“COVID-19 ne-a dat o lecţie de smerenie” (Medium)

Medium a publicat noul meu articol “COVID-19 Has Given Us a Lesson in Humility


Probabil, niciun pericol nu a fost minimalizat mai mult decât coronavirusul. Din primul caz, virusul a fost descris ca un tip de gripă, o amenințare neglijabilă pentru sănătate și, practic ca nefiind o problemă. Cu toate acestea, putem vedea deja că această eroare are un impact imens asupra societății umane. În mod ascuns, COVID-19 a zdrobit bazele civilizației umane. În termen de două luni, umanitatea a capitulat ȋn fața unui inamic pe care nu-l poate vedea, auzi, mirosi, gusta sau atinge și a cărui nocivitate este îndoielnică.

„Cu toții am învățat cât de vulnerabili suntem, cât de dependenți suntem unul de celălalt, pentru nevoile noastre cele mai de bază, de la sănătate și hrană, la compasiunea umană.”

Gripă sau nu, unul câte unul, guvernele au revocat toate activitățile publice, congregațiile religioase și politice, convențiile profesionale, sportul și divertismentul, centrele comerciale, fabricile, companiile de înaltă tehnologie, transportul și recreerea. În ciuda costurilor de neimaginat, șefii de stat au cedat din mers erorii și au oprit națiunile ȋn drumul lor.

Și mai extraordinar acum, deoarece guvernele încearcă să repornească țările, oamenii nu sunt încântați să participe. Nu numai că nu au avut venituri în timpul blocajului, deși acest lucru este adevărat. Este mai profund decât atât: umanitatea își pierde interesul pentru o civilizație care îi apreciază pe oameni în funcție de portofelele lor.

Deși factorii de decizie și magnații solicită oamenii să revină la locul din care au plecat în urmă cu două luni, cum aşteaptă să profite mai mult din recuperare, pe cheltuiala noastră, acest lucru nu se va întâmpla, nici de data aceasta. Oamenii s-au schimbat.

Nu numai magnații și factorii de decizie au primit o lecție umilitoare de la virus, ci noi toți. Cu toții am învățat cât de vulnerabili suntem, cât de dependenți suntem unii de alții, pentru nevoile noastre cele mai de bază, de la sănătate și hrană la compasiunea umană. Am învățat că ceea ce ne face cu adevărat fericiți sunt familiile calde și prieteniile bune, nu tendințele la modă și colegii cu zâmbet fals.

Învățăm să fim egali. Ne dăm seama că este mai satisfăcător să ȋmplinim decât să concurăm, că este atât de profitabil să împărtășim, să ne pese și să fim în sfârșit liberi de propriul egoism. Prin supunerea egoului nostru, COVID-19 ne-a dat viață.

Și aşa cum face un copil mic, şi noi facem pași de copii. Uneori ne vom împiedica, uneori vom cădea, dar obiectivul nostru trebuie să fie clar tot timpul: ȋnvățăm să ne unim. Dacă ne străduim să trăim în unitate, viața însăși ne va învăța ce trebuie să păstrăm din trecut și ce trebuie să alungăm. Nu trebuie să luăm decizii în avans, ci doar să încercăm să ne conectăm unul cu celălalt și să vedem ce fel de societate apare, cum se adresează membrilor săi, își recompensează campionii și își mustră dușmanii.
Pe măsură ce valorile noastre se schimbă, la fel vor fi cauzele bucuriei și întristării noastre. Aspirațiile noastre se vor adapta fără efort la noul mediu și vom prospera, atunci când toată lumea din jurul nostru prosperă.

Întrucât conexiunea umană va fi scopul final al societății, nu ne va fi frică pentru noi înșine, pentru copiii noștri sau pentru cei din grija noastră. Nu va trebui să ne facem griji pentru mâncare, locuință, îngrijire medicală, educație, prieteni pentru copiii noștri sau prieteni pentru noi înșine. Pur și simplu, nu va trebui să ne facem griji. Și singura noastră cerere va fi să facem același bine pentru alții, cum fac ei pentru noi.

Ar trebui să ne temem de virus și să ne ȋngrijim de sănătatea noastră, dar ar trebui, de asemenea, să fim recunoscători că a venit în ajutorul nostru. Ne-a salvat din a ne ucide reciproc și a ne distruge planeta; ne-a dat o șansă să începem din nou. Deci, cu toată sinceritatea, sunt recunoscător pentru lecția de smerenie pe care COVID-19 ne-a oferit-o tuturor.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: