Cum să faci echivalenţa între un boxer cu un tocilar?

Întrebare: Cum să facem schimbarea la un sistem economic bazat pe garanţia mutuală?

Răspuns: Baal HaSulam a scris despre asta foarte simplu: Fiecare face tot ce poate pentru societatea lui şi primeşte destul cât să-şi acopere nevoile. Prin urmare, putem găsi  o formulă precisă din această declaraţie, iir ea este t distribuirea corectă şi asta este ceea ce cer protestatarii în Israel.

Până acum, ceea ce a primit un om a fost egal cu cât a putut sa fure, să mintă, sau să smulgă de la alţii. Oamenii au acţionat egoist, au folosit conexiunile membrilor familiei şi au exercitat presiuni prin diferiţi factori pentru a primi cât mai mult posibil. De acum, „mai mult” nu mai există. În consecinţă, ar trebui să ajungem la echitate.

Cu alte cuvinte, de ce meriţi tu mai mult decât mine? Poate tu eşti mai deştept decât mine. Şi ce? Este vina mea că m-am născut prost? Să presupunem că eu am crescut înalt de doi metri si de 100 de kg şi sunt boxer. Tu ai doar un metru şi şaizeci şi şaizeci de kg şi esti deştept. În timp ce eu pot avea probleme să câştig 2000 de dolari pe lună, tu faci milioane. Dacă aş putea aş veni acum la tine şi te-aş lovi cu un pumn şi ţi-aş lua milioanele şi ţi-aş lăsa, din bunătate, 5000 de dolari pe lună.

Deci, care din cele două variabile este corectă? Mie mi s-a dat putere  şi o folosesc pentru a trăi pe cheltuiala altuia. Ţie ţi s-a dat creier şi îi foloseşti pe ceilalţi exact la fel. Asta este societatea noastră.

Prin urmare, acest sistem duce la un colaps general. Pur şi simplu nu avem nicio şansă  să realizăm o formulă de echilibru care să facă egalitate între noi. Coeficientul în această formulă nu este nici puterea mea şi nici creierul tău. Avem nevoie aici de un calcul corect şi diferit .

Baal HaSulam ne dă soluţia într-o formă simplă dar în acelaşi timp într-un „ambalaj” socialist. În timp ce noi folosim acest calcul, vor fi permanent oameni nemulţumiţi de bucata lor de „plăcintă”.

Pe de altă parte, trebuie să înţelegem de ce altcineva poate lua banii pe care eu pot să-i fac pentru mine. În prezent, nimeni nu fură de la mine. Noi trebuie pur şi simplu să furnizăm celorlalţi ca într-o familie. Aşa cum tu dai tot ce ai mai bun copilului tău şi primeşti mai multă plăcere din asta decât din câştigurile proprii.

Desigur, pe această cale cu atât de multe interacţiuni, trebuie să trecem prin multe corectări. Noi nu vrem să implementăm nimic cu forţa cum s-a întâmplat în Rusia Sovietică. Dar, avem într-adevăr nevoie să creăm o nouă educaţie. Nu există nicio altă soluţie. Nimic nu se va face de la sine. Trebuie treptat să informăm populaţia de această stare de fapt şi să o punem în agenda societăţii, a ţării, a lumii. Altfel, nu vom face nici primul pas.

Dar când acest pas este făcut, imediat vom vedea cu surprindere cum totul se desfăşoară uşor şi evoluează spre bine chiar în faţa ochilor noştri. Noi trebuie doar să începem.

Formula finală pare a fi acum foarte dură. Fără presiune din afară eşti obligat să dai tu însuţi celorlalţi tot ceea ce ai în plus faţă de necesitate, ca şi cum ar fi copiii tăi pentru care eşti dispus să dai cât e nevoie. Mai întâi, fiecare trebuie să ajungă la această senzaţie sau percepţie a lumii, în funcţie de propria lor bunăvoinţă, fiindcă nu există nicio constrângere pe calea spirituală.

Noi vorbim de revoluţie a conştiinţei adâncă şi masivă. Cu toate acestea, e nevoie să începem. Altfel, natura ne va conduce mai departe foarte repede. Trebuie să avansăm noi înşine împreună cu educarea societăţii. Cel mai important lucru aici este exact procesul de educaţie. În funcţie de care lumea va fi transformată.

Partea a cincea a Lecţiei zilnice de Cabala 8/22/2011 „Arvut”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: