Category Archives: Sarbatori

“Despre Unitatea evreiasca si Antisemitism –Epoca de aur a Israelului” (Times Of Israel)

Michael Laitman, în The Times of Israel: “Despre Unitatea evreiasca si Antisemitism – Epoca de aur a Israelului

După eliberarea lor din sclavia din Babilon, după ce regele Cyrus îi trimisese cu „argint și aur, cu bunuri și vite, împreună cu o ofrandă de bună voie pentru casa lui Dumnezeu care este în Ierusalim” (Ezra 1: 4), expatriații, sau mai exact, două dintre cele douăsprezece triburi ale lui Israel s-au întors în țara lui Israel și în Ierusalim și au construit al doilea Templu. Istoria poporului nostru este presărată cu agonie. Însă perioada dintre Declarația lui Cyrus, în 539 î.Hr., și începutul revoltei hasmoneene, în 166 î.Hr., a fost relativ liniștită și marcată de o mare realizare: a fi un model de unitate pentru națiuni, chiar dacă pentru o perioadă scurtă.

Nu este faptul că nu au existat certuri printre evrei în acel moment. De vreme ce am fost chemați să reconstruim Templul, au fost multe despre care să ne certăm. Dar într-un fel sau altul, Templul a fost construit și liniștea a fost restaurată. De fapt, unii dintre acei ani ar putea fi chiar considerați ca epoca de aur a poporului israelian.

În ceea ce privește viața materială, nu se cunosc prea multe despre viața poporului Israel în secolele III și IV î.Hr. În cartea sa O istorie a evreilor, renumitul istoric Paul Johnson scrie despre acea perioadă pașnică din istoria noastră, când nu era nimic de raportat: „Anii 400-200 î.Hr. sunt secolele pierdute ale istoriei evreiești. Nu au existat evenimente sau nenorociri grozave pe care să le fi înregistrat. Poate că au fost fericiți”, încheie el.

Cu toate acestea, la nivel social și spiritual, s-au întâmplat multe. De trei ori pe an evreii mergeau până la Ierusalim pentru a sărbători festivalurile pelerinajului: Pesach, Shavuot(sărbătoarea săptămânilor) și Sukkot. În timpul fiecărui pelerinaj, priveliştea era spectaculoasă. Pelerinajele erau destinate în primul rând adunării și unirii inimilor membrilor națiunii. În cartea sa Antichitățile evreilor, Flavius ​​Josephus scrie că pelerinii făceau „cunoștință … întreținută conversând împreună, văzându-se și vorbind între ei, reînnoind astfel memoria acestei uniri”.

Odată intraţi în Ierusalim, pelerinii erau întâmpinați cu brațele deschise. Localnicii îi lăsau să intre în casele lor și îi tratau ca în familie, și exista mereu loc pentru toată lumea.

Mishnah evocă această rară camaraderie: „Toți meșterii din Ierusalim stăteau în fața lor și întrebau despre bunăstarea lor:„Frații noștri, oameni din așa și așa loc, aţi venit în pace?” ”Și flautul cânta în fața lor până când ajungeau la Muntele Templului”. În plus, fiecare nevoie materială a fiecărei persoane care venea la Ierusalim era satisfăcută în întregime. „Cineva nu spunea prietenului cuiva: „Nu am putut găsi un cuptor pe care să prăjesc ofrande în Ierusalim”… sau „Nu am putut găsi un pat în care să dorm în Ierusalim”, scrie cartea Avot de Rabbi Natan.

Chiar mai bine, unitatea și căldura dintre evrei s-au proiectat spre exterior și au devenit un model pentru națiunile vecine. Filosoful Filon al Alexandriei a descris pelerinajul ca pe un festival: „Mii de oameni din mii de orașe – unii pe uscat și alții pe mare, din est și din vest, din nord și din sud – veneau la fiecare festival la Templu parcă la un adăpost comun, un refugiu sigur, protejat de furtunile vieții. … Cu inimile pline de speranțe bune, ei luau această vacanță vitală cu sfințenie și cu gloria lui Dumnezeu. De asemenea, legau prietenii cu oameni pe care nu i-au mai întâlnit înainte, iar în contopirea inimilor … găseau dovada supremă a unității”.

Philo nu a fost singurul care a admirat ceea ce a văzut. Acele festivaluri de conexiuni au servit ca o cale pentru Israel să fie – pentru prima dată de când li s-a dat această vocație – „o lumină pentru națiuni”. Cartea Sifrey Devarim detaliază modul în care neamurile „urcau la Ierusalim și vedeau Israelul … și spuneau: ‘Trebuie să ne agățăm doar de această națiune’.”

Câteva secole mai târziu, Cartea Zohar (Aharei Mot) a descris succint și clar procesul prin care a trecut Israelul: „Iată, cât de bine și cât de plăcut este și pentru frați să stea împreună”. Aceștia sunt prieteni, în timp ce stau împreună și nu sunt separaţi unii de alţii. La început, par a fi oameni în război, care doresc să se omoare unii pe alții … apoi se întorc la dragoste frățească. … Și voi, prietenii care sunteți aici, așa cum ați fost în afecţiune și iubire înainte, de acum înainte nu vă veți mai despărți unul de altul … și prin meritul vostru, va fi pace în lume”. Într-adevăr, a fi „o lumină pentru națiuni” nu ar fi putut fi mai evident decât atunci.

De fapt, renumele evreilor din acea perioadă a mers atât de departe încât a inițiat proliferarea legii lor în afara Israelului. Până la mijlocul anilor 240 î.Hr., zvonul înțelepciunii lui Israel ajunsese răspândit departe. Ptolemeu al II-lea, regele Egiptului, avea o pasiune pentru cărți. Acest lucru l-a determinat să aspire să posede toate cărțile din lume, în special cele care conțin înțelepciune. Potrivit lui Flavius, Ptolemeu i-a spus lui Demetrius, bibliotecarul său, că „el a fost informat că există multe cărți de legi printre evrei, demne de cercetat și demne de biblioteca regelui”. Ptolemeu nu numai că nu avea aceste cărți, dar chiar dacă le-ar fi avut, el nu ar fi putut să le citească, deoarece acestea erau „scrise cu caractere și într-un dialect propriu [ebraic], [care] nu ar provoca dureri mici la traducerea lor în limba greacă”, pe care o vorbea Ptolemeu.

Dar Ptolemeu nu a renunțat. El i-a scris marelui preot din Ierusalim, Eleazar și i-a cerut să-i trimită oameni care să poată traduce cărțile evreiești în greacă. Șaptezeci de bărbați au fost trimiși în Egipt în urma cererii lui Ptolemeu. Dar regele nu i-a trimis imediat la treabă. În primul rând, a vrut să le învețe înțelepciunea și să absoarbă de la ei orice cunoștință a putut. Prin urmare, „le-a pus fiecăruia o întrebare filosofică”, care erau „întrebări și răspunsuri mai degrabă politice, având grijă de buna … guvernare a omenirii”, scrie Flavius. Timp de douăsprezece zile la rând, înțelepții evrei au stat în fața regelui Egiptului și l-au învățat guvernarea, conform legilor lor. Alături de Ptolemeu a stat filosoful său, Menedem, care era în veneraţie legată de modul în care „o astfel de forță a frumuseții a fost descoperită în cuvintele acestor bărbați”. Aceasta a fost într-adevăr perioada de glorie a Israelului.

În cele din urmă, „Când au explicat toate problemele care fuseseră propuse de rege, cu privire la fiecare punct, el a fost foarte mulțumit de răspunsurile lor”. Ptolemeu a spus că „El a câștigat avantaje foarte mari prin venirea lor, pentru că a primit acest profit de la ei, că a învățat cum ar trebui să-și conducă supușii”.

Odată ce Ptolemeu a fost mulțumit de răspunsurile pe care i le-au dat, el i-a trimis într-un loc izolat unde au avut pace și liniște și s-au putut concentra asupra traducerii. Când și-au îndeplinit sarcina, scrie Flavius, au predat regelui traducerea completă a Pentateuhului. Ptolemeu a fost „încântat de auzirea legilor care i-au fost citite și a fost uimit de sensul profund și de înțelepciunea legiuitorului”.

Istoricul Paul Johnson, pe care l-am menționat mai devreme, a scris despre evreii din antichitate că „Într-o etapă foarte timpurie a existenței lor colective, ei credeau că au detectat o schemă divină pentru rasa umană, în care propria lor societate avea să fie model”. Poate că în secolul al III-lea î.Hr., strămoșii noștri au reușit în această sarcină. Cu toate acestea, așa cum știm din istorie, frăția noastră nu a durat și, la mai puțin de un secol după ce au avut loc aceste minunate evenimente, Israelul a fost cuprins de un război civil sângeros. Acesta va fi subiectul următorului eseu.

dr. Michael Laitman

(Articolul No. 6 dintr-o serie – articolul precedentl)

Pentru mult mai multe despre acest subiect, vă rog să consultați cea mai recentă publicație a mea Alegerea evreiască:  Unitate sau antisemitism: Fapte istorice despre antisemitism ca reflectare a discordiei sociale evreieşti

“Despre unitatea evreiască și antisemitism – ieșind din exil și pornind de la început” (Times Of Israel)

Michael Laitman, în The Times of Israel: “Despre unitatea evreiască și antisemitism – ieșind din exil și pornind de la început

(Articolul nr. 5 dintr-o serie) În articolul precedent, am discutat despre ridicarea și căderea Primului Templu din cauza vărsării de sânge și a păcatelor în rândul regilor lui Israel. Când Israelul a fost exilat, a fost trimis în Babilon, din care mai înainte venise Avraam. Acolo, în Babilon, s-au împrăștiat și s-au asimilat până când, din nou, s-a ridicat un mare duşman al evreilor, care a încercat să-i distrugă: antisemitul cunoscut sub numele de Haman cel Rău.

Haman i-a spus regelui Ahașveroș că evreii erau dezbinați: „Există un anumit popor împrăștiat și dispersat între popoare în toate provinciile regatului vostru” (Estera 3: 8). Cu toate acestea, nu împrăştierea lor fizică a fost cea care a instigat la ura lui Haman; era dezbinarea lor. Un comentariul din secolulal XVII-lea asupra Torei, Kli Yakar, afirmă foarte clar: „‘un anumit popor împrăștiat și dispersat ’înseamnă că era împrăștiat și distanţat unul de altul”. La fel, interpretarea proeminentă a legii evreiești, Yalkut Yosef, consideră „separat” ca fiind „separarea inimilor dintre ei”. Deci, așa cum s-a întâmplat cu Faraonul și așa cum s-a întâmplat cu Nebucadnețar (Nabucodonosor al doilea), separarea din rândul poporului Israel duce la apariția dușmanilor, care doresc să-i distrugă. Haman a fost doar o altă verigă din lanț, dacă nu chiar vicioasă.

Pentru a obține ceea ce dorea, Haman i-a spus regelui Ahașveroș că evreii „nu respectă legile regelui” (Esther 3:8). Cu toate acestea, chiar dacă regele i-a permis să-i elimine pe evrei, în fiecare an la Purim, sărbătorim miracolul supraviețuirii noastre, deoarece în ultimul moment, Mordechai a unit toți evreii. „‘Mergeți să-i adunați pe toți evreii”, adică spuneți-le cuvinte de înfrângere”, scrie Haim Yosef David Azulai (CHIDA) în cartea Pnei David, „așa că toți vor fi într-o unitate. Mergeți să adunați ca una singură inimile tuturor evreilor”. Această descriere grăitoare din secolul al XVIII-lea demonstrează disperarea Esterei și a lui Mordechai în perspectiva de a-și vedea întregul demers șters, așa cum a fost intenția lui Haman. Ultima lor soluție a fost unitatea. Când evreii s-au unit, s-au salvat și au facilitat începutul întoarcerii din Babilon.

Dar, spre deosebire de Egipt, când evreii au trebuit să fugă în toiul nopții, de data aceasta, au plecat nu numai cu binecuvântarea regelui, ci și cu sprijinul său moral, financiar și spiritual deplin: De îndată ce Cyrus a venit la putere, el a simțit că Dumnezeu îi poruncise să trimită evreii înapoi în țara lor și să reconstruiască Templul. A simțit că i se poruncise să-i ajute în sarcina lor. El a dat faimoasa Declarație Cyrus care spunea: „Fiecare supraviețuitor [evreu], în orice loc ar trăi, oamenii din acel loc să-l sprijine cu argint și aur, cu bunuri și vite, împreună cu o ofrandă de bună voie pentru casa lui Dumnezeu, care este în Ierusalim ”(Ezra 1: 4). După executarea ordinului său, „Regele Cyrus a scos ustensilele casei Domnului, pe care Nebucadnețar le luase [jefuite] din Ierusalim și le pusese în casa zeilor săi” (Ezra 1: 7).

Declarația Cyrus a marcat sfârșitul oficial al exilului în Babilon și începutul erei celui de-al Doilea Templu, deși Templul însuși nu fusese construit încă. În acea perioadă, evreii au atins mari înălțimi, dar în cele din urmă au ajuns la două războaie civile, ultimul dintre acestea fiind atât de sângeros și brutal încât rănile sale nu au fost încă vindecate.

Următorul articol din serie va spune povestea „epocii de aur” din istoria evreilor din țara Israelului, când națiunile lumii au vrut să învețe de la ei cum să își conducă viața socială.

Pentru mai multe detalii despre acest subiect, vă rugăm să consultați cea mai recentă publicație a mea, Alegerea evreiască: Unitate sau Antisemitism: Fapte istorice despre antisemitism ca reflectare a discordiei sociale evreieşti .

Hanuka – Cele mai copilărești sărbători

Întrebare: Este interesant faptul că Hanukkah și Purim sunt două sărbători grozave care nu sunt descrise în Tora. De ce sunt considerate cele mai copilărești sărbători? De Purim, copiii se îmbracă în costume de carnaval, de Hanukkah cântă cântece și mănâncă gogoși dulci.

Răspuns: Faptul este că nu am ajuns încă la aceste stări în lumea noastră și, prin urmare, totul este personificat la copii. Un copil care privește viitorul ca și cum ne-ar arăta că trebuie să ajungem la acele stări care încă nu au avut loc.

Din punct de vedere istoric, acestea au avut loc, dar nu în interiorul unei persoane. Pe plan intern, nu ne-am pregătit încă pentru sărbătoarea Hanuka și apoi pentru sărbătoarea Purim.

Întrebare: Deci este ca un joc. Copiii sunt întotdeauna asociați cu jocurile. Deci, ar trebui să jucăm această stare?

Răspuns: Da. Corecția vaselor mici se numește Hanukkah (Hanu-Ko, escală). Aceasta este o stare intermediară, jumătate din corecție. Iar a doua jumătate a corecției este Purim. Trebuie să trecem prin ambele stări – atât poporul Israel, cât și întreaga umanitate.

Întrebare: De ce se obișnuiește să mănânci gogoși de Hanukkah?

Răspuns: Uleiul simbolizează dorința de a primi și aluatul, puterea vieții. Uleiul trebuie să sature aluatul pentru că puterea vieții ne vine din făină. De atunci, a fost obiceiul prăjirii aluatului în ulei.

Din „State spirituale” KabTV din 16.12.19

“Care sunt unele simboluri ale Hanuka și semnificația lor?” (Quora)

Michael Laitman, pe Quora: Care sunt unele simboluri ale Hanuka și semnificația lor?

Lumânarea, uleiul și fitilul

Se știe că lumânările nu pot arde până când nu sunt îndeplinite trei condiții 1) lumânarea, care este vasul în care este plasat uleiul; 2) uleiul; 3) fitilul (un fir țesut (într-o lampă cu ceară sau cu ulei) care atrage combustibil în flacără). Când cele trei sunt adunate împreună, ne putem bucura de lumina lor. – Rav Baruch Shalom HaLevi Ashlag (Rabash), Note alese. Articolul nr. 5, „Semnificaţia păcatelor care devin merite”.

Care este semnificația spirituală a lumânării, care era în mod tradițional o ceașcă sau un vas care conține uleiul și fitilul, și care formează o construcție completă cu uleiul și fitilul pentru a crea lumină?

Semnificația spirituală poate fi înțeleasă atunci când percepem această construcție prin limbajul ramurilor, unde obiectele corporale indică fenomenele și procesele lor spirituale.

Ca atare, această construcție – candela, uleiul și fitilul – reprezintă trei discernăminte ale unui vas spiritual corectat, adică o dorință de a primi plăcere, care a fost corectată cu intenția de a dărui. Lumina care iese din această construcție este rezultatul vasului spiritual: intenția de a dărui deasupra dorinței de a primi.

Candela, uleiul și fitilul sunt toate la fel de necesare în crearea vasului spiritual. Adică, uleiul în sine nu se poate aprinde și fitilul în sine nu se poate aprinde. Dar fitilul care absoarbe uleiul, care urcă în fitil, se poate aprinde.

Semnificația spirituală a acestei construcții candelă-ulei-fitil este că acestea sunt trei calități poziționate în opoziție una cu cealaltă: primirea, dăruirea și conexiunea dintre ele. Nu putem aprinde niciuna dintre calități în sine, dar când o calitate o absoarbe pe cealaltă, adică fitilul care absoarbe uleiul, atunci acesta poate fi aprins.

Din punct de vedere spiritual, fitilul reprezintă raționamentul nostru egoist care respinge munca spirituală de conectare pozitivă cu ceilalți.

Uleiul este calitatea spirituală a dăruirii (numită „Ohr Hochma” [„Lumina înțelepciunii”] în înțelepciunea Cabala), pe care nu o putem folosi sau lumina în sine.

Cu toate acestea, atunci când absorbim uleiul (calitatea dăruirii) în fitilul nostru (dorința de a primi), atunci îl putem aprinde, adică stabilim o conexiune între această lume a primirii și lumea spirituală a dăruirii.

În ebraică, cuvântul pentru „„Petillah”(fitil) [provine] din cuvântul „Petaltol”(înfășurat) și din cuvântul „Pesulah”(defect), deoarece este greșit să gândești astfel de gânduri” (Rabash, „„Semnificaţia păcatelor care devin merite”). Cu alte cuvinte, gândurile noastre egoiste numai pentru beneficiul propriu – considerate „defectuoase”, deoarece ne desprind de senzația de împlinire spirituală eternă – își asumă forma unui fitil atunci când le inserăm într-un mediu care prețuiește în primul rând calitățile spirituale de dăruire și conexiune pozitivă, reprezentată de ulei.

Apoi, opunându-ne defectelor din natura noastră egoistă, participând într-un mediu care prețuiește în primul rând dăruirea și conexiunea pozitivă, creăm o construcție – un vas spiritual – capabil să se aprindă cu lumina spirituală.

Conexiunea noastră pozitivă unul cu celălalt deasupra naturii noastre egoiste incomplete și defectuoase, generează o flacără miraculoasă – stabilește condițiile prin care lumina spirituală a dăruirii poate fi revelată, chiar dacă doar încet, asupra naturii noastre egoiste.

În înțelepciunea Cabalei, această acțiune este numită „revelarea Creatorului”. Eforturile noastre de a ne conecta pozitiv, cu intenția de a dărui deasupra raționamentului nostru egoist defect – care respinge efectuarea oricărei mișcări fără a vedea în schimb beneficiul personal – devine candela (vasul spiritual) care în cele din urmă devine aprinsă de Creator, adică în care descoperă Creatorul – calitatea dăruirii pure.

Cu cât participăm mai mult într-un mediu care prioritizează iubirea, dăruirea și conexiunea pozitivă mai presus de căutările egoiste, cu atât mai mult absorbim uleiul din fitil, chiar dacă forma fitilului este una defectă, adică, chiar dacă prin natură putem calcula doar egoist, fiecare pentru beneficiul nostru personal.

Deci ne angajăm într-un mediu spiritual pentru că vrem să descoperim secretele universului, să atingem nivelul suprem de cunoaștere și conștientizare a realității și să nu simțim nimic mai puțin decât armonia eternă a sufletului nostru. Cu alte cuvinte, ego-ul nostru ne conduce la o căutare spirituală cu propriile sale viziuni despre ceea ce este bunătatea spirituală, care nu poate fi decât o imagine egoistă la începutul călătoriei noastre.

Dar dacă ne găsim cu adevărat într-un mediu spiritual – printre oameni, cărți și profesori care apreciază conexiunea pozitivă, iubirea, dăruirea, grija, sprijinul și încurajarea reciprocă – atunci ego-ul nostru se află într-o dilemă: vrea să primească spiritualitate pentru sine în timp ce mediul înconjurător prezintă un exemplu constant că spiritualitatea este doar în dăruirea către ceilalți.

Cu cât avansăm mai mult în conexiunea noastră în ciuda plângerilor ego-ului, cu atât fitilul nostru absoarbe mai mult uleiul și acest proces continuă până când am absorbit suficient ulei în noi, îndeplinind toate condițiile necesare pentru ca flacăra să apară: revelarea Creatorului în ființele create, o nouă stare spirituală care se numește „Hanuka”, prima oprire în drumul nostru spiritual către stări tot mai armonioase de iubire, dăruire și conexiune pozitivă.

Bazat pe lecția zilnică de Cabală din 15 decembrie,2020. Urmăriți lecția aici »

Nu trebuie să ne oprim!

Hanukkah este o sărbătoare specială, care înseamnă că ființa creată urcă de la Malchut la nivelul Bina. Adică, face o restricție asupra dorinței sale de a se bucura de dragul propriu, este corectată de lumina superioară și dobândește intenția de dragul dăruirii. Dăruirea de dragul dăruirii este nivelul Bina.

Hanukkah este o sărbătoare a victoriei asupra „Grecilor”. „Grec” este numele forței care atrage o persoană în cunoaștere și nu deasupra acesteia. Această forță apare exact atunci când o persoană care se străduiește să se apropie de Creator dobândește deja unele proprietăți de dăruire, adică vrea să ajungă la nivelul Bina.

Persoana a depus mult efort în corectarea lui sau a ei, a investit în grupul de zece, în studii și a început să simtă ce este dăruirea. Și în acest moment forțele opuse dăruirii se trezesc în cineva: forțe de separare care trag o persoană înapoi în egoism.

Despre aceasta este scris: „Grecii m-au atacat”. Dorințele egoiste se trezesc în mine, și trebuie să declar un război intern asupra lor și să lupt cu gândurile că cineva nu ar trebui să meargă prin credință deasupra rațiunii, spre dăruire și conexiune. Ei mă conving să rămân în această lume, să mă stabilesc cât mai mult posibil în ea și să mă bucur de ea.

