Category Archives: Spiritualitate

Specificul diseminării

959Întrebare: Contează specificul diseminării noastre, de exemplu, dacă sunt cărți sau pamflete, audio sau video? Sau nu există nicio diferență?

Răspuns: Desigur există o diferență, deoarece o persoană primește cele mai multe informații printr-o secvență video cu sunet, muzică și toate culorile.

Putem vedea încotro merge evoluția, astfel încât totul să fie cât mai asemănător cu imaginea lumii, care include toate percepțiile noastre. Poate că în timp vom reuși să transmitem mirosuri și senzații tactile, adică o imagine completă a lumii.

Să spunem că acum stau într-o cameră, o briză rece suflă dinspre mare. Mă simt pe mine, corpul meu. Dacă nu aș avea senzații tactile, nu aș simți deloc corpul, scaunul în care stau… Percep totul în jurul meu: sunete, foșnet, mirosuri.

Viziunea, desigur ne permite să percepem informații și așa mai departe. Pentru aceasta trebuie să ne străduim în acțiunile noastre reciproce.

KabTV „Am primit un apel. Specificul diseminării” 21/04/12

De armată va fi nevoie până la sfârșit

4Întrebare: Nu cu mult timp în urmă, într-unul dintre clipuri, ați spus că unul dintre indicatorii mișcării spre corectare ar fi dispariția granițelor dintre țări. Se pare că acest lucru nu s-a spus la momentul potrivit pentru că a început strigătul: „Vrem granițe din beton armat între țările noastre! Până la cer, ca totul să fie bine închis.”

Asta a fost scris de unii. Alții au scris că aceasta este fantezie, că acest lucru nu s-ar întâmpla. Cu toate acestea, alții au scris că Europa și-a îndepărtat granițele, dar nu arată că se îndreaptă către corectare. În general, au fost multe comentarii.

Vor cădea vreodată granițele? Când se va întâmpla asta, ce va fi?

Răspuns: Numai dacă vor cădea în inimile oamenilor!

Comentariu: Este un răspuns câștigător, de fapt.

Răspunsul meu: Este imposibil să nu fii de acord cu acest lucru teoretic și este imposibil să fii de acord practic.

Întrebare: Conectați direct asta?

Răspuns: Numai în acest caz acest lucru va avea șansa să se realizeze.

Întrebare: Ce este asta? Care vor fi atunci sentimentele mele pentru celălalt?

Răspuns: Pur și simplu nu există granițe și atât.

Întrebare: Deci, nu mă tem de el și nu cer nimic de la el?

Răspuns: Absolut nimic și în niciun fel. Să presupunem că locuim pe un palier de scări și că există un milion de uși și toate ușile sunt deschise. Asta este.

Comentariu: A fost odată așa ceva aici în kibuțim și chiar mai devreme în sate. Ușile erau deschise, oamenii intrau. Iar acum, așa cum spuneţi mereu ego-ul ne-a sucit atât de mult încât nu putem.

Răspunsul meu Nu putem, nu putem fi aproape unul de celălalt. Egoismul a crescut de mulți, mulți ani, sute și mii de ani, până când a ajuns într-o astfel de stare încât dacă nu ar fi tehnologie, educaţie, creştere și mass-media care ne leagă, numeşte orice vrei, atunci bineînțeles, ne-am fi mâncat unul pe altul de mult.

Deocamdată, încă ne înțelegem cumva și simțim subconștient că va fi rău pentru mine, va fi rău pentru tine și așa mai departe. Acest calcul merge în interiorul nostru și prin urmare, nu suntem niște animale necugetate, lacome ci cu un bun calcul egoist.

Întrebare: Ce trebuie să se întâmple pentru ca noi să decidem că trebuie să îndepărtăm încet aceste garduri dintre inimi?

Răspuns: Acesta ar trebui să fie un calcul foarte serios. Să presupunem că statul ar stabili o astfel de sarcină încât fiecare cetățean să primească, să zicem 1.000 de dolari pe lună dacă face ceva bun în conexiune cu alții.

Aceasta este reglarea deasupra egoismului nostru. Și atunci vom fi de acord cu niște concesii egoiste.

Deși în principiu, acesta este un egoism încurajator. Dar pe de altă parte ar duce la o anumită înțelegere a modului în care poate fi utilă o atitudine bună. Prin urmare este necesar să cumpărați oameni.

Întrebare: Crezi că dacă plătim atunci când o persoană face o faptă bună, la un moment dat ceva se va declanșa și va spune: „Nu am nevoie de bani, asta mă face să mă simt bine.” Ar putea sa existe asta?

Răspuns: Vom ajunge la asta, desigur. Treptat.

Întrebare: Deci, egoismul ne conduce la o astfel de decizie într-un fel sau altul?

Răspuns: Da, dar nu la abolirea completă a egoismului. Aceasta este deja de sus.

Întrebare: Deci, granițele vor cădea mai devreme sau mai târziu? Aveţi vreo îndoială în legătură cu asta?

Răspuns: Cred că desigur, nu astăzi și nici mâine dar da, se va întâmpla.

Întrebare: Este atunci când o persoană va putea să aibă încredere în altul și să fie deschisă către altul? Doar in acest caz?

Răspuns: Dar aceasta este corectarea finală. Și vorbim despre oameni care măcar înțeleg să nu facă rău altuia pentru că li se va întoarce.

Întrebare: Spuneți-mi, vă rog, în astfel de țări care să spunem, își îndepărtează încet granițele, ar trebui să existe armata?

Răspuns: Armata va exista până la capăt.

Cum poți fi sigur de ceilalți? Nu poți fi sigur pe tine. Armata va exista până la capăt.

Întrebare: Vor mai exista banii? Sau vor trece la o monedă unică?

Răspuns: Nu contează dacă este unificat sau nu. E ca în Europa.

Întrebare: Dar banii vor exista într-o societate corectată?

Răspuns: Da.

Întrebare: Deci, într-un fel sau altul forța superioară ne conduce către o astfel de lume?

Răspuns: Da. Ne va conduce la ea.

KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” 6/13/22

Înfățișează-ţi lumea superioară în tine

202.0Toată munca noastră este să trecem de la percepția realității în organele de simț egoiste la percepția realității în organele de simț altruiste.

Aceasta este toată diferența dintre simţirea acestei lumi și simţirea lumii superioare, între percepția noastră actuală a realității în care trăim într-o minciună, departe de Creator și fără nicio percepție unde ne aflăm, să înțelegem, să simțim. și să știm unde existăm și în interiorul cui și cu cine locuim.

Această schimbare de percepție se face prin efortul unei persoane. Dar în prealabil trebuie să existe dorința de a ne schimba percepția, deoarece se va întâmpla doar dacă ne dorim. Prin urmare, trebuie să facem un efort să ne imaginăm realitatea superioară, să creăm imaginea ei în noi înșine despre care vorbesc cărțile cabalistice și să construim astfel de relații între noi în grup.

Apoi, în timpul studiului, când vom citi despre această realitate superioară, vom cere ca o forță de sus să vină și să ne deschidă organele simțirii, aceste porți ale senzațiilor, ca să dezvăluim unde suntem cu adevărat și să nu rămânem în această imagine falsă, imaginară, exagerată care ne apare astăzi în organele noastre tulburi ale simțirii. Astfel, toată munca noastră este să oferim definiții corecte a ceea ce se numește adevărată realitate.

Fiecare dintre noi, cu toată puterea lui și pe cât posibil, ar trebui să încerce să-și imagineze, să deseneze, să picteze sau să-și formeze un fel de imagine supremă în care să fim cu toții uniți în dorințele noastre împreună și cu Creatorul, astfel încât să nu existe diferențe între noi, ci în noi și între noi domnește Creatorul, calitatea dăruirii și a iubirii reciproce.

Nu există nimic în afară de această stare; nu există imagini false și cerem de la această realitate să ne influenţeze și să se manifeste în noi. Acesta ar trebui să fie rezultatul eforturilor noastre.

Este exact ceea ce o persoană ar trebui să se străduiască în mod constant în timpul citirii Cărții Zohar și a altor cărți cabaliste. Și de aceea aceste cărți vorbesc despre adevărata realitate. Altfel am putea citi cărți scrise într-un stil diferit, sau nu ar avea rost să le citim deloc.

Prin urmare, atunci când citim despre realitatea superioară în aceste cărți, trebuie să încercăm să o atingem. Așa cum scrie Baal HaSulam în Introducerea la Studiul Celor Zece Sefirot, punctul 155 „…prin tânjirea și marea dorință de a înțelege ceea ce învață, ei trezesc asupra lor Luminile care le înconjoară sufletele – din singura stare existentă, si astfel se corecteaza”.

Din Lecţia zilnică de Cabala 6/3/10, Cartea Zohar – Selecții, capitolul „Tetzaveh (comandă)”

Lumina schimbă natura umană

237Întrebare: Când studiază Cabala, perspectiva unei persoane se schimbă. Poate că pentru cineva pare psihologie pură că o persoană se adaptează la influența unei forțe care îl schimbă, dar de fapt el devine complet diferit. Așa funcționează psihologia lui sau, după cum spuneți, lumina îl schimbă?

Răspuns: Este lumina! Doar lumina!

Psihologia funcționează în lumea noastră atunci când o persoană înlocuiește o dorinţă cu alta, un obiect al plăcerii cu altul și face calcule egoiste: ce este mai bine, ce este mai rău, unde va fi bătut mai puțin, unde poate smulge mai mult și așa mai departe .

Să te gândești la cum să ieși din depresie și să te ridici peste starea ta de spirit, cum să-ți realizezi datele naturale interioare, cum să te comporți cu alți oameni pentru a face totul mai bun – acestea sunt trucuri pur egoiste.

Iar lumina schimbă însăși natura omului. Prin urmare, psihologia nu poate ajuta aici. Aduce o persoană la asta, îl ajută să-și dea seama de toate problemele sale, iar apoi trebuie să lucreze în grup, cu lumină, pentru a se schimba.

Întrebare: Dar cum se întâmplă asta? Ce mecanism se schimbă la o persoană? Unde se scurge porțiunea aceea de lumină care fie schimbă sufletul, fie altceva?

Răspuns: Lumina afectează intențiile egoiste care sunt construite pe același principiu ca și cele altruiste, spirituale, doar în ordine inversă.

La urma urmei, înainte a existat doar un sistem de dăruire, iar apoi zdrobirea lui a creat sistemul opus – primirea. Ambele sisteme sunt opuse unul față de celălalt, iar o persoană trebuie să aleagă sub influența căreia dintre ele să fie.

KabTV „Am primit un apel. Conectaţi!” 31.03.12

Încotro se îndreaptă omenirea

1.02Astăzi, omenirea este în pragul realizării spirituale. Întreaga istorie a evreilor (orice s-ar spune totuși ei sunt un popor special) este o demonstrație pentru întreaga omenire a ceea ce i se va întâmpla.

Dar cursul istoriei îl putem desfășura altfel, nu fizic ci cu o conștientizare rapidă, adică să acceptăm metodologia de la acest neam. Apoi nu va mai fi nevoie să experimenteze toate acelea prin care am trecut, adică să fim mai înțelepți deținând această cunoaștere.

Vedem că oamenii nu știu încă cum să lucreze cu ea, ce să facă, unde să fugă de ea. Ei ridică mâinile și spun: „Nu, nu, suntem bine”. Exact același lucru este scris și în povestea egipteană: „Totul este bine, totul este bine, încă nu avem încotro pleca. Să ajungem la o înțelegere cu faraonul nostru (egoismul). Să încercăm să facem ceva diferit.”

Oamenii caută și caută. Acest lucru este firesc pentru că ei nu vor să vadă sau de fapt nu văd o oportunitate de o evita, pentru că este o natură complet diferită.

Creatorul este ascuns, forța superioară a naturii se manifestă doar unilateral, ca fiind mecanică, neînsuflețită, fără scop, fără un plan: materia se dezvoltă și atât. A evoluat de la mineral la vegetal, animal și uman. Deci, suntem cei mai deștepți! Și ce vedem? Nu putem face nimic.

La fel a fost și cu Moise când i s-a spus: „De ce îţi îngrijorezi poporul? Suntem bine. Taci, nu-ți răspândi Cabala, nu chema la un exod, la o ascensiune. Pleacă de-aici!” Prin urmare, a fost forțat să fugă la regele lui Midian Yitro și s-a întors abia 40 de ani mai târziu. Atunci oamenii au început să-l asculte pentru că în acel timp primiseră multe lovituri.

Pe atunci, această poveste s-a întâmplat unui număr mic de suflete iar acum trebuie să se întâmple întregii omeniri.

KabTV „Am primit un apel. Miracolul Nașterii” 4/7/12

Scopul echipei este mai presus de orice

931.02Întrebare: Pe baza experienței atelierelor, cum poate o persoană să se plaseze corect în câmpul general din care încearcă să facă parte?

Răspuns: Ar trebui să se includă ca element activ de cooperare, ca organ al unui sistem electronic, mecanic sau electric care încearcă să se realizeze în mod benefic pentru scopul general al sistemului, adică să încerce tot posibilul.

Îmi anulez „Eu-ul”. Oricare ar fi această acțiune, bună sau rea, nu contează pentru mine, nu contează cum o percep eu personal. Am pus acțiunea, beneficiul, scopul echipei, deasupra mea. Și nu-mi pasă de obiectivul meu personal până la uciderea lui, la fel cum unele insecte sau chiar celule ale corpului nostru primesc ordin de a se sinucide și îl îndeplinesc.

Dacă scopul colectivului îmi este vizibil și îl contrazice pe al meu, atunci scopul meu nu are sens, mă distrug. Aceasta ar trebui să fie includerea în grup.

Și dincolo de această limită sunt următoarele etape. Acolo începi să simți lumea spirituală pentru că egoismul tău nu te mai împiedică.

KabTV „Am primit un apel. Experimentul lituanian” 13.03.12

Principalul lucru este munca internă

956Comentariu: Aţi spus că dacă avem vreo dorință materială, este mai bine să  o realizăm rapid, pentru a nu interfera cu dezvoltarea noastră spirituală.

Răspunsul meu: Dacă mintea ta este ocupată cu dezvoltarea spirituală, atunci involuntar nu vei face mișcări stupide și inutile în orice altceva.

Cu toate acestea, mai trebuie să te organizezi cumva: să te miști, mănâncă normal. Să zicem că am un job sedentar, stau aproape tot timpul, așa că mă forțez să mă mișc o oră și jumătate pe zi.

Medicii spun că și o jumătate de oră pe zi chiar, este suficientă: puțină mișcare, mersul pe malul mării, mersul cu bicicleta.

Dar personal cred că, deși este necesar să te forțezi să faci toate acestea puțin, principalul lucru, desigur, este munca internă. Dacă o persoană este implicată în asta, atunci are inevitabil un schimb normal în orice altceva.

Din KabTV „Am primit un apel. Înalţă-te” 21.04.12

Marea Moartă – Absența Vieții

703.04Marea Moartă reprezintă absența vieții, deoarece Malchut, din păcate este tot moartă și nu se poate face nimic. Dar când ajungem cu adevărat la conexiunea dintre Malchut și Bina, atunci pământul va fi umplut cu umiditatea superioară.

Întrebare: Bolnavii nu vor avea unde să fie tratați și vor face băi de nămol?

Răspuns: De ce? Înălțimile Qumran și tot ce este în jurul Mării Moarte au existat dintotdeauna, doar că marea era cu 10-15 metri mai înaltă. Dar totuși a fost întotdeauna sărată.

Aproape niciodată nu a avut viață, deși acolo există viață. Pur și simplu nu o distingem noi și nu o vedem. Rămâne încă de descoperit.

Marea Moartă este în deșert. Deșertul nu este doar un loc în care, așa cum ni se pare nouă, nu există decât nisip și mici dune. Deșertul poate avea vegetație, faună sălbatică, stânci, munți și izvoare.

Exact un astfel de deșert înconjoară Marea Moartă. Anterior, erau tigri, lei, leoparzi, iar acum au mai rămas doar câțiva dintre ei, dar încă mai trăiesc acolo. În acest deșert există izvoare de apă și peșteri foarte interesante.

Cu mii de ani în urmă, timp de mulți ani, opozițiile autorităților din Ierusalim au fugit acolo. Acolo, în cetatea Mossadului, evreii s-au ascuns de romani.

În acele locuri au trăit mulți mari cabaliști care cercetau cum să continuie corectarea după distrugerea Templului.

Poate că acest loc este „mort” pentru că a fost cel mai puțin afectat de sfărâmare, care s-a concentrat în principal în Ierusalim și a trecut peste restul Israelului.

Acolo unde nu exista viață, practic nu poate exista nicio distrugere. Prin urmare, deși aici se simte o forță specială, această forță este moartă.

Din KabTV  „Geografia cabalistă”, 10/10/10

Forța care determină forma lumii

509Mișcarea spirituală înseamnă o nouă schimbare de formă. Ar trebui să explicăm în continuare sensul timpului și al mișcării pe care le întâlnim în aproape fiecare cuvânt din această înțelepciune.

Într-adevăr, ar trebui să știți că mișcarea spirituală nu este ca mișcarea tangibilă dintr-un loc în altul. Mai degrabă, se referă la o formă nouă. Numim fiecare formă nouă prin titlul „mișcare”. exact ca o ființă corporală, o parte s-a îndepărtat de ea și se mișcă dintr-un loc în altul. Prin urmare, noua formă este numită „mișcare” (Baal HaSulam, Studiul celor zece sefirot, „Observare interioară”, capitolul 9, punctul 33).

Vorbim despre forța care determină forma lumii existente. Se schimbă tot timpul și prin urmare, lumea se schimbă, la fel și noi în această lume. Dar este aproape imposibil de explicat cum se întâmplă acest lucru, deoarece însăși esența materiei existente se schimbă, nu fizic, ci spiritual.

În materia spirituală, dorințele se schimbă ca bază a existenței sale. Sensul și scopul problemei se schimbă și astfel simțim doar consecința acestui lucru.

KabTV „Studiul Celor Zece Sefirot” (TES)” 12.02.203

Cum să alegi un bilet câștigător

023Întrebare: Există o pildă binecunoscută despre un om care se roagă lui Dumnezeu în fiecare zi să-l ajute să câștige mulți bani la loterie. În cele din urmă, Dumnezeu nu a mai suportat, a deschis o fereastră în cer și i-a strigat omului: „Ascultă, sunt dispus să te ajut, dar tu trebuie măcar să cumperi un bilet de loterie”.

Se pare că vrem să fim fericiți în această viață, să câștigăm, dar nici măcar nu cumpărăm biletul de loterie. Facem ceva greșit. Ne irosim energia în locul nepotrivit.

Spuneţi-mi unde și cum? Cum cumpăr acest bilet de loterie câștigător?

Răspuns: Ar trebui să implorați, să încercați și să lucrați pentru a vă apropia de iubirea reciprocă unul pentru celălalt. Nu există nici o altă cale.

Întrebare: Risipim energie cumpărând alte bilete?

Răspuns: Investim în tot felul de lucruri. Desigur, nu putem fi în această natură a iubirii și a dependenței reciproce. Dar o putem cere. Deschide nici măcar o fereastră, ci o mică crăpătură și strigă în ea că vrei să-i iubești pe ceilalți.

Întrebare: Cumpărați un bilet?

Răspuns: Da.

Întrebare: Când cumpărați un bilet, plătiți pentru el. Care este plata noastră aici?

Răspuns: Să fii gata să lupți pentru iubire pentru toată lumea.

Întrebare: Acesta este ceea ce ni se cere? Acesta este biletul câștigător?

Răspuns: Da, doar acesta.

„Știri cu Dr. Michael Laitman” de la KabTV. 26.01.2023