The Times of Israel a publicat noul meu articol “Atât de mult pentru a fi recunoscător de această Zi a Recunoştinţei ”

Ziua Recunoștinței este o sărbătoare așteptată de americani tot anul. Familia extinsă și prietenii lasă deoparte munca și călătoresc pe distanțe mari pentru a se reuni pentru o zi de sărbătoare, stând în jurul mesei de sărbători, împărtășind amintiri și mulțumind. Dar anul acesta va fi diferit. Criza economică și de sănătate din cauza pandemiei poate strica planurile pe care mulți le aveau în minte. Deci, s-ar putea să ne întrebăm: Există cu adevărat ceva pentru care să fim recunoscători în 2020? Absolut. Națiunea se confruntă cu o oportunitate unică de a se uni, în ciuda atmosferei grele de după alegeri, de a se ridica deasupra diferențelor și dincolo de distanța fizică.

Orașele din SUA măresc restricțiile Covid-19 pe fondul creșterii record a virusului, recomandând oamenilor să rămână acasă, să evite întrunirile mari și să păstreze distanța față de ceilalți, pentru a preveni o contaminare suplimentară. Indiferent de decizia personală pe care fiecare american o va lua cu privire la modul de sărbătorire, spiritul, care a inspirat această sărbătoare la început, este cel mai important aspect de evidențiat, un spirit care este mai relevant astăzi decât oricând.

Una dintre cele mai populare explicații despre originea acestei sărbători datează din 1621, când coloniștii și indienii Wampanoag au împărtășit o sărbătoare de toamnă în Plymouth, Massachusetts, pentru a-și exprima recunoștința față de Dumnezeu pentru sezonul abundent de recoltă. Dar abia în 1863 președintele Abraham Lincoln a proclamat în noiembrie Ziua Recunoștinței drept sărbătoare națională.

O mare parte din meritul pentru stabilirea sărbătorii este atribuit lui Sarah Josepha Hale, o văduvă din New Hampshire care a lucrat ca scriitoare pentru a-și întreține cei cinci copii. Ea a publicat un roman care a dedicat un întreg capitol imaginării unei cine de Ziua Recunoștinței. Timp de decenii, ea a adus argumente neobosit și le-a cerut oficialităților să desemneze o astfel de sărbătoare, până când în cele din urmă a ajuns la Lincoln și l-a convins să o facă. Ea credea cu tărie că Ziua Recunoștinței va reuni Statele Unite, va ajuta la vindecarea rănilor națiunii și va acoperi golurile care amenințau să sfâșie țara în urma Războiului Civil devastator.

Unde putem găsi astăzi în America o Sarah Hale, care poate pune presiune pe țară, să se unească? Unde este femeia care va veni să ne unească, împotriva tuturor adversităţilor și a pandemiei, până când vom realiza pacea și progresul ca societate, în orice loc al lumii, un stat care poate rezulta doar din conexiunea noastră umană? Din păcate, nici o astfel de figură nu apare.

Este remarcabil cum, atâția ani în urmă, o femeie singură a reușit să influențeze șeful statului și să-l oblige să stabilească o zi națională de unificare pentru generațiile viitoare. Chiar și astăzi, când femeile au câștigat atât de mult în statut și influență politică, este foarte greu pentru noi să ne imaginăm cum ar putea veni o femeie și să-i convingă pe liderii americani să stea împreună și să „fumeze pipa păcii”.

Și totuși, mai rămân multe de sărbătorit de Ziua Recunoștinței. În primul rând, chiar fundamentul națiunii americane este marcat de inițiative istorice precum cele ale lui Sarah, care vizează unirea oamenilor, inițiative care pot servi drept exemplu pentru întreaga lume. Și în al doilea rând, pentru prima dată în istorie, Ziua Recunoștinței din acest an găsește America și întreaga lume într-un scenariu comun, în care ne dăm seama cu toții că suntem împreună în aceastăsituaţie.

Criza creată de epuizanta pandemie mondială,practic a scufundat întreaga planetă în aceeași situație dificilă. Virusul nu face distincție între republican și democrat, dreapta și stânga, nord și sud, est și vest, toate sunt supuse presiunii de a se uni pentru a depăși criza. Este ca și cum Forța Supremă însăși ne-ar testa – natura versus ființa umană.

Deci, pentru ce ar trebui să fim recunoscători și cui? Pentru Forța Supremă care ne-a așezat într-o singură oală, întreaga planetă, unde vedem linia greșelii umane, care are nevoie de vindecare și reparare. Ne spune că, chiar dacă tehnic am construit totul bine, starea noastră mentală și emoțională este atât de deteriorată încât este necesar un nou tip de sărbătorire de Ziua Recunoștinței, în care oamenii vor trebui să depășească diferențele și să se conecteze în inimile lor.

Trebuie să mulțumim naturii atât pentru rău, cât și pentru bine, deoarece ne îndeamnă să urmărim iubirea și conexiunea pentru ca umanitatea să aibă succes. Așa, lucrurile rele sunt revelate astfel încȃt să le putem aprecia mai târziu ca fiind la fel de bune, deoarece fără ele nu am fi putut obține binele. La fel ca o persoană fără pofta de mâncare, cum se poate bucura cineva de o sărbătoare fără foamea precedentă?

Dacă privim problemele și crizele ca pe un preludiu și pregătire pentru lucrurile bune care vor urma, vom conduce viața în loc să lăsăm viața să ne conducă. La sfârșitul tuturor războaielor va exista întotdeauna pacea; după toate luptele, va exista întotdeauna conexiune. Acum este momentul să construim cea mai puternică forță dintre toate, puterea conexiunii dintre noi. Este singura putere care ne va permite să descoperim un viitor promițător în fața noastră.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie | Add Comment →