Aceasta este abordarea „Grecilor”, spre deosebire de abordarea Macabeilor care cheamă să se ridice pentru a dărui Creatorului. Între aceste două opinii se dă un război într-o persoană. Pe de o parte, vreau să revelez Creatorul și sufletul meu. Dar, pe de altă parte, viața mă atrage, îndemnându-mă să mă bucur de plăcerile sale și să nu visez la spiritualitate.

Hanukkah simbolizează acest război și are loc în întuneric. O persoană simte că a căzut sub puterea Grecilor, adică sub puterea completă a dorinței de a se bucura și nu are nicio șansă să o învingă. Acesta este modul în care a fost creat de către Creator.

Și atunci o persoană caută în sine cel puțin un fel de conexiune cu Creatorul și găsește un fir, îl apucă și se roagă pentru salvare. Iar când Creatorul se unește cu o persoană și începe să-l scoată din egoismul său, pare să aprindă o lumânare pentru el. În acest fel, o persoană iese treptat din întuneric în lumină.

El aprinde o mică lumânare a conexiunii cu Creatorul și nu poate fi mai mică. Dar, din moment ce lumânarea aprinsă de persoană este conectată la Creator iar Creatorul este etern, această lumânare arde și arde, iar uleiul din ea nu se epuizează. Acesta este modul în care o persoană iese din intenția egoistă și atinge intenția de a dărui, Hanukkah, nivelul Bina, dăruire de dragul dăruirii.

Convenția virtuală „Unirea deasupra rațiunii” la care am obținut conexiunea neatinsă anterior cu Creatorul tocmai s-a încheiat. Să păstrăm această conexiune și să încercăm să nu o stingem. Apoi vom începe să simțim cum, în interiorul acestei mici conexiuni, a acestei lumânări subțiri, aprindem un foc din ce în ce mai puternic până când ajungem la primire de dragul dăruirii până la sfârșitul corectării.

Hanukkah este doar mijlocul căii. Să simțim că ne aflăm la jumătatea drumului și că trebuie doar să păstrăm conexiunea la care am ajuns în cadrul convenției și să o dezvoltăm din ce în ce mai mult.

Nu trebuie să ne oprim. Oprirea înseamnă moarte! Continuă tot timpul. Am ajuns la locul de parcare și trebuie să ne reconstruim într-un mod nou pentru a ataca egoismul nostru cu o vigoare reînnoită și pentru a obține o unitate și mai mare.

Toată lumea ar trebui să simtă că are puterea de a se ridica deasupra egoismului său. Iar acum putem începe să ne unim deasupra egoismul nostru și cel al prietenilor noștrii, să acoperim toate crimele, atât ale mele, cât și ale sale cu iubire și să construim o conexiune.

Să începem să punem în aplicare această lege: „Iubirea va acoperi toate crimele”. Aceasta este munca noastră după convenție. Succes!

Din partea a 3-a a lecției zilnice de Cabala 13.12.2013, „Hanukkah”

“Care este cel mai bun moment să urezi Hanuka fericit?” (Quora)

Michael Laitman, pe Quora: Care este cel mai bun moment să urezi Hanuka fericit

Există întotdeauna timp pentru minuni.

Ori de câte ori ne conectăm pozitiv unul cu celălalt, atragem forța unificatoare pozitivă care există în natură, și care face miracole minunate. Mai mult, putem evoca această forță în orice moment al anului, în orice zi și în orice moment al zilei.

Miracolele sunt fenomene supranaturale, dar le putem ajuta să apară în funcție de modul în care ne îndreptăm dorințele. Dacă vrem să ne conectăm în mod pozitiv unii cu alții, deasupra dorințelor noastre egoiste de autosuficiență, atunci atragem forțe unificatoare din natură, care se manifestă în spațiul dintre noi și, cu sprijinul lor, putem aduce pace și echilibru conexiunilor noastre, societăţii umane și putem face din lume un loc sigur și armonios.

Aceasta este esența procesului care are loc de Hanuka.

Cât priveşte povestea de Hanuka, Macabeii au dat prioritate unității și au atras lumina, care le-a oferit abilitatea de a rămâne în starea de iubire, dăruire și conexiune pozitivă, apoi au început să atragă din ce în ce mai mulți oameni către ei înșiși.

Uleiul reprezintă dorințele oamenilor de a se conecta ca un singur întreg armonios în societate.

Fitilul reprezintă eforturile oamenilor de a se uni deasupra raționamentului separator al ego-ului uman, care calculează în mod constant propriul beneficiu, peste beneficiul celorlalți.

Ciocnirea eforturilor oamenilor de a se uni peste respingerea egoistă, către unitate, generează o dorință arzătoare de a se apropia mai mult și apoi are loc un anumit „clic”, o lumină miraculoasă se aprinde în interior, care alimentează continuu focul dorințelor lor arzătoare.

Apoi, susținând eforturile de iubire, dăruire și conexiune pozitivă între ei și dorind ca această tendință să se răspândească în exterior către omenire în general, ei câștigă un combustibil constant pentru ca lampa să rămână aprinsă.

Miracolul este manifestarea luminii – forța pozitivă a iubirii, dăruirii și conexiunii care există în natură, numită și „Creatorul” – în unitatea oamenilor. De asemenea, nu numai că această revelare a Creatorului în interiorul unității oamenilor este miracolul, ci este esența tuturor miracolelor pe care Tora le descrie. Adică trecerea Mării Roșii și miracolele de Hanuka și Purim, toate indică revelarea Creatorului în unitatea oamenilor. Metoda pentru atingerea revelării Creatorului prin unitate, a fost descoperită, predată și răspândită de Avraam în urmă cu aproximativ 3.800 de ani în urmă, și de-a lungul istoriei a devenit mai dezvoltată de cabaliști-cheie.

În timp ce oamenii se pot uni într-o varietate de moduri, esența tuturor acestor miracole este că ne unim astfel încât o nouă calitate – iubirea și dăruirea – să lumineze în noi și să ne ridice la un alt nivel de conștientizare, emoție, percepție și simțire a realității.

Prin urmare, cel mai bun moment pentru a dori miracolul unirii deasupra ego-ului separator în creștere, ar fi mai devreme decât mai târziu, deoarece ar salva omenirea de multă suferință.

“Ce este Hanuka?” (Quora)

Michael Laitman, pe Quora:  Ce este Hanuka?

Hanuka (scrisă și „Hanukkah”, ebraică „חנוכה”) înseamnă începutul simţirii noastre a forței unificate a naturii. Acesta marchează prima pătrundere a graniței dintre această lume și lumea spirituală.

Conceptele și obiceiurile de Hanuka se leagă de trecerea acestei granițe între percepția egoistă și cea altruistă, care necesită ridicarea deasupra dorințelor noastre înnăscute, care prioritizează beneficiul de sine în locul beneficiului altora.

Războiul Macabeilor cu Grecii se desfășoară intern, în interiorul nostru, între raționamentul ego-ului nostru (Grecii) și tendința de a ne uni, prin atragerea forței naturii în conexiunile noastre (Macabeii).

Dar cum putem trece granița naturii noastre umane, care ne definește ca ființe egoiste care suntem?

În plus, dorințele noastre de a ne uni, de a iubi și de a ne îngriji de ceilalți este mică în comparație cu ego-ul, care ne presează în permanență să ne bucurăm în detrimentul celorlalți.

Pe această dilemă intră în joc miracolul de Hanuka.

Perseverența noastră de a ne uni mai presus de dorințele noastre de folos personal atrage forța naturii de iubire, dăruire și conexiune, care este, de asemenea, numită „lumină” în înțelepciunea Cabala.

Chiar dacă avem comparativ dorințe relativ mici de a ne uni, de a iubi și de a ne îngriji de ceilalți în comparație cu dorințele noastre auto-orientate, adică urmărirea materialistă de bani, onoare, respect, putere, control, faimă și cunoaștere, prin crearea unei atmosfere sociale care ne susține și ne încurajează pe toți să ne ridicăm deasupra dorințelor proprii, ne îndreptăm să ne unim deasupra ego-urilor noastre.

În cele din urmă, participând la o astfel de societate care prețuiește unitatea, iubirea și grija reciprocă deasupra dorințelor noastre înnăscute de a ne bucura personal pe cheltuiala altora, ajungem apoi să ne simțim incapabili să ne ridicăm deasupra ego-ului nostru, deoarece este însăși natura noastră umană. În povestea Hanuka, aceasta este considerată ca Macabeii care se simt incapabili să-i învingă pe greci.

În acel moment crucial, apare o lumină miraculoasă – forța unificatoare a iubirii, dăruirii și conexiunii care locuiește în natură, care ne dă energia de care avem nevoie pentru a ne depăși dorințele egoiste, cu o tendință unificatoare, iubitoare și dăruitoare. Acesta este sensul că Macabeii câștigă războiul împotriva Grecilor.

Prosperăm când, pe de o parte, simțim necesitatea de a câștiga războiul, dar pe de altă parte, ne găsim fără opțiuni și în disperare, adică sub atacul grecilor. În timp ce suntem atacați, simțim că trebuie să continuăm să ne luptăm cu tot ce avem, totuși fără niciun succes. În orice caz, datorită simțirii responsabilității de a câștiga războiul, nu aruncăm prosopul, pentru că ar fi ca și cum am fi de acord să fim închiși în izolare.

În acel moment, se întâmplă miracolul – strălucirea luminii unității, a iubirii și a dăruirii. Ne încarcă cu energia sa omniprezentă și câștigăm războiul.

Războiul Hanuka este un război intern, având loc la granița dintre dorințele egoiste si cele ale unității, iubirii și dăruirii. Dorințele și gândurile noastre egoiste sunt cele care ne filtrează percepția despre forța nemărginită a iubirii și a dăruirii, care ne înconjoară și ne pătrund, și ne bucurăm de revelarea acestei forțe, atunci când câștigăm lupta pentru unificare mai presus de dorințele noastre egoiste.

„Care sunt câteva modalități neobișnuite de a aprinde lumânările menorah de Hanukkah?” (Quora)

Michael Laitman, pe Quora: „Care sunt câteva modalități neobișnuite de a aprinde lumânările menorah de Hanukkah?

Astăzi, modul cel mai neobișnuit de a aprinde lumânările Hanukkah ar putea fi foarte bine modul original în care aceste lumânări au fost aprinse.

O lumânare conține ulei și fitil. Fitilul ne permite să aprindem și să ardem uleiul, care ridică fitilul. Uleiul și fitilul se vor aprinde numai când uleiul se infiltrează în fitil, care apoi aprinde lumânarea.

Această descriere a aprinderii unei lumânări Hanukkah nu este neobișnuită în sine. Cu toate acestea, dacă ne uităm la ceea ce reprezintă acest proces, atunci ar părea neobișnuit pentru oricine care a fost crescut gândind că aprinderea unei lumânări începe și se termină doar cu o acțiune externă.

Mai degrabă, procesul este unul intern.

Fitilul reprezintă respingerea luminii, adică respingerea primirii plăcerii în folosul propriu.

Uleiul reprezintă combustibilul pe care îl avem pentru a respinge plăcerea orientată spre sine. Cu toate acestea, uleiul nu poate arde singur. Prin urmare, trebuie să înțelegem că ne schimbăm dorința tot mai mare de a ne bucura în propriul beneficiu lucrând pentru a o inversa în forma sa opusă: o dorință de a iubi și de a dărui. Despre această schimbare este scris: „Îngerul rău devine cel bun” și „Îngerul morții devine îngerul vieții”.

Macabeii au găsit un ulcior de ulei pentru că încercaseră să se conecteze pozitiv între ei pentru a atinge calitatea iubirii și a dăruirii. Ei puteau aprinde acel ulei pentru că aveau o mare rezistență față de cei care se plecau în fața idolilor greci și care construiau temple grecești în Ierusalim. Grecii reprezintă voința de a ne controla dorințele, adică să argumentăm în primul rând că beneficiem personal de un anumit efort.

Războiul Macabeilor este un război pe care îl purtăm în interior. Când depășim împotrivirea noastră față de iubire, dăruim și ne conectăm pozitiv cu ceilalți, schimbăm ura care ne alimentează conflictul într-un fitil în ulei, pe care îl putem aprinde.

Prin urmare, ulciorul de ulei cu fitil reprezintă munca spirituală interioară a unei persoane de a se ridica deasupra dorințelor în beneficiul propriu și de a intra într-o nouă dorință de a iubi, dărui și conecta pozitiv cu ceilalți.

Când Macabeii au depășit împotrivirea rațiunii lor, care dictează că beneficiul de sine ar trebui întotdeauna să prioritizeze și au justificat beneficiul celorlalți, și s-au unificat, atunci au găsit ulciorul de ulei unde au putut introduce fitilul și l-au aprins. Cu alte cuvinte, ei și-au schimbat dorința pentru propriul beneficiu într-o dorință de iubire, dăruire și conexiune pozitivă, iar lumina superioară – calitatea iubirii și dăruirii – le-a luminat sufletele.

Acesta este miracolul de Hanukkah.

“Hanuka oferă un timp util pentru a ne reaminti nevoia de unitate” (Newsmax)

Articolul meu de pe Newsmax: “Hanuka oferă un timp util pentru a ne reaminti nevoia de unitate

De Hanuka, care va începe în noaptea aceasta, evreii sărbătoresc victoria asupra Imperiului Seleucid, care a încercat să consolideze cultura elenistică și sistemul ei de credințe în rândul evreilor din țara Israelului. Aceasta este povestea. Cu toate acestea, această evocare nu este chiar ceea ce s-a întâmplat. Deși toată lumea știe că Războiul Macabeilor, a cărui victorie o sărbătorim de Hanuka, a fost un război civil între familia Hasmoneană și adepții lor, împotriva evreilor elenisti, noi ne spunem în mod convenabil că am luptat împotriva grecilor (Imperiul Seleucid a practicat și a promovat cultura greacă a elenismului). Seleucizii s-au alăturat războiului de partea elenilor doar spre sfârșit, dar pentru o mare parte din război, au fost evrei împotriva evreilor.

Războiul dintre evrei înseamnă mult mai mult decât o luptă pentru putere; este o ciocnire a idealurilor, a paradigmelor, a percepțiilor asupra realității. Judah Macabeu, al treilea fiu din familia Hasmonean, era comandantul rebelilor împotriva elenilor, dar întreaga sa familie a participat în poziții cheie. Hasmoneii erau credincioși fermi în vechiul principiu evreiesc, solidaritatea și responsabilitatea reciprocă fiind fundamentul națiunii. Ei credeau că este rolul evreilor să practice „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” și să fii „o lumină pentru națiuni”, dând un exemplu de unitate mai presus de diferențe. Contrar acestui fapt, elenii au susținut cultura greacă a închinării la propriul sine. Elenii puneau ego-ul în centru; hasmoneenii puneau serviciul comunității în centrul dorințelor lor.

Lupta nu a fost o luptă evreiască internă, ci o luptă pentru vocația poporului evreu – de a salva lumea prin exemplul ei. Dacă evreii renunță la angajamentul lor față de unitate, atunci care este scopul existenței iudaismului? Mai rău încă, dacă nu există evrei care să se unească și să dea un exemplu, cum va găsi lumea unitatea? Hasmoneenii au crezut din toată inima în profeția lui Isaia (42: 6), „Și te voi numi ca legământ pentru popor, ca lumină pentru națiuni” și cuvintele regelui Solomon (Prov. 10:12), „ Ura stârnește lupte, iar dragostea va acoperi toate crimele. ” Ei au văzut că este vocația lor de a arăta modul în care iubirea poate fi mai importantă pentru oameni decât ura, cum se pot ridica deasupra ei în unitate și pace. Elenii, care au încercat să înțeleagă abordarea opusă, că egoul este rege și că ar trebui să ne slujim pe noi înșine, au fost, prin urmare, nu numai cei mai răi dușmani ai lor, ci, așa cum s-a văzut, dușmanii umanității. Hasmoneenii nu se așteptau ca Seleucizii să le adopte credința și principiile, dar nici nu ar fi permis ca, cultura lor să fie depășită de cultura greacă, pentru că atunci nu ar mai fi fost nimeni care să perpetueze misiunea dată evreilor la poalele Muntelui Sinai, să ne unim „ca un singur om cu o singură inimă” și astfel să fim „o lumină pentru națiuni”.

Hasmoneenii au câștigat războiul și și-au reinstalat cultura și, până în ziua de azi, sărbătorim victoria lor. Cu toate acestea, victoria lor a fost de scurtă durată. Ei au aflat că elenismul nu era un dușman exterior, ci un șarpe viclean care se ascundea înăuntru. La scurt timp după victorie, și ei au început să-și piardă poziția morală, iar fiii lor au devenit din ce în ce mai corupți.

În cele din urmă, cultura elenistică a preluat întregul pământ al Israelului, în timp ce romanii, a căror cultură derivă din greci, au cucerit țara și au exilat pe evrei timp de două milenii. De fapt, chiar și astăzi, deși evreii ar fi încă o dată suverani în Israel, cultura țării este încă elenism și nu există nicio urmă de responsabilitate reciprocă sau solidaritate. Dacă poporul Israel rămâne așa, va pierde pământul încă o dată, deoarece nu este nevoie de ei, dacă nu ar fi pentru scopul creației: să fie o lumină de unitate pentru națiuni.

Israelul nu are nevoie de patronajul niciunei țări. Puterea sa nu constă în armata sau economia sa, ci în unitatea sa. Dacă îi lipsește unitatea, sprijinul puterilor îl va susține doar atât cât are aceastălipsă. Dar dacă oamenii se unesc, nu vor avea nevoie de protecția nimănui, deoarece nu vor avea dușmani.

Astăzi, nici o marfă nu este mai necesară decât unitatea, dar in acelasi timp nici o marfă nu lipseşte atât de mult ca unitatea. Singurii săi producători sunt poporul Israel și sunt ocupați să lupte între ei, atât în ​​Israel cât și în întreaga lume. Pe măsură ce lumea caută disperată soluții la escaladarea conflictelor sale, ea își va întoarce ochii spre evrei și va întreba: „De ce ne faci să luptăm?” Atunci, dacă evreii nu își amintesc legământul lor, de a fi o lumină pentru națiuni, vor fi zdrobiți încă o dată. Dar dacă se unesc, vor reflecta lumina unității în întreaga lume și toată omenirea va sărbători bucuria solidarității, victoria Macabeilor asupra grecilor, asupra domniei egoismului.

“Poporul Israelului: Menora de Hanuka pentru a ilumina lumea” (Thrive Global)

Thrive Global a publicat noul meu articol: “Poporul Israelului: Menora de Hanuka pentru a ilumina lumea

Sărbătoarea simbolizează lupta noastră interioară pentru a depăși natura noastră egoistă numită „Războiul Macabeilor împotriva Grecilor”.

Leslie Moulard aprinde o menorah cu fiica ei Moira, în vârstă de doi ani, în timpul festivităților de Hanukkah la Templul Mizpah vineri, 27 decembrie 2019.1231hanukkah2

Nu există un moment mai bun pentru sărbătorirea Hanukah, Festivalul Luminilor, decât perioada actual, în care lumea se caracterizează prin diviziune, iar lumina este atât de necesară. Omenirea se confruntă acum cu impactul unui virus global care a pătruns practic în toate colțurile planetei, în timp ce pandemia de ură și separare continuă să se răspândească în întreaga lume. Tocmai națiunea evreiască are puterea de a aprinde iubirea deasupra urii și de a lumina deasupra întunericului.

Cuvântul „Hanuka”, din ebraică „Hanu-Koh” sau „opreşte-te aici”, se referă de fapt la un proces spiritual. Reprezintă prima etapă a dezvoltării spiritual, în care începem să corectăm dorința de bucurie egoistă și să o transformăm într-o dorință de a dărui altora, o stare care ne eliberează de întunericul separării, conflictelor, controverselor, competitivității nemiloase și a impulsului de a-i exploata și domina pe ceilalți.

Sărbătoarea simbolizează lupta noastră interioară pentru a ne depăși natura egoistă numită „Războiul Macabeilor împotriva Grecilor”. „Grecii” personifică atributele hedoniste, care tânjesc să controleze tot ceea ce ne înconjoară, cu alte cuvinte, ca atributele noastre egoiste de auto-îngăduință să domine. Nu este nimic în neregulă dacă vrei să te bucuri. De fapt, însăși natura noastră este o dorință de a primi plăcere. Ceea ce este problematic este că ne folosim abilitățile și talentele într-un mod egocentric, mai degrabă pentru automărire, decât pentru binele comun.

Vedem acest lucru în felul în care grecii au adorat competiția și au admirat câștigătorii. Pe de altă parte, evreii au cultivat „să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți” ca cel mai înalt ideal. Acest principiu s-a pierdut, în căutarea noastră nesfârșită de succes în detrimentul celorlalți, totuși este exact ceea ce trebuie să revendicăm și să implementăm, pentru a ridica întreaga lume la o stare pozitivă.

Prin urmare, războiul descris în povestea de Hanuka se referă la o luptă internă, pe care am purtat-o ​​de-a lungul generațiilor. Chiar și atunci când nu avem un dușman aparent, dușmanul nostru interior se răzvrătește întotdeauna în noi, trăgându-ne mereu spre venerarea unor idoli precum puterea, faima și controlul. Suntem totuși atrași de ele, dar înțelegem că sunt temporare și dăunătoare, și nu aduc rezultate bune.

Victoria asupra grecilor este primul pas al progresului fiecărei persoane pe scara spirituală. Când ne vom putea bucura reciproc de succese și vom împărtăși preocupările noastre în conexiune reciprocă, vom realiza ceea ce natura încearcă să ne învețe: că aparținem unui singur corp. Dar astăzi se întâmplă opusul, iar națiunea evreiască este mai separată ca niciodată. Astfel, aceste vremuri provocatoare sunt o ocazie de a ne da seama că cel mai urgent apel la acțiune este să ne unim și să devenim un exemplu pozitiv de conexiune, ca şi cum am fi Macabeii moderni, care câștigă războiul asupra înclinațiilor noastre egoiste. Dacă facem doar cel mai mic pas în această direcție, vom vedea miracole pe parcurs. Vom vedea cum o lampă mică, cel mai mic vas de ulei, va aprinde un foc puternic și cald, care luminează viața fiecărei persoane.

Sărbătoarea Hanuka înseamnă victoria luminii asupra întunericului, a unității asupra diviziunii. Într-adevăr, o astfel de victorie are nevoie nu mai puțin decât de un miracol, dar este una din puterile noastre. Trebuie doar să știm cum să aprindem lumânarea, pentru ca aceasta să se întâmple. Prin conexiunea noastră, dăm o lovitură întunericului și aprindem lumina din viața noastră. Aceasta este strălucirea Hanuka. Ca aprinderea unui chibrit, un pic de frecare se transformă într-o flacără strălucitoare.

Hanukah fericit!

_Publicat pe 8 decembrie 2020