Category Archives: Spiritualitate

“Ce este dezvoltarea umană?” (Quora)

Michael Laitman, pe Quora: Ce este dezvoltarea umană?

Dezvoltarea umană este dezvoltarea conexiunilor pozitive, deasupra diferențelor și separărilor noastre înnăscute.

Înainte de existența oamenilor, conexiunile s-au format la nivelurile mineral, vegetal și animal, care au deschis calea pentru oameni, să se dezvolte și să se conecteze.

De exemplu, particulele conectate în atomi și compuşi care le-ar putea susține conexiunile, au continuat să trăiască, în timp ce acelea care nu au reușit să facă acest lucru, s-au descompus și au devenit caduce.

La nivelurile mineral, vegetal și animal, natura menține echilibrul.

Cu toate acestea, la nivel uman, unde avem o anumită responsabilitate pentru dezvoltarea noastră, vedem că am făcut multe greșeli iar asta ne-a provocat multă suferință nouă înșine și dezechilibru cu natura.

În loc să ne concentrăm dezvoltarea pe conexiunea pozitivă unii cu ceilalţi, deasupra tendinţelor noastre de respingere, le lăsăm să definească așa-numita „dezvoltare”, până astăzi.

Ca atare, ne-am dezvoltat științific, cultural, tehnologic și economic, adică în numeroase domenii superficiale, dar nu am reușit să dezvoltăm cel mai important aspect al vieții noastre: atitudinea și relațiile noastre, unul cu celălalt.

În acest proces, ne-am pus în opoziție cu natura și experimentăm efectele secundare ale acestui fapt. În loc să devenim ființe sociale mai fericite, mai sănătoase și mai încrezătoare, simțim depresie în creștere, stres, anxietate și singurătate.

Natura ne arată un exemplu despre modul în care celulele și organele funcționează în beneficiul întregului organism în care există, și primesc ceea ce au nevoie pentru a opera în beneficiul întregului organism. Dacă o celulă primește mai mult decât ceea ce are nevoie pentru funcționarea organismului, devine canceroasă și aduce boală.

Societatea umană de astăzi este ca un grup de celule canceroase, fiecare dȃnd prioritate propriului beneficiu, peste beneficiiul celorlalţi.

O schimbare către o societate umană mai sănătoasă, mai fericită și mai încrezătoare are nevoie de o schimbare în prioritățile noastre: ca toți să preferăm beneficiul celorlalţi, decât beneficiul personal.

De asemenea, ne putem aștepta la tot mai multe evenimente care ne vor arăta întinderea interdependenței noastre – unul cu celălalt, și cu natura.

Coronavirusul a fost cel mai recent astfel de eveniment.

Prin urmare, pe măsură ce ne îndreptăm către viitor, cu cât ne conectăm mai mult între noi, cu atât vom deveni mai bine pregătiți pentru a face față schimbărilor care au loc în lume, întrucât măsura conexiunilor noastre va fi măsura echilibrului nostru cu natura .

Ce înseamnă coborâre în Spiritualitate?

Întrebare: Ce înseamnă coborâre în Spiritualitate și, în funcție de ce urcăm sau coborâm?

Răspuns: Scopul Creației este de a obține o revelare deplină a Creatorului și o astfel de revelare este realizată în măsura în care proprietățile noastre sunt similare cu proprietățile Sale. Prin urmare, ascensiune se referă la similaritatea calităților omului cu ale Lui sau, înălțarea la El într-o măsură mai mare decât înainte. Coborâre se referă la distanțarea noastră de El.

Creatorul este proprietatea dăruirii și iubirii absolute. Dacă ne apropiem mai mult de El, adică dacă dobândim această proprietate, atunci urcăm la El ca și cum am urca un munte. Cu toate acestea, dacă apare în noi egoism suplimentar pe care nu l-am acoperit încă cu dăruire și dragoste atunci, sub influența lui, coborâm de pe munte.

Întrebare: Este ca și cum inspirâm și expirăm. Înainte de a mă ridica trebuie întotdeauna să cad. Se dovedește că un nou strat de egoism este dezvăluit. Asta este ceea ce numim coborâre?

Răspuns: Da. Deși, în general, aceasta nu este o cădere. În Cabala, aceasta se numește „creștere în linia stângă”, deoarece nu poți urca fără un nou strat de egoism.

Din KabTv „Fundamentele Cabalei” 27/03/19

 

Semințele exilului, partea 8

Cartea Zohar – O tehnică de exaltare

Întrebare: Rashbi, autorul Cărții Zohar, a trăit în timpul Imperiului Roman. Ca un oponent arzător al romanilor, el s-a ascuns într-o peșteră din Pkiin pentru 12 ani cu fiul său. După 12 ani, ei au ieșit din peșteră, au adunat alți opt oameni și au scris Cartea Zohar.

Ce este așa de special la această carte? De ce este scrisă într-un limbaj criptat? Nu a fost posibil să explice nevoia pentru unitatea oamenilor într-un mod mai simplu?

Răspuns: Nu. Această carte nu este despre unitatea oamenilor. Aceasta este o tehnică de exaltare a sufletului, nu un tratat ideologic despre cum să atragi oamenii, aducându-i mai aproape și să le explici că ei au nevoie să se unească.

Întrebare: Ce înseamnă exaltarea sufletului? Nu este asta o uniune cu alții?

Răspuns: Exaltarea sufletului are loc atunci când o persoană, împreună cu alți oameni ca el, se grăbesc spre Creator, adică la o singură forță. Așa că, ei se unesc între ei.

Adică Cartea Zohar nu este menită să educe oamenii obișnuiți. Ea descrie înțelegerea acelora care sunt deja într-o uniune.

Întrebare: Putem să spunem că această carte este o tehnică pentru corectarea egoismului?

Răspuns: Nu. Ea vorbește despre cum, ca un rezultat gradual, pas cu pas al corecției egoismului, o persoană revelează forța superioară.

Întrebare: De ce, să spunem, Mishna ori Talmudul sunt menite pentru educația oamenilor, dar Cartea Zohar nu este?

Răspuns: Mishna este scrisă într-un limbaj complet diferit. Nu obligă nimic: doar o predă și asta este. Noi vedem că oamenii încă studiază Mishna, dar nu schimbă oamenii la rădăcină lor.

Întrebare: Adică Mishna este scrisă într-un limbaj istoric simplu. Oamenii îi înțeleg poveștile și parabolele?

Răspuns: Da. Reflectă lumea spirituală într-o formă alegorică.

Întrebare: Cartea Zohar vorbește despre tot felul de fenomene abstracte rupte din viața unei persoane obișnuite. Limbajul Cabalist descrie Sefirot, Partzufim, etc. A fost ascuns din cauza aceasta și oamenii nu au putut să îl înțeleagă?

Răspuns: Nu. A trebuit să fie deschisă doar când umanitatea devenea cu adevărat vretnică să o folosească pentru ascensiune spirituală.

De pe KabTV “Analiza sistematică a dezvoltării poporului Israel” 8/7/19

Coniac în loc de ceai

Întrebare: Tu deseori spui că lumea exterioară nu există cu adevărat, că este o iluzie și că este doar percepția noastră. Ce percepem dacă lumea exterioară nu există?

Răspuns: Tu te simți pe tine în interiorul tău, dorințele tale care descriu imaginea lumii tale în interiorul tău.

Întrebare: Să presupunem că este o ceașcă de ceai în fața ta, ar putea să fie coniac în schimb? Până la urmă dacă este o iluzie, există cu adevărat o diferență între ceai și coniac?

Răspuns: Dacă schimbi anumite dorințe în interiorul tău vei avea coniac în acea ceașcă în loc de ceai, nicio problemă. Știi cum să schimbi dorințele tale în acest fel?

Comentariu: Nu, asta întreb.

Răspunsul meu: Acesta este motivul pentru care ai ajuns la înțelepciunea Cabala, pentru a învăța cum să faci asta. Tot ceea ce simți este în dorințele tale și asta este ceea ce descrii pentru tine însuți. Dacă vrei să descrii coniac în loc de ceai, poți să faci asta, îți promit. Sunt multe povești despre Cabaliști în privința acestei chestiuni.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 12/15/19

Două surse de legătură cu lumea spirituală

Întrebare: Legătura noastră cu lumea spirituală fare loc fie printr-o carte scrisă de cabaliști, fie prin oameni care au atins deja acest sistem?

Răspuns: Nu, legătura cu lumea superioară este foarte dificil de obținut printr-o carte. Poate fi doar printr-un profesor și deci, în mod constant, din generație în generație.

Cartea nu înlocuiește comunicarea cu un profesor cabalist. Puteți citi multe cărți care pot direcționa o persoană către obiectivul potrivit, dar o puteți realiza doar învățând de la profesorul potrivit.

Mai mult, nu toți cabaliștii, cei care au atins cea mai înaltă stare a naturii, pot fi profesori. Depinde de rădăcina sufletului. Cineva îl are, cineva nu. Ca și în lumea noastră: o persoană poate fi un om de știință grozav, dar un profesor nu foarte bun, adică nu i se oferă aceste abilități. Există, pe de altă parte, cei care predau extrem de bine, dar ei înșiși sunt de doi bani .

Întrebare: Deci, conexiunea cu lumea superioară are loc prin două componente: un profesor și o carte?

Răspuns: Da. Prin urmare, această știință este numită „Cabala”, adică „primire”, inclusiv de la învățător.

 

„Ce-ti spune coronavirusul despre viața?” (Quora)

Michael Laitman, On Quora: „Ce-ti spune Coronavirusul despre viața?

Coronavirusul ne învață pe toți să recunoaștem interdependența noastră globală.

Înainte de coronavirus, eram într-o lume în care există o concurență egoistă vicioasă, unde cu cât puteam exploata mai mult pe alții, cu atât mai mult puteam profita.

Astăzi, însă, toți depindem unul de celălalt, deoarece orice încălcare a condițiilor de distanțare socială stabilite ar putea însemna o altă victimă a coronavirusului.

Ni s-a dat un adversar reciproc prin acest coronavirus și trebuie să ne exercităm considerația și responsabilitatea reciprocă pentru a-l învinge.

Cu toate acestea, adevăratul nostru rival este mult mai profund decât coronavirusul.

Chiar dacă coronavirusul este o particulă aproape invizibilă, care a provocat multe decese, boli, și ne-a răsturnat infrastructurile socio economice, există un inamic mult mai viclean și complex, care nu are nici o formă fizică – natura noastră umană egoistă.

Ego-ul uman, care este dorința noastră de a lua totul în beneficiul nostru și în detrimentul celorlalți, ne pune în mod neîncetat unul împotriva celuilalt, făcând pe fiecare să depună eforturi constant pentru superioritatea sa față de ceilalți.

Orice succes pe care îl avem în lupta asta, este de scurtă durată, ca și cum am fi cu toții într-un joc de remorcher, iar unul dintre noi reușește momentan să tragă mai puternic decât ceilalți, înainte de a pierde acest control și de a deveni din nou împins alături de toți ceilalți. În cele din urmă, o astfel de luptă ne face pe toți să cădem, așa cum ne-a arătat rapid coronavirusul.

Atunci, cum este posibil să învingem o atitudine care este încorporată chiar în natura noastră încă de la naștere?

Este posibil, în primul rând, acordând mai multă atenție modului în care acționează în detrimentul nostru, chiar dacă aparent este în beneficiul nostru; iar în al doilea rând, este posibil să ne depășim natura egoistă prin prioritizarea valorilor noastre.

În loc să apreciem indivizi de succes, înstăriți și puternici, așa cum am făcut cel puțin până la debutul coronavirusului, dacă în schimb apreciem conexiunea umană pozitivă și actele care servesc la creșterea iubirii, grijii și unității în societate, atunci o astfel de influență socială pozitivă înconjurătoare ne-ar oferi instrumentele necesare pentru a ne schimba gândirea: de la utilizarea egoistă a celorlalți pentru beneficiul de sine, la folosirea ta altruistă pentru a beneficia pe ceilalți.

Coronavirusul ne-a învățat că umanitatea poate ajunge rapid pe un teren comun atunci când condițiile o solicită.

Folosind acest exemplu, putem lua măsuri suplimentare spre o unificare din ce in ce mai mare prin propria noastră alegere liberă. Cu alte cuvinte, în loc să așteptăm ca natura să ne influențeze cu mai multă suferință pentru a ne uni din nou, putem lua unitatea noastră în propriile mâini și să căutăm în mod activ cum să plasăm beneficiul celorlalți deasupra beneficiului personal în interacțiunile noastre de zi cu zi și în orice moment.

Fotografie de Nick Bolton pe Unsplash.

Nu există probleme individuale, doar comune

Întrebare: Atunci când ne rugăm pentru sănătatea altora, pierdem ceva sau dimpotrivă, primim putere și sănătate pentru a ne ruga?

Răspuns: Dacă mă rog pentru sănătatea altuia și mă aflu în același sistem cu acela, cum aș putea pierde ceva?

Când cineva aflat în sistemul în care suntem toți conectați direct cu ceilalți se îmbolnăvește, ni se  semnalează faptul că tot sistemul este bolnav. Boala se exprimă în el pentru că el reprezintă un element particular, sensibil al sistemului.

Problema însă, nu este a lui, este problema noastră comună.

Nici o persoană nu este responsabilă pentru sine, nimeni nu se îmbolnăvește singur și nici nu se comportă greșit. Totul se exprimă ca rezultat al încălcării interacțiunii integrale a umanității în general.

Ce înseamnă să te rogi sau să ceri? Ne conectăm și încercăm să ne întoarcem către forța superioară pentru ca ea să echilibreze toate calitățile și fenomenele negative care se exprimă printr-o persoană particulară.

Tocmai pentru că problema nu este a cuiva anume ci a noastră, a tuturor, avem dreptul să ne rugăm pentru el. În momentul în care compensăm natura primim un răspuns minunat. Să încercăm și veți vedea cum funcționează.

De aceea nu ar trebui să rămânem indiferenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru: „Nu ne pasă de Italia. La noi totul este în regulă!” O asemenea atitudine nu face decât să agraveze situația. Este o reacție îngrozitoare!

Ca atare, trebuie să ne gândim cum putem răspunde la ceea ce se întâmplă, mai ales acum, când se revelează viciile integrale din relațiile noastre.

Întrebare: Ar trebui să ne rugăm pentru sănătatea oamenilor sau pentru corectarea sistemului? Și cum ar trebui să procedăm corect, fără să-I sugerăm Creatorului ce are de făcut?

Răspuns: Ar trebui să-I cerem Creatorului să ne arate cum să ne conectăm corect. Nu avem nevoie de nimic altceva. Dacă adăugăm faptul că dorim să ne unim corect pentru a alcătui o conexiune mutuală pentru revelarea internă a Creatorului, cu scopul de a-L mulțumi pe El, atunci adresarea noastră va fi corectă.

Din programul KabTV “Bazele cabalei,” 3/15/20

Ne integrăm în natură, ca parte integrantă a ei

Deteriorarea sănătății unei singure persoane prejudiciază echilibrul sistemului general numit Adam deoarece acesta este construit după imaginea și asemănarea acelei persoane. 

Ce înseamnă acest lucru? La nivelurile mineral, vegetal, animal și uman ale naturii există diferite sisteme care interacționează. Ele sunt absolut integrale, complementare și perfecte, fiindu-le menite oamenilor, pentru ca aceștia să le folosească corect, să le valorifice folosindu-le cu bună credință în scopul de a deveni asemănători cu Creatorul. Apoi, prin toate aceste sisteme, omul va începe să simtă o lume superioară vastă care include absolut totul.

În lumea noastră realizăm faptul că natura este integrală la nivelurile mineral, vegetal și, parțial la nivelul animal. Cu privire la natura umană, nu putem observa acest lucru deoarece noi înșine ne aflăm la acest nivel.

De exemplu, ne dăm seama că deranjăm echilibrul naturii minerale: emitem tot felul de gaze, încălzim atmosfera, blocăm râurile și oprim procesele naturale.

Drept rezultat, totul se întoarce împotriva noastră în cele mai neplăcute moduri.

Dar natura a fost creată cu intenția de a fi armonioasă, în așa fel încât să ne putem integra în ea sub forma stratului celui mai de sus al armoniei. În același timp, când ființele umane încep să interfereze cu natura, cu mâinile lor neîndemânatice și murdare, reușesc doar să o mutileze. O schilodim în permanență pentru a se potrivi cu egoismul nostru, considerând că facem ce se cuvine, ca și cum natura nu ar fi un organism viu unitar și imens.

Mai mult, nivelurile sale, mineral, vegetal și animal sunt conectate între ele și participă împreună la o interacțiune comună și integrală. Ființele umane sunt create astfel încât să se alăture treptat naturii, ca parte integrantă a ei, studiind-o și adăugându-i participarea lor sensibilă.

Din păcate însă, acest lucru nu are loc pentru că suntem egoiști și am fost la origine creați în opoziție cu natura minerală, vegetală și animală. Ca atare, datorită egoismului nostru uman, mai înalt ca aceste niveluri, nu suntem pe măsura naturii și începem să o distrugem pentru ca ea să ni se potrivească.

Timp de mii de ani, oamenii au făcut tot ce au vrut cu natura.

Iar ea, ca un judecător impecabil, ne pedepsește. Sau mai degrabă nu ne pedepsește, ci pur și simplu compensează distorsiunile crude și iraționale pe care i le-am provocat.

Prin urmare, putem vorbi de sănătate doar dacă ținem cont de toată natura, de organismul format din mineral, vegetal, animal și uman, dacă înțelegem într-o oarecare măsură forma interacțiunii corecte dintre părțile sale, modul în care natura își poate compensa și completa aceste niveluri.

Apoi, menținându-ne sănătatea, vom putea urca la nivelurile superioare ale înțelegerii naturii, la adeziune cu această natură vastă și integrală.

Din emisiunea KabTV “Bazele cabalei,” 3/15/20

 

Cum știu ce este egoismul meu?

Întrebare: Tu spui că cineva are un egoism mare, altul are un egoism mic, iar în conformitate cu asta, le sunt date diferite condiții de către Creator, pentru corectarea lui. Dar cum știu cum este egoismul meu: mare sau mic?

Răspuns: De ce trebuie să știi asta? Nu este nevoie. Este așa cum este. Așa cum ei spun: “Creatorul nu-i dă coarne unei vaci vicioase”.

Fiecare persoană are anumite proprietăți specifice și ea lucrează cu ele. Așa că nu invidia pe nimeni. Fiecare are propriul set de calități corporale și spirituale care îl vor ajuta să ajungă la rădăcina sufletului său.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 3/8/20

De ce a creat natura omul?

Întrebare: De ce a creat natura omul?

Răspuns: Omul a fost creat pentru a exista între cele două forțe, pozitive și negative și pentru a deveni similar cu forța pozitivă a naturii. Prin urmare, o ființă umană este numită „Adam” din cuvântul „domeh” (la fel ca în ebraică), care înseamnă la fel ca natura generală.

De fapt, o ființă umană include toate forțele naturii. Numai că, în prezent, vedem că un om este o creatură mică, unilaterală, subdezvoltată, egoistă și nefericită. Nu este nici măcar o ființă umană pentru că nu este le fel ca sistemul general al naturii.

El a fost creat tocmai pentru a absorbi toate forțele naturii, pentru a le combina în sine în mod corect și pentru a controla întregul univers.

Din emisiunea de p KabTV, „Întâlniri cu Cabala: Victoria Bonya”, 29/3 / 20