A se ridica deasupra timpului

O persoană se umple cu adevărat atunci când dobândeşte o nouă viaţă, de a dărui, a oferi şi atunci când descoperă că forţa care umple lumea este forţa de iubire şi dăruire.

Multe persoane în vârstă descoperă asta la finalul vieţii lor, şi regretă faptul că nu s-au putut identifica cu această forţă. Prin urmare, noi trebuie să învăţăm oamenii că o viaţă nouă eternă este reală. Astfel, chiar la o vârstă fragedă, o persoană va şti la ce să se aştepte şi cum să facă uz de timp. Umplerea corectă a timpului este necesară pentru a ne duce la un nivel de existenţă deasupra timpului.

Timpul ne este dat efectiv pentru ca noi să putem să ne ridicăm deasupra.

Asta se obţine servind societatea în mod corect, atunci când persoana ajută societatea şi societatea o ajută şi astfel, cele două, omul şi societatea, se ridică deasupra timpului.

Trebuie să înţelegem că noi resimţim timpul în corpul nostru fizic, în timp ce în exteriorul corpului, timpul nu există. O persoană are o percepţie interioară foarte subiectivă privind timpul, deoarece noi măsurăm timpul în funcţie de modul în care corpul nostru funcţionează: frecvenţa respiraţiei noastre, ritmul nostru cardiac şi metabolismul nostru, adică în conformitate cu corpul nostru fizic.

Dacă mă detaşez de corpul meu fiziologic, pot să mă ridic pe o altă axă a timpului. Nu mai percep trecerea timpului, ci numărul acţiunilor pe care pot să le efectuez de fiecare dată când sunt în această axă. Prin urmare, sunt total independent de timp.

Este dificil de imaginat, dar această dimensiune există. Chiar Einstein a spus că timpul este relativ. Putem spune multe despre timp, atunci când se termină, atunci când se schimbă, cum putem să-l întindem sau să-l comprimăm. Timpul nostru psihologic depinde total de corpul nostru fizic. Dacă dorim să ne ridicăm în afara acestui corp spre nivelul următor, spre noul nivel spiritual, spre conştiinţa noastră, putem să ne detaşăm de timpul corpului nostru.

Corpul va continua să trăiască, dar vom dobândi o percepţie adiţională de absorbţie şi extracţie şi, în intrările şi ieşirile din acest sistem, vom începe să simţim viaţa în termenii timpului care este măsurat doar în funcţie de acţiunile de dăruire şi de primire, şi nu în funcţie de ceasul sau orbita Pământului sau alte obiecte cereşti în spaţiiu. Asta nu are de-a face cu vieţile noastre, deoarece noi suntem mult mai complecşi şi sublimi decât aceste orbite şi aceste cicluri care măsoară timpul şi viaţa.

Din kab.tv, “O Nouă Viaţă”, 22.04.2014

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: