Al treilea principiu din relaţiile familiale este acela că atunci când o persoană simte că ei îl iubesc şi sunt îngrijoraţi de bunăstarea lui, asta trezeşte în el o mare bucurie şi îl obligă să răspundă cu o relaţie similară. În acest fel, ne dăm exemplul unul altuia.

Suntem de acord să lucrăm la sistemul de relaţii dintre noi şi astfel acţionăm conştiincios şi înţelegem ce se întâmplă. Nimeni nu îşi permite „să vorbească repede fără să se gândească”  la ce îi vine legat de partener. Vrem să construim o familie bună, aşadar ne jucăm cu relaţii perfecte, care nu există cu adevărat pe moment, dar cu speranţă că vom ajunge la asta.  Ne arătăm unul altuia că acesta este doar un joc pe moment, dar este un joc care avansează şi devine tot timpul din ce în ce mai uşor şi mai aproape de adevăr.

Suntem obligaţi să jucăm, deoarece am fost de acord asupra acestui lucru!

Întrebare: Şi daca încerc să construiesc o relaţie bună cu soţia mea, dar nimic nu ajută pentru că ea este o egoistă aşa de mare încât refuză să facă vreun pas către mine?

Răspuns: Asta spune că nu am acţionat înţelept, altfel m-aş juca cu egoul ei  şi aş înconjura-o din toate părţile. Ea depinde de mine şi dacă este o mare egoistă este un semn că are mari dorinţe pe care le pot împlini. Astfel, eu controlez situaţia.

În general, întreaga problemă constă în faptul că noi nu ştim cum să ne jucăm cu acest ego. Cu cât creşte mai mult ego-ul uni om, cu atât acesta devine mai mult ca un copil, ca un copil mic. Este foarte uşor să obţii reacţia corectă de la el, dacă acţionezi corect cu el, deoarece nu el este stăpânul lui ci depinde complet de ego-ul lui.

Om (Gever) este acela care nu este capabil să se depăşească şi este imposibil să îl influenţezi în mod direct. Nu îl poţi rănii, te „prăbuşeşti” asupra lui şi el rămâne în picioare.  Dacă partenera ta este un egoist de acest gen, nepregătită să se controleze, te poţi juca cu ea la fel cum te joci cu un copil mic.

Trebuie să ne arătăm intenţionat unul altuia o bună relaţie, chiar să exagerăm, şi să verificăm dacă primim o relaţie similară în schimb. Dacă nu este o relaţie similară, trebuie să lucrăm la asta. Încerc să îi dau ei o relaţie bună tot timpul, dar dacă nu văd o relaţie similară în schimb, mă reţin de la a face asta. Încerc să fac ceva bun din nou şi dacă primesc o reacţie bună, îi dărui o şi mai caldă relaţie. Dacă nu, mă distanţez şi eu. Mă prezint intenţionat, arătându-i că sunt gata să o tratez bine, dar numai cu condiţia ca şi ea să facă la fel.

Astfel ne construim cuplul: unitate, comunicare, ceea ce se cheamă o „familie”. La fel trebuie să mă comport şi cu copiii, cu ajutorul „morcovului şi băţului”. Întreaga metodă se construieşte pe concesii; mă ridic deasupra egoului, într-o manieră calculată  şi controlată, conform cu un program care a fost specificat de la început.

Dar asta nu este doar iubire absolută necondiţionată care va trezi dispreţ în altă persoană.  Trebuie să arăt că iubesc, că cedez la tot, că mă anulez, dar nu astfel încât partenerul să facă orice vrea. Chiar şi părinţii care au o iubire infinită pentru copiii lor, nu trebuie să arate asta. Trebuie să adaug „judecată la milă” şi „milă la judecată”, controlând situaţia cu ajutorul acestor două mijloace, funcţie de reacţii.

Îmi stabilesc scopul de a ajunge la o conexiune şi îmi informez soţia despre asta. Dar ea trebuie să ştie că în această unificare eu am două mijloace în posesie: judecata şi mila, iubirea şi ura, iar una nu lucrează fără alta. Aşa cum este spus: „Iubirea acoperă toate păcatele”. Suntem de acord să descoperim toate păcatele şi să le acoperim cu iubire, sau nu? Daca da, haide să încercăm.

Este la fel ca atunci când conduc o maşină. Întorc volanul către dreapta sau stânga pentru a menţine direcţia corectă. Problema noastră este că nu suntem sensibili la partener, la celălalt. De aceea, mă întorc către soţie cu o cerere de a fi sensibil la ea. Ce soţie ar refuza asta? Este plângerea eternă a femeii legată de soţ, că nu o înţelege, nu se uită la ea şi nu vrea să împărtăşească experienţele ei.

Iar eu din contra, îi cer să se descopere în faţa mea  pentru a mă putea conecta cu ea. Depinde de mine să înţeleg cum înţelege ea, cum simte şi cum reacţionează în ceea ce mă priveşte. Dacă ştiu toate astea, atunci pot să stăpânesc relaţia noastră din familie cu ajutorul volanului. Şi va simţii şi ea şi va începe să îşi controleze volanul ei în ceea ce mă priveşte pe mine, pentru ca, în final, aceste două volane să se unească într-unul singur, pe care îl întoarcem împreună.

Acesta este un proces emoţional, ca şi cum doi dintre noi ne găsim pe o scala opusă, încercând să menţinem balanţa tot timpul. Egoul fiecăruia creşte tot timpul şi se echilibrează vis a vis de partener. Aşadar ne echilibrăm tot timpul, reînnoind mereu relaţiile noastre. Asta ne permite să avem o dezvoltare adâncă şi infinită, în care descoperim o întreagă simfonie a iubirii.

Din serial nr. 46 al emisiunii de pe KAB.TV “O nouă viaţă” 8/1/12

Filed under: Casatorie, Copii, Educatie | Add Comment →