Mai degrabă, alocăm un loc în inimile noastre unul pentru altul. Așa cum o simt în inima mea, la fel și ea mă simte în inima ei.  Acolo, în acel teritoriu comun, avem deja un fel de sentiment comun, înțelegere și acord. Avem deja un legământ între noi acolo, un contract pentru viitor. Nu o pot scoate din acest teritoriu, iar ea nu mă poate scoate. Suntem înrădăcinați acolo împreună puternic, adânc în pământ, iar aceste rădăcini nu vor mai dispărea.

Avem nevoie să ajungem la acest sentiment. Este numit dragoste absolută sau un legământ, și, uneori, atunci când vorbim, trebuie să ne concentrăm pe realitatea acestei iubiri reciproce.

Dintr-un discurs despre o viață nouă 30/07/12

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

O coborâre se produce deoarece nu putem menţine starea atinsă anterioră, deoarece, de fiecare dată, există o împovărare a inimii. Noi nu am primit această împovărare a inimii, pentru că ni se arată milă de sus.

Dar, nu este bine dacă această împovărare a inimii este o consecinţă a problemelor materiale externe. La urma urmei, de acum putem rămâne numai în munca spirituală şi să interpretăm toate perturbaţiile materiale neplăcute, ca spirituale.

Nu vedem nimic material în aceste tulburări, chiar şi în loviturile cele mai severe. Brusc, vor începe să aibă o formă fantastică, lucrul cel mai important este să ne menţinem la acelaşi nivel. Dacă continăm să rămânem la acelaşi nivel deasupra tuturor tulburărilor, vom începe să înţelegem acest nivel mai profund.

Am atins, deja, un nou nivel şi acum avem nevoie de a merge mai departe în el, pentru a vedea cele 10 Sefirot în el, noi proprietăţi. Şi atunci, vom vedea dintr-o dată, că suntem în măsură să rămânem în această stare şi că suntem în lumea spirituală! Noi am abordat, deja, această stare în forma exterioară.

Prima parte a cursului zilnic de Cabala, 17.07.2013, Scirerile lui Rabash

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: La congres a fost un agreabil sentiment de încredere în apartenenţa noastră la unitate. Acum, trebuie să separăm această senzaţie plăcută a sentimentului de apartenenţă, dar încrederea ar trebui să rămână?

Răspuns: Încrederea este lumina pe care trebuie să ne-o asigurăm. Nimeni nu poate simţi încrederea de la sine, aceasta vine numai din exterior. Este vorba despre încrederea copilului care stă în braţele mamei. Toată încrederea sa este de a aparţine superiorului.

Garanţia mutuală, integrarea reciprocă, încrederea şi conexiunea, toate acestea sunt reunite într-o singură stare comună, o iluminare. Şi apoi, vom învăţa să împărţim aceste sentimente în trei linii. În diferite etape, naşterea şi alăptarea, creşterea se întâmplă în moduri diferite. Dependenţa noastră de partea superioară şi atitudinea noastră faţă de grup se schimbă, ca şi a gradului superior sau a celui în care vă aflaţi.

Dacă forţa superioară se manifestă în grup, atunci ne-o atribuim, deja, în sufletul nostru. Totul este în grup, deci nu este nevoie să filozofăm prea mult, lucrul cel mai important pentru noi, acum, este de a face un pas înainte care va deveni o schimbare de viaţă.

Depinde dacă suntem în măsură să înţelegem gradul atins mai profund sau dacă noi cădem înapoi şi atunci  vom avea nevoie de mai mult timp pentru a reveni în aceeaşi stare.

Din prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 17.07.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: În timpul pregătirii congresului, toată lumea a avut o dată precisă spre care puteam accelera şi concentra toate eforturile noastre. Şi după aceea, toată lumea s-a întors la proiectul său şi acest efort comun, vizat la un moment dat, nu a mai fost simţit. Cum putem realiza o accelerare în raport cu acelaşi punct?

Răspuns: Cred că suntem destul de vechi şi nu avem nevoie de a fixa o dată comună ca un ghid pentru noi înşine. Este un nivel copilăresc, dacă putem să ne concentrăm pe o singură zi. O zi semnifică o stare. Şi în timp ce noi avansăm, trebuie să menţinem această stare la o înălţime mai mare şi cu o stabilitate crescută, până la eternitate.

Pentru moment, ne sunt date senzaţii agreabile de a fi în aceste stări, astfel încât forţa noastră egoistă materială ne ajută să ne menţinem în ele. Egoismul nostru susţine, încă, această unitate deoarece noi suntem la începutul dezvoltării noastre.

Lucrul principal este de a face această stare permanentă şi de a simţi apartenenţa noastră la grupul nostru mondial. Încercaţi să vă separaţi de acest sentiment şi să asociaţi această condiţie la toate evenimentele vieţii voastre; în orice situaţie, aveţi nevoie de a rămâne în interiorul acestei unităţi.

Trebuie să rămânem în aceeaşi stare în care eram la congres cu toată lumea şi să aduceţi toată viaţa voastră în interior. Toate activităţile zilnice: lecţia, munca, familia, casa, toate situaţiile care se produc, trebuie să fie aduse în zona congresului şi să continue pe orbita sa.

Din prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 17.07.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Lucrul principal este de a nu ne mişca din acest punct: ”Astăzi ne-am adunat aici.” Astăzi, este momentul în care trebuie să muncim pentru a nu pierde ceea ce am realizat înainte, dar numai prin amplificare. Este exact situaţia care s-a creat acum, după congres. Trebuie să fim preocupaţi să continuăm şi să adăugăm la câştigurile noastre, în loc să aşteptăm să fim aruncaţi din nou în jos, şi cine ştie când vom fi în măsură să ne ridicăm.

Grupul nostru mondial Bnei Baruch trebuie să se menţină cel puţin la acelaşi nivel. Dorim să păstrăm ceea ce am realizat şi, dacă nu sunteţi în măsură să rămâneţi la acelaşi nivel, atunci nu sunteţi în dorinţa de dăruire, chiar şi în cea mai mică măsură.

Prin toate mijloacele, trebuie să rămânem în starea atinsă şi să nu cădem. O coborâre ar trebui să fie în realizarea faptului că este necesar să se adauge la ascensiunea precedentă – nu este suficient pentru noi! Trebuie să ne ridicăm la o nouă ascensiune. Şi, dacă ne coborâm, nu vom urca niciodată în palatul regelui.

Este necesar să distingem fiecare ascensiune care este o mare dăruire, care este adăugată, picătură cu picătură: de fiecare dată un pic mai multă dăruire, conexiune şi un sentiment de unitate. Şi după ce ajungem la acest plus în dăruire, obţinem o coborâre bazată pe sentimentul oportunităţii de a ne ridica mai mult. Cu alte cuvinte, ne trezim dimineaţa şi astfel, avansăm.

Toate coborârile pe care le-am primit până acum ne-au aruncat în jos, în raport cu nivelul atins, determinându-ne să cădem. Ele au fost incorecte, coborâri non-spirituale. Coborârea spirituală ar trebui să fie în raport cu valorile precedente. Dacă, în trecut, ne-am imaginat dăruirea, acum, vedem că dăruirea este mult mai mult. Deci, starea pe care am atins-o pare a fi o coborâre.

Desigur, acest lucru este posibil numai cu sprijinul grupului. Să spunem, am câştigat 1000 $ şi sunt foarte fericit. Apoi, brusc, eu văd că altcineva a câştigat 2000 $ şi nu mă mai simt în ascensiune, ci în coborâre. La fel, trebuie să tratăm ceea ce am realizat.

Toată lumea ar trebui să vadă în mediul său, că este posibil să realizeze mai mult, o şi mai mare dăruire! Nu ar trebui să existe nicio coborâre, există, mereu, posibilitatea de a adăuga.

Din prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 17.07.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce am obţinut de la acest congres ? Este un sentiment comun de iubire între prieteni?

Răspuns: Nu există sentimente comune. Avem nevoie doar de o corecţie completă. Nu vrem mai puţin. Vom deveni o singură imagine a unei unice fiinţe umane, aducând întreaga lume într-un sistem unificat. Asta-i tot şi nimic altceva!

Este primul congres pentru care ne-am pregătit, în avans, cu conştiinţa că am venit aici pentru a munci serios. Nu este un congres în care eu urc pe scenă şi toată lumea ascultă, aşteptând poveşti interesante şi apoi să danseze şi să cânte. Este vorba despre un congres în care muncim în noi înşine, împreună.

Acţiunea cea mai importantă are loc între noi, în noi! Eu nu vă corectez decât puţin şi amintiţi-vă că asta ar trebui să fie între toată lumea şi eu sunt acolo cu voi.

Noi ne pregătim pentru prima dată de la congres şi toate congresele noastre ulterioare vor fi organizate în acest mod. Poate că, în timp, vor lua o formă diferită şi vor deveni practic, virtuale, dar toate au ca scop concentrarea, pentru a comprima intenţiile noastre de a le îmbina.

Din Congresul de la St Petersburg, “Lecţia pregătitoare”

Filed under: Congrese, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

O persoană nu are niciun drept să se rupă de societate şi să ceară doar pentru sine, chiar dacă are cea mai bună intenţie de a aduce mulţumire Creatorului. Printr-o rugăciune făcută de-o parte sau plângând singuri, nu ajutăm în niciun fel, ci numai ne facem rău nouă şi celorlalţi.

Acum, închipuiţi-vă cât de multe coruperi am provocat în timpul exilului.  Totul a fost cu scopul de a descoperi răul din noi şi să înţelegem că ne putem corecta numai prin conexiune. Exilul a fost necesar pentru a afla unde se află locul corectării şi să avansăm de la o rugăciune individuală la rugăciunea celor mulţi.

Orice dorinţă din inimă se numeşte o rugăciune. O rugăciune este munca în inimă. Dacă fiecare cerere ar trece prin societate, ar fi acceptată. Noi am fi deja într-o stare cu totul diferită, în relaxare şi abundenţă absolute. Totuşi, pentru că cererile noastre – toate dorinţele pe care le simte o persoană, ca şi cele pe care nu le simte – nu trec prin conexiunea dintre noi, ne fac rău şi îi fac rău în primul rând celui care a cerut.

Ar trebui să înţelegem cât este de serioasă situaţia din moment ce suntem cu toţii conectaţi într-o reţea care în prezent este revelată în lume ca un singur sistem conectat şi integral. În această stare, vedem cu siguranţă că nu ne putem elibera din acest sistem şi că trebuie să fim parte din el. Timpul alocat pentru recunoaşterea răului s-a scurs. De acum înainte, vom cunoaşte răul prin lovituri la diferite niveluri sau prin a începe să acţionăm conform reţelei care este revelată între noi.

O persoană ar trebuie să vadă asta foarte clar şi, ca o serioasă măsură de siguranţă, nu trebuie să cerem de unii singuri, deşi chiar simţim să facem asta! Este înclinaţia noastră rea care este opusă Creatorului. Egoul este dorinţa noastră de a ajunge la Creator dar cu scopul de a conduce noi înşine.

Dorinţa „voi conduce” nu este îndreptată împotriva Creatorului, ci împotriva societăţii, împotriva grupului. Înclinaţia rea este dorinţa noastră de a ne întoarce către Creator singuri şi de a cere pentru succesul personal. Cu toţii avem această dorinţă. Suntem gata să ne rugăm, să cerem, să recunoaştem puterea celui de sus, să recunoaştem dominarea Lui asupra noastră, dar întreaga problemă a exilului în Egipt este că fiecare începe să simtă că este rupt de ceilalţi.

Acesta este păcatul fiilor lui Iacob, motivul urii lor faţă de fratele mai mic, Iosif. Iosif vroia să adune toţi fraţii împreună şi să se conecteze între ei, dar ei vroiau să rămână separaţi. Ei nu au înţeles că trebuie să existe o linie de mijloc, conexiunea, şi astfel a trebuit ca ei să intre în exilul din Egipt şi, pe calea suferinţei, să descopere nevoia conexiunii frăţeşti.

Doar după ce au recunoscut răul, după ani lungi de exil, au fost răsplătiţi cu Tora. Acesta a fost întregul scop al turului pe care l-au făcut în exil în Egipt.

Întregul proces al evoluării în lumile superioare şi în lumea noastră, întregul joc, este numai despre conexiune. Deci, sunt foarte fericit că astăzi putem deja să vorbim despre asta şi să înţelegem nevoia pentru asta şi să simţim de aproape această problemă.

Din prima parte a lecţiei zilnice de Cabala 05.07.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Omul poate avea un suflet special, care îl trezeşte tot timpul şi îl forţează să continue munca, în ciuda îngreunării inimii şi a confuziei. Dar dacă nu are asta, singura opţiune pe care o are ca să rămână pe drumul cel bun este un mediu înconjurător corect, care nu îl lasă să scape şi îl forţează să fie echipat cu instrumente care îl vor ajută să se întoarcă la tipul corect de viaţă.

Omul nu are nicio şansă de avansare şi nu are nicio putere pentru a putea răspunde corect, în fiecare moment, la întreruperile care apar, dacă nu are o pregătire adecvată, obişnuinţa de a munci intern şi conexiunea cu mediul care păzeşte conexiunea dintre om şi surse, învăţător şi grup. În acest fel, se poate ca cineva să nu mai dea deloc atenţie întreruperilor sau a faptului că este atras în ele.

În primul caz, nu este destul de sensibil, aşa că îşi micşorează nivelul de sensibilitate pentru a evita influenţele puternice ale întreruperilor. În acest caz, nu avansează. Viaţa lui devine mai paşnică şi liniştită, în loc să întâlnească 10  întreruperi  pe oră, de exemplu, simte întreruperi doar de câteva ori pe zi şi asta este tot. Ritmul avansării lui este conform cu acest lucru, ceea ce înseamnă că rămâne în urmă, intenţionat.

Dar dacă simte întreruperile şi încearcă să lupte cu ele, blamându-se pe el şi mediul, învăţătorul şi calea spirituală în general, poate să devieze şi să părăsească totul; atât de serios poate fi.

Este foarte greu să păstrezi şi să accepţi toate condiţiile trezirii ca fiind de dorit şi ca fiind trimise de Creator, pentru că „nu există nimeni în afară de El”. Acestea sunt cele mai bune condiţii pentru avansare şi singura întrebare este cum să răspundem la ele corect, să le acceptam corect şi să le fim recunoscători pentru a avansa către scop.

Trebuie să studiem intensiv şi cu răbdare şi să ne pregătim pentru o tranziţie constantă de la o stare la alta. Principalul lucru este supunerea noastră, abilitatea de a înţelege că toate greutăţile care apar sunt întreruperi corecte de-a lungul drumului. Fiecare om din lume primeşte asemenea întreruperi şi îşi clarifică dacă să avanseze prin aceste întreruperi sau nu şi în ce direcţie.

Unii oameni determină o anumită atitudine la începutul drumului, care este fie bună fie greşită, privitoare la grup, învăţător şi cărţi. Alţii trebuie să clarifice asta din nou, de fiecare dată şi o pot schimba. Aşa avansează ei.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 7/07/13, Writings of Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Ar trebui să ne aşteptăm la realizarea corecţiei finale la congres, pentru a aduce mulţumire întregii lumi din adâncul inimii şi sufletului nostru, în dragoste absolută fără sfârşit!

Întrebare:  Dar, dacă vin la congres cu mari aşteptări de reuşită, aprind dorinţa mea de primire şi începe să lucreze în sens opus, cum pot depăşi acest lucru ?

Răspuns: Este adevărat că dorinţa noastră de primire lucrează în direcţie opusă. Vrem să profităm, să primim plăcere în dorinţa noastră de primire. A primi plăcere şi a profita este obiectivul creaţiei! De aceea Creatorul a creat dorinţa de primire.

Dacă privim creaţia de alături, nu din această lume nici din cea spirituală, vom vedea că există o dorinţă de primire, realizată şi proiectată astfel încât să se bucure numai de iubire. Ea a fost făcută prin forţa iubirii! Prin urmare, nu se poate bucura de nimic altceva. Chiar dacă este un procent din dragoste, se va bucura de un procent şi nimic altceva.

De asemenea, noi percepem un pic din această dorinţă, această plăcere din lumea noastră, atunci când creştem precum nişte mici animale. De la părinţii noştri, de la societatea noastră, simţim o parte din iubire şi, într-o anumită măsură, suntem înconjuraţi de o astfel de iubire.

Trebuie să simţi dragostea şi să o descoperi, pentru a te bucura de ea. Trebuie să te deschizi acestei iubiri. Aceasta înseamnă că, pentru a face acest lucru, trebuie să iubeşti! Iubirea nu poate fi în sens unic. Aceasta există doar în lumea corporală.

Iubirea spirituală este mutuală, atunci când ambele părţi sunt încorporate una în alta, în dorinţele fiecăreia. Umplerea dorinţei celuilalt este numită iubire.

Nu există altă alegere decât de a atinge starea în care îl umpli pe celălalt. Prin asta, vă dezvoltaţi pentru a descoperi şi simţi această iubire. Deschiderea vasului vostru în faţa cuiva, înseamnă să iubeşti pe cineva.  Dacă, graţie acestei iubiri, deschideţi vasul vostru în faţa cuiva, veţi primi această iubire în interior. Aceasta înseamnă că sunteţi umplut de Lumina Directă, care este îmbrăcată în Lumina Reflectată.

Din prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 03.07.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→