Category Archives: Spiritualitate

Creatorul v-a ales

S-a spus despre poporul lui Israel: „Creatorul v-a ales”. I-a ales pe ei, dându-le o dorință de plăcere mai mare și mai dezvoltată. Asta ar fi trebuit să-i facă să simtă nevoia de a se angaja în scopul Creației, de a se corecta și a găsi un răspuns la întrebarea despre sensul vieții.

Astfel de întrebări au fost revelate într-un mic grup de oameni pe care Avraam i-a luat dintre babilonieni și s-au format ca grup „Israel” („Iașar El” – direct la El). În acest fel a fost direcționată dorința lor interioară primită de Sus.

După spargerea sufletului lui Adam, prin Pomul Cunoașterii, toate bucățile au picat și s-au amestecat. Dar, sub influența Luminii Reformatoare, părțile sufletului cele mai luminate și mai puțin sparte au început să se înalțe primele. Poporul lui Israel, pare a fi cel mai egoist, pentru faptul că în ei s-a revelat întâi egoismul. De fapt, cel mai mare egoism se află în acele suflete care urcă mai târziu.

Întâi a fost o spargere și o amestecare a tuturor părților, apoi s-au filtrat din acest sediment toate straturile lui și au fost distribuite în funcție de gradele lor de egoism. Aceeași ordine se aplică și lumii noastre. Sunt oameni foarte inteligenți, oameni de știință și inventatori, apoi ingineri și tehnicieni specialiști care implementează aceste invenții în practică și apoi ei le transferă oamenilor spre folosință.

În același fel, în Înțelepciunea Cabala, există învățați care sunt cabaliști. Apoi există „personalul tehnic”, studenții care iau aceste idei și le aduc oamenilor. Iar când oamenii le primesc, fiecare le folosește cât de bine poate, după abilitățile lui.

De exemplu, când cineva cumpără o mașină nu-i pasă de ce este în interiorul mașinii, cel mai important lucru pentru el este să învețe cum să o conducă. Dar sunt specialiști care au construit această mașină și care înțeleg cum funcționează ea. Și Înțelepciunea Cabalei este organizată în același fel ca și ceilalți oameni de știință.

Generația noastră este în criză, fiindcă este timpul pentru noi să știm cum funcționează Natura și să ajungem să cunoaștem toate sistemele ei. Noi suntem deja complet împliniți în forma materială; ce altceva mai putem face, să mai adăugăm câteva butoane în plus? Înăuntrul său omul rămâne totuși același.

De-a lungul istoriei dezvoltării, omul a încercat să construiască sisteme externe care să-i dea fericire, bucurie și liniște. Și am construit în jurul nostru un paradis material, dar vedem că el nu ne aduce fericirea.

Din contră, am ajuns într-un punct mort. Bunăstarea materială nu ne eliberează de probleme și nu ne umple. Acum ni se dezvăluie că suntem complet goi, deși suntem în mijlocul abundenței depline. Asta se numește recunoașterea răului, adică înțelegem că trebuie să ne corectăm în interiorul nostru, fiindcă acolo se află problema. De aceea, a venit vremea pentru această corectare.

Odată, ne-am angajat în corectarea lumii exterioare, acum, însă, e nevoie să ne schimbăm la corectarea lumii interioare a omului. Și în asta, de asemenea, sunt „oameni de știință”, „ingineri” și „utilizatori”.

Din partea întâi a Lecției zilnice de Cabala din 7/02/2018, Topic: „Ziua Unității neamului Israel”

Merită pentru un om în vârstă să studieze Cabala?

Întrebare: Dacă știi că nu vei fi în stare să aplici Cabala practic din cauza vârstei, merită să continui să studiezi și să muncești în conexiune cu grupul?

Răspuns: Nu există nicio întrebare aici despre vârstă. De unde știi tu cât timp ți-a mai rămas până la sfârșitul corectării sufletului tău? Dacă primești această oportunitate la o vârstă matură, într-un anume timp și într-o anume situație, înseamnă că tu anume trebuie să fii în acest fel și nu altfel. Nu huli și nu nega nimic.

Nu te plânge! În schimb, învață în situația anume dată ție și vei vedea că este optimă pentru sufletul tău.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 24/09/2017

Responsabil pentru fiecare cuvânt

Întrebare: Există vreo diferență între un profesor și un profesor de Cabala?

Răspuns: Există un profesor de Cabala și sunt, de asemenea, asistenții lui care predau anumite aspecte din Cabala. Dar, în orice caz, totul vine de la profesor, care dă direcția generală și spiritul de dezvoltare. Asistenții lui îi raportează, însă fiecare predă separat.

Întrebare: Profesorul simte responsabilitate pentru fiecare cuvânt pe care îl spune studenților?

Răspuns: Absolut! Cineva își poate transmite cunoștințele numai în măsura în care el crede că este adevărat și acel cineva le-a experimentat și a suferit pentru ele. Ele îi aparțin, adică el a plătit pentru ele.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 01/10/2017

Lupta pentru libertate

Cea mai periculoasă stare nu este nici urcarea nici coborârea ci, indiferența. Nu avem puterea să ieșim din ea nici în sus, nici în jos. Este considerată moarte. Într-o coborâre, un om trăiește numeroase probleme, influențe negative, gânduri străine, dar este viu, nu este mort. Moartea este indiferența.

Creatorul spune „Vino la Faraon”. Adică, El ne invită să aflăm cât de opuși suntem față de Forța Superioară, de Lumea Spirituală, de dăruire și de iubire. Vom avea după aceea unelte pentru muncă: Lumina va fi revelată pe fundalul întunericului.

Altfel, nu putem nici să discernem, nici să o simțim. De aceea, exilul în Egipt a fost necesar, el a revelat opoziția noastră completă față de Creator, fiindcă Faraonul este partea opusă (spatele) Creatorului. Când un om descoperă toată existența acestei opoziții, este gata să iasă din Egipt.

Problema noastră nu este nici Lumina, nici întunericul, ci amurgul gri, indiferența. Nimic nu poate fi făcut acolo. Dacă sunt prizonier și mă simt întemnițat, atunci fac orice efort ca să scap. Dar, dacă nu mă simt înlănțuit, închis, rupt de viața reală, atunci sunt gata să rămân pentru totdeauna în celula aceea. Nu există o stare mai rea. Aceasta este adevărata închisoare și numai mediul îl poate ajuta pe omul acela.

O stare bună sau una rea, amândouă conduc la avansare. Dar starea de indiferență este absolut statică și ne ia 90% din timpul nostru. Ne înghite viața, lăsându-ne fără nicio speranță de obținere a scopului Creației. De aceea, trebuie să luptăm împotriva acestei stări. Aceasta este aria noastră de alegere liberă, jumătatea treimii de Tiferet, în care nici Forțele de Sus , nici Forțele de jos nu acționează asupra noastră – suntem în mijloc, între ele și nu putem scăpa nicăieri. Aceasta este adevărata închisoare.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala din 18 /01/ 2018 – Topic: „De la obstrucționări la urcări”

Omul și Creatorul, fără intermediari

Întrebare: Care este esența relațiilor dintre om și Creator? Este necesar un intermediar?

Răspuns: Nu poate exista niciun intermediar între om și Creator, numai el (sau ea) și Creatorul. De asemenea, restul omenirii care se presupune că există în jur, pentru fiecare, chiar și omenirea este de asemenea în interiorul omului.

Dacă el se raportează corect la ceea ce i se întâmplă, înțelegând că totul este o demonstrație a calităților sale personale pe fundalul calităților Creatorului și conectează corect amândouă imaginile, ajunge la viziunea reală a întregii Creații în care el și Creatorul se întâlnesc în lumea pe care el o revelează.

Întrebare: Asta înseamnă că omul absoarbe această lume și rămâne singur cu Creatorul?

Răspuns: Ca regulă (lege), acest lucru se întâmplă în grupul de zece.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 29/10/2017

Educaţia în societatea viitorului

Întrebare: Cum ar trebui să arate mediul educaţional al societăţii viitorului?

Răspuns: Va trebui să fie făcut numai din grupuri de zece în care oamenii învaţă cum să se conecteze între ei şi să rezolve toate problemele şi să studieze împreună toate subiectele.

Întrebare: Structura clasică a sistemului educaţional include studenţii, profesorii şi subiectul studiului. Cum se integrează aceste trei componente în conceptul grupului de zece?

Răspuns: Profesorul este organizatorul care le pune studenţilor un număr specific de întrebări şi le da o cantitate specifică de informaţie. Studenţii trebuie apoi, cu ajutorul acestei informaţii şi a conexiunii lor, să rezolve întrebările.

Întâi practică între ei conexiunea. Să spunem că trebuie să studieze un subiect în fizică. Înainte să înceapă să studieze, se conectează între ei în aşa fel încât devin ca o singură unitate, cu o singură dorinţă şi cu o singură minte. Apoi pot începe să studieze fizică în mod corect.

În mod natural, vor experimenta subiectul într-un mod complet nou.

Întrebare: De regulă, în grupuri există o diferenţiere: unul este un mai bun scriitor, altul citeşte, etc. Este permisă diferenţierea într-un grup de zece de dragul obţinerii aceluiaşi scop?

Răspuns: Desigur. Este scris chiar şi în Cartea Zohar. Unul citeşte, altul scrie, al treilea discuta, iar al patrulea pregăteşte soluţiile, extrasele, citatele şi aşa mai departe. Abilităţile fiecărei persoane sunt adunate într-un întreg unificat.

Mai mult de atât, nimănui nu i se spune în avans ce să facă. Nu sunt setate limitări, nici nu se atribuie roluri specifice. Pe cont propriu, prin conexiunea lor, studenţii îşi găsesc locul lor individual pentru contribuţia maximă în grup.

Întrebare: Pui importanta pe cunoaştere?

Răspuns:Noul nivel de cunoaştere nu este o cunoaştere egoistă, ci ce se adună din revelarea sistemului spiritual integral. Această cunoaştere este dincolo de limitele teoriei lui Einstein.

Întrebare: Deci sunt zece studenţi care cunosc problema pe care trebuie să o rezolve. Ei formulează scopul, ei decid ce abilităţi sunt necesare pentru a ajunge la acest scop, iar apoi desemnează sarcini şi se îndreaptă spre scop, de asemenea prin decizia comună?

Răspuns: Ei trebuie să rezolve toate problemele numai prin unitatea dintre ei. Vor avea o nouă minte, senzaţii noi, interconexiuni noi – un grup de zece, ca o singură structură comună.

În interiorul acestei structuri a conexiunii, numeşte-o o „matrice”, sau Partzuf, ei vor găsi soluţia la orice întrebare: tehnică, biologică, indiferent. Alte metode pentru a descoperii soluţiile, nu există.

De pe KabTV „Ultima Generaţie” 8/17/17

Cel mai mare câștig

Întrebare: Cum beneficiază cabaliștii din unitate?

Răspuns: Beneficiul este uriaș, de fapt este cel mai mare! Putem revela o nouă formă de viață în unitatea cabalistă!

Putem călători între galaxii, ne putem ridica deasupra universului și putem ajunge mai departe de acesta și de viața materială în care existăm acum. Putem simți cum trăim în afara corpului nostru.

Toate acestea sunt posibile prin conexiunea corectă între oameni.

Întrebare: Această unitate este similară cu felul în care celulele sunt conectate atunci când un organism unicelular devine perfect?

Răspuns: Nu. Dacă ne unim după modul celulelor, atunci creăm societatea egoistă corectă, ca cea din societatea prezentă. Funcționează bine din punct de vedere egoist, dar nu se ridică la următorul nivel.

Trebuie să atingem o stare în care, ca un trup, ne vom susține unul pe celălalt, în reciprocitate, așa încât să fim guvernați de o singură forță, un creier și o inimă. Pentru asta, trebuie să ne ridicăm deasupra naturii noastre egoiste.

În timpul acestei vieți, trebuie să atingem următorul nivel, iar asta nu poate fi dobândit prin niciun fel de truc obișnuit. Trebuie să ne inducem o stare specială în timp ce ne aflăm în starea nostră pământească, unde să atragem lumina superioară. Această ne va ridica pe următoarea treaptă și apoi pe următoarea și tot așa, până când ne vom ridica deasupta lumii noastre.

În lumea noastră, trebuie să susținem un nivel minim pentru a exista, pentru că toate gândurile și aspirațiile noastre ar trebui direcționate spre revelarea lumii superioare.

Din lectia de Cabala in limba rusa din 08.10.2017

Adevăratele origini ale Cabalei

Întrebare: Care este diferența între Școala lui Baal Șem Tov și cea a lui Gaon Vilna?

Răspuns: Există un sistem foarte complex de două curente în Înțelepciunea Cabala. În general, sunt patru sisteme în Înțelepciunea Cabala:

1.Înțelepciunea Cabala din Est,

2.Cabala lui Baal HaSulam, care este continuarea Înțelepciunii Cabala după Baal Șem Tov,

3.Cabala lui Gaon Vilna, care este continuarea Înțelepciunii Cabala după RAMHAL (Rabi Moșe Haim Luzzato) și

4.Înțelepciunea Cabala după RAMAK (Rabi Moșe Cordovero).

Astăzi, în orice caz, nu mai există izvoare unice. Au fost toate studiate amestecat, împreună și s-au folosit diferite surse. Azi nu mai poți înțelege care din ele sunt adevărate și care nu.

Eu cred că adevăratele surse sunt Cartea Zohar, cu Comentariul lui Baal HaSulam, scrierile lui ARI și scrierile lui Baal HaSulam și Rabaș. Noi după ele studiem.

Sunt curente care studiază după alte curente, cu alte surse. Eu nu pot să spun nimic despre ele și nici nu vreau să spun ceva. Fiecare om va alege în funcție de interesul său.

Sarcina noastră principală este să facem Înțelepciunea Cabala accesibilă tuturor, în toate limbile și în cel mai simplu mod, astfel ca fiecare om din lume să o poată folosi și să descopere cum să se corecteze și cum să descopere Sistemul Guvernanței Superioare.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 01/10/2017

 

Ce este trădarea?

Întrebare de pe Facebook: Am fost trădat de multe ori în viaţa mea. Ştiu ce este, dar totuşi vreau să întreb, ce este trădarea?

Răspuns: Şi eu am simţit deseori o schimbare în atitudinea faţă de mine, care poate fi numită trădare.

Însă, de când am început să studiez Înţelepciunea Cabala, am acceptat-o tot timpul ca fiind complet naturală, fără nicio dramă interioară, fără furie sau să bombăn, fără dorinţa de răzbunare, deoarece în primul rând acesta este modul în care este manifestată natura umană.

În al doilea rând, acest lucru nu-ţi revelează persoana care te-a trădat, ci este Creatorul care îţi arată cât de mult atitudinea ta nu a fost una perfectă, departe de dragostea totală, de loialitate şi de interacţiunea completă cu ceilalţi. Deci resentimentele şi nemulţumirile tale nu-şi au locul.

Din contră, trebuie să înţelegi că dacă vrei să obţii în relaţia cu ceilalţi devotamentul absolut, atunci tu trebuie să te ridici pe gradele spirituale, la o stare unde egoul tău va fi în totalitate subordonat legii frăţiei şi a iubirii. Acesta este un grad înalt, însă care poate fi obţinut.

Numai în măsura în care te ridici la un grad de lucru împreună cu un prieten, vei putea să ai încredere în el, ca în tine însuţi.

Iar acolo nu este loc pentru trădare, deoarece în timpul unei urcări pătrunzi într-o zonă unde eşti protejat de Lumina Superioară. O energie superioară te iluminează, aşa încât să nu poţi să faci nimic nepotrivit, pentru că te afli sub influenţa ei.

De pe KabTV “Ştiri cu Michael Laitman” 2/1/17

În grup sau singur?

Întrebare: Cum va arăta viitorul sistem educațional în termenii de „construire a personalității”? Cum vor fi evaluate rezultatele educației?

Răspuns: Sistemul trebuie să fie dezvoltat. Trebuie să implementăm grupuri de pregătire, iar omul trebuie să fie judecat după cât de mult se coordonează, se contopește și se unește cu grupul.

Întrebare: Ce va fi considerat important la sfârșitul pregătirii, realizările individuale sau de grup?

Răspuns: Realizările individuale nu sunt luate deloc în considerare, numai cele de echipă. Omul nu ar trebui să dea atenție la realizările sau diferențierile individuale. Realizarea grupului înseamnă unificarea maximă dintre toți membrii într-o singură dorință și un singur gând, unitate pe care ei să o simtă cu claritate. Viața ne dă deja sarcini pragmatice pe care noi va trebui să le rezolvăm în starea de integralitate.

Din KabTv „Ultima generație” 17/08/2017