Category Archives: Munca spirituala

Paşii avansării spirituale

Întrebare: Ce paşi trebuie să facem ca să gândim şi să simţim totul în interiorul centrului grupului, deoarece, în mod special, acest lucru este necesar ca să grăbească şi să accelereze aderarea noastră ca grup mondial?

Răspuns: Pentru a aduce unitatea este potrivit să combinăm toate metodele pe care ni le predă Rabash în articolele lui:

  • Anulează-te pe tine însuţi în faţa prietenilor
  • Arată-le cât de important este scopul pentru tine, cât de mare este Creatorul în ochii tăi
  • Joacă-te în faţa lor pentru a-i ridica, şi odată cu asta, te ridici pe tine
  • Să te reduci în faţa lor, să fii de acord cu tot ce-ţi cer ei
  • Să participi la tot ce ajută la diseminare pentru că prin asta are loc descoperirea Creatorului printre creaturile Lui. Aceasta este în mod special prima, cea mai mare şi singura Lui dorinţă. De aceea, diseminarea este cel mai important mijloc pentru avansarea noastră.
  • Să participi la adunările prietenilor şi la celelalte evenimente comune

Toate acestea au ca scop să ne adunăm cu toţii, să ajungem la unitate şi să creăm un „Kli” comun, în care se revelează principiul echivalenţei cu Creatorul.

Din partea a doua a Lecţiei Zilnice de Cabala, 21.07.2013, Shamati #59 „Despre toiag şi şarpe”

Clarificări și analize într-un grup

Întrebare: Spuneți că avem nevoie să dezvoltăm sensibilitatea vis-a-vis de grup și să fie inclusă în acesta. Care sunt clarificările care determină persoana să se ridice la un nivel superior într-un grup?

Răspuns: Clarificarea este că grupul se găsește deasupra mea, el devine viitorul meu nivel. Și, dacă mă conectez la prietenii care se găsesc acolo, mă topesc complet în ei, atunci aceasta va fi viitoarea mea stare spirituală.

Și după asta, mai mult ego îmi va fi adăugat și voi avea, din nou, sentimentul că grupul și cu mine suntem două stări diferite, două elemente diferite și din nou, va exista nevoia de a lucra la conexiune. În acest mod, voi trece la următoarea stare spirituală.

Noi ne ridicăm doar în această formă, până ce vom începe să simțim întreaga creație ca o unitate completă. Și, în acest punct, în conformitate cu legea echivalenței de formă, simțim descoperirea Creatorului.

Dar, atâta timp cât nu m-am conectat la grup, chiar la nivelul cel mai minim, încă nu simt Creatorul, nici măcar la primul nivel.

Întrebare: O persoană are nevoie a se dărui grupului. Cum îl ajută aceasta, să facă clarificări ?

Răspuns: Clarificările sunt cu privire la acest lucru: Grupul devine viitorul său nivel. Și, dacă se conectează la grup (nu contează cum i se pare), se anulează și se amestecă în el, acolo va găsi Creatorul.

Este posibil să o facă prin toate tipurile de muncă într-un grup: analiză, diseminare, întâlnirea prietenilor și așa mai departe, în tot ceea ce facem.

A doua parte a cursului zilnic de Cabala, 21.07.2013, Shamati #59, Despre toiag și șarpe

Eu = Lumina = Creatorul

Întrebare: În timpul ultimului congres exista un sentiment clar că totul depinde numai de prieteni, că ei fac totul pentru a atinge obiectivul și apreciem această stare. Apoi, ați spus că, în această stare, noi am uitat Creatorul. Unde este frontiera între prieteni și Creator? Acum, ce eforturi putem face pentru a adăuga la starea unității noastre cu Creatorul ?

Răspuns: Este o întrebare dificilă. Dacă eu cred că Creatorul face totul, atunci prietenii ce fac? Dacă eu cred că Creatorul îi administrează pe prieteni și îmi dăruiește mie prin ei, asta înseamnă că eu conectez prietenii la Creator și că sunt în exteriorul lor, sau că mă conectez la prieteni și că noi toți Îl căutăm, dar suntem împreună și că El nu este printe noi, încă. Deci, cum putem noi să găsim starea corectă aici ?

Baal HaSulam spune că, pentru a avansa în mod corect, trebuie să ne imaginăm o stare egală simultan (un triunghi echilateral în desen): Creatorul, grupul și eu. Noi trebuie să ne întâlnim în centru pentru a-L găsi, pe mine însumi și de asemenea, grupul, cele trei elemente. Prin urmare, noi trebuie să aspirăm spre centru, astfel încât aceste trei elemente evoluează constant, împreună, în conștiința noastră:eu, grupul sau Tora (Lumina) și Creatorul.

Constant, trebuie să avem sentimentul că ne vom apropia, până ce ne vom regăsi în centru. Aceasta înseamnă că, condiția pentru dezvoltarea spirituală este: eu = Lumina = Creatorul. Atunci când acești trei parametri în mine sunt identici, înseamnă că sunt toți într-un punct.

Partea a doua a cursului zilnic de Cabala, 21.07.2013, Shamati # 59, Despre toiag și șarpe

Depășirea primului nivel

Întrebare: Am lucrat mulți ani pentru răspunsurile directe ale Aviut (grosimii), prin perceperea lor ca fiind adevărate, și există lupte între prietenii din grupuri cu privire la acest adevăr atunci când se iau decizii cu privire la modul în care grupul ar trebui să avanseze, prioritatea avansării personale a cuiva, etc

Dar noi nu examinăm și nu clarificăm lucruri prin asta și nu înțelegem cât de important este și în ce măsură este imposibil să avansăm spre scop fără a clarifica starea, Reshimot (genele spirituale). Astfel ani sunt irosiți pentru ceea ce am putea face în câteva luni.

Răspuns: Pe de o parte, ai dreptate, desigur. Pe de altă parte, gândul că ai putea avansa în câteva luni este nerealist. Primii pași iau foarte mult timp.

Este ca și evoluția naturii: După ce lumea noastră a fost creată de către forța Big Bang-ului, natura minerală a evoluat timp de 15 miliarde de ani, viața plantelor a evoluat de un miliard și jumătate de ani, animalele au evoluat în mai mult de un miliard de ani, iar omul de aproximativ 200-300 de mii de ani.

Potrivit nivelurilor evoluției naturale, suntem acum la nivelul neînsuflețit al evoluției spirituale, și este cea mai lungă. Aceste faze trec foarte repede și eu le-aș numi chiar „temporare”. O persoană începe rapid să simtă și să înțeleagă, și totul devine imediat clar. Clarificări, examinări, îmbinarea diferitelor stări și comutarea au loc foarte rapid.

În trecut, am folosit instrumente de calculat, iar astăzi folosim calculatoarele care calculează miliarde de acțiuni pe secundă. Îmi amintesc că atunci când am fost student am pus împreună computere și am ținut cont de distanța dintre fire. Chiar și atunci am realizat că distanța dintre fire afectează viteza. Astăzi, totul are loc într-un singur corp, un singur bloc, ceea ce înseamnă că totul se accelerează.

Deci, rolul grupului global este de a depăși primul nivel de conștiință! Este foarte important!

Din partea a 2-a a Lectiei zilnice de Cabala 21/07/13, Shamati # 59 „Despre toiag și șarpe”

 

 

 

 

 

 

Lumina va pune totul la locul său

Baal HaSulam scrie că există doar un singur suflet, o singura dorință care a fost creată. Spiritualitatea nu este împărțită în părți, prin urmare, acesta se găsește în întregime în fiecare dintre noi și în noi toți împreună.

„În fiecare dintre noi”, înseamnă că dacă mă pot include în toată lumea, atunci pot descoperi sufletul colectiv, care este, să spunem, nu numai miliardele care trăiesc acum, dar, de asemenea, cei care nu au fost încă născuți și se vor naște în viitor. Aceasta nu este imaginea pe care ne-o imaginăm.

Cu alte cuvinte, acesta este un singur volum, un singur suflet, o singură substanță. Ne este descoperit numai în măsura în care putem exista în mod corespunzător și la nivelul intensității la care putem interacționa.

În conformitate cu asta, proprietățile fiecărei persoane sunt determinate și fiecare particulă în fiecare dintre noi. Există oameni care sunt caracterizați de diseminare, ceea ce înseamnă de contactul cu un număr mare de oameni, și sunt cei care sunt opuși, ei sunt caracterizați de conexiunea cu un cerc restrâns de oameni, dar cu un nivel ridicat de intensitate a legăturii cu ei. Adică, este în funcție de calitate sau în funcție de cantitate; în fiecare dintre noi există una sau alta, potrivit caracteristicilor sufletului său.

De exemplu, inima, în timp ce este implicată în activitatea sa strict specifică, se conectează la o multitudine de organe. Pe când alte sisteme, cum ar fi vasele de sânge, sistemul limfatic, sistemul nervos, și altele, pe de altă parte, se extind peste tot, ajungând la fiecare parte a corpului. Și conexiunile noastre sunt așa. Este posibil să vezi acest lucru în ceea ce privește aspirațiile unei persoane. Văd acest lucru la studenții mei, de exemplu, cât sunt de mult sau de puțin sunt capabili să se găsească pe ei înșiși (în măsura în care pot vedea).

Dar, în general, nu există nici o semnificație în acest lucru, pentru că Lumina se pare că ne pune unde suntem. Nu este nimic nou, noi ne grăbim doar dezvoltarea prin atragerea Luminii Înconjurătoare. Pe de altă parte, aceasta ne-ar avansa oricum, conform planului Naturii. Dar acest program se găsește doar la nivelul Luminii Nefesh (de la cuvântul „Nefesha”), ceea ce înseamnă starea neînsuflețită.

Adică, Lumina ne împinge tot timpul și noi fugim de ea, deoarece această presiune este percepută ca fiind negativă; mereu ne dezvoltăm în acest fel. Dar acest tip de dezvoltare nu este bun, deoarece poate duce la mari dezastre naturale, războaie, și altele ca acestea. Și dacă nu facem nimic, atunci acest lucru ne așteaptă.

În schimb, dacă invităm accelerarea Luminii Superioare, iluminarea crescută a acesteia asupra noastră, atunci vom avansa mai rapid.

Baal HaSulam, în „Scrisoarea 13,” scrie despre munca într-un grup: Trebuie să știți că există multe scântei de sfințenie în fiecare din grup [dintre prietenii noștri], atunci când adunați toate scânteile de sfințenie într-un singur loc [într-o singură dorință], ca frații, cu dragoste și prietenie, veți avea cu siguranță [adică, atinge] un nivel foarte ridicat de sfințenie pentru o vreme, de la lumina vieții [nivelul dăruirii].

Din Convenția de la Sankt-Petersburg „Ziua a doua” 13/07/13, Lecția 3

„La umbra ei, încântat să stau”

Baal HaSulam, Shamati nr. 8: „Care este diferenţa între umbra Kedusha şi umbra Sitra Achra”. Este scris „La umbra ei, încântat să stau, şi fructul ei era dulce pentru cerul gurii”. Cu alte cuvinte, se spune că toate ascunderile şi durerile pe care le simţi există deoarece Creatorul ţi-a trimis aceste situaţii ca să ai un loc în care să lucrezi deasupra raţiunii.

Când ai puterea să spui că asta înseamnă că totul îţi este provocat de Creator, este în beneficiul tău. Şi asta înseamnă că, astfel, poţi ajunge să munceşti pentru a dărui, dar nu pentru sine. În acel moment ajungi să conştientizezi, adică să crezi că Creatorul se bucură în special de această muncă, care este construită în totalitate pe „deasupra raţiunii”.

Prin urmare, nu te rogi Creatorului ca umbrele să dispară de pe pământ. Mai degrabă spui „Văd că Creatorul vrea să-L servesc în acest fel, în totalitate deasupra raţiunii”. Astfel, în orice faci, spui „Bineînţeles că Creatorul se bucură de munca Lui, deci de ce mi-ar păsa mie dacă muncesc într-o stare de ascundere a feţei?”

Pentru că vrei să munceşti cu scopul de a dărui, adică Creatorul se va bucura, nu simţi nicio umilinţă din această muncă, adică o senzaţie de a fi într-o stare de ascundere a Feţei, că Creatorul nu s-ar bucura de munca Lui. În loc de asta, eşti de acord cu conducerea Creatorului, adică eşti de acord din toată inima cu felul în care vrea Creatorul să simţi existenţa Lui în timpul muncii. Lucrurile stau aşa pentru că nu iei în considerare ce te poate bucura pe tine, ci ce-L poate bucura pe Creator. Astfel, această umbră îţi aduce viaţă.

Credinţa deasupra raţiunii înseamnă să percepi tot ce ţi se întâmplă ca venind de la Creator, singura forţă unită, în afară de care nu este nimic altceva, binele care face bine, în ciuda faptului că tu simţi diferit. Toată munca noastră este să ne dăm seama că nu facem nimic singuri, nici nu vrem să facem ceva, în interior sau în exterior, nu cu mâinile sau picioarele noastre, nu cu uneltele acestei lumi, nu cu dorinţele şi gândurile noastre, dar, în schimb, suntem de acord cu tot ce avem în acest moment. Şi apoi, acest moment se va numi sfârşitul corectării.

Şi până când vom ajunge la asta, la senzaţii că suntem în cea mai bună stare, sub controlul unei forţe bune care face bine atât păcătoşilor cât şi celor drepţi, până atunci vor rămâne umbre în lume. Creatorul ne va aduce în asemenea stări, pe care noi vom vrea să le schimbăm. Mai întâi, vorm vrea să schimbăm lumea, apoi vom vrea să ne schimbăm pe noi înşine. Dar în final, înţelegem că munca noastră reprezintă chiar opusul – să ne schimbăm atitudinea faţă de percepţia conducerii de sus, Lordul lumii, astfel încât să tânjim după această umbră.

Tot ceea ce primim devine dorit, deşi vine într-o formă neplăcută, pentru că aceasta este umbra, ascunderea. Dar muncim cu noi înşine prin credinţă deasupra raţiunii astfel încât aceste fructe să devină dulci pentru noi. Asta este întreaga noastră corectare.

Totul începe cu perceperea a tot ceea ce ni se întâmplă ca venind de la Creator, şi nu doar la nivelul vorbelor, ci chiar să simţim astfel în interiorul nostru. Trebuie să-I cerem Creatorului să nu fie revelat, dar doar pentru capacitatea de a conştientiza că totul vine de la El. Atunci vei fi încântat să munceşti prin credinţă deasupra raţiunii şi vei accepta toate stările rele ca fiind cele mai bune, neplăcutul drept plăcut, până în momentul în care toate devin dulci pentru tine.

Asta ar însemna că ai ajuns la credinţă. Şi nimic nu se schimbă în lume, doar conducerea Creatorului îţi este revelată. Doar asta face această lume mai înaltă, o face perfectă.

Se dovedeşte că nicio schimbare exterioară nu este necesară, nu se cere nicio muncă exterioară, nu cu mâinile şi picioarele, nu aşa cum ne imaginăm noi munca spirituală. Totul se rezumă până la urmă la aceeaşi stare – contactul cu conducerea ascunsă. Vrei să păstrezi acest contact permanent şi nu ceri nicio schimbare; vrei să rămâi în ascundere.

Mai întâi ai cerut revelarea, dar acum vrei să rămâi în ascundere. Toate dorinţele tale, toată energia cu care ai căutat revelarea, le transformi în contrariu pentru a împiedica acest lucru. Până la urmă, revelarea poate şterge căutarea altruistă, întreaga relaţie cu Creatorul, şi poate să te priveze de munca deasupra raţiunii. De aceea, vrei să păstrezi această distanţă în care ai simţit durere, astfel încât vei fi conectat permanent, deasupra ei, cu Creatorul.

 

Din pregătirea pentru Lecţia Zilnică de Cabala, 29.07.2013

Dacă duşmanii mei mă vor încercui – inima mea nu se va teme!

Dacă duşmanii mei mă înconjoară – inima mea nu se va teme!

Dacă ridică un război împotriva mea – chiar şi atunci rămân încrezător!

(Psalmul 27)

Lucrul principal este de a constata că acest război este între două părţi ale universului. Pe de o parte, există întreg ego-ul uman, egoismul în mine. Pe de altă parte, există un grup, o societate, prin care primesc ajutorul Creatorului. Dacă în mine este trezită forţa răului: ea mă privează de forţă, mă tulbură şi mă amăgeşte, punctul meu din inimă simte că războiul este aprins cu răul meu. Apoi, alerg rapid să cer ajutorul grupului şi Creatorului care este ascuns în mijlocul lui, forţa dăruirii şi astfel, mă înarmez împotriva răului şi ridic un război împotriva egoismului meu.

Shamati, Articolul 42: Ce reprezintă Acronimul ELUL [1] în muncă

Prin urmare, trebuie să fie expulzat din Palatul Regelui, deoarece acceptarea Împărăţiei Cerului nu poate fi decât printr-o capitulare necondiţionată.

Totuşi, când spunem că nu este pregătit să-şi asume munca cu condiţia să fi existat o „formă de alb”, adică o zi de strălucire în timp ce, dacă munca se prezintă sub o „formă neagră” nu suntem de acord, o astfel de persoană nu are locul său în Palatul Regelui. Deoarece, nu sunt admişi să intre în Palatul Regelui decât cei care doresc să muncească în scopul de a dărui, nu dăm importanţă a ceea ce simţim pentru noi înşine în timpul muncii.

Dimpotrivă, chiar şi într-o stare în care vede o formă de negru, nu este impresionat de ea, dar nu doreşte decât  a vedea că, Creatorul îi dă forţa de a depăşi toate obstacolele. Aceasta înseamnă că nu cerem Creatorului să ne dea o formă de alb, ci să ne dea forţa de a depăşi toate disimulările.

   

În primul rând, răul meu este trezit, „un ajutor împotriva mea” (1). Apoi, nu am altă alegere decât a mă întoarce spre grup, în mijlocul căruia forţa luminii, forţa Creatorului (2) este ascunsă. Din acest motiv, corectez răul meu (3) şi transform întunericul negru în lumină albă.

Totul depinde de persoană. De fapt, nu există nici negru, nici alb, o persoană devine negru în alb şi alb în negru.

Pregătirea cursului zilnic de Cabala, 28.07.2013

 

Credința deasupra rațiunii

Întrebare: Cum putem, cu adevărat, să avansăm în credinţa deasupra raţiunii?

Răspuns: Chiar dacă noi am ajuns să ştim că vom avansa la congres, am primit şi un alt mare plus. Acum noi nu credem numai în profesor şi în progresul nostru bun, dar înţelegem, în aceeaşi măsură, că în plus de asta, noi trebuie să avansăm mai mult în credinţa deasupra raţiunii.

Aceasta înseamnă că, graţie mesajului pe care l-am primit, putem avansa într-o credinţă mai mare. Dacă avansăm corect, vom întâmpina probleme mai mari, deoarece ego-ul ne va trage mai puternic înapoi şi apoi, va trebui să avansăm deasupra lui şi împotriva lui. Credinţa deasupra raţiunii înseamnă credinţa împotriva raţiunii.

Cum putem să avansăm împotriva raţiunii ?

Atunci când vom avansa în spiritualitate, fiecare nivel anulează nivelul precedent conform legii spirituale “a nega negativul”. De fiecare când creştem, devenim mai înţelepţi şi mai inteligenţi şi cunoaşterea noastră la nivelul următor este opusă cunoaşterii nivelului precedent.

Fiecare Partzuf este compus din zece Sefirot, de la Keter la Malchut. Malchut al părţii superioare devine Keter al părţii inferioare, adică schimbă de la atributele sale la atributele opuse. Totuşi, atunci când ne ridicăm, Keter de jos devine Malchut de sus şi devine astfel, contrariul.

Malchut este atributul recepţiei şi Keter este atributul dăruirii. Deci, de fiecare dată când urcăm, trebuie să transformăm recepţia în dăruire, în credinţa deasupra raţiunii. Când urcaţi la următoarele zece niveluri, deoarece Keter al vostru a devenit Malchut, este ca şi cum negaţi toate cunoştinţele voastre anterioare şi toate cele zece Sefirot pe care le aveaţi la nivelul precedent devin opusul şi sunt incorecte în starea următoare.

Este ca şi cum ai vorbi unui copil care vede lucrurile nivelului său, în timp ce voi îl vedeţi total diferit. Raţiunile şi acţiunile sunt diferite, chiar dacă vedeţi acelaşi rezultat. Credinţa deasupra raţiunii este credinţa contra raţiunii. Ea neagă mereu raţiunea precedentă şi voi trebuie să avansaţi împotriva ei, adică deasupra. Am cunoaşterea şi încă avansez conform credinţei.

Când Rabash mi-a explicat ce este “credinţa deasupra raţiunii”, el mi-a dat exemplul următor: Să presupunem că un prieten a împrumutat o mie de dolari de la un alt prieten şi vrea să-i dea banii înapoi. Când îi dă banii înapoi, reiese că este cu un dolar mai puţin în plic. Cel care a primit banii întrebă dacă prietenul a returnat toţi banii şi prietenul a spus că a făcut-o. Începe acum să se gândească cine are dreptate? Nu, dacă prietenul spune că este o mie de dolari, o accept ca o mie de dolari. Asta înseamnă că eu nu cred ceea ce văd, deoarece acum am ochii prietenului meu în locul propriilor mei ochi. Nu cred sentimentele mele şi ceea ce ştiu, avansez în “credinţa deasupra raţiunii”.

Ceea ce mi-a spus prietenul meu înseamnă vasele exterioare, atributele exterioare sunt mai importante pentru mine şi accept această informaţie ca fiind mai precisă, care este mai clară şi mai corectă decât a mea. Deci, dacă grupul decide ceva, o accept imediat şi chiar dacă este clar pentru mine că este mai puţin de o mie de dolari aici, o accept ca fiind o mie de dolari. Este un substitut pentru mine. În general, aceasta pare ilogic şi nerealist şi chiar este aşa.

Baal HaSulam spune că anumiţi oameni pot părea răi şi alţii drepţi în funcţie de atributele lor, atunci îi vom vedea în mod opus, unii oameni par bogaţi şi alţii săraci şi atunci noi îi vom vedea în mod opus, unii oameni par inteligenţi şi alţii stupizi şi apoi invers.

Totul depinde de noi. În lumea spirituală, schimbăm imaginea complet prin schimbarea atributelor noastre. Corpurile şi legăturile dintre ele sunt revelate într-un mod total diferit.

Astfel, credinţa deasupra raţiunii este mijlocul prin care avansăm şi urcăm pe scara spirituală. Nu putem face altfel! „Credinţa deasupra raţiunii” este credinţa opusă a ceea ce noi ştiam deja. Dacă noi nu avem credinţă contrar a ceea ce ştiam înainte, nu vom putea trece niciodată de la un Partzuf (stare), la al doilea, al treilea şi aşa mai departe. Astfel are loc tranziţia.

Dacă am primit mesajul şi sentimentul că suntem pe drumul corect în timpul ultimului congres şi profesorul nostru ne-a ghidat corect, deşi nu am crezut cu adevărat asta, avem o problemă acum. Deci, unde este credinţa noastră? Cum putem să închidem ochii şi să ignorăm ceea ce ştim ? Dacă noi nu o facem, vom avansa în mod egoist. Pentru prima dată, ni s-a dat o reală oportunitate de a câştiga următorul nostru nivel într-un atac “deasupra raţíunii”.

 

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 21/07.2013, Credinţa deasupra raţiunii

Să creăm o „boltă cerească” deasupra noastră

Fiecare nivel rezumă şi încorporează tot ce se întâmplă în interiorul lui. Constant, învăţăm de la noi înşine despre stările şi atributele prin care trecem, care se acumulează pas cu pas, iar apoi, ca o măsură, ajung la un stadiu în care zero devine unu, după care, ajung din nou la un stadiu în care unu devine doi, şi tot aşa. La fel se întâmplă şi cu noi.

Totuşi, când numărul unu sau numărul doi apare în mine, apare ca o sumă negativă a tuturor descoperirilor negative precedente deasupra cărora mă pot ridica, şi acum mă ridic desaupra tuturor, şi primul nivel pozitiv este creat pentru mine.

Astfel, trebuie să înţelegem că Creatorul nu ni se revelează niciodată cu uşurinţă. Ne forţează să ne schimbăm, şi apoi să-L simţim, ceea ce înseamnă că propriile noastre stări corectate vor fi simţite de noi ca atribute ale Creatorului.

Astfel, nu trebuie să ne uităm în altă parte, ci mai degrabă doar în noi înşine, să clarificăm unde sunt atributele care operează împotriva conexiunii şi care au fost create ca rezultat al spargerii sufletului comun. Le descoperim şi ne ridicăm mereu deasupra lor. Aşa avansăm. Asta înseamnă că iubirea acoperă toate greşelile făcute fără intenţie şi toate crimele, şi noi avansăm conform acestui principiu.

Acum, când ne aflăm într-o atmosferă bună ca aceasta, în care ne lipseşte grija reciprocă, în primul rând şi înainte de toate, trebuie să creăm o „boltă cerească” deasupra noastră, cum ar fi un mediu, un dom, care ne va cuprinde pe toţi, mereu conştienţi de faptul că trebuie să descoperim în noi opoziţia faţă de conexiune şi, permanent, să o depăşim.

Dacă acest lucru nu apare în noi, acesta este un semn că nu tânjim după conexiune, dar în momentul în care ne-o dorim cu adevărat, imediat simţim opoziţia. Asta pentru că în spiritualitate nu există oprire. Imediat, tot felul de perturbări vor fi adăugate ca stadii ale avansării.

Multe din sursele scrise vorbesc despre cum cabaliştii simţeau unii faţă de alţii ură. În Cartea Zoharului se spune că studenţii lui Rabbi Shimon simţeau o ură aşa de mare încât erau gata să se ardă unii pe alţii, un foc al urii ardea între ei.

Aparent, nu era nimic pentru care să se certe. Toţi erau săraci şi trăiau într-o peşteră mică. În legătură cu ce simţeau ei ură? De fapt, vroiau să ajungă mai aproape unii de alţii să-şi corecteze natura şi să descopere, prin asta, atributul dăruirii şi iubirii, Creatorul.

Astfel, marea forţă a mediului, grupul, un memento constant în ceea ce priveşte faptul că dacă grupul munceşte corect, atunci toate opoziţiile care apar printre noi sunt doar singurele noastre mijloace spre urcare spirituală.

Din cărămizi ca acestea, atributele corectate, se construieşte sufletul. Atributele respingerii sunt părţile sparte ale templului sufletului. Conectându-le, construim din nou acest Kli, vas, sufletul nostru comun.

Facem un efort să ne conectăm şi până la urmă descoperim răul din fiecare dintre noi: nu vrem să ne conectăm. Alături de asta, trebuie să simţim presiunea grupului astfel încât nu vom fugi de ostilitatea şi ura care apar în noi faţă de unii prieteni sau faţă de toţi prietenii. Sub presiunea din partea grupului, începem să tânjim după conexiune, care este opusă forţei separării. Astfel, presiunea grupului trebuie să fie puternică.

Tânjind după conexiune, începem să înţelegem că, nu doar că cerem presiunea grupului aici, dar cerem şi o putere mai înaltă, Lumina Înconjurătoare (Ohr Makif), şi astfel apar trei componente obligatorii: noi înşine, grupul şi Lumina Înconjurătoare. Cu ajutorul lor, problema este rezolvată şi noi ne conectăm.

Data viitoare, va fi la fel. Condiţiile pentru conexiune se transformă într-un început. Astfel, după conexiune, trebuie să căutăm din nou un motiv mai mare pentru care să ne conectăm, şi, din nou, primim respingere şi cădere, deasupra cărora ne ridicăm din nou şi mergem mai departe. Cu toţii trecem printr-un astfel de proces.

De la Congresul de la Sankt Petersburg „Prima Zi”, 12.07.2013, Lecţia a doua

Când urcările şi căderile tale se sfârşesc

Se spune „Fie ca fiecare zi să fie ca nouă pentru tine”, adică fiecare clipă, fiecare moment, care aparent nu diferă de cele dinainte. În timpul unei căderi, nu simţim nicio reînnoire. Ni se pare că am trecut prin toate aceste stări şi am acumulat experienţă.

Căderile sunt urmate de urcări, care, şi ele, par să nu fie diferite una de alta. Ne ridicăm şi cădem, ne ridicăm din nou şi cădem din nou, dar deocamdată nu simţim diferenţa între paşii repetitivi. Ne rămâne doar să credem că schimbările au loc şi că, de fiecare dată, noi stări şi noi dorinţe ni se deschid, în care nu simţim niciun fel de calităţi speciale, doar un gol.

Şi asta este cu adevărat deprimant, pare că încă o dată este vorba despre o cădere care ne face nefericiţi şi neinspiraţi. Şi asta nu e bine pentru că noi nu binecuvântăm „pentru rău la fel ca pentru bine!”

Apoi vine o urcare şi noi senzaţii apar, dar ele sunt înlocuite din nou de o cădere. Încă este dificil pentru noi să vedem aceste urcări şi căderi fără sfârşit ca un proces natural gradual, care ne îndreaptă către sfârşitul corecţiei.

Atitudinea noastră va rămâne greşită până când dobândim atributul dăruirii. Acum, această atitudine este egoistă şi noi nu vedem niciun beneficiu în căderi şi nici chiar în urcări pentru că, după acestea, vom cădea din nou şi vom pierde tot ce reuşisem. Urcările sunt înlocuite de căderi şi nu se întrevede niciun final pentru asta.

O persoană se obişnuite cu asta pas cu pas, ca şi cu toate celelalte plăceri ale acestei lumi şi vede că nu este nimic special în ele. Ei bine, s-a bucurat pentru un timp, pentru o seară, pentru câteva ore, pentru o săptămână sau două, dar apoi s-a încheiat oricum! De aceea nu este dornică să se întoarcă la această stare pentru că devine experimentată, „deşteaptă” şi priveşte mai pragmatic acest aspect.

Dar lucrurile stau astfel pentru că nu a primit încă atributul dăruirii. Orice plăceri resimţite în dorinţa de a se bucura, în mod inevitabil s-au stins. Şi astfel o persoană se obişnuieşte cu ele, încet încet este deziluzionat, îmbătrâneşe şi moare pentru că nu mai rămâne nimic care să aducă plăcere.

Munca spirituală reprezintă exact opusul acestui lucru; ne ridică deasupra urcărilor şi căderilor. Dobândim atributul dăruirii, şi dacă prin urcări şi căderi suntem în stare chiar acum să-I aducem plăcere Creatorului, atunci fiecare urcare şi cădere devine foarte valoroasă pentru noi. Suntem fericiţi că ne aflăm în ele şi nu contează ce este această stare dacă prin ea Îl putem mulţumi pe Creator.

Deci, cel mai important lucru este să dobândim atributul dăruirii deasupra tuturor urcărilor şi căderilor. Ele nu se vor sfârşi până când nu realizăm complet acest lucru! Asta va însemna că ne-am încheiat corecţia. Adică, urcările şi căderile nu sunt importante prin ele însele, ci pentru cum dobândim, deasupra lor, atributul dăruirii.

Din pregătirea pentru Lecţia Zilnică de Cabala, 25.07.2013