Category Archives: Spiritualitate

Ca și cum am fi deja în lumea spirituală

938.01Întrebare: Cum ne putem îndrepta mințile și inimile să depășească rațiunea și să reprezinte calitățile Creatorului?

Răspuns: Urmărește să fii în conexiune cu grupul tău de zece. Faceți astfel încât să se formeze între voi astfel de relații, ca să faceți un întreg comun.

Pare că nu este posibil. Dar dacă înțeleți că trebuie să te ridici deasupra egoismului  într-un mod rațional, sistematic, atunci vei putea crea astfel de condiții. Fă asta și vei simți dintr-o dată cum Creatorul trăiește în tine. El ți se descoperă astfel pe Sine.

Întrebare: Mai presus de rațiune înseamnă deasupra dorințelor și sentimentelor mele? Care ar trebui să fie acțiunea deasupra raţiunii dacă încă nu am dezvoltat noi aceste simțuri?

Răspuns: Ar trebui să acționăm în așa fel ca și cum am fi deja în lumea spirituală, în calitatea dăruirii și a iubirii, iar din această stare mergem înainte.

Imaginația noastră este dorința noastră, presiunea noastră, atunci când încercăm să facem lucruri împreună. Aceasta este ceea ce creează premisele ca lumina superioară să ne influențeze și în acest fel să ne construiască.

Din Convenţia Internatională “Ne ridicăm deasupra sibelui nostru” 1/8/22, “Mergȃnd ȋn credinţă deasupra raţiunii” Lecţia 5

America se va destrăma

448.8La ştiri (Newsweek): „Două treimi dintre republicanii din sud spun că susțin ruperea de SUA și formarea propriei țări cu statele din apropiere, în timp ce aproape jumătate dintre democrații de pe Coasta de Vest ar face același lucru.

„O majoritate de 66 la sută a republicanilor din 13 state din sud, inclusiv Texas și Florida, sunt în favoarea separării de uniune, potrivit unui sondaj publicat miercuri de Bright Line Watch. Jumătate dintre independenții din Sud au fost de acord, în timp ce doar 20% dintre democrații din Sud au fost de acord.”

Comentariu: Politicienii, filozofii și scriitorii susțin că Statele Unite sunt deja pregătite pentru colaps.

Răspunsul meu: Cred că acest lucru se va întâmpla în cele din urmă, deoarece modul în care merg acum va împărți cu siguranță America în două. Totul se îndreaptă spre acest lucru.

Republicanii nu ar fi făcut asta. Dar democrații care sunt acum la putere, vor face totul pentru a agrava relațiile reciproc antagonice cu republicanii. Cred că dacă acest lucru va continua, aceste tendințe se vor intensifica până la punctul în care unii oameni vor începe să se mute în statele republicane, alții în cele democrate. Așa se va manifesta.

Întrebare: Nu este aceasta o întoarcere la Evul Mediu, când statele se rupeau în mici principate și așa mai departe?

Răspuns: Nu, înseamnă că acesta este al meu și acesta este al tău, dar între noi pot exista relații bune de vecinătate reciprocă.

Întrebare: Deci într-un fel sau altul, în viitor îi așteaptă o conexiune ulterioară, dar deocamdată apare separarea?

Răspuns: Nu, nu înseamnă că va exista conexiune în viitorul apropiat. Doar separare și o astfel de dezvoltare reciprocă, bună. Asta în cel mai bun caz, desigur. Republicanii sunt mai pregătiți pentru o dezvoltare independentă. Aceștia sunt oameni puternici, întreprinzători. Iar democrații sunt mai atrași de cerșit.

Întrebare: Dar cum este asta legat de apelul tău la unitate?

Răspuns: Unitatea poate fi deasupra doar atunci când toată lumea are încredere că poate adăuga ceva celuilalt și poate obține ceva benefic de la celălalt. Iar aici nu există încă un astfel de progres.

Ei se vor separa, și lasă-i să se separe și să trăiască separat. Desigur, vor avea un fel de cooperare. Încă se mai numesc Statele Unite ale Americii. Și fiecare stat are propriul său set de legi, poliție, instanțe și așa mai departe.

Întrebare: Deci s-au pregătit în tăcere pentru un astfel de pas?

Răspuns: L-au avut inițial. Cred că toate acestea vor trece.

Dar vor trebui să răspundă acestei provocări pentru că vine de la societate. Oricum, vor trebui să împartă această societate și atunci vor înțelege că este necesară educaţia  în spiritul adăugării reciproce, a conexiunii și așa mai departe. Dar aceasta este o etapă următoare.

Întrebare: Dar aceste două părți care astăzi se urăsc, democrații și republicanii, vor avea în cele din urmă această înțelegere că este pur și simplu necesar să se ridice deasupra urii?

Răspuns: Trebuie să realizeze mai întâi diferența uriașă care există între ei în psihologia lor, în abordarea lor față de viață și față de lume, în ura lor reciprocă, de unde provine și așa mai departe. Toate acestea sunt imposibile fără recunoașterea răului. Și pentru asta este necesar să ajungem la un punct critic.

Întrebare: Deci considerați că acest proces este corect?

Răspuns: La fel este în natură. O persoană nu poate începe să se schimbe decât dacă recunoaște răul din starea sa. Nici o parte, nici cealaltă nu sunt dispuse să recunoască răul în sine.

Întrebare: Și cum vedeți acest lucru din postura unui Cabalist?

Răspuns: Foarte adevărat, aceasta este dialectică.

Este necesar să se determine starea prezentă: cine are dreptate, cine este de vină, să se ofere fiecăruia posibilitatea de a determina singur acest lucru, să realizeze nevoia de unitate și dacă aceasta se va manifesta rapid. Iar dacă nu, atunci vor exista așa, până când va apărea un fel de consens universal, într-un mod natural .

Întrebare: Ar trebui să apară pentru asta mai târziu un fel de lider unificator? Ce crezi?

Răspuns: Poate apărea. Dar el nu va apărea exact ca alb sau negru, ca republican sau democrat. El va apărea ca cineva care îi poate uni pe toți. Până acum acest lucru nu este vizibil.

Din KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman” 12/20/21

Ce poți să ceri de la prieteni?

528.02Pentru a avansa spre acest obiectiv, pot cere o mai mare apropiere și iubire din partea prietenilor, în ciuda tuturor calităților lor negative.

Dacă ne-am uni unii cu ceilalți astăzi, acum, cu toată negativitatea, respingerea, neîncrederea, lipsa de voință și așa mai departe, l-am revela cu siguranță pe Creator până la corectarea finală (Gmar Tikkun).

Nu există altă cale de ieșire, așa că avansăm în această manieră. Avem o singură cale, să ne ridicăm, așa cum spunem noi, deasupra păcatelor noastre, adică a neglijenței și a distanțării dintre noi.

Din Convenția Internațională „Ne ridicăm deasupra sinelui nostru” 1/8/22, „Absorbim măreția scopului de la prieteni” Lecția 4

Nu neglijați nicio proprietate!

571.06Întrebare: Ce ar trebui să fac dacă invidia prietenilor mei mă irită?

Răspuns: Enervează-te și încearcă să apreciezi ceea ce te-a supărat. Invidia te poate face să închizi ochii față de prietenii tăi ca să nu-i vezi și să nu-i invidiezi. Sau poate, dimpotrivă, te poate împinge să studiezi mai mult și să faci ceva pentru a nu-ți invidia prietenii, ci măcar pentru a fi ca ei.

Întrebare: De ce invidia prietenilor este considerată un progres; aceasta este o proprietate a egoismului?

Răspuns: Dar ei sunt mari! Ei sunt la țintă! O mulțime de astfel de lucruri! Dacă încerc să mă apropii de ei, să mă alătur lor—iar invidia este acea calitate când vreau să am ceea ce au ei—atunci voi primi de la ei dorința de a-L glorifica pe Creator, de a mă apropia de scop, de unitate. Invidia este o calitate foarte bună.

În principiu, nu există deloc proprietăți rele, totul depinde de modul în care le folosiți. Veți vedea cum, printr-o corectare adecvată, cele mai teribile proprietăți se transformă brusc în proprietăți absolut pozitive. Acum nici măcar nu ne putem imagina acest lucru, iar apoi vom vedea lumea ca fiind absolut bună.

Dar unde vor dispărea furia, ura, trădarea, neglijența și alte calități negative? Vom vedea cum acestea se corectează și nicidecum nu dispar. Pur și simplu nu poate fi explicat, la fel cum este uneori imposibil să explici cuiva unde credem că noi avem dreptate și el greșește. Dar trece ceva timp și, deodată, el începe să înțeleagă că totul poate fi diferit.

Așadar, totul este în față. Cel mai important lucru este să nu negați nimic, să nu neglijați nimic; încercați să vă uniți cu prietenii din grup în toate calitățile lor. În mod forțat nu refaceți pe nimeni, ci doar pe voi înșivă.

Din Convenția Internațională „Ne ridicăm deasupra sinelui nostru” 1/8/22, „Absorbim măreția scopului de la prieteni” Lecția 4

Îndeplinirea principiului garanției reciproce

233Influența mea asupra prietenilor care trec prin Kli-ul comun (Adam) se întoarce la mine. În această întoarcere către mine, există și efortul meu de a mă ridica deasupra sinelui, dorința de a fi în credință mai presus de rațiune și în garanție reciprocă pentru ceilalți.

Există deja niște dorințe cu intenții și eforturi, ca și cum am începe să organizăm un Partzuf spiritual. Există o restricție și o lumină reflectată atunci când nu-mi doresc nimic pentru mine însumi, ci doar pentru prietenii mei și, în funcție de eforturile mele, primesc de sus forțele dăruirii și conexiunii.

Și, deși nu ni se pare o acțiune spirituală specială, toate elementele Partzuf-ului, structura sufletului, au deja loc în acesta. Treptat, toate acestea se vor dezvolta și vom vedea în noi înșine, în prietenii noștri, în Kli-ul nostru comun și în întreaga umanitate cum totul se instalează în noi și se transformă.Prin urmare, implementarea regulii „credinței deasupra rațiunii” este cea mai importantă. Iar garanția reciprocă (Arvut) este concepută pentru a contribui la îndeplinirea acesteia și pentru a ne conduce la o stare în care vom fi cu toții conectați împreună. Un singuratic nu va putea niciodată să realizeze o singură acțiune spirituală dacă lângă el nu se află cel puțin încă un prieten de a cărui evoluție îi pasă.

Noi nu ne putem trage singuri de păr afară din mlaștina în care ne aflăm. Nu putem decât să-i ajutăm pe ceilalți și, prin ceilalți, pe noi înșine, și astfel unii pe alții. De aceea, acest principiu se numește „garanție reciprocă”.

Se spune că numai prin îndeplinirea garanției reciproce față de întreaga omenire, vom conduce în mod consecvent și gradual întreaga lume la corectare și la revelarea lumii superioare în fiecare persoană.

Din Convenția internațională „Ne ridicăm deasupra sinelui nostru” 1/9/22, „Lucrăm în Arvut” Lecția 6

Întăriți-vă în măreția Creatorului

528.01Rabash, „Agenda adunării 2″: Aceasta înseamnă că, dacă doi prieteni stau împreună şi examinează cum să consolideze importanţa Creatorului, ei deja au puterea de a primi intensificarea măreţiei Creatorului în forma trezirii de jos.

Este suficient să stăm împreună și să ne gândim cum să ridicăm importanța Creatorului în ochii noștri, iar prin aceasta devenim întăriți de măreția Sa. Ar trebui să ne gândim mai mult la cât de important poate fi Creatorul în ochii noștri. În consecință, vom fi capabili să mergem mai departe.

În grup, se poate vorbi despre orice, dar în așa fel încât la începutul și la sfârșitul conversației să ne conectăm cu Creatorul și cu scopul.

Ar trebui să începem discuția cu faptul că acest lucru ne va conduce la obiectiv, ne va ghida și ne va aduce mai aproape de acesta. Și ar trebui să încheiem cu faptul că verificăm în ce măsură ceea ce tocmai am discutat ne-a adus mai aproape de obiectiv.

Doar acest lucru este luat în considerare și ar trebui să urmărim doar asta.

Doar în măsura în care pot simți măreția scopului în prietenii mei, voi putea să mă apropii de acesta. Pot să-l cultiv, să-l dezvolt și să-l atrag în mine oricât de mult mi-ar plăcea, dar asta nu mă va ajuta. Eu ar trebui să influențez grupul, iar grupul ar trebui să mă influențeze pe mine.

În această măsură, voi fi entuziasmat de măreția scopului, eventual până la punctul în care va începe să mi se dezvăluie.

Din Convenția Internațională „Ne ridicăm deasupra sinelui nostru” 1/8/22, „Absorbim măreția scopului de la prieteni” Lecția 4

Cum putem sorta dorințele?

567.04Întrebare: Cum pot învăța să sortez corect dorințele cu care nu pot lucra încă, dorințele care trebuie restricționate și dorințele care trebuie modelate și cultivate în mod corespunzător?

Răspuns: Nu poți face nimic cu dorințele tale pentru că încă nu știi cum să le implementezi corect. Nu știi care dintre ele sunt rele, care sunt bune și cum să lucrezi cu acestea. De aceea, nu ți se oferă oportunitatea de a face ceva cu ele și de a le manipula cumva. Și pe bună dreptate, nu ți-ai face decât rău.

Prin urmare, trebuie să încercăm, în ciuda a tot ce se întâmplă, să ne apropiem, apoi dorințele se vor corecta treptat, iar în corectarea lor graduală vom vedea cum să acționăm. Vom învăța acest lucru.

Din Convenția Internațională „Ne ridicăm deasupra sinelui nostru” 1/8/22, „Absorbim măreția scopului de la prieteni” Lecția 4

Cu orice ocazie—Apelează la Creator

562.02Baal HaSulam, Shamati 13, „Rodia„: Înseamnă că toate aceste gânduri despre goliciune vin la om pentru ca el să simtă nevoia de a lua asupra lui credinţa mai presus de raţiune. Iar pentru asta avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Rezultă că, în acel moment, omul trebuie să ceară Creatorului puterea de a crede mai presus de raţiune.

Trebuie să apelăm la Creator pentru orice. Trebuie să ajungem la credință mai presus de rațiune; să cerem Lui să ne explice ce este aceasta, să ne-o arate, să ne-o dea! Și atunci totul va fi bine.

Nu trebuie să decideți nimic singuri. Cereți tot timpul. Fiți cu adevărat „cicălitori”.

A lua gânduri străine și a le ridica în credință deasupra rațiunii înseamnă că trebuie să ridicăm toate tulburările ce apar în noi și să le tratăm ca pe niște tulburări egoiste. Oricât de mult ar fi împotriva noastră, trebuie să ne ridicăm deasupra lor.

Întrebare: De ce depinde dobândirea credinței mai presus de rațiune?

Răspuns: Doar de perseverența noastră și de direcția corectă. Este necesar să creăm un astfel de Kli (vas), o stare de conexiune între noi, care să dezvăluie Creatorul.

Din Convenția Internațională „Ne ridicăm deasupra sinelui nostru” 1/8/22, „Mergem cu credință deasupra rațiunii” Lecția 5

Ca și cum am fi deja în lumea spirituală

938.01Întrebare: Cum ne putem orienta mintea și inima să meargă deasupra rațiunii și să reprezinte calitățile Creatorului?

Răspuns: Urmărește să fii în conexiune cu grupul tău de zece. Asigură-te că între voi se formează astfel de relații încât să formați un întreg comun.

Pare că acest lucru nu este posibil. Dar dacă înțelegeți că trebuie să vă ridicați deasupra egoismului într-un mod rațional, sistematic, atunci veți putea crea astfel de condiții. Faceți acest lucru și veți simți dintr-o dată că Creatorul trăiește în voi. El vi se dezvăluie pe Sine.

Întrebare: Deasupra rațiunii înseamnă deasupra dorințelor și sentimentelor mele? Care ar trebui să fie acțiunea deasupra rațiunii dacă încă nu am dezvoltat noi sentimente?

Răspuns: Ar trebui să acționăm ca și cum am fi deja în lumea spirituală, în calitatea de dăruire și de iubire, și din această stare să mergem mai departe.

Imaginația noastră este dorința noastră, presiunea noastră, atunci când încercăm să facem lucruri împreună. Aceasta este ceea ce creează premisele pentru ca lumina superioară să ne influențeze și să ne construiască în acest fel.

Din Convenția Internațională „Ne ridicăm deasupra sinelui nostru” 1/8/22, „Mergem cu credință deasupra rațiunii” Lecția 5

“Cum poate să găsească cineva un sens din suferință?” (Quora)

Dr. Michael LaitmanMichael Laitman, pe Quora: Cum poate să găsească cineva un sens din suferință?

Când noi – prin acțiunile noastre, prin modul nostru de viață – vom provoca o asemenea suferință încât nu vom putea să ne întoarcem din ea, ne va face să ne gândim la sensul suferinței sau, cu alte cuvinte la sensul vieții, pentru că viața va fi plină de suferință.

Vom începe apoi să ne gândim dacă nu ar trebui să trăim deloc, dacă ar trebui să suferim, dacă totul are sens și ce ar trebui să facem cu noi înșine. Vom începe apoi să ne punem întrebări serioase asupra vieților noastre și vom încerca să găsim răspunsurile.

Apoi, vom ajunge la concluzia că viața noastră este incorectă și că trebuie să găsim modul corect de viață pentru ca toată lumea să se simtă bine și pentru ca viața însăși să nu se termine ci mai degrabă să ne conducă la rezultatul ei optim.

Vom fi apoi pregătiți să începem să ne conectăm în mod pozitiv unul cu celălalt mai presus de tendinţele noastre de diviziune și distrugere și făcând acest lucru, vom începe să atragem forța pozitivă care locuiește în natură în viața noastră.

Viața noastră va suferi apoi o schimbare dramatică către o nouă formă armonioasă, pașnică și pozitivă, care este mai echilibrată cu natura.

Bazat pe „Știri cu Michael Laitman” de la KabTV din 2 decembrie 2021. Scrisă/editată de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.