Category Archives: Spiritualitate

O dimineaţă pierdută

Întrebare: Simţim o mare intensitate în timpul lecţiilor, aspirăm spre conexiune şi interioritate, dar, mai târziu, totul dispare cumva. Spre ora 11, nu mai rămâne nimic. Unde este centrul grupului? Ce trebuie să fac? Cum să păstrez nevoia?

Răspuns: În primul rând, tot ceea ce vă dau în timpul lecţiilor, nu este pierdut, ci rămâne efectiv în voi. Nu există lipsă în spiritualitate. Chiar dacă o persoană nu aude, nu înţelege, nu percepe cuvintele, chiar dacă trăieşte într-o altă ţară, chiar dacă ea nu ştie şi nu înţelege limba, nimic nu se pierde. Impresia că sentimentul lecţiei dispare şi se şterge nu este decât pentru că, persoana reînnoieşte partea sa cât de mult poate. Oricum, totul rămâne atâta timp cât pot să vă dau lecţii.

În timpul lecţiilor, sunteţi sub influenţa mea. O persoană care vrea să aibă liberul arbitru cu timpul, eforturile sale devin mai calitative. Dar, într-un mod sau altul, această influenţă este un fel de perfuzie sau transfuzie pe care toată lumea o primeşte. Trebuie să încercaţi să faceţi ceva din ea.

Dacă sunteţi ca un mort, este inutil să vi se dea o perfuzie. Nu, trebuie să arătaţi că aţi crescut prin injectare zilnică, că aţi avansat în direcţia corectă, spre centrul grupului, spre conexiune între voi, spre cererea de a revela Creatorul, care este forţa reciprocă de dăruire între voi.

Este adevărat că, impresia pe care o întâlniţi în timpul lecţiei dispare, dar aţi venit la lecţie în fiecare zi doar pentru a fi impresionat şi nu pentru a munci? Nu trebuie să te obişnuieşti cu asta. Nu trebuie să faceţi din lecţie un ritual standard. Dimpotrivă, ar  trebui să rezumaţi lucrurile la finalul fiecărei zile: Ce am făcut? Ce am realizat?

În ceea ce priveşte prezenţa mea la lecţia de dimineaţă, nu este vina mea. Pot face mari eforturi împreună cu profesorul şi prietenii, dar este, deja, altă problemă. Dar, dacă aud lecţia pasiv şi nu a mai rămas nimic din impresia care mă părăseşte la ora 11, asta înseamnă că am pierdut cinci ore după lecţie şi nu am făcut nimic cu impresia mea. Nu este un lucru bun.

Trebuie să fac un acord cu o pereche de prieteni: Băieţi, vom întrerupe acest obicei prost, vom face, cu adevărat, ceea ce ne spun cabaliştii. La urma urmei, ei nu vor decât ceea ce este bun pentru noi: ei sunt strămoşii noştri. Noi nu putem, nu dorim, suntem împotrivă, este adevărat, dar este spus că, dacă ne organizăm şi stabilim un sistem diferit de relaţii reciproce între noi, numit un grup, vom fi în măsură să depunem eforturi.

Cel puţin, vom fi în măsură să facem un mic pas înainte, prin noi înşine. Deci, fiţi de acord cu acest lucru împreună cu prietenii. Acest lucru este pur şi simplu o necesitate.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 06.12.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Ştiinţa cea mai practică

Întrebare: Avem nevoie de “stradă” să continuăm dezvoltarea metodei integrale?

Răspuns: Desigur! Înţelepciunea Cabala şi tehnica educaţiei integrale în cadrul acesteia, este o realizare practică a materialului înţelepciunii antice. Aparent, întreaga teorie ne este explicată dar, în acelaşi timp, nut toată. Ceea ce cabaliştii din trecut ne-au lăsat din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre este descris cu multă moderaţie. Nu puteţi să vă imaginaţi cât de multe piese lipsesc! Ei nu ar putea transmite toate nuanţele acestui sistem care vin din lumea superioară şi coboară în jos, ci, mai degrabă, ei au dat numai un mic flux de informaţii care explică în ce mod acest lucru este legat la noi. Tot restul pieselor acestui imens sistem nu este imperativ pentru noi.

Le vom descoperi la gradul percepţiei lumii spirituale, la toate nivelurile, în lăţime. Prin urmare, cabaliştii au înregistrat doar ceea ce ne-ar ajuta să trecem de la un nivel la altul. Deşi sunt volume mari, cu toate acestea, de fapt, nu sunt decât informaţii limitate asupra sistemului enorm, asupra comportamentulul său, asupra reacţiilor, corectării, etc.

Cabala este ştiinţa cea mai practică. Fără acţiuni concrete, toate cărţile sunt “moarte”. Şi acţiunea practică este înainte de toate, corectarea, imposibil de realizat fără a ne întoarce la oameni. Voi nu simţiţi necesitatea corectării nici de sus, nici de la ei. Din necesitate, trebuie să fiţi în mijloc, pentru că ambele părţi pun presiune pe tine. Totul se realizează numai în conexiune, folosind metoda între oameni.

Dar, voi trebuie să recunoaşteţi, mai mult sau mai puţin, întregul sistem, în ciuda a toate, trebuie să aveţi un grup solid care se află în spatele vostru. Totul trebuie să fie reunit. Mergând spre public, trebuie să simţiţi că sunteţi reprezentantul său, trebuie să simţiţi că sunteţi cu ei. Fără acest sentiment,  nu puteţi dărui maselor energia integrală care acţionează pentru a schimba realitatea.

Din kab.tv, “prin timp”, 18.09.2013

Ce vedeţi în această imagine?

Baal HaSulam, “Învăţătura Cabala şi esenţa sa”: În timp ce, în primul discernământ fiecare primeşte în mod egal, fără adaos sau scădere, ca Adam, în înţelegerea realităţii acestei lumi. Văzând aceasta, toţi sunt egali, dar nu este aşa în înţelegerea sa – unii evoluează din generaţie în generaţie, alţii regresează.

Toată lumea poate să vadă aceleaşi lucruri în această lume, aceleaşi fenomene. Totuşi, asta depinde de cel care le vede, fie copil, fie adult sau o persoană în vârstă. Diferenţa este în mintea unei persoane. La urma urmei, simţurile lor au o minte care este în spatele lor, care analizează percepţia lor, asta depinde de nivelul realizării sale.

Se pare că trăim în condiţii minunate, foarte speciale. Nu este nimic mai surprinzător decât această lume: Creatorul a creat-o şi noi putem trăi în ea şi să începem drumul nostru spiritual de la o stare care nu este spirituală. Există o realitate înaintea noastră pe care toată lumea o poate vedea, dar toată lumea o realizează conform înţelegerii sale externe. Să presupunem că iau o fotografie a unui prieten ce munceşte la construcţia noii clădiri: pentru mine, este doar cineva care lucrează şi doar mai târziu aflu că el face muncă benevolă în garanţie reciprocă frăţească cu toţi ceilalţi, dar fotografia în sine rămâne aceeaşi.

Este caracterul unic al acestei lumi: aici, totul depinde de modul în care o persoană atinge “cadrele” care apar înaintea tuturor.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 10.12.2013, Scrierile lui Baal HaSulam, “Învăţătura Cabala şi esenţa sa”

Nepotul neascultător al Faraonului

Întrebare: De ce de fiecare dată când grupul nostru face un pas mare înainte spre o nouă stare calitativă sunt oameni care nu reușesc și care nu pot face acest pas și astfel rămân în urmă?

Răspuns: Nu se întâmplă că nu pot face un pas înainte, dar ei nu pot justifica acțiunea Providenței superioare asupra lor. O persoană este scoasă din masa umanității cu forcepsul și i se dă tratament spiritual personal. Este așa cum copilul Moise a fost luat din Nil într-un coș și adus la casa Faraonului. Acolo, a fost îngrijit, iar egoul s-a dezvoltat în mod intenționat. A fost învățat înțelepciunea Cabala și i s-a spus cât de bun este și că el a fost ales și că este mai special decât oricine altcineva.

Se simte bine până când diferite probleme apar. Începe să acționeze incorect potrivit egoului său, ceea ce înseamnă că îl ucide pe egipteanul din el și aici încep rătăcirile sale. Poate părea ciudat că un rege își ucide supusul, un simplu egiptean, dar este un semn că nu mai este loial Faraonului și nu aderă la el. Astfel, el trebuie să fugă și să evadeze în deșert. Merge la Jethro și stă cu el timp de patruzeci de ani. După ce a fost crescut și educat în casa Faraonului timp de patruzeci de ani, el continuă să studieze pentru alți patruzeci de ani în casa lui Jethro, preot din Midian.

Acesta este procesul evolutiv prin care trebuie să trecem, altfel nu veți fi gata să vă întoarceți la Faraon și să-l confruntați de pe o poziție egală, stând drept în fața lui. Fără aceste lucru, nu veți fi în stare să suportați cele zece plăgi și să simțiți că Faraonul o primește pe fiecare și nu voi. Moise, care se întoarce de la Jethro, este deja complet diferit față de Faraon. Nu mai aparține casei Faraonului, ci mai degrabă poporului israelian, și cere deja Lasă-mi poporul să plece. Faraonul se transformă într-un dușman.

Moise învață această abordare de la Jethro, marele preot din Midian. Trebuie să se conecteze cu conceptul lui Jethro, să se căsătorească cu fiica lui, Tzipora. Și să aibă copii. Acest întreg proces pare foarte complicat dintr-o perspectivă exterioară. Este greu de înțeles la ce bun toate aceste greutăți: lupta dintre înclinația rea și Tora care reprezintă mijlocul prin care aceasta se corectează, și apoi ieșirea spre spiritualitate. Nu este un proces simplu.

Acestea sunt procese prin care trebuie să treacă fiecare suflet spart și corupt pentru a fi corectat și purificat. Astfel, oamenii urcă și coboară. Cineva cade pe drum și altul face un salt în sus. Este adevărat, dar noi nu înțelegem ce se întâmplă. Singurul lucru pe care îl putem face este să tăcem și să îndurăm. Numai răbdarea ne poate ajuta aici și vorbesc din proprie experiență. Eu sunt foarte nerăbdător de felul meu, dar aici sunt gata să rabd pentru că este singurul mijloc care poate ajuta.

Din a doua parte a Lecției Zilnice de Cabala, 06.12.2013, Scrierile lui Rabash

În prima linie a procesului de corectare

Întrebare: Vreau să înţeleg, cine este Bnei Baruch?

Răspuns: Bnei Baruch este un grup special de persoane care, pentru prima oară în istorie, este menit să efectueze corectarea întregii realităţi şi să realizeze adeziunea cu Creatorul. Asta se întâmplă pentru prima oară nu pentru că, Creatorul a ales un anumit cabalist, ca în trecut, atunci când a ales un cabalist în fiecare generaţie, care trebuia să continue acest lanţ. Aici este vorba despre o adevărată corectare printr-o masă de oameni care trage întreaga omenire după ea. Este vorba despre primul val care urcă şi este atras de către Divinitate.

Primul grup care este avangarda corectării este grupul Bnei Baruch şi eu îl conduc. Nu este nimic ruşinos. Dimpotrivă, ar trebui să simţim marea responsabilitate pe care o avem şi susţinerea pe care o avem. Nu este nici o teamă. Trebuie să învăţăm cum să ne menţinem între cele două forţe, cu lumea întreagă şi cu marele Faraon.

Este munca noastră. Este imposibil să avansezi într-un alt mod, ci doar între aceste două forţe. Noi suntem la mijloc, conducem bătălia, lupta între noi. Lumea întreagă este împotriva noastră şi în interior, suntem, de asemenea împotriva acestui proces! Totuşi, trebuie să identificăm punctele noastre din inimă şi atunci, vom reuşi, vom învinge.

Lupta va fi mai mare, mai largă, mai profundă, mai periculoasă prin avansare. Pe de o parte, lumea va înţelege că nu are de ales, deoarece primeşte o lovitură după alta şi, pe de altă parte, întotdeauna va rezista. Creatorul va întări tot mai mult inima Faraonului. Este timpul, de fapt, să se oprească rezistenţa, deoarece lumea cade într-un abis. Totuşi, există o astfel de întărire a inimii încât o persoană nu va înţelege şi nu va simţi pericolul.

Am putea să gândim că, după aceste lovituri dure, oamanii ar fi de acord, ar înţelege, ar alerga spre noi, ar cere metoda de răscumpărare, dar contrariul se va produce.

Trebuie să înţelegem acest proces. Este un război care depinde de noi. Creatorul nu poate să lupte singur împotriva Faraonului dacă noi nu folosim forţa Sa. Moise trebuie să se ţină între aceste două mari forţe, Creatorul şi Faraon şi, folosind băţul, trebuie să determine ce trebuie să fie, exact, acest război.

Deci, noi trebuie să creştem şi să ne maturizăm pentru a simţi şi a înţelege mai mult. Nu avem de ce să ne temem, ci, pur şi simplu trebuie să ştim că, este războiul corectării şi ar trebui să profităm de acest proces! Eu nu vreau să spun că ar trebui să profităm de ego-ul nostru, ci ar trebui să fim fericiţi că acest proces a început şi că suntem avangarda în acesta, aducând Malchut de Ein Sof (Infinit) la corectare.

Din  partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala, 06.12.2012, Scrierile lui Rabash

De la conexiune la unitate

Conexiunea este starea în care nimic nu se referă la mine sau la tine, ci este mai degrabă, “noi”. În acest context, este imposibil să distingi ceva ce aparţine uneia din părţi. Ea nu mai există. Ca şi cum ele ar împrăştia colorant în apă şi s-ar amesteca.

Şi nu este un exemplu specific, deoarece rămân, mereu, molecule de apă şi de colorant. De fapt, se pare că există ceva fără nici o amintire a componentelor şi a împărţirilor precedente. Ceva complet nou este creat.

Chiar şi într-un copil, distingem diferite caracteristici faciale moştenite de la tată sau de la mamă. Acelaşi lucru se produce în momentul coborârii lumilor de sus în jos. O parte ajunge la Zeir ANPIN de la Aba şi o parte de la Ima.

Dar, după aceasta, când încep să urce de jos în sus, totul se uneşte în Creator. Este vorba despre o acţiune sau o stare intermediară prin care noi ajungem la unificare. Şi, unificarea indică faptul că nu există decât unul singur, celelalte două părţi dispar. În lumea noastră, o astfel de uniune nu există, astăzi un cuplu este conectat şi mâine el poate divorţa.

A doua parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 01.12.2013, Zohar

Tabernacolul, un mic model al lumii corectate

Tora, “Exodul”, 26:32-26:35 : “Şi tu îl pui pe patru stâlpi de lemn de salcâm acoperit cu aur, cârligele lor (vor fi din aur), pe patru picioare de argint. Şi tu vei fixa cortina de separare sub cleme. Tu vei aduce de partea interioară a perdelei de separare Chivotul Mărturiei şi perdeaua de separare va separa pentru voi Sfânta şi Sfânta Sfintelor. Şi vei pune capacul ispăşirii pe Chivotul Mărturiei în Sfânta Sfintelor. Şi vei pune masa pe partea exterioară a perdelei de separare şi Menora în faţa mesei pe partea de sud a Mishkan, şi tu vei aşeza masa pe partea de nord.”

Toate elementele Cortului sunt simbolul ego-ului nostru care este format din patru niveluri. A fi pregătit pentru a fi ars, asta înseamnă să semene cu Lumina în totalitate, ca şi cum aţi plasa o masă, o Menora, într-o anumită direcţie şi o anumită parte.

Putem spune că, Tabernacolul, cortul cu toate caracteristicile sale, seamănă complet cu lumea corectată, dar la o scară mică. Dacă studiem doar asta, este suficient pentru a înţelege ce ar trebui să fie starea corectată a sufletului nostru, în aceeaşi stare, în relaţiile noastre, în tot. Asta înseamnă că, toate elementele Tabernacolului ne învaţă despre finalul corecţiei pe care trebuie să o atingem.

Tora, “Exodul”, 27:1, 27:9 : “Şi tu vei face altarul de lemn de salcâm, lung de cinci coţi şi lat de cinci coţi, altarul va fi pătrat, şi înălţimea sa (va fi) de trei coţi. Şi tu vei face curtea lui Mishkan în sud (vor fi) draperii de in subţire răsucit, de o sută de coţi lungime pe o parte.”

Este vorba de a descoperi esenţa egoistă completă a sufletului nostru deasupra căreia punem, în final, cortul, adică, noi construim un Masach (ecran) şi intenţia în scopul de a dărui.

Întreaga muncă spirituală începe de la prima poruncă a Torei, care se extinde la toate componentele creaţiei, la masa totală a dorinţei care a fost creată de către Creator.

Din kab.tv, „Secretele Cărţii Eterne”, 12.08.2013

Adevăr şi credinţă

Există două stări în realitatea noastră: o stare este la nivelul la care sunt acum, simt această lume, eu însumi şi totul în jurul meu. Este realitatea mea, viaţa mea, tot ceea ce resimt.

Totuşi, înţelepciunea Cabala ne spune că, există un alt nivel care este deasupra mea şi care este diferit de mine în atributele sale. Atributul meu este dorinţa de primire şi atributul nivelului superior, dimensiunea superioară, este o dorinţă de dăruire.

Dacă privesc cele două niveluri, de la nivelul vieţii mele, avansez spre scopul creaţiei. Iau mereu în considerare existenţa unei stări superioare deasupra mea, pe care trebuie să o realizez şi astfel, viaţa mea este centrată şi dedicată scopului superior.

Totuşi, simt că sentimentele mele, percepţia mea, înţelegerea mea şi determinarea stării mele sunt partajate. Trebuie să accept totul fie conform a ceea ce simt – în funcţie de dorinţele mele şi atributele mele, mintea mea şi sentimentele mele – şi deci, evaluez starea mea interioară ca toată lumea, fie pot să mă văd la un nivel superior şi să evaluez modul în care mă văd de acolo, de la direcţia din care Creatorul mă priveşte.

Nivelul superior domină şi determină tot ceea ce mi se întâmplă acum, deci, cum pot să mă imaginez la următorul nivel superior? Trebuie să-mi imaginez că am atins atributele nivelului superior care sunt total concentrate pe dăruire şi simt iubirea pentru ceilalţi, iubirea prietenilor şi iubirea atributului de dăruire în sine care este numit iubirea Creatorului.  Îmi imaginez că opresc ura şi atributul iubirii şi dăruirii mă umple complet şi că îl simt ca o mare plăcere.

În acest caz, văd deja o realitate din perspectiva superiorului, a Creatorului. Asta înseamnă că, percepţia mea este partajată. Dacă plonjez în starea mea şi determin toate atributele, sentimentele şi calculez conform principiului „un judecător are doar ceea ce ochii lui văd”, aceasta este numit adevăr, eu, conform stării mele reale şi ceea ce resimt. Pe de altă parte, văd lucrurile stării superioare la care m-am ridicat în aparenţă şi cum aş putea să văd, să simt şi să judec ceea ce se întâmplă dacă aş avea atributul de dăruire şi iubire pentru ceilalţi, deoarece ego-ul meu este limitat.

Această stare este numită credinţă, ceea ce înseamnă că există două niveluri aici: adevăr şi credinţă. La nivelul actual al adevărului, simt lipsuri, disconfort, nelinişte ca toată lumea şi încă mai rău, deoarece doresc să mă ridic deasupra. În starea credinţei, este plenitudinea şi nimic nu lipseşte şi există pace şi confort total. Eu sunt în adeziune cu forţa superioară şi văd de la un capăt la celălalt al lumii, umplut cu recunoştinţă faţă de Creator.

Trebuie să fiu în aceste două stări împreună! Apoi, determin sensul de la o stare la alta. Pare că este mai uşor să ne imaginăm  lucrurile în acest mod şi că este posibil să rămân în această dublă percepţie şi, de fiecare dată, încerc să aduc viitorul aproape, astfel că, atributul de iubire şi dăruire prin grup mă va conduce, cu adevărat, la un nivel mai ridicat.

În acelaşi timp, există problema recunoaşterii răului, incapacitatea de a urca şi o rugăciune a celor mulţi se naşte. Trebuie să colectăm şi să acumulăm eforturile noastre în eforturile mele, prin urcare şi coborâre din nou şi din nou, a pierde totul şi a umple astfel marea de Sitra Akhra (cealaltă parte). Această mare înghite toate eforturile noastre atunci când o persoană cade dar, mai târziu, ea va reveni la starea „ El a înghiţit toate bogăţiile şi le-a vomitat din nou”. Apoi, vom fi recompensaţi pentru a urca la un nivel superior.

Trebuie să ne obişnuim cu această muncă. Totuşi, se pare că este posibil a fi sub două niveluri în acelaşi timp: adevăr şi credinţă.

Din pregătirea Lecţiei zilnice de Cabala, 29.11.2013

 

Arta de a scrie cu o cerneală invizibilă

Trebuie să ne amintim că spiritualitatea este diferită de materialitate. În materialitate, vrem mereu să vedem rezultatele imediat. Uneori este produsul a ceea ce facem: să presupunem că am făcut pantofi, i-am vândut şi am primit bani pentru ei. Văd pantofii pe care i-am făcut, văd rezultatul eforturilor mele, roadele muncii mele. Eu pot evalua, ameliora, ajusta şi pot face mai bine, dacă o doresc cu adevărat.

Este spus:” este înţelept cel care este experimentat” şi experienţa este câştigată cu propriile mâini. Facem un efort undeva şi vedem rezultatele muncii noastre. Deci, în timp, prin încercări şi erori, mă corectez şi devin un meşteşugar profesionist.

Dar, dificultatea este că în munca spirituală nu putem vedea rezultatele. Imaginaţi-vă un muzician care a lovit clapele pianului şi nu a putut auzi sunetul. Cum ar putea să cânte? Atunci când un copil învaţă să scrie, îi este dat un caiet special pentru a introduce literele strict între linii. Dar în spiritualitate nu am „linii” şi chiar literele pe care le scriu sunt invizibile!

Cum pot să mă adaptez dacă nu pot vedea un răspuns? Investesc eforturi, dar ele dispar ca apa care se strecoară în nisip. Ei bine, să spunem că sunt gata să sacrific toate rezultatele în interesul propriu. Dar trebuie, încă, să plătesc cumva, să caut, să îmbunătăţesc munca mea şi să câştig experienţă. Cum este posibil?

Nu funcţionează în acest fel în spiritualitate. Nu primim niciun  răspuns, ceea ce ne slăbeşte. Nu pot face un efort care nu produce reacţii vizibile. Este ca şi cum vorbesc unui perete. Toată energia mea dispare. Dar, reacţia nu există, doar dacă nu are loc în aceeaşi dorinţă, adică, ea se produce într-un loc diferit. Dacă o mică parte a eforturilor noastre este corectă, adică dacă avem intenţia de a ieşi din noi şi a ne conecta cu ceilalţi, de a ne apropia de Creator şi a-I da Lui ocazia de a se revela pentru noi, de a-I aduce Lui bucurie fără a cere sau anticipa pentru a obţine ceva în schimb, reacţia se acumulează. Se pare că locul muncii noastre şi rezultatele pe care le obţinem sunt complet separate unele de altele.

Ar trebui să cerem să vedem rezultatele muncii noastre? Dacă vedem că am făcut ceva corect, ne va răspunde şi ne va aduce satisfacţie.  Ne poate opri şi poate împiedica avansarea deoarece încep să lucrez pentru recompensă.  Atunci, cum pot să analizez munca pe care o fac şi să verific că nu sunt împins de un interes personal? Cum pot să văd reacţia fără să mă bucur de ea egoist? Cum pot gestiona pentru a accepta numai informaţia, fără senzaţie, fără dorinţa de a primi plăcere? Este ceea ce numim a cere o dorinţă de a dărui. Cu alte cuvinte, nu vreau să ştiu dacă eu dăruiesc Creatorului pentru că, în starea mea actuală, mă bucur inevitabil  şi sunt revigorat.

Vreau doar să fac acţiunile, detaşat de plăcere şi de împlinire, nu pentru a calma dorinţele mele sentimentele mele şi gândurile mele. Este nevoie de muncă.

Rezultatul muncii noastre spirituale se numeşte „o descoperire”. Rezultatele apar exact în momentul nepotrivit şi într-un loc în care nu ne aşteptam. Şi, rezultatul în sine este separat de dorinţă, prin urmare, este total neaşteptat. Ceea ce se întâmplă la toate nivelurile spirituale deoarece, de fiecare dată, este o nouă lume. Senzaţiile noastre deschid un nou nivel, o nouă profunzime şi calitate, o nouă gamă care înainte nu exista. Senzaţiile noastre şi criteriile de evaluare suferă schimbări revoluţionare, ele sunt „aduse la zi”. De aceea este numita „o descoperire”.

Din pregătirea Lecţiei zilnice de Cabala, 07.11.2013

Ultima picătură

Întrebare: Ce este “Seah” – o măsură de efort necesară, după care o persoană intră în lumea spirituală? Cine determină această măsură? Conform căror semne este posibil să se examineze ce am completat?

Răspuns: Măsura efortului (Seah) este determinată în funcţie de nivelurile spirituale. Există 125 de niveluri care stabilesc relaţia între Lumini şi Kelim (vase) şi condiţiile pentru a trece de la un nivel la altul. La nivelul aceste lumi, întregul mineral este echivalentul unui vegetal, întregul vegetal este echivalentul unui animal şi întregul animal este echivalentul unui “vorbitor”. Şi, la nivelul superior, întregul vorbitor este echivalentul unui mineral spiritual, întregul mineral este echivalentul unui vegetal şi aşa mai departe.

Dar, cum este posibil să se perceapă o relaţie ca aceasta, în scopul de a asimila tot întregul la o componentă de nivel superior? Creatorul organizează şi aranjează grupul nostru în acest mod, prin curăţarea persoanelor care devin deşeuri în el şi lăsând tot restul într-o formă pe care o avem acum. Şi lasă printre noi persoanele care nu aud sfaturile privind modul în care este necesar să se lucreze, dar, esenţial este că, cei care aud, se vor conecta într-un singur întreg. Este ceea ce numim “întregul nivel mineral este echivalent cu vegetal”.

Când vom încerca să ne conectăm într-un întreg, atunci Lumina Superioară  acţionează asupra noastră şi ne conectează, cu adevărat, într-o conexiune internă. Şi atunci, ne vom ridica la nivelul următor.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala, 27.09.2013, Talmud Eser Sefirot

Pagina 265 din 316« Prima...263264265266267...Ultima »