“Deasupra micimii noastre” (Medium)

Medium” a publicat noul meu articol “Deasupra micimii noastre


Este ușor să detectăm noi faze în dezvoltarea umanității: Dacă apare un nou nivel de interconectare și interdependență, este un semn că am trecut într-o nouă fază. COVID-19 este un caz clasic de apariție a unei noi faze.

Până acum, chiar și în cele mai grave lovituri pe care le-a suferit umanitatea, cum ar fi cele două războaie mondiale sau Moartea Neagră, nu a fost implicată toată umanitatea. Coronavirusul a adus prima pandemie care își merită cu adevărat numele. Acesta este un semn clar că evoluția realității a intrat într-o nouă fază. Cu cât acceptăm acest lucru mai repede și încetăm să ne așteptăm ca viața să revină la modul pre-coronavirus, cu atât este mai bine pentru noi toți.

Acest supervirus nu este doar un alt virus.

Impactul său asupra lumii ne obligă să ne ridicăm la noi niveluri de conexiune. Până de curând, foarte puțini oameni se gândeau la sănătatea altcuiva. Acum, cu toții ne gândim la sănătatea altcuiva. Deși există în mod clar un motiv egoist în acest gând, este totuși un nivel de conexiune pe care nu l-am putut realiza până acum. Chiar dacă nivelul de contaminare în societate scade, vom continua să ne gândim la sănătatea altora, deoarece nu vom dori ca aceștia să se îmbolnăvească și să ne pună în pericol propria sănătate. În acest fel, virusul ne-a conectat din greșeală și ne-a făcut să ne luăm în considerare unii pe alții.

Odată ce un astfel de nivel de interconectare și interdependență se manifestă, acesta nu scade. De acum înainte va trebui să calculăm toate mișcările noastre ca societate și nu ca indivizi. În mod clar, aceasta este o schimbare foarte dificilă, de care ego-urile noastre se feresc, dar evoluția nu se potrivește cu egoul nostru. Evoluția avansează pe drumul său, care a fost întotdeauna spre creșterea complexității, creșterea interconectării și interdependenței și, prin urmare, creșterea considerării celorlalți. Faptul că egoul nostru nu este confortabil cu acestea, este irelevant. Acest virus sau următorul, sau cel de după, ne va impulsiona să învățăm să ne gândim la alții, nu mai puțin decât ne gândim acum la noi înșine. Măsura încăpăţȃnării noastre, va fi și măsura durerii noastre.

Scopul naturii nu este să ne tortureze.

Scopul său este să ne conducă spre o bucurie mai mare și mult mai profundă decât ne putem imagina azi. Natura își propune să ne deschidă ochii către toată realitatea, pentru a ne face atotştiutori. Cu toate acestea, natura poate face acest lucru numai dacă ne ridică peste concentrarea noastră asupra propriului sine. Trebuie să ne ridice la înălțimi din care vom putea vedea întreaga lume, nu doar propriile noastre corpuri mici. Pentru a face acest lucru, trebuie să ne ridicăm privirea deasupra micimii noastre.

La fel cum o mamă scoate în dureri copilul din pântecele său, printr-un canal îngust, toată umanitatea este acum împinsă din vechea sa lume spre o realitate nouă, o nouă lume. La fel cum un bebeluș nu are de ales decât să se nască, tot așa vom fi născuți în lumea nouă, deoarece presiune după presiune, conștiința noastră acceptă realitatea interconectării. Dar, odată ce o acceptăm, vom descoperi că lumea în care trăisem înainte era întunecată, strȃmtă și inhibitoare

Prin empatie cu ceilalți, vom afla ce înseamnă iubirea adevărată.

Vom descoperi ce înseamnă responsabilitatea reciprocă și cum fiecare dintre noi este atât de unic încât întreaga lume nu va fi completă dacă nu vom fi acolo, pentru a-i da partea noastră. Vom trăi într-o realitate de expresie personală totală și devotament absolut față de umanitate, în același timp. Ne vom simți mulțumiți și în siguranță și vom da acest sentiment tuturor celor din jurul nostru și întregii realități. Viața va înceta să fie un coșmar și va începe să fie lumea de vis, pe care cu toții simțim că ar trebui să o trăim.

Realizarea acestor recompense depinde în totalitate de contribuția noastră reciprocă. Doar dacă vom cânta în acelaşi ton cu toții, lumea nouă va apărea. Și până când nu ne vom aduna împreună, va trebui să suportăm consecinţele coronavirusului.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed