Fântânile lui Isaac
Există un fenomen ăn care, după mulți ani de studiu al înțelepciunii Cabala, omul descoperă brusc că și-a pierdut toată dorința de spiritualitate, toată motivația, întregul îndemn pe care l-a avut înainte și nu știe de unde să obțină puterea de a continua. Nici măcar nu are puterea să-i ceară Creatorului să-i dea putere să tânjească după spiritualitate.
Și în plus, ar trebuie să aibă puterea de a-și depăși dorința de a primi plăcere și de a o folosi de dragul dăruirii. Prin urmare, munca se desfășoară în două etape, care alternează între ele.
Uneori mă lupt cu dorința mea de a primi plăcere pentru a o depăși și a efectua acțiuni de dăruire. Și uneori mă lupt pentru însăși dorința de spiritualitate pentru că dispare, devin parcă mort în raport cu spiritualul și nu vreau să cer sau să primesc ajutor.
Trebuie să lucrăm la aceste două stări, iar acest lucru se numește săparea fântânilor lui Isaac. În interiorul dorinței de a primi plăcere, care se numește pământ, trebuie săpate fântâni, simboluri ale sentimentului de lipsă, dorința de a atinge spiritualitatea după care aceste fântâni vor fi umplute cu apă, apele Torei, lumina lui Hassadim.
Sap o fântână pentru că vreau să dobândesc dorința de spiritualitate, dorința de a-l atinge pe Creator și de a fuziona cu El, nevoia de dăruire. Există un pământ simplu în fața mea și vreau să-l transform într-un câmp spiritual. Prin urmare, efectuez acțiuni în cadrul dorinței egoiste, vreau să o dezgrop și să deschid golurile din ea pentru a ajunge la cer, lumea spirituală, de pe acest pământ. Aceasta este opera lui Isaac
Îmi sap dorința de a primi plăcere pentru a înțelege cum să o folosesc pentru acțiuni de dăruire, pentru dragostea de prieteni și, prin intermediul lor, pentru Creator. Vreau să extrag din această dorință dorința de dăruire, dragoste, unitate. Nu avem alt material decât acest lucru și trebuie adus la corectare.
În primul rând, sap o gaură în voința mea de a mă bucura, dorința de a lucra cu dorința mea de dragul dăruirii. Și apoi această gaură este umplută cu apă și devine o fântână, ceea ce îmi permite să lucrez corect cu pământul, cu o dorință comună.
Dacă vrem să construim o casă, atunci mai întâi trebuie să săpăm o gaură pentru fundație. Și același lucru se întâmplă și în spiritualitate; trebuie să sapi în pământ, adică în inimă și să cureți tot praful de acolo. Înseamnă să extragi toate intențiile egoiste din dorințele tale. Și apoi poți începe să construiești în acest loc, adică să adaugi intenție dorinței de dragul dăruirii și să ridici o clădire. Când inima rămâne goală, fără nici o umplere, atunci vine momentul construirii.
Omul trebuie din dorința sa pentru beneficiul său să extragă intenția. Creatorul a plasat intenționat intenții egoiste în dorința noastră, ca și când ar conduce piloți de construcții. Și noi trebuie să le scoatem și să umplem găurile rămase cu apă pentru a face o fântână. Vom obține teren fertil și putem construi pe el.
Dorința rămâne dorința de a primi plăcere, iar sarcina noastră este de a înlocui intenția egoistă din ea cu dăruirea. Dacă există o intenție de dragul dăruirii, atunci se poate folosi deja dorința și construi clădiri din ea, pașii dăruirii, formele noastre similare cu Creatorul.
Este posibil să separați intenția egoistă de dorință doar prin grup, unindu-vă cu prietenii. Singur, este imposibil să schimbi intenția sau chiar să te apropii de ea.
Ne unim și săpăm împreună dorința noastră comună, cum ar fi construirea unei case pe piloți împreună, fântânile sunt săpate, umplute cu beton și o casă este ridicată pe aceste coloane.
Constatăm că toate intențiile noastre sunt egoiste, de dragul nostru. Și așa că vrem să le scoatem din pământ, din dorințele noastre și să punem intenții în locul lor de dragul dăruirii.
Există multe povești în Tora legate de fântâni. Aceasta povestește despre modul în care Avram a deschis fântâni în deșert lângă Beer Sheva, apoi despre fântânile lui Isaac. Întâlnirea cu viitoarea mireasă are loc, de asemenea, la fântână. Eroul alungă ticăloșii de la fântână, îndepărtează o piatră grea din ea și dă apă tuturor.
Aceasta simbolizează o persoană care, datorită intențiilor dobândite de dragul dăruirii, poate muta o piatră (inimă de piatră) care înfundă fântâna și apoi toată lumea se poate bucura de apa din fântână.
Deci, Tora vorbește despre munca într-o linie și în trei linii, despre niveluri spirituale diferite, dar acest lucru se întâmplă întotdeauna printr-o fântână umplută cu apă.
O fântână umplută cu apă, adică cu lumina lui Hassadim, transformată într-o fântână cu apă vie. Lumina lui Hassadim poate da putere pământului și poate crește recolte.
Să sapi o fântână înseamnă să primești intenția de dragul dăruirii în cadrul unei dorințe corupte, care se numește pur și simplu pământ. Trebuie să găsim un loc unde ar trebui să fie fântâna. Simțiți lipsa și începeți să săpați pământul până când acest șanț din pământ începe să se umple cu apă, proprietățile Bina, adică cu aspirațiile noastre de a lucra nu pentru noi înșine, ci de dragul dăruirii.
Când intenția de a dărui umple toată această gaură din dorința de a ne bucura, atunci putem folosi această apă pentru a iriga pământul și a revigora recoltele, pentru a adăpa animale – măgari, cămile sau oameni – și treptat să ajungem la corecții. Săparea puțurilor este începutul lucrării spirituale.
Din lectia zilnica de Cabala, 21/11/20, capitolul săptămânal „Toldot“
Întrebare:
Acum avem oportunități speciale pentru progres spiritual. Ușa se deschide; s-ar putea spune chiar că este aproape deschisa și tot ce rămâne este ca toată lumea să intre în lumea spirituală.
Cineva trebuie să schimbe cât mai multe dintre gândurile și dorințele sale deasupra limitelor, pentru a le atribui Creatorului, pentru a se lipi de forța superioară. Acest lucru se poate face prin intermediul grupului de zece, care servește ca un adaptor de conectare, care mă ajută să fiu în adeziune cu Creatorul.
Întrebare:
Exist în dorința mea, adică senzații și minte, minte și inimă. În interiorul lor, trăiesc și simt realitatea numită „această lume” și în ea se află universul, galaxiile, planetele, stelele, globul și umanitatea.
Rugăciunea se numește munca în inimă, deoarece mintea opune rezistenţă și trebuie să merg împotriva ei. Adică îi cer Creatorului ceva la care întreaga mea natură se împotrivește; de aceea fiecare rugăciune necesită o muncă specială în inimă pentru că vreau să merg împotriva minții și rațiunii mele, care îmi dovedesc contrariul.
Întrebare:
Comentariu:
Întrebare: