Întrebare: Dacă nu suntem de acord cu ce face Creatorul cu noi, cum putem să facem față unei asemenea revelații a Creatorului în noi?

Răspuns: Corectează-te la o stare de acord. În principiu, nimic nu se schimbă. Nu aștepta ca lumea noastră să se schimbe! Doar atitudinea ta se vă schimba, dacă depui efort. Acesta este sensul „corecției lumii”.

Este spus că lumea acționează așa cum a făcut-o tot timpul. Te vei schimba până când ți se revelează ca fiind perfectă, eternă, infinită și absolut corectată. Aceasta este viața și corecția noastră.

Așa că decide dacă te vei corecta sau nu. Lumea este de neschimbat. Din contră, în măsura progresului tău, în măsura abilitații tale de a te corecta, ți se va revela tot mai necorectată, ca să compensezi pentru greșelile exterioare prin corecțiile tale interioare și să vezi că lumea este corectată.

De exemplu, acum văd lumea necorectată. Mă uit la o persoană care stă în fața mea, un somnoros, care constant se freacă la ochi; nu îmi place de el. Dacă dintr-o dată descopăr că aceasta este cea mai apropiată și dragă persoană pentru mine, un prieten foarte călduros și special, atunci încep să-l văd complet diferit. Totul depinde de starea mea. Nu este nicio altă modalitate.

De îndată ce descoperim că toți împreună suntem părțile aceluiași suflet, nimeni nu poate să fie urât, obraznic și respingător acolo! Prin urmare, eu dintr-o dată încep nu numai să tolerez pe toată lumea, ci să îi iubesc, nu să-i neglijez, ci să-i atrag.

Imaginează-ți, toți suntem părțile aceluiași suflet. Unde ai evada? Pe de altă parte, de ce să „evadezi”? trebuie să înțeleg că toate aceste părți sunt necesare pentru mine. Ei, complementându-se între ei și fiind conectați în mod corect, dintr-o dată par ca un mozaic care asamblează sufletul meu.

Din lecția de Cabala în limba rusă 1/27/19

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Poporul Israel s-a întors în țara lui Israel, dar dacă suntem încă copleșiți de gânduri despre împlinirea corporală: hrană, sex, familie, bani, putere și cunoaștere, care ne absorb toată atenția și ne ascund punctul nostru de vedere, atunci suntem încă in exil. Victoria Israelului în Războiul de Șase Zile din 1967 ne-a dat o lovitură puternică, deoarece am dobândit în mod neașteptat teritoriu și populație suplimentară pentru care nu eram pregătiți și cu care nu am știut cum să ne descurcăm.

Acest lucru a condus la o stagnare puternică în dezvoltarea noastră tehnologică, când am dobândit o mulțime de forță de muncă ieftină și necalificată și nu am avut nevoie să dezvoltăm noi tehnologii în construcții și în alte domenii. Ne-a încetinit cu adevărat. A fost nevoie de mult timp pentru a depăși această lovitură și să începem să dezvoltăm tehnologia și un stil nou de viață, în aceste condiții noi.

Războiul de șase zile a fost o mare lovitură pentru Israel, pentru că am fost prea mândri de succesul și puterea noastră. Ar fi trebuit să ajungem la revelarea răului, dar nu trebuia ȋncă să se întâmple asta. Întreaga istorie a Statului Israel demonstrează modul în care Creatorul ne învață, din timp în timp, că toate succesele, realizările, bogăția și inteligența noastră nu ne ajută. Ca rezultat, ne aflăm în continuare ca niște oi înconjurate de lupi, fără să avem unde să ne ascundem.

Aceasta este ceea ce ne învață toată istoria noastră și ȋn curând vom simți din nou că lumea întreagă se îndreaptă împotriva noastră. Astăzi ne simțim ȋn vârf datorită puterii noastre tehnologice. Dar acest lucru este doar pentru a ne ridica la înălțime, ca atunci când mergi pe un roller coaster, apoi ne impinge ȋn jos. Va fi o atracție foarte dură, pentru că întreaga lume se învârte în întuneric și iese din echilibru în această coborâre. Nu are sisteme de suspensie pentru diferenţele uriașe din finanțe, relații internaționale etc. Aceasta se află pe fundalul unei interdependențe globale complete a fiecăruia față de toată lumea. Situația este foarte alarmantă.

Conform legăturii dintre rădăcină și ramură, nu există un loc mai bun pentru corectare decât Țara lui Israel. Prin urmare, suntem obligați să lucrăm aici. Ierusalimul, Safedul și Tiberia sunt toate zone de influență spirituală specială. Prin urmare, nu există nicio îndoială că este mai ușor să se pună în aplicare corectarea în Țara Israelului. (Minutul 8:20)

Baal HaSulam scrie despre separarea în poporul Israel care a dus la prăbușirea celui de-al doilea Templu: disputa ideologică dintre farisei și saduchei cu privire la nevoia de a lucra pentru Creator. Dar în ziua de azi, nu există altă luptă decât pentru un loc în conducere, putere, bani și asta este. Suntem la sfârșitul procesului de coborâre a generațiilor. Prin urmare, în generația noastră nu mai există o luptă ideologică, ci pur și simplu toată lumea se luptă pentru poziția sa, pentru influența sa asupra alegătorilor. Aceasta nu are nimic de-a face cu ideologia, iar cabaliștii nu participă la acest lucru.

Astăzi am ajuns la ultimul punct al coborârii generațiilor. Nu există un loc mai jos unde să mergem – ceea ce rămâne este doar războiul mondial și criza globală. Nu există nicio cale de ieșire; acum trebuie să găsim o cale de a urca. Singurul lucru pe care trebuie să-l înțelegem este locul de unde provine, adică ce este scopul nostru, unde ne conduce și ce trebuie făcut pentru a folosi tot ce se întâmplă, în beneficiul poporului Israel (dacă este într-adevăr Israel, însemnând aspirația Creatorului).

Acest lucru ne va aduce la realizarea răului, din care vom înțelege care ar fi opusul, starea bună și cum să obținem acest bine tocmai din interiorul răului. Suntem conștienți de necesitatea conexiunii noastre și de împlinirea darului pe care l-am primit: Tora, știința Cabalei, metoda unității. Nu este nimic mai măreţ decât unitatea. Toate sloganurile despre „iubeşte pe vecinul tău” ar trebui să fie, practic, întrupate în noi astăzi.

Egoismul nostru este singurul dușman care ne împiedică să obținem o viață corporală bună și ne fură viața veșnică, spirituală. Din cauza egoismului, ne naștem ca animale, iar noi traim si murim ca animalele. Corpul nostru moare și se descompune fără să ne dezvoltăm un suflet și se pare că viața noastră a fost trăită în zadar.

Viața este dată pentru a dezvolta un suflet în timpul existenței noastre în această lume corporală. Sufletul este o parte a Divinității de sus și, prin urmare, este etern. Dorința de a dărui unui vecin, care este în afara intereselor mele personale, este ca și Creatorul și, prin urmare, e veșnică. Trebuie să dezvoltăm această dorință cât mai mult posibil.

Trebuie să înțelegem că zburăm pe roller coaster, pe cea mai abruptă coborâre, cu un zid la capăt, de care ne vom izbi. Așa că merită să ne gândim cum să scăpăm de acest Holocaust la nivel global, când toate națiunile lumii se vor întoarce împotriva Israelului.

Mântuirea este numai în unitatea poporului Israel, în dorința de a se uni, pentru a da unitate întregii omeniri. Trebuie să fim cât mai aproape de dăruire, cel puțin în lumea corporală. Aceasta presupune asistență reciprocă, distribuție echitabilă și toate condițiile societății viitoare, chiar dacă este din motive egoiste. Dacă nu facem acest lucru, se va dovedi foarte rău pentru noi. Nu vrem să aducem lumea la o astfel de suferință fizică – ar fi mai bine ca această decizie să vină ca urmare a realizării răului înainte ca lovitura să vină. (Minutul 36:00)

Criza din interiorul poporului Israel se datorează în primul rând faptului că nimeni nu simte că este în exil. Dimpotrivă, toată lumea o consideră drept libertate, deoarece Israelul este o țară puternică și prosperă. Totul este minunat și avem de ce să fim mândri. Ei nu înțeleg că aceștia nu sunt parametrii prin care Israelul trebuie să se măsoare. Nu este vorba de succesul corporal. Starea în care există acum Israel se numește „distrugere”.

Se pare că totul este bine și Israelul este țara celor mai avansate tehnologii de vârf. Dar noi existăm în natura, care este închisă și globală. Natura este Creatorul și acționăm împotriva Lui, atât în sensul spiritual, cât și în cel corporal. Din punctul de vedere al spiritualității, suntem complet opuși Creatorului, pentru că ne comportăm în modul cel mai egoist, mai rău decât toți.

Dorința noastră de a ne bucura este atât de dezvoltată, încât reușim să depășim întreaga lume. Dar, de fapt, ni s-a dat putere pentru a reuși exact în sens opus: să slujim întregii lumi, să dăruim, să învățăm și să devenim un canal de legătură între Creator și ființele create. În schimb, folosim egoismul nostru pentru a dezvolta hi-tech și a extrage cât mai mulți bani pentru capitaliști și pentru armament. Între timp, copiii sunt neglijați și familiile sunt distruse. Aceasta este o abordare complet greșită pentru că mergem impotriva programului general al naturii.

Zi de zi, suntem din ce în ce mai îndepărtaţi de natura comună și, prin urmare, vom pierde ȋn toate domeniile. În primul rând, aceasta se referă la natura generală, adică la ecologia și atitudinea națiunilor lumii față de Israel. Simțim cum antisemitismul crește zilnic, trecând peste toate frontierele, iar noi devenim din ce în ce mai mulți oameni „cu gât înțepenit”, trăind nu în Țara lui Israel, ci în Egipt, înrobiți de Faraon.

Am devenit foarte de succes în dezvoltarea tuturor valorilor corporale din lume: în hi-tech, în armament și în economie, folosind calitățile noastre egoiste și amplificându-le într-o asemenea măsură, încât noi am devenit primii în folosirea egoismului. Se pare că am ajuns în stadiul Faraonului. Suferința va veni inevitabil în curând, pentru că am construit o astfel de lume. Cu toate acestea, putem transforma acest tsunami în creştere, într-un val blând și benign. Nu va fi un val de tsunami care spală toată lumea și îi îneacă pe toți, ci un val pozitiv, de exemplu, bomboane și flori.

Să începem cu realizarea răului și să încetăm să ne mai vedem ca fiind de succes. Din această cauză, ne aflăm într-o gaură adâncă. Israelul este obligat să dea lumii metoda de corecție, cunoașterea Creatorului și să aducă pe toată lumea la starea corectată finală. (Minutul 1:04:20)

Din a treia parte a Lecţiei zilnice de Cabala 6/30/19, Scrierile lui Baal HaSulam, „Exilul și răscumpărarea”

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Nu este nimic altceva decât rugăciunea. Suntem creați din dorința de a ne bucura și tot ceea ce putem să facem este să ne organizăm în grupuri și să învățăm să trezim Lumina care reformează, care ne va aprinde și ne va da sentimentul că starea noastră este inferioară. Și așa revelăm că ne aflăm sub guvernarea egoismului, ceea ce face ca, gradual, să ajungem la realizarea răului și, apoi, din adâncul inimilor noastre să cerem Creatorului corecția.

La început nu știm cine este Creatorul și cum să-I cerem. Dar dorința de a ne bucura lucrează ca ajutor împotriva noastră, direcționându-ne spre Creator. Începem să ne imaginăm mai bine forța superioară din conștientizarea proprietății opuse și, astfel, ajungem la rugăciune.

Trebuie să ne dăm seama de răul nostru, să ne obișnuim cu forța superioară și să fim pregătiți să schimbăm acest rău în bine. Creatorul este capabil să facă asta și așteaptă rugăciunea noastră. Totul depinde de cererea noastră adevărată. 1

Calea spre lumea spirituală cuprinde două etape. Întâi, o persoană face toate eforturile posibile în grup, studiază, diseminează și trece prin tot felul de stări, accelerând timpul. Acest lucru continuă până când ajunge la disperarea completă și realizează că nimic nu o va ajuta, însă în același timp revelează oportunitatea de a apela la Creator.

Ea simte o conexiune mai mare cu Creatorul. Înainte nu se asocia deloc cu Creatorul și nu credea că este o forță care o controlează. Nu a fost nicio conexiune intre stările prin care a trecut și forța superioară. Dar, dintr-o dată, descoperă că există această conexiune – că este cineva care o direcționează și o conduce prin diferite stări. Astfel formează rugăciunea. 2

Sunt probleme de care îmi este teama să le accept chiar și eu. Sunt acelea pe care ezit să le deschid grupului meu de zece. Dar imaginează-ți că suntem un singur corp – nu material, ci spiritual. Asta înseamnă că totul, cu excepția corpului animalic, care deja a murit, este comun pentru noi, toți. Așa că ce putem să ascundem între noi, în munca noastră spirituală?

Dacă urăsc un prieten și nu sunt de acord cu el, atunci eu, cu siguranță, trebuie să mărturisesc tuturor. Până la urmă asta mă îndepărtează de la dezvoltare. Chiar și mai mult de atât, îmi împiedic prietenii de la avansare.

Întregul grup de zece trebuie să fie ca un singur corp în privința spiritualității, iar corporalitatea nu contează deloc, ca și cum corpul a murit deja și s-a descompus în pământ. Doar conexiunea noastră spirituală este importantă, pe cât de mult ne-o putem imagina astăzi și va creste în măsura în care ne ridicăm pas după pas.

În fiecare zi două persoane din grupul de zece ar trebui să fie responsabile pentru starea noastră spirituală și să îi trezească pe restul. 3

„Iubirea acoperă toate transgresiunile”. Reiese că dacă nu sunt transgresiuni, atunci nu este iubire, este doar conexiune animalică. Iubirea, adică conexiunea spirituală, începe atunci când păcatele sunt revelate. În fiecare zi omul trebuie să își urască prietenii și să acopere această ură cu iubire, amintindu-și că nu este nimeni în afară de Creator, care este cauza rădăcină a tuturor fenomenelor.

Nu trebuie să vedem cine are dreptate și cine greșește: ura există, iar noi trebuie să descoperim cum să o acoperim cu iubire. Apoi vei vedea că nu este niciun fel în care o poți face! Însă, dacă întregul grup de zece cere ajutorul de Sus, atunci iubirea va acoperi toate transgresiunile. Iubirea vine numai de la Creator.

Singur, fără prieteni, nu pot apela la Creator – numai împreună cu ei. Atunci El, cu siguranță, ne va răspunde: nu mie, ci întregului grup de zece. El, în mod intenționat, aprinde dispute intre noi și în câteva minute le va aprinde altundeva.

Ar trebui să ne unim în jurul problemei pe care Creatorul a revelat-o și să Îi mulțumim pentru ea. Până la urmă, este evident că această ură a existat tot timpul și a fost revelată deoarece ne-am maturizat suficient să cerem Creatorului salvarea. Revelația urii este dovada progresului.

Trebuie să ne unim toți, împreună și să percepem această ură ca pe o invitație de la Creator pentru a apela la El, oferindu-I Lui oportunitatea de a răspunde rugăciunii noastre. După câteva cereri conștiente de acest fel, noi vom simți triunghiul în interior: eu – Creatorul – grupul sau Creatorul – grupul – eu.

Dacă ura nu este revelată, atunci nu suntem vrednici de avansare. Acestea fiind spuse, nu noi trezim ura; din contră, noi trebuie să ne străduim să ne unim pe cât de mult posibil și apoi vom simți că, Creatorul provoacă respingerea în noi.

Noi nu aspirăm să revelăm răul, ci doar binele. Răul îl primim de Sus, la fel ca și corecția. Noi, tot timpul, trebuie să ajungem la bine. 4

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 7/12/19, Rugăciunea

1 Minutul 0:20

2 Minutul 37:15

3 Minutul 52:40

4 Minutul 56:50

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Este posibil să cultiv o dorință de spiritualitate fără a trece printr-o stare de golire și de umplere?

Răspuns: Nu. Este imposibil. Adevărul este că noi am fost odată cu toții un întreg – un singur suflet (Adam). Apoi, acest suflet a fost spart în multe părți mici – miliarde de puncte de suflete individuale. Și, deși, a fost un contact între ele, o conexiune, totuși acestea au încetat să mai lucreze.

Care este diferența dintre un om mort și unul viu? Faptul că într-un om viu există o conexiune constantă, există reînoirea conexiunilor, dar, într-unul mort, asta nu se mai întâmplă. De aceea, condiția noastră este numită „moarte spirituală”.

Ce trebuie să facem? Să ne conectăm, fiindcă, în procesul de conexiune, vom dobândi din ce în ce mai mult starea noastră generală, sufletul nostru comun.

De aceea, noi trebuie să restabilim complet conexiunea noastră originală care a existat înainte de așa numitul „păcat”, înainte de spargerea sufletului comun.

Din lecția de Cabala în limba rusă din 20/01/19

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întregul Univers este o lipsă de împlinire, dorința de a se bucura, de a crește și de a se împlini pe sine. Această dorință funcționează instinctiv în întreaga creație: în materia neînsuflețită (mineral), în plante, în animale și în ființele umane și, prin urmare, ei caută, au o sete nepotolită și luptă între ei pentru supraviețuire. Aceasta este tendința fiecărei ființe create.

Creatorul se apropie de ființa creată și aceasta începe să simtă un fel de disconfort, fără să înțeleagă de unde provine. Ființa creată nu știe exact ce-i lipsește, dar începe să caute împlinirea. Creatorul inițiază abordarea ei, apropiindu-se de ființa creată, iar ființa creată suferă din asta și dorește să elimine această suferință și, prin urmare, caută împlinirea. Asta se întâmplă în viața de zi cu zi.

Cu toate acestea, există oameni care sunt capabili să avanseze spre obiectiv, prin calea de grăbire a timpului (Achishena). Ei, înșiși iau propriul proces de dezvoltare ȋn mâinile lor, trezind treptat un sentiment de deficiență în ei, înșiși. După multe urcări și coborâri, care ȋi duc mai departe sau mai aproape de Creator, ei realizează mai exact ce trebuie să facă. Viața lor devine mult mai direcţionată spre scop. Ei înțeleg ce se întâmplă și cum să acționeze, cum să devină partenerii Creatorului.

Creatorul nu-i mai avansează instinctiv, ca pe toate celelalte ființe create, care nu înțeleg ce fac, ci pur și simplu reacționează într-un mod predeterminat la influența Creatorului, conform instinctului inerent din ele. Vedem acest comportament în întreaga natură. Deși o persoană este dotată cu mai multă complexitate decât altele, nu există nimic special în ea care să o facă o creatură independentă. Creatorul, forța naturii, acționează în toate.

Dacă oamenii aspiră să afle ce scop ar trebui să atingă și cu ce mijloace, ei pot accelera dezvoltarea lor, trezind în ei, înșiși, singuri, dorința de a simți lipsa și împlinirea ei. Și cu ajutorul acestor două forțe, ei pot merge, ca pe două picioare și pot accelera în mod semnificativ calea lor.

Ei înțeleg către ce merg și cu ce au de-a face și, prin urmare, calea lor devine mai clară, mai emoțională și conștientă pentru ei. Ei descoperă forțele care acționează asupra lor și înțeleg Sistemul în care ei există, adică dezvăluie lumea superioară. Totul depinde de atitudinea noastră față de stările pe care le putem supune și, astfel, față de forțele care ne guvernează. (Minutul 0:20)

Puteți aștepta până veți simți suferința sau puteți căuta deficiența chiar înainte să începeți să o simțiți. Dacă vreau să elimin problema care deja s-a dezvăluit, este o reacție firească. Adevărata deficiență nu este cea care este dezvăluită de ea, însăși, ci cea pe care o trezesc eu, însumi, dorind să o descopăr în mine. Aceasta înseamnă că eu, însumi trezesc întunericul care precedă zorile. (Minutul 24:30)

Răul poate avea multe forme. Poate că am o stare proastă și asta e rău. Sau sunt decepționat de calea spirituală și nu înțeleg pentru ce îmi pierd viața – și asta este rău. Creatorul nu mi se dezvăluie, prietenii nu mă ajută și uită de mine – și asta este rău, deasemenea. Iar atunci descopăr că tot răul este, de fapt, în mine. Dar Creatorul m-a creat astfel.

O persoană decide prin ea, însăși ce trebuie să considere drept rău. Ar trebui să fii foarte sensibil la ce fel de rău simți; la urma urmei, avansarea este tocmai în asta: câte tipuri de rău pot să disting și să încep să le analizez.

Ori dezvălui singur răul, ori Creatorul mi-l descoperă. Este important ceea ce este considerat rău. Dacă Creatorul, forța dăruirii și iubirii, se apropie de mine, un egoist, atunci mă simt rău. La urma urmei, această forță este opusă mie, iar apropierea de ea îmi aduce suferinţă.

Creatorul nu este dezvăluit dorinței mele de a primi, ca forță a iubirii. Această iubire este mai presus de egoismul meu, mai presus de rațiune, iar dacă Creatorul ne-ar aborda în mod deschis, ar fi foarte neplăcut pentru noi. S-ar dezvălui forța dăruirii, căreia cu siguranţă nu îi aparținem. A cere ca această forță să mă umple complet este mai rău decât moartea, pentru egoismul meu. Prin urmare, suntem gata să acceptăm orice stare, dar nu forța de dăruire.

Noi trebuie să cerem unitatea, conexiunea cu ceilalţi și să ne rugăm pentru Kli-ul comun și nu pentru împlinirea lui. Iar dacă va fi descoperită conexiunea noastră, vom putea tolera forța de dăruire, în interiorul ei. (Minutul 38:15)

Poate mi-e teamă că voi descoperi măsura în care sunt opus dorinței de a dărui. Prin urmare, în mod subconștient, mă protejez instinctiv și nu îmi dau voie să mă apropii de ea. Găsesc o orbită externă care mă lasă să țin balanța: particip cumva în grup, dar nu mă ataşez de el, cu adevărat și, de aceea, nu-mi depășesc condiţia.

Aici apare întrebarea: poate grupul să mă împingă, să mă tragă aproape, așa încât să simt că nu există nicio cale de ieșire și că trebuie să cer din partea prietenilor puterea să mă ajute să mă includ în grup, deasupra naturii mele. Aceasta este ceea ce înseamnă să trezești întunericul de dinaintea zorilor: în ciuda întunericului, a respingerii, a fricii, a refuzului și a confuziei, să mergi spre conexiune și, astfel, să avansezi.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 7/11/19, Rugăciunea

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Nevoia pentru măreția Creatorului este principalul lucru care ne călăuzește în spiritualitate. Cu cât ne străduim mai mult și luptăm pentru ca măreția Creatorului să devină mai importantă pentru noi, decât orice altceva, mai mult decât importanța noastră, cu atât mai mult ne schimbăm calea și ne îndreptăm spre lumea spirituală. Spiritualitatea este construită pe măreţia Creatorului: în măsura în care gazda devine mai importantă pentru mine decât eu, însumi, în aceeaşi măsura sunt în stare să-I dăruiesc Lui. Acesta este motivul pentru care aceasta nu este o problemă minoră între multe altele, ci principală și decisivă.

De-a lungul zilei, trebuie să verific dacă mă însoțește măreția Creatorului, dacă am nevoie de El ca de o gură de aer. Așa cum nu pot să nu mai respir, în fiecare secundă trebuie să verific dacă simt nevoia măreției Creatorului, dacă trăiesc pentru El, astfel încât numai asta mă va însufleţi. Dacă Creatorul dispare din viața cuiva, cineva cade imediat în egoism, care ia puterea asupra persoanei și îl transformă într-un animal.

Este foarte dificil să simțim măreția Creatorului, pentru că El se ascunde, se ascunde de noi, ca să nu-L căutăm din lăcomie, materialism și câștig egoist. În acest fel vom crește doar egoismul nostru. Trebuie să ne dorim ca, Creatorul să ne conducă, pentru că El este mai înalt decât egoismul nostru. Preferând măreția Creatorului față de măreția egoismului nostru, preferăm dăruirea in faţa primirii și avansăm.

Pentru aceasta, Creatorul a făcut multe pregătiri și a ”spart” sufletul comun, care ne permite să ne adunăm în grupuri de zece și împreună să dezvoltăm nevoia pentru măreția și importanța Creatorului. Este scris despre acest lucru: „Fie ca omul să-l ajute pe aproapele său”. Iar când suntem impresionați de dorințele prietenilor care aprind invidia și ambiția, atunci putem atrage lumina reformatoare.

Lumina va veni chiar dacă intențiile, dorințele, aspirațiile și întrebările noastre nu sunt încă dezinteresate. Este similar cu o mamă care îşi înțelege copilul, care încă nu știe încă să vorbească și să pună întrebări, dar mama simte ceea ce vrea copilul. Prin urmare, este suficient să strigăm și să cerem din interiorul egoismului nostru și să cerem ajutor. Deși ne străduim pentru măreția Creatorului din motive egoiste, ele sunt acceptate de Sus, ca fiind inevitabile din partea noastră.

Dacă ne întoarcem la Creator prin grup, adică dacă toți se anulează câte puțin, atunci trezim lumina reformatoare, care ne schimbă. Încet, încet începem să simțim nevoia pentru măreția Creatorului și, deasemenea, măreția Lui. Dacă strălucește puțin asupra noastră, atunci putem aprecia deja că acesta este un remediu complet. Simțim că acesta este singurul care lipsește.

Când, cu ajutorul grupului, înlocuiesc importanța egoismului meu, care mă forțează să am grijă și să mă gândesc mereu la mine, cu măreția Creatorului și cu grija față de El, mă mut din material în lumea spirituală, de la primire la dăruire. Măreţia grupului de zece și măreția Creatorului din ea este pârghia cu ajutorul căreia mă ridic din material în lumea spirituală.

Trebuie să verific dacă îmi pasă de importanța măreției Creatorului ca principalul lucru de care am nevoie. Și orice altceva care poate fi de ajutor, voi accepta cu bucurie. În măsura măreției Creatorului, măreția ”gazdei”, voi fi capabil să-I dăruiesc Lui și să avansez în spiritualitate. Prin urmare, acest subiect va fi cu noi până la sfârșitul corectării, deoarece măreția Creatorului nu are limite și este singurul lucru care ne ridică. (Minutul 0:20)

Creatorul nu este numai calitatea de dăruire. Dăruirea este o forță care există în natură, dar este neînsuflețită și nu o putem aborda. Creatorul nu este numai o forță, ci și dorința, planul, programul și scopul creației și al vieții. Creatorul îmi construiește întreaga viață și pe mine. Prin urmare, Îl cer pe El și nu una dintre calitățile sau manifestările Sale. (Minutul 9:40)

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 6/26/19, Lipsa pentru măreția Creatorului

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce în conceptele spirituale există proprietățile vitejiei, a curajului și a devotamentului?

Răspuns: Toate acestea sunt lucrul cu egoismul tău. Egoismul stă între mine și Creator ca o coajă izolatoare.

Mă înconjoară din toate direcțiile, iar eu mă aflu în el ca într-un cocon, incapabil să transfer ceva în afară ori să percep ceva din afară, decât prin el. Asta este problema noastră. Așa că trebuie constant să îl batem cu ciocanu. Însă, de îndată ce străpungem prin el și privim în afara cojii egoismului, atunci vom vedea lumea reală.

Pentru asta este necesar un mare curaj și cu siguranță ajutorul de la prietenii și fără de care este absolut imposibil să ne mișcăm în direcția asta.

Întrebare: Pentru ce avem nevoie de devotament și cui să-l oferim?

Răspuns: Să lovești o dată în egoism este foarte dureros. Trebuie să fie lovit pentru o vreme îndelungată înainte ca să treci prin coajă și ca o găină scoți capul afară. Aici va trebui să lucrăm foarte serios, cu un devotament întreg față de grupul nostru și față de Creator.

Din lecția de Cabala în limba rusă, 3/24/19

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Trebuie să înțelegem că dorința de a primi nu va fi niciodată umplută pentru că nu egoismul este umplut, ci intenția de a dărui. Ne întoarcem la Creator în credință mai presus de raţiune. În zadar sperăm să ne umplem cu senzația Creatorului, să ajungem la revelarea Lui. De fapt, trebuie să ne formăm chipul Lui în noi, înșine. Asta ne va umple!

Diferența constă în faptul că nu este Creatorul care vine și mă umple, ci sunt umplut de dorința pentru El, construindu-mi chipul Lui în interiorul meu, prin faptul că vreau să mă asemăn cu El.

Noi nu putem fi umpluți cu iubire. Dacă primesc conținut de la cineva pe care-l iubesc, atunci dragostea dispare repede, arde și poate chiar să crească în respingere și ură. Dragostea înseamnă că dezvolt constant dorința față de cel iubit și asta susține dragostea mea. Atunci pot fi umplut cu ea, pentru totdeauna. Această dorință, această pasiune, se numește lumina reflectată.

Aceasta înseamnă că rugăciunea noastră ar trebui să ne umple. Prin cererea către Creator, nu așteptăm să primim nimic, fiindcă cererea către El va fi deja o umplere. Mai presus de tot felul de perturbări și obstacole, dorim să dezvoltăm o rugăciune către Creator, să facem o restricție asupra egoismului nostru, pentru a construi ecranul și lumina reflectată. Eu nu cer nimic altceva, simţind imaginea Creatorului pe care am construit-o, în lumina reflectată și care mă umple. Dar nu atingem niciodată pe Creatorul, Ȋnsuși.

Ca un cuplu îndrăgostit, văzând că iubirea lor se estompează treptat, ei se gândesc cum să o trezească. Chiar dacă nu a dispărut încă, ei încearcă să-și mărească dragostea, pentru că dacă nu o reaprinde, va dispărea. Apoi, ei ajung la concluzia că este imposibil, adică este imposibil să lupți cu natura, cu obiceiul.

Persoana nu poate să iubească pentru totdeauna. Treptat, dragostea devine un obicei, iar obiceiul nu aduce satisfacție. Există o singură cale de ieșire și, anume, aceea de a crește tânjirea, dorința, setea unuia pentru celălalt. Atunci dragostea poate arde pentru totdeauna.

Sentimentul dintre doi iubiţi ar trebui să se dezvolte mereu. Acest lucru este posibil numai prin dezvoltarea unui sistem deasupra dorinței egoiste, fiindcă aceasta este deja o zonă spirituală, în care știința Cabalei este angajată.

Spiritualitatea este o continuare a dezvoltării corporale, dar într-o direcție eternă, când iubirea crește în mod constant și nu dispare. În același timp, plusurile și minusurile nu se anulează, ci se sprijină reciproc.

În esență, acestea sunt aceleași forțe ale naturii, organizate doar în moduri noi. Se spune că, Creatorul nu a creat nimic nou. (Minutul 38:48).

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 7/5/19 Rugăciunea

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Apelarea la forța superioară, la Creator, este cel mai important lucru pe care îl avem. Un muncitor al Creatorului, adică o persoană care vrea să avanseze pe calea spirituala mai repede decât de obicei, este distinsă de faptul că cere să avanseze. Toată lumea avansează, fiecare creatură, totul se întoarce la rădăcina sa, la adeziunea completă care există deja, însă care este ascunsă de noi și trebuie să fie revelată. Cursul natural al dezvoltării necesită foarte mult timp, suferință și lovituri pe drum. Cu toate acestea, o persoană are o oportunitate ca să urmeze singură avansarea.

Inițial nu simte o asemenea nevoie în el însuși; altfel toată lumea ar cere și ar cerși asta. Trebuie să căutăm deficiența corectă și dacă descoperim această deficiență pentru Creator, noi avansăm mai repede decât pe calea obișnuită a suferinței. Această cale a accelerării (Achishena) nu depinde de timp, ci doar de eforturile noastre, de tânjirea noastră de a ne conecta și revela următoarea stare dorită, adică să vrem să fie revelată.

Prin ridicarea rugăciunii noastre, a cererii noastre, noi accelerăm timpul și de aceea suntem numiți Israel; altfel suntem considerați națiunile lumii. Asta este toată diferența dintre Israel și națiunile lumii. Israel țintește direct către Creator (Yashar-El), tânjește să Îl reveleze și să adere la El, deasupra timpului, adică mai repede decât a fost setat de natură. Prin accelerarea timpului noi devenim muncitorii Creatorului.

Sunt perioade de asemenea căderi când suntem de acord cu tot ceea ce se va întâmpla, pierzând orice speranță. Cădem în starea unei persoane obișnuite, însă apoi ne trezim din nou prin influența de Sus. Așa ne mișcăm prin căderi și urcări, adică o deconectare relativă și o conexiune cu Creatorul. În cădere ajungem să ne împăcăm cu tot ceea ce avem, căzând la nivelul unei bestii. Cu toate acestea, în timpul urcării, de îndată ce Creatorul ne trezește, noi suntem pregătiți să investim eforturi, căutând cum să ne întărim și să avansăm mai mult.

Stările se schimbă constant: o bandă neagră, apoi una albă. Creatorul aparent ne ajută mai mult, apoi mai puțin și noi trebuie să ridicăm rugăciunea noastră. În toate căderile și urcările, participarea noastră este minusculă, dar exact asta este inclusă în corecție și ne dezvoltă. În spiritualitate nu contează cât ești de mare sau de mic, ci cât de mult ai adăugat la dorințele tale și cât le-ai dezvoltat. 1

Adevărul nu este așa cum ni-l imaginăm conform mintii și sentimentelor noastre. „Ei au ochi și nu văd; ei au urechi și nu aud”. Reiese că nu vom putea niciodată să descoperim în mod direct Creatorul, ci numai prin ascundere, prin credință deasupra rațiunii.

De fapt, Creatorul este cel mai apropiat de noi exact când simțim ascunderea Lui. El vine mai aproape de noi și apoi descoperim că nu Îl simțim, nu îl înțelegem și nu îl cunoaștem. Până la urmă, o anumită forță se apropie, una eluzivă și de neatins de către percepția noastră.

Însă aceasta nu este o stare a unei persoane obișnuite, care pur și simplu nu simte și nu înțelege nimic. Noi simțim ascunderea în fața noastră și inabilitatea noastră de a o revela prin organele noastre de simt. În special, deoarece Creatorul se apropie, eu descopăr că sunt incapabil să ajung la El. Iar ce numim ascundere, cădere, este timpul celei mai mari apropieri de Creator. 2

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 7/9/19, Rugăciunea

1 Minutul 0:20

2 Minutul 11:00

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Remarcă: În Japonia, orice pedeapsă fizică asupra copiilor va fi în curând interzisă. Interdicția asupra pedepselor fizice asupra minorilor se aplică părinților, muncitorilor sociali și profesorilor.

Comentariul meu: Cum să-mi exprim lipsa de satisfacție fata de comportamentul copiilor dacă merge dincolo de ceea ce spune toată lumea că este acceptabil pentru societate, familie și așa mai departe?

Lasă-i să îmi dea o distribuție întreagă de influență asupra copiilor pentru a-i educa. Deoarece totul implică limitarea.

Trebuie să-ți exprimi lipsa încântării așa încât copilul să înțeleagă. Și el va înțelege că este în beneficiul lui. Adică o faci nu pentru că ești enervat și plin de nervi, ci deoarece dorești binele lui. Asta este de cea mai mare importanță în educație.

Întrebare: Cum să ții minte ca să nu-ți descarci emoțiile pe un copil?

Răspuns: Pentru a face asta, educatorii trebuie educați.

Întrebare: Adică nu poți face nimic cu interdicțiile?

Răspuns: Nu poți face nimic. Și ce dacă va fi legea? Ce, părinții vor fi amendați, puși în închisoare? Ar face o asemenea dezordine în societate.

Atunci când statul introduce o asemenea lege și în general orice legi, trebuie în mod necesar să învețe cum să te conformezi cu această lege și să îi ofere o consolidare adecvată.

Întrebare: Care este educația adecvată?

Răspuns: Este spus: „Omul este născut un animal mic”. Gradual, dacă nu-l educăm, el va deveni un animal mare. Pentru a-l educa, este necesar să aplici o anumită presiune asupra lui în ceea ce privește animalul din el și nu în ceea ce privește omul din el. Eu vreau să dezvolt un om și vreau să limitez animalul … iar animalul este sălbatic.

Un copil ar trebui să știe că el este cuprins din două părți: binele și răul, iar noi vrem să limităm răul.

Remarcă: Eu anticipez comentariile ofensive pe Twitter …

Comentariul meu: Nu contează. Care este diferența dacă sunt sau nu comentarii ofensive? Cel mai important, spune adevărul și apoi se va realiza după o vreme.

Întrebare: Deci concluzia ta este că părinții și educatorii trebuie să fie educați?

Răspuns: Desigur. Este necesar să crești părinții înainte să crești copiii. Altfel părinții își vor creste copiii lor chiar și mai rău decât ei, înșiși.

De pe KabTV „Știri cu Michael Laitman”, 4/9/19

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→