Întrebare: Cum învăţăm să atragem Lumina pentru a ne corecta?

Răspuns: Diferenţa dintre starea noastră şi nivelele spirituale este aceea că, în timp ce aici trăim într-o minciună, în egoism, putem atrage Lumina. Nu poţi face asta pe o treaptă spirituală pentru că acolo totul se supune unei legi simple: eşti deja în interiorul sistemului şi primeşti numai ceea ce ţi se cuvine, conform cu locul şi starea ta.

Dar în lumea noastră avem parte de concesii. Şi, chiar dacă ne gândim că ea este crudă cu noi, este de fapt foarte blândă. Aici, suntem ca nişte bebeluşi, care pot ţipa şi cere în mod fals lucruri care nu li se cuvin şi le primesc, chiar dacă este o minciună.

Aceasta este întreaga menire a existenţei lumii noastre. Nu vreau să mă conectez cu prietenii atunci când sunt în egoismul meu obişnuit, normal. Dar îi îmbrăţişez, stau împreună cu ei, încerc să mă conectez şi să obţin unificarea. Şi chiar dacă toate acestea sunt construite pe un egoism absolut şi nu există nimic altceva decât el, este ca o joacă de copii în groapa de nisip sau cu Lego, pe care le folosesc pentru a învăţa. Ca rezultat al eforturilor mele, obţin deodată o minte, o percepţie şi o senzaţie corectă, încep să cresc, obţin anumite înţelegeri şi definiţii.

Dar în principal, jocurile mele se apropie din ce în ce mai mult de realitate şi, puţin câte puţin, învăţ să mă conectez cu alţii, mă anulez, îmi doresc, studiez, citesc sursele primare şi atrag Lumina. Iar apoi încep deodată să simt importanţa dăruirii şi cred cu adevărat că există ceva în ea.

Lumea exterioară ne ajută şi ea, cu criza şi suferinţele ei, pentru că este deja greu să invidiezi când vezi stările în care se află egoiştii obişnuiţi. Toate celelalte niveluri sunt deja un sistem, numai această lume este un loc unic. De aceea, întreaga libertate de alegere este revelată în mod special în acest nivel de jos. Munca noastră se află în a face întodeauna alegerea în întuneric.

Iar apoi vom avea o altă muncă: să analizăm calitatea conexiunii, atunci când ne ridicăm constant „calificarea” noastră spirituală, să adăugăm detalii în timp ce revelăm bogăţia manifestărilor Regelui, revelaţia Lui. Dar nimeni nu ne va mai acorda concesii, aşa cum se întâmplă aici.

De aceea durează atât de mult această perioadă de pregătire, este epuizantă, pentru că, mai târziu, vom folosi întregul grad al acestei lumi pentru restul scării. De aceea putem corecta toate cele 125 de nivele numai trăind în această lume. Şi chiar la ultimul nivel, trebuie mai întâi să simt că sunt în cea mai de jos stare posibilă, starea unui „vânzător din piaţă”.

Nu vorbesc de lumea fizică, o anumită realitate specifică care a devenit stabilă în creierul meu. Trebuie să simt ca şi cum sunt complet separat de alţii, dar în acelaşi timp atrag Lumina cu eforturi de conectare false, diferite.

Şi voi avea nevoie de acest nivel corporal chiar la nivelele înalte din Lumea Aţilut. Fără el nu voi putea să corectez punctul actual al creaţiai, „creat din nimic” (Yeş Mi Ain). Este imposibil să mă unesc cu Creatorul fără sa adaugă fiecare grad de la separarea pe care o experimentez între această lume şi toate celelalte lumi.

Din partea a treia a lecţiei zilnice de Cabala din 15.05.2012

Înscris în: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Perceptie - Niciun comentariu.→

Întrebare: Considerând faptul că toată lumea trăieşte în zone diferite, cu ore diferite şi fiecare are constrângeri de timp, există posibilitatea să existe o zi o anumită platformă, în care va fi întotdeauna un seminar, astfel încât oamenii să se conecteze la el atunci când le este convenabil? Sau trebuie ca seminarul să înceapă şi să se termine într-o perioadă specifică?

Răspuns: Cred că toate acestea se pot salva pe un mediu de stocare iar oamenii pot intra prin Internet şi să le studieze într-o formă convenabilă lor: singuri sau în grup.

Desigur, cel mai bine este să se studieze în grup. Cel mai bine este să studiezi când nu ai nicio perturbaţie, etc. Dar în general, asta nu contează. Intri gradual într-o forţă virtuală, pe care încă nu eşti în stare să o percepi. Această muncă este pshilogică.

Baal HaSulam scrie că asta este continuarea psihologiei materialiste, dar această psihologie este  a următorului nostru nivel al dezvoltării, care lucrează cu dorinţe şi intenţii, lucruri cu care lucrează şi psihologia noastră corporală.  Nu este nimic mistic şi misterios aici. Trebuie să dezvoltăm aceste calităţi în noi! Nimic mai mult.

Sunt mulţi oameni în lume, de exemplu beduinii din Israel, care pot simţii natura foarte bine şi sutn în stare să îţi spună ce se întâmplă la 50-100 km depărtare de ei, citind cele mai mici semne: ei nici măcar nu ştiu cum o fac. Simt Pământul sau pot spune ce se întâmplă în lume după comportamentul animalelor.

Am avut şi noi odată aceste sentimente. Dar ele au dispărut pur şi simplu deoarece am încetat să le mai folosim. Iar acum ne dezvoltăm noi simţuri. Atunci când urmezi o şcoală de muzică, începi gradual să îţi dezvolţi o memorie muzicală. Dacă nu dezvolţi aceste lucruri rămâi un amator. Nu poţi dezvolta nimic.

În principal, acest organ rudimentar există în noi. Trebuie pur şi simplu să îl dezvoltăm. Iar Cabala ne spune cum să dezvoltăm percepţia forţei superioare. Ne-am dezvoltat normal în lume, în timp ce nu am avut nevoie de această forţă. Dar acum am atins o starea în care nu mai vedem nicio soluţie. Trebuie să o revelăm.

Imaginaţi-vă cum întregul program al naturii, toate cunoaşterile, toate calităţile, totul trece prin voi, iar voi vedeţi şi simţiţi totul – atunci ce fel de probleme şi crize ar putea fi? In loc să vedeţi toate acestea ca perturbaţii, le vedeţi ca ajutor, contracţiile naşterii, care vă ajută să vă naşteţi. Sunteţi împinşi la nivelul următor. Asta văd eu în lume în loc de criză.

Şi odată ce oamenii văd asta, vor avansa cu bucurie şi gratitudine!

Din lecţia 2 de la  Congresul de la Vilnius 3/24/12

Înscris în: Congrese, Perceptie - Niciun comentariu.→

Omul, prin natură, nu vrea doar să îşi trăiască viaţa în mod simplu, vrea să o şi înţeleagă: ce îl conduce, prin ce program şi în ce scop? Iar din acest motiv, studiază viaţă sau, în alte cuvinte, studiază Natura.

Locuiesc într-o lume în care sunt expus unor factori diferiţi. Totuşi, nu ştiu cum sunt guvernat. Un copil mic este condus de impulsuri interne şi putem vedea clar cum natura le pune în mişcare. Dar la adulţi asta este mai puţin aparent.

Problema este că poţi cerceta ceva numai dacă eşti la cel puţin un pas deasupra ei. Apoi este ca şi cum „absorb” obiectul investigaţiei în mine, fac sinteze şi analize şi trag concluzii. Asta este posibil pentru că percepţia mea raţională şi emoţională este mai mare decât obiectul studiului meu.

Dar dacă sunt înăuntrul Naturii, care lucrează asupra mea şi este sursa gândurilor şi dorinţelor mele? În acest caz nu ştiu ce mi se va întâmpla în următorul moment, cum se va desfăşura viaţa, ce se va în lumea în care depind de toţi. Există o informaţie aici pe care nu o pot aduce în raţiunea mea, în senzaţiile mele.

Cum pot controla toate acestea? De fapt, sunt total confuz. Nu trag din viaţa tot binele care poate fi extras. Vedema asta în primul rând în umanitate care nu ştie de ce trăieşte, cum şi pentru ce. Chiar oamenii proeminenţi, inteligenţi, sfârşesc până la urmă urmându-şi propriul drum.

Astfel, putem examina cu adevărat viaţă numai cu condiţia să fim deasupra ei. Dar cum putem face asta? Aici ne trebuie ceva mijloace pentru a urca deasupra naturii noastre. Apoi, în timp ce rămân tot eu, în  acelaşi timp mă uit la mine însumi de sus, din partea Naturii universale, din tărâmul unde sunt generate toate gândurile şi dorinţele.

Sunt asemenea oameni în lume care simt cu adevărat ce se va întâmpla mâine sau chiar peste câţiva ani. Astăzi, oamenii de ştiinţă au luat deja cunoştinţă de prezenţa unui anumit strat informaţional în realitatea noastră. În el, este aşternută soarta fiecăruia dintre noi şi a lumii întregi, întregul program prin care ne dezvoltăm. Totuşi, suntem incapabili noi singuri să stabilim o conexiune cu el şi din această cauză chiar şi viitorul imediat ne este necunoscut. Şi cel mai important, astăzi nu ştim cum să acţionăm corect  pentru a ne securiza acest viitor.

În generaţiile trecute, nu am fost atraşi să cunoaştem „stratul program”. Viaţa nu era încă complicată şi confuză, deci ne era chiar suficient aşa cum era. Este scris: „Din multă înţelepciune vine multă suferinţă…” Astăzi, totuşi, întorcând ochiul orb la ceea ce se întâmplă, nu ne temperăm suferinţă, ba din contra, o întărim. Am o problemă: nu ştiu ce se va întâmpla mâine şi în zilele următoare, cum să mă comport ca totul să fie bine – şi totuşi, să ştim asta este absolut necesare în zilele noastre.

Cursul dezvoltării ne-a adus în stadiul în care trebuie să revelăm programul vieţii. Fără el, suntem în faţa unor pericole şi a multor suferinţe. Şi oricum, ne-am maturizat şi dezvoltat suficient, în aşa măsură încât aceste întrebări apar în noi şi cer intervenţia noastră în program. În final, suntem obligaţi pur şi simplu să revelăm întreaga Natură, urcând către stragul informaţional integrat în ea. Numai atunci vom lua decizii şi ne vom ocupa de probleme conform cu înţelegerea obţinută şi ne vom securiza o bună continuare a drumului.

Din Lecture in Colombia 4/29/12, “Grupul şi dezvoltarea spiritulă”

Înscris în: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Perceptie - Niciun comentariu.→

Când ne uităm la această lume, nu înţelegem legătura dintre noi şi lumea spirituală. Cu alte cuvinte, nu înţelegem legătura dintre situaţia în care ne aflam în prezent şi starea reală în care suntem în legătură şi adeziune cu forţa superioară. Totul depinde de definiţiile corecte, ceea ce înseamnă interpretarea noastră corectă a ceea ce simţim în inimile noastre şi a ceea ce înţelegem în minţile noastre, şi de înţelegerea realitatii in care suntem.

Dacă ne imaginăm realitatea noastră în mod corect şi în mod constant încercam s-o dezvoltam şi s-o stabilizam cât de mult putem, s-o construim şi s-o corectam cu atenţie cat de mult am înţeles, munca noastră va fi mai persistentă şi vom avansa treptat într-o singură direcţie.

Aceasta munca include multe elemente, care în cele din urmă alcătuiesc o singura stare. Pe moment par sa nu aiba legătură între ele, foarte departe unul de altul. Cum putem vedea legătura dintre percepţia realităţii şi dragostea faţă de ceilalţi? Cum putem conecta studiul nostru in înţelepciunea Cabalei cu grupul? Cum putem lega corecţia acestei lumi de ascensiunea noastra pe scara spirituală?

Aceste lucruri par foarte diferite. O persoană presupune ca daca sunt conectati într-un fel, atunci este o conexiune indirectă. Deci, toată munca noastră este de a stabiliza imaginea corecta in interiorul nostru.

În primul rând trebuie să descoperim că percepţia actuală a realităţii este greşita şi sa vedem că este defectuoasă, contrară şi opusa adevaratei realitati şi să încercam in mod constant s-o corectam şi s-o îmbunătăţim. Acesta este modul în care o persoană poate vedea că cele două descrieri pot coexista în ea: imaginea adevarată a realităţii şi sentimentul acestei lumi.

Desigur, este vorba de o dualitate şi de o dubla viziune, dar, treptat, o persoana se obisnuieste cu ea. Aceasta o evocă să se schimbe şi să se îmbunătăţească, astfel încât cele două imagini se vor conecta şi intersecta ca în vizorul unei arme, şi vor forma o imagine.

Acesta este modul în care trebuie să lucram. Nu este simplu, deoarece nu ne putem imagina lumea spirituală, care este în totalitate formata din forţe. Nici noi nu suntem corpuri fizice, ci o forţă sau un atribut, sau o dorinţă şi o minte, calităţi şi esenţe.

Dar trebuie ca cel putin s-o imaginam înauntrul unui câmp de forţă, valuri şi direcţii ale unei forţe care sunt destinate sa fie de la un capăt la altul. Această descriere este, însă, de asemenea incorecta, deoarece lumea spirituala este facuta numai din calitati, si nu din forţele fizice pe care ni le imaginam. Dar aceasta va fi, cel puţin o percepţie avansata.

Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala, 26/04/12  Scrieri ale lui Baal HaSulam

Înscris în: Lectia zilnica, Perceptie - Niciun comentariu.→

Atunci când o persoană începe să se stabilizeze în ceea ce priveşte Creatorul, vede că toată realitatea pe care o simte se află în el, inclusiv grupul şi umanitatea. Toată creaţia, totul are loc în dorinţa de a primi plăcere. Cu excepţia acestei dorinţe, există numai Creatorul. În timp ce citim Zoharul, descoperim diferite stări care există în dorinţa noastră de a primi, care sunt mai mult dăruire orientată şi aţintită către Creator.

Mai întâi, dorinţa noastră este total separată şi dispersată: toate nivelele mineral, vegetal, animal şi uman ale naturii. Aşa percepe omul realitatea. Dar gradual, începe să vadă că sistemul este mai organizat, mai integral, mai apropiat. Simţim chiar că ne presează şi că este într-o conexiune reciprocă totală.

Deci, există două procese, unul apropiindu-se de altul. Omul descoperă şi realizează mai mult, în timp ce se dezvoltă. Pe de altă parte, sistemul însăşi pare să fie mai stabilizat extern, să fie conectate cu toate părţile lui şi să ne preseze ca să începem să îl percepm ca unificat şi închis. Asta înseamnă că în aceaşi timp există „o trezire de jos” şi „o trezire de Sus”.

Există două căi pentru a ne dezvolta: pe „calea Torei” sau „prin suferinţă. Prin tora, avansăm în timp ce ne accelerăm noi înşine, încercând să descoperim sistemul ca fiind mai rotund şi reciproc conectat, iar prin asta înţelegem forţa superioară, Providenţa Superioară.

Dar sistemul ne arată că este un corp organic conectat care ne presează prin aceste conexiuni, făcându-ne viaţa mai dificilă. Trebuie să încercăm să percepem realitatea ca un singur sistem, nu contează cum, prin care forţa superioară vrea să ni se reveleze. Creatorul aşteaptă să se îmbrace în acest sistem şi să îl umple conform echivalenţei de formă.

Zoharul descrie stări foarte înalte şi avansate, dar atunci când citim despre ele le coborâm le nivelul nostru, la fel cum fac copii cu percepţia lor naiva a lumii. Un adult deştept înţelege conexiunea internă dintre lucruri, ce apare din asta şi cum este aranjat totul, în timp ce un copil se uită la acelaşi lucru şi vede lumea diferit, percepând o parte îngustă a realităţii.

Şi Zoharul, ne revelează întreaga realitate, dar noi percepem doar o mică parte din ea. Dar de fiecare dată când încercăm să ne stabilizăm lumea noastră internă, conform cu ceea ce ne spune Zoharul, prin eforturile şi încercările noastre de a discerne unde în noi se află toate atributele descrise în Zohar („mineralul, vegetalul, animalul şi vorbitorul”), avansăm.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 4/25/12, Zoharul

Înscris în: Lectia zilnica, Perceptie, Zohar - Niciun comentariu.→

Nevoia pentru fiecare prieten este o necesitate foarte neplăcută. Împărţim tot timpul oamenii: Aceştia sunt mai plăcuţi, aceştia mai puţin plăcuţi; îi putem înţelege mai bine pe aceştia, mai puţin pe ceilalţi, etc. Diferenţiem în mod constant societatea care ne înconjoară, iar asta este foarte rău.

Conceptul „Nu există nimeni în afară de El” înseamnă că tratezi pe toată lumea în mod egal. Este foarte greu! Aici trebuie să monitorizăm constant egoismul nostru, care pune întodeauna pe toată lumea la locul ei: Acesta este mai aproape, acela mai departe, trece pe lângă asta, îi zâmbesc celuilalt, îl salut pe acesta, etc. Astfel, ne poziţionăm întotdeauna relativ la alţii pentru că acestea sunt sentimente animalice.

Dar toate punctele din inimă sunt exact la fel. De aceea, principalul lucru este tratamentul egal şi împărţirea în nivele a proprietăţilor noastre pământeşti, naturale, pentru a le îndepărta şi a nu le vedea deloc.

În munca spirituală, nu există plăcut şi neplăcut, aproape sau departe; nu există cineva pe care să îl înţelegi sau nu. Mă refer la munca spirituală, nu la acţiunile de diseminarea sau munca zilnică la nivel fizic. În grup, cineva nu poate fi mai mult sau mai puţin: Toată lumea este egală, altfel ei nu sunt prieteni.

Astfel, îndepărtând semnele pământeşti animale şi plasând toate punctele în inimă pe acelaşi nivel, muncind constant astfel încât să fie egale, echivalente mie, mai mari sau mai mici decât mine dar egale ca importanţă, mă construiesc în aşa fel încât să nu văd corpurile prietenilor. Acest lucru este foarte important şi extrem de dificil, pentru că egoismul creşte constant, concentrându-se pe cineva şi ignorând pe altcineva, etc.

Sunt duzini de oamenii pe care nu îi observ. Şi sunt oameni care ne atrag. Asta trebuie curăţat, şters. Toată lumea este egală. Sufletul este unul şi nu există diferenţe pe tărâmul spiritual, Lumina superioară împarte totul.

De aceea grupul este un loc de antrenament, ca un laborator, aţintit la scopul care este necesar pentru alinierea cuiva conform cu scopul, în toate aspectele. O singură persoană nu poate obţine asta. Îi trebuie reperele, prin care să se uite şi să alinieze axele pentru a atinge ţinta cu acurateţe.

Aceasta este una dintre cele mai importante axe. O persoană îndepărtează tot ce este pământesc şi vede numai punctul care arde în prietenul său şi care este îndreptat spre scop. Îl apreciază numai pentru asta, numai în asta îi este prieten, vrea să fie egal în asta cu el, vrea să se unească numai în asta. Tot restul, ce este pământesc, va muri oricum, se va corecta într-un fel, nu contează, cel mai important este punctul.

De fapt, mama îşi iubeşte copilul neţinând cont de caracterul lui, de proprietăţi, etc.; este aşa de la natură, ce poţi face? Îl iubeşte pentru are punctul ei. Desigur, aceasta este iubire egoistă animală. Iar iniţial, trebuie să fie ca animalul egoist din noi, pentru că toate vin de la un singur suflet.

Iar apoi vom vedea cum toată lumea „dă naştere” la fiecare în lumea spirituală. Dacă suntem egali, atunci fiecare dintre noi este mai mare sau mai mic dectâ altul. AHP-ul nostru se combină cu Glagalta ve Eynaim al prietenilor, iar AHP-urile lor sunt incluse în mine şi îmi dau naştere mie. Lucrând în acest fel, întregul sistem devine integral. Devin inclus în cineva; el devine inclus în mine şi astfel toată lumea în toată lumea: toate miliardele de particule.
De aceea, trebuie să înţelegem că astfel suntem taţi/mame şi copiii lor pentru toată lumea. Incluziunea reciprocă a Galgalta ve Eynaim în AHP într-o sferă crează această picătură integrală.

Sunt multe setări. Există, în general, puţine dintre ele, dar le interpretăm în acest fel pentru că este foarte dificil să ne împotrivim adevărului; trebuie să îl împărţim în componente, suma cărora ne va da exact vederea către ţintă, către unitate. În proprietăţile noastre, această unitate este compusă din tot felul de căi către ea. Împreună, ele ne ajută să acţionăm: prin suferinţă din spate, prin străduinţă din faţă, cu entuziasm pentru scop, văzându-ne mai mari sau mai mici decât alţii, etc.

Din lecţia 5 de la Congresul de la Vilnius 3/25/2012

Înscris în: Congrese, Munca in grup, Perceptie - Niciun comentariu.→

Lumea este imaginea, holograma pe care Creatorul ne-o arată azi, în care ne aflăm şi noi. Suntem implicaţi în această iluzie şi ea este reflexia calităţilor noastre interioare.

Uitându-mă la lume, văd reflexia mea şi pot spune din ce calităţi interioare sunt făcut. Îmi place de această persoană, iar de celaltă mai puţin; asta este aşa, cealaltă aşa, etc. Deci, toate aceste calităţi sunt în mine. Fiecare dintre calităţile mele mici, îmi desenează o anumită imagine: fiecare dintre noi, tot ce există în lume, în natura minerală, vegetală şi animală.

De aceea, dacă văd ceva negativ în jurul meu, văd o deficienţă în mine; altfel, aş vedea numai Lumina superioară absolută.

Desigur, suntem foarte departe de acest nivel. Dar ne putem apropia de această stare şi o putem revela numai dacă suntem serioşi angajaţi în apreciarea proprie a ceea ce vedem.

De aceea, este spus că lumea a fost creată numai pentru drepţi absoluţi sau păcătoşi absoluţi. Atunci când o persoană admite că este păcătoasă, înţelege că este opusă Creatoului. Atunci când vede şi justifică totul – numai dacă nu se minte şi chiar vede lumea plină de bine, perfecţiune – atunci este direcţionat către Creator şi se numeşte „drept absolut”. Dacă are aprecieri mixte, o viziune mixtă asupra lumii, atunci starea sa nu este pe deplin conştientă. Îi lipseşte realizarea răului şi ar trebui să continuie să lucreze asupra lui însuşi.

Reiese din asta că totul depinde de claritatea percepţiei noastre: dacă mă simt bine în lume, sau mă simt rău.

Apropo, am auzit de la mulţi dintre prietenii noştrii, că au aşteptat ceva măreţ de lacongres. Au crezt că acum le vor „creşte aripi”.

Adică, oameni care studiază de câţiva ani nu înţeleg încă esenţa corecţiei noastre. Şi este natural ca ei să nu o înţeleagă! În niciun caz nu râd de ei sau îi învinovăţesc. Ştiu prin ce am trecut şi eu şi cât de greu a fost, foarte dificil! Oamenii nu realizează că trebuie să îşi corecteze, oricât de paradoxal ar suna, atitudinea lor către lume.

Din Congresul de la Vilinius 3/25/2012, lecţia 5

Înscris în: Congrese, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu.→

Care este conexiunea dintre ura fata de rau si salvarea de rau? Pe de o parte, find simple fiinte umane, intelegem ca atunci cand urasc ceva ma departez de el. Asta ma pazeste si ma protejeaza, ma ajuta sa fiu in siguranta fata de rau. Dar asta nu functioneaza in spiritualitate. Acolo trebuie sa trezesc lumina superioara pentru a ma corecta.

Exista o alta instructiune pentru a intelege asta care indica ca lumea este creata pentru 2 stari, fie nivelul, perceptia si intelegerea raului absolut fie starea de bine suprem. Nu exista nici o alta optiune. Cu alte cuvinte, lumea este creata fie pentru pacatosii absoluti fie pentru cei drepti in totalitate; este una sau cealalta, nu exista o a treia optiune. De aceea este mai rau sa fii un drept incomplet decat un pacatos complet. Cum poate fi asa? -Asta este scris. Deci ce ne arata invatatorii?

Adevarul este ca ei scriu aceea ca din perspectiva Creatorului nu este nimic in lume care ar putea avea inteles dublu, putin bine cat si putin rau. Din punctul de vedere al Creatorului exista doar absolutul- fie bine suprem fie absolut rau, altfel spus daruire absoluta sau receptie absoluta.

Si din acest motiv, cand o persoana doreste sa avanseze catre scop, nu are nici un drept sa accepte ca este si putin bine si putin rau in ea! Aceasta este cea mai proasta calitate, cea mai rea stare!

Acceptand-o este o calitate rea. Aflandu-te in aceasta stare si consolandu-te ca nu este nimic oribil despre asta este o starea rea: e putin din asta si putin din cealalta in mine. Nu sunt mai bun sau mai rau decat ceilalti, sunt asa sau asa. Cand ma consolez cu asemenea ganduri nu voi fi capabil sa ating starea de pacatos absolut sau drept absolut.

Cand dau gres in a atinge aceste stari, raman suspendat undeva si imi lipseste punctul de sprijin pentru avansare.

Din perspectiva Creatorului nu e nici o diferentta intre bine si rau. Nu exista un  inteles dublu din punctul Sau de vedere: absolut totul este bun.

In starera noastra, in lumea noastra cand o persoana incepe sa perceapa ca totul vine de la Creator, atunci el deja isi analizeaza atitudinea sa fata de lume. Daca totul vine de la Creator, fie percep ca lumea vine de la o sursa buna, eterna, perfecta sau ca lumea e plina de suferinta, contradictii si lipsita de sens. Si daca e asa atunci nu cred, nu stiu si nu inteleg ca lumea este cu adevarat eterna, perfecta si buna  precum Cel care a creat-o si desavarsit-o.

De ce avem nevoie de astea? Cand, de la inceput percepem lumea ca perfecta, buna, eterna si plina de Lumina atunci problema este in noi, in perceptia noastra asupra lumii, in senzatiile noastre. Cand simt ca e opusa acestei desavarsiri pe care sunt capabil sa mi-o imaginez, atunci ma evaluez pe mine, calitatile mele ca fiind opuse si egoiste. Cu toate acestea cand nu vad nimic bun in lume, atunci sunt un pacatos- nu justific Creatorul, Il acuz pentru ca a creat acestea. Iar daca nu simt nici unul din lucruri atunci nici macar nu confirm faptul ca El exista si ca a creat si mentine toate acestea; cu alte cuvinte neg prezenta fortei superioare.

O persoana trebuie sa inteleaga clar aceasta atitudine fata de lumea din care vine si cum este el in relatie cu Creatorul.

Lectia 5 de la Conventia Vilnius 25/3/2012

Înscris în: Egoism, Lectia zilnica, Perceptie - Niciun comentariu.→

Ne apropiem de ieșirea din exil numai atunci când începem să înțelegem că suntem în exil. ”Exil” simbolizează percepția mea, a tot ceea ce primesc în dorința de a primi, ca fiind neimportant și fără rost. Tot ceea ce este în egoul meu aparține Faraonului și mi se permite să primesc numai ce este necesar.

Asta nu înseamnă că trebuie să mă limitez în vreun fel, ca un călugăr care locuiește în deșert. Pur și simplu nu văd nimic material ca foarte important și accept materialul doar ca fiind necesar pentru existența mea. Toată viața mea este devotată obținerii iubirii pentru Creator, atributul general al dăruirii, prin conexiunea cu alții.

Dacă o persoană are o asemenea necesitate internă și este inclusă în grup, începe să se îndrepte spre scop în mod corect, ceea ce înseamnă că urăște tot ce primește în egoul ei, încercând să fie satisfăcută doar cu ce este esențial. În același timp, Faraonul o mituiește și îi dă totul. Asta înseamnă că ea construiește orașe minunate pentru egoul său, Pithom și Ramses.

Simte că în relație cu intenția pentru a dărui în care vrea să fie în gânduri și inimă, este în exil, pentru că nu are nicio putere să dăruie. Apoi simte că are plângeri împotriva Creatorului, pentru că nu a ajutat-o să iasă din exil, ceea ce înseamnă că El nu o lasă fie cea care dăruie.

Dar între timp, dorința persoanei este foarte mică și trebuie să treacă prin 400 de ani în exil. Asta înseamnă că trebuie să își crească dorința până când va dori cu adevărat să dăruiască.

Toată munca noastră în exilul din Egipt este în grupul în care toată lumea crește mai puternică și primește de la alți măreția scopului, dăruire pură și micimea și josnicia stării prezente în care este imposibil de obținut dăruirea reciprocă. Din punct de vedere spiritual, această stare este foarte rea.

Astfel, o persoană începe să perceapă termenul ”exil” în mod corect: exil se referă la dăruire, la abilitatea de a dăruii și astfel simte cu adevărat că este în exilul în Egipt. Până când atinge o stare în care nu mai poate să îndure. Apoi, încep cele ”zece plăgi ale Egiptului”.

O ”plagă” sau o lovitură, simbolizează faptul că ți se oferă diferite lucruri bune, corporale, dar în spiritualitate nu primești nimic, iar omul simte asta ca o lovitură.

Simte îngreunarea inimii și dorințele corporale continuă să crească. Nu are nicio șansă. Înțelege că dorința egoistă va continua să crească și să îl inducă în confuzie, distrăgându-l și atrăgându-i atenția la diferite scopuri corporale, diferite clarificări în grup, astfel că va depăși egoul corporal prin contactul cu prietenii. Numai de la ei poate învăța și aprecia mai mult drumul și scopul creației, măreția Creatorului și josnicia împlinirii egoiste.

Omul poate primi aceste valori numai de la societate, de la mediu. Apoi, în ciuda dificultăților și întreruperilor, el aderă totuși la un grup, deasupra sentimentelor și minții, pentru că numai în el găsește protecție și salvare. Înțelege că altfel este pierdut. Înțelege asta numai atunci când se uită deasupra dorinței egoiste, pentru că din punct de vedere al egoului situația poate fi minunata și îi poate aduce cunoaștere și alte beneficii.

Când interpretează întreaga situație în mod corect, descoperă că este în fața Faraonului. Asta apare din multe motive, atribute și încercări pe care le acumulează în cei 400 de ani de exil în Egipt: cele patru faze prin care a trecut în fiecare dintre dorințele sale de primire, atunci când a crescut dorința de dăruire deasupra lor, ceea ce se numește ”credință deasupra rațiunii”/

Trecerea prin aceste patru stări se numește ”perioada pregătirii”. Iar când este aproape de sfârșit, o rezistență puternică a egoului se revelează, numită ”cele zece plăgi ale Egiptului”, întuneric.

Mulțumită lor, omul crește mai puternic și în final scapă în întuneric, noaptea, simțindu-le în dorința lui de primire cu un punct are îl conduce, numit ”Moise”. Astfel își ridică egoul și obține mântuirea.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala 4/5/12, Shamati

Înscris în: Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu.→

O persoana decide ce să considere ca fiind zi şi noapte: ce este bun pentru ea şi ce este rău. Uneori, ii este data trezirea, ridicarea spiritului, lumina mare, şi ea înţelege cât de minunat este să se bucure şi să vină mai aproape de spiritualitate. Ea numeşte acest lucru zi, dar, în realitate, este lumina în dorinţa ei egoista. Egoismul se bucură, iar acest lucru nu se numeşte progres spiritual.

Sau poate ca se simte în întuneric, epuizata, dar mintea ei înţelege că această stare este utila pentru avansare. Şi deşi în dorinţa sa de a se bucura experimenteaza senzatii neplacute, se spune: “Eu dorm, dar inima mea este treaza.” Dorinţa de a se bucura simte intuneric, dar punctul din inima- Lumina. O persoană înţelege că acest întuneric este util pentru ea, coborârea precede ascensiunea, iar ea trebuie să pregătească dorinţe chiar si mai mari pentru aceasta. Şi dorinţa vine din întuneric.

De aceea, totul depinde de ceea ce o persoană pretuieste, ceea ce ea consideră zi şi noapte- în inima sa egoista adormita sau în punctul din inimă, care arde şi tanjeste dupa spiritualitate.

Dacă o persoană începe să le separe una de alta, atunci are deja două puncte, în funcţie de care se poate motiva şi direcţiona exact catre scop. Un punct este ego-ul său. Şi este bine că egoismul nu simte nimic bun. Cu cat mai mult intuneric simt în egoismul meu, cu atat mai mare dorinţa mea (Aviut) va fi deasupra punctului in care urmăresc scopul existent.

Principalul lucru este de a separa aceste două puncte şi tot timpul de a le tine în mod corect unul împotriva celuilalt, afland cu ce ma identific. Aleg direcţia care mă conduce la Creator, deşi calea mea se află în întuneric, o consider buna? Apoi, pot fi sigur că ma misc în mod corect, deoarece egoismul meu nu este interesat sa se grabeasca acolo, ca un hoţ, alergand  înaintea oricaruia şi strigand: “Prindeti hoţul!”

Ego-ul meu nu vrea întuneric, şi ma ridic deasupra ego-ului, deasupra ratiunii, şi vreau ca daruirea mea sa fie mai presus de recepţie. Iar aceasta este o stare bună, în care ziua mea şi ziua Creatorului sunt aceeaşi zi.

Iar dacă sufar ca ma simt rau si nu am nici un interes în avansare, înseamnă că urmez dorinţa mea de a ma bucura, ego-ul meu. Alerg acolo unde inima mea egoista, dar nu şi punctul din inima, ma cheama: Aceasta este diferenţa.

Trebuie să încercăm să ne împartim în două părţi: punctul din inimă, care fidel adera la scop, de a darui în orice situaţie, indiferent de ce se întâmplă, şi inima în sine, care este mereu dornica de a primi. Pofta sa este în continuă creştere. Intunericul domneşte in inima mea şi acolo este o rază de Lumină în punctul din inimă; acest lucru înseamnă că ma directionez în mod corect. Şi realizez acest lucru prin intermediul mediului, grupului, forţei externe, care este necesara pentru a trage punctul în inima afara din inima egoista şi de a-l indrepta catre scop.

Din Pregătirea pentru Lecţia zilnica de Cabala 05/04/12

Înscris în: Egoism, Lectia zilnica, Perceptie - Niciun comentariu.→