Category Archives: Munca spirituala

Sita egipteană

Înainte de intrarea în lumea spirituală omul trece prin etape foarte dificile, care se numesc „şapte ani de foamete”, ingreunarea inimii. Vede că se îneacă în egoismul sau, că nu poate să iasă din el şi că nu va putea niciodată să iasă din el. Iar acesta este adevărul, deoarece dorinţa de a ne bucura este singura noastră natură.

Această perioadă este periculoasă deoarece i se pare că este în regulă să rămână în dorinţele sale egoiste şi că nu se merită să se lupte cu ele. De ce să sufere în van, încercând să scape de acestea, dacă oricum nu va ieşi nimic din asta? Egoismul îi arătă că nu are nicio speranţă pentru salvare.

Acesta este adevărul: nu există nicio speranţă să primim vreo împlinire în dorinţa noastră de a ne bucura. Şi omul încă nu are o dorinţă de a dărui. Aşadar, fuge spre religie sau spre tot felul de „practici spirituale” ca să nu mai simtă că natura sa este împotriva lui. Principalul lucru este să nu simţi că stai în faţa lui Faraon. Aşadar, el fuge din Egipt.

Aşa cum este scris: „O mie intra în încăpere şi unul iese la Lumina” – aşa suntem noi cernuţi printr-o sită egipteană. „Şi dintre ei doar eroii, a căror răbdare a rezistat, au înfrânt gărzile şi au deschis poarta”. Trebuie să înţelegem că aceasta este o perioadă prelungită şi amară, numită exilul. Necesită conexiune, răbdare şi sprijin reciproc, altfel omul nu îi poate supravieţui. Cea mai apropiată ieşire pe unde oamenii părăsesc această cale este religia, care îţi permite să mergi în raţiune, în loc de credinţă mai presus de raţiune.

Aşadar, este necesar să creăm un mediu puternic, o atmosferă de sprijin reciproc şi de garanţie pentru a ne ajuta între noi să construim Kli-ul (vasul) pentru viitoarea revelaţie. 1

Înainte de exodul din Egipt, omul intră într-o perioadă întunecată unde se regăseşte tot mai adânc în egoismul sau, în fiecare zi, având din ce în ce mai puţină putere să lupte împotriva lui. Dorinţa de a se bucura îi trimite tot felul de gânduri străine, dorinţe şi acţiuni, într-un mod crescător, tot mai departe de spiritualitate. Acelei persoane i se pare că în loc să avanseze, ea regresează.

Şi apoi este tentat să se întoarcă spre religie, care îi promite pentru fiecare acţiune făcută o recompensă chiar atunci, pe loc, ca şi cum el singur este suficient pentru corecţie. Acest lucru cu siguranţă este atractiv şi omul pleacă spre așa ceva.

Rabash scrie că exact asemenea oameni care au fost angajaţi în Cabala pentru o perioadă lungă de timp, au avut un progres bun şi apoi au plecat fără să intre în lumea spirituală, riscă să devină cei mai mari oponenţi ai Cabalei, chiar duşmani. Până la urmă, pe de-o parte ei par că înţeleg despre ce vorbeşte, iar pe de altă parte, ei nu dobândesc. 2

În realitate nu există o altă forţă care să acţioneze în afară de Creator. Singurul lucru pe care El îl permite fiinţei create este să realizeze ce se întâmplă cu ea şi ce face forţă superioară cu ea. Fiinţă creată trebuie să aplice toate eforturile posibile spre acest punct de conştientizare. Dar adevărul este că în trecut, acum şi în viitor, tot timpul, pe toate nivelurile, numai Creatorul a acţionat, acţionează şi va acţiona.

Iar noi am fost numiţi pentru a revela munca Lui. Prin asta, noi nu influenţăm munca în sine, ci ne dorim să o apreciem şi să dobândim întreaga măreţie a Creatorului. 3

Este scris: „Eu şi nu un mesager”. Adică Creatorul Însuşi ne scoate din Egipt. Asta înseamnă că suntem în contactul direct cu Creatorul, cu forţă superioară, fără niciun intermediar. „Intermediar” înseamnă că în cererea mea încă nu mă simt ca fiind în fata Creatorului şi nu îmi conectez toate speranțele pentru salvare numai la El. 4

Trebuie să facem eforturi enorme acum că toată lumea să îşi analizeze condiţiile şi va simtă că acesta este exilul egiptean. Semnul de apropiere de exodul din Egipt este un sentiment de disperare groaznică în absolut tot, din toate direcţiile. În această stare de disperare, Creatorul se revelează şi ne salvează.

Totuşi, noi trebuie să analizăm această stare împreună – aceasta trebuie să fie decizia noastră comună. Unul nu poate ieşi singur din Egipt, ci numai mulţumită unei conştientizări serioase în Kli-ul general. 5

Egoismul asigura omul ca drumul nu ar trebui să fie pe atât de dificil şi fără compromisuri precum sugerează Înţelepciunea Cabala. De ce să te chinui să te lupţi cu egoismul tău? Există multe metode psihologice care îţi permit să te calmezi şi să te împaci cu dorinţa ta de a te bucura.

În mod clar acest lucru este foarte atractiv. De aceea, din momentul apariţiei Înţelepciunii Cabala, în paralel cu ea, s-au dezvoltat de-a lungul istoriei multe metodologii diferite. Iar atunci când Cabala a intrat în ascundere, acest lucru a servit ca motiv pentru apariţia celor trei religii mondiale.

Religia îndulceşte viaţa omului. Permite oamenilor să facă acţiuni exterioare în locul celor interioare şi le promite o recompensă în această lume şi în lumea următoare. Este clar că egoismul caută o compensaţie pentru el însuşi.

Totuşi, acest lucru este aranjat în mod specific de sus, pentru a exista alte sisteme, în plus faţă de Cabala, care ajută să descoperi ce este egoismul în relaţie cu forţa dăruirii, forţa Creatorului. Aşadar, toate religiile şi metodologiile sunt necesare şi nimic nu poate fi distrus. Sarcina noastră este doar să continuăm să clarificăm dorinţa superiorului. 6

Din prima parte a lecţiei zilnice de Cabala 3/28/18, Scrierile lui Rabash: „Diferenţa dintre mira şi adevăr şi milă neadevărată”

1 Minutul 8:28-11:47
2 Minutul 13:00
3 Minutul 44:40
4 Minutul 48:30
5 Minutul 52:10
6 Minutul 55:30

Cum tratează Cabaliștii pe inamici?

Intrebare: Cum tratează Cabaliștii pe inamici? Ori pentru ei nu există inamici, iar ei văd totul ca fiind numai bine?

Raspuns: Un Cabalist își tratează inamicii pe două nivele: pe nivelul acestei lumi și pe nivelul lumii spirituale.

Pe nivelul spiritual, inamicii ajută. Pe nivelul material, trebuie să-i tratăm conform legilor acestei lumi. Așadar, dacă cineva „se lovește” de noi, atunci îl aducem la judecătorie. Și aranjăm restul pe nivelele spirituale.

Dar înțeleg ce motivează inamicii mei, deoarece toate acestea sunt făcute de către Creator pentru a reacționa în mod corect față de inamici, pe ambele nivele.

Din lectia de Cabala in limba rusa 1/7/18

Înțelegând adevărul

Trebuie să înțelegem că, pentru moment, încă acționăm din dorința de a primi. Poate fi neplacut, insă acesta este adevărul, pentru că, prin înțelegerea acestui lucru, eu avansez, atragând Lumina care reformează. Lumina este atrasă prin faptul că eu sunt opus ei. Acceptând că sunt în interiorul ego-ului meu, asta mă ajută să stabilesc conexiunea cu Lumina superioară; așadar este scris că „Tora a fost dată păcătoșilor”.

Din partea a 3-a a lectiei zilnice de Cabala 3/25/18, Scrierile lui Rabash, Vol. 2, Articolul 38 – Ce este in munca „O cupa a binecuvantarii trebuie sa fie plina”?

Stabileşte-ţi scopul dezvoltării tale

Malchut al lumii Infinitului (Ein Sof) decide că trebuie să devină precum Keter, faza rădăcină. Şi, astfel, face o restricţie (Tzimtzum), asupra împlinirii dorinţei sale și scopul ei.

Acum totul va fi determinat, dar nu de dorinţa de a se bucura din interiorul ei, ci deasupra propriei voinţe, pentru că vrea să-şi stabilească scopul dezvoltării sale. Aşa cum Creatorul şi-a dorit să facă totul pentru ea, pentru creaţia Lui, la fel şi ea vrea să-şi direcţioneze toate gândurile spre dăruire.

Realizarea acestui scop se numeşte ecran (Masach). Gândul este numit Lumina reflectată. Prima acţiune necesară aici este restricţia (Tzimtzum). De acum înainte, deciziile sunt luate, dar nu de dorinţa mea de a mă bucura, ci de acest ecran.

Tranziţia de la un ecran personal, la unul comun, se numeşte trecerea Machsom-ului, adică granița lumii superioare. Prima dată când acţionăm în dorinţa noastră, acoperită de ecranul comun, se consideră că am trecut Machsom-ul.

Din partea a doua a lecţiei zilnice de Cabala 3/25/18, Talmud Eser Sefirot, Partea 2

Celebrează sărbătoarea privind la viitor

Ar trebui să rămâi tot timpul pe linia de mijloc, în loc să sari de la o extremă la alta, de la exaltare şi euforie la cea mai mare groază şi criticism. Asta nu este abordarea corectă. Pot să rămân în bucurie în timpul unei căderi mari şi calm în timpul unei urcări puternice, deoarece continui să mă ţin de scop.

Starea mea spirit este determinată în măsura în care stările mele sunt direcţionate spre scop. Aşadar, nu pot fi schimbări puternice ale stărilor de spirit, dacă totul este conectat şi duce spre un singur scop. Apoi, eu sunt în siguranţă faţă de schimbărie de stare de spirit acute, precum un copil care, fie râde, fie plânge, însă eu verific constant stările mele, adică dacă servesc sau nu scopului.

Dacă ne ţinem de scop, atunci, în timpul unor vremuri bune sau dure, nu vom ceda faţă de stările de spirit de moment, ci ne-am simţi cam la acelaşi nivel.

În onoarea celebrării celor 70 de ani ai Israelului, ne-am amintit foarte multe din marea noastră istorie. Însă, eu aş fi sărbătorit această sărbătoare în mod diferit, adică nu scufundându-mă în trecut, ci evidenţiind viitorul și arătând că Statul Israelului este un simbol al unui nou început pentru toată umanitatea, adică unitatea în jurul ideii dobândirii Creatorului, care se referă la absolut toată lumea în acelaşi mod.

Exact pentru aceasta s-a întors poporul Israel pe pământul lui. Sărbătorim faptul că noi şi întreaga umanitate am primit oportunitatea unui nou început, a unei noi naşteri. Asta este ceea ce vrem să ne arătăm nouă înşine şi lumii; aceasta este adevărata sărbătoare și nu suferinţa pe care am îndurat-o în trecut.

Trebuie să facem publicitate, dar nu trecutului nostru, ci viitorului nostru, care aparţine întregii lumi. Israel este o ţară specială și nu ca oricare alta. Aşa că, nu ar trebui să ne mândrim prea mult cu realizările noastre materiale din tehnologie şi agricultură. Principalul lucru care ne aduce bucurie este abilitatea de a garanta umanităţii un viitor fericit. Aceasta ar fi o sărbătoare adevărată şi o urcare în spirit!

Ştiinţa Cabalei este o ştiinţă cu mii de ani istorici. Însă principalul lucru este acela că garantează lumii un viitor bun.

Din prima parte a lecţiei zilnice de Cabala 4/20/18, Lecţie pe subiectul „Descoperim forţa Creatorului în grupul de zece” (Pregătire pentru Congresul „Toţi că unu” din New Jersey 2018)

1 Minutul 1:45

Atunci când Cabala captează o persoană

Întrebare: Dacă metoda Cabala ne ridică deasupra problemelor, atunci o persoană este ca şi cum ar evada de pe pământ şi ar pluti în nori, oprindu-se să mai rezolve problemele sale la nivel corporal?

Răspuns: Nu, asta se întâmplă numai la început, atunci când persoana descoperă metoda.

Dintr-o dată, ea întâmpină ştiinţa, oamenii, cărţile şi profesorul – întregul sistem care explică modul în care totul este aranjat în lumea noastră. Unii oameni sunt atraşi exact de acest lucru, alţii sunt atraşi de oportunitatea de a se ridica deasupra problemelor lor şi să intre în diferite stări, un al treilea grup vrea să înţeleagă ce este viaţa şi moartea, un al patrulea grup vrea să descopere ce se întâmplă cu sufletele şi cu incarnările lor şi aşa mai departe.

Cu alte cuvinte, oamenii obişnuiţi au multe întrebări care sunt rezolvate atunci când întâlnesc Cabala. Când aceasta captează o persoană, ea poate chiar şi să-şi abandoneze familia, munca şi orice altceva. Este necesar să acţionăm cu precauţie aici, deoarece descoperirea unui asemenea sistem uluieşte oamenii.

Aşadar, Cabala nu este revelată în fiecare generaţie sau fără un motiv. Totuşi, în generaţia noastră, ea poate fi revelată, deoarece umanitatea a trecut prin multe stări diferite şi, în practică, umanitatea cu greu poate fi surprinsă de ceva.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 12/17/17

Generalul şi particularul sunt egale

Întrebare: Baal HaSulam, în articolul său “Esenţa înţelepciunii Cabala”, scrie că “generalul şi particularul sunt egale”. Ce înseamnă asta?

Răspuns: Spiritualul nu poate fi divizat în părţi şi, de aceea, cea mai mică parte a sistemului spiritual are exact aceeaşi valoare că întregul sistem.

Ştergând chiar şi cea mai mică particolă, una microscopică din sistem, îl distrugem în totalitate, deoarece fiecare boabă din sistemul spiritual există în absolut toate părţile sale! În acest fel, absenţa unei mici particole poartă cu ea întreruperea funcţionării corecte a întregului sistem.

De aici vine principiul că generalul şi particularul sunt egale. Cu alte cuvinte, dacă este un mic gol, o omitere, o tulburare, o cădere, ea se manifestă în întregul sistem!

Întrebare: Cum se aplică acest principiu în practică?

Răspuns: în spiritualitate trebuie să tindem tot timpul spre deplinătate. Diferenţa dintre cele 125 de nivele stă în faptul că ajungem să cuprindem sistemul general într-un mod tot mai complet prin conexiunea noastră.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 11/26/17

Ce înseamnă visele?

Întrebare: Ce înseamnă visele?

Răspuns: Am auzit de la Rabash şi am văzut-o eu însumi din sistemul de conducere că visele, în lumea noastră, sunt nici mai mult și nici mai puţin decât o consecinţă a lucrurilor experimentate în timpul zilei.

Uneori există vise profetice, iar o persoană vede ceva din viitor. Şi eu am avut asemenea stări. Acest lucru se întâmpla deoarece ne deconectăm de egoismul nostru şi ne ridicăm spre următorul nivel, unde totul exista deja: trecutul, prezentul şi viitorul. Ne conectăm la un flux de informaţie unde timpul nu există.

Aşadar, există oameni cu o sensibilitate crescută ce pot prezice cu adevărat viitorul. Nu trebuie să fii un Cabalist pentru asta.

