Întrebare: Cum păstrăm, de acum încolo, starea permanentă de congres?

Răspuns: Un congres este un salt către unitate. Dacă facem un asemenea exerciţiu odată pe săptămână, printr-un workshop numit „întâlnirea prietenilor”, s-ar putea să nu mai avem nevoie de congrese mari pentru a avansa. Vom creşte de la o săptămână la alta, pregătindu-ne de la o întălnire la următoarea.

Totul depinde de pregătire, care determină ce nivel de unitate vom putea obţine în workshop. Avem nevoie de o dorinţă mare, recunoaşterea importanţei scopului şi unicitatea unei asemenea întâlniri ca o acţiune specială, ca singura metodă prin care putem crea un loc al revelării Creatorului.

Vom trăi de la o săptămână la alta cu sentimentul că se apropie „întălnirea prietenilor” şi vom tânji după lecţie, zi după zi. Înainte de lecţie vom putea, de asemenea, să ne simţim aşa cum ne simţim înainte de workshop. Lecţia poate fi la fel de intensivă, pentru că în lecţie vorbim despre aceaşi muncă internă, dar în cuvinte diferite. În general, vorbim despre acelaşi topic – revelarea Creatorului fiinţelor create, unde are loc această revelare şi în ce condiţii.

Toate acţiunile noastre colective trebuie să fie văzute din această perspectivă, orice facem noi. Totul depinde de cât de mult apreciază omul fiecare oportunitate care i se dă. De aceea, nu ar trebui să aşteptăm congresele, dacă nu ne pregătim de la o lecţie la următoarea, de la o întâlnire a prietenilor la alta şi de la un congres la următorul.

Altfel, un congres mare nu va fi folositor – el va face să apară o trezire temporară, dar nu o urcare. Dacă omul nu vine cu impresiile anterioare, nu i se va acorda o ascensiune, o avansare şi o conexiune mai mare. Asta pentru că nu s-a pregătit pentru asat; nu a tânjit la asta şi nu are o deficienţă pentru asta. El va fi impresionat de restul, dar nu va obţine o împlinire anumită.

Deci, reiese că ne simţim cu moralul ridicat de la un congres la altul, dar apoi cădem din nou. Ridicarea moralului ar trebuie să se petreacă înaintea congresului, iar congresul să fie un nivel în sus. În aceste congres am resuşit într-o oarecare măsură să facem asta. După ce ne-am ridicat la următorul nivel şi am simţit că suntem într-o stare de cădere, dezamăgire şi confuzie, ar trebuie să începem imediat să ne pregătim pentru o nouă întâlnire. Această întâlnire poate fi în următoare lecţie, în întâlnirile prietenilor săptămânale, sau într-un mare congres.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 5/17/12, “Discuţie asupra Congreselor trecute”

Înscris în: Congrese, Intrebare si Raspuns, Munca interioara - Niciun comentariu.→

Întrebare: Scopul muncii la workshop este clar: Ne deschidem inimile unii altora, ne apropiem, ne conectăm…

Răspuns: Învăţaţi să înţelegeţi ce înseamnă un grup. Anterior, numai aţi auzit ce înseamnă. Dar aici, sper, începeţi să simţiţi proprietăţile speciale care sunt impregnate în grup, pe care nu puteţi să le cercetaţi de unii singuri. Ascultându-l pe prieten – şi nu contează ce spune pentru că poate  nu ştie nimic (poate fi în grup doar de o lună sau două), vei auzi în cuvintele lui ceea ce trebuie să auzi.

Întrebare: Mai există o altă formă de muncă în grup, atunci când se citeşte pur şi simplu textul şi nu se fac comentarii. Care este diferenţa? Când facem acest timp de muncă?

Răspuns: Este o întrebare foarte serioasă.

În general, cum discutaţi ceva între voi atunci când staţi într-un cerc mare şi spuneţi ceva? Vorbiţi tot despre voi înşivă, din voi înşivă, despre măreţia grupului, măreţia scopului, a adunării, sau de ce aţi venit la congres.

Cel mai important nu este să vorbiţi despre ce este în inima voastră într-un anumit moment.  Nu daţi drumul la ceea ce simţiţi pe moment. Ca în lumea noastră, nu vreţi să spuneţi nimănui despre sentimentele voastre cele mai adânci, despre secretele personale; aşa este şi aici. Adică, nu vorbesc despre relaţia mea cu Creatorul, deoarece asta mă priveşte numai pe mine. Restul – nu fac nicio diferenţă.

Întrebare: Atunci când muncim în mod independent în grup, cine ne va ajuta să ne oprim la timp şi să vorbim din inimă şi nu din minte?

Răspuns: Nu îţi fie frică să greşeşti. Nu este important. Este complet neimportant!

Aceia care studiază pentru o lună sau două, se pot aduna în grup şi să încerce să discute ceva între ei însăşi, să bolborosească, ca şi copiii – nu este important. Ei vor creşte până la urmă, dacă vor face doar ceea ce este necesar. Nu este nevoie de cunoştinţe preliminarii, de nimic. Cel mai important este să acţioneze simplu, să fie deschişi la inimă şi naivi, iar apoi totul va funcţiona.

Din  Congresul de la Vilnius 3/25/2012, Workshop 4

Înscris în: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu.→

Întrebare: Ai spus că trebuie să ne întoarcem în mod constant la starea corectată şi să o ţinem în minte. Care este această stare?

Răspuns: Atunci când o persoană obţine o conexiune integrală cu alţi oameni din grup, grup care nu este atât de mare, îşi aminteşte asta, are o impresie numită Reshimot (reminescenţă). Această impresie este emoţională şi este depozitată ca memorie, dar nu este o memorie activă.

Asta înseamnă că, cu ajutorul oricărei stări care se aseamănă cu ea, putem umple întotdeauna Reshimo şi să începem cu adevărat să îl experimentăm din nou, să trăim în el şi să simţim lipsa restricţiilor, căldură, securitate şi ieşirea din orice criză.

Atunci când omul începe să iasă din el însuşi şi să se conecteze cu alţii, vede că toate problemele pe care le-a simţit înainte le-a simţit pentru că a avut o percepţie diferită a realităţii, „pentru el însuşi” şi nu „din el însuşi”.

Deci, principalul lucru este ca omul să îşi facă o impresie foarte precisă a cooperării reciproce cu lumea din jurul lui, cu mediul şi să înveţe obiceiurile şi cum să se întoarcă din diferite stări la această stare de bază. Apoi, ne vom întoarce la ea pe un nivel mai inalt, diferit, în ciuda posibilelor intreruperi, cu ajutorul diferitelor medii, în orice mediu.

Întrebare: Cât de des trebuie omul să se întoarcă la starea corectată în timpul zilei?

Răspuns: Ar trebui să fie în mod constant în ea. Încerc să schimb orice stare în care sunt cu cea corectată.

Întrebare: Cum poate fi intensificată, cum poate fi mai puternică?

Răspuns: Se poate intensifica prin rezistenţa pe care o simţim când ne întoarcem la ea. În final, atunci când depăşesc această rezistenţă pe care o simt, ea devine un coeficient de intensitate. Experienţele mele legate de cooperare, opoziţia stărilor „pentru mine” şi „de la mine” va fi mai clară, mai distantă şi mai puternică.

Întrebare: Când descrii acest fenomen îl văd ca pe un proces individual, dar noi întodeauna spunem că este un proces de grup.

Răspuns: Este un proces de grup, dar noi vorbim de un efort individual în cadrul procesului în grup. Mai târziu, atunci când procesul se stabilizează ca un proces în grup, toată lumea va începe să simtă o prietenie unificată. Aceasta este starea în care indivizii devin un întreg, la fel ca mai multe picături care se contopesc într-una singură, când nu se mai simte nicio divizare ci există sentimentul unei singure picătură mari, unificate.

Dar noi spunem că aceste stări se schimbă în mod constant – grupurile se sparg şi se reconectează. Nu vorbim despru un grup anume sau de faptul că umanitatea a devenit un asemenea grup. De aceea, componenta individuală a muncii mele cu toate mediile, devine principalul lucru aici.

Din discuţie asupra educaţiei integrale din 27.02.2012

Înscris în: Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu.→

Întrebare: Cum putem trata mai bine grupul şi cum putem lucra împreună mai eficient pentru a minimiza căderile noastre?

Răspuns: Este imposibil să împiedicăm căderile. Trebuie să le simţim în totalitate, dar în condiţiile în care ne ridicăm în mod constant deasupra lor. Asta înseamnă că trebuie să simt căderea în urcare! Înseamnă că nu simt „minusul” însuşi ci, mai degrabă, „minusul” în măsura în care m-am ridicat deasupra „plusului”.

Este similar cu tehnica în care nu măsurăm rezistorul ci numai rezistenţa curentului electric.. Măsurăm fenomenul însuşi şi nu esenţa obiectului în care are loc, pentru că fenomenul însuşi este de neatins.

De aceea, tinem întotdeauna să ne ridicăm, iar în relaţie cu el, măsurăm căderile noastre. Ne ridicăm constant deasupra lor. Am întrebat asta în workshopul din timpul congresului din America de nord: „De unde vine înclinaţia bună?” Nu există ea singură, deoarece Creatorul nu a creat două înclinaţii diferite. Atunci când corectăm înclinaţia rea, se schimbă în înclinţia bună. Două înclinaţii în om indică faptul că a avut succes în transformarea unei părţi a înclinaţiei rele în una bună.

Din prima parte a  Lecţiei zilnice de Cabala  5/15/12, Scrierile lui Rabash

Înscris în: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu.→

Întrebare: În ce condiţii putem cere, atrage şi revela forţa Luminii Înconjurătoare, Lumina Reformatoare care ne va conecta în garanţie reciprocă, astfel încât să îl revelăm pe Creator, lumea spirituală? Cum putem cere această forţă astfel încât să ne corecteze? De ce este nevoie?

Răspuns: Trebuie să fie îndeplinite trei condiţii:

1)      Măreţia scopului;

2)      Disperarea reieşită din evaluarea propriilor forţe;

3)      Conexiunea cu prietenii.

Apoi, cu toţii, vom atinge sentimentul numit „rugăciunea celor mulţi”, după ce am încercat totul pentru a ne conecta.

Lumina vine şi ne reformează. Ce înseamnă că ne reformează? Înseamnă o cerere adevărată. Lumina Înconjurătoare aduce această cerere adevărată.

De aceea, conform Cabala, există Lumina clarificatoarea, numită Lumina AB-SAG şi există şi Lumina care corectează. Şi aici, de asemenea, totul are loc în două faze.

Mai întâi, facem tot ceea ce putem. Ţinem congrese, lucrăm în grup şi încercăm să ne conectăm, făcând astfel să apară Lumina care clarifică unde suntem de de fapt. Ne lasă să simţim măreţia scopului.

În acelaşi timp, ne arată cât de jos untem, într-o stare în care nu am făcut nici măcar un pas către ea. Totuşi, aceste două puncte, măreţia scopului şi disperarea datorată propriilor puteri, crează doi poli, între care există zece Sefirot.

Apoi, potenţialul dintre ei activează Lumina corecţiei. Această stare se numeşte „rugăciune”, deoarece într-o rugăciune se află două puncte, măreţia scopului şi recunoaşterea micimii noastre. Această plângere internă ne aduce Lumina corecţiei care conectează aceaste două puncte prin zece Sefirot şi ne prezintă cu întregul vas.

Din Congresul din New Jersey 5/12/12, Workshop 3

Înscris în: Congrese, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu.→

Întrebare: Dacă Creatorul este revelat între noi, şi nu în fiecare persoană în mod individual, cum poate fiecare persoana sa simta acest camp al unei singure forţe?

Răspuns: Spiritualul este daruire. Daruirea este ceva care este dezvaluit în afara oricarei persoane, nu în interiorul fiecareia. În interiorul nostru putem simţi doar ceea ce simtim acum: imaginea pe care o numim această lume.

Prin urmare, dacă doresc să dezvălui ceva mai presus de existenţa mea corporala, ceva in afara a ceea ce se întâmplă în corpul meu animal, am nevoie sa construiesc un corp nou, diferit. Acest corp se numeste unificarea dintre oameni. Din moment ce ei sunt creati, de asemenea, din corpuri animale, vom construi un corp nou între noi, care apare între noi, şi vom simti realitatea noastra afara-din-corp aici. Această realitate se numeşte lumea spirituală sau realitatea inalta, deoarece conţine toate forţele şi calităţile, programul creaţiei si scopul sau. Totul se află acolo, între noi. Acest camp, forta superioara, ne controlează. Se numeşte Lumina, Creator, Elokim, si multe alte nume.

Astfel, nu avem de ales, decat sa construim unitatea dintre noi. Prin eforturile spre această unitate, chiar in mod egoist, trezim o anumită influenţă de la ea asupra noastra şi începem s-o simtim la gradul numit Lo Lishma. Apoi ne afectează din ce in ce mai mult, şi vom începe s-o simţim la primul grad spiritual, iar apoi cu o intensitate din ce in ce mai mare.Puterea unificarii noastre determină puterea Luminii care corecteaza, senzatia daruirii, care este dezvaluita. Oricum, toate acestea se descoperă între noi.

Aceasta este munca noastră. Trebuie doar să încercăm în mod constant să ne imaginam aceasta stare într-un mod mult mai autentic si real, şi să-i alăturam tot ceea ce ştim din ştiinţă, psihologie, precum şi din relaţiile dintre noi. Şi atunci veţi vedea cât de adevărat este. Dintr-o dată totul se va uni.

Dintr-o lecţie din New Jersey 10/05/12, Shamati

Înscris în: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu.→

Astăzi, descoperim că toate problemele se află în egoul nostru. Evident, dacă îl schimbăm, îl modernizăm, ne vom ridica la următorul nivel.

În esenţă, asta este calea pe care a luat-o întodeauna dezvoltarea umană: Îniţial, fiecare nouă fază pare ceva minunat, luminos, convenabil şi progresiv. Fiecare schimbare a formaţiunilor sociale promite o viaţă nouă, minunată. Iar apoi, după ce ne obişnuim cu încă o formaţiune, trăind în ea o vreme, descoperim că nu este aşa de minunată. Dezvoltarea ulterioară revelează senzaţii, fapte şi stări negative. Şi, cu toate că noi continuăm să avansăm, toate aceste lucruri negative continuă să se acumuleze pentru ca, într-un anumit moment, să nu mai putem suporta.

Apoi, dorind orice altă opţiune, apar revoluţiile, războaie sau reuşim să ajungem la o înţelegere şi obţinem mari schimbări la această bifurcaţie, adică în punctul de spargere. Astfel suntem transformaţi, ajungând la noi valori şi la o nouă filozofie de viaţă şi începem să ne dezvoltăm la următoarea fază.

Evident, astăzi ne aflăm  înaintea unei asemenea tranziţii. Starea anterioară a devenit una negativă şi vedem problema ei, egoul nostru, care ne demolează toate fundaţiile. Niciun element al vieţii anterioare nu mai lucrează. Iar asta ne cere în mod clar ca natura noastră să se schimbe.

Aici se află unicitatea noi noastre stări. De fapt, înainte nu am schimbat niciodată natura umană. De fiecare dată am comutat la un nou nivel al dezvoltării, la fel ca trepetele de viteză pentru accelerare. Dar acum, ajunşi la cea de a cincea treaptă de viteză şi mergând cu viteză maximă, motorul a început deodată să o ia razna. Şi nu mai putem continua cu acest motor.

Astfel, trebuie să schimbăm paradigma, valorile, scopul, combustibilul, motorul însuşi. Asta face specială situaţia noastră curentă şi noua perioadă în care intrăm.

Trebuie să schimbăm natura umană, acest motor egoist care ne-a împins întotdeauna să ne dezvoltăm, să consumăm, să simţim, să înţelegem şi să descoperim ceva nou. Astăzi, nu mai lucrează, nu ne mai poate conduce înainte. Şi din această cauză trebuie să schimbăm natura forţei dezvoltării.

Din discuţie asupra unei vieţi noi din 28.03.2012

Înscris în: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu.→

Grupul există pentru a-l revela pe Creator, forţa care ne dăruie şi ne operează. Aderând la El, ne ridicăm deasupra existenţei corporale şi simţim viaţa eternă. Corpurile îşi schimbă forma de la o generaţie la alta, dar noi reglăm conexiunea cu sufletul şi existăm în el unificaţi pentru totdeauna.

Putem obţine asta numai prin conexiune şi unitate. Cu toate că nu este în puterea noastră se ne unim, Lumina superioară, Creatorul, fiind singurul care ne uneşte, cu ajutorul grupului putem descoperi nevoia, necesitatea pentru asta. Avem nevoie de o dorinţă mare, o nevoie mare, pentru ca Lumina să ne unească. Deci, sub ce circumstanţe vrem asta? O vrem în starea de separare.

De aceea negativul este revealt în grup: conflicte, separaţii şi contradicţii între prieteni. Trebuie să fim gata, trebuie să cunoaştem că toate aceste lucruri sunt revelate astfel încât noi să ne reglăm conexiunea dintre noi şi să ne unim deasupra lor.

În final, se desprinde următoarea imagine: jos este egoul care separă prietenii, iar noi ne conectăm deasupra lui prin iubirea reciprocă (Amor). În acelaşi timp, nimeni nu deranjează pe alţii. Chiar dacă nu mă înţeleg cu prietenul, chiar dacă există conflicte din diferite motive, totul se întâmplă la nivelul egoului uman care ne separă. Deasupra vom construi conexiunea iubirii.

Egoul creşte constant, iar noi trebuie să facem eforturi mai mari pentru a ne conecta deasupra lui, deasupra geloziei, urii, pasiunii, mândriei şi dominaţiei. Îmi îmbrăţişez prietenul intern, în ciuda a tot ceea ce simt împotriva lui.

Principalul lucru este acela că iubirea nu anulează egoul, astfel încât ambele cresc mai puternic în rezistenţa lor. Egoul este Malchut (M) şi iubirea este Keter (K). Nu ştim dinainte ce tensiune, ce gol se află între ele (Δ), dar în final (℧) trebuie să alcătuiască primii zece Sefirot întregi. Apoi primesc vasul în care voi simţii lumea spirituală, Creatorul, Lumina.

Asta se va întâmpla numai dacă Keter creşte deja în mine, ceea ce înseamnă că dorinţa de a iubi prietenii deasupra marii urii este suficientă pentru a crea primii zece Sefirot.

Toate problemele din relaţiile noastre trebuie să fie examinate ca îndemnuri care ne împing înainte. Fiecare „proastă funcţionare” indică faptul că merităm intensificarea iubirii şi a conexiunii dintre noi. Dacă o persoană nu face asta, dacă nu ştie de instrumentul care îi permite să construiască conexiunea deasupra repulsiei, egoul său nu mai creşte şi trăieşte o viaţă normală. Numai de la noi, egoul în creştere ne cere în mod constant să fim în conexiune reciprocă.

Am muncit foarte bine la conexiune în timpul congresului. Am simţit ce înseamnă să fim împreună în căldura conexiunii reciproce. Mai târziu vom simţii cum dorinţele noastre devin mai slabe, cum tensiunea se diminuează şi cum indiferenţa le ia locul. Astfel, egoul nostru creşte, punând „întrebări logice”: „De ce am nevoie de toate astea? Am sărbătorit suficient..”

Este un sentiment perfect natural pentru om şi acesta nu simte că este jucat de sus şi că egoul său este crescut în mod intenţionat prin apariţia rejecţiei, indiferenţei şi oboselii. Totul se face intenţionat, astfel încât omul să depăşească obstacolele. Încercaţi să nu uitaţi asta, faceţi-vă un semn, încercaţi să vedeţi cum singura forţă care există Sus vă minte şi vă induce în confuzie, astfel încât să începeţi să înţelegeţi deasupra dispoziţiei voastre, „în ce direcţie bate vântul”, şi veţi ajunge la El.

Respingându-ne, această forţă vrea ca noi să îl vrem pe El. Este la fel cum o femeie curtează un bărbat şi pare că stă la distanţă de el, respingându-l, numai că să îi aprindă dorinţa. Înţelepciunea Cabala numeşte asta un „dans”. Ne apropiem şi apoi de îndepărtăm, din nou şi din nou, până când dorinţă creşte puternic astfel încât devine zece Sefirot întregi. Apoi Creatorul ni se va revela şi noi vom adera la El printr-o adevărată conexiune.

Din lecţia 5 de la  congresul din Brazilia 5/06/12

Înscris în: Congrese, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu.→

Întrebare: Creatorul ne dă totul: El ne furnizează traducători, săli de studiu, centre de studiu, etc. De ce nu ne acordă El corectarea?

Răspuns: Creatorul ne dă totul, dar El nu poate face ca creaţia să ajungă la El şi să devină similar cu El.

Ce înseamnă faptul că Creatorul ne acordă adunări şi ne furnizează pământ? De ce a creat El congresele noastre şi ţările în care trăim? De ce avem nevoie de ele? Am fi putut sta în Lumea Infinitului şi asta era tot. De ce a trebuit să coborâm cinci lumi până la acest tărâm? Pentru a simţii probleme şi a exerimenta stările prin care trecem? Cine are nevoie de ele? Dacă întrebi pe oricine în lume, vei vedea că nimeni nu le vrea.

Creatorul a făcut un singur lucru – un punct! – nimic mai mult. Lumina a intrat în punct şi a început să interacţioneze cu el. Ele constituie două lucruri opuse: plus şi minus, o putere microscopică a Luminii (dăruire) şi o mică forţă a primrii, contrare. Aceste două forţe continuă să evolueze în mod constant.

Creatorul nu a făcut nimic altceva decât asta. Creatorul este ceva intermediar, extern, care se numeşte Atzmuto (Prin El însuşi). Pentru a obţine proprietăţile lui Atzmuto şi a fi capabili să Îl percepem, trebuie să combinăm ambele proprietăţi împreună, astfel încât să devină egale, similare una alteia; proprietatea primirii trebuie să devină identică cu cea a dăruirii. În alte cuvinte, proprietatea primirii ar trebui să înveţe să dăruie aşa cum o face puterea dăruirii.

Atunci când devenim egali cu proprietatea dăruirii (Lumina), începem să ne balansăm între două forţe, experimentând forţa numită Atzmuto, care a creat şi Lumina şi dorinţa. Lumina provine direct din Atzmuto şi este de fapt proprietatea Lui numită „ceva din ceva”, în timp ce dorinţa egoistă reprezintă „ceva din nimic”. Totuşi, ambele provin de la Creator.

De aceea, de îndată ce obţine similaritatea între dorinţă şi Lumină, făcându-le paralele una cu alta, începem să simţim o a treia forţă.

În Cabala, această noţiune este exprimată de ideea de trei linii. Linia stângă vine de la puterea dorinţei (egoismul); linia dreaptă semnifică puterea Luminii (dăruirea), în timp ce linia de mijloc este a a treia forţă care apare din comparaţie dintre primele două.

Atunci când primim o parte care aparţine dorinţei şi în acelaşi timp luămn altă parte de la Lumină, le comparăm în noi înşine într-un fel în care devin echilibrate şi egale, în acest fel îl revelăm pe Creator, folosind linia de mijloc.

Vorbm de legi fizice aici; nu există nimic altceva în afară de ele. La fel este şi în ştiinţă; folosim metoda comparaţiei pentru a găsi un al treilea parametru, valoarea iniţială. Cum altfel îl putem defini?

Pentru a îl cunoaşte, trebuie să demonstrăm cel puţin două dintre proprietăţile noastre opuse, astfel încât comparându-le, o altă persoană poate recunoaşte şi înţeleg cine suntem. Numai din contrastele diferitelor calităţi este posibil să înţelegem, măsurăm şi cântărim ceva.

Din acest motiv ne-a dat Creatorul posibilitatea de a exista între „plus şi minus.” Primind de la el şi comparând ceea ce primim, îl obţinem pe El. Asta se aplică în toate domeniile vieţii noastre. În tehnologie, determinăm sursa energiei cunoscând cine este consumatorul. Fără egoism sau Lumina care curge prin egoul nostru, nu putem realiza sau simţii cu cine avem de a face.

După ce Creatorul a generat un punct negru care este opus Luminii, două calităţi (plus şi minus) continuă să evolueze pe cont propriu. Nu mai se petrece nimic altceva. Actul creaţiei s-a oprit în acel moment; mai departe, vedem că avansarea se întâmplă singură şi provine din două lucruri opuse. Nu există nicio interferenţă din partea Lui, de la Atzmuto.

Natura noastră evolueză în mod constant. Asta înseamnă că noi putem pronunţa: „Creatorul nu există!” Vedem că tot ce ne înconjoară se supune unor anumite norme; viaţa este definită de legi rigide care există în mod universal.

Totuşi, dacă ne străduim să îl găsim pe El (să obţinem nivelul superior), trebuie să începem să egalăm. Cum? Numai poziţionându-ne între „plus” şi „minus”. Cum ne punem în asemenea condiţii? Numai dacă asociem „minusul” nostru cu egoul nostru şi reuşim să conectăm „plusul” cu grupul.

Prin „egoul nostru” nu înţelegem dorinţa de a petrece, bea, mânca, distra sau a avea mult timp liber. Nu. Înţelegem rezistenţa noastră la a deveni conectaţi cu membrii din grupul nostru. Acesta este singurul factor care face diferenţa. Dacă continuăm să încercăm să ne unim cu prietenii noştri în afara egoului nostru, vom găsi până la urma un asemenea dipol, o asemenea putere a câmpului magnetic încât vom fi în stare să îl revelăm pe Creator în el. La acest nivel de contopire cu grupul, apare proprietatea Atzmuto.

Vorbesc aici de condiţii fizice şi legi elementare. Nu le putem igonora. Problema este că trebuie să ne situăm în interiorul acestei scheme. Vom încerca!

Din lecţia 1 de la Congresul din Vilnius 3/23/12

Înscris în: Congrese, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu.→

Întrebare: Să spunem că există zeci de grupuri de învăţamant integral într-un anumit cartier. Cum pot fuziona mai târziu într-un tot unitar?

Răspuns: Astazi, având o mass-media asa de puternica şi modalităţi pentru oameni de a se conecta, pur şi simplu avem nevoie sa inventam o multime de jocuri, modalitati ca oamenii să fie inclusi reciproc, cum ar fi emisiuni de televiziune sau atracţii distractive cum ar fi jocuri panel, atunci când diferite grupuri se întâlnesc şi interacţionează unele cu altele. Ele încep să ne arate metode de ne schimba unul pe altul, modul în care o persoană se poziţionează pentru a avea efect asupra altora într-un mod specific.

Mai târziu, grupurile devin, în general, difuze. Ele nu stau pentru totdeauna statice ca unele organizaţiile inghetate, comunitati, orase, locuinţe, sau uniuni ale varstei mijlocii. Ele n-o fac. În final, aceasta va fi o societate în care mulţi oameni, sau chiar toata lumea (mă refer la viitor), vor înţelege cum pot face orice situaţie sa lucreze pentru ei şi să fie pentru binele altora, în acelaşi timp.

După ce au înţeles acest lucru, vor vedea clar cum sa interacţioneze şi sa comunice unii cu altii. Cu alte cuvinte, în orice moment în care interacţionează, va fi pentru a se ajuta pe ei înşişi şi pe alţii sa aiba cea mai buna interconectare integrala. Ei vor lucra la a fi integrati cu altii în fiecare clipă, şi, astfel, vor simţi întotdeauna o anumită unitate, pe care deja o vor simti si percepe ca şi starea lor si a lumii complet diferită.

Ei se vor simti mai presus de lumea noastră în această unitate, ca si cum ar pluti într-un concentrat uman complet diferit unde există legi diferite de comportament, aşa-numitele “legi de comutare,” legi de unitate şi de integrare. Prin sprijinirea reciproca în acest sens şi ridicarea constanta deasupra egoismul nostru, incep sa perceapa un alt tip de realitate.

Când o persoană este înconjurata mereu de oameni care sunt de acord să joace acest tip de joc, atunci acest joc se transformă treptat într-un tip complet nou de comunicare, şi apoi percepţia unui spaţiu diferit apare unde, în loc de a primi de la alţii, daruim altora. Lucram într-o direcţie care este opusă direcţiei noastre actuale.

Această nouă direcţie ne permite sa devenim liberi de limitarile noastre. În loc de a vizualiza fiecare stare ca o stare care mă obligă şi îmi oferă posibilitatea de a lua din afară, dimpotrivă, le privesc ca stari ce imi ofera posibilitatea de a ieşi din mine însumi, de a deveni mai liber şi de a nu mai fi limitat şi inchis in mine insumi.

Mai mult decât atât, toată lumea mă susţine în acest sens. În final, voi ajunge la o stare confortabilă, fără restricţii. Nu mă obliga faţă de nimic. Dimpotrivă, îmi dă posibilitatea să ma simt liber.

Mă refer la relaţiile dintre oameni care încă nu se văd nicăieri astăzi, dar dacă vom învăţa oamenii despre aceste tipuri de relaţii, apoi, în final, ei vor aspira la aceasta stare. Odată ce există mulţi oameni de acest gen, ei isi vor depăşi rezistenţa egoista şi vor comunica unul cu altul mai presus de egoismul lor, într-un nou mod. Vor percepe o realitate mai inalta în asta. Este nevoie sa-i aducem la acest lucru.

Dintr-o “Discutie despre dezvoltarea integrala ” 27/02/12

Înscris în: Educatie integrala, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu.→