Category Archives: Sarbatori

Shavuot: Despre dăruire și primire

Shavuot este dăruirea Torei care s-a întins vreme de milenii. Ce ne-a fost dat, de fapt, la Muntele Sinai? De ce ne întoarcem tot timpul la asta? Câtă vreme putem să primim Tora?

Poporul evreu este făurit în focarul Sinai. Fulgere străluceau deasupra, chiar în vârf, într-un nor negru, tunetele vuiau, iar noi priveam speriați în afara taberei. Crăpătura pieirii a fost auzită pretutindeni. Muntele emitea fum și un tremur când am venit la poalele lui. Iar Moise a mers în vârf la strigătul Creatorului.

Sau Tora descrie nu această inagine de Hallywood, ci ceva mult mai serios? Lucrul care se întâmplă în noi astăzi. Poate că norul a căzut pe inimă? Poate a fost muntele urii, care era peste noi cu fum și foc? Poate că pasiunile tunau și ardeau în noi, făcându-ne să tremurăm în profunzimea naturii noastre?

Tora nu este o poveste despre evenimentele din trecut, din contră, ea descrie momentul în care viitorul nostru a fost decis. Pentru prima dată s-a cerut de la noi toți un răspuns clar: suntem pregătiți să acceptăm garanția reciprocă precum o Lege a vieții? Până la urmă, exact asta este Tora – o instrucțiune a modului în care devenim garantori în mod reciproc.

De atunci principală lecție este dată din generație în generație: Tora care ne-a fost dată cândva trebuie să o primim din nou și din nou. Trebuie să o primim la muntele urii (Sina), sub vuietul furtunii care urlă în interior. Acceptând această Lege, am trăit împreună pe pământul nostru, respingând-o, ne-am împrăștiat printre alte națiuni.

Lucrul surprinzător în era modernă este că țara Israel ne-a fost “dată”, la fel precum Tora, de asemenea, ne așteaptă să o primim. De la proclamarea independenței au trecut aproape 70 de ani. Cu jumătate de secol în urmă am unit Ierusalimul. Totuși, asta încă nu este o garanție, nu este națiunea unită “ca un singur om cu o singură inima”. Da, fizic am “ieșit din Egipt”, ne-am reîntors acasă, însă interior încă nu am trecut prin Sinai și, prin urmare, riscăm să ne pierdem șansa.

Statul modern al Israelului este o fereastră istorică a oportunităților. Și cel mai important este că nu este deschisă doar pentru noi, ci pentru întreaga lume. La urmă urmei, astăzi întreaga omenire se transformă într-un butoi de pulbere. Iar alegerea noastră va fi decisivă pentru acest lucru.

Medicație la cerere

Shavuot, ca toate sărbătorile evreiești, poartă o strigare pentru acțiune. Este lumionoasă, plină de albeață, însă nu este simplu. Dacă ar fi fost suficient să ne ținem de mâini și să zâmbim unul la celălalt, am fi construit un “oraș grădină” cu multă vreme în urmă ca toată lumea să îl admire.

Totuși, nu este așa. Ni s-a dat un pământ și oportunitatea de a trăi pe el precum frații, iar noi, în schimb, ezităm, ne certăm și ne bem sângele unul altuia și încercam într-un fel să ne rezolvăm problemele doar în măsura în care apăr.

Soarta ne-a prezentat șansa unică pentru unitate, iar noi nici măcar nu înțelegem ce se întâmplă. Ne ciocnim unul de celălalt, oamenii sunt sufocați de indiferență, aprinși de furie și asurziți de focul de artilerie al urii, însă noi pretindem că totul este în regulă, că nimic nu este greșit. Ne putem continua viața în modul acesta. Avem o asemenea experiență a dezastrelor din urma noastră, încât aparent nu ne putem plânge.

Totuși, acesta este numai un răgaz! De fapt, noi, încet, dar sigur, devenim presați de muntele propriei noastre uri. Nu ne uităm în afara taberei, însă, cu toate acestea, acest munte atârnă asupra noastră chiar acum.

În mod natural, atunci când nu observăm asta, nu avem nevoie de Tora. Fulgerele strălucesc undeva, de undeva noi ne simțim inima, iar inima uneori bubuie “sub capotă”, însă noi suntem pe pământul nostru, nu într-un anumit deșert. Corect?

Nu, noi suntem acolo unde este inima noastră. Suntem în deșertul relațiilor goale și lipsite de suflet. Dacă, dintr-o dată, am descoperi cum egoismul ne rupe în bucăți, dacă încercam să ne conectăm în ceva integral și să stăm în fața unei rupturi interioare de neînvins, atunci avem nevoie de ajutor.

Reiese că ieșirea <<normală>> din Egipt nu este finalul. Principala provocare este înaintea noastră. Toate drumurile duc la munte. La poalele acestuia, în sfârșit, realizând problema și recunoașterea bolii, noi înțelegem și luăm medicamentul. Am fost în această “farmacie” și mai înainte, însă nu am știut că suntem bolnavi. De aceea, dăruirea Torei și primirea ei nu este același lucru.

Elixir sau otravă?

Tora este un medicament menit numai pentru “folosirea interioară”, pentru conexiunea dintre noi. Toate problemele noastre, exilele, distrugerile Templelor, mersul la întâmplare și persecutările au fost provocate de ura nefondată, care ne-a făcut străini și distanți unul față de celălalt.

Tora ne permite să devenim din nou apropiați, “sa ieșim de sub foc”. Totuși, dacă o folosim numai în exterior, fără străduința uniunii dintre toți oamenii, “elixirul vieții” se transformă într-o “otravă mortală”.

Acestea nu sunt deloc metafore, ci termeni preciși pe care i-au folosit înțelepții noștrii. Noi nici măcar nu înțelegem dauna pe care ne-o provocăm nouă înșine, neutilizând Tora sau prin folosirea ei cu scopul corect. Uneori noi chiar ne mândrim de “curățenia” noastră, deși în realitate noi suntem în propria murdărie până la urechi. Marile sectoare din țară există în “lumi paralele”, aproape fără să se atingă între ele. Unii din ei trăiesc pe socoteala restului populației și chiar se opun acesteia sub pretextul “dreptății”.

Orice ne divide în mod direct sau sub coperta unor cuvinte frumoase și corecte, este o otravă mortală. Macină pe toată lumea.

Dacă ne ridicăm privirea deasupra grijilor zilnice, vom vedea cât de departe ne-am împrăștiat între noi. Noi nu mai suntem doar separați, ne încântă să lovim, să umilim și să călcăm în picioare. Fiecare vrea să aibă mai mult succes, să fie mai bogat, mai deștept și mai sus decât ceilalți. Acest lucru este evident, în mod special, în media, unde viciile societății sunt vizibile ca în palmă. Nimeni nu mai este surprins de nimic și nimănui nu-i mai este rușine.

Nu este cea mai plăcută priveliște, însă totul se destrămă: hoinărim prin deșertul naturii umane și ea se ridică înaintea noastră precum un munte. “Au intrat în pustia Sinai și și-au așezat tabăra în pustie, înaintea muntelui”. (Tora, Exodul, 19:2)

Acum avem oportunitatea să primim ajutor, o instrucțiune, o forță care ne va aduce împreună, așa încât să construim relațiile sănătoase în societate și să trăim fericiți în țara noastră. Acesta este momentul prezent al dezvoltării: fie ne maturizăm noi înșine și începem să folosim Tora conform scopului ei, de dragul unității, deasupra tuturor neînțelegerilor sau necazurile maturizării ne vor forța să facem asta. În esență, aceasta este situația în care orice copil se regăsește de îndată ce încetează să mai fie un bebeluș.

Remediu pentru totdeauna

Cel mai bun lucru pe care-l putem face pentru noi înșine, și pentru lume, este să ne unim la muntele urii, muntele dubiilor noastre și să-l revelăm pe Moise din interiorul nostru, puterea care ne trage (Mosheh) în Sus. Aceasta funcționează tot timpul, dacă suntem împreună.

Apoi vom înțelege că nu anumiți refugiați din Egiptul antic sunt cei care au campat în deșert, pentru a primi cel mai important dar din viață, ci fiecare din noi, indiferent unde trăiește, de ce naționalitate și de ce religie aparține și care stă la poalele muntelui. Aici este numai o singură naționalitate – omul, iar inima este una pentru toți.

Tora, într-adevăr, este cea mai puternică uneltă pe care încă nu știm s-o folosim. O persoană nu poate ajunge la ea singură, iar noi nu suntem pregătiți să o facem împreună. Ne va oferi siguranță și prosperitate și va da pace lumii. Noi trebuie doar să ne obișnuim cu faptul că ea nu lucrează într-o persoană separată, ci între noi.

La urmă urmei, Tora este menită să corecteze conexiunea unei persoane cu mediul, în orice moment și la orice nivel al dezvoltării tehnice. Nu poate fi înlocuită cu cele mai noi mijloace de comunicare. Tot ceea ce avem nu va funcționa corect fără ea. Numai o relație pozitivă ne va permite să stabilim fundația solidă a viitorului nostru.

 

Binecuvântări pentru ziua mare a victoriei!

Dragi prieteni,

Marea sărbătoare de 9 mai este o dată specială pentru noi. Aceasta este ziua unei mari victorii împotriva majorității forțelor rele din istoria omenirii. Aceleași forțe care au vrut să înrobească lumea, încercând să o obișnuiască prin religia și politicile introduse de către ei. Un întuneric teribil a cuprins Europa și nu a lăsat niciun popor să trăiască.

Trebuie să o ținem minte. Trebuie să sărbătorim ziua victoriei în fiecare an. Nu contează dacă este sărbătorită de diferite națiuni în date diferite ca ziua eliberării fiecărei națiuni din înrobire. 9 mai este o mare sărbătoare pentru noi. Sperăm să înțelegem ce forțe rele sărbătorim în lumea noastră, cum mai exact poate poporul Israel să le limiteze și să le izoleze de omenire și să facă un viitor fericit și sigur. Asta depinde numai de noi. Așa că, pentru noi, 9 mai nu este doar o zi a sfârșitului unul război mare și teribil, ci de asemenea că totul ține de noi pentru a preveni viitoarele războaie. Asta stă în puterea noastră, iar înțelepciunea Cabală face posibil acest lucru. Ține doar de noi să învățam metoda și să o realizăm în viață.

Va doresc tuturor o dispoziție bună, succes și fericire! Alături de asta, nu uitați că astăzi stăm în față acelorași probleme care au existat de asemenea cu mulți ani în urmă și că ține de noi să le rezolvăm rapid. Toate acestea încep de mâine, însă astăzi binecuvântez pe toată lumea de marea sărbătoare de 9 mai!

“Să nu semeni podgoria cu semințe diferite”

Tora, Deuteronomul 22:09: Să nu semeni două feluri de semințe în podgoria ta, ca nu cumva să nu întinezi și rodul seminței pe care ai semănat-o și rodul viei.

Chestiunea este că pe oricare nivel (inanimat, vegetativ, animat și uman) nu poți amesteca liniile dreapta și stânga, deoarece linia dreaptă pornește de la rădăcină dăruirii și linia stângă pornește de la rădăcina primirii. Trebuie să fie creat un ecran între ele – o linie de mijloc, unde ele trebuie să fie integrate clar.

În mod similar, omul nu poate pune la plug o vacă și un taur simultan sau să nu țese pânze de fibre amestecate din in și lână sau să nu încalce interdicția căsătoriei dintre tribururile de coheni, leviți și Israel.

Prin urmare, este scris: “Să nu semeni două feluri de semințe în podgoria ta”. Una peste alta, strugurii sunt linia stângă (primire) și grâul este linia dreaptă (dăruirea), iar acestea nu pot fi amestecate.

Pe baza acestei reguli, se identifică animalele kosher. Primul semn că un animal este adecvat pentru consum este că are copita despicată. Al doilea semn este mestecarea graduală a mâncării și regurcitarea, adică un proces de circulație constant al digestiei.

Animalele care au numai una din cele două caracteristici nu sunt considerate kosher. De exemplu un porc, deși este un animal cu despicătură în copită, este un animal non-rumegător al mâncării care intră imediat în stomac și, prin urmare, nu este bun pentru consum.

Adică toate proprietățile arătate aici sunt acelea conform cărora selectăm dorințele corectate. Și acele dorințe care încă nu au fost corectate sunt la nivelul de porc sau alte animale.

Munca spirituală este chiar simplă. Și din ea sunt foarte multe consecințe în lumea noastră.
Din emisiunea de pe KabTV “Secretele Cartii Eterne” 9/28/16

Corectările de Paşte

Tora, Deuteronomul 16:03: Să nu mănânci în timpul Paştilor pâine dospită; şapte zile să mănânci azime, pâinea durerii, ca să-ţi aduci aminte de ieşirea ta din pământul Egiptului în toate zilele vieţii tale, căci cu grăbire ai ieşit tu din pământul Egiptului.

Fii Israelului mănâncă pâine nedospită pentru că au părăsit Egiptul atât de repede încât aluatul nu a avut timp să fermenteze.

Graba înseamnă că eliberea de egoism a avut loc instant. Asta este acţiunea Luminii Superioare care are loc într-un clipit de ochi, iar o nouă lume se deschide în faţa omului.

Tora, Deuteronomul, 16:04: Să nu se afle la tine aluat dospit în tot ţinutul tău, timp de şapte zile, şi din carnea care ai adus-o jertfă seara, în ziua întâi, să nu rămână nimic pe dimineaţă.

Aluat dospit înseamnă egoism. „Să nu se afle la tine aluat dospit în tot ţinutul tău, timp de şapte zile”, înseamnă că egoismul ar trebui să rămână în tine.

Pentru a munci corect cu această dorinţă imensă numită Egipt, omul trebuie să se despartă total de ea şi asta durează exact o săptămână, şapte zile, după care este posibil să înceapă să lucreze cu ea pentru corectare.

De aceea, un an lucrăm cu egoismul corectându-l, iar în timpul săptămânii de Paşte nu îl folosim. Este la fel în fiecare an, pentru că reînoirea apare de fiecare dată.

Tora, Deuteronomul, 16:07: Să frigi şi să mănânci în locul acela pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău, iar a doua zi poţi să te întorci şi să intri în sălaşurile tale.

Omul trebuie să ajungă la o anumită stare, o anumită conexiune cu alţii, pentru a face conexiunea cu cele mai mari dorinţe, iar carnea este cea mai grea dorinţă animală din el.

De fapt, putem să ne întoarcem la corectările noastre obişnuite. Asta concluzionează sărbătoarea de Pesah (Paşte), iar noi continuăm corectarea noastră obişnuită de-a lungul anului.

Din emisiunea de pe Kab TV “Secretele Cărţii Eterne” din 10.08.2016

Paştele este naşterea unei naţiuni

Întrebare: De unde vine tradiţia de a avea o masă specială în prima noapte de Paşte (Seder) şi ce înseamnă?

Răspuns: Masa de Paşte este o tradiţie minunată care simbolizează cel mai mare punct de cotitură în istoria poporului Israel, naşterea naţiunii. Tot ce a fost înainte se poate numi o stare de embrion.

Poate fi comparată cu o picătură de sămână care intră în pântec, într-un loc sigur şi corect, unde începe să se dezvolte. În timpul celor nouă luni de sarcină, trece prin diferite stări de creştere, până când, deodată, începe să nu se mai simtă confortabil.

Acealaşi loc, care era sigur, bun şi care proteja embrionul care se dezvolta din picătura de sămânţă, începe deodată să îl ameninţe, să îl preseze, dorind să îl scoată afară, răsculându-se împotriva lui.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi poporului Israel în Egipt. La început, când evreii au venit în Egipt, totul era minunat, acei aşa numiţi şapte ani de saţietate. Totuşi, după aceea condiţiile lor au început să se degradeze repede; tensiunea şi ameninţările au început să crească rapid. Şi nu ştiau unde şi cum să fugă.

Asta simte un embrion în uter, înainte să se nască, şi aşa s-au simţit evreii în exilul din Egipt, conform cu ceea ce spune Tora. Astăzi, simţim acelaşi lucru în lumea modernă, când natura devine atât de ostilă şi ne ameninţă. Umanitatea s-a dezvoltat tot timpul, dar în zilele noastre simţim pentru prima dată că am ajuns la un capăt mort şi că nu mai avem unde să ne dezvoltăm

Natura începe să ne închidă într-un cerc. Suntem blocaţi pe acest Pământ cu o ecologie otrăvită şi nu ne găsim un loc. Aceste procese sunt foarte similare cu dezvoltarea embrionului, istoria dezvoltării poporului Israel şi evoluţia întregii lumi.

Mulţi oameni seculari, care nu sărbătoresc nicio sărbătoarea evreiască, totuși sărbătoresc masa de Paşte (Pesah Seder), pentru că uneşte fiecare familie ca un om. Astăzi, sărbătorim naşterea naţiunii noastre.

Din emisiunea de pe Kab TV O viaţă nouă din 12.04.2016

Primul meu Paşte cu Rabaş

Paştele (Pesah) este cea mai Cabalistă sărbătoare. Tot ceea ce este scris de această sărbătoare vorbeşte de fapt de munca spirituală a omului şi asta am simţit şi eu. La două luni după ce l-am descoperit pe învăţătorul meu, Rabaş, a început sărbătoarea de Paşte. Am văzut pentru prima dată cum nişte bărbaţi serioşi, care au trecut prin această sărbătoarea de 50, 60 sau de mai multe ori în timpul vieţilor lor, au început să devină atât de entuziasmaţi de pregătirile pentru sărbătoare.

Entuziasmul meu interior a fost transmis către ei. Eram printre oamenii care erau stâlpii centrali, jumătate din ei studiaseră cu Baal HaSulam, iar eu, un student începător, nu înţelegeam nimic. Voiam să le fac pe plac cumva, aşa că am întrebat imediat cum aş putea să îi ajut. Au spus că încă nu era pregătit cuptorul pentru coacerea Maţot, iar pentru ei era principalul lucru. Am adus un compresor mare, l-am conectat la cuptor, l-am spălat cu aer comprimat şi cu o perie de oţel. Au fost foarte încântaţi. Dar era mic, iar cărămizile pe care se cocea Maţot nu mai se puteau folosi. Am adus un expert de la o fabrică de lângă Haifa, care avea cuptoare foarte mari. Ne-a sfătuit să găsim nişte pietre bune. Am făcut tot ce am putut şi le-am găsit, am reparat uşile şi restul.

După aceea, chiar dacă eu înţelegeam legile de Paşte, ei aveau propriile legi, multe suplimentare, restricţii şi alte restricţii convenţionale care mă făceau să mă minunez. Mi s-a spus că „asta fac ei şi asta este tot”. În general, nu punea întrebări, doar le îndeplineau. Totul era derivat din Paşte, încorporând îndepărtarea omului de ego. Mai mult, era o îndepărtare absolută, o detaşare şi o ascensiune în lumea superioară! Te detaşezi şi zbori în altă lume! Aşadar, toate legile sunt construite pe baza unor condiţii foarte stricte. Am fost obligat să extrag asta din ele şi să le găsesc.

Nu au vrut să îmi spună nimic ca să nu îmi fac viaţa dificilă acasă. Ei mi-au spus imediat că noii studenţi se supraîncarcă şi după aceea se „prăjesc” din această cauză. Dar, în ciuda acestor lucruri, eu am clarificat toate aceste legi. Se înţelege, acasă nu am acţionat la fel, era imposibil, mai ales cu soţia şi copiii mei mici. În particular, pentru că intenţionam să petrec sărbătorile în Bnei Brak cu studenţii lui Rabaş, am vrut să simt totul adânc în mine, pentru că ei îndeplineau instrucţiunile lui Baal HaSulam, iar eu eram strict în ceea ce priveşte limitările severe.

Învăţătorul meu Rav Baruch Şalom Aşlag m-a invitat la o masă şi am văzut cum era organizat de el Paştele. După fiecare masă, el punea farfuria, lingura şi furculiţa într-un castron. Toate rămâneau până după sfârşitul Paştelui şi nu erau spălate, pentru că dacă o firimitură de Maţo ar fi atins apa, ar fi fost creată Chameţ. Deci ei spălau vasele numai după sărbătoare şi le păstrau până la sărbătoarea următoare. În timpul mesei, Rabaş m-a aşezat lângă el, dar am simţit că în jurul meu era o zonă interzisă, un fel de zid. Ustensilele pentru mâncat, cu care mâncam, era puse de asemenea într-un vas separat. Nu am simţit o opoziţie faţă de acest lucru. Am înţeles că aceasta era legea.

Aceasta a fost întâlnirea mea cu sărbătoarea de Paşte. Să fiu sincer, am „copiat” toate obiceiurile lor şi noi le folosim. Înainte de Paşte este mult de muncă. În acele zile numai eu aveam maşină, aşa că am mers cu Rabaş la piaţă să cumpărăm cafea pentru Paşte, farfurii şi aşa mai departe. În afara de asta, el a colectat bani pentru Paşte tot timpul anului, iar înainte de sărbătoare a călătorit în tot felul de locuri şi a verificat ceea ce trebuia cumpărat: oale, vase, farfurii şi pahare; totul era foarte simplu. Iubea oţelul inoxidabil şi sticla, pentru că erau curate şi nu era familiar cu ustensilele din plastic. Au fost aduse şi maşini de tocat pentru carne şi peşte, tot fără părţi din plastic. În timpurile noastre era foarte dificil să găseşti maşini de tocat fără părţi din plastic. De aceea, am fost obligat să le iau separat şi să pregătesc părţi identice din metal

Întrebare: Nu ai avut sentimentul că toate aceste legi erau excesive?

Răspuns: Nu, pur şi simplu am ştiut că lumea noastră constă din ramuri care provin din rădăcini spirituale şi aparţin dorinţei egoiste. De aceea, erau îndepărtate complet şi nu erau folosite de Paşte, iar dacă erau folosite, se făcea într-o manieră limitată. Să presupunem că era posibil să folosim lemn, dar nu era permis să gătim în el, pentru că absorbea tot ce se gătea în el. În general, erau mii de restricţii diferite. De exemplu, ouăle trebuiau să fie gătite la început toată sărbătoarea şi nu se mânca roşii castraveţi şi usturoi. Pe scurt, în afara de carne şi cartofi, de fapt, nu mai era nimic. Se putea folosi doar sare din Marea Moartă. Natural, ne pregăteam piperul: Am cumpărat cafea verde, am sortat-o, apoi am prăjit-o şi numai după aceea am băut-o. Era o muncă dificilă.

Întrebare: Rabaş a văzut cât de dificil îţi era să sortezi boabele de cafea?

Răspuns: Da. Odată a văzut că nu mai eram în stare să continui, a luat o boabă şi a spus: „Stau şi examinez boaba pentru că vreau că fie curată şi bună, iar din ea învăţătorul meu să poată să bea o cafea”. Clar, era o lecţie foarte dificilă! Dar nu eram pregătit să mă implic în asta foarte mult timp! Nu erau obstacole fizice. Dacă ar fi fost să luăm pe cineva din afară sau chiar pe mine, mai ales în acei ani când doar ajunsesem în Israel, şi să i se spună: ”Alege boabele de cafea şi vei primi bani pentru asta”, aş fi făcut asta corect şi bine. Dar eu o făceam atunci ca să îl servesc pe învăţătorul pe care îl credeam măreţ şi exact din această cauză era atât de dificil.

Întrebare: Şi totuşi, Paştele este o sărbătoare profund internă care indică detaşarea de ego.

Răspuns: Ideea este că această sărbătoare este ceva care trebuie simţit. Eram tânăr şi, de asemenea, în al doilea sau al treilea an şi încă nu penetrase în interior; exista o rezistenţă, omul nu vrea să audă sau să înţeleagă nici măcar ceea ce i se spune. Aşa trec mulţi ani până când omul, sub influenţa Luminii, începe să asculte. Mici doze de Lumină de-a lungul timpului vă influenţează şi voi începeţi gradual să înţelegeţi totul. Este imposibil să ceri asta unui student nou. La început, atunci când încă este entuziasmat, poate să stea şi să studieze de dimineaţa până noaptea. Dar eu nu am fost aşa. De la început am fost rigid, egoist şi am dat dovadă de o mare rezistenţă.

Comentariu: În ciuda acestor lucruri, aceasta este o sărbătoare internă cu eforturi de a obţine o acomodare externă! Ai curăţat locul, te-ai gândit şi ai lucrat cu ego-ul tău!

Răspuns: Nu. Atunci când faci toate aceste activităţi, simţi cât de greu îţi este şi cât de mult sunt împotriva ego-ului. Paştele este încununarea primei examinări speciale: urcarea deasupra ego-ului, de unde începe ascensiunea spirituală. Omul simte asta, iar, în contrast, atunci când cineva din lumea noastră îşi pune Tefilin, se înveşmântă în Tallit şi îndeplinesşte Miţvot, nu simte nimic. Este Lumina care este prea înaltă, la un nivel înalt.

Când ştii cu exactitate că asta este Cabala, este dăruirea, este posibil într-o anumită măsură să înţelegi, să simţi ceva. Este foarte tangibil pentru că fiecare acţiune pe care o îndeplineşti, este o acţiune foarte simplă, de detaşezi de ego. De aceea, în aceaşi măsură în care îndeplineşti totul, vrei cu adevărat să te detaşezi de ego. Îmbraci fiecare acţiune fizică într-o intenţie spirituală. Chiar dacă nu are revelanţă pentru acţiunea fizică, tu o ataşezi. Acţiuni ca acestea sunt semnul unei intenţii spirituale. De aceea, este atât de important şi de apropiat nouă.

Comentariu: Am senzaţia că în lecţii tu ne transmiţi materialele legate de Paşte prin tine! Nici măcar nu ne laşi să vorbim unul cu altul ca să citim şi să transmitem prin noi.

Răspuns: Mai înti, nu este suficient timp şi de asemenea voi trebuie să absorbiţi şi să pregătiţi asta, chiar să „înghiţiţi” fără să mestecaţi. De aceea, mă grăbesc.

Întrebare: Când încep cei şapte ani de foamete? De ce strigătul apare în om: „Salvează-ne şi scoate-ne de aici!”?

