Sufletul este dorinţa care a fost creată de Lumină, care, în final, trebuie să atingă similitudinea cu Creatorul.

Lumina (reprezentată de semnul plus pe desenul nr 1) creează o dorinţă egală (semnul minus). Totuşi, odată ce ea intră în dorinţă, ele se anulează. Dorinţa nu percepe Lumina ca o plăcere, deoarece ele sunt opuse.

Totuşi, odată ce dorinţa primeşte calitatea Luminii, aceasta începe, puţin câte puţin, să se transforme în opusul său. Intenţionează să facă o restricţie (Tzimtzum) şi funcţionează numai cu Lumina Reflectată, cu alte cuvinte, primeşte şi se bucură numai atunci când simte că dăruieşte celui care îi dă plăcere. În acest mod, ajunge la egalitate cu Creatorul.

Cu alte cuvinte, Lumina vine la mine cu dorinţa de a-mi face plăcere, dar eu o accept doar dacă mă simt în echivalenţă cu Creatorul,  ca în exemplul cu gazda şi oaspetele.

Gazda doreşte să aducă plăcere invitatului, să-i dăruiască tot ce are (săgeata marcată cu “a” care reprezintă plăcerea, deplasându-se şi intrând în dorinţă). Totuşi, oaspetele nu acceptă decât cu condiţia ca ei să fie identici (săgeata marcată cu “b”, intenţia sau Kavana).

Dacă intenţia acţiunii mele este de a întoarce tot ceea ce primesc de la gazdă, mai târziu, în calitate de invitat, pot accepta plăcerea. Cu alte cuvinte, nu fac decât acţiunile care mă apropie de gazdă, Creatorul, care mă fac echivalent cu El.

În lumea noastră, trăim în acţiunea de primire în propriul interes. Noi dorim să primim cât mai mult posibil. Nimic altceva nu ne interesează.

De aceea, noi atingem o stare în care epuizăm posibilităţile noastre, cu alte cuvinte, corelarea între plus (ceea ce primim de la gazdă) şi minus (care există în noi) dispare şi ne oprim să primim plăcere. În acest mod, natura, Creatorul, ne împinge să lucrăm la un al doilea nivel, într-o stare de similitudine cu Creatorul.

A munci la un al doilea nivel ne face “umani”, Adam (care vine din cuvântul “Domeh” care înseamnă similar cu Creatorul).

Adam este o structură pur spirituală care nu există decât în intenţie. Noi  devenim umani doar datorită intenţiei de a dărui, noi devenim similari cu Creatorul. Altfel, suntem animale muncind doar cu egoismul nostru ca şi toate celelalte părţi ale creaţiei.

A deveni echivalent cu Creatorul înseamnă a atinge nivelul Său de perfecţiune, starea de eternitate, nemurire, tot ceea ce este deasupra lumii noastre. Nu există decât trei tipuri de materie în lumea noastră: mineral, vegetal şi animal. Aici, omul este, de asemenea, un animal. El munceşte pentru existenţa sa, trăieşte un anumit timp şi moare.

Pentru a face posibil pentru noi ca să ne ridicăm la nivelul uman, sistemul de interacţiune dintre Lumină şi dorinţă trece printr-un număr mare de stări care sunt menţionate ca “alcătuirea unui sistem de lumi”.

Lumina coboară din lumea Infinitului în lumea noastră şi trece printr-o varietate de stări. Noi le studiem în înţelepciunea Cabala. Lumina şi dorinţa (reprezentate de plus şi minus în figura 2) interacţionează ca un dipol.

Cum Lumina influenţează dorinţa, o învaţă puţin câte puţin, o construieşte şi o schimbă. La început, Lumina şi dorinţa sunt divizate în cinci părţi între ele, numite Partzufim.

Lumea Adam Kadmon se împarte în Keter, Hochma, Bina, Zeir Anpin şi Malchut. Luminile Yechida, Haya, Neshama, Ruach şi Nefesh le corespund. Este împărţirea fizică exactă între dorinţă şi plăcere.

Apoi, se produce un lucru foarte interesant. Dorinţa doreşte să devină echivalentă cu Lumina,  a primi pe deplin cu intenţia de a dărui şi nu reuşeşte. Asta se întâmplă în lumea Nekudim, care încetează să mai existe după ruptură.

Care este semnificaţia rupturii ? Principala condiţie de primire este dorinţa creaturii de a deveni asemenea Creatorului, pentru a nu mai simţi ruşinea şi a primi plăcere pentru El (vezi figura 1).

Atunci când, în lumea Nekudim, creatura doreşte cu adevărat să primească de dragul Creatorului. Cu alte cuvinte, enorma dorinţă întreagă care a fost creată doreşte să primească numai pentru a dărui, în întregime 100%.

Să presupunem că, atunci când fac o restricţie şi nu primesc nimic, mă pun într-o stare în care gazda depinde de mine şi eu nu depind de ea. Tu vrei să mă tratezi cu lucruri care-mi plac, le doresc cu pasiune şi nu pot trăi fără ele, dar, dacă sunt capabil să fac o restricţie, atunci devin independent. Aparent, tu ai făcut totul pentru a mă mulţumi, dar, cum simt că depind de tine, resping această satisfacţie. Nu doresc să simt ruşine. Asta mă arde, mă privează şi mă face dependent de tine.

De aceea, eu refuz acest cadou până ce gazda şi cu mine vom simţi că ne-am schimbat rolurile. Gazda încearcă să mă convingă să încerc cadoul său. Ea spune: “Eu fac asta pentru tine, ştiu că-ţi place asta, am încercat atât de greu” şi îi fac o favoare, acceptând să îl iau. Cu alte cuvinte, schimbăm rolurile. În loc să fiu un primitor, devin un dăruitor, făcând o favoare Lui.

În acest mod, refuzul meu, restricţia dorinţei mele, îmi permite să ating o stare în care, în loc să depind de gazdă, Ea depinde de mine şi asta nu are importanţă, deoarece Ea are totul şi eu nu am nimic. El vrea să mă bucure, dar eu domin dorinţa Lui cu voinţa mea şi deci, eu domin Gazda deoarece, la început, El a vrut să mă mulţumească şi eu nu i-am permis Lui acest lucru.

În acest caz, omul nu este un animal, contrar stării precedente, când primea de la plus în minusul său şi toată viaţa se învârtea în jurul primirii de plăcere pentru sine. Acum, el intră într-o stare diferită, o stare de intenţie, unde el devine semnul plus care conferă gazdei şi Gazda este minus, deoarece El doreşte ca invitatul să fie mulţumit.

Apoi, Lumina şi dorinţa se împart în cinci componente (cinci porţii, de exemplu), o acţiune simplă are loc. Dorinţa primeşte toată Lumina cu intenţia de a dărui şi acum, există enorme dorinţe interioare în această dorinţă, pe care nu le lua în considerare înainte. Ea începe să simtă că doreşte să profite de plăcere, încât nu-i mai pasă dacă este pentru a dărui Creatorului.

Să spunem că am împins (respins) o senzaţie dorită, foarte plăcută, de câteva ori. Totuşi, de îndată ce am primit-o, plăcerea pe care am trăit-o era atât de mare, încât nu sunt capabil să o refuz. Uit imediat că sunt în măsură să o refuz, să o resping. Plăcerea începe să mă domine. Aceasta este ceea ce se întâmplă şi este ceva ce nu poate fi luat în considerare înainte ca plăcerea să fie primită. Această plăcere suplimentară apare în mine când mă simt în echivalenţă cu Creatorul.

Faptul este că, atunci când încep să primesc plăcere, simt o aromă suplimentară celei pe care am simţit-o deja din acest cadou. Am creat o intenţie pentru a aduce plăcere Gazdei, această plăcere suplimentară se trezeşte în mine acum şi nu pot face nimic cu privire la asta. O dorinţă suplimentară apare, pe care Creatorul nu a creat-o înainte sub influenţa Luminii.

Dorinţa iniţială a fost creată, pur şi simplu, sub influenţa darurilor pe care El mi le-a oferit şi acum, o dorinţă suplimentară se trezeşte în mine, o plăcere suplimentară de a fi ca El, dar nu am luat asta în considerare înainte.

Acum, descopăr că sunt incapabil să accept cadourile Gazdei, de dragul Lui. Întreaga mea intenţie, toate planurile mele de a deveni independent, de a deveni precum Gazda, au dispărut, şi nu pot să le realizez. Această stare este numită lumea Nekudim.

De ce lumea Nekudim nu există? Deoarece Kli-ul nostru, vasul şi ecranul  creat, intenţia de a dărui gazdei, se rup şi se amestecă cu Lumina (vezi figura 2).

Înainte, noi nu aveam intenţia, dar acum, ea a fost activată între dorinţă şi Lumină.

De aici, cele trei componente: dorinţa, intenţia şi Lumina (plăcerea), există în natură total dependente unele de altele. Ele au fost amestecate şi poartă informaţii despre interdependenţa lor.

Altă lume apare după rupere: lumea Atzilut, lumea corecţiei. Toate dorinţele care pot corespunde intenţiei, deci Luminii, sunt corectate în ea.

Dorinţele necorectate rămase se împart în trei părţi: lumile Beria, Yetzira şi Assiya. Aceste dorinţe nu pot fi corectate decât printr-o structură specială numită “om” în lumea noastră.

Este vorba de o structură foarte complexă care conţine o multitudine de dependenţe posibile. Este creată cu un singur scop: ne permite să ne corectăm şi să devenim precum Creatorul.

Totuşi, partea ce mai interesantă este aceea că, sistemul se compune dintr-o multitudine de mici dorinţe, unde fiecare conţine două părţi.

În plus, prima parte a dorinţei mele este în contact cu o parte a unei dorinţe adiacente şi cealaltă parte este în contact cu o parte a unei alte dorinţe adiacente şi, în acest mod, devenim incluşi mutual în altă dorinţă.

Chiar dacă fiecare dintre noi reprezintă o dorinţă separată, cele două părţi ale sale depind de cineva aproape de ea. În acest mod, mă bazez pe cei care sunt aproape de mine şi este acelaşi lucru cu toată lumea. Ca şi cum am fost încorporaţi în altul. Este un lucru foarte important!

Acest lucru poate fi văzut sub forma paşilor,  în care fiecare pas se compune din două jumătăţi de paşi adiacente. Este vorba despre o treaptă superioară care este mereu în mine şi primesc Lumina care vine în mine şi de aceea partea mea superioară depinde de asta.

Partea mea inferioară este în interiorul pasului următor şi, de aceea, depind se asemenea, de asta.

Astfel, se dovedeşte că, chiar dacă sunt la mijloc, nu depinde de mine. Eu depind de partea superioară care este în interiorul meu şi de partea inferioară care este în interiorul ei.

Pe cont propriu, nu sunt nimic. În acest mod, fiecare dintre noi depinde de cei care, ierarhic, sunt deasupra lui sau sub el. Totuşi, există o parte specială a acestei structuri, partea noastră mediană. Ea este foarte specială şi este numită “a treia din partea de mijloc a Tifferet”, Sefira Tifferet. Ea este liberul nostru arbitru.

Principiul este că, fiind într-un sistem închis absolut complet, care conţine nivelurile mineral, vegetal, animal şi om, nu avem nicio libertate când este vorba despre alegerea noastră. Totul în acest sistem este deja gata – condus, determinat şi nimic nu depinde de noi. Toate gândurile şi dorinţele noastre, tot ceea ce ni se întâmplă, este determinat în avans: unde ne naştem şi cine vom fi, cu cine vom avea relaţii, când vom trăi şi când vom muri. Totul este predeterminat, mai puţin un lucru: posibilitatea de a folosi partea centrală a Tifferet, pentru a controla conexiunea dintre paşii (nivelurile) inferiori şi superiori în raport cu mine. Această parte a Sefira Tifferet nu depinde nici de partea superioară, nici de treptele de mai jos.

Cu alte cuvinte, dacă ar trebui să mă separ în zece Sefirot, zece părţi, s-ar părea că am o parte neutră la mijloc şi că pot controla această parte neutră. Practic, dacă dorim să fim sub controlul nostru, atunci tot viitorul nostru depinde de capacitatea noastră de a controla această parte neutră.

Acţiunea de control este dorinţa mea de a avea un tip de conexiune cu Partzufim inferior şi exterior care mi-ar permite să construiesc un singur întreg cu ei. Doresc să mă neutralizez în raport cu ei, să fac totul pentru binele lor. În acest mod, îi conectez prin mine.

Dacă acţionăm în acest mod, vom fi la fel ca Lumina. Ea ne va umple şi va circula prin noi, fără nicio interferenţă din partea noastră. Asta este întreaga nostră muncă.

Este foarte uşor de realizat. Dezvoltarea progresivă a umanităţii ne aduce la întrebarea privind sensul guvernării, sensul vieţii, sensul stării noastre. Lumea începe să înţeleagă că a ajuns într-un impas şi apoi, Cabala este revelată: o ştiinţă pentru a transforma dezvoltarea voastră în direcţia cea bună, de dorit, care explică cum putem să participăm, să evităm suferinţa şi cum putem ajunge la starea cea mai de sus: deasupra morţii, deasupra inferiorităţii noastre, deasupra senzaţiilor noastre actuale.

Cabala devine revelată atunci când începem să ne punem întrebări în legătură cu acest subiect. Ea explică faptul că există doar un singur mod de a ieşi din impas, de a ne neutraliza şi de a exista de dragul conexiunii cu alte elemente. Numai atunci vom începe să deţinem guvernarea ca oaspete şi gazdă. În general, oaspetele depinde în întregime de Gazdă, dar, când spune Gazdei că nu doreşte să primească de la El, cu alte cuvinte, nu vrea să folosească dorinţa sa în forma naturală, el devine guvernant şi nu guvernat.

Deci, ce putem guverna? Ceea ce avem sunt iubirea şi ura, atracţia şi respingerea, plus şi minus.

Toate elementele din natură există în starea de bună interacţiune şi armonie deoarece nu au libertatea de voinţă. Totuşi, deoarece omul este ultimul stadiu de dezvoltare egoistă a materiei, are această libertate de voinţă, care apare doar în partea mediană, a treia parte a Tifferet. De aceea omul simte ruşine în faţa gazdei sau a altora. Acest sentiment de ruşine, sentimentul de respingere sau atracţie, îi dă posibilitatea de a se ridica deasupra dorinţelor sale. În acest mod, devine guvernant şi nu guvernat. Aceasta este esenţa înţelepciunii Cabala.

Deci, când începem să ne conectăm, într-o primă etapă, respingerea absolută apare între noi, infinitul. Conform naturii noastre, nu există niciun mijloc prin care ne putem include reciproc. Suntem toţi de un egoism absolut.

Dacă realizez prima restricţie TA (Tzimtzum Aleph), cu alte cuvinte, nu vreau să mă folosesc de dorinţele mele egoiste, astfel devin neutru în raport cu celălalt.

Atunci încep să acţionez ca un oaspete în raport cu Gazda, din iubire pentru celălalt, integrând dorinţele sale în mine.  În acelaşi timp, este ca şi cum aş fi deasupra Lui. Eu sunt precum Creatorul faţă de El, deoarece vreau să Îi dăruiesc, să Îl mulţumesc.

În acest mod, am devenit asemănător cu Creatorul într-o anumită măsură. Când acţionez în acest mod, Lumina superioară vine asupra mea şi apare o legătură specială între mine şi Creator, Lumina. Ea începe să circule în noi.

Asta se întâmplă atunci când noi realizăm prima restricţie şi acest lucru este suficient pentru a se ridica deasupra nivelului nostru egoist corporal. Caracteristica următoarei etape este că includ dorinţele celuilalt în mine. O dorinţă dublă este formată în mine şi este ca şi cum aş fi “însărcinată” – eu şi embrionul, obiectul pentru care acţionez, ambele există în mine. Încep să înţeleg şi să îl simt. El devine parte din mine. În acest mod, menţin două dorinţe, a mea şi a sa.

Încep să primesc Lumină suplimentară de la Creator deoarece am devenit de două ori mai mare. De fapt, am devenit mai mult decât de două ori, pentru că vreau să dăruiesc şi dezvolt o enormă dorinţă suplimentară, forţă. Acum, o intenţie de a dărui partenerului meu, prietenului meu este formată în mine. Am deja un ecran şi încep să muncesc pentru el ca şi cum aş munci pentru a dărui. În acest mod, imensa Lumină Superioară nu vine de la mine. Ea începe să circule între mine şi el.

Această Lumină nu dispare, deoarece ea este în mişcare constantă între noi. Acestă senzaţie de Lumină în noi se numeşte sentimentul existenţei eterne. De obicei, când nu există intenţie de a dărui, când Lumina intră în dorinţă, ea o stinge. La fel cu oricare dintre dorinţele noastre: eu mănânc şi beau şi, când plăcerea mea atinge un anumit grad de realizare, ea dispare. Asta se aplică la toate plăcerile corporale (hrană, sex, familie, interacţiuni plăcute), deoarece plăcerea intră direct în dorinţă şi ele se anulează reciproc în măsura în care sunt în opoziţie. Plăcerea umple dorinţa. Dorinţa se diminuează şi dispare complet.

Cum pot face ca plăcerea să fie constantă? Senzaţia de plăcere este numită percepţia vieţii. Aceasta este Lumina.

Fără Lumina Reflectată, ajungem la starea de goliciune. Plăcerea intră în dorinţă. Ele se anulează reciproc şi la final, obţineţi un zero.

Totuşi, atunci când funcţionăm conform principiului de dăruire, mă regăsesc la mijloc, între Partzuf superior (cel de deasupra mea) şi cel inferior (mai jos de mine) şi, la rândul lui, el între mine (eu deasupra lui) şi cel mai jos de el şi aşa mai departe. Noi suntem interconectaţi printr-un lanţ. În acest mod, fiecare dăruieşte celui de lângă el, acela dăruieşte celui de lângă el şi aşa mai departe şi nu se pierde nimic, dar toată lumea câştigă.

Deoarece partea superioară şi o parte inferioară există în mine şi încep să mă simt ca şi cum aş fi infinit deoarece tot ceea ce există deasupra mea (partea superioară 1) şi tot ceea ce există mai jos de mine (partea inferioară 2) sunt ambele incluse în mine.

În cele din urmă, întreg universul este conectat la mine, prin toate aceste elemente şi simt că folosesc întreg universul, lumea Infinitului. Asta obţinem atunci când suntem conectaţi corect la celălalt. Este revelaţia sufletului.

Atunci când suntem într-o stare de dăruire, ajungem progresiv să ne apropiem unii de alţii, începem să realizăm ceea ce numim lumile superioare.

Încep să mă apropii de prietenul meu din lumea Assiya, Beria, Atzilut şi Adam Kadmon şi, atunci când sunt complet lângă el, intru în starea numită Lumea Infinitului.

Toate lumile sunt definite ca depăşirea dorinţei noastre egoiste, distanţa dintre noi, ura transformată în iubire, plus şi minus.

Astfel, atunci când depăşesc minusul meu actual egoist, acesta devine materie, unde percep Lumea Infinitului, eternitatea, perfecţiunea. Este munca noastră reală.

Atunci când ne unim şi interacţionăm corect cu celălalt, dorim să creăm un grup. Un grup este ceva care nu există în niciunul dintre noi. Este starea pe care dorim să o atingem.

Atunci când ne separăm de noi înşine, facem o restricţie asupra noastră pentru binele grupului şi nu de dragul nostru, ajungem la o sumă de dorinţe, o sumă de intenţii, o sumă de aspiraţii şi noi o facem pentru binele stării numite “grup” şi nu un individ. Astfel, sistemul conexiunii noastre la intenţie şi nu la dorinţă, este grupul.

Toate dorinţele pe care le restricţionăm sunt respinse şi numai intenţiile noastre rezistă în grup. În acest mod, ne ridicăm la etapa următoare, în care nu mai existăm în dorinţele create de Lumină, ci doar în intenţii.

Este starea de “a trăi în intenţie, mai degrabă decât în dorinţă”, este starea existenţei în lumea superioară.

De fapt, în lumea noastră, judecăm o persoană în funcţie de modul în care îi tratează pe ceilalţi. Aceasta este intenţia. Totuşi, când dorim să ne ridicăm deasupra vieţii noastre corporale actuale, la început trebuie să facem o restricţie asupra noastră, adică să oprim folosirea dorinţei noastre în modul în care a fost creată iniţial, făcând un efort spre centrul grupului.

De aceea, întreaga înţelepciune se rezumă la a învăţa modul corect de a ne uni, separat de egoismul nostru şi a conduce intenţiile noastre înainte.

Scopul muncii noastre este de a conecta intenţiile noastre. Lumea superioară, următoarea etapă de dezvoltare a umanităţii, este formată din ele. Dorinţele şi plăcerile nu sunt tema lumii superioare. Doar intenţiile sunt.

Din Congresul de la Stockholm, 30.08.2013, Lecţia 2

Filed under: Congrese, Munca spirituala | Add Comment →