Medium a publicat noul meu articol “COVID nu este un virus, este un tsunami”

Pe 26 decembrie 2004, la ora 9:30 dimineața, un val neobișnuit de mare și rapid s-a năpustit peste marea liniștită a dimineții, a udat oamenii surprinși pe plaja din Koh Lanta, Thailanda, s-a prăbușit pe plajă și a târât câteva scaune înapoi, spre mare. Lisa Anckarman, pe atunci o fetiță de cincisprezece ani, a filmat valul și multe dintre cele întâmplate după aceea. La început, spune ea: „Oamenii au rămas pe plajă și un murmur confuz s-a răspândit printre localnici și turiști. Răspunsul a fost șocant, continuă ea, totuși oarecum amuzată. Dar, când oamenii urmăreau scaunele plecând spre mare, „atunci a apărut un urlet. Privirile amuzate s-au întors spre orizont, pentru a vedea un perete de noroi și apă care se apropie. La început, scrie ea, „mă străduiesc să înțeleg ceea ce văd.” Și apoi, „aerul din jur s-a umplut de panică completă”. Anckarman, tânără și atletică, a apucat-o pe sora ei cea mică și a alergat pe cel mai apropiat deal.

Au supraviețuit, dar în acea zi, aproape un sfert de milion de oameni și-au pierdut viața în urma tsunamiului. Seismul care a provocat tsunamiul a fost al treilea cel mai mare înregistrat vreodată și a avut cea mai lungă durată de acţiune observată vreodată – între opt și zece minute. Cu toate acestea, în marea majoritate a zonelor de coastă care înconjoară epicentrul cutremurului, nu a sunat nicio alarmă înainte de venirea valurilor.

După părerea mea, cea mai mare problemă a noastră astăzi este aceea că suntem foarte asemănători cu acei naivi care erau pe plajă. Credem că acesta este doar un val mare; va lua câteva scaune cu el în timp ce se retrage și acesta este sfârșitul. Nu ne dăm seama că este începutul unei serii de valuri, fiecare mai mare și mai devastator decât predecesorul său, și că atunci când va acoperi totul, lumea noastră se va schimba pentru totdeauna. COVID-19 nu este întregul eveniment; este primul val „neobișnuit de mare și cu o mișcare rapidă”. Acesta este motivul pentru care multe persoane sunt confuze și amuzate, neștiind dacă ar trebui să o ia în serios sau nu. Dar ar trebui să luăm cu toții în serios COVID-19.

Noua lume se formează invizibil de zeci de ani, cu toate că ne-am opus sosirii ei. Am încercat tot ce am putut pentru a menține consumismul și concurența nemiloasă, cu orice preț, dar doar am întârziat inevitabilul. Acum, în sfârșit, presiunea tectonică s-a ridicat până la punctul în care plăcile au alunecat într-o nouă poziție, presiunea a fost eliberată imediat, iar rezultatul – un tsunami schimbător al vieţii mondiale. Nu trebuie să ne păcălim pe noi înșine; valurile care vor urma COVID vor fi mai mari și mai devastatoare. Vom scăpa de impactul lor numai dacă vom acționa acum.

Schimbarea care se construiește este o transformare în relația noastră cu lumea și cu societatea, faţă de alte persoane. Este o revoluție în percepția noastră despre realitate, de la a vedea lumea prin ochi individualisti până la a o vedea prin ochii colectivului. Totuși ne opunem în continuare tranziției. Egourile noastre ne spun că este doar un val; în curând ne vom întoarce la sărbătorirea vieții, epuizarea planetei și exploatarea oricui putem, în mod deliberat sau inconștient. Dar egoul nostru ne înșală. Majoritatea celor care au rămas pe plajă la 26 decembrie 2004 nu au supraviețuit valurilor care au urmat. Nici cei care insistă astăzi să-și îngroape capul în nisip.

Cu cât ne vom îndrepta mințile, inimile și corpurile pentru a construi o societate bazată pe responsabilitatea reciprocă, includerea tuturor părților societății și construirea unui sentiment de comunitate, cu atât mai curând vom scăpa de virus și ororile sale ulterioare.

Spre deosebire de 2004, am avut numeroase alarme. Mulți oameni au avertizat că paradigma noastră este nesustenabilă. Eu însumi scriu și vorbesc despre asta de cel puțin cincisprezece ani, dar pledoariile mele au fost întotdeauna întâmpinate cu o toleranță ȋngăduitoare, dacă nu cu dispreț flagrant.

Acum am trecut de faza de a suna alarma; suntem în mijlocul evenimentului. Ar trebui să facem ceea ce ni se spune: să păstrăm distanța socială, să purtăm măștile și să începem să ne uităm unde suntem. Locurile de muncă din trecut dispar sau mor repede. Mașinile vor face cea mai mare parte a muncii fizice, iar munca umană se va raporta tot mai mult la conexiunile umane. Va fi o abundență de ocupații necesare pentru construirea unei noi societăți, bazată pe grijă, solidaritate, coeziune socială – toate acele valori pe care le-am ridiculizat de atâta timp. Acum sunt vitale pentru existența noastră. Fără ele, nu vom putea face nimic, nici măcar să menținem lanțurile de aprovizionare cu alimente pentru a ne hrăni pe noi înșine și familiile noastre. Astăzi, responsabilitatea reciprocă nu este o noțiune elegantă; este la fel de necesară ca mâncarea și apa, deoarece fără ea, nu vom avea nici una din acestea.

Trebuie să înțelegem că de-acum vom înota împreună sau ne vom îneca singuri.

Filed under: Coronavirus, Diseminare, Educatie, Educatie integrala | Add Comment →