“Ce vine după capitalism?” (Quora)

Dr. Michael LaitmanMichael Laitman, pe Quora: Ce vine după capitalism?

Omenirea se dezvoltă prin intermediul ego-ului care crește în ea. Ego-ul uman ne dezvoltă astfel încât să credem întotdeauna că ceva pozitiv este în fața noastră. Cel puțin în trecut, am crezut întotdeauna că ceva pozitiv stă în fața noastră și am alergat să întâlnim viitorul. De-a lungul timpului, ne dezvoltăm ca un copil, care crește pentru a deveni un adult matur.

Ne-am gândit că ne îndreptăm către o cultură, o economie și o lume mai bune și, dacă atunci ne simțeam în pace, credeam că şi copiii noștri se vor simți mult mai bine.

Acesta este modul în care s-a desfășurat lumea noastră, în funcție de ego-ul uman în creștere și ne-a condus la vremurile noastre actuale, când nu mai vedem în faţă un viitor mai bun.

Astăzi, suntem dezamăgiţi în dezvoltarea noastră și ne găsim în fața unei dileme majore: Pe de o parte, dacă continuăm să ne dezvoltăm prin intermediul ego-ului nostru, atunci nazismul va apărea la nivel global, precum și un al treilea război mondial.

Sau, vom implementa altruismul în întreaga lume.

Această din urmă opțiune este posibilă dacă realizăm că altruismul este legea naturii. În esență altruismul este natura însăși. Vom merita viața și forțele vieții și vom fi mântuiți de distrugere, cu condiția să respectăm această lege. Similar cu modul în care respectarea legilor fizicii, chimiei și biologiei ne aduce rezultate pozitive, dacă vom respecta legea naturii – altruismul – în societatea umană, ca într-un corp viu, atunci vom merita o structură altruistă a societății conectată pozitiv. și vom putea atinge echilibrul cu natura, egalitatea în societatea umană, precum și fericirea, încrederea și siguranța.

Dacă nu reușim să realizăm conexiuni pozitive, alimentate de calitatea altruistă a naturii, atunci ne putem aștepta la un viitor foarte nefericit, de suferință, cu nazismul răspândindu-se în întreaga lume și împreună cu acesta, o gravă distrugere.

Pe baza emisiunii “întrebări și răspunsuri” cu. Cabalistul dr Michael Laitman pe 9 septembrie 2006. Scris / editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: