Category Archives: Munca in grup

Israelul Nu Are Viitor Fără Unitate

Astăzi,  a fost creată în Israel o situație de neinchipuit. În esență, ce poate ajuta poporul lui Israel să supraviețuiască în țara lui? Nimic. Ei trăiesc izolati inconjurati de o mare de vrăjmași, care sunt gata să „ii elimine complet”, astfel încât chiar nici o amintire să nu rămână.

În Egipt, de exemplu, a început să se vorbească despre distrugerea piramidelor, precum in Afganistan, unde două statui gigantice ale lui Buddha au fost distruse. Cine se poate raporta la piramide azi? Este vorba despre cultura antica, care a existat cu mii de ani în urmă. Dar nu, tendințele distructive nu se opresc; oamenii vor să distruga fara sa lase nici o urmă , sa ramana doar religia lor. Buddha este venerat in zilele noastre, dar piramidele nu sunt obiecte de cult. Și totuși sunt foarte semnificative și simbolice.

Cum putem supraviețui în această situație? Nu există nici o cale. Ca și cum un nor a coborât în mintea israelienilor, ei cred că pot continua să trăiască în țara lor. Dar acest lucru este imposibil. Din punct de vedere logic, nu au nici o șansă.

Cu toate acestea, managementul superior sprijină încă speranța oamenilor că pot continua sa clădeasca pe acest pământ. Astfel, oamenilor li se da timp pentru a obține puterea spirituală și din aceasta postură să tragă toată lumea spre corectare.

Această sarcină ne este încredințată nouă. Facem apel catre oameni la unitatea care va rezolva problema. Și ei spun: „Cum așa? Cum putem reuși prin unitate? Ce este, și ce legatura are cu rachetele care cad in capul nostru? ”

Operăm cu o logica superioară logicii din viața lor. Din punct de vedere obiectiv se arată în mod clar că nu există nici un viitor aici. Abordarea noastră, „iraționala”, în ochii lor, este mult mai rațională și realistă decât iluzia în care trăiește țara.

Să sperăm că oamenii vor înțelege: De fapt, situația actuală nu are altă soluție decât unitatea.

Din partea a doua a Lecției zilnice de Cabala 11/20/12Zohar

Pregătiţi-vă să treceţi pragul Palatului Regelui

Rabash, „Trei Linii:” Înaintea ca unui om să i se acorde ieşirea din iubirea de sine, şi ca el să facă totul pentru a dărui, ceea ce se numeşte Lişma (de dragul Ei), chiar dacă omul studiază diferite lucruri în felul în care sunt, ele sunt numai nume fără comentarii, deoarece omul nu are nicio realizarea a materialele pe care le studiază, deoarece nu ştie nimic despre rădăcinile superioare care sunt numite cu numele Sfinte, sau Sefirot sau Partzufim.

Şi putem învăţa aceste lucruri superioare, numite înţelepciunea Cabala, numai pe calea meritului, deoarece ele pot aduce omului o dorinţă şi pasiunea de a adera la Creator, deoarece acestea sunt lucruri Sfinte, care se referă la nume Sfinte… iar atunci când omul studiază lucrurile superioare pentru a ajunge mai aproape de Sfinţenie, aduce aproprierea Luminii, pe care o vrea din acest studiu, pentru ca el să ajungă să îşi îndrepte toate acţiunile pentru a dărui, iar asta se numeşte munca în pregătire, adică omul se pregăteşte să intre în palatul Regelui şi să adere la El.

Sunt câteva etape în munca de pregătire. În prima faza a studiului, omul ascultă dar nu aude, deoarece nu ştie despre ce este vorba. Toţi termeni despre care vorbesc cărţile de Cabala sunt ascunşi omului – acesta nu îi simte şi nu îi vede; nu se discerne pe el sau mediul lui. Aşa că îşi imaginează că ceea ce aude sunt dorinţele lui.

Nu lucrează cu aceste concepte şi nu le poate discerne, nu poate răspunde la ele, crede că Faraonul este un om care a condus Egiptul, care este o ţară îndepărtată, crede că Creatorul este foarte departe şi că Israel este cineva născut într-o familie de evrei. Îi lipsesc conceptele spirituale corecte, pentru ca să poate simţi imediat o reacţie interioară atunci când le aude.

Dacă aude de o durere în inimă, cap, braţe sau picioare, şi-o imaginează imediat. Simte o recţia la aceste cuvinte, dar termenii de Cabala nu evocă nicio reacţie în el şi, astfel, între timp, studiază fără să îşi atribuie toate acestea. Dar Lumina Înconjurătoarea operează în el şi îl reformează, iar în măsură în care omul face tot ce îi stă în putere, îl aduce mai aproape de lumea superioară.

Principalul lucru este că, la început, omul nu ştie că singura cale de a avansa este de a se supune grupului, învăţătorului şi cărţilor. De fapt, el este ca un copil care trebuie să adere la cei mari, la nivelul superior. Prin asta el scurtează sau prelungeşte timpul. Pregătirea poate dura câţiva ani, până când ajunge suficient de aproape de Lumină şi începe să simtă cum operează Lumina în el şi începe să discearnă fiecare atribut din el. Asta poate dura 20-30 de ani.

Totul depinde de măsura în care omul se poate micşora înaintea învăţătorului, grupului şi studiului, prin toate mijloacele pe care le are. Este perioada de studiu Yenica (infantilă) când omul trebuie să adere şi să fie devotat nivelului superior, atunci când îşi anulează cât de mult posibil mintea şi tot ceea ce ştie. Apoi urmează un stadiu de o mare realizare, când omul începe deja să discearnă aceste atribute în el şi să experimenteze urcări şi coborâri.

În cea de a treia fază el înţelege deja că cel care evocă în el aceste urcări şi coborâri este Creatorul, deoarece El îi spune, „Vino la Faraon!” Creatorul este întodeauna de partea dreaptă iar Faraonul este pe cea stângă, iar omul este lăsat între aceste două forţe, în mijloc. Dar până când acest lucru este cu adevărat revelat în om, el poate numai să ghicească că aceasta este calea, conform cu propriile reacţii. În cele din urmă el ajunge la disperare, deoarece nu poate ieşi din el însuşi spre liberate, de sub dominaţia Faraonulu; iar apoi i se acordă mântuirea.

După aceea drumul nu devine mai uşor. Omul vede pur şi simplu în mod diferit ceea ce i se întâmplă pe drum. Mântuirea vine ca o oportunitatea de a dărui, de a urca deasupra sa şi de a munci, în ciuda sentimentelor interioare neplăcute.

Astfel avansează, iar avansarea sa este determinată de re-evaluarea valorilor sale.
Din pregătirea pentru  lecţia zilnică de Cabala 11/15/12

Salvarea este în conexiune

Rabaş, Scrisoarea 34: Aşa cum este spus, „Iar Domnul va fi asupra voastră ca o lumină eternă.” Când? Când veţi fi cu toţi o singură societate, aşa cum este scris, „trăiţi cu toţii această zi”

De obicei, dacă cineva ia o mână de ramuri, nu le poate rupe pe toate, nu? Dar dacă ia câte una pe rând, chiar şi un mic copil le poate rupe pe toate. Similar, veţi găsi să Israel nu va fi eliberat până când nu va fi o singură societate, aşa cum este spus, „în acele zile şi în cel timp, spune Domnul, copiii lui Israel vor veni, ei şi copiii lui Iuda împreună.” Astfel, când sunt uniţi, ei vor primi faţa Divinităţii.

V-am prezentat cuvintele din Midrash, ca să nu credeţi că problema grupului, care este iubirea de prieteni, se referă la Hassidism. Mai degrabă este învăţătura înţelepţilor noştri, care au văzut cât de necesar a fost unirea inimilor într-un singur grup, pentru primirea feţei Divinităţii.

Putem simţii conexiunea cu Lumina numai dintr-un vas întreg şi perfect; un vas în care care toate dorinţele îndreptate spre a primi sunt acoperite de un Ecran – Masach, care le schimbă în spre a dărui. Acest lucru este posibil numai când există o conexiune, pentru că spre cine aş putea să îndrept intenţia mea de a dărui? Numai spre alţii! Astfel, prin conexiunea dorinţelor noastre şi a intenţiilor în inimă şi minte, reconstruim vasele sparte, iar prin asta ajungem mai aproape de Lumină, până când aceasta va putea ilumina pentru noi.

Dacă între timp noi încercăm numai să ne apropiem unul de altul, atragem asupra noastră o iluminare de la distanţă, care se numeşte Lumina Înconjurătoarea. Aceasta este legea pe care o ştim din înţelepciunea Cabala, care este legea realităţi, legea naturii.

Deci, condiţia pentru primirea ajutorului de Sus, pentru revelaţia Luminii, este conexiunea noastră. Dacă vrem să ne îmbunătăţim condiţia noastră, nu există altă metodă în afară de asta. Nu are niciun rost să căutăm altceva şi astfel să ne pierdem timpul. Trebuie doar să tânjim după conexiune, prin care vom evoca şi vom atrage Lumina care ne Reformează.

Dacă nu acţionăm către conexiune, atunci nimic bun nu va ieşi din eforturile noastre. Astfel, în situaţia foarte dificilă şi tensionată în care se află azi poporul lui Israel, ar trebui să încercăm să ne conectăm cât de mult putem şi să obţinem unitatea. În acest fel vom aduce Lumina mai aproape de noi şi mai aproape de toată lumea. Astfel vom avansa la o stare mai bună printr-o cale mai bună, prin Lumină.

Ar trebui să facem asta înainte ca suferinţa să ajungă la noi şi să ne conecteze punând presiune asupra noastră. Ar trebui ca întotdeauna să avem înclinaţia să ne conectăm de bună voie şi nu pentru că suntem forţaţi să o facem. Aceasta este diferenţa între „calea Luminii” (grăbirea timpului) şi „calea suferinţei”, procesul natural al dezvoltării (în timpul său).

Haideţi să încercăm să înţelegem că această conexiune atrage asupra noastră influenţa forţei bune şi să explicăm asta tuturor. Cu cât se alătură mai mulţi oameni la această conexiune şi unitate, simţind această condiţie şi înţelegând că cu cât diseminăm mai mult şi o publicăm mai mult, prin orice canal posibil, Internet sau TV, cu cât aud mai mulţi oameni de asta şi se incorporează în ea, cu atât vom fi mai aprope de Lumina bună. Lumina este singurul lucru carea operează. Este o risipă de energie să crezi că sunt alte acţiuni care pot îmbunătăţi situaţi noastre, altele decât conexiunea şi unitatea.
Din pregătirea pentru lecţia zilnică de Cabala din 11/16/12

Ce Este „Grupul?”

Întrebare: În ce condiții putem considera că un grup există și că se îndreaptă spre scop?

Raspuns: Un grup care se îndreaptă către scop este compus din oameni pentru care există doar un singur scop. Ei știu ce este, l-au perceput, și il simt. Ei studiază împreună din surse cabalistice, ei se verifică în conformitate cu aceste surse, și lucreaza pentru conexiunea  punctelor lor din inima, ceea ce înseamnă că lucrul cel mai important pentru ei este conexiunea, ignorand toate celelalte atribute. În cazul în care o persoană tânjește după unitate, în scopul de a descoperi Creatorul, este suficient pentru mine ca el să fie prietenul meu, chiar dacă el poate fi o persoană neplăcută în orice alt aspect, acest lucru nu conteaza. Treptat înțelegem cu toții cum să ne adaptam la unul pe celalalt și cum să ne apropiem.

Un grup este o colecție de oameni care au inteles ca pentru a atinge Creatorul ei trebuie să lucreze asupra lor înșiși, să studieze, și să ducă un anumit stil de viață. Ei trebuie să se intalneasca pentru un scop și să fie atât de strâns legati încât aceasta va conduce în mod constant la conexiune și unitate.

În cazul în care închiriaza  un loc și se aduna acolo, aceasta nu înseamnă că ei sunt un grup încă, se întâlnesc fizic, citesc împreună, și apoi se duc pe drumul lor, asa ca sunt ei un grup? Potrivit înțelepciunii Cabalei  totul este determinat de trezirea interioară și nu de către limitele fizice.

Un grup se referă la dorința  punctelor din inima de a deveni un întreg. Numai atunci este numit „grup”. Deci mai trebuie să lucrezam foarte mult la acest lucru.

Dar când toți oamenii se indreapta împreună catre scop, înțelegând că numai prin faptul că se vor conecta mai presus de toate diferențele vor putea scoate la iveala atributele Creatorului și prin aceasta, depășind greutatile, vor deveni un grup.

Deci, se dovedește faptul că toate atributele noastre contrastante se afla in cadrul dorintelor egoiste. Este ca și cum toate dorintele egoiste, care sunt in opozitie fata de ale noastre, care sunt în contradictie unele fata de altele, sunt acum într-un singur sac. Ne vom limita dorințele, plasand un Masach (ecran) mai sus de aceste dorinte și ne concentram focusat catre Creator, catre echivalența și daruire.

Se dovedeste că dorințele noastre conectate, egoiste, sunt lăsate in urmă  în timp ce intentiile noastre de a ne conecta și dorul de Creator, de a semana și de a deveni egal cu El sunt deasupra lor. Acesta este modul în care este creat sufletul colectiv , Partzuf.

Sufletul este unul. Nu sunt mai multe suflete. Există doar un singur vas pentru toată lumea. Dacă cream vasul, vom descoperi brusc că a fost deja creat! Noi încercăm doar să-l descoperim și prin încercările noastre descoperim brusc că existăm deja în el. Acest lucru se datorează faptului că întreaga creatie exista deja atunci cand a avut loc zdruncinarea numai in ceea ce priveste constiinta noastra. Atunci când avem o dorință arzatoare de a avansa, urcăm mai sus față de sentimentul nostru actual.

Dizolvarea Mirajului

Intrebare: Uneori, există în cadrul grupului sentimentul ca înțelegem si simtim cu toții un anumit fenomen, dar dintr-o dată ne simțim mințile și gândurile tulburi, simtim un fel de stupoare, și există sentimentul că ne vom dezvolta foarte lent. De ce se intampla aceasta?

Raspuns: De ce uităm în mod constant care este scopul nostru în cadrul grupului, de ce ne conectăm si apoi totul dispare, de ce imaginea lumii ascunde imaginea reală, în care ar trebui să vedem că tot ce se află în jurul nostru este reprezentat de dorința noastră și că noi trebuie să ne conectăm pentru a il descoperi pe Creator în aceasta dorintă? De ce ne desprindem de imaginea reală a lumii și imaginea mirajului imaginar pe care o vedem ascunde de noi spiritualitatea? De ce este lumea noastră mai puternică decât lumea spirituală?

Se intamplă numai pentru că nu te-ai concentrat, împreună cu grupul, pe conexiune.

Dacă faci eforturi de unul singur, nu poți obține nimic prin asta,nu poti avea succes decat atunci când ne ajutam reciproc, si astfel imaginea de conexiune va deveni o imagine spirituală, va dobândi viață, va dobandi în ea Lumină, și va arăta că este singura imagine adevărată a realitătii.

Imaginea exterioara pe care o vedeți acum isi va pierde brusc intensitatea, iar influența acesteia asupra voastră va dispărea treptat. Ati simți că tot ceea ce se intampla aici este ca si un vis. Eu conduc undeva, mă duc la culcare, mă  trezesc, mă duc la muncă, mă duc undeva, si dintr-o dată toate acestea încep să se estompeze. Veti începe brusc să observati că totul provine de la atributele voastre și imaginea încetează să mai fie atât de reală, clară, și devine neclară și încețoșată.

Imaginea axata pe conexiune, imaginata mai inainte, acum devine reală și în ea veți descoperi noi stări. Această imagine devine cea importanta, ceea ce înseamnă că începeți să  simțiți de unde provin  semnalele, Providența, nivelul superior.

Astfel, vă schimbati treptat un atribut cu altul.

Misterul libertății noastre

O ființă umană (Adam) este o nouă acțiune, o nouă creație, dezvoltându-se în conformitate cu programul intern, inerent în „picătura seminală” primară. În acest  program, această formă, dată de tată, materialul mamei se adaugă. Apoi, programul începe să fie realizat, se manifestă, iar materialul ia forma unei ființe umane.

O persoană se naște dintr-o mamă ca un animal. Cu toate acestea, vorbim despre structura noastră interioară, cum ne dăm naștere nouă înșine spiritual. Și aici este o condiție specială înaintea noastră: Trebuie să creăm forma noastră noi înșine.

Întrebare: Dar un animal nu poate acest lucru?

Răspuns: Un animal rămâne un animal. El nu poate deveni o ființă umană. Acesta este fundamentul deasupra căruia este format. În general, natura minerală, vegetală și animală este platforma deasupra căreia construim forma umană.

Întrebare: Cine o poate construi?

Răspuns: „Picătura seminală”, care se află mai presus de gradul animal. Aceasta conține totul, cu excepția materialului. Dar când materialul se adaugă la aceasta, forma necesară nu apare în mod automat la fel ca în lumea animală, trebuie s-o găsim noi înșine. În lumea spirituală, o persoană se creează cu ajutorul Creatorului.

Inițial, nu știu viitoarea mea formă spirituală. Ar trebui s-o vreau, să mă uit după ea și să încerc, mergând în credința deasupra rațiunii cât de mult pot. Acționez, luptând pentru ceva care pare ca dăruire pentru mine, iar aceste eforturi mă aduc brusc la o „descoperire”, o nouă formă. Da, mă gândeam la asta tot timpul, dar încă nu mi-am putut imagina cum ar fi în realitate. Acum, când forma dăruirii este îmbrăcată în mine, o obțin.

Cum am obținut-o, fără să știu unde să merg mai exact? Acesta este motivul pentru care este numită o „descoperire”- este o surpriză pentru mine, nu un rezultat așteptat.

Întrebare: Deci, care este alegerea mea liberă?

Răspuns: Alegerea ta liberă este de a căuta această formă cu ajutorul mediului, prin toate mijloacele posibile. Anume mediul construiește starea mea viitoare, creând forma sa în conformitate cu principiul unei matrice care pune presiune pe un lingou de staniu din ambele părți, dându-i forma dorită. Eu sunt acel lingou, materialul inițial, situat între cele două părți ale presei: grupul este o parte, iar profesorul și studiile sunt cealaltă.

Și ideea este că mă pun în această presa. Sunt gata să accept diferite forme și vreau doar să mă anulez, ca un lingou căruia i s-ar putea da orice formă. Astfel, dobândesc forma umană.

Întrebare: Unde este libertatea aici?

Răspuns: Este imposibil să fii pur si simplu liber, dacă ești liber, înseamnă că ești liber de ceva. În realitate, poți fi independent numai de înclinația rea. Acesta este motivul pentru care Creatorul a creat înclinația rea ​​prima dată: mândria, auto-importanța și alte calități egoiste, în raport cu care ne putem verifica: Cât de mult le poți anula, sacrifica în scopul de a lua orice formă pe care profesorul, studiile și grupul ți le cere? Dacă accepți „presiunea” lor, Creatorul umple această formă nouă cu spiritul vieții. Și dacă nu, atunci n-o face.

Când dorești să părăsești grupul, dar decizi să rămâi, atunci te îndrepți spre libera alegere. Alegerea înseamnă să te ridici deasupra înclinației rele. Apoi, te vei simți cu adevărat liber.

Dar acum nu a sosit încă timpul: Este posibil să lași un copil care abia a învățat să meargă, să aleagă? El va rupe ceva. Este imposibil să creezi o realitate a libertății atâta timp cât ai toate calitățile opuse Creatorului și ai posibilitatea să fii în acord sau în dezacord cu El.

Cu toate acestea, astăzi nu este necesar. Treptat, îți dai seama că nu ai de ales, pentru moment, cât timp te afli sub stăpânirea dorinței egoiste. Doar ea acționează în tine și nu ai nimic altceva, nici o altă forță care să reziste egoismului în ceva și să pășească cu el în altceva. Va trebui încă să mergi mai departe, să studiezi și să atragi o mulțime de Lumină Reformatoare în scopul de a dobândi o a doua forță.

În final, găsindu-te între cele două forțe, vei obține toată lumea, valori complet diferite, o nouă înțelegere. Apoi, vom vorbi despre alegerea liberă.

Nu este o coincidență faptul că dreptul de vot este dat la 18 ani și nu înainte. Imaginează-ți dacă copiii de 10 ani ar putea vota. Atunci, candidații ar sări din ecran fără nici o constrângere: „Vă voi da bomboane! Voi oferi la toată lumea sub vârsta de 18 ani, cea mai recentă generație de smartphone-uri! ”

În general, vedem că viața de zi cu zi nu oferă unei persoane libertate. Și nu există nici o astfel de dorință. Astăzi, nu crezi că ai nevoie de alegere, deoarece simți că ești liber. Nu simți că te controlează pe deplin Creatorul.