Răspuns: Apare atunci când omul simte că munca lui este fără de folos. Dar nu este fără de folos pentru că chiar aceasta îl aduce la recunoaşterea şi înţelegerea inabilităţii lui de a avea succes prin propriile eforturi şi că are nevoie cu adevărat de ajutor prin grup. Dar trebuie să vadă toate astea! Principalul lucru este să conecteze întregul lanţ în om: în ce manieră ar trebui să îşi îndeplinească munca asupra ego-ului, cum i se schimbă forma, ce schimbări în formă apare şi în ce manieră, unde începe Paştele şi unde se termină şi ce se întâmplă după Paşte? Adică „Paştele” este o detaşare de pământ şi plecarea în dimensiuni superioare. Acesta este un nivel tranzitoriu către lumea spirituală şi are loc aici pe Pământ. Şi, de aceea, este atât de important.

Întrebare: Ai simţit munca interioară a lui Rabaş?

Răspuns: Cu o dificultate foarte mare, cu o tensiune internă foarte mare. Nu mai călătoream la mare sau în parc, nicăieri. Aveam numai o singură sarcină: să pregătesc instrumentele necesare mesei. Pentru asta am călătorit la mare, am intrat chiar în apă, cu toate că era foarte frig (câteodată aproape ningea de Paşte) şi acolo am scufundat tacâmurile. Rabaş nu era chiar sigur de Mikvah, obişnuia să spună: ”Nu sunt întrebări legate de mare”. Mare este apa care este pregătită complet pentru scufundarea vaselor tradiţionale.

Întrebare: Atunci pentru ce erau pregătite vasele?

Răspuns: Apa simbolizează Ohr Hassadim, care purifică tot felul de Kelim. Scufundam toate vasele în apă, acelea din care mâncam şi acelea cu care mâncam. Scufundarea însăşi simbolizează purificarea lor de ego.

Întrebare: Îi era frică lui Rabaş să mănânce ceva care nu era koşer de Paşte?

Răspuns: Când am ajuns la el, printre studenţii lui erau trei oameni în vârstă cu probleme serioase la dantură, ca aceia cu dinţi falşi; era fratele mai tânăr al lui Rabaş, Moşe şi Gebelstein, cu care am studiat în primele luni. Le-am sugerat faptul că aş putea să le fac proteze noi. Au fost atât de fericiţi că aproape de Paşte ar putea să aibă proteze nou nouţe. Apoi Rabaş mi-a spus cum şi-a pierdut dinţii la o vârstă fragedă, de Paşte.

De Şabat era obiceiul să se mănânce peşte, deci vineri, Rabaş împreună cu studentul său Krakovskz, americanul, au călătorit de la Ierusalim la Jericho, un loc de unde se putea cumpăra peşte. Când au ajuns acolo, maşina lor s-a stricat şi au fost obligaţi să rămână de Şabat cu arabii, într-un fel de caravană.

În Ierusalim, au apărut zvonuri înspăimântătoare de unde s-ar putea afla şi se întrebau unde sunt! Ce li s-a întâmplat!? Erau discuţii despre pierderea familiei lui Rav şi a studenţilor săi! Între timp, ei stăteau în Jericho şi nu puteau să plece şi nici să comunice, pentru că asta se întâmpla în jurul anului 1935. Au rămas fără mâncare. Era Paştele şi nu era nimic de mâncare. Într-un colţ stăteau saci de lămâi şi era singurul lucru posibil de mâncat.

Rabaş a spus că lămâile pe care le-a mâncat au fost dulci. După aceea, dinţii lui au început să îl doară, smalţul a început să crape. Prohibiţia împotriva mâncării, care nu era koşer, era foarte puternică! Mai mult, era Şabatul în care exista o limitare reală asupra a tot, era imposibil să culeagă ceva din copaci, să facă orice. Rabaş mi-a spus despre asta când îi pregăteam o proteză. De Paşte erau obişnuiţi de asemenea să aducă sare din Marea Moartă, deci nu era nici sare. Există un munte special din care era posibil să ia o sare relativ curată.

Comentariu: Ai spus că, uneori, când te uitai la Rabaş, simţeai că trece prin stări interioare teribile.

Răspuns: Era foarte apropiat; de aceea, de fapt, era imposibil să vezi ceva. Îl cunoşteam deja de mulţi ani şi, în ciuda acestui lucru, era imposibil să determin stările spirituale ale omului. Simţi stările fizice pentru că şi noi ne găsim în ele. De aceea, similar, este posibil să ştim şi să simţim în ce stare se află cineva. Dar în ceea ce priveşte stările spirituale, nu se poate.

Întrebare: Ce simbolizează Paştele pentru om?

Răspuns: Reprezintă o problemă personală. Dar Paştele pe care noi îl sărbătorim, pentru aceia dintre noi care vor să se detaşeze de ego-ul fizic şi să înceapă munca în lumea spirituală, este primul sistem de comunicare între noi şi Creator. Vrem să simţim lumea spirituală, acţiunile ei, caracteristicile ei, influenţa ei asupra noastră, răspunsul la influenţa noastră, adică întregul sistem al creaţiei, Creatorul pe de o parte şi, pe de altă parte, pe noi înşine prin acest sistem. Paştele simbolizează tranziţia prin care părăsim (trecem peste – Pesah) starea de detaşare faţă de Creator şi trecem la o stare de contact cu El.

Întrebare: Asta înseamnă că lăsăm la o parte tot ceea ce avem, inteligenţă, logică şi aşa mai departe?
Răspuns: Natural, acesta este un rezultat al influenţei Luminii. Nu este necesar să apelăm la subtilitate; Lumina influenţează simplu omul, iar omul devine diferit.

Întrebare: Ce este această dorinţă din mine care vrea să iasă în lumea superioară? Ce este acest strigăt din mine, de a ieşi în afara mea?

Răspuns: Este dat. Îi este dat omului atunci când el lucrează asupra lui şi urcă cu ajutorul acestor mijloace şi forţe interne.

Din emisiunea de pe Kab TV „Ştiri cu Michael Laitman” 04.04.2017

 

Sărbătoarea Purim

Intrebare: De ce este atat de speciala sarbatoarea Purim din acest an?

Raspuns: Purim-ul este special in prezentul lumii, la fel cum in teatru, cortina se ridica si actul incepe cu muzica si intrarea tuturor personajelor. Desi regele si regina Ester nu sunt vizibili, cetatenii si cei drepti sunt deja la vedere.

In anii trecuti, curtenii erau ascunsi, dar anul acesta lumea a ajuns in punctul in care este pregatita sa participe la acest spectacol. Totul a inceput cu alegerea lui Trump ca si presedinte si astfel am intrat intr-o noua era.

Niciodata in trecut in America evreii nu au fost atat de divizati, sa se urasca atat de mult, cat sa se rupa familii si rudele sa nu isi mai vorbeasca. Aceste evenimente inseamna ca suntem in inceputul Purim-ului.

Evreii sunt divizati, imprastiati si cel mai important lucru este ca se urasc. Acum pot fi distrusi cu totii si asta este dorinta lui Haman. Iar regele este de acord cu el, spunand doar “treceti la treaba”. La urma urmei, cand situatia se inrautateste, evreii vor intelege in final ca sunt intr-o situatie critica.

Haman pregateste sapanzuratoarea pentru reprezentantul evreilor, Mordehai. Evreii sunt sub amenintarea distrugerii. Evreii sunt incurajati sa se se salveze, dar numai prin unitate.

La urma urmei, prin unitate, evreii atrag Lumina Superioara, singura forta care ii conecteaza si distruge toti dusmanii. Desigur, nu vorbim de anihilare fizica, pentru ca nu rezolvam nimic, ci vorbim de o victorie spirituala.

Prin urmare, in mod special anul acesta studiem sarbatoarea Purim, “Megillat Esther”  (Sulul lui Ester), pentru ca este un spectacol special jucat pentru lumea prezenta.

Putem avea un rol activ in el si sa il jucam cu succes sau putem sa facem o reprezentatie jalnica si sa ne asteptam la vremuri dificile. Dar hai mai bine sa nu.

Totul depinde de noi. Este mai bine sa stingem totul astazi si sa reparam totul, astfel incat toate natiunile lumii sa fie satisfacute cu munca noastra si sa se ajunga la unitatea colectiva dintre ele. Atunci toate vor fi binecuvantate de Sus si lumea toata va fi multumita.

Din programul TV “Stiri cu Michael Laitman” 3/8/2017

 

Semnificatia Sarbatorii Tu B’Shevat

Intrebare: Care este semnificatia sarbatorii Tu B’Shevat?

Raspuns: Semnificatia sarbatorii este bunavointa fata de un copac.

Imediat se ridica intrebarea: cum se poate venera un copac, pana la urma asta nu este idolatrie? Nu. Copacul simbolizeaza viata relativ la pamant, pe care il binecuvantam si il salutam.

Dupa ce natura minerala a umplut intregul univers, natura vegetala a inceput sa se dezvolte pe Pamant, care este o forma de viata complet noua, deoarece in interiorul ei se afla o scanteie a Creatorului. Prin urmare viata vegetala ne atrage.

Apoi, gradual a inceput sa se dezvolte in ea viata animala. Stagiul de tranzitie dintre nivelele mineral si vegetal este coralul: intre viata vegetala si animala, o creatura numita “un caine al campului” care se hraneste din pamant, insa corpul sau se comporta ca al unui animal; intre starea animala si om, maimuta. Acestea sunt mentionate in cartile Cabaliste antice.

Noul an al copacilor marcheaza trezirea la viata si simbolizeaza trezirea unei persoane pentru a obtine scopul vietii lui.

Este scris in Tora “omul este ca un copac pe camp” deoarece copacul are o structura interioara care se hraneste din pamant si se intinde in sus, spre soare. Insa cea mai importanta parte este fructul lui. In general, orice planta, tot ce iese din pamant, ne hraneste si este baza vietii materiale a oamenilor.

Dezvoltarea noastra spirituala ar loc conform principiului ca in tot felul de actiuni umane, omul lucreaza cu ele ca un copac. Nu este la intamplare ca cea mai importanta munca fundamentala a marelui Cabalist Ari este denumita Copacul Vietii.

Profesorul meu Rabash sarbatorea aceasta zi intr-un mod special. Foarte multi oameni se adunau, mesele erau acoperite cu bunatati, nu doar cu fructele copacilor, ci de asemenea si cu fructe direct din pamant. Fructele reprezinta o persoana care a ajuns la scopul sau, adica sa devina similar Creatorului, sa ajunga la nivelul Lui. Vrem sa dobandim asta. In principiu, toata lumea si-ar dori asta daca ar intelege cat de dulce este acest fruct, aceasta existenta eterna, perfecta in dobandirea absoluta  fara restrictii sau probleme.

