Noul meu articol pe Linkedin “Consulatul SUA pentru palestinieni în Ierusalim, ce ar însemna pentru Israel”

Intenția administrației americane Biden de a redeschide un consulat pentru palestinieni la Ierusalim ar trebui să fie un avertisment declanșator pentru Israel.

Consulatul a fost închis în 2018 de fostul președinte Trump, când ambasada SUA a fost mutată de la Tel Aviv la Ierusalim. Închiderea a oprit speranța inamicilor noștri pentru împărțirea capitalei Israelului, o speranță care va fi reînviată dacă va fi redeschis.

O decizie unilaterală a Administrației Biden în această privință, fără acordul Israelului, nu numai că ar contrazice dreptul internațional, dar ar transmite și un mesaj că zi de zi renunțăm la controlul crescând asupra aproape a orice — asupra Ierusalimului și a teritoriilor, asupra structurii națiunii și identităţii, asupra transferului exorbitant de bani în Gaza, care ulterior se transformă în arme împotriva noastră. Am renunța la noi înșine, la dreptul nostru de a fi în Țara lui Israel.

Dacă această tendință ar continua, am putea anticipa un mare pericol pentru statul Israel. Acest proces va avea loc dacă nu realizăm că în condițiile actuale, dacă nu ne apărăm suveranitatea, dacă nu suntem capabili să prevedem pericolul care ne așteaptă și să ne apărăm casa, nu suntem potriviţi pentru acest pământ, incompatibili cu esenţa statului care ar trebui să existe pe pământul israelian. Această situație nefericită s-a concretizat rapid și mă doare din interior. Nu mai am puterea să vorbesc despre asta, deși nu am de ales.

Credem că noi evreii suntem oameni puternici. Pentru că am supraviețuit Holocaustului și am înființat Statul, ne-am învins dușmanii în războaie asupra pământului și a tuturor imperiilor care au vrut să ne distrugă de-a lungul istoriei, așa că nici de data aceasta nu vom fi vătămați. Este o greșeală. Nu suntem un popor puternic prin noi înșine – nici din punct de vedere emoțional, nici mental, nici fizic. Puterea noastră vine doar de la Forța Supremă care ne protejează; este hotărârea Naturii care ne îndrumă să suportăm circumstanțe extraordinare.

O astfel de rezistență specială nu este dată de sus din cauza a ceea ce suntem – un popor divizat – ci din cauza a ceea ce trebuie să fim – un popor care ar trebui să trăiască după marea regulă din Tora, „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuți”, și să insufle acest principiu în lume.

Teoretic, sentimentul de slăbiciune în fața scenariului amenințător din țară ar trebui să ne determine să mobilizăm forțe pentru a ne proteja. În viața reală, acest lucru nu se împlinește. Slăbiciunea noastră ne-a dus într-un loc rău, până la punctul de deteriorare în care ne aflăm astăzi. Nu este timp să întreţinem vreo fantezie deșartă, în care brusc să ne dăm seama că suntem pe pantă în jos, să alegem să rămânem indiferenți și oricum să prosperăm frumos până la final. Aceasta este o iluzie.

Nu spun că nu există speranță. Nu am ajuns încă într-o astfel de situație în care să nu mai avem de ales pentru că totul este pierdut. Dar trebuie să ne trezim și să interiorizăm că, de fapt, adevăratul pericol care ne amenință vine din interior, rezultat al separării noastre unul de altul. Astfel, de noi depinde să remediem problema.

Trebuie să înțelegem odată pentru totdeauna cine suntem și în ce scop existăm. Trebuie să recunoaștem care este de fapt coloana vertebrală a națiunii. Națiunea noastră nu este doar un grup aleatoriu de exilați, ci un grup anume reprezentativ compus din oameni din toate națiunile lumii ca o replică diversă a umanității, o amalgamare care ar trebui să servească drept exemplu de coeziune pentru toate popoarele. Îndeplinirea acestui rol este chemarea noastră și sursa puterii noastre, iar puterea noastră de a-l îndeplini constă în Forța Supremă pe care o atragem atunci când ne ridicăm deasupra diferențelor noastre și ne unim ca o unitate solidă indivizibilă.

După cum este scris: „Dacă o persoană ia un mănunchi de trestii, nu le poate rupe pe toate deodată. Dar luate pe rând, chiar și un copil le va rupe. Tocmai așa, Israelul nu va fi răscumpărat până când nu vor fi toți un mănunchi.” (Midraș)

Filed under: Criza, globalizare, Educatie | Add Comment →