Transformarea din embrion în om

De ce natura face procesul nașterii să fie acompaniat de o asemenea agonie teribilă? Adevărul este că după aceea această durere se transformă în forță. Durerea experimentată de o femeie în timpul nașterii copilului o întărește și îi dă mai tărziu în viață putere enormă, care îi permite să aibă grijă de bebeluș și să îndure încercările vieții.

Suferința experimentată în timpul nașterii copilului întărește corpul femeii. Prin urmare, o femeie care a dat naștere este mai puternică decât o femeie care nu a dat naștere și este mai puternică și mai răbdătoare decât un bărbat.

Durerile nașterii sunt foarte benefice pentru sănătate, dau femeii răbdare și rezistență în viață. Prin urmare, suferința prin care trece acum umanitatea în conexiune cu coronavirusul îi va da putere pentru dezvoltare în viitor.

Până la urmă noi va trebui să trecem dintr-o lume în alta, ca un bebeluș care este născut din pântecul unei mame care se transformă dintr-un embrion într-un om. După naștere el începe să se comporte într-un mod complet diferit și să se obișnuiască cu o realitate nouă și o lume nouă în afara pântecului mamei. Corpul unui nou născut începe să acționeze independent: copilul plânge, zâmbește, învață să asculte, să vadă și apoi să vorbească.

Copilul de asemenea trece prin durerile nașterii, deși nu la fel de puternic ca mama. El pierde toate senzațiile pe care le-a avut în interiorul mamei sale. Mama sa îl împinge afară, însă și el face un efort să iasă afară. Desigur, el nu înțelege ce face ci acționează instinctiv la chemarea naturii.

Natura forțează bebelușul să se întoarcă cu capul în jos și îi dă putere să iasă din uter prin canalul îngust al nașterii pentru a fi născut. Bebelușul de asemenea face o treabă grozavă la naștere.

Astăzi fiecare din noi este un asemenea embrion, iar pântecul mamei este mediul nostru. Noi trebuie să fim născuți cu ajutorul mediului și să trăim într-un mediu nou, simțind mediul ca un Partzuf (ebraică – față) al sufletului nostru.

Suntem forțați să renunțăm la viață obișnuită în lumea veche unde am simțit căldură, încredere, protecție. Acum noi plecăm din acest loc și ieșim într-o lume nouă pe care nu o cunoaștem. Cum putem să trecem prin această stare, să depășim această barieră?

Încă nu este vizibil că uterul începe să se deschidă. Totul este închis pentru acum, deși contracțiile au început deja. Însă aceste contracții, presiunea asupra umanității în interiorul pântecului, nu sunt direcționate încă. Embrionul încă nu și-a întors capul în jos și va dura timp ca el să fie născut.

Întoarcerea capului în jos este o schimbare a valorilor, a tot ceea ce a fost important înainte. Capul în sus înseamnă că cel mai important lucru pentru mine este egoismul meu și propria mea existență egoistă. Însă acum vreau să abandonez această abordare, să anulez, să uit de mine însumi și să încep să mă comport într-un mod nou, ceea ce înseamnă că mă întorc cu susul în jos.

Tot ceea ce a fost important pentru mine nu mai este important, dar ce este important acum este ceva complet diferit de ce a fost înainte: dăruirea, unificarea, iubirea pentru aproapele său. Vechile valori ale societății umane, hrană, sex, familie, bani, putere, cunoaștere, toate acestea își pierd valoarea în lumea nouă unde noi toți vom fi născuți împreună. Omul acționează pe principii complet diferite.

Principalul lucru pentru noi este să ne unim și să revelăm o realitate nouă în conexiunea dintre noi, o putere superioară, ne unim cu ea și constant întărim acest contact.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: