Noul nivel al congreselor

Întrebare: Ce am obţinut de la acest congres ? Este un sentiment comun de iubire între prieteni?

Răspuns: Nu există sentimente comune. Avem nevoie doar de o corecţie completă. Nu vrem mai puţin. Vom deveni o singură imagine a unei unice fiinţe umane, aducând întreaga lume într-un sistem unificat. Asta-i tot şi nimic altceva!

Este primul congres pentru care ne-am pregătit, în avans, cu conştiinţa că am venit aici pentru a munci serios. Nu este un congres în care eu urc pe scenă şi toată lumea ascultă, aşteptând poveşti interesante şi apoi să danseze şi să cânte. Este vorba despre un congres în care muncim în noi înşine, împreună.

Acţiunea cea mai importantă are loc între noi, în noi! Eu nu vă corectez decât puţin şi amintiţi-vă că asta ar trebui să fie între toată lumea şi eu sunt acolo cu voi.

Noi ne pregătim pentru prima dată de la congres şi toate congresele noastre ulterioare vor fi organizate în acest mod. Poate că, în timp, vor lua o formă diferită şi vor deveni practic, virtuale, dar toate au ca scop concentrarea, pentru a comprima intenţiile noastre de a le îmbina.

Din Congresul de la St Petersburg, “Lecţia pregătitoare”

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed