Category Archives: Munca spirituala

Istoria lumii în lumina Cabalei, partea 2

Întrebare: Dacă ştergem toate minciunile din istorie, nu va însemna că noi vom rămâne doar cu adevărul; de fapt, noi am putea sfârşi prin a nu avea nimic. Se spune că istoria este scrisă de cuceritori. Este aşa? Dacă am studia istoria acelora care au fost învinşi, ar arăta ea complet diferită?

Răspuns: Adevărul este că nu este nicio istorie. Există o stare fixă la începutul creaţiei, numită Malchut a lumii infinitului, care conţine substanţa iniţială a întregii creaţii. Toate lumile şi tot ce locuieşte în ele există în Malchut a lumii infinitului.

Cabala studiază cele patru faze ale expansiunii Luminii directe. Totul începe cu Lumina sau cu Creatorul. Lumina este numită Creatorul, deoarece ea crează sau dă naştere. Această substanţă fizică este calitatea dăruirii.

Lumina, când se extinde de sus în jos, construieşte o dorinţă care să se potrivească cu ea; aceasta este prima fază. Apoi evoluează în a doua fază, apoi în a treia şi într-un final în a patra fază, numită Malchut. Aceasta completează expansiunea celor patru faze a Luminii directe.

Restul are loc în interiorul lui Malchut, care este o enormă voinţa de a primi.

Malchut, percepându-se pe sine distantă de Lumină şi opusă ei, nu este de acord să rămână în această stare şi face o restricţie. Până la urmă ea decide că, în mod necesar, trebuie să fie în echivalență cu Lumina, adică face anumite tranzacţii cu ea. În modul acesta creşte gradual mai aproape de Lumină.

Problema pe care Malchut vrea să o rezolve este: Cum se alătură Adam cu lumea într-un mod în care întregul său volum (partea cu galben din imagine) va fi umplut de Lumina superioară?

Acest lucru este implementat de oamenii care în lumea noastră încearcă să fie similari cu Lumina. Ei crează o dorinţă comună care este similară Creatorului şi ajung la starea de completă corectare, numită Gmar Tikkun.

Aceasta cuprinde întreaga istorie umană.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 7/16/17

Istoria lumii în lumina Cabalei, partea 1

Întrebare: Cum, conform căror legi se desfăşoară istoria lumii? Este ciclică? Se repetă în fiecare generaţie?

Răspuns: Aceasta este o întrebare complexă, nu pentru că este legată de istorie sau de geografie, ci deoarece este legată de percepţia noastră asupra realităţii.

Conform Înţelepciunii Cabala, în univers există două forţe de bază: voinţa de a dărui sau forţă superioară pozitivă, Creatorul şi voinţa de a primi – forţa negativă inferioară, creaţia. Ambele dorinţe, interacţionând între ele, determina practic toată istoria.

Din moment ce parametrii lor iniţiali şi stările finale sunt setate, noi putem descrie în avans toate etapele voinţei de a primi (creaţia) sub influenţa voinţei de a dărui (Creatorul). În principiu, aici nu pot exista surprize.

Prima parte a dezvoltării istoriei se petrece în totalitate sub influenţa Luminii superioare, adică forţa Creatorului. În acest proces creaţia simte presiunea Luminii şi, aflându-se în întregime în putere ei, se transformă sub influenţa ei, trecând prin anumite faze ale dezvoltării, prin aceleaşi prin care trece embrionul în pântecul mamei vreme de nouă luni. De aceea, noi înţelegem absolut tot ceea ce se întâmplă.

Deoarece numai un singur factor lucrează aici, Lumina superioară, noi cunoaştem în avans prin ce etape vom trece şi cum.

În principiu, aşa s-a dezvoltat umanitatea. Iar acest program al creaţiei presupune reacţia unei persoane la influenţa de Sus: în măsura în care poate avansa contrar egoismului sau, de partea Luminii superioare, calitatea dăruirii, a iubirii şi a conexiunii; ori nu îşi doreşte acest lucru, nu o poate face, nu înţelege cum să acţioneze, iar prin asta, după câte se pare, se opune influenţei Luminii.

Şi dacă se opune, atunci în mod natural se simte diferit. Apoi istoria include forţe mai mari de rezistenţă pe calea creaţiei şi forţe mai mari de constrângere din partea Luminii, a Creatorului. Totuşi, în general, dezvoltarea istoriei este strict stabilită de la început.

Astăzi am ajuns la o etapă foarte interesantă a dezvoltării, unde putem obţine o anumită libertate de a alege, permiţându-ne să ne schimbăm istoria şi să schimbăm viteza şi tipul dezvoltării noastre.

În orice caz, ne vom dezvolta conform unor nivele fixe, descrise cu precizie. Noi fie vom trece prin ele conştienţi, cu înţelegere şi participare, caz în care dezvoltarea va fi favorabilă, voluntară şi bine primită de noi. O vom vedea că pe o dezvoltare bună din perspectiva noastră şi a Creatorului. Sau ne vom opune ei ca nişte copiii încăpăţânaţi, nevrând să implementăm programul creaţiei.

Adică fie ne este necunoscut, că în cazul majorităţii omenirii sau suntem familiarizaţi cu ea, precum oamenii care studiază Cabala şi sunt obligaţi să o cunoască, ca aceia care deja au trecut prin aceste stări acum mii de ani. Trebuie să încercăm să ne corectăm calea și să o facem conştient bună pentru noi, dar cel mai important – pentru ceilalţi.

De aceea, toată istoria lumii a fost scrisă de la început. De aceea, filozofii şi oamenii de ştiinţă, când încep să examineze istoria, comportamentul omului, prezentul, trecutul şi viitorul, se dau bătuţi când încearcă să răspundă la întrebările: Putem da timpul înapoi? Este totul predeterminat? Unde este libertatea noastră de a alege? Cum alege o particulă elementară forma în care să-şi continue dezvoltarea – ca o particulă sau o undă, adică lumină?

Fizicienii spun că totul depinde de persoana care face experimentul. Când setează dispozitivul de măsură, particulele elementare, fie ca o undă sau ca o particulă, particula ştie despre aceasta în avans şi se comportă în conformitate cu dispozitivul ales. Este ca şi cum prezentul determina trecutul, adică timpul care se dă înapoi. Asta este ceea ce afirmă fizicienii.

Cabala vorbeşte despre asta mult mai simplu. În principiu, nu se raportează la conceptul timpului, deoarece nu există timp; realizăm ceea ce există în lumea infinitului în forma sa finală. Dar din moment ce toate stările noastre sunt setate în avans, aici nu există surprize – nu este prezent, trecut său viitor, ca şi cum cineva pune un film pentru noi şi noi îi vedem secvenţele separate.

Totul a fost deja înregistrat într-un film în avans, iar noi doar îl vedem. Asta este viaţa noastră. Este rulata în interiorul nostru, însă, practic, noi putem spune că este rulată în faţa noastră.

Noi suntem participanţii direcţi ai acestei vizionari, care este predeterminată în avans, iar noi ştim tot ceea ce se va întâmpla şi ce vom face, cu excepţia unui singur lucru – fiind într-un grup şi atrăgând forţă superioară, forţa pozitivă asupra noastră, putem provoca schimbări.

Totuşi, nu putem schimba istoria în sine sau cursul evenimentelor, ci numai atitudinea noastră faţă de ea, iar apoi va arăta complet diferit. Este aşa, deoarece atitudinea noastră faţă de ea determina ceea ce vom vedea în acele secvenţe: război sau pace, bine sau rău. Noi determinăm totul.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 7/16/17

Nu există niciun Dumnezeu

Întrebare de pe Facebook: Dacă există Dumnezeu, de ce a permis El ca șase milioane din neamul Său ales să piară în timpul celui de-al doilea război mondial? De ce permite El și în ziua de azi altora să atace poporul Său ales? Știu că nu ai să-mi răspunzi la întrebarea asta, dar eu totuși întreb.

Răspuns: Am să-ți răspund. Dar, poate că tu nu ai să vezi asta ca un răspuns.

Tot ceea ce se întâmplă în lume, inclusiv exterminarea evreilor în timpul celui de al doilea război mondial, a fost și este înfăptuit de Dumnezeu care, de fapt, nu există.

Există două forțe în lume: negativă și pozitivă și ele sunt la început echilibrate reciproc. Noi suntem între ele pentru a susține dezvoltarea lor continuă. Aceste două forțe se dezvoltă în așa fel încât forța negativă crește constant  – aceasta este creșterea egoismului în om și în omenire. Pe de altă parte, forța pozitivă trebuie adusă în lume de noi prin interacțiunile pozitive dintre noi.

Aceste interacțiuni pozitive dintre noi pot fi generate numai în mijlocul poporului evreu și apoi răspândite de la el către celelalte nații ale lumii. Asta se numește „a fi Lumină pentru nații”.

Întrebare: Deci, numai poporul evreu poate genera această forță pozitivă?

Răspuns: Corect! Și dacă noi nu facem asta, toate națiile lumii se vor uni contra noastră, fiindcă ei ne vor vedea ca fiind sursa răului. Noi nu le oferim bunătatea care trebuie să vină de la noi către ei și asta este echivalent cu provocarea de rău.

De aceea, ei cred că evreii sunt sursa unui mare rău în lume și cred că le va fi mai bine dacă ne vor extermina. Sunt multe teorii despre acest subiect provenite de la un om care a experimentat suferința cauzată de poporul evreu.

De aceea, nu există niciun loc în care să ne ascundem. Noi trebuie permanent să echilibrăm forțele pozitivă și negativă și, prin asta, noi și, prin noi, toate națiile lumii, vom obține întreaga corectare, adică conectarea adecvată dintre forțele pozitivă și negativă. Atunci, oamenii ne vor iubi, ne vor respecta și ne vor aprecia. Aceasta este misiunea noastră.

Până nu vom face asta, vom fi cu adevărat poporul cel mai urât de pe lume. Toți vor dori să ne extermine, crezând instinctiv că este posibil să ne distrugă și că asta va aduce binele în lume. Dar nu îl va aduce.

Asta înseamnă că toate pedepsele și încercările de a extermina poporul evreu au ca scop doar să ne forțeze pe noi, un popor rigid și încăpățânat, să ne îndeplinim misiunea și să ducem întreaga lume spre un viitor minunat.

Întrebare: Presupunând că poporul evreu va dori să se unească și să înceapă acest proces, ceilalți oameni îl vor considera binevenit?

Răspuns: Desigur. Va fi cel mai binevenit și respectat popor dintre toate. Toți îi vor venera pe evrei.

Întrebare: Deci, există Dumnezeu?

Răspuns: Linia din mijloc, care echilibrează linia din dreapta și linia din sânga, se numește Dumnezeu.

Din Kab Tv „Știri cu Michael Laitman” 7/09/2017

 

Cum face Cabala un om liber?

Întrebare: Cum face Cabala un om liber?

Răspuns: Cabala îi revelează omului întreaga măsură a lipsei lui de libertate și îi explică limitele între care există libertatea lui.

În lumea noastră este posibilă eliberarea de egoismul nostru, de natura noastră, alcătuită din părțile minerală, vegetală, animală și vorbitoare. Numai Metoda Cabalei oferă acest rezultat. Ea ne învață cum să atragem Puterea Superioară care ne ridică deasupra egoismului nostru animalic.

În realitate, noi suntem foarte slabi și incapabili să fugim din egoismul nostru. Omul nu se poate extrage singur din mlaștină. Cu ajutorul Luminii Superioare, pe care o putem atrage asupra noastră, suntem scoși din planul material.

Așa numitul ”AHP de Sus”, coboară asupra noastră în ”Galgalta ve Enaym” a celui de jos și începem să ne ridicăm; trecem de limitele naturii noastre interioare într-un tărâm mai înalt.

Dar, chiar și atunci, nu suntem încă liberi, adică nu putem face tot ceea ce vrem. De aceea, conceptul de libertate absolută nu există. Numai Creatorul are libertate absolută, nu și creatura Sa.

Creatura poate fi în starea de libertate în interiorul naturii sale egoiste primordiale și, în același timp, să caute echivalența de formă cu Creatorul, cu alte cuvinte, să încerce să-și mărească atracția pentru altruism, pentru dăruire și iubire. În această stare, omul se simte complet satisfăcut și împlinit, nu are nicio lipsă și simte libertate nelimitată.

În plus, omul își dezvoltă simțul responsabilității – se simte obligat să dea, să ajute, să îi ”umple” (împlinească) pe ceilalți. Omul simte că această stare de lipsă absolută de libertate este, de fapt, libertatea absolută, obținută de fiecare dată când se ridică peste egoismul său, peste tot felul de senzații imperfecte.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 2/07/2017

Conducerea în viitoarea societate

„Deținătorii de proprietăți vor fi sub supervizare publică sau sub auto-tutelă sau prin contabilizare. (Baal HaSulam – „Ultima generație”)”.

Societatea viitorului va avansa constant. Totuși, omul se naște încă egoist. Părinții lui nu îi pot transmite nimic din nivelul spiritual obținut de ei. Și el, născut ca un animal, trebuie să intre treptat într-o nouă arie, într-un nou mediu. El trebuie să treacă prin toate aceste transformări.

Totuși, oamenii vor trece foarte curând în acest nou sistem de interconectare. Azi, chiar și un copil mic mânuiește telefonul mobil sau computerul mai bine decât părinții săi.

Întrebare: Pe de o parte, este mai bine pentru mine să-mi cedez cât mai mult din proprietăți și să mă eliberez cât mai mult de acest fel de griji. Pe de altă parte, vreau să servesc societatea. Așa că, poate, din contră, ar trebui să achiziționez diverse fabrici?

Răspuns: Fă ceea ce îți spune societatea să faci. Nu trebuie numai să asculți cererile societății, ci să te străduiești să fii cât mai util posibil societății. În ce fel? Asta decizi împreună cu conducătorii.

Conducerea nu este anulată. Este o conducere ideologică, numită Sanhedrin, precum și planificare materială, îndrumare și management. Dar, cel mai important, societatea funcționează cu noile principii.

Întrebare: Nici nu pot să mă gândesc că aș putea să desconsider o decizie a Sanhedrinului, nu?

Răspuns: Nu ai interesul să nu fii de acord, fiindcă  fiecare mișcare care îți este sugerată de societate și pe care o faci în beneficiul societății sfârșește prin a fi și în beneficiul tău.

Din Kab Tv „Ultima generație” 31/07/ 2017

„Că foc s-a aprins în mânia Mea”

„Tora, Deuteronom 32:22: Că foc s-a aprins în mânia Mea și a ars până în cele mai de jos adâncuri. A mâncat pământul și roadele lui și a pârjolit temeliile munților.”

Tot ceea ce face omul bazat pe idealul său egoist va pieri prin patru feluri de execuții. Cartea Zohar descrie acest lucru în termeni foarte neplăcuți.

Este scris că un foc „a mâncat pământul și roadele lui”, ceea ce înseamnă că, în cele din urmă, nu vom mai rămâne cu nimic. Acum credem că epoca de aur se află în fața noastră, că roboții vor munci pentru noi și că noi vom petrece zilele întinși pe plajă sau petrecând și distrându-ne. Dar asta nu se va întâmpla.

Din contră, oamenii vor suferi de depresii adânci, vor începe să consume droguri și medicamente! Se vor urî pe ei înșiși și întreaga lume înconjurătoare, vor dori să moară, dar nu vor fi în stare să o facă! Viața va deveni mai rea decât moartea. Acesta este cu adevărat iad.

Un om suferind de depresie va fi bucuros să moară. Dar ce poate să facă dacă nu e în stare să se sinucidă? Viața lui este o mizerie totală.

Întrebare: Ce înseamnă „și a pârjolit temeliile munților”?

Răspuns: „Munți” (Harim – în ebraică) vine de la cuvântul „hirhurim” – dubii și înseamnă tot felul de perturbări interioare. Noi vom vedea că toate acestea vin de la Creator și nu vom putea scăpa din asta, fiindcă neglijăm calea Lui și nu ne ridicăm peste egoismul nostru la tărâmul iubirii și dăruirii. Prin urmare, vom simți că El este în toate împotriva noastră. Nu vom fi în stare să trăim și nu vom fi în stare să murim și vom suferi în fiecare secundă!

Această stare va aduce oamenii în cele din urmă la corectare, dar pe o cale lungă și teribilă numită „calea suferinței”.

Din KabTv „Secretele Cărții Eterne” 01/02/2017

 

Nu te rătăci!

