Category Archives: Spiritualitate

Lumea în care Nu există nimeni în afară de El

Fiinţa umană este creată în asemnea condiţii încât i se pare că există alţi oameni în jurul ei şi o înconjoară o lume uriaşă. Dar toate acestea sunt dorinţele ei interioare, care nu sunt încă în stare să se alăture împreună şi să vadă că este doar ea singură, stând în faţa Creatorului.

Omul ar trebui să atribuie toate distorsiunile, deranjamentele, gândurile externe şi dorinţele şi incidentele aparent întămplătoare care i se întâmplă nu numeroaselor surse imaginare, care încă îi apar datorită imperfecţiunii muncii sale, ci numai Creatorului.

În asta constă munca internă. De fapt, tot ceea ce omul nu atribuie Creatorului, ci mai degrabă altor forţe, cum ar fi alţi oameni, tot felul de motive, credinţe şi chiar lui însuşi, toate acestea se numesc idoli (dumnezei străini). Astfel, reise faptul că el se consideră dependent de altceva decât de Creator, ca şi cum ar există o altă forţă care poate fi o sursă de influenţă asupra lui, fie bună sau rea.

Trebuie să realizăm principiul nu există nimeni în afară de El, deasupra tuturor obstacolelor care îndepărtează în mod intenţionat, astfel încât să învăţăm să ne îndreptăm către o singură forţă, o singură sursă. Această muncă constă din câteva etape:

–          clarificarea unicităţii Sursei, dacă există alte surse sau ea este unica;

–          clarficarea naturii Sursei, dacă este bună sau rea;

–          clarificarea relaţiei noastre cu Surs: este pentru noi înşine sau de dragul dăruirii.

O persoană face această muncă privitoare la Sursă cu vasul său propriu spiritual, cu dorinţa sa, prin unirea cu ceilalţi, iar apoi se simte ca singura creatură. Uneşte, de asemenea, toate forţele care acţionează asupra sa, toate sursele diferite, într-o singură Sursă. În alte cuvinte, sunt anumite tipare în această muncă, funcţie de cum aceştia doi, fiinţa umană şi Creatorul, se conectează.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 7/7/2011, Shamati 15

Este imposibil sa iubesti doi oameni

Intrebare: Este posibil sa amestecam cererile catre Creator, adica sa cerem ba un lucru, ba altul?

Raspuns: “Ba un lucru, ba altul” inseamna ca nu exista dorinta. Dorinta trebuie sa fie perfecta.

Lumina superioara poate umple mii de dorinte. Dar cum poate aseza mai multe sentimente intr-o dorinta? In astfel de caz nu se numeste dorinta.

Tu esti o dorinta. Aceasta dorinta vrea ceva? Da. Si primeste orice vrea. Nu poate sa vrea doua sentimente, deoarece este o singura dorinta, un singur vas. Daca vrei mai multe lucruri, asta inseamna ca dorinta ta nu a luat forma corecta, inca.

Este imposibil sa iubesti doi oameni. De altfel, iti doresti sa te unesti cu persoana iubita. Nu conteaza pentru ce este aceasta dorinta, exact- pentru mancare, sex, familie, sanatate, onoare, cunoastere sau spiritualitate. In orice, ea trebuie sa fie intreaga, “Vreau asta!”

Din lectia din 08.07.2011, ”Introducere la Cartea Zohar”

Beneficiul Rusinii Spirituale

In “Prefata la Intelepciunea Cabalei” Baal HaSulam isi prezinta faimoasele sale fabule despre osapete si Gazda, exemplu care reflecta relatia unei persoane cu Creatorul. Gazda isi intampina oaspetele ca pe cel mai bun prieten al Sau si, condus doar de puterea iubirii Sale, vrea sa ii daruiasca totul fara nici o intentie de a primi ceva in schimb.

El primeste placere servindu-si oaspetele, este fericit si nu asteapta nici o rasplata pentru ca legea iubirii il obliga pe El sa actioneze astfel. Dimpotriva, daca oaspetele refuza sa primeasca, atunci asta va supara foarte mult Gazda pentru ca El are o dorinta mare de a-l umple complet pe oaspetele Sau, prietenul Sau, cu toata abundenta.

Daca oaspetele simte un disconfort, acest sentiment nu vine direct de la Gazda ci este involuntar, de suprafata, pentru ca el era gol si cineva l-a umplut. Si in aceasta umplere, exista ceva rusinos, nemeritat; este lipsa propriei participari si a propriului efort, care naste un sentiment de rusine in oaspete.

In acest sentiment de rusine oaspetele descopera ce ii lipseste. El gandeste:”Gazda ofera, iar eu primesc. Fiind cel care primeste, ma simt rusinat, insa nu exista nici un sentiment de rusine in cel care daruieste.Asta este diferenta dintre cel care daruieste si cel care primeste! El nu se simte rusinat pentru ca daruieste, insa eu sunt incapabil de aceasta actiune a darurii. Daca as putea sa dau asa cum face El, nu m-as mai simti rusinat; mai mult, as fi onorat!

Gazda nu simte nici un fel de onoare in daruirea Sa catre mine pentru ca face asta in mod natural; iubirea este natura Sa. Si astfel, El nu este mandru de ceea ce daruieste; in schimb, asta Ii umple dorinta.

Daca daruiesc, asta imi va aduce onoare in loc de rusine. De aceea rusinea pe care o simt este inutila; ma va ajuta sa simt starea opusa: onoare si respect de sine pe langa inalta pozitie a persoanei care daruieste”.

Cel care primeste obtine toate astea intelegand ca rezultat al rusinii: De ce si cum ar trebui sa faca pasii necesari pentru a nu reduce la tacere rusinea, ci si de a ajunge la nivelul celui care daruieste. Aici, nu este vorba doar despre a dobandi daruirea- persoana trebuie sa ajunga sa iubeasca! Las aceasta rusine sa ridice un sentiment de ura in mine, pe care o voi transforma in iubire, iar apoi voi dobandi starea Creatorului.

Toata iubirea pe care El o are in mod natural devine o mare achizitie pntru mine pe care am dobandit-o si am castigat-o. Si de aceea incep acum sa iubesc si sa apreciez aceasta rusine! Prin intermediul acestei rusini, prin adancimea ei, eu incep sa simt ura, iar prin aceasta ura, ajung la iubire.

Creatura ajunge la aceasta concluzie ca rezultat al unei serii de clarificari interne.
Din partea 4 Lectia Zilnica de Cabala 6/27/2011, “ Prefata la Intelepciunea Cabalei”

Feţele celui iubit

Conform naturii noastre, caracterului actiunilor noastre, noi suntem primitori. Asadar, cu cat primesti mai mult de dragul daruirii, cu atat mai sus esti ca si daruitor. Actiunea, in sine, nu se schimba, doar intentia e alta. Asta este ceea ce te transforma intr-un daruitor, in loc de primitor.

Creatorul simte asta? Se poate spune ca nimic nu se schimba pentru Daruitor, ci numai pentru fiinta umana. Nu exista nimic ce ar putea fi adaugat la perfectiune. Toate raspunsurile si amprentele Lui sunt, de fapt, manifestate in tine, in imaginea pe care ti-ai format-o despre Creator.

Multumita acestui fapt, poti ajunge la echivalenta de forma cu El: tie ti se pare ca schimbarile se petrec in El, pentru ca ii oferi mai multa, sau mai putina placere. Suferi, sau te bucuri din cauza Lui, in functie de cat de mult sufera, sau se bucura El, datorita tie, etc.

Toate aceste relatii se desfasoara in creatura doar ca s-o inalte la gradul Creatorului, adica de a-i adauga acesteia perfectiune din proprietatea daruirii. Deducem ca, Creatorul, se joaca cu creatura doar ca s-o educe.

Tot astfel, noi le aratam copiilor diverse fete: radem cu ei, devenim seriosi si aratam suparare. Totul este de dragul educatiei, ca sa-i aratam copilului cat mai multe nuante posibile si, in acest fel, sa-l educam cum sa munceasca in mod corect cu el insusi si cu mediul. Si, de fapt, nu ne motiveaza nimic altceva, decat iubirea.

In „Prefata la Cartea Zohar”, alin. 33, Baal HaSulam scrie despre asta:”Adevarul este ca aici exista o vointa Divina, incat aceste asemanari, care actioneaza numai in sufletele primitorilor, vor apare sufletelor ca si cum El Insusi ia parte la ele, ca sa sporeasca foarte mult realizarea sufletelor.

Este ca un tata care se straduieste sa-i arate copilasului sau dragalas o fata trista si o fata multumita, desi nu exista nici tristete, nici multumire in sinea lui. El face asta numai ca sa-l impresioneze pe scumpul sau copil si sa-i largeasca intelegerea, asa ca se joaca cu el.”  

Din partea a cincea a Lectiei zilnice de Cabala, din 26.06.2011, „Matan Tora” (Daruirea Torei)

Ridicându-ne pentru a putea justifica totul

În Scrisoarea 1 a lui Baal HaSulam există o parabolă despre un rege care a dorit să educe cu dragoste un slujitor pe care vroia să îl promoveze deasupra tuturor miniștrilor lui…

El l-a pus pe acest slujitor de pază la poarta orașului dar a vorbit cu un ministru care era un bun actor să pretindă ca duce o rebeliune împotriva regatului…

Ministrul a făcut ceea ce i-a cerut regele și, cu mare înțelepciune și abilitate, a pretins că luptă împotriva casei regale. Slujitorul și-a riscat viața pentru a-l salva pe rege, luptând plin de devotament împotriva ministrului, până când marea lui iubire pentru rege a fost evidentă tuturor.

Apoi, ministrul și-a dat jos costumul și a fost o mare veselie pentru că slujitorul s-a luptat cu o așa înverșunare iar acum a realizat că a fost doar o ficțiune, nu a fost nimic real… Fiecare element din aceast teribil război a devenit un motiv de mare veselie …

Apoi, pentru a doua oară, regele i-a spus ministrului că trebuie să se deghizeze ca un hoț și ucigaș și să înceapă un război crunt împotriva lui. Regele știa că în cel de a-l doilea război slujitorul își va arăta minunata înțelepciune (Hochma) și că va merita să stea în fruntea tuturor miniștrilor.

Între timp, slujitorul a acumulta înțelepciune (Hochma) din cunoașterea ulterioară și iubire din cunoașterea posterioară, iar astfel a fost ridicat pentru eternitate,

Este adevărat, că toate războaiele din exil sunt o privelişte minunată, şi toată lumea ştie în interior natură lor, că acesta este tot un fel de spirit şi de bucurie care aduce numai bine. Totuși, nu există nicio tactică pentru a ușura greutate unui război și tratamentul la care este supus el însuși.

Nu știm cu adevărat de ce trebuie să trecem prin toate aceste suferințe, probleme, războaie și confuzii iar, pe de altă parte, prin clarificări, succese și eșecuri… La ce sunt bune toate aceste suferințe?

Dar mai târziu, pe acest drum, realizăm, gradual, cum obținem cunoaștere, înțelepciune, putere și înțelegerea sistemului general. Studiem acțiunile pe care le face asupra noastră Creatorul și, ca rezultat Îl obținem și Îl înțelegem,  așa cum este scris: Te vom cunoaște din acțiunile Tale. În măsura în care Îl înțelegem, începem să Îl simțim.

Totuși, nu ne este clar motivul pentru care trebuie să obținem toate acestea printr-o cale așa de dificilă. Iar acum, când încă suntem pe calea corecției, nu vom fi capabili să înțelegem, o vom face doar când ne vom ridica deasupra limitărilor acesteia, la starea de perfecțiune. Atunci vom câștiga mintea și simțurile necesare, mijloacele care ne fac capabil să descoperim și să justificăm această cale.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala /26/11, “O parabolă despre un Rege”

O lipsa deriva din perfectiune excesiva

Intrebare: Creatorul chiar are nevoie de fiintele create? N-ar fi mult mai rezonabil sa spunem ca doar noi avem nevoie de El?

Raspuns: Daca Creatorul nu ar fi avut nevoie de creaturi, de ce le-ar fi creat, inca de la inceput? Si, inca ceva, datorita faptului ca El este bun si face bine, a facut fiintele create ca sa le dea placere, caci asta Il incanta pe El! Asta este, Cel de Sus are si El o „lipsa”, insa nu este egoista: Creatorul doreste sa daruiasca.

Este scris: „Mai mult decat vrea vitelul sa suga, vrea vaca sa hraneasca”. Altfel, cui i-as darui, daca Lui nu-i trebuie nimic de la mine? El are o dorinta enorma: El doreste ca eu sa fiu incantat! Asta, intr-adevar, este o lipsa, insa una buna, una pozitiva.

Dorinta creaturii de a se multumi pe sine, nu a existat initia si a fost creata „din absenta”. Insa, dorinta si nevoia de daruire au existat impreuna. Aceasta nevoie apartine Creatorului, mai degraba decat fiintei create. Si acesta este tipul de lipsa pe care noi trebuie sa o mostenim de la El, asa incat sa facem tot posibilul sa daruim si sa ne simtim obligati sa compensam acesta deficienta si, daca nu daruim, suferim.

Cel de Sus sufera daca cel de jos nu urca si nu primeste de la El. Asta se refera la suferinta Shechinei care nu poate darui si nu poate aduce sufletele mai apropape de ea. Noi credem ca o lipsa este doar ceva negativ cand, de fapt, daca ceea ce imi lipseste este daruirea catre ceilalti, chiar este ceva rau?

Insa, daca Cel de Sus are o lipsa, asta inseamna ca El este imperfect? Da, El este incomplet in contextul in care este dependent de cei de jos, insa, numai din cauza iubirii Lui pentru ei. Pana la finalul corectiei, aceasta deficienta va ramane, atat in Cel de Sus, cat si in cel de jos.

Cat despre noi, judecam in concordanta cu propriile noastre defecte si ne gandim ca, din moment ce El are nevoie de noi, nu este nici El perfect. Insa, in ceea ce il priveste pe Creator, nevoia Lui de daruie deriva din perfectiune excesiva.

Nevoia Creatorului si nevoia fiintei create nu vor dispare ci, mai degraba, vor creste  si, la sfarsitul corectiei, vor deveni enorme! Asta nu este ca in lumea noastra, cand iti saturi nevoia pentru iubire si ea dispare. Am fost atat de dornici sa fim impreuna incat, acum, ca suntem- dorinta a disparut. Sunt satul si nu mai vreau nimic; nu mai am loc pentru inca un ospat.

Astfel, construim un vas in interior, un fel de dorinta care nu va dispare niciodata! Dimpotriva, simt o lipsa si mai mare- si o implinire mult mai mare. Insa, lipsa compensata prin daruire spre altii nu este un defect. Este deosebit de valoroasa, onorabila si solemna! Este asemeni unei mame  care doreste sa dea tot ce poate copilului sau. Si, cu certitudine, ea are o lipsa, din moment ce, de la rasarit si pana la apus, se gandeste numai la el, caci a fost conceput in interiorul ei. Insa, asta inseamna ca ea are un defect? Dimpotriva, mama si copilul isi pot oferi incantare unul altuia si asta este o oprtunitate de a se implini, de a evolua si de a se iubi.

Creatorul este asemeni mamei care sufera daca nu poate sa ofere copilului sau cat de mult posibil. Asta este o lipsa uriasa pe care o contine Lumina si, in mod special, asta a creat dorinta imprimata in noi. Cand aceasta dorinta se desfasoara in intregime, va fi la fel de exaltata ca si dorinta Creatorului de a darui. Deci, nu este umilitoare; este solemna, caci deriva din iubire.

Din partea a treia a Lectiei de Cabala din 22.06.2011, Talmud Eser Sfirot

Nu aşteptaţi miracole de la un Cabalist

Întrebare: Ai menţionat de multe ori că oamenii care studiază Cabala de mulţi ani arată ca oricine altcineva şi nu pot fi citiţi de dinafară. În acelaşi timp, oamenii ale căror dorinţe au fost corectate schimbă realitatea în jurul lor şi posedă o putere de atracţie complet diferită. Există vreun semn exterior care să deosebească un Cabalist?

Răspuns: Eu am întâlnit şi am petrecut ceva timp cu mai mulţi studenţi ai lui Baal HaSulam. Aveam vârsta de 35 de ani şi ei erau de 75 de ani. Mă simţeam ca un copil în braţele lor. Nu i-am văzut niciodată făcând vreun miracol şi nici nu am auzit vreo conversaţie specială. Ei toţi se străduiau să fie oameni cât mai obişnuiţi şi, de fapt, aşa şi erau.

Un Cabalist nu face valuri în jurul lui. Un om care începe să asculte un Cabalist, să-l înţeleagă, să adapteze corect cuvintele şi gândurile lui, să îndeplinească în interiorul lui sugestiile Cabalistului, începe să perceapă el însuşi lumea într-un alt mod. Asta nu pentru că îl influenţează Cabalistul. Cabaliştii nu îi influenţează pe alţi oameni. Nu este permis! Asta ar ucide libera alegere a celeilalte persoane.

Cum învăţăm un copil? Îi dăm tot timpul exerciţii şi îi spunem cum sunt lucrurile făcute, dar de făcut trebuie să le facă singur. Altfel, nu va creşte. De aceea Cabaliştii niciodată nu schimbă, şi nici nu ar putea să schimbe, nimic în jurul lor. Nu există trucuri. Nimic nu se poate schimba dacă omul nu se schimbă.

Eu am multe rude, prieteni şi studenţi dragi, şi nu există nicio posibilitate să îi pot ajuta în afară de a le explica încă o dată, spunându-le acel ceva într-un alt fel. Nu există nicio altă posibilitate. Şi când un om pleacă de la mine, nu am nicio posibilitate să-l întorc lângă mine. Şi eu îl părăsesc pe el şi asta e. Nu pot să fac nimic, chiar dacă doare.

Să nu credeţi că un Cabalist e capabil de ceva supranatural, pe care un om obişnuit nu poate să-l facă. Nu, nu poate. Desigur, el descoperă această lume la un nivel mai înalt, după cât de corectată devine dorinţa lui, dar el o descoperă numai pentru sine.

De-a lungul cursului istoriei, au fost mulţi Cabalişti care nu au putut să predea (să înveţe pe alţii). Ei au obţinut spiritualitatea, au efectuat corecţiile în lumea superioară, în reţeaua sufletelor dintre noi, şi au pregătit acest întreg sistem pentru a fi mai aproape de umanitate, dar nu mai mult de atât. Este în acelaşi fel în care şi noi pregătim lumea de azi pentru copiii şi nepoţii noştri, şi nu altfel.

Nu căutaţi trucuri în Cabala. Nu există miracole. Este o muncă enormă şi dificilă, pentru fiecare din noi, să ne corectăm împotriva naturii noastre. Asta trebuie să înţeleaga toată umanitatea în zilele noastre.

Lecţia 3 de la Convenţia de la Moscova 6/11/2011

Un Copil Destept Experimenteaza Daruirea

Singura creatie este dorinta care apare “din absenta” in virtutea Luminii si ajunge gradat la conditia sa. La inceput vrea pur si simplu sa se bucure, insa mai tarziu incepe sa inteleaga ca este sub completa guvenare a acestei dorinte.

In acest fel, dorinta creste gradat pana cand realizeaza completa opozitie a Luminii. Prima data, are loc in timpul fazei 4 a expansiunii Luminii Directe, in starea numita Malchut a Lumii Inifinitatii.

Creatura nu poate sustine conditia si se limiteaza ea insasi. Asta o forteaza sa stabileasca o relatie noua cu Creatorul. O obliga sa devina ca El  si se straduieste sa faca asta, pana cand toate eforturile sale duc la contopirea reciproca unul in celalalt, care este numita “ spargerea dorintelor”.

Pare ca spargerea este ceva negativ. In realitate insa, este invers. Din aceasta cauza, creatura intelege totala sa incapacitate de a fi asemenea Creatorului.

Pentru a deveni o persoana care daruie si similara cu Creatorul in starea spargerii, lipsesc doar eforturile. Mai tarziu, va fi capabila sa ajunga la daruire si sa se ridice din o stare mult mai rea. Insa, in primul rand, trebuie sa experimenteze realizarea raului, rugaciunea, munca, faptele bune, si pana cand nu are toate acestea, nu va fi capabila sa devina egala cu Creatorul si sa fie ca El.

Pana cand creatura nu a obtinut vasul spiritual, adica intelegerea, senzatia, efortul propriu, realizarea dorintei, este imposibil de spus ca aceasta creatura este similara Creatorului. Cel mic nu poate fi persoana care daruieste. El poate face ceva mic, sa se joace cu jucariile sale. Insa daca el vrea cu adevarat sa devina adult, el trebuie sa dezvolte o varietate de senzatii in sine insusi.

In acest fel, dupa evolutia istorica si spirituala data noua de Sus ca o pregatire, descoperim ca doua dorinte co-exista in noi: a noastra si una aditionala. Omul din noi incepe cu asta. Dorinta naturala a unei persoane o impinge pe aceasta catre placerile pe care le vede in fata sa. Acesta dorinta aditionala il impinge catre o placere speciala, un fel de placere spirituala; insa, el nu poate simti nimic in afara de placere.

Noi vedem intr-o persoana din lumea noastra, corpul sau material, fizic. Nu este vorba despre acesta, ci despre dorinta care il trage in doua directii. Una este dirijata catre ceea ce ii este revelat prin intermediul celor cinci oragane de simt. Cealalta este numita “ punctul din inima” si ii este inca neclar persoanei unde il trage dorinta sa si daca  merita sa o foloseasca.

Din momentul in care aceste doua dorinte sunt manifestate in persoana, el este numit om. Datorita acestor doua stari, el poate deveni similar cu Creatorul (Edome), adica, de a fi numit om (Adam de la cuvantul “Domeh” sau similar). Persoana trebuie doar sa afle mijloacele, sa invete cum sa foloseasca aceste doua dorinte trezite in el sau ea.

O dorinta este veche si este numita “rege batran si necugetat”, cealalta este noua si creste asemeni unui “copil destept”. Daca omul doreste sa le foloseasca in mod corect, acest lucru este posibil doar cu ajutorul fortei superioare. Asadar, el nu poate avansa singur si are nevoie de un mentor.

Totul este dat de Sus: Oamenii sunt condusi spre locul potrivit de studiu; sunt create pentru ei toate conditiile necesare astfel incat sa accepte acesta calauzire si sa beneficieze de ea. Totul este dat de Sus cu exceptia efortului pe care trebuie sa il adaugam noi insine! Aceste eforturi construiesc omul.

Din partea 1 Lectia Zilnica de Cabala 6/7/2011, Shamati #161

Aspiratia catre punctul de echilibru

Existam in campul Luminii (proprietatea iubirii si daruirii numita Creator), care umple intreg spatiul pe care il ocupam, numai ca nu simtim aceasta Lumina. Influenta ei asupra mea, se aseamana cu un camp fizic, fie el gravitational, electromagnetic, sau electrostatic. Daca am un potential spiritual (sarcina), incep sa ma misc in acest camp pana gasesc un punct de echilibru cu acesta.

Asa cum se comporta un electron intr-un camp electromagnetic, asa se comporta si o persoana in orice loc dat: el sau ea nazuieste la o stare de echilibru, traind in campul propriilor senzatii. Insa senzatiile sunt si ele forte! In intelepciunea Cabalei, noi le studiem, la fel cum altii studiaza influenta fortelor fizice. Doar ca noi nu percepem existenta lor in lumea noastra.

Cand intr-o persoana apare punctul din inima, aceasta incepe sa se indrepte spre locul in care primeste implinirea ceruta de acest punct. Acesti oameni „intra” in grupurile noastre sau  ne „descopera deodata” pe internet. Toate pare neasteptat pentru ei…. Si in acest fel incep sa studieze intelepciunea Cabalei.

Din Lectia 2, Conventia din Madrid, 6/3/2011

Antena care primeşte semnalul Creatorului

Întrebare: Ai dat multe exemple din ştiinţă atunci când ai vorbit despre Cabala. A fost un inventator celebru în Italia, numit Guglielmo Markoni care a perfecţionat primul receptor radio, îmbunătăţindu-i sensibilitatea intr-o asemenea măsura, astfel încât aceasta a permis conexiunea la o distanţă mare. Deci, avem nevoie sa îmbunătăţim sensibilitatea sufletului nostru in acelasi fel pentru a dezvolta o legătură cu ceilalţi? Este credinţa acelasi fel de antenă care asigură legătura noastră cu Creatorul?

Raspuns: Guglielmo Markoni a fost un mare om de ştiinţă şi a avut multe secrete. El ne-a dezvăluit doar o mică parte din descoperirile sale. El a descoperit unde despre care nu ştim încă, care cu usurinta invaluiesc globul nostru şi chiar il pătrund complet. El a fost un geniu unic.

Când iesim „afara” din noi înşine, începem să percepem campul energetic general, care umple întregul spaţiu dintre noi. Acest câmp este Dumnezeu, Creatorul. Sa-l percepem înseamnă sa-L atingem pe Creator, forţa superioară care conectează toate sufletele. Apoi, noi, împreună, şi El, această forţă superioară, gândul numit „Gandul Creatiei,” devin ca un întreg. De aceea omul este numit Adam, de la cuvantul Dome (similar cu Creatorul).

Ajungem la o stare în care ne unim pur şi simplu cu El, în sensul ca existăm în El, fiind conştienţi de asta şi înţelegand. Această forţă careia ne alăturăm se numeşte puterea credinţei.

Credinţa este Sefira Bina (de la cuvântul „Havana” sau înţelegere). Cu alte cuvinte, „a crede” nu înseamnă sa închizi ochii şi sa te deplasezi ca un orb, bazându-te pe ceva ce a spus cineva. Absolut deloc! Credinţa se bazează pe forţa de a darui. Când sunt capabil sa schimb canalul „receptorului meu radio”  interior, ma adaptez la aceiaşi unda, iar informaţiile pe care le primesc de la ea se numesc credinţă.
Din Prelegerea de la Roma 5/20/2011