Category Archives: Sarbatori

“Shavuot: Israelul luminos şi poporul evreu” (The Times Of Israel)

The Times of Israel a publicat noul meu articol  “Shavuot: Brightening Israel and the Jewish People

„Israelul este încurcat cu alegerile lor … Ei ar trebui să acționeze împreună”, a declarat președintele Trump în legătură cu incertitudinea politică din această țară, care merge la vot pentru a doua oară în acest an. El are dreptate, dar este doar un simptom al problemei mai largi a societății israeliene, profund fragmentate, căreia îi lipseşte o viziune comună asupra viitorului ei, o stare de diviziune care există și în cadrul evreimii americane, precum și între Israel și diaspora. Momentul Shavuot  și tot ceea ce reprezintă, nu poate fi mai relevant. Sărbătoarea simbolizează primirea ghidului, pentru corectarea spirituală a poporului nostru, primirea Torei sau, cu alte cuvinte, drumul pentru a ieși din necazuri.

Ce ne-a fost dat, de fapt, la Muntele Sinai? Tora nu este o cronică despre evenimentele trecute. Dimpotrivă, ea descrie momentul de concepere, când se hotărăște viitorul nostru, când se cere un răspuns clar din partea nostră, a tuturor: suntem gata să acceptăm ca lege a vieții, garanția reciprocă (Arvut)? Exact acest lucru este Tora – învăţătura despre cum să corectăm relațiile noastre tulburate și, în schimb, să devenim garant pentru fiecare dintre noi, prin a ne iubi vecinii ca pe noi, înșine.

Acesta este tocmai scopul pentru care ne-a fost dată Tora. Cu toate acestea, trebuie să ne reînnoim în mod constant starea de merit pentru primirea Torei, prin depăşirea „muntelui de ură” (Sinah), sunetul furtunii care străbate în noi. Pentru a face acest lucru, trebuie să ne unim, să ne conectăm  unul cu celălalt, să devenim „ca un om cu o singură inimă” și să ”stăm la poalele muntelui”. Cu alte cuvinte, trebuie să înțelegem pe deplin faptul că ni se dau instrucțiuni foarte importante și stricte, cu care trebuie să lucrăm, cu toată sârguinţa și în unitate tot mai mare.

Shavuot, ca toate sărbătorile evreiești, poartă o chemare la acțiune. Sărbătoarea este luminoasă. Este plin de alb și lumină, dar chemarea la acțiune este destul de complicat de împlinit. Ne ciocnim unul de altul; oamenii sunt sufocați de indiferență, arși de furie față de cei care au opinii diferite de ale lor. Suntem într-un deșert de relații goale și fără suflet. Dacă am recunoaşte dintr-o dată modul în care egoismul ne rupe în bucăți, dacă am încerca să ne conectăm într-un singur corp unit și ne confruntăm cu divizarea noastră, aparent de netrecut, atunci ne-am da seama în mod clar cât de disperat avem nevoie de ajutor.

Această stare de claritate, cu care ne confruntăm în prezent, este o oportunitate unică pentru unitate. Numai prin creșterea conexiunii noastre vom putea să urcăm tot mai sus pe munte, ridicându-ne deasupra separării noastre. A ne ridica, înseamnă să ne mărim continuu conexiunea, deasupra tuturor problemelor, dificultăților și tulburărilor pe care le întâmpinăm, pentru a ne ajuta să depășim din ce în ce mai mult greutăţile și pentru a crea un vas în care lumina Torei să fie descoperită treptat.

În acest moment de recunoaștere, care coincide cu sărbătoarea Shavuot, avem ocazia să primim ajutor și instrucțiuni, o forță unificatoare care poate mări sănătatea noastră socială și ne permite să trăim fericiți. Acesta este momentul actual al dezvoltării evolutive în care ne aflăm: fie vom crește proactiv și vom începe să folosim Tora conform scopului ei, de dragul unității, deasupra tuturor dezacordurilor, fie loviturile dure ale vieții ne vor forța să creștem.

Tora este, într-adevăr, cel mai puternic instrument, pe care acum, trebuie să învățăm cum să îl folosim. O persoană nu poate folosi acest instrument, singură. Problema este totuși că nu putem încă să lucrăm împreună pentru a îl folosi. Tora ne va oferi siguranță și prosperitate și va da pace lumii, dar mai întâi trebuie să ne obișnuim cu faptul că ea funcționează între noi și nu individual. Egoismul, la urma urmei, este dezvăluit în raport cu alte persoane.

Prin urmare, Tora este menită să conecteze o persoană cu mediul în orice moment și nivel de dezvoltare umană. Ne dezvăluie forța bunătății și dragostei care ne unește. Începem să simțim modul în care trebuie să ne echilibrăm egoismul, înclinația cea rea, ori de câte ori este dezvăluită, cu forța bunătății și apoi să putem ține cele două forțe ca pe niște frâie, prin care putem avansa direct spre unitate și dragoste, permițându-ne să stabilim un fundament solid și luminos pentru viitorul nostru.

Matza: Pentru a scăpa

Sărbătoarea Paștelui stă în fruntea tuturor sărbătorilor și a tuturor timpurilor în procesul spiritual, pentru că simbolizează ieșirea din dorința de a primi plăcere pentru sine, către dorința de a dărui sau, mai precis, din dorința de a primi pentru sine, față de dorința de a primi de dragul dăruirii. De aceea, Paștele este atât de important; la urma urmei, este o intrare în lumea spirituală, către simțirea și înțelegerea spiritualității.

Înainte de aceasta, omul trece prin numeroase stări, plecând de la natura sa originară, când este în interiorul dorinței de a se bucura și nici nu realizează asta. Apoi, el începe să se întrebe de ce trăiește. Aceasta înseamnă că o existență simplă animalică nu-l satisface și vrea să înțeleagă sensul vieții, sursa ei, cauza și scopul ei. Un animal nu-și pune astfel de întrebări; acesta este începutul nașterii unui om.

Intrarea în spiritualitate începe cu faptul că o persoană simte dintr-o dată că nu mai poate să se gândească la sine și dorește să facă acțiuni în afara egoismului său. Paștele simbolizează intrarea într-o lume nouă, începutul unei noi stări, Lishma, începutul dăruirii, credinței, dobândirea proprietății lui Bina, conform căreia începem să muncim. (Minutul 0:10)

Numai atunci când omul simte și înțelege că nu poate acționa de dragul dăruirii, el poate fi considerat în exil. Este exilul din proprietatea dăruirii, pe care dorește să o dobândească și nu poate. Doar acest lucru măsoară amploarea și greutatea exilului. (Minutul 2:00)

Omenirea este împărțită în trei părți. O parte sunt aceia în care s-a manifestat deja punctul din inimă și conduce o persoană la Cabala sau o face să o caute. O altă parte încă nu înțelege de ce sunt necesare toate acestea. Iar cea de-a treia parte se luptă exclusiv pentru realizarea corporală, fără atingerea intenției, pentru menținerea intenției pentru sine. Pe această bază, omenirea poate fi divizată în mai multe grupuri, națiuni și tot felul de curente. (Minutul 23:00)

Egipteanul din mine mă convinge că lucrul cel mai important este de a efectua acțiunile pe care Tora le cere de la noi, dar fără a acorda atenție intenției, adică a poruncilor exclusiv corporale. Dacă nu întreb despre rezultatele muncii mele, înseamnă că sunt egiptean, că eu lucrez în conformitate cu egipteanul  meu interior. Însă, dacă încep să mă preocup de intenție, atunci mă găsesc în Egipt ca un sclav, în exilul din lumea spirituală.

Există o realitate spirituală în care totul este de dragul dăruirii, dar eu exist în egoismul meu. Măsura în care aceasta mă deranjează, mai mult sau mai puțin, determină locul meu în procesul spiritual, până când ajung la o stare în care o astfel de viață devine mai rea decât moartea pentru mine și simt că trebuie să părăsesc intenția egoistă. Aceasta înseamnă că sunt deja pe punctul de a mă elibera, adică la ieșirea din exilul egiptean.

Egiptenii mei interiori mă țin și mă conving că trebuie să continui ca și înainte și totul va fi bine, fiindcă lucrul principal este acțiunea, iar intenția nu contează. Dacă sunt de acord cu acest lucru, eu devin un egiptean. Dar, dacă lupta interioară pentru intenție apare în mine, atunci văd că sunt sub puterea egiptenilor și doresc să scap de această sclavie. Și atunci îmi dau seama că principalul lucru nu este acțiunea, ci intenția și că trebuie să scap de intenția pentru mine, însumi. Iar pentru asta am nevoie de lumina care reformează ca să fug din Egipt.

Sunt gata pentru orice, numai să nu rămân în intenția egoistă. Nu am nevoie decât de capacitatea de a efectua această acțiune. M-am despărțit deja de intenția pentru mine, însumi, dar nu am atins încă intenția de dăruire. Încă nu știu ce este dăruirea și cui să dăruiesc, dar asta înseamnă că sunt deja la ieșire. (Minutul 38:40)

Schimbarea de la egiptean la Israel înseamnă că încă nu am puterea de a face o acțiune de dăruire. Dar nici nu vreau să o împlinesc de dragul ego-ului și, de aceea, încă nu știu cum să o îndeplinesc de dragul dăruirii. Prin urmare, nu știu ce să fac. Aceasta este ieșirea din Egipt, adică în întuneric total, când nu știm ce să facem. Și, abia apoi, vine mântuirea. (Minutul 51:30)

Este scris că egiptenii lucrează cu cărămizi albe, fără nici un fel de urmă sau murdărie. Dacă aș adăuga egoist, cărămidă după cărămidă la munca mea, în fiecare zi, atunci construiesc o clădire frumoasă, albă ca zăpada, fără nicio murdărie sau umbră de îndoială, simțindu-mă complet sfânt. Egiptenii din Egipt nu pot experimenta nicio conștientizare a răului pentru că ei iau exemplu din ceea ce face întreaga lume; de ce altceva are nevoie omul?

Aceștia sunt cei șapte ani de sațietate – când omul se alătură muncii egiptenilor și se asigură de succesul ei. Nici nu-și dă seama că acționează egoist. Această conștientizare este deja rezultatul impactului luminii care reformează, care iluminează constant în mici porții, ridicându-l treptat . „Mulți bani mărunți adunați, devin o cantitate mare.” (Minutul 53:30)

Dacă nu există putere în această muncă, atunci nu rămâne de făcut decât un singur lucru: o rugăciune. Cererea adresată Creatorului rezolvă toate problemele. La urma urmei, scopul a tot ceea ce ni se întâmplă este să ne oblige să contactăm Creatorul. În Egipt dobândim tot felul de mijloace și metode de conexiune cu Creatorul. Trebuie să găsim soluția pentru orice greutate pe care Egiptul ne-o pune în față, printr-o nouă conexiune cu Creatorul.(Minutul 1:01:25)

Greutatea muncii depinde numai de intenție. Dacă intenția este de dragul Creatorului, de dragul dăruirii, atunci zburați ca și când ați avea aripi, fără să simțiți greutatea în muncă, ca și cum ați părăsi câmpul gravitațional al Pământului și plutiți în spațiu. Dacă pentru voi, munca este grea, atunci cărați valiza greșită și nu vă îndreptați spre Creator (Minutul 1:50:40)

Noi primim influența Creatorului prin întregul suflet spart al lui Adam HaRishon. Creatorul percepe numai întregul suflet, adunat. Între timp, pot avea o legătură inițială, personală și foarte limitată cu Creatorul, dar încă mă atinge prin sufletul comun.

„…lumina superioară este în starea de completă nemișcare”, adică ea umple Kli-ul comun. Dar eu pot atinge o conexiune cu Creatorul, doar în măsura conexiunii mele cu sufletul comun. Să presupunem că m-am conectat cu unul din cele douăzeci de miliarde de oameni; în această măsură ajung la un contact, care se face întotdeauna printr-o conexiunea comună. Creatorul este în interiorul tuturor ființelor create, într-o formă perfectă, pentru că toată lumea a ajuns deja la sfârșitul corectării, iar eu mă conectez cu această stare.(Minutul 1:55:50)

Care este diferența dintre Matza și pâine? Matza este tot pâine, dar pâinea săracului, făcută exclusiv din făină și apă. Chiar și apa din ea este în cantități limitate. Nu poți să faci pâine fără niciun pic de apă și, prin urmare, se adaugă apă într-o cantitate mică, doar pentru a frământa aluatul și a nu-l lăsa să se acrească. Acesta este un semn că încă nu putem lucra cu dorințele noastre de dragul dăruirii, dar nici nu mai dorim să lucrăm pentru dorința de primire. Adică, este un fel de stare intermediară: nici aici și nici acolo. Matza semnifică împlinirea pentru a scăpa. (Minutul 2:03:00)

Din prima parte a Lecţiei Zilnice Kabbalah din 4/21/19, Scrierile lui Rabash, voi. 1, articolul 14, „Legătura dintre Paște, Matza și Maror” (1987)

Ieșirea din Egipt: de la două forțe, la una

Cu cât suntem mai mult în exilul din Egipt, cu atât vrem mai mult să ieșim din el. Dar, dacă am fost acolo pentru scurt timp, atunci dorința de a ieși este mai mică. Cele două forțe lucrează în paralel – recunoașterea răului și ieșirea la bine – cu cât una este mai mare, cu atât crește cealaltă. De aceea, exodul din Egipt este imposibil fără senzația că ești sub controlul egoismului. (Minutul 12:58)

Noi trebuie doar să luptăm pentru scop și fiecare va descoperi tot ceea ce este necesar, în funcție de rădăcina sufletului său. Acest lucru nu pleacă nicăieri, până la urmă, pășim pe Reșimot-urile noastre (gene spirituale) cu care este pavată calea către sfârșitul corecției. Nu există niciun dubiu unde va fi pasul meu următor: Reșimo (genă spirituală) la stânga, Reșimo la dreapta și, astfel, avansez pășind pe Reșimot (gene spirituale). Ele sunt deja întinse în fața mea, depinde de mine doar viteza de avansare și caracterul ei. (Minutul 1:13:05)

Toată Înțelepciunea Cabalei și toată muncă unui om sunt pentru a descoperi în practică unicitatea Creatorului, pentru a deveni parte a acestei unicități. Când determin că „nu e nimic în afară de El”, înseamnă că devin parte din El. Dacă devin ca un punct și matricea, ca un sigiliu și ștanța, se consideră că mi-am construit sufletul. (Minutul 1:14:00)

La început, îi percep pe Creator și pe Faraon ca pe două forțe complet opuse: bine și rău, ca și în această lume, primesc recompensă sau pedeapsă. Deodată, încep să reduc din ce în ce mai mult diferența dintre ele, până când descopăr că nu este nici rău și nici bine, ci numai conexiunea mea cu „nu e nimic în afară de El”. De aceea, nu contează pentru mine ce primesc de la El, cel mai important este că e de la El”! (Minutul 1:17:00)

Dacă Creatorul pune obstacole în fața mea, înseamnă că, în prealabil, El deja a aranjat tot ceea ce este nevoie pentru a depăși acest obstacol. După cum e scris: „Sfințenia este mărită, nu scăzută”. Creatorul dă totdeauna oportunitatea de a ne întări pe noi înșine, de a ne conecta, de a găsi o nouă forță și de a merge mai departe. El face întâi un pas mai departe și, apoi, de la noua stare ne trimite întărirea inimii pentru a ne atrage mai aproape de El. Noi facem un pas după Creator, fiindcă El conduce calea și noi Îl urmăm. (Minutul 1:41:50)

Cum putem să ne apropiem în totalitate de Pesah pentru a fi capabili de exodul din Egipt? Trebuie să ne unim mai mult. Avem destulă forță să ieșim, tot ceea ce ne mai trebuie este unitatea. Să sperăm că vom ajunge la o astfel de conexiune care să fie de ajuns pentru a ieși din Egipt. Adică, vom simți o nevoie acută de a ieși din iubirea egoistă și să ne unim astfel ca, în grupul de zece, toți să devină ca unul. Apoi, de la minus, de la separare, ajungem la un întreg și atunci vom începe să creștem, să mărim această unitate, în ciuda acestor perturbări.

Întâi ajungem de la două forțe opuse, bine și rău, la o singură forță, la punctul de ieșire din Egipt. Apoi, de la acest punct, cresc din nou două forțe: plus și minus.

Întâi conectăm forțele binelui și răului, determinând că totul vine de la același Creator. Atunci îl mărim pe Creator, ridicându-ne peste perturbări, peste forța răului. (Minutul 2:19:45)

Din Partea întâi a Lecției zilnice de cabala 17/04/19 (Pesah)

Transformaţi Egiptul în grădina Edenului

După ce intrăm în Egipt, începem să lucrăm numai asupra unității noastre. Acesta este singurul nostru scop: Creatorul trebuie să se reveleze în centrul grupului. De aceea, coborâm în Egipt, realizând cât de necesară este unitatea, deși suntem absolut incapabili să o atingem. Nu vrem să mergem către ea, dar nu avem de ales, pentru că simțim că dacă nu vom lucra pentru această conexiune, va fi „foamete”, adică vom rămâne fără nimic și nu vom ajunge niciodată la spiritualitate.

Acest lucru este posibil datorită conexiunii dintre Iacov și Iosif. Și, de îndată ce Iacov află că Iosif trăiește în Egipt, el se gândește numai la cum să-l întâlnească.

Un egoist tipic nu se gândește la unitate, fiindcă el vrea numai să descopere Creatorul, să atingă lumea superioară, să simtă eternitatea, perfecțiunea, realizarea spirituală, să se simtă nemuritor și nu ca un animal destinat să moară. Acestea sunt visurile unui mic egoist. Însă, Egiptul, Faraonul, trebuie să fie adăugate la această mică dorință egoistă, pentru a atinge cu adevărat lumea superioară, adică scopul creației.

Acest lucru are nevoie de adăugarea unui egoism imens, o mulțime de calități, dorinței noastre de a ne bucura, motiv pentru care suntem forțați să coborâm în Egipt. Creatorul organizează acest lucru pentru noi, așa cum a promis lui Avraam, fiindcă fără asta nu vom pute ajunge în țara lui Israel.

Creatorul a arătat lui Avraam țara lui Israel, adică dorința de a primi plăcere, complet corectată către dăruire, în care creația este în adeziune cu Creatorul, la sfârșitul corecției. Avraam a întrebat dacă este posibil și de unde va veni o astfel de dorință? Nu există nicio dorință atât de mare de a ne bucura, nici de a dărui corespunzător cu dorința, fiindcă el nu avea cele trei linii, ci numai una, o mică iluminare de la lumina superioară, ceea ce pentru el era suficient.

Puteți intra în țara lui Israel numai cu cele trei linii. Dacă linia stângă, Faraonul, crește, atunci linia dreaptă va crește în mod corespunzător. Și prin conectarea celor două linii, puteți ajunge în țara lui Israel, dorința care urmărește în întregime să dăruiască Creatorului.

Creatorul i-a spus lui Avraam că El va avea grijă de asta și a adus întregul grup al lui Avraam la condiția numită „Egipt”, apoi i-a condus „afară” și, astfel, le-a dat Tora. Toate acestea au fost posibile deoarece, chiar de la început, Avraam a avut intenția de a uni, deși a crezut că acest lucru se poate face individual (Minute 1:13:10)

Pithom și Ramses sunt orașe frumoase pentru Faraon, dar sărace și mizerabile pentru poporul lui Israel. Faraon și Israel sunt doi poli opuși. Eu observ din punctul de vedere al Faraonului și apoi din cel al Creatorului. Iar dacă observ din punctul de vedere al Faraonului, văd cât de minunată este dorința mea egoistă, care poate fi împlinită în țara mea, Egipt.

Însă, dacă depășesc acest egoism, dacă nu vreau să mă bucur în Egipt, ci vreau să mă ridic mai Sus, atunci nu strig către Faraon, ci către Creator, cerând ajutor și mântuire. Iar Creatorul mă ridică apoi din starea lui Faraon, într-o altă stare și de acolo văd că tot ce am construit, aceste orașe, nu sunt deloc frumoase, ci mizerabile. Și nu simt nici un beneficiu în tot ceea ce am făcut, fiindcă nu am abordat deloc perfecțiunea și dăruirea. Prin urmare, strig către Creator și cer corecția mea, astfel că, prin simţirea urâţeniei din orașele Pithom și Ramses, Creatorul mă aduce la corectare.

Apoi voi vedea aceste orașe construite de mine în Egipt, într-un mod diferit, într-o formă spirituală. Iar când voi completa aceste orașe mizerabile cu corecții, cu lumina Hassadim, construind intenția de dăruire peste dorința mea de a mă bucura, voi transforma tot Egiptul în grădina Edenului (paradis).  Atunci nu va mai fi Egiptul, ci țara lui Israel (Minutul 1:23:50)

Exodul din Egipt este o evadare, cu ochii închiși, spre unificare, iar această posibilitate se deschide brusc în fața noastră, ca Marea Roșie. Și, astfel, sărim în unitate, adică în Marea Roșie și o traversam. După aceea, începem să lucrăm în mod consecvent la conexiunea noastră, la garanția reciprocă, la unitatea noastră și, astfel, fie ne vom uni, fie acesta va fi locul nostru de înmormântare. (Minute 2:11:25)

Din prima parte a Lecției zilnice de Kabbalah, 4/15/19, Pesach (Paște)

Amintiţi-vă …

Sărbătoarea de Purim este cea mai fericită sărbătoare, cea mai bună perioadă pentru minuni mari. Purim simbolizează întreaga muncă spirituală.

Toate sărbătorile sunt despre corecţia sufletului destrămat al lui Adam HaRishon, primul om, însă numai Purim semnifica finalizarea acestui proces, chiar ultima acţiune, numită Gmar Tikkun, finalul corectării.

Apoi ne aducem aminte de întreaga noastră dorinţa egoistă de a primi plăcere în toată sfera ei imensă şi înţelegem că nu putem să-i rezistăm în niciun fel. Suntem foarte slabi. Chiar şi Mordechai cel drept stă pe o piatră în faţa porţii regelui, un bătrân sărman pe care nimeni nu-l ia în consideraţie, în timp ce Haman conduce întregul ţinut ca mâna dreaptă a regelui.

Creatorul a încoronat intenţionat egoismul pentru a conduce, după cum este scris „Am creat înclinaţia rea”. Şi Faraonul (egoismul) este regele lumii în diferite roluri şi caractere. Când o persoană simte că, chiar propria sa existenţă este ameninţată, numai atunci se trezeşte. Cine îl ajută să se trezească? Haman o face spunându-i „Să distrugem aceasta rădăcină care ar putea să se ridice, dorinţa de a dărui sau intenţia de a dărui, de la baza sa. De ce să o păstrăm? Eu sunt regele!”

Când vom ajunge la vârful voinţei de a primi, care vrea să controleze totul cu înclinaţia de a primi, atunci vom descoperi că dorinţa de a primi este o materie care nu se schimbă, ci intenţia de a primi este incorectă şi putem controla dorinţa de a primi cu intenţia de a dărui. Deşi intenţia de a dărui este împotriva naturii noastre, foarte slabă, împotriva conştiinţei noastre, a înţelegerii şi a naturii în sine şi, în plus, regele, Creatorul, nu o suportă, totuşi ea încă este acolo. Cum este posibil să ne luptăm cu asta? Intenţia de a dărui este prea slabă, prea fragilă, prea delicată să facă faţă lui Ahasveros care îl sprijină pe Haman cu puterea răului.

Însă există o parte a dorinţei de a primi care este numită „Evreii” (Yehudi), deoarece această parte posedă forţa potenţială a unităţii. În cazul în care o ameninţare severă se bate asupra lor, ei se vor uni. Deşi sunt forţaţi să se unească, provocaţi de frică de distrugere, totuşi asta le atrage Lumina care reformează, forţă superioară. Forţa superioară este trezită de Regele Ahasveros, care iniţial l-a sprijinit pe Haman, însă după ce evreii se unesc, el îl sprijină în totalitate şi cu bucurie pe Mordechai.

Totul depinde de acel grup, care este numit după potenţialul lor „evreii” (cuvântul „evreu” [Yehudi] vine din ebraică din cuvântul „unit” [yihudi]). Apoi, când se unesc, la început prin constrângere şi mai târziu de bună voie, ei apoi au o mare putere ca întâi să-l controleze pe Regele Ahasveros şi mai târziu să distrugă puterea lui Haman, întreaga înclinaţie rea, care cu uşurinţă ar fi putut să-i distrugă.

Acest lucru a fost făcut în întregime de unitate lor şi din atragerea unei forţe mari, care i-a ajutat să se unească şi mai mult, apoi acţionând prin puterea unităţii, ei au domolit puterea separării, puterea lui Haman.

Ei fac acest lucru pe fiecare grad şi în fiecare stare, deoarece aceasta este corecţia, însă în Purim acest lucru este jucat ca un miracol. Purim este despre o voinţă de a primi foarte mare, în 32 de părţi, care sunt imposibil de corectat în mod direct. De aceea, este considerat ca fiind un miracol, deoarece putem corecta gradual, pe parcursul a 125 de grade, cele 288 de părţi ale voinţei de a primi, însă inima de piatră se alătura tuturor acelor corecţii, însă nu este vizibilă. Numai în acţiunea finală iese la suprafaţă inima de piatră şi devine corectata prin 288 de părţi, iar cele 32 de părţi intră de asemenea în corecţie dintr-o dată. Apoi vine Lumina de la finalul corectării.

În Purim putem vedea întregul proces al corecţiei: exilul, eliberarea în toate formele sale. De aceea, Purim începe cu citirea capitolului „Amintiţi-vă ce v-a făcut Amalek”. Intenţia pentru propriul beneficiu, numită înclinaţia rea, sau Amalek, ne acompaniază tot timpul şi exact din cauza lui Amalek ajungem la Creator. Dacă nu ar fi fost această înclinaţie rea, noi nu ne-am fi trezit niciodată spre unitate, nu am fi revelat niciodată separarea de Creator şi nu am fi obţinut niciodată similaritatea de formă cu El. Este imposibil să obţinem adeziunea fără ajutorul acestei forţe rele, care lucrează în linia stângă.

De aceea, trebuie să ne amintim ce ne-a făcut Amalek. În fiecare stare Creatorul ne trimite ajutor împotriva lui Amalek, iar acesta este un mare ajutor. Noi trebuie numai să cunoaştem cum să ne raportăm la acele forte ale naturii în mod corect.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 2/27/18, Scrierile lui Rabash, articolul 21

Shavuot: Despre dăruire și primire

Shavuot este dăruirea Torei care s-a întins vreme de milenii. Ce ne-a fost dat, de fapt, la Muntele Sinai? De ce ne întoarcem tot timpul la asta? Câtă vreme putem să primim Tora?

Poporul evreu este făurit în focarul Sinai. Fulgere străluceau deasupra, chiar în vârf, într-un nor negru, tunetele vuiau, iar noi priveam speriați în afara taberei. Crăpătura pieirii a fost auzită pretutindeni. Muntele emitea fum și un tremur când am venit la poalele lui. Iar Moise a mers în vârf la strigătul Creatorului.