Și de aceea El te învață: În primul rând, El îți dă dorința egoistă si apoi pune obstacole în calea realizării acestora, ca și cum cineva te împiedică. Tu nu înțelegi încă că totul vine de la o singură sursă, și aceasta este ceea ce ești învățat.

Întrebare: Cum putem accelera acest proces?

Răspuns: Prin joaca cu mediul corect, cu grupul. Înlocuiești o relație vagă cu Creatorul, cu o relație reală cu grupul. Poți face acest lucru. Dacă dorești cu ajutorul mediului să schimbi modul în care Creatorul te tratează, ai posibilitatea. În loc de Creator, acceptă grupul ca factor de influență și-ți poți controla viața în mod liber.

Am auzit asta, dar nu o simțim încă. Nici o problemă, conștientizarea va veni în curând …

Din partea 4 a Lecției zilnice de Cabala 11/11/12, Scrierile lui Baal HaSulam

Umanitatea este un singur grup

Întrebare: Este posibil să percepi umanitatea și societatea ca pe un singur grup o dată ce începi să simți treptat spiritualitatea?

Răspuns: Pe ansamblu, acesta este modul în care ar trebui să fie. În viitor, asta se va întâmpla.

Atunci când vorbim despre umanitate globală, despre integralitatea sa, ne referim la faptul că este un întreg integral. Numai din întregul general putem diferenția 99% dintre persoanele care sunt în grup, dar nu înțelegem de ce și în ce scop; au venit la grup deoarece au fost aduși acolo, ceea ce înseamnă că s-au născut în această lume și sunt acolo, vrând-nevrând.

Trebuie să-i trezim treptat să participe mai activ; asta înseamnă că, de fapt, toată umanitatea este un singur grup.

Din Convenția din Georgia 06/11/12, Lecția 2

Ce ne împiedică să ne conectăm?

Întrebare: Dacă suntem pregătiţi să ne întâlnim de mai multe ori pe săptămână, să citim și să discutăm lucruri, ce ce ne împiedică să ne conectăm cu prietenii?

Răspuns: Egoismul vostru. Acesta va crește în fiecare zi și va găsi defecte din ce în ce mai mari în prietenii tăi, astfel încât zi de zi te vei uita la ei cu aversiune mai mare.

Întrebare: Care este motivul pentru asta?

Răspuns: Pot fi mai multe motive. Nu mă crezi? Într-un an de acum vă vom întreba şi ne veţi spune cum faceţi.

Există situații în care oamenii sunt pur și simplu indiferenți: Tu vii, studiezi, ţi se pare a fi util, de ajutor și apoi, după ce te obişnuieşti cu asta, pur și simplu încetezi să observi prietenii pentru o vreme.

Apoi, pe măsură ce lucrezi cu ei, te vei simţi critic față de ei, vei găsi puncte rele în toată lumea, până când va fi vorba de repulsie reală şi înstrăinare.

Dar ura reală apare atunci când oamenii lucrează cu adevărat în conexiune. Apoi adevăratul ego apare și se dezvăluie foarte puternic. Şi aici începe efectiv adevărata muncă.
Din Congresul din Georgia 11/06/12, Lecţia 2

Aşadar, nu ne vom irosi timpul

Întrebare: În lumea noastră există legi pe care trebuie să le respecăm. Cum îmi pot verifica, practic, intenţia, pentru a şti dacă aceasta este egoistă sau este intenţia corectă?

Răspuns: Cum îmi pot verifica, practic, intenția și avansarea? Ai dreptate, cel mai important lucru este intenția, dar nu vei fi capabil să avansezi de unul singur, nu știu nicio persoană care ar putea studia singură înţelepciunea Cabalei. Va trebui să te conectezi cu noi. Fără un grup, un profesor, prieteni și asistență, vei irosi pur și simplu mult timp. Deci, pentru început, citiți materialul pentru începători. Dar, dacă sunteți cu adevărat interesaţi și dacă e vorba despre cum îmi pot schimba intenția, este un nivel ridicat și este deja destul de serios.

Este pur și simplu o risipă de eforturi, o sa fiţi confuzi şi veţi avea nevoie de mult mai mult timp pentru a ieşi din această confuzie. Ar trebui să vă conectaţi cu noi. Suntem pregătiți pentru orice situație, în orice limbă, engleză, georgiană, ebraică, rusă, în funcție de limba pe care o doriți. Cărțile noastre sunt publicate în 27 de limbi.

Din Congresul din Georgia 11/5/12, Lecţia 1

Filtrează tot ceea ce este redundant

Cabaliștii au determinat legile grupului din propria experiență. Scopul creării unui grup este de a se conecta și de a deveni asemănător Creatorului. Grupul este format atunci când oamenii care doresc să atingă această stare se adună, și, desigur, grupul trebuie să înțeleagă de ce există. El include noi membri, care nu înțeleg sau percep încă acest lucru, dar intr-un timp foarte scurt, vom explica de ce există un grup, și non-coercitiv îi conducem treptat la această stare.

Grupul ar trebui să fie unificat și nu ar trebui să existe distorsiuni în el. Nu este o fabrica cu manageri și lucrători care le sunt subordonați. Nu există un astfel de lucru într-un grup care studiază Cabala; totul este colectiv.

Creăm diferite comisii, care servesc și ajută, susțin și organizează grupul, studiul, sărbătorile, mesele, etc. Toate acestea ar trebui să fie precis adaptate la unitatea de bază a fiecărui individ și a colectivului. Deși suntem diferiți, trebuie să fim în totalitate egali, unul este înțelept, altul este prostuț, nu se face nici o diferență, deloc. Toți sunt naturali așa cum sunt și esențiali în această formă specifică.

Imaginați-vă un mecanism cu unele din piesele sale mișcându-se rapid, iar altele mișcându-se încet, unele se mișcă la dreapta sau la stânga, iar altele gravitează în jurul unei axe. Fiecare are rolul său și principalul lucru este că toată lumea ar trebui să facă tot posibilul pentru unitatea generală. Celelalte condiții din grup sunt create ca rezultat.

Condiția principală este ajutorul reciproc și asta este ceea ce ne conduce la conexiunea dintre noi, deoarece o singură persoană nu trebuie să corecteze nimic. Fiecare dintre noi este un întreg absolut și nu este nimic corupt, cu excepția unui singur lucru, conexiunea cu ceilalți. De aceea nu acord atenție caracterului unei persoane, formei ei exterioare, obiceiurilor sale dezgustătoare, la nimic. Toate acestea nu mă interesează, folosesc un „filtru”, și nu văd toate acestea; cineva este roșcat, altul este plictisitor și unul mă enervează și mă atrag în orice mod doresc, dar nu-mi pasă. În spatele „filtrului” meu, trebuie să văd doar un singur lucru: atitudinea unei persoane față de conectare și unitate, deoarece acesta este singurul lucru care trebuie corectat în ea. Dacă lucrează la asta, este prietenul meu, iar dacă nu, este un străin pentru mine.

Nu ar trebui să încercăm să schimbăm nimic în noi cu excepția conectării cu alții, acest lucru este foarte important. Pierdem mult timp și putere în acest sens. Ar trebui să ne oprim să avem de-a face cu ceea ce nu este necesar, deoarece doar ne risipim și ne corupem pe noi înșine în acest fel. Trebuie să stai așa cum ești, nu ar trebui să pierzi nici un gram de energie în asta, investește doar în conexiune.

Atunci când acest lucru este clar, munca devine ușoară și reciprocă; ea devine o masă, o tânjire după reciprocitate și dragoste. Nu ar trebui să acordăm atenție la nimic altceva. Există doar o singură condiție: conexiunea dintre noi, iar grupul trebuie să-și concentreze permanent atenția spre ea.

Avem un drum lung de parcurs și la început multe distorsionări, neînțelegeri, iritații, izbucniri, etc, pot să apară. Dar există doar un singur lucru important și acesta este dacă o persoană cu adevărat tânjește după unitate. Dacă încearcă să crească acest îndemn în ea, atunci iau asupra mea toate celelalte probleme ale sale și o ajut.

Din Convenția de la Georgia 11/06/12, Lecția 2