Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Blestemul realegerilor ”

„Atât timp cât legile societății nu sunt satisfăcătoare pentru fiecare individ din stat și lasă o minoritate nemulțumită de guvernarea statului, acea minoritate conspiră sub guvernarea statului și încearcă să o răstoarne.” a scris Baal HaSulam încă din anii 1930 în eseul său „Pacea în lume”. El a adăugat că dacă puterea fracțiunii în pierdere „nu este suficientă pentru a lupta față în față cu guvernul statului, ea va căuta să-l răstoarne indirect, cum ar fi prin incitarea țărilor una împotriva celeilalte și aducând-le la război, căci este firesc ca în timp de război să fie mult mai mulți oameni nemulțumiți cu care vor avea speranța de a atinge masa critică pentru a răsturna guvernul statului și a stabili o nouă conducere care să le fie convenabilă.”

Se pare că aceste cuvinte au fost scrise ieri, nu acum nouăzeci de ani. Mai rău, pertinența cuvintelor lui Baal HaSulam demonstrează că nu am învățat prea multe.

Am înființat statul evreiesc pe baza legilor pe care le-am împrumutat de la Mandatul Britanic care a domnit aici înaintea noastră, cu câteva resturi din regulile Imperiului Otoman care a condus aici înaintea britanicilor. Acestea nu sunt legile națiunii israeliene, ci legile națiunilor lumii. Această incongruență a uzat legitimitatea structurii judiciare într-o măsură atât de mare încât atât parlamentarii cât și laicii înclină din ce în ce mai mult spre respectarea propriilor interpretări ale legii.

Fără un scop comun și o Constituție adoptată colectiv, nu vom avea niciodată un guvern stabil și un stat evreiesc solid. Legea noastră comună ar trebui să fie legea care a stat la baza poporului evreu: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Chiar și atunci când poporul Israel nu a putut să o practice, ei s-au străduit întotdeauna pentru ea. Dacă nu o fac, ei nu sunt priviți ca Israel.

În prezent, pentru că nu există niciun efort sau nici măcar aspirație de unire în cadrul poporului Israel care trăiește în statul Israel, noi nu suntem Israel. Ce suntem atunci? Suntem un colectiv de migranți și refugiați persecutați, dintre care mulți simt că țara în care trăiesc nu le aparține și visează momentul în care se pot întoarce în țara din care ei sau părinții lor au fost alungați.

Viziunea lui Herzl de a forma un refugiu sigur pentru evrei nu este suficientă. Dacă acesta este singurul motiv pentru adunarea noastră aici, nu vom putea forma o societate solidă și stabilă. Natura încăpăţânată și dogmatică a poporului nostru va prelua în curând controlul și se vor dezvolta diviziunea și ostilitatea. Asta se întâmplă cu Israelul astăzi. Ca urmare, partidele politice s-au divizat și s-au fragmentat și a urmat o succesiune de alegeri.

Dacă vrem să stabilizăm societatea israeliană și să prevenim dezintegrarea acesteia, trebuie să ne aliniem la un obiectiv unic pe care îl prețuim mai mult decât propria noastră opinie. De asemenea, scopul țării noastre nu ar trebui să fie salvarea evreilor, ci salvarea lumii de diviziune și conflict.

Motivul pentru care Israelul este întotdeauna în centrul atenției, mai ales în perioadele de conflict, este că lumea se uită spre Israel pentru exemplu. De la înființarea poporului nostru, am fost însărcinați să servim ca model de unitate. Strămoșii noștri s-au adunat din numeroase triburi, clanuri și țări și s-au angajat să se iubească mai mult decât pe ei înșiși. Acest lucru este nemaiauzit de standardele aparent civilizate de astăzi. În lumea antică, acest lucru era cu totul de neconceput.

Cu toate acestea, strămoșii noștri au încercat și au reușit. Mai mult, ei au demonstrat că atunci când se unesc, triumfă și biruiesc orice națiune care îi provoacă. Ei au demonstrat că succesul militar și economic depinde în cazul poporului Israel numai de unitatea sa.

Alternativ, când au devenit divizați și ostili unul față de celălalt, ei au demonstrat slăbiciune, iar națiunile străine i-au copleșit și i-au exilat. Națiunea noastră unică așadar, a devenit prima națiune care și-a putut alege singur soarta. Când a ales unitatea, a reușit; când a ales diviziunea, a eșuat. Într-un fel, națiunea noastră a fost o dovadă de concept, un „pilot”, așa cum ne-a numit istoricul Paul Johnson. Am demonstrat că străinii se pot lega în pace și iubire, dacă prețuiesc unitatea mai mult decât propria lor cultură și tradiție.

Blestemul actual al alegerilor nesfârșite reflectă o scădere a nivelului unității poporului nostru în statul Israel. În loc să se alinieze în jurul principiului unității mai presus de orice alte considerente, fiecare parte își promovează propria agendă și susține că va conduce Israelul la succes. Cu toate acestea toți greșesc, deoarece dacă ideile lor nu necesită unitatea națională ca o condiție prealabilă, nu contează agenda pe care o susțin; sunt condamnaţi la eşec.

Numai când vom realiza unitatea noastră mai presus de toate diferențele, va fi înlăturat blestemul alegerilor perpetue. Mai mult decât atât, numai atunci când realizăm acest lucru va fi evitat pericolul unui alt cataclism pentru poporul evreu, deoarece Israelul devine ceea ce Israelul trebuie să fie: „o lumină [a unității] pentru națiuni”.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie | Add Comment →