„Nu va fi nicio curvă dintre fiicele lui Israel, nici vreun sodomit nu va fi dintre fiii lui Israel. (Tora, Deuteronom 23:18)”

Calitățile masculine și feminine dintr-un om vor fi direcționate clar către scopul Creației, către dăruire și iubirea pentru toți, în niciun caz pentru sine.

Nu te rătăci! Nu îți întoarce toate dorințele tale, toate intențiile, forțele și calitățile pentru binele tău, ci doar pentru binele celorlalți.

„Să nu aduceți câștigul unei prostituate sau prețul unui câine în Casa Domnului, Dumnezeul vostru, pentru niciun jurământ pentru că amândouă sunt urâciune pentru Domnul, Dumnezeul vostru. (Tora, Deuteronom, 23:19)”

Nu ar trebui să obții niciun beneficiu pentru tine însăți, nici măcar din acțiunile egoiste făcute la nivel corporal (material). Asta înseamnă prostituata din tine (o dorință egoistă).

Dacă acționezi egoist, pentru binele tău, atunci ține minte că nu vei putea construi prin asta viitorul tău Templu (starea ta viitoare). La urma urmei, prin această acțiune ești într-un fel în timpul satisfacerii dorințelor tale sălbatice, barbare.

Aici nu este vorba despre corpul omului ci, despre sufletul său, fiindcă Înțelepciunea Cabalei se ocupă numai cu sufletul. De aceea, trebuie să hrănești corpul, să îi dai apă, să-l lași să doarmă și să îi dai tot ce are nevoie, în limite rezonabile.

Și dacă mergi dincolo de aceste limite, devii „prostituată”, adică ai trecut de la forțele spirituale la cele corporale (materiale).

Întrebare: Deci, în principiu, toată omenirea poate fi considerată prostituată?

Răspuns: Ne-am creat astfel de idoli că nu poate fi mai rău, fiindcă ne gândim numai la satisfacerea propriul egoism.

Din KabTV „Secretele Cărții Eterne” 26/10/ 2016

De ce să corectez lumea imaginară?

Întrebare: De ce ar trebui să fie omul implicat în corectarea lumii? De ce ar trebui el să aspire să-și îmbunătățească viața și, astfel, să aibă fericire și bunătate dacă, după Cabala, toată această lume este o iluzie și un gol imaginar?

Răspuns: Această iluzie ne-a fost dată pentru ca noi să scăpăm de ea! Noi nu corectăm această lume, ea nu are nevoie de corecție! De asemenea, nu este nimic care să ne corecteze existența în această situație din lume.

Noi trebuie să depășim această lume, să ne scoatem din ea către următoarea traiectorie, la nivelul următor, la nivelul Lumii Superioare. Această lume este cea mai nesemnificativă și întunecată; nu este nimic de corectat în ea, ea există numai pentru a o transcede.

Întrebare: Este posibil să fi fericit într-o lume imperfectă?

Răspuns: Un astfel de lucru este posibil fiindcă nu are nicio importanță dacă lumea este perfectă sau nu; depinde de voi să o folosiți corect pentru a deveni parteneri ai Creatorului, pentru a-i da bucurie Creatorului.

Când obțineți această stare veți vedea că, practic, nu există nicio nefericire în această lume. Pentru sistemul nostru de percepție, aceasta este un paradox dar, când intrăm în simțirea Lumii Superioare, începem să vedem că singurul lucru care există în această lume este Lumina Superioară care umple totul; nu a fost niciodată nimic și nu au fost niciodată probleme sau nefericire în această lume.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 19/06/2017

 

Secretul fericirii

Întrebare: Secretul fericirii constă în conexiunea interioară a inimilor într-una singură, dar ce înseamnă conexiune interioară? Cum o putem descrie? Pentru ce să mă rog?

Răspuns: Conexiunea interioară este posibilă doar în grup. De exemplu, în „întâlnirea prietenilor” tu trebuie să-ți imaginezi că ești într-o stare spirituală corectată. Pentru acest scop sunt ținute „adunările prietenilor”, pentru a crea în tine această stare, să o sculpteze și să rămâi în ea toată săptămâna, până la următoarea adunare.

Întreaga metodă a Cabalei vizează recrearea structurii adecvate a omului, ceea ce înseamnă că toți trebuie să se conecteze în încercarea de a se asemăna cu Creatorul, cu înțelepciune și într-un mod emoțional, conștient și consecvent, prin încercări și erori.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 19/06/2017

Lumea la răscruce, partea 6

Întrebare: De ce nazismul şi fascismul au dus în mod inevitabil la război, după cum putem vedea în istorie?

Răspuns: Nu poate să fie în alt mod! Cineva îşi poate pune întrebarea, de ce nazismul nu poate rămâne în propria sa ţară? Totuşi, dacă această unitate este bazată pe egoism, ea îşi inspiră conducătorii să subordoneze pe altcineva. Egoismul a pus fundaţia sistemului fascist şi obligă oamenii să lupte. Este ca mafia!

Întrebare: Democraţia bazată pe egoism provoacă, de asemenea, consecinţe negative, dar de ce nazismul duce în mod precis la război?

Răspuns: Nazismul uneşte oamenii, iar democraţia nu o face. Liberalismul permite fiecăruia să facă tot ceea ce vrea. Deşi asta este de asemenea ceva temporar, democraţia la starea sa finală duce la unitate într-o formă egoistă. Apoi egoismul+unitatea crează o mare forţă care necesită realizarea sa şi vrea să îi subordoneze şi să îi cucerească.

Aceasta este o secvenţă naturală a dezvoltării egoismului: feudalism → capitalism → pseudo socialism (democraţie, liberalism) → nazism. Nu poate să fie într-un mod diferit, deoarece noi trebuie să ajungem la unificare.

Să presupunem că în zece ani majoritatea ţărilor din lume sunt legate pentru a obţine unificarea, fiecare în ea însăşi. Dezvoltarea egoismului este astfel încât ea cere unificarea fie printr-un mod natural, ceea ce este nazismul, sau prin calea Luminii, ceea ce înseamnă construirea societăţii viitorului, bazată pe dăruire reciprocă.

Într-un mod sau altul, trebuie să fie unificare. Pe axa dezvoltării umanităţii, au fost stabilite deja semne şi, desigur, acestea sunt diferite pentru fiecare ţară şi pentru fiecare naţiune. Totuşi, dacă este vorba de ţările dezvoltate (egoist), atunci lor li se dă o anumită perioadă de timp, unde ele trebuie să obţină coeziunea interioară – fie prin egoism sau deasupra lui.

Baza oricărei ţări este egoismul, în jurul căruia, precum în jurul sâmburelui unui fruct, se îmbracă o ordine socială exterioară: feudalism, capitalism sau nazism. Forma exterioară este rezultatul dezvoltării interioare a egoismului, iar aceasta se schimbă împreună cu ea.

La început, ea corespunde cu nucleul ei, însă egoismul continua să coacă. Aşadar, la un anumit moment dat, forma exterioară trebuie să se schimbe, pentru a corespunde cu nouă formă a nucleului interior.

Noi nu simţim cum egoismul ascunde în interiorul nostru schimbări şi formele prin care trece. Noi observăm doar manifestarea exterioară în societate, ca un copil care, dintr-o dată, învaţă să meargă sau să facă ceva nou, deoarece el s-a dezvoltat interior.

Egoismul comun interior se dezvoltă, prin urmare forma exterioară a societăţii trebuie să se schimbe în conformitate cu acesta. Orice sistem social este o consecinţă directă a formei egoismului ascunsă în el. Dacă noi corectăm egoismul, atunci evident forma exterioară a societăţii se va schimba împreună cu el. După ce a primit metoda de corecţie, societatea în sine va construi relaţii sociale noi, mulţumită schimbărilor din egoism.

Prin urmare, este inutil să încercăm să construim socialismul, comunismul, nazismul, capitalismul şi aşa mai departe. În schimb, este necesar să lucrăm la corecţia egoismului moştenit în oameni şi apoi ei înşişi vor construi o societate care este corespunzătoare pentru calităţile lor interioare.

Între timp, în timp ce forma exterioară nu corespunde cu nucleul interior, războaiele şi revoluţiile vor continua. Aşa funcţionează lucrurile; egoismul interior al societăţii determină forma exterioară şi ordinea sa socială.

Din prima parte a lecţiei zilnice de Cabala 8/21/17, lecţie pe subiectul „Europa la răscruce”