Despre revolutii si creatie

Toate revoluţiile umanităţii au cerut egalitate, nu pentru un standard minim de trăi, nu pentru „colindătorii în deşert”, ci pentru a oferi oamenilor condiţii normale. Aşa încât taxele să nu fie la dispoziţia voită a câtorva care au ocupat puterea, sau în timpul nostru, al parlamentului.

Astăzi, toate vieţile noastre sunt denaturate esenţial: guvernele colectează banii de la cetăţenii lor şi apoi fac ce vor, fără să întrebe nimic. „Voi ne-aţi ales pe noi, acum lăsaţi-ne să facem ce credem noi că e corect.” Nimănui nu îi păsa de nevoile omului obişnuit. Oamenii lucrează şi plătesc taxe, iar guvernul le primeşte şi le cheltuie după cum i se pare lui potrivit.

Aşa se întâmplă peste tot în lume, în toate formele guvernamentale. De fapt, asta nu e o democraţie sau liberalism, ci o mare corupţie.

Întrebarea este: Cum este posibil să corectăm situaţia? Doar prin unirea între oameni. Dar, mulţi încearcă să folosească oamenii, dorind să ia controlul, să stea sus, la putere şi să împartă fonduri „buzunarelor” lor.

Și asta nu se va opri. Până la urmă, corupţia va ajunge la asemenea proporţii, că până nici firimituri nu vor rămâne pentru oameni. Toată lumea se confruntă cu această problemă.

Aici, doar un sistem general de educaţie, va ajută, prin care oamenii vor înţelege ce trebuie să facă, şi de ce fel de guvern au nevoie. Apoi, nu vor fi direcţionaţi greşit, şi nu vor mai pune în spatele lor un alt guvern corupt.

Până la urmă, ei vor vedea şi vor şti că în unirea dintre ei se află puterea divină a creaţiei, care permite nu numai abandonul lucrurilor care nu sunt necesare, ci şi construirea a ceea ce este dorit. Doar atunci, prin educarea oamenilor, ceva nou poate fi creat.

Nimic altceva nu va ajută. Astăzi, câţiva oameni deştepţi se contrazic şi discută despre politică, credite, taxe, bugeturi; dar asta este o mare minciună, şi în spatele ei se ascunde luptă pentru un scaun, pentru muncă uşoară. Și nu va fi niciun beneficiu din asta pentru nimeni, în afară de cel „norocos” care apucă scaunul.

De-a lungul istoriei umane, la timpurile formării, principală problemă era lipsă educaţiei oamenilor. A învaţă oamenii să citească şi să scrie, şi ceva ştiinţă, fără o conexiune adevărată şi unire, nu este o adevărată educaţie.

 Din a treia parte a Lectiei zilnice de Cabala, 20/03/14, Scrierile lui Baal HaSulam

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: