Noul meu articol pe Linkedin “Cazul gândirii paradoxale”

Gândirea paradoxală este ceva pe care sisteme diferite încearcă să o promoveze, cum ar fi sistemele educaționale sau diferite organizații avansate. Ne simțim confortabil atunci când problemele sunt lipsite de ambiguitate, dar se dovedește că abilitatea de a ține cont de ideile conflictuale dezvoltă mintea oamenilor foarte eficient. Gândirea paradoxală contribuie la sănătatea mintală a oamenilor, la dezvoltarea mentală și construiește în final o societate mai bună. Dar care este cel mai înalt nivel de gândire paradoxală pe care îl putem realiza? Să examinăm câteva informații.

Un alt paradox care poate dezvolta lumea este relația noastră cu ego-urile noastre violente. Pe de o parte, dorința egoistă de a supune pe toată lumea ne distruge viața. Pe de altă parte, dacă vom învăța cum să ne folosim corect ego-urile, le vom putea transforma în ceea ce se numește „ajutor făcut împotriva lui”. Cu alte cuvinte, le vom putea transforma în pârghii de dezvoltare, care ne vor ridica de la un nivel la altul pe scara spirituală.

Când suntem limitați la un singur sistem de gândire, contradicțiile ne încurcă și creează coliziuni interne. Alternativ, atunci când dezvoltăm un sistem dual de gândire, putem menține un gând într-un sistem și un gând complet opus în celălalt. Aceasta permite existența simultană a opusurilor complete în noi, deoarece fiecare gând se află într-un sistem diferit. Prin urmare, provocarea noastră este să știm cum să construim un sistem suplimentar de gândire. Despre aceasta este înțelepciunea Cabalei.

Imaginați-vă că există insecte minuscule care nu înțeleg dimensiunea înălțimii și trăiesc numai în funcție de percepția lor asupra suprafeței. Se pot deplasa dintr-o parte în alta în spațiul lor, dar nu în sus sau în jos. În raport cu ele, avem un alt nivel de percepție. În mod similar, o persoană care trăiește într-un sistem de gândire simte lumea foarte diferit de cel care trăiește în două sisteme de gândire.

Un lucru este să înțelegem această noțiune, dar este cu totul altceva să o realizăm. Pentru a face acest lucru, trebuie să trezim forțe evolutive care vor dezvolta acel sistem în noi. Nu putem ști cu adevărat care sunt aceste forțe, dar nu avem nevoie cu adevărat să le ştim. Este suficient să vrei să le dezvolți pentru a le face să acționeze asupra noastră cu mai multă forță. Trucul, dacă vreți, este să știm cum să abordăm acea forță evolutivă și să o facem să construiască în noi acel sistem avansat.

Un bun exemplu de exercițiu de construire a unui astfel de sistem dual este povestea biblică a legării lui Isaac. Dumnezeu i-a spus lui Avraam despre Isaac: „Prin Isaac urmașii tăi vor fi numiți” (Geneza 21:12), ceea ce înseamnă că Isaac avea să aibă copiii săi și să continue dinastia lui Avraam. Dar, pe de altă parte, Dumnezeu l-a instruit pe Avraam să „I-l ofere … ca ofrandă arsă” (Gen. 22: 2), ceea ce ar împiedica continuarea dinastiei lui Avraam. Cum putem concilia astfel de instrucțiuni contradictorii? Atunci trebuie să intervină terțul. Într-un astfel de caz, nu putem folosi rațiunea, deoarece ne va direcționa într-un fel sau altul. În schimb, trebuie să „convocăm”, adică să dorim ca un intelect superior – din care a venit contradicția, rădăcina paradoxului – să vină și să reconcilieze conflictul.

În înțelepciunea Cabalei, rădăcina, unde toate conflictele sunt reconciliate, este numită „Creatorul”. Creatorul este forța generală în natură; este forța care susține toată realitatea, rădăcina universului și tot ceea ce evoluează în el, originea vieții noastre. În cele din urmă, fiecare contradicție indică tocmai spre ea, spre sursa din care provine totul și în care totul se unește.

Deoarece nu putem conecta contrariile cu mintea noastră actuală, trebuie să ne înlocuim mintea cu o minte „actualizată” pe care o primim de la sursa superioară. Acesta este modul în care paradoxurile ne ridică la un nivel spiritual.

Un alt paradox care poate dezvolta lumea este relația noastră cu ego-urile noastre violente. Pe de o parte, dorința egoistă de a supune pe toată lumea ne distruge viața. Pe de altă parte, dacă vom învăța cum să ne folosim corect ego-urile, le vom putea transforma în ceea ce se numește „ajutor făcut împotriva lui”. Cu alte cuvinte, le vom putea transforma în pârghii de dezvoltare, care ne vor ridica de la un nivel la altul pe scara spirituală.

Aspirația noastră spirituală nu ar trebui să fie aceea de a șterge ego-ul din lume, ci mai degrabă de a dori ca el să rămână și chiar să crească. Pe măsură ce ne străduim să ne ridicăm deasupra lui, să îl acoperim cu o relație bună cu ceilalți, ne și ridicăm la grade superioare în spiritualitate.

Cheia pentru a face față paradoxurilor este deci în trecerea de la un sistem în care gândim doar la noi înșine la un sistem în care ne gândim la ceilalți, le simțim nevoile și le înțelegem. În acest fel, construim în noi un sistem suplimentar, care ne va oferi puncte de vedere contradictorii. Apoi, când vom învăța cum să conectăm aceste puncte de vedere, va apărea în noi un intelect superior, care va rezolva paradoxurile de astăzi la un nivel mai înalt de conexiune și complementaritate.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Munca in grup | Add Comment →