The Times of Israel a publicat noul meu articol “De la adunarea exilaților, la clanurile care fug”

Israelul, țara care trebuia să găzduiască adunarea exilaților și să reunească poporul evreu, rupe tradiţia. Nu a existat niciodată o unitate reală în societatea israeliană, dar am știut întotdeauna să ne ridicăm deasupra intereselor noastre partizane, în momentul adevărului. Nu mai putem face acest lucru; ura și dezbinarea au preluat stăpânirea. Se pare că ne vom împărți în nenumărate grupuri și clanuri și mulți vor căuta azil în altă parte și nu sunt sigur că vor fi bineveniți, oriunde.

Adevărul poleielii noastre iese la suprafață; nu suntem o națiune, ci o hoardă de indivizi nemiloși, egoiști, descendenți ai celor mai antisociali indivizi care au trăit în Babilonul antic, a căror grijă de sine a fost atât de intensă încât au fugit sau au fost alungați din locul lor de naștere. Acești proscriși antici l-au întâlnit pe Avraam, care i-a învățat despre iubire și grijă și i-a format într-o nouă națiune, al cărei miez era unitatea, mai presus de ură. La urma urmei, nu aveau nimic în comun.

De atunci, poporul evreu s-a aflat într-una din cele două stări: unitate și iubire, sau diviziune și ură. În ultimele două milenii, aceasta din urmă a fost mentalitatea noastră, iar frământările recente din societatea israeliană, o expun mai viu decât oricând. Dacă nu ne strângem puterea de a ne ridica de jos, societatea se va dezintegra și statul Israel se va dizolva.

Grupul lui Abraham l-a urmat, pentru că știau ce fel de oameni sunt. Au fost foarte dezvoltaţi, inteligenţi și sensibili, dar dezvoltarea lor s-a manifestat în expresii negative. Au vrut să se transforme și Abraham le-a oferit o ieșire din răutatea lor.

Astăzi, suntem din nou împreună, dar nu este niciun Avraam printre noi. În schimb, trebuie să fim proprii noștri unificatori. Trebuie să ne ajutăm reciproc să ne ridicăm peste ego-urile noastre și să stabilim responsabilitatea reciprocă, motto-ul poporului nostru de-a lungul veacurilor. Trebuie să învățăm cum să ne îngrijim unii pe alții, în ciuda diferențelor dintre noi, cum să vedem că națiunea noastră este de fapt o țesătură făcută din contradicții și a cărei forță constă în diversitatea sa. Trebuie să ne ajutăm reciproc să vedem că unitatea noastră ne face „o lumină pentru națiuni”, iar diviziunea noastră face ca lumea să ne disprețuiască. Trebuie să ne ajutăm reciproc, pentru că nimeni altcineva nu o va face, pentru că viața noastră depinde de asta și pentru că alegerea, dacă să ne unim sau să ne separăm, înseamnă a alege între existență și dispariție.

Filed under: Antisemitism, Criza, globalizare | Add Comment →