Intrebare: Va deveni vreodata grija pentru prieteni o a doua mea natura?

Raspuns: Nu, nu va fi. Doar egoismul care ma conduce poate fi natural. Toate starile urmatoare vin  peste el si pot fi obtinute doar prin depunerea unui efort constant.

Iesirea in spiritualitate este la fel ca levitatia deasupra pamantului in lumea noastra. Nu te poti suspenda in aer. Asta cere o forta care sa te tina sus in ciuda fortei gravitatiei. Gravitatia este forta egoismului nostru. Intotdeauna ma tine jos; totusi, de indata ce uit de scop,  cad la pamant.

Daca doresc sa ma unesc cu ceilalti, inainte de orice altceva trebuie sa depun un efort constat pentru a „atarna in aer”, in aspiratia spre unitate. Nu exista scurtaturi in cazul acesta: cand uit, cad.

De aceea grija pentru altii nu va deveni niciodata un obicei sau o a doua natura. Si ar trebui sa fim recunoscatori pentru asta deoarece avem sansa de a ne obtine liberul arbitru in secunda urmatoare.

Daca obisnuinta m-a miscat pana acum, as fi inger. Ingerul se supune naturii sale: natura daruirii. Pluteste in aer pentru ca este „mai usor decat aerul” si nu este afectat de forta egoista a gravitatiei pamantului. Dar omul este.
Din prima parte a Lectiei zilnice de Cabala 4/18/2011, “Asta este pentru Judah”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intreaga dezvoltare are loc in concordanta cu cele patru stadii ale HaVaYaH care rasar din combinatia celor doua calitati, dorinta de a primi placere si dorinta de a darui, care incep sa se conecteze una cu cealalta. Prima oara, predomina dorinta de a primi. Dupa aceasta, ele lucreaza impreuna si totul culmineaza cu gradul final al lui Malchut care doreste sa conduca peste toti, cu dorintele sale egoiste.

Pentru acest motiv, cind Lumina influenteaza dorinta, o provoaca sa se dezvolte in concordanta cu cele patru stadii, pina la stadiul Dalet (Patru). Aceasta este legea fizicii spirituale. Acestea conduc catre dezvoltare, la nivelele neanimat, vegetativ, animat si uman. Insusi omul, se dezvolta deasemeni in interior, in concordanta cu aceleasi patru nivele: neanimat, vegetativ, animat si uman.

Acesta este motivul pentru care avem nevoie sa intram de fiecare data intr-un stadiu, sa fim in el si sa ii simtim defectele. „Clocotim” inr-un anumit nivel al dezvoltarii, pina cind ii intelegem deficienta si incepem sa cautam un nou grad. Toate acestea se intimpla in concordanta cu legea celor patru stadii de dezvoltare, conform careia fiecare nivel curent, intotdeauna contine partea opusa a urmatorului nivel care ne atrage.

Asta este ceea ce initial ne bucura la fiecare nou stadiu, dar apoi incepem sa simtim ca acest stadiu este „exilul” nostru. Incepem sa ne simtim rau si neimpliniti. In acest mod, ne lipseste viata „vegetativa” a nivelului „neanimat”, viata „animata” a nivelului vegetativ si viata „umana” la nivelul animat. Totusi, ce ne lipseste la nivelul uman? Ne lipseste Creatorul!

Trecem in acest mod prin aceste patru stadii, la care ne referim ca la cele patru exiluri. De fiecare data cind simtim ca sintem in exil, dorim sa iesim din aceasta stare. De fiecare data in care nu suntem capabili sa raminem intr-un anumit stadiu, deoarece senzatia de lipsa devine intolerabila, mergem intr-un nou stadiu, si aceasta tranzitie este numita „eliberare”.

Pe scurt, sint patru exiluri si patru eliberari. Pina astazi, am trecut prin patru exiluri si trei eliberari de-a lungul isotriei umanitatii, si sintem in pragul celei de a patra si ultimei eliberari.

In stadiul nostru curent, avem totul cu exceptia Creatorului, a senzatiei de conexiune cu El, astfel incit sa-I simtim calitatea: daruirea si iubirea pentru ceilalti. Cind unei persoane ii lipseste exact asta, inseamna ca a atins stadiul final, al patrulea, senzatia de lipsa a revelarii Creatorului.

Nu exista lipsa mai mare; aceasta este lipsa finala. Asta este lipsa pe care avem nevoie ca sa o atingem prin eforturile, exercitiile noastre si munca mutuala. Omul trebuie sa verifice daca asta este intr-adevar ceea ce ii lipseste. Daca nu, el inca nu s-a apropiat de eliberare. Totusi, daca el are un mediu inconjurator puternic, care este destinat sa iasa din exil prin eliberare, este posibil ca mediul sa-l traga in afara exilului, pe masura ce toti ies, ca si cum ar cara un om batrin, o femeie sau un copil.

Primii care vor iesi sint barbatii (Gvarim), aceia care sint capabili sa biruie (Midgabrim). Ei trag pe toata lumea impreuna cu ei; ei ii ajuta si ii ghideaza. Ceilalti trebuie doar sa fie pregatiti ca sa se alature acestora, nu sa opuna rezistenta, sa aiba o dorinta de a iesi, chiar si slabiti si lipsindu-le taria de a se uni. Totusi, ei nu trebuie sa se opuna.

Cu alte cuvinte, trebuie sa atingem un stadiu in care vom simti exact lipsa calitatii de daruire si iubire, a unitatii si a garantiei mutuale. Acest stadiu precede nasterea spirituala.
Din prim aparte a Lectiei zilnice de Kabbalah 4/18/2011, “Aceasts este pentru Judah”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, Beit Shaar HaKavanot (Poarta Intentiilor), Capitolul „Privitor la Exodul de Paste” : Primele generatii, generatia lui Enosh si generatia Turnului Babel, au exilat Shechina pina la „al saptelea cer”.

Israelul generatiei sclaviei in Egipt, a avut aceleasi scintei Keri (materie seminala irosita), pe care Adam HaRishon le-a tot aruncat timp de 130 de ani pina cind l-a nascut pe Seth.

Scinteile Keri, sint Lumina Hochma (Intelepciune) care intentioneaza sa primeasca egoist, pentru binele propriu. Daca Lumina Hochma nu gaseste locul potrivit, care se afla sub ecran si nu se imbraca in Lumina Hassadim (Compasiune), este privita ca „materie seminala aruncata pe pamint” (din ebraica „Aretz”, pamint sau sol, si ratzon, dorinta sau vointa), pentru a fi „irosita”.

Fiecare persoana trebuie sa treaca prin aceste grade, generatiile lui Enosh si a Turnului Babel, prin  dorinta egoista care nu ia in seama pe nimeni si doreste sa primeasca toate placerile direct, si ele sint privite ca „pierdere de saminta”.

Un suflet este similar aurului si cind este escavat din adincul „pamintului”, este amestecat cu gunoaie, pina cind este purificat astfel incit toate resturile sa cada si atunci sa poata fi numit „aur”.

Dupa spargerea caselor, care a avut loc in radacinile noastre, in lumea spirituala, sufletele noastre s-au scufundat in dorinta de a primi pentru propria placere si au devenit amestecate in ea, complet. Sint foarte putine scintei de daruire care au ajuns in aceasta dorinta egoista, si pentru care este foarte dificil sa se recupereze din ea.

Este similar cu extractia aurului, escavind aurul din adincuri, atunci cind mii de tone de pamint trebuiesc cernute si trecute prin numeroase procese, inainte ca doar citeva grame de aur sa fie extrase din ele. Cernerea nu provine din orice locatie, ci mai degraba de acolo de unde aurul a fost gasit inainte. Cu toate acestea, camioane intregi de pamint trebuie sa fie aduse si purificate, spalate in apa, si cernute prin filtre, astfel incit citeva grame de aur sa iasa in final la iveala.

La fel se intimpla si cu sufletele noastre dupa spargere. In interiorul dorintei enorme egoiste, sint doar citeva scintei care, desi inca egoiste, sint capabile sa fie corectate cu scopul de a darui. Pe ele trebuie sa le extragem, si asta este munca pe care trebuie sa o facem.

Din a 3-a parte a Lectiei zilnice de Kabbalah 4/18/2011,  Beit Shaar HaKavanot

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Ne place sau nu, in fiecare stadiu trebuie sa simtim lipsa, astfel incat sa ne imaginam stadiul urmator in afara celui prezent. Daca il construiesc corect, atunci in ciuda eforturilor mele de face asta, voi simti cat de departe de fapt sunt de el. Cu alte cuvinte, il vreau cu adevarat, si totusi nu il pot obtine.

Asta se numeste “lipsa”, pregatirea pentru starea urmatoare, care este intotdeauna revelata inainte de a trece la stadiul urmator. Acest sentiment al lipsei este mult supradimensionat si neplacut.

Stadiul urmator straluceste in mine, si pentru aceasta luminiscenta incep sa il pretuiesc mai mult, in timp ce imi percep starea mea prezenta ca defectuoasa si insuficienta. Simt in ce masura imi lipseste puterea de a urca si masura in care o doresc.

Ca urmare, vin la convergenta dintre dorinta mea pasionata de a urca si realizarea faptului ca nu am nici o sansa sa o fac sa se implineasca, si atunci izbucnesc intr-o rugaciune, un tipat, si Lumina Superioara imi vine in ajutor. Pentru ca, acest strigat (rugaciune) imi arata dorinta cea mare, care atrage  Lumina potrivita, ajutandu-ma sa urc la gradul urmator.

Trebuie sa ajung la strigatul care consta in doua componente: 1) dorinta mea de a obtine daruirea, si 2) intelegerea faptului ca niciodata nu o voi obtine. Asta doar cand sunt pe cale sa explodez de la aceasta presiune, din cauza dorintei si a lipsei mele de putere de a o obtine, astfel incat Lumina reactioneaza pana la durere si ma influenteaza.

Asteptand ca Lumina sa vina singura este fara nici un rost. Vine ca raspuns la dorinta mea de a darui si ma atrage cu o forta suficienta incat sa ma ridice la un grad mai inalt.
Din prima parte a  Lectiei zilnice de Cabala 4/18/2011, “Asta este pentru Judah”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare: In noaptea de Paste, citim Passover Haggadah in loc sa citim pasaje din Tanakh cum facem de obicei, in timpul celorlalte sarbatori. De ce?

Raspuns: Pentru fiecare sarbatoare, vechii Cabalisti  au stabilit o anumita ordine. Daca o persoana vrea sa obtina un anumit stadiu spiritual sau o anumita treapta spirituala, chiar daca este doar o impresie a spiritualitatii, atunci aceste instructiuni ale Cabalistilor ii vor spune ce sa faca in fiecare stadiu.

Radacina spirituala a atins ramura corporala din interiorul grupului de Cabalisti care au iesit din vechiul Babylon, si prin conectarea dintre ei au putut obtine toate traditiile din corporalitate in actiunile spirituale, acceptul pentru mantuirea finala, care a fost obtinut in viata fizica prin actiunile spirituale.

O persoana poate omori un animal si in acelasi timp “omoara” dorinta de a primi placere. Ar praji animalul la altar si in acelasi timp simultan sa isi corecteze dorinta egoista. Apoi ar trebui sa manance animalul si sa obtina placere de dragul de a darui la al treilea nivel al Aviut (consistenta dorintei). Au adus toate obiceiurile in lumea fizica si simultan au avut grija de actiunile (porunci) impreuna cu Lumina Inconjuratoare si Interioara, si dorinta spirituala.

Sarbatoarea iesirii din Egipt este o actiune de parasire a dorintei de a primi pentru dorinta de a darui. Aici realizam actiuni externe specifice ca semn al iesirii din egoism catre iubire, de la ura si separare la conectare si unitate intre noi.

De aceea cand citim Haggadah trecem prin toate aceste actiuni care reflecta actiunile spirituale care ne ajuta sa iesim din Egipt: “Kiddush” (binecuvantare), “Urchatz” (spalarea mainilor), “Karpas” (a inmuia verdeturile in apa sarata), “Yachats” (ruperea Matza in jumatate), “Maggid” (povestea exodului) si asa mai departe. Daca facem asta in aceasta ordine in noaptea de Pesach (din cuvantul “Pasach” a deceda, a trece dincolo), trecem dincolo de stadiul curent si intram intr-un nou nivel, care este primul nivel spiritual.

Dar aceasta ordine nu corespunde ordinii standard al stadiilor de dezvoltare (“conceptia”, “hranirea” si “maturizarea”), pe care le studiem in Part.12 a Studiului celor Zece Sefirot: trei zile pentru fixarea spermei, 40 zile de formare a fetusului, noua luni de dezvoltare fetala, fetusul intoarce capul in jos, contractile si nasterea, sangele care se ridica de la uter la sani si formeaza laptele, doi ani de hranire a copilului si stadiile urmatoare pana la stadiul de adult (Gadlut): 3 ani, 6, 9, 12, 13, 20 si 70.

Iesirea din Egypt nu este standard in ordinea dezvoltarii sale. Lumina stadiului de adult (Gadlut) vine la inceput inaintea Luminii stadiului mic (Katnut). La inceput intri intr-o lume noua cu ajutorul marii Lumini, iar apoi incepi sa te dezvolti in ea.

Noi nu intelegem esenta “nasterii” chiar si in lumea noastra fizica. Pur si simplu obisnuim sa o percepem ca un proces natural: Fetusul se dezvolta in organismul animalului, si apoi continua sa creasca in afara lui. Nici macar nu ne intrebam de ce aceste trei kilograme de carne care au fost in trupul mamei acum iese afara? De ce fetusul iese afara ca un intreg? Pentru ca, la stadiul urmator al dezvoltarii ar trebui sa porneasca ca dintr-o picatura si apoi sa inceapa sa creasca din ea. Stadiul precedent de dezvoltare ia sfarsit la trei kilograme, si acum, la stadiul urmator aceste trei kilograme ar trebui sa se transforme intr-o picatura….

Unde ai mai vazut ca tot ce a fost obtinut la nivelul precedent, dorinta (Kli) cu intreaga sa implinire au avansat la nivelul urmator, ca aici? Cum este posibil?

Daca am terminat dezvoltarea la nivelul NRNHY de Nefesh, ajung la nivelul lui Nefesh de Ruach. Dar aici nu obtin nivelul lui Nefesh de Ruach, si in schimb ies cu cele trei kilograme ale mele de carne afara din trupul mamei si continui sa cresc. Teoretic, ar trebui sa imi incep dezvoltarea in exterior ca o singura celula, dintr-o picatura de samanta, la fel cum am inceput in interiorul mamei dar doar la stadiul urmator.

Toate aceste subliniaza unicitatea ordinii Pastelui, iesirea din Egipt, care devine posibila doar pentru ca Lumina marii stari vine in fata Luminii la stadiul mic, si mai departe facem un salt.
Din prima parte a  Lectiei zilnice de Cabala  4/18/2011, “Asta este pentru Judah”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Matza simbolizeaza starea in care „painea Bina” este mancata, care vine de la gradul Bina, daruirea. Chiar daca suntem la gradul Malchut si ne lipseste posibilitatea de a urca, trebuie sa incercam cat de mult putem sa daruim si sa se ne conectam intre noi.

Cu toate ca este absolut clar ca nu vom reusi, nu conteaza: Inca trebuie sa facem asta pentru ca astfel atragem Lumina superioara spre noi  si apoi Lumina va actiona pentru „eliberarea” noastra.

Iesirea omului din aceasta lume, de la proprietatea egoista de a primi, cunostintele pragmatice, egoul, nu are loc de obicei conform ordinii gradelor. La fel este si procesul nasterii, care are loc  pe fuga, in noapte.  La nastere, fetusul trebuie sa se intoarca de sus in jos si sa treaca dintr-o lume in alta: din interiorul mamei sale, gradul sau interior, la lumea exterioara.

Sufletul nostru este nascut exact in acelasi fel. De aceea nici o alta sarbatoare nu are o ordine atat de precisa a actiunilor in timpul sarbatoririi, a petrecerii. De obicei binecuvantam painea si vinul. Dar o masa de Paste are o intreaga ordine (Seder) care trebuie urmata cu atentie. Asta pentru ca iesirea omului din egoul sau, din lumea noastra, si incercarea de a percepe lumea spirituala, o dimensiune mai inalta, la care se refera ca la o nastere spirituala, nu are loc dupa regulile obisnuite.

De obicei dorintele cresc conform ordinii gradelor: doua stadii in starea mica (Katnut Aleph si Bet), doua stadii a starii mari (Gadlut Aleph si Bet), alternand starile interne si externe si inca o data: intern si extern. Cu alte cuvinte, dorintele si Lumina cresc treptat.

Dar in timpul nasterii, totul pare sa se intample „incorect”, in alt fel. Si de aceea masa de Paste este numita „Seder” (ordine), este o ordine speciala care nu corespunde legii cresterii consecutive conform gradelor.

De fapt de aceea la acest grad experimentam acum in timpul „iesirii din Egypt” nasterea noastra. Si atunci sufletul care s-a nascut  creste, dar o adevarata „revolutie” se intampla la acest grad. De aceea intreaga ordine a mesei de Paste: „Kiddush” (binecuvantarea), „Urchatz” (spalarea mainilor), „Karpas” (inmuierea verdeturilor in apa sarata), „Yachatz” (ruperea Matzei), „Maggid” (povestea iesirii din Egypt) si asa mai departe nu se intampla conform ordinii obisnuite in functie de Lumina si dorinta, care ar trebui sa urmeze in crestere.

Din acest motiv, chiar in Egypt fiind, dorinta egoista, atitudinea egoista catre ceilalti si doar gandul egoist (pentru ca Faraonul te conduce), trebuie sa facem tot posibilul sa ne ridicam deasupra lui si sa gasim noi conectari intre noi, fara a tine cont de puterea lui. Trebuie sa gasim o conectare care sa ne scoata din Egypt. Asta inseamna sa ne acordam mantuirii viitoare.
Din prima parte a Lectiei zilnice de Cabala  4/18/2011, “Asta este pentru Judah”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Trebuie să mă forţez să mă unesc cu prietenii, dacă nu simt nicio dorinţă în acest sens?

Răspuns: Desigur, trebuie să te forţezi. Cum altfel îl revelăm pe Faraon, dacă nu ne exprimăm dorinţa de a ne elibera de el?

Dacă nu fac presiuni asupra mea, pentru a mă uni cu ceilalţi, nu îmi arăt dorinţa mea de a ieşi din egoism. Înseamnă că o duc foarte bine în Egipt, adică avansez pe calea suferinţei (Beito) în loc de accelerarea timpului, calea Luminii (Achishena).

A accelera timpul înseamnă a depune eforturi deasupra dorinţei, asta este, deasupra dorinţei. Nu am absolut nicio dorinţă de a mă uni cu ceilalţi, nicio dorinţă de a mă anula, nicio nevoie de Creator. Tot ceea ce vreau este o viaţă bună pentru mine şi să descopăr lumea spirituală, la modul în care eu îmi imaginez că arată aceasta. Şi asta, de asemenea, este chiar tentant, să mă ridic deasupra acestei lumi şi să plutesc împreună cu îngerii.

Totuşi, aproape evident, nu realizez încă faptul că lumea spirituală înseamnă auto-anulare şi unificare cu ceilalţi. Dacă rămând în dorinţa mea normală, umană, prin care vin să studiez şi să lucrez în diseminare, dar nu pun presiune asupra mea să mă unesc cu ceilalţi şi să mă anulez faţă de prieteni, atunci nu sunt implicat în munca spirituală. Nu este avansare pe calea accelerării timpului. Pot face o mie de lucruri în grup, pot veni la lecţii în fiecare zi, să diseminez şi să vorbesc frumos, dar niciunul dintre aceste lucruri nu însemană că eu avansez spiritual, că studiez Cabala şi urmez calea Luminii (Achisena).

Numai dacă fac presiuni asupra mea, împotriva dorinţei mele, forţându-mă să mă conectez cu grupul, să mă unesc cel puţin într-o anumită formă cu toată lumea, într-o singură inimă, chiar artificial, să fiu împreună cu toată lumea într-o anumită măsură a gândului şi dorinţei, aceste eforturi ale mele sunt numite Achishena sau munca în grup. Restul nu sunt.

De aceea avem oameni care studiază în grup de ani de zile, dar încă nu au făcut nici măcar un singur pas înainte. Dar dacă o persoană începe să facă aceşti paşi înainte, depunând eforturi pentru a se uni cu ceilalţi în dorinţele lor interioare, ea obţine ieşirea din Egipt foarte repede. Cheia aici este să te agăţi de acest punct şi să îl influenţezi.

Câteva lovituri solide în acest punct şi vom reuşi.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 4/14/2011, Shamati 90

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Nu este uşor să răspunzi la întrebarea, unde este punctul din care o persoană poate determina dacă se îndreaptă spre primirea plăcerii din egoism sau din dăruire? Vrea o persoană să fie sclavul Faraonului sau al Creatorului?

Principala noastră sarcină este de a obţine punctul în care cerem schimbarea conducătorului nostru, astfel încât să ne conducă forţa dăruirii, în loc de cea a primirii. Studiem Cabala şi urmăm toate recomandările Cabaliştilor, pentru a fi capabili să facem această alegere.

Putem ajunge la această alegere fie pe calea suferinţei, prin trecerea normală a timpului (Beito) sau pe calea Luminii (Achishena). Pe calea dezvoltării naturale, ne aşteaptă numai lovituri. Pe această cale, Creatorul îi ia toate plăcerile posibile Faraonului.egoismul nostru, sau dorinţa de a primi pentru sine şi astfel noi experimentăm suferinţe. De aceea suntem gata să ieşim de sub conducerea Faraonului şi să ne distanţăm de el. De fapt, natura însăşi ne forţează să evităm ceea ce ne face să suferim.

Şi mai este calea Luminii, accelerarea timpului (Achishena). Asta se întâmplă când dorinţa noastră egoistă ne permite totuşi să primim plăcere, dar noi facem diferite acţiuni pentru a ne construi o nouă atitudine către dorinţa de dăruire. Şi chiar dacă primesc plăcere egoistă şi sunt sub conducerea Faraonului, nu simt asta ca pe ceva negativ: Mă bucur de viaţă. Totuşi, încep să caut căi de a mă ridica deasupra lui şi de a nu mai depinde de el, de a începe să preţuiesc calitatea de dăruire.

Asta înseamnă că încerc să merg pe calea Luminii, astfel încât calitatea dăruirii să mă afecteze şi să îmi dea înţelegerea faptului că Faraonul este un conducător rău. Răul lui nu se află  în plăcerea pe care mi-o dă, ci în mine, prin faptul că primesc aceste plăceri de dragul meu propriu. Acest criteriu complet nou este bazat nu pe plăceri, ci pe direcţia lor, pe cine le primeşte: eu sau ceilalţi (sau Creatorul împreună cu ceilalţi).

Iar apoi, în loc să judec calea prin senzaţii, conform cu plăcerea sau suferinţa, comut către un calcul logic a ceea ce este bine şi ceea ce este rău, sau adevăr versus fals. Încep să realizez că adevărul este dăruire, forţa superioară Creatorul şi că eu vreau acest adevăr! Şi chiar dacă mă simt bine sub conducerea Faraonului, eu totuşui vreau să ader la dăruire.

Dacă o persoană ajunge la o asemenea realizare, ea se ridica deasupra evaluării naturale sau animale (Beito) şi ia decizii la nivel Achishena, împingându-se astfel către ieşirea de sub conducerea Faraonului. Şi după aceea nu mai este nevoit să treacă prin suferinţele fizice şi să primească lovituri în dorinţa de primire prin diferite crize pe care le simţim în lume astăzi şi care numai vor creşte în viitor dacă continuăm să progresăm prin curgerea normală a evenimentelor (Beito).

Suferinţa sa devine suferinţă pe calea Achishena, suferinţa iubirii. De fapt, ea aspiră către dăruire, ceva opus iubirii de sine. Cere Creatorului, sau Luminii superioare, să îi schimbe plăcerea din egoistă în plăcere din dăruire. În acest fel avansează o persoană.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 4/15/2011, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Încercările de a fi în credinţă deasupra raţiunii, constituie pregătirea pentru Machsom. Trebuie să ne dorim această stare, chiar dacă nu suntem încă gata să o obţinem. Câteodată ni se dă şansa să simţim credinţa deasupra raţiunii, dar cu cât ne apropiem de Machom (bariera care ne separă de spiritualitate) noi vrem să rămânem în credinţă deasupra raţiunii, să avem măcar un fel de contact cu aceasta şi să nu cădem numai într-un singur punct: ura (ego) sau iubirea (dăruire).

Trebuie să trăim cu această frică tot timpul. Într-adevăr, dacă privesc realitatea numai dintr-un singur punct de vedere, nu sunt altceva decât o bestie, un animal. Dacă vreau să fiu om, să stau deasupra măgarului meu (dorinţa mea egoistă), trebuie să includ aceste două puncte opuse înăuntrul meu.

Primul punct este critica şi dezacordul meu faţă de ceilalţi. Al doilea punct este eul meu, care este în dezacord cu critica mea asupra celorlalţi. (Să fie clar, nu vorbim de munca de diseminare, ci de munca interioară din grup, îndreptată către unitate, atunci când  îmi critic un prieten, calităţile lui care nu sunt legate de muncă). Şi cu toate că înţeleg faptul că critica mea este adevărată, doresc totuşi să descopăr Creatorul dintre noi. El este cel care joacă rolul Faraonului, transformând iubirea mea în ură, unitatea şi conexiunea în rezistenţă, critică şi dezacord.

El joacă acest rol,  pentru ca eu să vreau să mă conectez cu prietenul deasupra Faraonului, în ciuda inimii mele care îl respinge şi îl urăşte, nedorind să se unească cu el. Am o grămadă de plângeri împotriva lui dar, cu toate acestea, noi totuşi construim o relaţie de iubire, armonie şi unitate totală. În prietenul meu îmi doresc să îl văd pe Creator.

Nu alerg spre punctul exaltat în care totul este bine; mai degrabă menţin tot timpul aceste două puncte opuse în mine şi continui să avansez între ele. În acel moment am deja începutul vasului spiritual, Malchut şi Keter, două puncte opuse. Iar eu sunt în mijloc, menţinând condiţia restricţei dintre ele.

Şi după aceea, distanţa dintre ele continuă să crească  până când formează un anumit obiect spiritual. Toată această muncă este dusă practic în grup şi numai în relaţia cu prietenii.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala  4/13/2011, Shamati 59

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Trebuie ca noi, studenţii tăi ne-evrei, să sărbătorim Paştele şi alte sărbători? Mulţi dintre noi spun că trebuie să ne grăbim să cumpărm Matza şi să facem Masa de Paşte.

Răspuns: Dragii mei studenţi, voi încerca să vă explic încă odată, în mod simplu şi odată pentru totdeauna, deoarece am răspuns la această întrebare de multe ori.

Trebuie să studiaţi toate sursele originale ale Evreilor, pentru că ele sunt scrise de Cabalişti. Le studiem în interpretarea lor autentică Cabala şi nu cum le-a studiat poporul evreu începând cu secolul 1, în manieră pământească, corporală, ca şi cum aceste cărţi ar vorbi de lumea noastră.

Asta include, normal, studiul Haggadah shel Pesach, despre ieşirea din Egipt, pentru că ea nu vorbeşte despre ieşirea din pământul Egiptului şi despre ascensiunea deasupra egoismului. Puteţi observa tradiţiile împreună cu noi, puteţi sta la o masă festivă, puteţi, virtual, să fiţi împreună cu noi, să mâncaţi Matza şi peşte sau pâine şi porc, orice doriţi.

Baal HaSulam scrie în Scrierile Ultimei Generaţii că, chiar şi la finalul corecţiei, fiecare naţiune, dacă doreşte, îşi va păstra religia şi obiceiurile. Numai relaţiile dintre oameni se vor schimba din ură către iubire, ceea ce reprezintă exodul din Egipt. Vă doresc tuturor o asemnea sărbătoare!

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→