Întrebare: Cum poate cineva să vadă viitorul dacă totul depinde de o persoană? Există el deja?

Răspuns: Există indiferent ce face o persoană. O persoană schimba viitorul, însă el este deja pregătit.

Întrebare: Dacă vorbim despre finalul unei acţiuni, ne referim chiar la ultima acţiune de corectare?

Răspuns: Ne referim chiar la ultima acţiune din ceea ce trebuie să se întâmple acum, conform planului.

Întrebare: Chiar este un principiu: “Am fost precum cei care visează”. Despre ce este vorba?

Răspuns: Când ne reîntoarcem la starea de corecţie completă ne comportăm ca şi cum am fi fost într-un vis. Nu ne putem imagina cât de mult ne controlează Lumina superioară.

“Am fost precum cei care visează”, este o frază din Psalmii Regelui David. Tot ceea ce este scris în Psalmi este în totalitate Cabala.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 11/19/17

 

Aparţinând unui singur sistem

Începem deja să simţim că lumea noastră a atins un punct mort şi se afla în criză. Motivul este acela că natura ne împinge spre o unitate mai mare şi spre conexiunea într-un singur sistem, spre interdependența reciprocă dintre toţi oamenii, dintre societăţi şi guverne.

În ultimii 50 – 60 de ani, umanitatea a construit o multitudine de sisteme internaţionale, corporaţii transcontinentale și care, dintr-o dată, şi cu rapiditate, au crescut pentru a cuprinde întreaga lume, ridicându-se mai presus de guverne şi graniţe prin activităţile şi interesele lor.

Însă, în acelaşi timp, politicienii şi oamenii devin mai egoişti ca niciodată şi incapabili de cooperare, nedorind să se vadă pe ei înşişi ca o singură unitate, ca un întreg. Rezultatul este că lumea decade într-o criză foarte complexă, una care nu a mai existat înainte.

Pe de-o parte, natura, prin sistemele financiare şi de producţie, ne închide într-un singur sistem, într-o lume integrată. Însă, refuzăm să fim integraţi; fiecare naţiune simte că este unică, independentă şi nu vrea să se bazeze pe oricine altcineva.

În acest punct critic erupe o criză imensă la care nu se găseşte nicio soluţie. Lumea intra într-o împotrivire globală. Baal HaSulam scrie că nu există nicio alegere în afară de realizarea că în orice lucru, doar egoismul uman este cel învinuit, însă noi încă suntem obligaţi să obţinem unitatea.

Egoismul ne pândeşte, însă noi trebuie să ne ridicăm deasupra lui, aşa cum ne învaţă metodologia Cabalei. Dacă folosim această metodologie, atunci vom avansa. Altfel, noi ne vom implica într-o cale foarte lungă a suferinţei.

America simte această criză mult mai puternic decât orice altă ţară. De aceea, scopul următorului congres din New Jersey, care va avea loc în luna mai, este pentru a ne permite să nu ne mai simţim separaţi şi distanţaţi de continente, ci ca aparţinând unui sistem care este mai presus de geografie, istorie şi mai presus de diferitele limbi, cu alte cuvinte, ca aparţinând unui singur corp, unui singur suflet.

Din prima parte a lecţiei zilnice de Cabala 4/8/18, Pregătire pentru Congresul mondial din New Jersey 2018

 

Ajungeţi în faţa Lui

Totul îşi are propriul timp, însă Israel accelerează timpul. Aşa că vreau să merg înaintea Creatorului şi să ajung primul la întâlnirea noastră. De aceea, sunt într-o asemenea grabă. Totul este deja întocmit şi aranjat, dar eu nu vreau să încalc regulile programului Creatorului – vreau doar să ajung înaintea Lui. Ne arătăm aspiraţia şi iubirea exact prin încercarea noastră de a accelera timpul.

Din partea a 2-a a lecţiei zilnice de Cabala 4/8/18, Talmud Eser Sefirot, Vol. 1. Partea 3, Capitolul 3, punctul 5