Fie daca ne dorim asta sau nu, noi oricum ne apropiem de asta. Cu toate acestea, Cabala ne poate accelera calea daca o folosim corect. Altfel va trebui sa avansam in modul in care o facem acum, cu ajutorul loviturilor neplacute de la natura care ne impinge inainte.

In princiupiu inaintea noastra se afla un viitor minunat si sper ca aceeasi dulceata pe care o simtim din fructele bune ale pamantului si plantelor sa o simtim din implinirea sufletului nostru.

Esti invitat sa incerci aceasta stare speciala, sa gusti adevaratul fruct al vietii, pe care Intelepciunea Cabala ni-l ofera.

Mult noroc si toate cele bune!

Din emisiuinea de pe KabTV “Stiri cu Michael Laitman” 2/6/17

 

De ce aprindem lumânările de Hanukka?

Intrebare: De ce aprindem lumanarile de Hanukka?

Raspuns: Hanukka reprezinta starea unei persoane care ajunge la corectie si se ridica deasupra vietii egoiste, materiale si devine precum o lumanare care straluceste in aceasta lume. Cu alte cuvinte, lumanarea simbolizeaza conditia spirituala a unei persoane si o persoana este precum o lumanare.

Uleiul din care arde lumanarea simbolizeaza egoismul nostru si daca il folosim corect, ne ofera lumina in timp ce arde. Fitilul lumanarii simbolizeaza ridicarea deasupra egoului, atunci cand ignoram egoismul, dar il folosim in mod opus.

Fitilul inmuiat in ulei, gradual il absoarbe si multumita fitilului (rezistenta fata de egoism) uleiul da lumina in timp ce arde. Egoismul este o mare forta, iar lampa simbolizeaza o folosire corecta a acestuia.

Din emisiunea de pe  KabTV  “Stiri cu Michael Laitman” 12.19.2016

Hanukka este o sarbătoare a victorie asupra noastră

Hanukka este o sarbatoare a victorie asupra noastra

Hanukka parca este o sarbatoare copilareasca, nu una foarte serioasa. Dar, de fapt, este cea mai importanta sarbatoare, deoarece vorbeste despre intrarea unei persoane in munca spirituala, primul ei pas, trecerea granitei sale dintre lumea materiala si cea spirituala.

Pentru a trece aceasta bariera, o persoana trebuie sa mearga impotriva “Grecilor” din el, impotriva egoismului sau. Ea infrange aceste forte impure, egoiste, deoarece stă impotriva lor si nu ii este teama.

Totusi, noi revelam ca nu avem nicio putere de a sta impotriva dorintelor egoiste. De unde poate veni asta, daca noi suntem un produs complet al acestui egoism si tot ceea ce avem este o mica scanteie care ii se opune.

Dar, daca ne mentinem si nu dam inapoi, atunci un miracol se intampla – din nou si din nou vine Lumina Superioara, isi face treaba si “pune puterea in mainile celor slabi”. Dorinta noastra de a darui este pana aici foarte slaba, aproape imperceptibila. Totusi, miracolul se intampla si ajutorul vine de deasupra, dandu-ne forta de daruire, intentia altruista si credinta, prin care putem castiga.

Victoria vine atunci cand o persoana, pe de-o parte simte ca este obligata sa castige acest razboi, dar pe de alta parte, nu are putere si ajunge la disperare, epuizand toate posibilitatile sale. Vedem din istorie ca multi evrei au parasit calea luminii si au adoptat in viata abordarea grecilor. Doar Macabeii au ramas, o mana mica de oameni care au inceput razboiul.

“Grecii m-au atacat” si, in acelasi timp, o persoana simte ca trebuie sa continue sa lupte cu ultima sa urma de putere, fara nicio speranta de succes. Nu poate renunta, deoarece, altfel, ar ramane sub scalvia egoismului. Atunci se intampla un miracol si castiga acest razboi. Exodul din Egipt si Hanukka, victoria Macabeilor asupra Grecilor, toate sunt stagii ale aceluiasi razboi.

Tot acest razboi este la granita lumilor materiale si spirituale, dintre fortele egoiste si fortele de daruire si iubire. O persoana vede ca intre ea si lumea spirituala este un zid. Doar daca poate renunta la dorintele si gandurile egoiste, ar putea sa inceapa sa simte lumea spirituala in acest loc gol.

Aceasta realizare nu vine imediat, ci dupa o lunga perioada de timp si dupa multe eforturi, deoarece este necesar sa gasesca moduri si senzatii noi, asa incat o persoana sa obtina conexiunea cu spiritualul. Atunci descopera “Grecii” pe care nu i-a vazut anterior si realizeaza ca va avea un razboi cu ei.

Este o mare bucurie, deoarece in sfarsit descopera ca sta in fata unei bariere formidabile. Aceasta bariera este in interiorul persoanei, in perceptia sa asupra lumii si a realitatii si in valorile vietii sale anterioare.

Acum trebuie sa se imbrace intr-o persoana noua, care gandeste si vede diferit, prefera alte valori si obtine sentimente complet noi, mintea si perceptia lumii. Asa incep Macabeii razboiul cu “Grecii” nostrii interiori.

Pagina 1 din 712345...Ultima »