Un atelier este o acţiune specială. Aş spune sacră. Vream să clarificăm o întrebare, să o clarificăm, nu să răspundem, pentru ca să ne fie clară. Apoi, vorbesc despre ea pentru a da explicaţii în câteva minute. Iar apoi, stând în cerc, vom discuta cum să găsim soluţia logică, soluţia reală la întrebare, dar nu ceea ce este descris în cărţi. În nici un caz nu ar trebui să ne bazăm pe vorbele înţelepte ale Cabaliştilor ci, mai degrabă, să comunicăm din inima noastră, pentru a păstra conexiunea unul cu altul.

Totuşi, eu trebuie să îmi accept prietenul ca măreţ, infailibil. Nu contează ce nonsensuri spune. Este sentimentul meu că este stupid; îl văd aşa pentru că nu sunt conectat suficient cu el. Dacă l-aş iubi aş simţi că, prin el, Creatorul este cel care îmi vorbeşte.

Astfel, în timp ce stăm într-un grup de zece, trebuie să înţelegem cu claritate cum să ne relaţionăm între noi. Reprezentanţii Creatorului stau în faţa mea şi ei îmi spun adevărul absolut. Trebuie să suprim orice criticism, orice distragere, orice m-ar îndepărta de ei. Ei spun, fără să realizeze, lucruri cu care nu pot fi de acord, sunt împotrivă lor; nu vreau să le aud; văd totul stupid, ca deja trecut, standard şi identic. Toate mi se par aşa, pentru ca eu să mă ridic deasupra lor.

Aşadar, suntem în faţa unei munci interioare imense.

Din Lecţia preliminară 8/16/12, Congresul Kharkov “Să ne unim să urcăm”

Filed under: Congrese, Munca in grup | Add Comment →