Medium a publicat noul meu articol “De ce toată această ură?”

Oriunde ne-am uita în aceste zile, pare că ura înghite lumea. Nu este ca și când nu a existat ură înainte, dar în ultimele luni, se pare că nu există ieșire din ea.

Pe de o parte, ura a fost recunoscută ca fiind cea mai elementară caracteristică a omului, dacă vrei. Chiar și Biblia scrie, „Înclinația inimii unui om este rea din tinerețe” (Gen 8:21), așa că nu ne putem aștepta cu adevărat la altceva de la oameni. Pe de altă parte, judecând după escaladarea recentă a violenței, provocată de rasism (și a protestelor împotriva acesteia), se pare că ura impinge America în prăpastie.

Dezvoltarea iubirii nu este o idee-relicvă din anii ’60; este singurul mod în care putem înțelege cu adevărat lumea în care trăim, deoarece la noi este singurul lucru dezechilibrat în echilibrul naturii și singurul lucru pe care natura nu îl va echilibra de la sine, ci ni l-a lăsat nouă să-l realizăm.

Ura este o trăsătură unic umană. Niciun animal nu urăște un alt animal, chiar și atunci când se hrănește cu el sau când este hrană pentru un alt animal. Cu siguranță există frică, dar nu există ură. Oamenii sunt diferiți: ura lor se manifestă în plăcerea din durerea sau umilirea altcuiva.

Există însă un motiv întemeiat pentru care oamenii au o trăsătură atât de rea în natura lor: Ei sunt singura specie destinată să înțeleagă creaţia și scopul creației. În creație, totul există printr-un echilibru dinamic, de exemplu homeostazie, între opuse. Opozițiile sunt necesare pentru percepția noastră. Nu putem detecta lumina fără întuneric, căldura fără frig, saţietate fără foame, fericire fără tristețe și bine fără rău.

Pe toate nivelurile naturii, echilibrul se întâmplă în mod natural. La om, echilibrul este menținut în mod natural numai la nivel biologic. La nivel uman, social, nimic nu se menține în mod natural. Dacă te uiți la viața socială a animalelor, vei descoperi că sunt perfecte pentru speciile lor: stabile și aproape complet neschimbătoare. Nu există nicio diferență fundamentală, de exemplu, între modul în care s-au comportat câinii în urmă cu două secole și modul în care se comportă astăzi. Dar comparați oamenii cu două secole în urmă cu oamenii de azi și cu greu veți găsi ceva care a rămas la fel.

Diferența dintre animale și oameni este că natura guvernează viața socială a animalelor, dictează modul în care acestea ar trebui să se comporte. Ei se supun instinctelor lor naturale și totul merge bine. Oamenii, în schimb, nu au busolă internă. Trebuie să fim învățați totul, mai ales când vine vorba despre societate. La naștere, natura ne înzestrează doar cu o dorință animalică de a supraviețui, care pe măsură ce creștem, evoluează într-o dorință de a avea plăcere în durerea și umilirea altor oameni.

Există însă un motiv pentru asta: dacă dezvoltăm caracteristica pozitivă din interiorul nostru, opusul pozitiv față de negativul înnăscut, vom descoperi cum funcționează întreaga natura, deoarece toată natura funcționează prin echilibrarea opuselor. Acesta este marele dar pe care natura l-a oferit numai oamenilor: capacitatea de a dezvolta echilibrul care susține întreaga realitate de la sine. Acesta este motivul pentru care natura ne-a oferit o jumătate – negativul – și ne-a lăsat să construim pozitivul. Dacă ni le-ar fi dat pe amândouă, am trăi după instinct, ca toate celelalte animale.

Prin urmare, dezvoltarea iubirii nu este o idee-relicvă din anii ’60; este singurul mod în care putem înțelege cu adevărat lumea în care trăim, deoarece la noi este singurul lucru dezechilibrat în echilibrul naturii și singurul lucru pe care natura nu îl va echilibra de la sine, ci ni l-a lăsat nouă să-l realizăm. Când vom face acest lucru, vom înțelege natura și vom ști să ne ducem vieţile fără probleme și în mod liniștit.

Să privim unde nu știm cum să ne comportăm instinctiv: paternitatea, relațiile, relațiile sociale cu colegii de la școală, de la locul de muncă sau în compania străinilor. În toate domeniile de implicare umană, avem nevoie de aceste coduri pentru a compensa absența iubirii dintre noi. Și pentru că ura noastră față de celălalt continuă să crească, trebuie să „actualizăm” în mod constant regulile și reglementările noastre, care încă nu pot compensa cu adevărat absența iubirii. Dacă ar face acest lucru, nu am vedea o escaladare atât de uimitoare a ratelor de depresie, abuz de substanțe, sinucidere și violență.

Dacă ne-am iubi unii pe alții în societate, nu am avea nevoie de coduri morale și nici măcar de reguli și poliție. Mai mult, am crea opusul urii, echilibrul care guvernează întreaga natură, în afară de umanitate. Nu numai că am fi capabili să navigăm în viaţă cu succes, dar am înțelege cu adevărat creaţia și scopul creației.

Filed under: Criza, globalizare | Add Comment →