Category Archives: Munca spirituala

De ce ai nevoie de această problemă?

 Baal HaSulam, „Pacea:” Îngerii l-au întrebat pe Creator: „Ce este omul, ca să Te gândești la el?  Și fiul omului, de-l cercetezi? De ce ai nevoie de această problemă? „…

Este o alegorie despre un rege care a avut un turn umplut cu lucruri bune, dar fără oaspeți. Ce plăcere are un rege în turnul său plin?

 „Îngerii” sunt esența forțelor naturii, cum ar fi gravitația, forța electrostatică, magnetică, etc. Și întrebarea lor este clară, „Dacă toată realitatea este forța Ta, adică, manifestarile Tale în fața materiei dorinței, atunci cum beneficiază această materie de tot ceea ce faci cu ea, mutând-o de la stare la alta? ”

Creatorul răspunde, „Vreau să creez un om – o astfel de fuziune de elemente, o astfel de combinație de elementele de bază, astfel încât legătura lor să producă ceva nou, care nu este consecința Mea directă.”

Gradul uman (Adam) este mai presus de „îngeri”- mai presus de legile naturii, care nu lasă loc pentru libertatea de voință. Ființa umană stă deasupra lor; ea este capabilă de a alege liber. „Îngerii” nu înțeleg creația Sa, deoarece ei sunt doar forțele Creatorului care acționează în creație. Și totuși, în asta, în derivatele Lui, legile imuabile subordonate, este revelat un punct deosebit de libertate .

Acesta provine de la Creator și vine la ființa creată. Asta înseamnă că în această creație, El creează ceva autonom, independent – în primul rând de la Sine …

Dar cum? Poate o dorință independentă, separată de El, opusă Lui, și egală în putere, să se confrunte cu Creatorul? La urma urmei, acest lucru va duce la un conflict, la un accident, la „dezastru.” „Îngerii” nu înțeleg cum Creatorul cel bun care face bine poate permite acest lucru.

Și Creatorul le-a zis că într-adevăr El a avut un turn plin de lucruri bune, dar numai această umanitate a fost invitată în el.

Cu alte cuvinte, doar cu condiția că, dacă oamenii ar trece prin probleme și necazuri, care îi vor încuraja să se gândească și să obțină o dorință independentă, ei vor putea să ia parte la ceea ce El a pregătit pentru ei.

Din partea a 3-a a Lectiei zilnice de Cabala 19/7/13, Scrierile lui Baal HaSulam

O eroare intenţionată aranjată de sus

Înainte de ruptură, exista un vas care dorea să primească lumina, în scopul de a dărui (Adam şi Eva). Dar, exista un loc în acest vas numit inima de piatră, care era imposibil de corectat. Lumina superioară nu a putut să intre. Lumina Înconjurătoare nu a putut intra, de asemenea. Deci, cum era posibil să fie corectat acest lucru? La urma urmei, este întreaga esenţă a fiinţei create.

Se pare că am dorinţa de primire care este opusă Creatorului, Lumina Superioară, care nu poate intra. Aceasta ar fi în contradicţie cu legea echivalenţei de formă şi, la urma urmei, este spus: ”a fost dată o lege care nu poate fi încălcată”, Creatorul nu încalcă propria Sa lege.

Legile au fost determinate şi întreaga realitate, întreaga creaţie, există conform acestor legi.

Deci, ce putem face? Cum poate fi corectată, în continuare, fiinţa creată şi cum poate să devină asemănătoare Creatorului? Cum poate fiinţa creată să ia forma Creatorului dacă Lumina superioară nu poate atinge inima de piatră conform legilor restricţiei şi o lipsă de echivalenţă de formă? Niciodată nu poate face asta, deoarece inima de piatră este esenţa fiinţei create.

Spargerea a fost necesară, a trebuit ca fiinţa creată să intre în confuzie, astfel că ar vrea să primească în scopul de a dărui, ca şi cum era posibil în inima de piatră. Acesta este modul în care Creatorul organizează fiinţa creată şi fiinţa creată acceptă această acţiune în devotament absolut. Lumina Superioară îi dă acest sentiment prin Partzuf care a fost creat, în care capul Partzuf-ului aparţine de Bina şi corpul apartine de Malchut. Intenţionează să utilizete toate dorinţele sale pentru a dărui în capul său, care este Bina pură, dăruire pură. Deci, nu simte că există o şansă să meargă prost sau greşit, dar totuşi greşeşte.

Nu a fost deloc o greşeală sau un eşec, nu depinde de fiinţa creată ci a fost deliberat organizată astfel, de sus. Dar, încorporarea mututală a vaselor de Bina şi vaselor de Malchut a avut loc ca urmare a spargerii. Lucrul principal este că permite continuitatea, prin clarificarea tuturor vaselor cu excepţia inimii de piatră.

Este un punct foarte delicat la care trebuie să ne gândim, „avantajul luminii asupra întunericului”. Noi clarificăm primele nouă Sefirot, toate discernămintele, mai puţin inima de piatră, care este „în raţiune”, în ego, pe care nu le clarificăm.

Dar, clarificând totul în jurul acesteia, eu cunosc inima de piatră şi, prin asta, eu ajung să-L cunosc pe Creatorul Însuşi, din interiorul acesteia.

Astfel, noi efectuăm corecţia fără a corecta propria noastră dorinţă. Dar delimităm şi luăm de aici tot ce putem, lăsând numai inima de piatră reală, în care nu există nimic ce am putea corecta. Ca rezultat al acestei clarificări, noi descoperim forma inimii de piatră în contrast cu forma Creatorului şi vom atinge finalul corecţiei.

Prima parte a cursului zilnic de Cabala, 02.07.2013, Scrierile lui Baal Hasulam

 

Un om al senzației și un om al credintei

Toată munca noastră este concentrare interioară, deoarece realitatea externă nu se modifică, indiferent cât de mult ne așteptăm să se întâmple. Realitatea este definită numai de percepția sa în noi și depinde în întregime de proprietățile unei persoane. O persoană se schimbă și, prin asta, realitatea pe care a simțit-o înainte în cele cinci organe de simț; acum vede alte conexiuni în lumea noastră, o nouă realitate, prezența forței superioare. Treptat, această forță devine imensă, controlând totul și susținând întreaga realitate.

Dar acum nici nu vedem, nici nu observăm asta. Acesta este singurul lucru care se schimbă în măsura în care această realitate pământească dispare complet prin moartea trupului și numai realitatea spirituală rămâne. Totul depinde de modul în care ne schimbăm de la o persoană  „senzitivă” la o persoană „ credinciosă”.

Diferența dintre cele două este determinată de instrumentele cu care lucrăm. Dacă percepem realitatea prin dorința de a ne bucura, aceasta se numește o persoană a senzației, și dacă o percepem prin dorința de a dărui, atunci aceasta se numește o persoană a credinței. Dar ambele implică senzații. Credința este, de asemenea, o senzație, însă numai în Lumina Reflectată, în dorința îndreptată spre dăruire în loc de primire.

Sentimentul distanței față de Creator înseamnă că o persoană a primit mai multe instrumente senzitive (Kli) pentru a măsura atitudinea sa față de Creator. Cu doar câteva zile în urmă, la Convenție, ne-am simțit mult mai conectați, într-o asemenea măsură încât o persoană a dispărut în sentimentul comunității noastre. Forța generală și inspirația au susținut-o, permițându-i să nu se mai simtă pe sine.

Dar acest lucru se poate întâmpla cu orice entuziasm plin de bucurie, atunci când mai mulți oameni, uniți printr-o idee, opinie, gândire, scop și rațiune, vin împreună și, astfel, simt unitatea lor. Cum este starea noastră diferită de a celorlalți? În scopul de a o face diferită de a lor ne este dată acum senzația de cădere, de distanțare față de starea luminii.

Simțim că ne lipsește ceva în această stare, astfel încât să poată rămâne.

Noi înșine nu suntem în măsură s-o păstrăm; este nevoie de prezența unor noi forțe, a unei noi realități, care este mai presus de noi. Acest sentiment de alienare înseamnă extinderea dorințelor noastre, instrumentele de percepție, la o nouă adâncime și lățime, o creștere a sensibilității lor interioare, precum și obținerea unei forțe externe mai puternice.

Și astfel, vedem că nu putem face față acestui lucru. Suntem,  se pare, scufundați într-o mare vastă de sentimente rămase din convenție, care se răcește treptat și în curând va îngheța complet. Nu putem opri asta. Tendința este clară, dar nu este clar cum să rezistăm acestui lucru.

Mai întâi de toate, trebuie să înțelegeți că această tendință este naturală și ar trebui să încercați să vă protejați de ea, să vă opriți, să vă luptați cu această răcire cât mai mult posibil, dar numai în scopul de a vă accentua senzația acestei distanțări, încercând să păstrați sentimentul cald anterior cât mai mult posibil!

Și în ciuda tuturor eforturilor noastre, putem vedea că nu suntem capabili să facem acest lucru. Vom verifica starea noastră, comparând modul în care se schimbă de la o zi la alta, și vom înțelege că inspirația noastră dispare treptat. Uneori, gândurile de unitate revin, dar dispar imediat. Și starea de astăzi este chiar mai îndepărtată decât ceea ce a fost ieri.

Dar simțind separarea noastră față de marele Rege, trebuie să înțelegem că nu este înstrăinarea reală, ci pur și simplu Creatorul crește gradul de sensibilitate al stării cuiva, crește dorința sa cantitativ și calitativ. Și apoi omul  simte că îi lipsește ceva în aceeași stare.

De fapt, ne aflăm încă în aceeași stare, deoarece nimic nu dispare în spiritualitate. Dar în fiecare stare succesivă, ne lipsește unitatea și prezența Creatorului într-o măsură mai mare.

Din pregătirea pentru a Lecția zilnică de Cabala 19/7/13

 

 

 

 

 

 

Teritoriul dragostei

Întrebare: Tu spui că este nevoie să facem un „Curs despre dragoste” în lumea de astăzi, și nu să ne bazăm pe izbucnirile ocazionale ale dragostei. Cum ar trebui să începem acest studiu?

 

Răspuns: În primul rând, va fi necesar să adunăm un grup de cinci până la zece cupluri și să le învățăm fundamentele naturii umane. Depinde de noi să le explicăm ce este ego-ul nostru și cum se dezvoltă, ce fel de familie a fost în trecut și cum s-a dezvoltat în antichitate, în Evul Mediu, în noua eră, și în perioada post-modernă.

De fapt, ceea ce motivează acest proces este dorința noastră egoistă de plăcere. Acest lucru se schimbă și provoacă apariția a noi forme de relații familiale.

 

În trecut, ei nu se așteptau la manifestări specifice de emoție de la aceste relații, pentru că ego-ul era mic și nu cerea împlinirea la înălțimea iubirii. Un simplu parteneriat era suficient pentru asta. Era mulțumit cu un mod recunoscut de viață, conform căruia un bărbat lua o femeie din tribul său sau din satul nașterii sale, sau îndeplinea dorința părinților săi, și nimeni nu vedea nici o problemă în asta.

 

În contrast cu aceasta, astăzi, factori cum ar fi cultura modernă și mass-media s-au implicat în acest lucru, iar tinerii au devenit mai dezvoltați decât oricând înainte. Ei simt întreaga lume cu toate simțurile lor și nu pot fi satisfăcuți cu coincidența sau întâlniri întâmplătoare cu un partener. Multe opere de artă, Internetul și televiziunea prezintă atât de multe exemple de căutare de parteneri și relații, trădări și dezamăgiri și conflicte și concurență în acest domeniu, încât o viață comună a devenit foarte complexă.

 

Ego-ul nostru a crescut într-o asemenea măsură încât ne încurcă și ne întoarce după voință. Noi nu mai știm cum să ne confruntăm cu el, și, prin urmare, pur și simplu trebuie să-l controlăm, să-l ținen în frâu fără a-l minimaliza, ceea ce, în principiu, este ceva imposibil. Mai degrabă, trebuie să fie prevăzut într-o formă în care nu ne va controla, dar în schimb, îl vom controla.

 

Pentru a face acest lucru, toată lumea trebuie să se ridice deasupra naturii sale, să devină propriul său psiholog, și să-și înțeleagă și partenerul, care la rândul său trebuie să acționeze în același mod, iar apoi comunicăm cu el pe două niveluri:

 

• de la gând la gând (intelect), la înălțimea unei persoane
• De la inimă la inimă, la nivelul ego-ului. La urma urmei, „inima” este rezervorul tuturor dorințelor și aspirațiilor noastre.

 

Noi înțelegem că avem intelect și emoție, sisteme care trebuie să fie echilibrate în fiecare persoană într-o asemenea formă în care creierul domină inima. Apoi, toată lumea va ști cum să coopereze și să fie integrată cu alte persoane prin înțelegere reciprocă și prin aducerea dorințelor împreună.

 

Dacă ne raportăm la această idee tocmai în acest fel, vom deveni o pereche matură de cercetători. Nu este vorba despre vârstă sau despre experiență, ci mai degrabă despre abordarea în sine, care contribuie la o concepție echilibrată a lucrurilor, chiar și pentru elevii de liceu. Acesta este un examen de admitere real.

 

În același timp, în prezent, există cupluri la vârsta de patruzeci și cincizeci de ani, care se comportă ca niște copii și vin cu reclamații nerealiste, „copilărești” unul pentru altul, ca niște copii care știu doar cum sa ceara de la mama lor ca să-i distreze.

 

Nu, avem nevoie să ne cunoaștem limitele, limitările reciproce, să recunoaștem sistemul interior al unei persoane. Apoi, voi înțelege cât de aproape pot fi cu partenerul meu, unde este necesar să mă opresc și să păstrez distanța, și unde să fiu inclus cu el, sau cu adevărat să ader la el. În general, aflăm acest lucru de la diversele probleme din viață, din experiența amară a greșelilor care ne arată ce este mai bine pentru unul să nu spună altuia, unde este posibil să facă un compromis și în ce fel suntem cu adevărat împreună.

 

Putem împărți domeniul nostru comun în trei părți, trei tipuri diferite de relații. Încerc să mă ridic deasupra ego-ului meu și mă raportez la natura partenerului meu în trei moduri:

 

• unde să nu intru în contact cu el
• unde să găsesc puncte de contact
• unde să găsesc aderența sinceră

 

Cu toate acestea, atunci, o întrebare se poate pune: Cum ne raportăm la acest câmp al nostru? Cum putem integra aceste trei părți în mine și în el? Cum putem fi mereu preocupați de apropierea semnificativă și conectare într-un mod mult mai conștient? Cum putem dezvolta o iubire „planificată”, ce este de spus, ne gândim la interesele fiecăruia dintre noi? Vezi tu, iubirea este „copilul” nostru comun pe care-l creștem prin concesii reciproce.

 

Răspunsurile la aceste întrebări le vom găsi împreună.

 

Întrebare: Ce simt partenerii din acest câmp împărtășit  în”teritoriul” lor comun?

 

Răspuns: În primul rând, vom părăsi teritoriul privat, care se găsește în spatele fiecăruia dintre noi, cel mai profund lucru intim, fie că este vorba de oamenii care ne sunt cel mai aproape încă din copilărie sau amintiri gravate în suflet. Nu ne atingem unul pe altul în acest domeniu.

 

În al doilea rând, teritoriul nostru comun, pe care îl putem discuta, este un loc al alegerii care între timp este neutru și trebuie să fie îmbunătățit tot timpul.

 

În al treilea rând, pe teritoriul dragostei, suntem incluși unul în altul. Suntem conectați printr-o emoție comună.

 

În ceea ce privește teritoriul comun, vrem să continuăm să ne apropiem astfel încât să-l putem combina cu „teritoriul” dragostei. În ciuda acestui fapt, de la început, trebuie să fim conștienți de faptul că fiecare dintre parteneri este un egoist absolut, care nu vrea să dea nimic celuilalt și vrea să obțină sută la sută din placere de la el. De la început, fiecare „aparține” celuilalt, la fel de simplu cum pare, și după aceea, aceste două domenii, aceste două cercuri ale intereselor noastre, incep treptat sa se intersecteze.

 

Repet că intimitatea este bazată pe concesii reciproce pe care încercăm să le facem la intensitatea care crește din când în când. Ne verificăm calculând cu considerație constantă gradul în care putem continua să ne apropiem unul de altul. Dacă există emoție, asta este foarte bine, iar dacă dispare, mintea continuă să urmărească ce se întâmplă. Acesta este un mecanism care lucrează neîncetat. Acesta este un „calculator” în interiorul meu și în interiorul partenerului meu, și amândoi știm că mergem spre o mai mare apropiere și integrare, până când aderăm unul la altul. Facem acest lucru din ce în ce mai mult, tot timpul, cât mai mult posibil.

 

Acestea sunt programele noastre. Tot ceea ce facem în viață, toate stările noastre, noi le acceptăm nu ca pe o coincidență, ci ca pe o șansă, ca pe o oportunitate de unificare treptată.

 

În acest caz, mintea noastră dezvoltă emoția în noi. Simt cât de important este partenerul meu, cât de unic este, și acesta este modul în care și el se raportează la mine. Împreună, putem rezuma relatia noastră. Suntem conectați și credincioși unul altuia. Partenerul meu este o persoană specială, diferită de toate celelalte. Mă găsesc într-un sistem al unei relații cu el pe care nu o am cu nimeni altcineva. O astfel de reciprocitate locuiește între noi încât am devenit o singură entitate.

 

De aici vine ajutorul, suportul, înțelegerea reciprocă și efortul constant pentru a arăta partenerului meu cât de plăcut este pentru mine să mă predau, să cedez lui, să-i las mai mult loc. Acesta este modul în care avansăm.

 

Acest lucru necesită o muncă constantă cu ego-ul nostru, dar fiecare primește sprijin din partea partenerului. Avem ceva de discutat. Este ceva de învățat unul de la altul.

 

Principalul lucru aici este de a acționa în mod judicios sub controlul minții. Trebuie să practicăm acest lucru. La urma urmei, în general, oamenii sunt jenați de activarea minții și, în același timp, sunt jenați de exprimarea dragostei. Ei se tem să-și deschidă sufletul, astfel încât să nu-l scuipi, să nu-i ridiculizezi sentimentele.

 

Deci, avem nevoie să cunoaștem persoana bine, cine este și ce este. Numai atunci va fi relația noastră naturală și vom înceta să fim jenați de natura noastră. Dimpotrivă, vom încerca să lucrăm cu ea, cu înțelegere și maturitate, astfel încât nu vor fi neînțelegeri, forțare între noi, și ipostazele ridicole, copilărești care caracterizează cuplurile tinere, care de multe ori sunt prinse în capcana mândriei și aroganței. Dimpotrivă, chiar și un partener tânăr va fi „copt” prin înțelegerea lui și abordarea vieții.

 

Datorită faptului că nu am fost învățați cum să iubim, pierdem foarte mult. Nu știm cum să construim sisteme de relații și astfel transmitem aceleași tipare eronate copiilor noștri. Fără îndoială, dacă le arătăm calea cea dreaptă, atunci cel puțin tânăra generație va primi un cadou mai valoros decât aurul fin, oferindu-le o viață fericită.

 

Întrebare: Numești una dintre părțile domeniului sistemului nostru de relații un teritoriu al dragostei. Ce înseamnă asta?

 

Răspuns: Aici, există un acord între noi. Am lucrat deja împreună, fiecare pe cont propriu și cu partenerul. Am devenit parteneri în sensul deplin al cuvântului – într-o asemenea măsură încât diferențele dintre noi dispar. De obicei, oamenii simt ceva similar cu respectul  pentru proprietatea comună, nepoți și copii, din ceva care provine de la ambii, când ei deja au devenit unul.

 

De exemplu, am conceput copii împreună. Aceasta se referă la amândoi și, în principiu, nu mai este ceva care poate fi divizat. În general, chiar filosofic vorbind, este interesant că o continuare a dragostei este unul din doi care-i include pe ambii. Cu toate acestea, oricum, copiii sunt domeniul nostru comun de interes și, în consecință, al unei  emotii comune. Prin urmare, nu contează ce se întâmplă. Putem reînnoi legătura noastră, putem începe discuțiile din nou, și putem începe să cultivăm aceste flori pe care le împărtășim.

 

Aici este un exemplu de teritoriu comun: dragostea pe care o am în inima mea este, de asemenea, în partener. Copilul nostru este ca un al treilea factor prin care putem dezvolta dragostea noastră împreună.

 

În afară de asta, noi nu ne limităm la acești trei factori. Mai degrabă, alocăm un loc în inimile noastre unul pentru altul. Așa cum o simt în inima mea, la fel și ea mă simte în inima ei.  Acolo, în acel teritoriu comun, avem deja un fel de sentiment comun, înțelegere și acord. Avem deja un legământ între noi acolo, un contract pentru viitor. Nu o pot scoate din acest teritoriu, iar ea nu mă poate scoate. Suntem înrădăcinați acolo împreună puternic, adânc în pământ, iar aceste rădăcini nu vor mai dispărea.

 

Avem nevoie să ajungem la acest sentiment. Este numit dragoste absolută sau un legământ, și, uneori, atunci când vorbim, trebuie să ne concentrăm pe realitatea acestei iubiri reciproce.

 

Dintr-un discurs despre o viață nouă 30/07/12

 

De ce ne-a fost dată viaţa?

Întrebare: Aţi spus că, atunci când o persoană “se propagă” în cele cinci lumi, ea se “întinde” peste ele, ca o piele. Este un moment foarte emoţionant şi simţi imediat că nu este doar…

Răspuns: Ar trebui să înţelegeţi că, dacă vă alăturaţi Creatorului, atunci vedeţi ce aţi fost, ca şi cum exista cineva care stătea în faţa voastră şi eraţi în război cu el. Se pare că numai punctul vostru din inimă se conectează la Creator şi tot restul este împotriva voastră, împotriva acestui punct.

Apoi, există numai un război pentru a vă desprinde de voi înşivă. Este ceea ce numim “a se întinde spre Creator”, spre acest sistem.

Întrebare: Deci, se pare că o cădere este o iesire din raza de acoperire prin punctul din inimă.

Răspuns: O cădere este atunci când corpul vostru vă atrage, încă. Totuşi, o ascensiune este atunci când reveniţi şi priviţi totul prin punctul din inimă, din nou a vă apropia de Creator, înainte de a vă retrage…

Astfel, avansând puţin câte puţin înainte şi oprindu-vă, vă identificaţi, vă conectaţi, vă apropiaţi şi aderaţi mai mult la Creator. Este nevoie de ani, dar de aceea ne-a fost dată viaţa.

Din programul kab.tv, “Secretele Cărţii eterne”, 29.04.2013

Noi suntem, deja, în lumea spirituală

O coborâre se produce deoarece nu putem menţine starea atinsă anterioră, deoarece, de fiecare dată, există o împovărare a inimii. Noi nu am primit această împovărare a inimii, pentru că ni se arată milă de sus.

Dar, nu este bine dacă această împovărare a inimii este o consecinţă a problemelor materiale externe. La urma urmei, de acum putem rămâne numai în munca spirituală şi să interpretăm toate perturbaţiile materiale neplăcute, ca spirituale.

Nu vedem nimic material în aceste tulburări, chiar şi în loviturile cele mai severe. Brusc, vor începe să aibă o formă fantastică, lucrul cel mai important este să ne menţinem la acelaşi nivel. Dacă continăm să rămânem la acelaşi nivel deasupra tuturor tulburărilor, vom începe să înţelegem acest nivel mai profund.

Am atins, deja, un nou nivel şi acum avem nevoie de a merge mai departe în el, pentru a vedea cele 10 Sefirot în el, noi proprietăţi. Şi atunci, vom vedea dintr-o dată, că suntem în măsură să rămânem în această stare şi că suntem în lumea spirituală! Noi am abordat, deja, această stare în forma exterioară.

Prima parte a cursului zilnic de Cabala, 17.07.2013, Scirerile lui Rabash

 

Lumina încrederii

Întrebare: La congres a fost un agreabil sentiment de încredere în apartenenţa noastră la unitate. Acum, trebuie să separăm această senzaţie plăcută a sentimentului de apartenenţă, dar încrederea ar trebui să rămână?

Răspuns: Încrederea este lumina pe care trebuie să ne-o asigurăm. Nimeni nu poate simţi încrederea de la sine, aceasta vine numai din exterior. Este vorba despre încrederea copilului care stă în braţele mamei. Toată încrederea sa este de a aparţine superiorului.

Garanţia mutuală, integrarea reciprocă, încrederea şi conexiunea, toate acestea sunt reunite într-o singură stare comună, o iluminare. Şi apoi, vom învăţa să împărţim aceste sentimente în trei linii. În diferite etape, naşterea şi alăptarea, creşterea se întâmplă în moduri diferite. Dependenţa noastră de partea superioară şi atitudinea noastră faţă de grup se schimbă, ca şi a gradului superior sau a celui în care vă aflaţi.

Dacă forţa superioară se manifestă în grup, atunci ne-o atribuim, deja, în sufletul nostru. Totul este în grup, deci nu este nevoie să filozofăm prea mult, lucrul cel mai important pentru noi, acum, este de a face un pas înainte care va deveni o schimbare de viaţă.

Depinde dacă suntem în măsură să înţelegem gradul atins mai profund sau dacă noi cădem înapoi şi atunci  vom avea nevoie de mai mult timp pentru a reveni în aceeaşi stare.

Din prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 17.07.2013, Scrierile lui Rabash

 

Clarificând voinţa superioară

Tora, “Exodul”, 21:13:Dacă nu a fost pregătit cu obstacole şi Dumnezeu l-a scăpat din mână, îti voi stabili un loc unde el va putea să se refugieze.

În timpurile vechi descrise în Tora,  existau şase colonii spre care oamenii care “accidental” răneau pe alţii, erau scăpaţi. De ce ar fi fugit oriunde, dacă Curtea Supremă le justifica acţiunile lor, emiţând avize juridice (indulgenţe), care spuneau clar:  “Am ucis un om fără să vreau şi toată lumea ştia?” Cine ar putea să-i vâneze, dacă acţiunile lor au fost aprobate prin legea acceptată de societate?

Care ar putea fi pedeapsa lor? Ei sunt penalizaţi fiind privaţi de libertate şi trăind printre cei care încercau să se corecteze.

De ce le-a stabilit Creatorul astfel că, prin ei, este realizată pedeapsa altora? De ce cineva a rănit, neintenţionat, pe vecinul său sau, din greşeală, a ucis pe cineva? Să spunem că eu conduc maşina mea şi, dintr-o dată, distrug gazonul vecinului meu. Cine a inserat acest program în interiorul meu?

Noi înţelegem, în mod clar, că este Creatorul cel care face asta. Regulile din Tora conţin un capitol special care explică căile Creatorului care se foloseşte de noi, fără participarea noastră conştientă, care desfăşoară acţiuni prin noi, în scopul de a influenţa o terţă parte.

Este posibil a obţine clarificări dacă toată lumea înţelege cine este scenaristul?  Pe de altă parte, tentativele noastre pentru elucidarea acestor întrebări ne-ar putea ajuta să realizăm adevărul. Cum putem înţelege că nu suntem noi, ci Creatorul care se foloseşte de noi pentru acţiunile Sale? Poate judecata superioară să ne facă asta? La ce nivel ar trebui să fie judecătorul pentru a putea defini că era acţiunea Creatorului?

Întrebare: Adevărat, cine este în măsură să considere acţiunile noastre ca fiind faptele Creatorului ?

Răspuns: Pas cu pas, vom clarifica asta. Ar trebui să încetăm să ne minţim pe noi înşine. O persoană trebuie să se examineze şi să determine dacă are ceva în comun cu ceilalţi sau nu şi dacă există relaţii spirituale între ea şi mediul său. Dacă nu, atunci de ce sunt ei plasaţi în acelaşi sistem? Dacă sunt legături spirituale implicate, ar trebui să se gândească la modalitatea de a îmbunătăţi acest contact.

Comentariu: Deci, aceasta înseamnă că o persoană care a comis o crimă fără intenţia de a o comite şi care, în mod voluntar, s-a exilat în colonie, ar trebui să fie la un nivel cognitiv foarte ridicat.

Răspuns: Nimeni nu îl urmăreşte şi el nu este condamnat să trăiască într-un loc unde trebuie să se prezinte la postul de poliţie în fiecare dimineaţă. Nu este nimic de genul ăsta! El vede că partea superioară îl va conduce acolo şi merge în acel loc pentru a clarifica voinţa superioară. În scurt timp, atunci când sistemul superior la care este conectat a încheiat munca sa, este autorizat să revină.

Din programul kab.tv, “Secretele Cărţii eterne”, 11.03.2013

 

Viaţa se petrece în orbita congresului

Întrebare: În timpul pregătirii congresului, toată lumea a avut o dată precisă spre care puteam accelera şi concentra toate eforturile noastre. Şi după aceea, toată lumea s-a întors la proiectul său şi acest efort comun, vizat la un moment dat, nu a mai fost simţit. Cum putem realiza o accelerare în raport cu acelaşi punct?

Răspuns: Cred că suntem destul de vechi şi nu avem nevoie de a fixa o dată comună ca un ghid pentru noi înşine. Este un nivel copilăresc, dacă putem să ne concentrăm pe o singură zi. O zi semnifică o stare. Şi în timp ce noi avansăm, trebuie să menţinem această stare la o înălţime mai mare şi cu o stabilitate crescută, până la eternitate.

Pentru moment, ne sunt date senzaţii agreabile de a fi în aceste stări, astfel încât forţa noastră egoistă materială ne ajută să ne menţinem în ele. Egoismul nostru susţine, încă, această unitate deoarece noi suntem la începutul dezvoltării noastre.

Lucrul principal este de a face această stare permanentă şi de a simţi apartenenţa noastră la grupul nostru mondial. Încercaţi să vă separaţi de acest sentiment şi să asociaţi această condiţie la toate evenimentele vieţii voastre; în orice situaţie, aveţi nevoie de a rămâne în interiorul acestei unităţi.

Trebuie să rămânem în aceeaşi stare în care eram la congres cu toată lumea şi să aduceţi toată viaţa voastră în interior. Toate activităţile zilnice: lecţia, munca, familia, casa, toate situaţiile care se produc, trebuie să fie aduse în zona congresului şi să continue pe orbita sa.

Din prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 17.07.2013, Scrierile lui Rabash

 

Noul nivel al congreselor

Întrebare: Ce am obţinut de la acest congres ? Este un sentiment comun de iubire între prieteni?

Răspuns: Nu există sentimente comune. Avem nevoie doar de o corecţie completă. Nu vrem mai puţin. Vom deveni o singură imagine a unei unice fiinţe umane, aducând întreaga lume într-un sistem unificat. Asta-i tot şi nimic altceva!

Este primul congres pentru care ne-am pregătit, în avans, cu conştiinţa că am venit aici pentru a munci serios. Nu este un congres în care eu urc pe scenă şi toată lumea ascultă, aşteptând poveşti interesante şi apoi să danseze şi să cânte. Este vorba despre un congres în care muncim în noi înşine, împreună.

Acţiunea cea mai importantă are loc între noi, în noi! Eu nu vă corectez decât puţin şi amintiţi-vă că asta ar trebui să fie între toată lumea şi eu sunt acolo cu voi.

Noi ne pregătim pentru prima dată de la congres şi toate congresele noastre ulterioare vor fi organizate în acest mod. Poate că, în timp, vor lua o formă diferită şi vor deveni practic, virtuale, dar toate au ca scop concentrarea, pentru a comprima intenţiile noastre de a le îmbina.

Din Congresul de la St Petersburg, “Lecţia pregătitoare”

 

Pagina 312 din 326« Prima...310311312313314...Ultima »