“Antisemitism: Latura nepoliticoasa a Marii Britanii” (Times Of Israel)

Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Antisemitism: Latura nepoliticoasa a Marii Britanii

„Întoarceți-vă în camerele de gazare” și „evrei murdari” sunt doar câteva dintre atacurile antisemite din ce în ce mai frecvente asupra tinerilor și copiilor evrei din Marea Britanie, care se confruntă și cu saluturi naziste, insulte și scuipături asupra lor. Între timp, evreii ortodocși adulți au fost bătuți cu brutalitate în plină zi în atacuri neprovocate. De ce este ura față de evrei atât de virulentă și fără ruşine în Regatul Unit atȃt de formal și adecvat?

Un total uluitor de 2.255 de incidente antisemite au fost înregistrate în 2021, cel mai mare total înregistrat vreodată în Marea Britanie și un număr record în ultimii ani de oriunde în Europa. Studiul realizat de Community Security Trust, un grup britanic de monitorizare a antisemitismului, a constatat o creștere cu 34% a incidentelor antisemite, față de 1.684 de cazuri înregistrate în 2020 de ură față de evrei.

În ultimele săptămâni, camerele de securitate au documentat cazuri deosebit de grave, cum ar fi bătăile neprovocate ale evreilor Hasidici. O mamă ultra-ortodoxă care mergea pe o stradă din Londra cu cei doi copii ai săi, unul într-un cărucior, a fost agresată verbal de un bărbat care a strigat: „Nu vrem evrei aici”. Într-un alt caz, copiii din afara unei școli evreiești au fost victimele insultelor antisemite ale unui bărbat care i-a amenințat: „Voi evreii, sunteți atât de răi, aș vrea să am o armă să vă împușc”. În decembrie anul trecut, în timpul sărbătorilor Hanukkah, în Londra, adolescenți evrei care călătoreau cu autobuzul au fost atacați de un grup de bărbați care i-au insultat și chiar i-au scuipat.

Generația mai tânără de evrei britanici este noua țintă a celor care urăsc evreii, nu pentru că ar fi o țintă ușoară, ci mai ales pentru că antisemiții nu își pot imagina o nouă generație de evrei care să crească în Marea Britanie.

Un astfel de comportament, desigur nu este așteptat în Marea Britanie aparent politicoasă, calmă și echilibrată. Am călătorit prin Marea Britanie de mai multe ori și pot depune mărturie că bunele maniere nu fac decât să ne înșele și să mascheze antisemitismul adânc înrădăcinat, care fierbe de generații.

De ce este așa? Motivul este că, cu cât o societate este mai avansată și mai cultă, cu atât devine mai antisemită, și nu invers așa cum s-ar putea crede. De fapt, pe lângă faptul că sunt foarte dezvoltați, britanicii au și o latură foarte neplăcută, simplă și încăpățânată. Pe lângă calomniile medievale de sânge care sunt încă prezente și folosind conflictul israelo-palestinian drept pretext, au toate elementele pentru a fi cu adevărat antisemiţi.

Tocmai din dezvoltarea lor au înțeles clar că evreii au un rol special, pe care nu îl îndeplinesc. Acest rol este de a se conecta pozitiv „ca un popor cu o singură inimă”, de a dezvolta relații armonioase, unificate între ei, pentru a deveni un exemplu pentru restul lumii, pentru a deveni o lumină pentru națiuni.

Întreaga umanitate simte că totul depinde de ego sau de interesul propriu și că noi, evreii, am ridicat ștacheta egoismului la cel mai înalt nivel. Ei așteaptă ca noi să echilibrăm acest ego depăşindu-ne diferențele și unindu-ne în beneficiul tuturor. Dacă nu atingem acest scop, împiedicăm calea bunătății și liniștii pentru toți și apare antisemitismul.

Ura virulentă care se ridică în Marea Britanie și în întreaga lume ar trebui să servească drept o trezire pentru a ne uni și a dezlănțui forța pozitivă a naturii care va fi activată atunci când vom deveni unul. Acum depinde de noi să fim o lumină pentru națiuni, să aducem unitate, pace și liniște lumii, deschizând calea şi pentru alţii. Atunci vom garanta un viitor bun pentru această generație și pentru generațiile viitoare.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed