Noul meu articol pe Linkedin “Cutia Pandorei din Afganistan pentru migrația în masă”

Au trecut șase ani de când Europa s-a confruntat cu una dintre cele mai grave crize ale refugiaților pe care continentul și-o amintește.

De când talibanii au preluat Afganistanul, valurile de șoc au rezonat în întreaga Europă, în timp ce țările se confruntă cu modul de gestionare a sosirii miilor de oameni care fug de război, persecuții și haosul care domnește în țara asediată. Blocul european încearcă să împartă cotele imigranților afgani. Turcia a avertizat deja Europa că nu va fi „depozitul lor de refugiați” și, similar cu Grecia a construit un zid pentru a împiedica solicitanții de azil.

Revărsarea emigranților afectează într-un grad mai mic Statele Unite îndepărtate geografic, dar se așteaptă totuși să plătească un preț mare pentru retragerea dezordonată și să absoarbă mii de refugiați afgani. Acest lucru reprezintă o provocare suplimentară pentru criza actuală a migrației la frontiera sa cu Mexic.

Scenele afganilor care încearcă disperaţi să scape sunt sfâşietoare, tulburătoare și deranjante, dar istoria ne-a învățat un lucru despre politicile de migrație în masă. Absorbția unor națiuni întregi de oameni nu este o soluție realistă și cu siguranță, nu este înțeleaptă pe termen lung. Nu am văzut niciodată rezultate bune de-a lungul generațiilor, de gestionare a acestor situații.

Acest lucru este valabil mai ales atunci când se aduc popoare cu diferite religii, culturi și comportamente în alte societăți, în special fără nici o pregătire de ambele părți. Toată situaţia este ca niște cărbuni mocnitori care nu sunt complet stinși, care se vor reaprinde cu ușurință într-o flacără furioasă în condițiile potrivite.

Ne putem întreba, au europenii sau americanii responsabilitatea morală de a accepta fiecare refugiat, după ce au retras sprijinul militar din Afganistan lăsând țara în mâinile extremiștilor?

Europenii sau americanii nu ar trebui să își asume responsabilitatea pentru persoanele care nu intenționează să se integreze în cultura lor și să devină ca localnicii la sosirea lor. Astăzi deja, cei care călătoresc în Europa găsesc totul diferit, după valurile masive anterioare de imigrație.

O soluție mai umană și corectă ar fi reabilitarea popoarelor afectate, ajutarea lor, dar la locul lor, în casa lor. Dar de vreme ce terorismul a preluat țara lor, este mandatul organizațiilor internaționale, precum Națiunile Unite și afiliații săi să sprijine pe deplin pe cei care se luptă cu condiții adverse pentru a supraviețui.

Fiecare popor are un loc pe pământ căruia îi aparține, unde împărtășește o cultură, religie și valori comune, un loc unde ar trebui să aibă mijloacele și condițiile necesare pentru a se așeza și a trăi în siguranță. Pur și simplu deschiderea ușilor și lăsarea unui flux de imigranți nu rezolvă nicio problemă. Creează doar altele noi de proporții uriașe, inclusiv deschiderea ușilor pentru ca elementele islamice radicalizate să se infiltreze împreună cu cei care caută cu adevărat adăpost.

Scopul în fiecare societate este ca indivizii să se amestece între ei și să se unească, dar nu artificial. Abordarea liberală care consideră că este posibil să se asimileze fiecare imigrant printr-o mentalitate largă este greșită. Este o rețetă pentru creșterea agitației, cu excepția cazului în care se găsește un proces adecvat de absorbție și integrare.

O integrare eficientă ar necesita un proces educațional aprofundat în care fiecare individ ar fi învățat cum să se unească pe un teren comun, deasupra diferențelor lor.

Numai după ce fiecare națiune a stat la locul său și a învățat legile naturii, care este rotundă și integrală, în care fiecare parte este legată în mod natural de restul sistemului și funcționează în armonie, numai atunci ne vom ridica deasupra diferențelor. Fuziunea ar trebui să înceapă în spirit, în valorile comune ale iubirii de alţii. Abia atunci putem trăi unii cu alții și nu putem simți diferențe între noi.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie | Add Comment →