Dalai Lama

Opinie (Dalai Lama, al 14-lea Dalai Lama Tenzin Gyatso) „Toate religiile majore ale lumii, cu accentul lor pe iubire, compasiune, răbdare, toleranță, și iertare pot și promovează valorile interioare. Dar realitatea lumii de astăzi este că fundamentarea etică în religie nu mai este adecvată. Acesta este motivul pentru care sunt din ce în ce mai convins că a venit timpul să găsim un mod de a ne gândi la spiritualitate și etică dincolo de toate religiile. ”

Comentariul meu: Este timpul să ne rupem de credința în cele care nu pot fi nedovedite și să urmăm numai adevărata cunoaștere extrasă din înțelegerea Naturii, ca sistem de management superior, fiind în același timp limitați la înțelegerea materiei și formei materiei, așa cum se menționează în Introducere la Cartea Zohar si nimic mai mult, pentru că orice altceva dincolo de asta, este parte din ceea ce nu poate fi simțit, și acesta este motivul pentru care este de nedovedit.

Doar prin înțelegerea naturii, legilor și tendințelor sale de dezvoltare, și numai în măsura în care este revelată omului, așa cum este indicat de Cabala: „Judecătorul are doar ceea ce pot vedea ochii săi,” putem găsi soluția potrivită pentru toate problemele noastre.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: