Viața a zburat ca un vis

Întrebare: O persoană știe cu adevărat ce vrea?

Răspuns: Nu știe niciodată. Întreabă persoanele în vârstă și îți vor spune, „Noi nici măcar nu am observat cum am trecut prin viață și ce am făcut cu ea. Și dintr-o dată a alunecat. Îmi amintesc de mine la 20 de ani și un pic la 30, iar ultimele trei sau patru decenii nici măcar nu mi le mai amintesc. ”

Întrebare: Dar e posibil să trăim conștienți. Ce ne împiedică? Să presupunem că, atunci când am fost un copil, părinții mei mi-ar fi spus, „Fii atent la tine însuți, ești făcut din dorințe”?

Răspuns: Dacă ne-ar fi pregătit să înțelegem lumea într-un mod corect! Dacă doar familia și școala ne-ar fi pregătit, atunci ar fi fost diferit! Unde sunt acele familii și școli? Ele nu există.

Părinții mei nu au știut cum să mă educe, ei nu au fost învățați asta la școală, și nu m-au învățat nici pe mine. Rezultatele sunt: mi-am trăit viața fără să știu cum s-o trăiesc, și mi-am educat copiii, de asemenea, fără să știu cum să-i educ, iar ei, de asemenea, îmi educă nepoții fără să știe cum.

În acest fel trecem de la o generație la alta. Dacă te uiți la umanitate de pe margine, vei vedea că comportamentul nostru nu se potrivește deloc cu inteligența noastră, cu capacitatea noastră interioară! Uită-te cum ne irosim!

Astfel, principala problemă cu umanitatea este educația. Dacă am educa o generație în mod corect, atunci am corecta toată omenirea, am schimba toată viața de pe fața pământului.

Din emisiunea de pe Kab.TV „Discuții cu Michael Laitman,” 3/11/12

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: