“Încotro ne îndreptăm cu COVID pe scaunul şoferului” (Linkedin)

Noul meu aricol pe Linkedin “Încotro ne îndreptăm cu COVID pe scaunul şoferului

Acum este mijlocul verii, iar COVID se răspândește tot mai repede. Peste câteva luni, pe măsură ce temperaturile scad, se va răspândi și mai repede. Acesta nu va fi un alt sezon de gripă; ne va acoperi complet.

În acest moment, în continuare, guvernele ȋncă pot să aplice programe de ajutor, dar numerarul se scurge rapid și în curând nu ne va mai rămâne nimic. Când se va întâmpla acest lucru, vom regreta că l-am consumat pentru salvarea unor afaceri fără speranță, dar acele companii vor dispărea de tot, la fel ca și banii și va trebui să revenim la elementele de bază.

Mașinile vor face marea majoritate a tuturor lucrărilor de care umanitatea are nevoie pentru susținerea sa, iar oamenii vor fi liberi să socializeze. Treptat, vom realiza că motivul bolii noastre, toate bolile, de fapt, sunt legăturile noastre negative. Cu atâta răutate și gânduri rele unul despre celălalt, a fost imposibil să construim o civilizație durabilă, astfel încât coronavirusul a venit și ne-a obligat să repornim sistemul. Dacă insistăm să îl rulăm din nou așa cum a fost, nu va funcționa. Dacă acceptăm situația, chiar dacă este involuntar, și urmăm dictatul COVID de a vedea că fiecare primește elementele de bază de care are nevoie și ne petrecem timpul conectându-ne unul cu celălalt, totul va funcționa și virusul nu ne va afecta.

Aceasta, conform înțelepciunii Cabalei, este întreaga idee a COVID-19; rade secolul precedent și ne trimite înapoi la elementele de bază: să obțineți ce aveți nevoie și să mulțumiți că le-ați obținut.

Dar nu ne va menține acolo. Putem produce mult mai mult decât ne trebuie, dar noi păstrăm pentru noi înșine, astfel încât rămâne blocat și nu ajunge nicăieri, iar oamenii sunt ȋnfometaţi și producătorii falimentează. COVID ne va învăța să producem doar ceea ce ne este necesar și să vedem că toată lumea primește asta. Atunci lucrurile se vor derula lin.

La început, vom face asta pentru că va fi singura cale de a supraviețui. Dar, odată ce sistemul începe să funcționeze, vom realiza că acesta este un mod de a trăi mult mai satisfăcător. Mașinile vor face marea majoritate a tuturor lucrurilor de care are nevoie umanitatea pentru susținerea sa, iar oamenii vor fi liberi să socializeze. Treptat, vom realiza că motivul bolii noastre, a tuturor bolilor de fapt, sunt conexiunile noastre negative.Cu atâta răutate și gânduri rele unul despre celălalt, a fost imposibil să construim o civilizație durabilă, astfel încât coronavirusul a venit și ne-a obligat să repornim sistemul. Dacă insistăm să ȋl continuăm din nou așa cum a fost, nu va funcționa. Dacă acceptăm situația, chiar dacă involuntar, și urmăm dictatul COVID de a vedea că fiecare primește elementele de bază de care are nevoie, și ne petrecem timpul conectându-ne între noi, totul va funcționa și virusul nu ne va afecta.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed