Category Archives: Unitate

Puterea sprijinului femeii

Întrebare: Am jucat baschet când am fost tânăr şi îmi amintesc că echipa noastră a avut rezultate mai bune atunci când fetele s-au aşezat pe o bancă, sprijinindu-ne în linişte. Dar atunci când băieţii s-au aşezat, inspiratia nu a fost acolo. În grupurile educaţiei integrale, cum vor observa femeile pe barbati: prin camere video?

Răspuns: Din când în când vom organiza picnicuri reciproce, excursii şi întâlniri. Ne cunoastem, dar, în principiu, această cunoaştere este inutilă. Nu am nevoie să ştiu faţa nimanui.

Este pur şi simplu greutatea femeilor cea care-mi arată că depinde de mine şi aşteaptă manifestarea înclinatiei mele masculine; acest lucru este suficient. Ele nu se amesteca în munca noastră, ci la fel ca jucatorii de pe teren, noi trebuie să simtim această presiune.

Trebuie să simt in spatele meu privirea partii feminine, care evoca toate aceste acţiuni în mine, nu mandrie sau orice alte impulsuri egoiste, ci responsabilitatea pentru speranţa că vom intra intr-un nou nivel. Acest lucru este necesar.

Femeile nu ne imping spre acte individuale de eroism, ci în special pentru a ne ridica peste noi înşine şi pentru unitate. În acelaşi timp, fiecare dintre noi se pierde pe sine, dar împreună vom ajunge la forma de „Adam”.
Dintr-o „Discutie despre educaţia integrală” # 10, 16/12/11

Iertati-ma dar ce are umanitatea de a face cu asta

Cand cineva ajunge la Cabala nu intelege de ce are nevoie de umanitate. Cabala ne spune ca exista forte care opereaza deasupra lumii noastre si zugravesc lumea in perceptia noastra. Asta e motivul pentru care dorim sa zburam undeva in necunoscut la Creator, la sistemul Sau spiritual.

Prin urmare, omul de asemenea intelege materialul studiat personal, din puctul sau de vedere, fara sa simta nevoia urgenta de a se uni cu ceilalti. Asta e perceptia initiala, limitata, cu care noi – fiind egoisti – incepem calatoria noastra.

Doar dupa ceva ani, ca rezultat al influentei Luminii Inconjuratoare,  inteleg ca trebuie neaparat sa ma unesc cu prietenii si sa revelez Lumina in a lor interioara interconectare.

Dar cand te gandesti la tine, Lumina are un efect opus: imi demonstreaza cat de mult gresesc iar apoi observ ca trebuie sa ma unesc cu grupul. Voi descoperi Lumea superioara acolo, in profunzimile acestei uniri.

Asta e o mare revolutie in constiinta. Omul incepe sa inteleaga ca lumea spirituala chiar exista; exista in legatura dintre oameni, un loc cu coordonate complet anti-egoiste.

Apoi se iveste o problema: Cum iti demostrezi tie asta, cum te aduci pe tine mai aproape avand atitudinea corecta. Asta trebuie sa devin asa de importanta incat orice altceva sa apara complet strain. De acum inainte ma concentrez doar pe grup, pe uniunea cu el. Este singurul meu tel si nimic altceva pentru ca depind de el. Asta e al doilea nivel.

Si apoi al treilea stadiu apare, unul chiar mai complicat, cand realizezi ca trebuie sa diseminezi la scara globala.  „De cand? La urma urmei ne indreptam spre Creator. La inceput imi doresc sa ajung acolo singur, apoi realizez ca am nevoie de un grup. Dar de cand trebuie sa am grija de toti ceilalti? Un miliar de chinezi, unul de hindusi, jumatate de miliard de sud americani, jumatate de miliard de europeni, africani, ce au ei de a face cu asta? Cui ii pasa pentru cine si de ce trebuie sa o fac?”

Iar aici explicam persoanei ca ea, grupul si intreaga umanitate trebuie sa se uneasca pentru a deveni asemenea Creatorului. Alt obstacol cu care nu e de acord:” Prietenii mei si grupurile din lume au un singur scop, dar ceilalti nu au.”

Si asta e de asemenea adevarat. La urma urmei este scris:” Israel, Tora si Creatorul sunt unul.” Eu sunt  ’Israel.’ Grupul e ’Tora,’ Lumina care reformeaza. Si impreuna ne indreptam spre Creator.

Pe cealalta parte, cei 99% ramasi sunt dedesubt iar ei aspira spre placerile corporale. Asa ca de ce avem nevoie de ei?

Ca raspuns la asta, din nou si din nou, trebuie sa explicam ca suntem o veriga de legatura si ca trebuie sa devenim „ o natiune de preoti”; cu alte cuvinte, trebuie sa educam intreaga umanitate despre nevoie reciproca si unitate completa. Apoi vom lega masele la noi, precum AHP la GE si vom uni toti oamenii cu Creatorul in zece Sefirot.

Este dificil sa explici asta prietenilor din grup. In grup este campul nostru de actiune, sursa a tot si locul in care revalam totul. Circuitul se manifesta acolo: AHP, noi, Creatorul- totul in interior, totul se sfarseste in grup intr-un singur vas tesut din unirea punctelor din inimile noastre. O parte din el vine de dedesubt iar o parde de deasupra.

Grupurile noastre nu inteleg si nu doresc sa se schimbe in a fi mesagerii garantiei mutuale pentru mase. Este foarte dificil pentru o persoana sa isi tolereze ceva atat de opus, sa vada cum lucruri diferite se conecteaza intr-unul. Dar treptat totul se va rezolva.

Din partea a patra a Lectiei Zilnice de Kabbalah 14/2/2012, Introducere la Studiul celor Zece Sefirot”

Secretul mintii colective

Întrebare: Cum aranjaza Creatorul toate situaţiile pentru miliarde de oameni din lume, în fiecare moment?

Răspuns: Este rezonabil să presupunem că ai văzut cum păsările sau peştii se deplasează în stoluri şi bancuri. În mare, există milioane de comunităţi de peşti şi toate sunt în mişcare sincronizata şi compatibila. Se pare ca toate au o minte comuna; într-adevăr, sunt legati unii de altii. De asemenea, păsările nu zboară după prima pasare, ci zboara împreună, în acelaşi timp. Urmareste clipul Pasarile al studentului meu Vladek Zankovsky.

Când tigrii merg la vânătoare, menţin legătura permanentă între ei şi se simt reciproc în aceeaşi mişcare comuna. Ceea ce un copac din pădure simte, ceilalţi simt, si nu vorbim despre conexiunea printr-un sistem de rădăcini, ci în general, nu de o conexiune fizică. Şi în natură o societate produce o minte specială, o senzatie speciala a ordinii comune. Iar acest mecanism funcţionează la fel în toate şi nu este limitat de distanţă, timp, sau orice altceva.

Miliarde de oameni din lume există sub influenţa acestui spirit colectiv care ii guverneaza ca părţi ale Lui. Ei nu exista pe cont propriu. Toti acestia sunt activati de dorinţele lor, care sunt în grija forţei superioare, a Luminii. O singură comandă este suficienta de Sus şi toată lumea începe să se mişte.

Tu vezi, Creatorul este gândul creaţiei. Când mă gândesc la construirea unei case, mai întâi de toate organizez tot caietul de sarcini, printez proiectul şi numai după aceea incep constructia în conformitate cu planul. Este acelasi lucru cu gândul creaţiei şi peste toate este acest plan, care activeaza totul. Suntem in totalitate subordonati acestuia.

Mişcările şi schimbarile în dorinţele şi sentimentele noastre, acţiunile, gândurile şi imaginaţia noastra, toate acestea nu suntem noi. Pana la urma, este senzatia, însemnand ceea ce se resimte în dorinta de a primi, care este „eu-l” meu. Deconecteaza-ma de senzatie si-mi voi pierde toata constiinta, voi dispărea.

Fiecare dintre noi este o mica dorinta de a primi care-si simte propria realitate. Nu există nici o substanţă; substanţa este dorinta. Astfel, nu există nici o problemă în conducerea miliardelor. Într-adevăr, totul este un sistem, un întreg. O mica schimbare, schimbă pe toată lumea, asa cum se intampla intr-un banc de peşti.

Mintea colectivă există în fiecare grup: la nivelul naturii animale, vegetative şi neînsufleţite. De asemenea, există la nivelul vorbitor, numai ca aici vrem şi trebuie să creem aceasta legatura, noi insine, mai presus de dorinţa noastră, în ciuda dorinţei noastre. Şi numai atunci vom crea legătura cu mintea colectiva, cea superioara.

Pe scară largă, psihologii şi experţii sunt familiarizati cu fenomenul de minte colectiva: Guvernele il utilizeaza la nivelul animal pentru a forma opinia publică. În caz contrar, ei nu ar fi în măsură să controleze ţara. Şi acest lucru nu se întâmplă numai în formă de demonstraţii şi alte evenimente de masă, dar, de asemenea, la nivelul zilnic prin intermediul mass-mediei, prin zvonuri care sunt răspândite în mod intenţionat ca si cum ar fi la intamplare. Există multe canale de influenţă, iar fiecare guvern este bine familiarizat cu ele.

De aici, este nevoie să înţelegem că grupul este un întreg, o singură dorinţă, un singur gând, şi nimeni nu poate scăpa de el. Vedem cum furnicile se predau mintii colective, dar, de fapt oamenii de asemenea acţioneaza în conformitate cu acelaşi principiu. Du-te afară, în stradă, şi apoi urmăreste emisiunile de ştiri şi uită-te la lucruri de la distanţă, iar apoi a doua zi vei fi convins de asta. Atunci când o persoană iese în stradă şi devine parte a unui întreg, pierde deja controlul de sine. Ea merge împreună cu toţi ceilalţi, strigă împreună cu ei şi se predă mintii colective.

Din aceasta vedem ce este conexiunea. Dacă ne conectam, o forţă comună este creata, o dorinţă comună, un gând comun. Şi fiecare care este găsit în acest cadru, sub această influenţă, nu este în măsură să iasa. Poti scăpa de acest lucru doar cu condiţia că vei rupe limita grupului. În scopul de a face asta ai nevoie sa primesti o astfel de putere mare, care este capabila să rupă legătura reciprocă a grupului, asemanator modului în care acceleratorul de particule rupe legătura dintre particule. Trebuie să primesti o astfel de accelerare, care iti permite să rupi graniţele acoperirii defensive, şi asta nu este deloc simplu.

Pe baza acestui principiu sunt create grupuri care ajuta persoana sa devina reabilitata de la dependenta de alcool şi droguri: Incercam să ridicam această forţă a conectarii, potenţialul minţii colective, impotriva potenţialului forţei de distrugere. De fapt, nu este nici macar un creier comun. Acesta nu este compus din legătura dintre diferitele minţi ale prietenilor din grup. Mintea comuna a milioanelor de peşti nu este totalul minţilor fiecaruia dintre milioane.

Nu, ceea ce a fost creat aici este o minte, care depăşeşte fiecare termen de un milion de ori. De unde vine? Vine de la legătura dintre ei. După ce se conecteaza, ei adaugă la conexiunea lor forta Creatorului, şi acum El ii însoţeşte în fiecare mişcare.

Astfel, mintea care este descoperita deasupra tuturor nu este mintea noastră comună, insemnand că toată lumea crede acelaşi lucru. Această minte ne guvernează de deasupra. Nu este rezultata din noi. Dar noi, în legătura noastra, invitam peste noi providenţa superioara. Iar acest lucru se întâmplă la fiecare nivel al naturii.

Într-un mod similar apar revoluţiile. Deodată totul izbucneste în acest foc, astfel incat guvernul nu este capabil să-i faca fata. Aparent asta nu este clar: nu este greu să se opună agitaţiei cu forţa. Dar nu, liderii brusc se simt neputinciosi, „impotenti”. Vorbim mai mult despre sentimentul forţei superioare, care este deasupra naţiunii pe care ei au degradat-o constant. Ceva mare este revelat aici, nu ceva mic. Şi nu este important cum mulţi oameni ies în stradă, potenţialul lor interior brusc se ridică la cer, iar liderii se predau.

Din partea a 4-a a Lectiei zilnice de Cabala, 06/02/12,  „Introducere la Studiul celor zece Sefirot”

Nu vom reuşi fără sprijinul femeii

Întrebare: Care ar trebui să fie munca femeilor acum, după convenţie?

Răspuns: În principiu, munca unei femei este la fel ca a unui barbat: Este în grija pentru unitatea noastră, pentru naşterea noii noastre stari. La bărbaţi, cu toate acestea, aceasta stare este mai activa, îndreptata în special spre unificare.

Apropo, am văzut un impuls faţă de asta si în femei: in modul în care ele s-au îmbrăţişat şi s-au organizat brusc între ele. Este foarte nenatural în lumea noastră, dar pe de altă parte, intr-adevar a izvorat din sentimentul lor de lupta pentru unitate. A fost destul de minunat să observ acest lucru. Când oamenii se ridica deasupra lor înşişi, ei pierd percepţia de sex, vârstă, precum şi toate diferenţele din lumea noastră şi se unesc în trezirea internă faţă de cel superior.

Ai simţit această aspiraţie din interiorul esentei tale ca femeie, iar acum o poti descrie şi transmite tuturor celorlalte femei, astfel încât acestea sa poata avea un bun exemplu. Am fost impresionat de comportamentul femeilor: în ce măsură doresc să sprijine bărbaţii şi sunt pregătite să sacrifice totul de dragul succesului. Aceasta este munca femeilor-între ele şi în sprijinul barbatilor. Femeile constituie o singură parte feminina, iar bărbaţii o singura imagine comuna masculina şi în acest mod lucrează împreună.

Sper că veţi simţi acest lucru chiar şi mai profund. Noi nu avem încă abilitatea de a descrie senzaţiile starilor noastre. Ne lipsesc cuvintele; nu înţelegem încă unde suntem. Dar încearcă să faci asta oricum, cel puţin cu impresii psihologice. Femeile stiu cum sa faca acest lucru.

Scrieti despre voi înşivă, scrieti despre toate starile voastre, nu fiti timide. Lăsaţi să devină un exemplu pentru toate celelalte femei şi introduceţi reţeaua noastra, astfel încât prin intermediul paginii pentru femei de pe site-ul nostru sa va puteti uni şi să va pregătiti pentru următoarea convenţie. Acest lucru este foarte important. Fără sprijinul femeilor, niciun fel de succes nu va fi posibil.

Din seria de Lecţii Virtuale de Duminica 11/12/2011

Economia garantiei mutuale si globale

Sistemul economic din lumea de azi este cea mai evidentă demonstraţie a conexiunii noastre unul cu celălalt. Asta pentru că noi suntem în primul rând conectaţi prin economie, producţie şi comerţ. Vedem că sunt câteva mii de corporaţii mari în lume care sunt interconectate şi care învăluie întreaga lume fără a ne da vreo şansă să ne mişcăm.

Dar şi ei, de asemenea, nu se pot mişca! Iar acum, spre surprinderea lor, au descoperit acest lucru şi nu ştiu ce să facă. Nu au nicio libertate de mişcare în relaţiile unuia cu celălalt.

În acest fel ne este revelat sistemul comun, global al garanţiei mutuale. Noi însă nu ne-am dorit asta, nu am tins către el de la început. Dar Natura, Creatorul, ne arată garanţia mutuală, conexiunea noastră unii cu alţii. În aceste condiţii, cum ar putea să mă ajute mintea mea?

Mintea poate să mă ajute într-o singură direcţie: să permită renunţarea la mintea mea animalică şi să înceapă să înveţe cum să se familiarizeze cu acest sistem.

Dar acest sistem nu este construit după mintea mea pământească, fiindcă mintea mea este personală, individuală. Mă ajută să trăiesc în lumea egoistă, arătându-mi cum să câştig din ce în ce mai mult în propriul beneficiu, crezând că alţii sunt creaţi ca să mă servească pe mine.

Dar acum, când descopăr că sistemul cu care sunt ferm conectat şi de care sunt complet dependent, mintea mea anterioară încetează să mai lucreze. Trebuie să mă adaptez la noul sistem! E ca şi cum aş ajunge într-un loc necunoscut şi întâi de toate ar trebui să arunc o privire atentă la ceea ce este în jurul meu, să învăţ obiceiurile locului şi să mă adaptez la ele. Iar după ce le ştiu foarte bine, pot să încep să acţionez şi să îmi îmbunătăţesc propria stare.

Dar cum să ajungem să cunoaştem acest sistem global în care ne regăsim dacă nu îl putem prefigura cu mintea noastră pamântească? Chiar şi aceste corporaţii uriaşe care par să controleze lumea, în realitate nu controlează nimic. Şi acest lucru li se revelează acum. Mintea fiecărei persoane individuale nu funcţionează aşa cum nici mintea corporaţiei nu funcţionează.

Rezultă că acum ştiu că trebuie să mă debarasez de mintea mea animalică şă să obţin o minte nouă – un mod integral de gândire. Aceasta va fi o minte creativă, o minte a unui sistem comun, adică mintea Creatorului.

Nu va fi uşor pentru noi să o obţinem. Va trebui să ne dezvoltăm pe noi înşine să ne transformăm în unul conectat la tot, încercând să ne simţim pe noi înşine ca un singur om, ca un singur sistem. Apoi vom atinge acest unic sistem conectat şi astfel vom „finaliza” dorinţa noastră egoistă şi ne vom conecta unii cu alţii. În acest mod, vom construi treptat vasul nostru comun, reunind părţile dispersate din Lego.

În interiorul conexiunii dintre noi, vom descoperi mintea superioară, programul, esenţa ei, şi apoi vom înţelege ce se întâmplă! Numai în acest caz starea noastră va fi corectată.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 10/21/2011 „Mintea în acţiune

Salvarea omenirii este unitatea ei

Opinie: (Vyacheslav Ivanov, profesor la University of California, Los Angeles, Moscow State Lomonosov University, Membru al Russian Academy of Sciences, din mn.ru) „Eu sunt un suporter al guvernării internationale. Am fost invitat ca expert al ONU.

Ne autointitulăm Triglav International Society. …Ea include profesori, politicieni şi experţi în tehnologie din multe ţări diferite. Noi încercăm să convingem lumea că trebuie să ne unim. ..Desigur, asta nu înseamnă să creăm guvern mondial în sens literal. Dar avem nevoie de un anume fel de unire pentru a aborda problemele cheie în colectiv.

Eu cred că umanitatea se dezvoltă în funcţie de legi semnificative. De aceea, vom fi îndreptaţi spre o unire reală, ceea ce înseamnă că teribilele conflicte care molipsesc lumea sunt neglijabil de mici în comparaţie cu aceaste sarcini majore. Aceste obiective sunt preocuparea tuturor – toată omenirea ar putea fi omorâtă. Pentru a nu pieri, trebuie să stabilim în cele din urmă o structură de operare comună.

Acest lucru va fi, cred, problema deceniilor următoare. Nu avem unde să fugim de asta. Celelalte opţiuni sunt teribile.

Salvarea umanităţii este problema principală. Eu încă cred că dacă universul a consumat atâta efort ca să ne creeze, nu îi va fi pe plac dacă noi vom permite să ne autodistrugem.”

Unde este ambreiajul?

Intrebare: Oamenii sunt de acord cu ideea de garantie reciproca, dar nu stiu ce sa faca cu ea. Oamenii accepta explicatiile noastre de bunavoie, dar ce urmeaza dupa asta?

Raspuns: Este suficient. Pentru inceput ii explici persoanei situatia despre interconectarea integrala, informand-o asupra faptului ca in lumea noastra globala nu putem sa intram in protectionism sau izolare. “Nu este treaba mea” nu mai este o scuza. Toti suntem interconectati ca si rotile dintate, fie ca vrem asta sau nu, iar acolo nu exista vreo pedala de ambreiaj care sa ne separe pe unii de altii. Nu este nici o alta sansa: pur si simplu trebuie sa tinem cont unii de altii, sa intelegem esenta unitatii reciproce si sistemul unui om singur. Doar folosind legile sale vom putea decide ce vom putea face impreuna de acum incolo.

In trecut am fost separati, iar eu am putut lua de la tine tot ce am vrut pentru nevoile mele. Dar acum, cand suntem uniti impreuna, nu mai iau inca un “sac” de la tine, ci pur si simplu il mut dintr-un loc in altul in depozitul nostru comun. Dar la sfarsit asta imi va dauna.

Inca nu realizam insemnatatea unui “singur sistem”. Daca nu iei in considerare toate partile sale, nu poti actiona. Lumea ne demonstreaza astazi interconectarea generala, iar acesta este doar primul, cel mai mic, cel mai apropiat nivel spiritual. Fara sa urcam la el, nu vom putea repara nimic in viata noastra. De la o zi la alta presiunea externa va creste, suruburile se vor strange si mai tare, conditiile acestui prim nivel vor deveni mai clare, iar cerintele mai precise.

La sfarsit vom ajunge sa cunoastem sistemul singular, sa il intelegem, sa ni-l includem si sa ne potrivim pe interior regulilor sale. Apoi dintr-o data vom vedea abundenta peste tot. De indata ce vom atinge unitatea, abundenta va iesi la lumina. Va deveni clar ca pacea si ordinea vor domni peste tot si ca am atins pacea primului grad spiritual.

Dupa aceea cel de-al doilea grad va fi revelat si din nou vom intalni dezordinea, haosul, nedreptatea… In felul acesta vom continua sa descoperim nepotrivirea noastra cu gradul urmator spre care urcam.
Din partea a cincea a lectiei zilnice de Cabala 10/16/11, “Pacea in lume”

Deci ai iesit la protest? Ai noutati!

Intrebare: In 15 Octombrie va avea loc un protest social in intreaga lume. Cu ce fel de actiuni trebuie sa participam?

Raspuns: Pentru inceput, nu putem sta deoparte, departe de lume si nu putem pleca de langa oameni. Este scris: „Ma aflu printre oamenii mei”. De-a lungul timpurilor, Cabalistii au pastrat socoteala a tot ceea ce s-a intamplat, cu toate ca ei insisi au stat in umbra.

Simtind pulsul publicului si procesele care au loc in societate, ei au modernizat intelepciunea Cabalei in mod corespunzator. Pentru ca, scopul Cabalei este de a revela forta superioara in aceasta lume. Cand se manifesta intre noi, in noi, atunci vom atinge perfectiunea.

De aceea venim la demonstratie impreuna cu ceilalti oameni. Si cel mai bine ar fi sa nu fim simtiti sau recunsocuti acolo. Pentru ca, o demonstratie nu este locul in care sa dai explicatii. Trebuie doar sa distribuim materialele noastre, care trebuie bine gandite si verificate inainte. Sa lasam fly-erele sa isi gaseasca drumul in diferite tari si in diferite limbi. In ele oamenii vor citi despre adevaratele probleme si solutia lor, si vor gasi de asemenea un link catre site-ul nostru, care va da o multime de explicatii detaliate.

Este foarte important sa folosim citatele oamenilor de stiinta care ne impartasesc punctul de vedere. Punctul lor de vedere ar trebui subliniat in paginile site-ului nostru.

Asadar, la demonstratii ar trebui sa socializam cu toti sau sa ne identificam cu toti ceilalti, dar tot ce trebuie este sa dam acele fly-ere. In acest fel invaluim masele cu informatiile noastre in loc sa pierdem timpul in conversatii particulare. In aceste circumstante acesta este tot ce ni se cere. Tot restul tine de mesele rotunde, de discutii si clarificari, care sunt forme nepotrivite in acest caz. Dati-i omului materialele, lasati-l sa le puna in buzunar sau poseta si o zi sau doua mai tarziu ne va gasi el.

Asadar noi nu reprezentam pe nimeni, lucram doar ca si „postasii”, distribuind din mana-in-mana materialele. Explicatiile vor fi auzite in liniste. Ele sunt revelate de-a lungul discutiilor, in cautarea raspunsurilor.

De aceea, pentru inceput, nu lua metoda din Israel drept exemplu. Totul este diferit in locatia ta, asa ca actioneaza independent. Introdu parerile oamenilor de stiinta in materiale si da fiecarui participant la demosntratie fluturasul tau cu mesajul clar, si cu datele de contact.  De asemenea, incearca sa te faci auzit in locul in care protestatarii se intalnesc in internet. Pentru asta nu este nevoie sa fii in contact cu organizatorii.

Intrebare: Cum ar trebui sa fie mesajul?

Raspuns: Mesajul este simplu: Toate problemele lumii sunt cauzate de faptul ca lumea a devenit integrala si globala, dar noi nu ii corespundem inca. Dimpotriva, am ramas in urma pentru ca nu suntem uniti si nu ne unim. Ca sa sprijinim asta, citam cuvintele oamenilor de stiinta ca dovada.

Mai mult, pentru a ne uni, nu trebuie sa provocam dezordine sau sa rasturnam pe cineva in nici un fel. Prima data trebuie sa intelegem ca unificarea este cu adevarat necesara, iar apoi putem merge la discutii. Trebuie sa organizam locuri unde sa comunicam cu ceilalti si unde vom pune bazele fundatiei pentru unitatea noastra. Aceste locuri cel mai adesea vor fi virtuale si de aceea putem invita toata lumea sa vada site-ul nostru.

Planul este asta: cauza problemelor – solutia – parerea oamenilor de stiinta – si locul in care sa invitam oamenii pentru pentru a incepe o discutie si a ajunge la o solutie, in loc ca iar si iar sa iesim in strada. Cat timp vom rezista in felul asta si ce ne va aduce?

In afara de asta, fluturasul nostru trebuie sa evidentieze faptul ca noi nu suntem pentru dezordine. Pentru ca sunt multe forte implicate in protest care sunt interesate sa provoace dezordine.
Din partea a 5a a  Lectiei zilnice de Cabala 10/10/11, “Peace in the World”

Un Mesaj Coplesitor

Intrebare: Astazi criza a ajuns in toate colturile lumii si nimeni nu intrevede solutia ei. De ce sa nu examinam sistemul economic in mod analog cu sistemul nostru de educatie, si sa il oferim lumii?

Raspuns: Noi putem oferi o descriere minunata a economiei in perioada corectiei finale: o societate echilibrata, un consum in limitele necesitatilor rezonabile, conservarea naturii si a omului, dezvoltarea unica a unor proiecte care economisesc timp si energie si aduc benficii sanatatii oamenilor….Toate acestea sunt logice si usor de comunicat in scris, daca nu scrieti despre recompensele egoiste, ci despre necesitatile de baza, armonia dintre noi si natura.

Insa cum putem ajunge la acest stadiu? Cum putem explica asta magnatilor moderni celor care decid soarta intregii lumi? Ei manipuleaza guverne care in schimb manipuleaza oameni. Deci cum le putem prezenta lor acest scop final? Cum le putem spune despre fazele de pe calea catre acesta? Ei pot intreba:”Si noua ce ne ramane?” Ce le putem spune?

„Veti primi exact aceeasi masura ca o casnica obisnuita, iar miliardele voastre vor fi returnate nevoilor naturii pentru a repara dezordinea pe care ati creat-o cu consumul vostru excesiv. Dincolo de asta, va veti bucura in interior, spiritual. Nu veti mai fi ca niste „cocosi de top”, facand parada cu mandrie de valorile voastre. Va veti maturiza si asta va va da placere. Va veti simti impliniti de dobandirea unui nivel inalt.”  Acesta, in schimb va trezi dispret.

Veti fi capabili sa explicati toate acestea unui magnat astfel incat el va fi ademenit de ideea unei vieti eterne, perfecte, astfel incat va dori sa intre in eternitatea naturii insasi, si sa reveleze un nivel mai inalt in ea?…”Veti trai ca niste magnati respectabili. Chiar si atunci cand corpul vostru animat moare, acesta nu sunteti voi. In fond, veti deveni Umani, in adevaratul sens al cuvantului spiritual….”

Acest lucru functioneaza doar pentru indivizii rafinati, desi si ceilalti pot intelege asta imediat. De aceea astazi, noi diseminam intregii lumi forta garantiei reciproce, si nu ne adresam magnatilor, ci oamenilor. „Merita sa ne apropiem unii de altii, astfel incat viata noastra sa devina mai buna.” Si intre timp, avand in vedere viitorul, noi introducem Lumina in oameni, forta unitatii. De indata ce ei sunt plini cu aceasta forta, ei incep sa inteleaga mai mult si sa fie de acord cu noi, vazand un beneficiu real in garantia reciproca. Astfel ei vor avansa.

Calea catre inima nu este prin minte. Asta pentru ca nivelul mintii corespunde nivelului dorintei careia ii serveste. Mintea nu se poate ridica deasupra dorintei. Deceptionati de iluzii, noi ne putem uita doar la fiinta noastra animata, insa mintea ni se pare a fi varful creatiei. Insa in realitate mintea noastra este chiar mai jos decat dorinta animata, este mai mult un servitor al ei.

Prin urmare, singura oportunitate pe care o avem este de a schimba dorintele oamenilor, care se pot schimba doar sub influenta Luminii. Oamenii nu va vor intelege si voi va veti simti ca niste idioti sau mistici, sau in cel mai bun caz, oameni care viseaza la pace si iubire pe planeta.

Exista o singura solutie: de a ne uni unii cu altii si sa le dam oamenilor forta unitatii. Doar asa se vor inalta la un nou nivel de intelegere, perceptie si acord cu noi. Mai mult, mai tarziu, de indata ce vor intelege, ei vor vedea ca este mai bine pentru ei sa ne urmeze pentru ca pot intelege mesajul nostru in totalitate. Dobandind forta unitatii, ei se vor ridica la un nivel la care va deveni clar ca trebuie sa ni se alature, asa cum este scris in Tora:”Ei se vor „agata de hainele voastre,” adica de vesminte, de vasele exterioare, si vor spune, „Duceti-ne acolo!”

In mod clar, va aflati chiar acolo unde trebuie sa le vorbiti oamenilor cate putin despre economie, educatie, si despre lumea viitoare astfel incat in prima faza sa nu ii indepartati. Insa cel mai important lucru este sa le transmiteti forta unitatii. Aceasta este diseminarea. In  Introducere la Panim Meirot UMasbirot, Baal HaSulam scrie ca atunci cand fiii lui Israel au devenit plini cu aceasta forta a unitatii, aceasta se imprastia catre ceilalti. Noi trebuie sa fim gata sa primim aceasta forta si apoi sa o raspandim oamenilor, care vor deveni receptivi la influienta Luminii Hassadim, care le va fi oferita din inima.

Nici mai mare, nici mai mic, ci egal cu oricine

De multe ori, suntem induşi în eroare şi mituiti în munca noastră de mândrie, care ne face să credem, „Eu voi fi responsabil, eu va controla totul.” Aceasta apare în forma cea mai primitivă, aşa cum se întâmplă în lumea obisnuita atunci când o persoană nu da altora oportunităţi, încearcă să-i evite, şi nu este gata sa mearga împreună cu ei ca egali.

Cu toate acestea, avem nevoie de relaţii deschise, unde eu nu încerc să fiu mai mare sau mai mic decât altii. Nici fiind mai mic decât alţii nu este bine, pentru că asta nu te lasa sa fim prieteni. Şi natural, fiind mai mare, de asemenea, nu te lasa sa fim prieteni.

Este necesar să fim absolut egali-insemnand a te opri sa te simti pe tine! Mă simt pe mine doar atunci când sunt mai mare sau mai mic decât altii, dar atunci când eu sunt egal cu ei, nu mă simt, ci numai o legătură între noi toţi, plutind împreună cu fluxul său.

Acesta este sentimentul pe care ar trebui sa-l avem în mod constant. Uneori, devine dezvaluit în timpul convenţiilor, reuniunilor diferite şi evenimentelor speciale. Cu toate acestea, trebuie sa-l menţinem tot timpul, deoarece acest sentiment al conexiunii între noi este ceea ce se va transforma in Lumina şi revelare a Creatorului.

Pentru moment este doar un sentiment al nostru de a fi conectati şi uniti. Acesta este doar construirea vasului. Dar în cele din urmă, acest vas va ajunge la starea de daruire si apoi vom simţi Lumina în interiorul nostru.
Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala, 9/20/11, Shamati