Sau Tora descrie nu această inagine de Hallywood, ci ceva mult mai serios? Lucrul care se întâmplă în noi astăzi. Poate că norul a căzut pe inimă? Poate a fost muntele urii, care era peste noi cu fum și foc? Poate că pasiunile tunau și ardeau în noi, făcându-ne să tremurăm în profunzimea naturii noastre?

Tora nu este o poveste despre evenimentele din trecut, din contră, ea descrie momentul în care viitorul nostru a fost decis. Pentru prima dată s-a cerut de la noi toți un răspuns clar: suntem pregătiți să acceptăm garanția reciprocă precum o Lege a vieții? Până la urmă, exact asta este Tora – o instrucțiune a modului în care devenim garantori în mod reciproc.

De atunci principală lecție este dată din generație în generație: Tora care ne-a fost dată cândva trebuie să o primim din nou și din nou. Trebuie să o primim la muntele urii (Sina), sub vuietul furtunii care urlă în interior. Acceptând această Lege, am trăit împreună pe pământul nostru, respingând-o, ne-am împrăștiat printre alte națiuni.

Lucrul surprinzător în era modernă este că țara Israel ne-a fost “dată”, la fel precum Tora, de asemenea, ne așteaptă să o primim. De la proclamarea independenței au trecut aproape 70 de ani. Cu jumătate de secol în urmă am unit Ierusalimul. Totuși, asta încă nu este o garanție, nu este națiunea unită “ca un singur om cu o singură inima”. Da, fizic am “ieșit din Egipt”, ne-am reîntors acasă, însă interior încă nu am trecut prin Sinai și, prin urmare, riscăm să ne pierdem șansa.

Statul modern al Israelului este o fereastră istorică a oportunităților. Și cel mai important este că nu este deschisă doar pentru noi, ci pentru întreaga lume. La urmă urmei, astăzi întreaga omenire se transformă într-un butoi de pulbere. Iar alegerea noastră va fi decisivă pentru acest lucru.

Medicație la cerere

Shavuot, ca toate sărbătorile evreiești, poartă o strigare pentru acțiune. Este lumionoasă, plină de albeață, însă nu este simplu. Dacă ar fi fost suficient să ne ținem de mâini și să zâmbim unul la celălalt, am fi construit un “oraș grădină” cu multă vreme în urmă ca toată lumea să îl admire.

Totuși, nu este așa. Ni s-a dat un pământ și oportunitatea de a trăi pe el precum frații, iar noi, în schimb, ezităm, ne certăm și ne bem sângele unul altuia și încercam într-un fel să ne rezolvăm problemele doar în măsura în care apăr.

Soarta ne-a prezentat șansa unică pentru unitate, iar noi nici măcar nu înțelegem ce se întâmplă. Ne ciocnim unul de celălalt, oamenii sunt sufocați de indiferență, aprinși de furie și asurziți de focul de artilerie al urii, însă noi pretindem că totul este în regulă, că nimic nu este greșit. Ne putem continua viața în modul acesta. Avem o asemenea experiență a dezastrelor din urma noastră, încât aparent nu ne putem plânge.

Totuși, acesta este numai un răgaz! De fapt, noi, încet, dar sigur, devenim presați de muntele propriei noastre uri. Nu ne uităm în afara taberei, însă, cu toate acestea, acest munte atârnă asupra noastră chiar acum.

În mod natural, atunci când nu observăm asta, nu avem nevoie de Tora. Fulgerele strălucesc undeva, de undeva noi ne simțim inima, iar inima uneori bubuie “sub capotă”, însă noi suntem pe pământul nostru, nu într-un anumit deșert. Corect?

Nu, noi suntem acolo unde este inima noastră. Suntem în deșertul relațiilor goale și lipsite de suflet. Dacă, dintr-o dată, am descoperi cum egoismul ne rupe în bucăți, dacă încercam să ne conectăm în ceva integral și să stăm în fața unei rupturi interioare de neînvins, atunci avem nevoie de ajutor.

Reiese că ieșirea <<normală>> din Egipt nu este finalul. Principala provocare este înaintea noastră. Toate drumurile duc la munte. La poalele acestuia, în sfârșit, realizând problema și recunoașterea bolii, noi înțelegem și luăm medicamentul. Am fost în această “farmacie” și mai înainte, însă nu am știut că suntem bolnavi. De aceea, dăruirea Torei și primirea ei nu este același lucru.

Elixir sau otravă?

Tora este un medicament menit numai pentru “folosirea interioară”, pentru conexiunea dintre noi. Toate problemele noastre, exilele, distrugerile Templelor, mersul la întâmplare și persecutările au fost provocate de ura nefondată, care ne-a făcut străini și distanți unul față de celălalt.

Tora ne permite să devenim din nou apropiați, “sa ieșim de sub foc”. Totuși, dacă o folosim numai în exterior, fără străduința uniunii dintre toți oamenii, “elixirul vieții” se transformă într-o “otravă mortală”.

Acestea nu sunt deloc metafore, ci termeni preciși pe care i-au folosit înțelepții noștrii. Noi nici măcar nu înțelegem dauna pe care ne-o provocăm nouă înșine, neutilizând Tora sau prin folosirea ei cu scopul corect. Uneori noi chiar ne mândrim de “curățenia” noastră, deși în realitate noi suntem în propria murdărie până la urechi. Marile sectoare din țară există în “lumi paralele”, aproape fără să se atingă între ele. Unii din ei trăiesc pe socoteala restului populației și chiar se opun acesteia sub pretextul “dreptății”.

Orice ne divide în mod direct sau sub coperta unor cuvinte frumoase și corecte, este o otravă mortală. Macină pe toată lumea.

Dacă ne ridicăm privirea deasupra grijilor zilnice, vom vedea cât de departe ne-am împrăștiat între noi. Noi nu mai suntem doar separați, ne încântă să lovim, să umilim și să călcăm în picioare. Fiecare vrea să aibă mai mult succes, să fie mai bogat, mai deștept și mai sus decât ceilalți. Acest lucru este evident, în mod special, în media, unde viciile societății sunt vizibile ca în palmă. Nimeni nu mai este surprins de nimic și nimănui nu-i mai este rușine.

Nu este cea mai plăcută priveliște, însă totul se destrămă: hoinărim prin deșertul naturii umane și ea se ridică înaintea noastră precum un munte. “Au intrat în pustia Sinai și și-au așezat tabăra în pustie, înaintea muntelui”. (Tora, Exodul, 19:2)

Acum avem oportunitatea să primim ajutor, o instrucțiune, o forță care ne va aduce împreună, așa încât să construim relațiile sănătoase în societate și să trăim fericiți în țara noastră. Acesta este momentul prezent al dezvoltării: fie ne maturizăm noi înșine și începem să folosim Tora conform scopului ei, de dragul unității, deasupra tuturor neînțelegerilor sau necazurile maturizării ne vor forța să facem asta. În esență, aceasta este situația în care orice copil se regăsește de îndată ce încetează să mai fie un bebeluș.

Remediu pentru totdeauna

Cel mai bun lucru pe care-l putem face pentru noi înșine, și pentru lume, este să ne unim la muntele urii, muntele dubiilor noastre și să-l revelăm pe Moise din interiorul nostru, puterea care ne trage (Mosheh) în Sus. Aceasta funcționează tot timpul, dacă suntem împreună.

Apoi vom înțelege că nu anumiți refugiați din Egiptul antic sunt cei care au campat în deșert, pentru a primi cel mai important dar din viață, ci fiecare din noi, indiferent unde trăiește, de ce naționalitate și de ce religie aparține și care stă la poalele muntelui. Aici este numai o singură naționalitate – omul, iar inima este una pentru toți.

Tora, într-adevăr, este cea mai puternică uneltă pe care încă nu știm s-o folosim. O persoană nu poate ajunge la ea singură, iar noi nu suntem pregătiți să o facem împreună. Ne va oferi siguranță și prosperitate și va da pace lumii. Noi trebuie doar să ne obișnuim cu faptul că ea nu lucrează într-o persoană separată, ci între noi.

La urmă urmei, Tora este menită să corecteze conexiunea unei persoane cu mediul, în orice moment și la orice nivel al dezvoltării tehnice. Nu poate fi înlocuită cu cele mai noi mijloace de comunicare. Tot ceea ce avem nu va funcționa corect fără ea. Numai o relație pozitivă ne va permite să stabilim fundația solidă a viitorului nostru.

 

Binecuvântări pentru ziua mare a victoriei!

Dragi prieteni,

Marea sărbătoare de 9 mai este o dată specială pentru noi. Aceasta este ziua unei mari victorii împotriva majorității forțelor rele din istoria omenirii. Aceleași forțe care au vrut să înrobească lumea, încercând să o obișnuiască prin religia și politicile introduse de către ei. Un întuneric teribil a cuprins Europa și nu a lăsat niciun popor să trăiască.

Trebuie să o ținem minte. Trebuie să sărbătorim ziua victoriei în fiecare an. Nu contează dacă este sărbătorită de diferite națiuni în date diferite ca ziua eliberării fiecărei națiuni din înrobire. 9 mai este o mare sărbătoare pentru noi. Sperăm să înțelegem ce forțe rele sărbătorim în lumea noastră, cum mai exact poate poporul Israel să le limiteze și să le izoleze de omenire și să facă un viitor fericit și sigur. Asta depinde numai de noi. Așa că, pentru noi, 9 mai nu este doar o zi a sfârșitului unul război mare și teribil, ci de asemenea că totul ține de noi pentru a preveni viitoarele războaie. Asta stă în puterea noastră, iar înțelepciunea Cabală face posibil acest lucru. Ține doar de noi să învățam metoda și să o realizăm în viață.

Va doresc tuturor o dispoziție bună, succes și fericire! Alături de asta, nu uitați că astăzi stăm în față acelorași probleme care au existat de asemenea cu mulți ani în urmă și că ține de noi să le rezolvăm rapid. Toate acestea încep de mâine, însă astăzi binecuvântez pe toată lumea de marea sărbătoare de 9 mai!

“Să nu semeni podgoria cu semințe diferite”

Tora, Deuteronomul 22:09: Să nu semeni două feluri de semințe în podgoria ta, ca nu cumva să nu întinezi și rodul seminței pe care ai semănat-o și rodul viei.

Chestiunea este că pe oricare nivel (inanimat, vegetativ, animat și uman) nu poți amesteca liniile dreapta și stânga, deoarece linia dreaptă pornește de la rădăcină dăruirii și linia stângă pornește de la rădăcina primirii. Trebuie să fie creat un ecran între ele – o linie de mijloc, unde ele trebuie să fie integrate clar.

În mod similar, omul nu poate pune la plug o vacă și un taur simultan sau să nu țese pânze de fibre amestecate din in și lână sau să nu încalce interdicția căsătoriei dintre tribururile de coheni, leviți și Israel.

Prin urmare, este scris: “Să nu semeni două feluri de semințe în podgoria ta”. Una peste alta, strugurii sunt linia stângă (primire) și grâul este linia dreaptă (dăruirea), iar acestea nu pot fi amestecate.

Pe baza acestei reguli, se identifică animalele kosher. Primul semn că un animal este adecvat pentru consum este că are copita despicată. Al doilea semn este mestecarea graduală a mâncării și regurcitarea, adică un proces de circulație constant al digestiei.

Animalele care au numai una din cele două caracteristici nu sunt considerate kosher. De exemplu un porc, deși este un animal cu despicătură în copită, este un animal non-rumegător al mâncării care intră imediat în stomac și, prin urmare, nu este bun pentru consum.

Adică toate proprietățile arătate aici sunt acelea conform cărora selectăm dorințele corectate. Și acele dorințe care încă nu au fost corectate sunt la nivelul de porc sau alte animale.

Munca spirituală este chiar simplă. Și din ea sunt foarte multe consecințe în lumea noastră.
Din emisiunea de pe KabTV “Secretele Cartii Eterne” 9/28/16

Corectările de Paşte

Tora, Deuteronomul 16:03: Să nu mănânci în timpul Paştilor pâine dospită; şapte zile să mănânci azime, pâinea durerii, ca să-ţi aduci aminte de ieşirea ta din pământul Egiptului în toate zilele vieţii tale, căci cu grăbire ai ieşit tu din pământul Egiptului.

Fii Israelului mănâncă pâine nedospită pentru că au părăsit Egiptul atât de repede încât aluatul nu a avut timp să fermenteze.

Graba înseamnă că eliberea de egoism a avut loc instant. Asta este acţiunea Luminii Superioare care are loc într-un clipit de ochi, iar o nouă lume se deschide în faţa omului.

Tora, Deuteronomul, 16:04: Să nu se afle la tine aluat dospit în tot ţinutul tău, timp de şapte zile, şi din carnea care ai adus-o jertfă seara, în ziua întâi, să nu rămână nimic pe dimineaţă.

Aluat dospit înseamnă egoism. „Să nu se afle la tine aluat dospit în tot ţinutul tău, timp de şapte zile”, înseamnă că egoismul ar trebui să rămână în tine.

Pentru a munci corect cu această dorinţă imensă numită Egipt, omul trebuie să se despartă total de ea şi asta durează exact o săptămână, şapte zile, după care este posibil să înceapă să lucreze cu ea pentru corectare.

De aceea, un an lucrăm cu egoismul corectându-l, iar în timpul săptămânii de Paşte nu îl folosim. Este la fel în fiecare an, pentru că reînoirea apare de fiecare dată.

Tora, Deuteronomul, 16:07: Să frigi şi să mănânci în locul acela pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău, iar a doua zi poţi să te întorci şi să intri în sălaşurile tale.

Omul trebuie să ajungă la o anumită stare, o anumită conexiune cu alţii, pentru a face conexiunea cu cele mai mari dorinţe, iar carnea este cea mai grea dorinţă animală din el.

De fapt, putem să ne întoarcem la corectările noastre obişnuite. Asta concluzionează sărbătoarea de Pesah (Paşte), iar noi continuăm corectarea noastră obişnuită de-a lungul anului.

Din emisiunea de pe Kab TV “Secretele Cărţii Eterne” din 10.08.2016

Paştele este naşterea unei naţiuni

Întrebare: De unde vine tradiţia de a avea o masă specială în prima noapte de Paşte (Seder) şi ce înseamnă?

Răspuns: Masa de Paşte este o tradiţie minunată care simbolizează cel mai mare punct de cotitură în istoria poporului Israel, naşterea naţiunii. Tot ce a fost înainte se poate numi o stare de embrion.

Poate fi comparată cu o picătură de sămână care intră în pântec, într-un loc sigur şi corect, unde începe să se dezvolte. În timpul celor nouă luni de sarcină, trece prin diferite stări de creştere, până când, deodată, începe să nu se mai simtă confortabil.

Acealaşi loc, care era sigur, bun şi care proteja embrionul care se dezvolta din picătura de sămânţă, începe deodată să îl ameninţe, să îl preseze, dorind să îl scoată afară, răsculându-se împotriva lui.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi poporului Israel în Egipt. La început, când evreii au venit în Egipt, totul era minunat, acei aşa numiţi şapte ani de saţietate. Totuşi, după aceea condiţiile lor au început să se degradeze repede; tensiunea şi ameninţările au început să crească rapid. Şi nu ştiau unde şi cum să fugă.

Asta simte un embrion în uter, înainte să se nască, şi aşa s-au simţit evreii în exilul din Egipt, conform cu ceea ce spune Tora. Astăzi, simţim acelaşi lucru în lumea modernă, când natura devine atât de ostilă şi ne ameninţă. Umanitatea s-a dezvoltat tot timpul, dar în zilele noastre simţim pentru prima dată că am ajuns la un capăt mort şi că nu mai avem unde să ne dezvoltăm

Natura începe să ne închidă într-un cerc. Suntem blocaţi pe acest Pământ cu o ecologie otrăvită şi nu ne găsim un loc. Aceste procese sunt foarte similare cu dezvoltarea embrionului, istoria dezvoltării poporului Israel şi evoluţia întregii lumi.

Mulţi oameni seculari, care nu sărbătoresc nicio sărbătoarea evreiască, totuși sărbătoresc masa de Paşte (Pesah Seder), pentru că uneşte fiecare familie ca un om. Astăzi, sărbătorim naşterea naţiunii noastre.

Din emisiunea de pe Kab TV O viaţă nouă din 12.04.2016